Încheiem o săptămână plină de sărbători, care ne-au dus cu gândul atât de departe în credința, tradiția și istoria românească, încât cred că și cei mai sceptici au avut un moment în care au fost mândri că sunt români.
În 30 noiembrie, sute de credincioși l-au celebrat pe Sfântul Apostol Andrei la Catedrala Mitropolitană din oraș, sărbătorind, totodată, și hramul celei mai mari biserici ortodoxe din oraș. Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului și este considerat creștinătorul poporului român. Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997, iar ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Ziua Sfântului Apostol Andrei a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012. E o zi de mare sărbătoare în care aproape 700.000 de români își serbează onomastica.
Tot în 30 noiembrie, sibienii l-au celebrat pe Sfântul Andrei Șaguna, octotitorul Ardealului, la a cărui canonizare am fost mulți martori în urmă cu câțiva ani. Considerat „o mare personalitate a nației românești, un conducător înțelept, măsurat, plin de echilibru, al românilor ardeleni în momente care nu au fost deloc usoare….un purtător de cuvânt al națiunii române”, Mitropolitul Andrei Șaguna a fost „capul neîncoronat” al românilor din Transilvania. El a fost canonizat în urmă cu cinci ani și, de atunci, ardelenii îl celebrează în fiecare an.
În 1 decembrie am celebrat Ziua Națională, sărbătorind 98 de ani de la Marea Unire. Unii cu surle și trâmbițe, alții în liniște, unii cu cântec de fanfară, alții doar cu un steag atârnat la geam, urmărind defilarea militarilor din centrul orașului sau participând la parada mare de la Alba-Iulia, sibienii s-au bucurat de Ziua Națională. Marea sărbătoare a românilor a trecut cu discursuri înălțătoare sau doar cu mici lecții de istorie, cu fală sau cu smerenie, cu poze în costume naționale postate pe Facebook sau cu o vizită la mormântul bunicilor, care au fost parte a Unirii din 1918.
Adevărata dimensiune a momentului istoric trăit în această săptămănă a devenit clară odată cu sosirea în Gara Sibiu a Trenului Regal. Principesa Margareta și principele Radu, alături de alte capete încoronate ale Europei, au poposit joi seara la Sibiu, fiind pentru prima dată când membrii familiei regale au ajuns în Gara Sibiu. Cele câteva sute de oameni care i-au întâmpinat au sărbătorit astfel 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și de la promulgarea Constituției din 1866, considerată prima Constituție propriu-zisă a României.
De ne-ar ține mai mult evlavia, mândria națională și patriotismul simțite în această săptămână!

Ziua națională a României nu e doar o defilare militară însoțită de porțiile de fasole cu cârnați și iluminatul orașelor de sărbători. 1 decembrie e, din păcate, un prilej de delir demagogic, de discursuri pompoase cu gândul la alegerile din 11 decembrie și multă, prea multă ipocrizie.
Pe umerii soldaților români se cațără politicienii spunând nimicurile lor fade. E la fel de trist ca circulara Ministerului de Externe maghiar ce a cerut în mod absurd diplomaților unguri să absenteze la Ziua Națională a României. E ciudat că noi avem nevoie de o zi specială să fâlfâim tricolorul, așa cum avem nevoie de Crăciun să facem daruri sau de Mărțișor să ne iubim femeia.
Patriotismul e un cuvânt utilizat intens de populiști la ceremonii. Când îți iubești țara și cetățenii, atunci nu ai nevoie de șabloane verbale. Dacă îți iubești țara, în primul rând, nu o furi. Un președinte al Senatului care confundă patriotismul cu sabotarea înzestrării Armatei, e un caz clinic de măgărie sub scuza iubirii patriei.
Partidele se înghesuie să ne propună diverși indivizi ca reprezentanți ai poporului, infractori condamnați, demagogi și mincinoși. Cei ce se înfășoară cu tricolorul sunt aceiași cetățeni ce se prevalează de demnitatea publică pentru „tratamente speciale” cu scaun moale și girofar.
Această vacanță de cinci zile e și pauza pe care o campanie electorală anostă o solicita cu insistență. PNL-ul face tot posibilul să piardă aceste alegeri. Cu liderii lor sprijinind ușile DNA-ului, cu episoadele penibile de la alegerile locale: Ludovic Orban, Cherecheș, Marian Munteanu, Mircia Gutău, virajul în brațele PSD-ului pentru armonie și nevoia „de stabilitate politică”, devine previzibil. PSD-ul, alături de aripile sale curentate, ALDE și PRU, vând patriotism pe pâine. De la teme insipide până la „străinii ce ne exploatează”, mesajele acestea tâmpe ne ocupă aiuritor mințile noastre.
Românii sărăcesc, deși România devine mai bogată. Institutul Național de Statistică spune că un sfert din cetățenii acestei țări trăiesc în sărăcie. 35% dintre tinerii între 14 și 35 de ani sunt săraci și foarte săraci. Milioane de români nu au apă, dorm în frig și deseori morți de foame. Decalajul dintre Transilvania și restul țării este uriaș și se accentuează. Acestă diferență colosală de trai și venituri e spartă doar de Capitală. Bucureștiul trăiește în bula lui proprie fără contact cu Botoșaniul și Gorjul.
Serbăm pe 1 decembrie unirea simbolică a provinciilor istorice, dar statul român e azi o entitate de structuri atomizate, disperate și lipsite de speranță. Realitatea acesta cruntă a României, dincolo de televizor și microfoane, e cea care ar trebui sa ne îndemne la acte de renaștere națională.
Vorbele goale nu toarnă asfalt în gropi și nici nu satură flămânzii. În acest an populația echivalentă a Bistriței Năsăud a părăsit țara de atâta bine! Dacă fâlfâim steagul din dragostea de țară ar trebui să ne amintim cum stăm și să nu ne mai mințim singuri cu atâta pasiune.

Părul se încreţeşte – clasic – prin trei metode: pe moaţe, pe bigudiuri şi pe sondaje. Ultima metodă se aplică gratuit, cu precădere în campaniile electorale. Cu grijă pentru fiecare fir de pe capul alegătorului, părul se rulează pe cifre, nume şi sigle. Se dă apoi cu fixativul declaraţiilor roz-bombon şi se perie de marii şi micii manipulatori de serviciu, până ce fiecare buclă stă în direcţia comandată, cu convingerea fermă că, în cele din urmă, conţinutul ia forma ambalajului. De unde şi vorba din popor: „i-a pus mintea pe bigudiuri!”
Şi cum, de la Caragiale citire, se crede că alegătorul nu are reflexul format de a cântări programe politice clare cu măsura judecăţii logice, acestea se înlocuiesc cu agresiunea informaţională, plasată cu schepsis între telenovelă şi thriller, deci, pe un suport afectiv. Dar să nu subapreciem cetăţeanul turmentat de salariul de subzistenţă pe care i-l îngăduie bărbierul fiscal şi cel colonial, care au pus cizma pe faţa României!
Geaba ne-a pus preşedintele de Ziua Naţională părul pe moaţa alergiei sale faţă de penali. Românul ştie, din Sfânta Scriptură citire, că are voie să lovească cu piatra doar cel curat ca lacrima. Şi mai ştie, tot din străbuni, ce este iertarea aproapelui. Şi mai ştie că un om mare e întotdeauna un om generos. Aşa că, ce am înţeles noi, talpa ţării, este că la vârf piramida e roasă de spaime, invidie şi frustrări. Nu ne place meschinăria prezidenţială, aşa cum nu ne place nici batjocura udemeristă şi nici trufia soroşistă, dar, deocamdată, încă îi mai răbdăm pe toţi şi-i taxăm cum putem, mai mult cu umor, lăsându-i, cum ne învaţă tot Sfânta Scriptură, în plata Domnului. Aşa că să întoarcem capul.
Geaba ne pun detractorii Bisericii credinţa pe bigudiurile primitivismului ancestral. Românul ştie din străbuni că nu piere câtă vreme î-L poartă în inimă pe Hristos, fiecare după cum poate şi după cât îi este dat. Şi mai ştie că în jurul României se adună nori de furtună şi o ură neîmpăcată,  iar scăpare nu este decât în sus.
Şi mai ştie românul că este cu 50 de mii de euro mai sărac. Atât s-a jupuit de pe spinarea fiecăruia dintre noi, cei 20 de milioane de români, într-un sfert de veac de trădare naţonală şi interese transnaţionale, care alcătuiesc cocktail-ul democraţiei noastre originale. Un jaf de UNA MIE DE MILIARDE DE EURO! Punct. Şi mai ştie că neruşinată este lauda guvernului cu creşterea economică. Ea stă pe cele 52 de miliarde de euro intraţi în ţară din munca grea a celor care au ales bejenia, ca ei şi ai lor să aibă drept la viaţă.
Aşa că geaba-l duci pe român la coafor. Oricum face ce-l taie capul, nu ce-l taie părul.