Romgaz (SNG) a încheiat 2025 cu un profit net istoric de 3,34 miliarde lei, cel mai mare rezultat raportat în sectorul energetic românesc. Compania devine astfel cea mai profitabilă companie de energie din România, depășind performanțele financiare ale unor jucători majori precum Hidroelectrica, OMV Petrom, Nuclearelectrica, Electrica, Transgaz și Transelectrica, potrivit rapoartelor financiare analizate de ZF.
Clasamentul celor mai profitabile companii energetice din România în 2025
Romgaz – 3,34 miliarde lei
Hidroelectrica – 3,3 miliarde lei
OMV Petrom – 3,06 miliarde lei
Nuclearelectrica – 2,4 miliarde lei
Electrica – 1,2 miliarde lei
Transgaz – 899 milioane lei
Transelectrica – 328 milioane lei
Prin acest rezultat, Romgaz urcă pe prima poziție în topul profitabilității din energie, consolidându-și statutul de companie strategică în portofoliul statului, aflată sub coordonarea Ministerului Energiei.
Acțiunile Romgaz s-au dublat la BVB
Listată la Bursa de Valori București (BVB), Romgaz este una dintre cele mai performante companii energetice tranzacționate pe piața locală. În ultimul an, acțiunile SNG s-au dublat, ajungând la aproximativ 11,6 lei, pe fondul rezultatelor financiare solide și al poziției dominante pe piața gazelor naturale.
Performanțele din 2025 ale companiei reflectă un an caracterizat de marje ridicate de profitabilitate și control strict al costurilor.
Creștere a veniturilor și reducere a cheltuielilor
Venituri consolidate: 8,7 miliarde lei (+2%)
Cheltuieli totale: -1,4%
Profit net: +4,4% față de 2024
Marja netă: peste 41% din cifra de afaceri
Evoluția pozitivă a fost susținută de creșterea livrărilor de gaze naturale cu peste 5% comparativ cu anul anterior. Peste 80% din volume au fost comercializate la preț reglementat, structură care a redus semnificativ povara fiscală, deoarece aceste vânzări sunt scutite de impozitul pe venitul suplimentar.
Producție în scădere, dar eficiență operațională mai mare
Deși producția de gaze naturale a fost ușor sub nivelul din 2024, iar producția de energie electrică a scăzut cu aproape 15%, Romgaz a compensat prin majorarea cantităților livrate, creșterea veniturilor din servicii de înmagazinare și reducerea consistentă a cheltuielilor cu taxe și impozite. Rezultatul: una dintre cele mai ridicate rate ale profitului net din sectorul energetic românesc, de peste 41%, confirmând eficiența operațională și poziția de lider a companiei pe piața gazelor naturale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Trei persoane au fost rănite, duminică după amiaza, în urma unui accident produs pe DN 1, în zona intrării Șopa.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe banda 1, un bărbat în vârstă de 19 ani, din Ungaria, nu s-a asigurat înainte de schimbarea benzii de circulație și a intrat în coliziune cu autoturismul condus pe banda 2 de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Tălmaciu.
Bărbatul de 47 de ani și femeia de 20 de ani au suferit escoriații și atac de panică.
Fetița de trei ani este transportată la Compartimentul Primire Urgențe Luther, iar adulții la UPU Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril, în urma conflictului din Orientul Mijlociu.
Acest lucru va aduce costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor şi inflaţie persistentă, atenţionează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
„28 februarie 2026 ar putea rămâne o dată de referinţă pentru pieţele energetice. Atacarea Iranului şi riposta ulterioară au reaprins tensiunile în jurul Strâmtoarei Ormuz – cel mai sensibil punct al infrastructurii energetice globale.
Este un robinet energetic global. Iar pieţele nu aşteaptă ca robinetul să fie închis complet – reacţionează la simpla posibilitate”, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Potrivit acestuia, preţul petrolului nu reflectă doar echilibrul dintre cerere şi ofertă, ci şi anticiparea riscului. În opinia sa, ceea ce vom vedea luni, odată cu deschiderea burselor, va fi „premiul de risc geopolitic”, un adaos încorporat de traderi pentru a compensa incertitudinea privind aprovizionarea cu petrol.
„Dacă barilul urcă de la 73 la 75, 80, 90 sau 100 de dolari, nu este o simplă variaţie bursieră. Acesta este un multiplicator economic: costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanţurile logistice, scumpirea alimentelor, inflaţie persistentă.
România nu este în prima linie militară, dar este în prima linie a pieţei globale. Petrolul este o marfă internaţională, iar preţul se formează global.
Dacă Asia plăteşte mai mult pentru petrolul din Golf, competiţia pentru alte surse – Africa SUA, Marea Nordului – creşte. Preţurile se aliniază. Nimeni nu cumpără ieftin într-o piaţă scumpă”, mai spune Dumitru Chisăliţă.
El subliniază că energia este cost de bază pentru orice economie, iar scumpirea petrolului înseamnă că industria produce mai scump, agricultura plăteşte mai mult pentru combustibil şi îngrăşăminte, iar transportul transferă costul către consumator.
Inflaţia, care începuse să se tempereze în Europa, poate primi un nou impuls exact când băncile centrale încearcă să relaxeze politica monetară, avertizează Chisăliţă.
„Înaintea escaladării, piaţa deja preţuia riscul. Cotăţiile de referinţă (Brent) testau maximele ultimelor luni, în jurul a 72 – 73 dolari/baril.
Scenariile analizate de pieţe sunt clare: persistenţa tensiunilor fără blocaj real: +10-20 dolari/baril din ‘premiu geopolitic’; perturbări serioase ale exporturilor: peste 90-100 dolari/baril; blocaj major al Ormuzului: scenariu de criză globală, cu volatilitate extremă.
În condiţiile în care structura aproximativă a preţului carburanţilor în România este următoarea: taxă 50-55% (accize + TVA), 30-35% cost produs (ţiţei + rafinare), iar restul distribuţie şi marjă, înseamnă că o creştere a preţului la petrol cu 10 dolari/baril aduce un plus de 70 de bani/litru, o majorare de 20 de dolari/baril reprezintă 1 leu/litru, iar +30 dolari/baril este echivalent cu 2,5 lei/litru.
„Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru devine realistă.
Conflictul într-o regiune strategică energetică înseamnă cost distribuit global: consumatorii plătesc la pompă, companiile plătesc în costuri operaţionale, statele plătesc prin presiune pe buget şi inflaţie, băncile centrale plătesc prin amânarea relaxării monetare.
Pentru România, vulnerabilitatea nu vine doar din importuri de petrol, ci din integrarea în economia europeană. Dacă Germania sau Italia încetinesc din cauza energiei scumpe, efectul ajunge rapid şi la Bucureşti. Ce urmează? Totul depinde de durată şi amploare.
Întrebarea nu este doar cât va urca barilul. Întrebarea pragmatică este cât spaţiu fiscal, câtă rezilienţă economică şi câtă disciplină bugetară are România pentru a absorbi încă un şoc energetic major?
Răspunsul nu se găseşte în Golful Persic. Se găseşte în politicile interne, în structura economiei şi în cât de repede reuşim să reducem dependenţa de volatilitate globală”, a mai spus Dumitru Chisăliță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Bucureștiul a fost, în perioada 27 februarie – 1 martie, gazda uneia dintre cele mai puternice competiții de floretă pentru copii și cadeți din această perioadă a anului – Cupa Aramis, ediția a XV-a, desfășurată la Complexul Sportiv Floreasca – Sala de Scrima Ana Pascu.
La start s-au aliniat sportivi de la unele dintre cele mai importante cluburi de scrimă din România, dar și invitați din Republica Moldova și Bulgaria, competiția confirmând încă o dată statutul său de turneu de referință în calendarul regional.
Asalt Sibiu, prezent cu șapte sportivi
Clubul Asalt Sibiu a participat la această ediție cu un lot format din șapte sportivi, care au evoluat în probele dedicate categoriilor lor de vârstă. Într-o competiție cu un nivel ridicat, sibienii au demonstrat ambiție, determinare și progres vizibil în jocul tactic.
Următorii sportivi au fost premiați, fiind clasați in primii 8: Vladimir Strajan – locul 6 la categoria U9 Atanasia Caponi – locul 5 la U11 Tudor Dobre – locul 8 la U13
Și ceilalti sportivi au obtinut rezultate promițătoare, dat fiind nivelul foarte ridicat al competiei: Alexandru Habean – locul 21 la U13 si locul 25 la Speranțe Tudor Dobre – locul 23 la Speranțe Tudor Goras – locul 18 la U11 Tudor Manitiu Leostean – locul 20 la U11 Raul Floca – locul 26 la Cadeți
Urmează Campionatul Național de Speranțe
Pentru sportivii pregătiți de antrenorul Gerard Tuzhanyi participarea la Cupa Aramis a reprezentat un test important înaintea următorului obiectiv major: Campionatul Național de Speranțe, care va avea loc la Cluj-Napoca în 7-8 martie.
Pentru tinerii floretiști sibieni, competiția de la București a fost nu doar o oportunitate de a obține clasări importante, ci și un pas necesar în procesul de acumulare a experienței competiționale. Primăvara competițională continuă cu alte turnee naționale și internaționale, unde sportivii de la Asalt Sibiu își propun să confirme forma bună și progresul constant.
Cupa Aramis rămâne astfel un reper important în pregătirea noii generații de scrimeri, oferind confruntări de nivel ridicat și un cadru ideal pentru performanță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Povestea Carnavalului Diakoniewerk, o întâlnire a bucuriei și incluziunii
Într-o atmosferă în care muzica, creativitatea și sentimentul de apartenență s-au împletit armonios, tinerii și echipele Diakoniewerk au scris o nouă pagină în jurnalul comunității. Carnavalul din acest an nu a fost doar o simplă petrecere, ci rezultatul unei evoluții de aproape două decenii, o celebrare a maturității și a prieteniei.
O tradiție a binelui: Cine este Diakoniewerk?
Diakoniewerk are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai importante organizații non-profit care activează în domeniul social, cu rădăcini adânci în valorile solidarității și respectului pentru demnitatea umană. În România, și în special în Sibiu, asociația s-a impus ca un pilon de sprijin pentru persoanele cu dizabilități, oferind nu doar servicii de îngrijire, ci o filosofie de viață bazată pe autodeterminare și incluziune. Prin centrele de zi, locuințele protejate și atelierele ocupaționale, Diakoniewerk transformă barierele în oportunități, ajutându-i pe tineri să își dezvolte abilitățile și să devină parte activă din țesutul social al orașului.
De la atelier, în inima orașului
Ideea acestui carnaval s-a născut din dorința de a oferi tinerilor mai mult decât terapie: contexte autentice de viață. Dacă primele ediții se desfășurau timid, în spațiul restrâns al atelierului, ambiția organizatorilor a crescut constant. Drumul nu a fost lipsit de provocări, mai ales în ceea ce privește accesibilizarea locațiilor, însă ediția din acest an a găsit cadrul perfect.
Tinerii din Centrele de zi din Sibiu și Sebeș, alături de colegii din Locuința Maxim Protejată, s-au reunit sub cupola elegantă a Hotelului Împăratul Romanilor. Alegerea locației a fost strategică, oferind un spațiu demn și profesionist pentru adulții care și-au dorit un eveniment dedicat lor, departe de rutina zilnică.
Parada creativității și explozia de energie
Punctul culminant a fost parada costumelor. Ghidați de colega lor, Dana, participanții și-au prezentat ținutele cu mult umor. Nu doar tinerii din centre au purtat măști; întreg staff-ul a intrat în spiritul sărbătorii, ștergând barierele formale. Meniul festiv și ritmurile alese de DJ-ul care a „simțit” pulsul publicului au ținut ringul de dans plin, culminând cu apariția unui tort spectaculos, „mascat” și el de artificii.
La prânzul de la Carnaval – Împăratul Romanilor
„A fost cel mai frumos carnaval de până acum. Servirea și atmosfera au fost tare frumoase”, a mărturisit George, un veteran al centrului, prezent aici încă de la deschiderea de acum 19 ani.
Ce urmează? O agendă plină pentru 2026
Bucuria carnavalului este doar începutul unui an super activ. Planurile pentru perioada următoare sunt ambițioase și vizează atât relaxarea, cât și exprimarea artistică în spații emblematice ale Sibiului.
Iuliana Labo ne-a oferit o avanpremieră a calendarului viitor:
Echipa Diakoniewerk Sibiu prezentă la Carnaval
„Energia acestui eveniment ne dă forță pentru ce urmează. Pregătim deja proiectul pentru Maratonul Sibiului, prin care ne dorim să strângem fonduri pentru excursii și mini-tabere de vară, momente atât de necesare pentru deconectarea tinerilor din grupul Diakoniewerk. De asemenea, ne propunem să organizăm un workshop de pictură în decorul pitoresc al Muzeului Satului (Dumbrava Sibiului) și, de ce nu, luăm în calcul organizarea unor zile cu porți deschise, pentru a invita comunitatea să ne cunoască mai bine universul și munca depusă zi de zi.”
declară Iuliana Labo de la Diakoniewerk Sibiu
Un angajament pentru comunitate: Rămâneți alături de noi
Ne bucurăm să fim martorii acestor momente de pură efervescență și să vedem cum echipa Diakoniewerk reușește, an de an, să transforme barierele în punți de legătură. Această ediție a Carnavalului a demonstrat că, prin implicare și empatie, incluziunea devine o realitate necesară în inima orașului nostru.
Vom continua să urmărim îndeaproape și să sprijinim acțiunile lor, oferindu-vă o fereastră deschisă către toate inițiativele care fac Sibiul mai bun. Cititorii noștri pot fi siguri că vor găsi mereu în paginile ziarului digital informații relevante și povești autentice despre proiectele care contează — de la energia Maratonului, până la momentele de tihnă din Muzeul Satului.
Rămâneți aproape de noi pentru a fi parte activă a comunității! www.sibiu100.ro
Poze realizate de Gina Ștef
Prietenie și afecțiune la Carnavalul DiakoniewerkTortul festiv, în ton cu evenimentulEchipa Diakoniewerk
Pentru a exprima adâncimea prăznuirii Duminicii acesteia, după o săptămână de postire și rugăciune plină de chemare la pocăință și trăire a milei lui Dumnezeu, Părinții Bisericii ne-au așezat la îndemână Evanghelia chemării Apostolilor (Ioan. 1.43-51).
Mântuitorul cheamă la Sine pe Filip, pe care „l-a găsit” așa cum îl „găsise” Andrei. Așa cum Andrei îi vestise fratelui său Simon – ce se va chema Chifa – că „l-a găsit” pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos. Nici Filip nu se vrea singur, ci cheamă pe Natanael, cel pe care Mântuitorul îl va numi „israelit în care nu este vicleșug” poate și pentru că nu acceptase fără să raționeze asupra ideii unui Mesia ce vine din Nazaret.
E o Evanghelie în care se vede că orice chemare reală naște chemare, o pace neliniștită, un soi de vârtej în Duh de reacții și cuvinte. Primim deci sprijin pentru a ne înțelege Ortodoxia care nu, nu este o religie – creștinismul este numele religiei -, ci un mod fundamental de viață în Hristos. De asumare și trăire a Evangheliei. De asumare a ceea ce numim a fi „întâlnirea” cu Iisus Hristos.
Întreaga iconologie a chemării la Apostolie este pusă zălog hotarului primei Duminici din Post. Ca să învățăm că Ortodoxia este o chemare, dar ortodoxul nu se poate defini al lui Hristos doar pentru că se leagă de ritual și ceva atitudini de suprafață. Ești ortodox când te lași interogat de Hristos, când dialoghezi cu El și-ți destăinuie – asemeni destăinuirii făcute lui Natanael – un colț tainic din sufletul tău.
Nu. Nu ești credincios doar pentru tu crezi că nu ai îndoieli. Ci, mai degrabă, dacă îți exprimi îndoielile și le lămurești în dialog cu Domnul Iisus Hristos. Pentru aceea postirea este un lung pelerinaj spre Ierusalim. O căutare a sensului înveșnicirii tale. O netulburată interogare asupra lucrurilor fundamentale ale vieții.
Răspunsul la răspunsurile noastre? Ortodoxia. Cerurile deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului. Pentru a le vedea, e nevoie de El, Cel care Se coboară în mijlocul nostru. Nu există Ortodoxie lipită doar de trivialitățile unor tâlcuiri ce se vor tradiție. Ortodoxia este fundamentată pe Scriptură și pocăință, pe luciditatea realismului Părinților Bisericii – care ne-au dăruit Monumentele Tradiției -, care este desprinsă, dar nu ruptă din izvorul tainic al vederii lui Dumnezeu.
Nu, nu este exclusivistă, pentru că Domnul Iisus Hristos nu ne dorește în Împărăția Sa ca niște apucați, cu penibilități și apucături de fanatici. Ortodoxia este școală a bunului simț și a simțirii lucrării Duhului Sfânt. Orice exces o rănește și o înăsprește în raport cu oamenii, eludând izvorul de Har al prezenței Mântuitorului.
Asta nu înseamnă că nu este exigentă și deci „canonică”, înzestrând cunoașterea cu dogme și învățături de credință. Dar în mod cert în Ortodoxie Iubirea este mai de preț decât dogma. Pentru că niciun om nu poate mărturisi credința și dragostea către Dumnezeu – pe care nu-L vede – dacă față de frații și surorile sale, pe care îi vede, se arată răutăcios și răzbunător.
În Ortodoxie se simte cel mai amplu diferența între revoluție și revoltă. A înnoi viața ta de dragul lui Hristos e mai de preț decât toate schimbările produse în lume pe care le propui fără să te jertfești pentru mai binele aproapelui. Să ne merităm, zic, Ortodoxia! Și să trăim pentru ea!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
În timpul pandemiei, cadavrele victimelor COVID au fost sigilate în saci de plastic. Sicriile au fost sigilate ermetic pentru a preveni răspândirea virusului.
Aceste măsuri au blocat procesul natural de descompunere. După cinci ani, rămășițele sunt aproape intacte, ceea ce împiedică eliberarea locurilor de veci conform practicilor convenționale.
Scopul este de a permite descompunerea naturală înainte de eliberarea definitivă a locurilor de veci.
Întreaga operațiune va fi realizată gratuit, pentru a calma îngrijorările familiilor. Vor fi respectate protocoale sanitare stricte pentru protejarea lucrătorilor și a sănătății publice.
Lipsa spațiului în cimitirul din Kavala a făcut ca operațiunea să devină urgentă. Practicile convenționale de exhumare, aplicate de obicei la trei până la cinci ani, nu pot fi folosite în aceste cazuri.
Autoritățile au subliniat că planul asigură un echilibru între gestionarea practică a cimitirului și respectul față de decedați.
Cazul Kavala ar putea deveni un model pentru alte municipalități din Grecia. Ministerul Sănătății analizează posibilitatea unor orientări la nivel național privind gestionarea înmormântărilor din perioada pandemiei care nu au suferit descompunere.
Oficialii au asigurat că toate măsurile vor acorda prioritate siguranței, demnității și transparenței în gestionarea acestei situații fără precedent.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Unul dintre cele mai mari studii internaționale dedicate legăturii dintre dieta vegetariană și cancer aduce concluzii nuanțate: renunțarea la carne poate reduce riscul pentru mai multe tipuri majore de cancer, însă ar putea crește riscul de cancer colorectal, în special în rândul persoanelor vegane, potrivit dailymail.co.uk.
Carnea procesată, clasificată drept cancerigenă
Rezultatele apar la mai bine de un deceniu după ce World Health Organization a clasificat carnea procesată drept agent cancerigen din grupa 1 – aceeași categorie de dovezi în care se regăsesc tutunul, alcoolul sau azbestul.
Decizia s-a bazat pe cercetări care arătau că un consum zilnic de aproximativ 50 de grame de carne procesată (echivalentul a două felii de bacon) poate crește riscul de cancer colorectal cu aproape 20%. Carnea roșie a fost, de asemenea, asociată cu riscul oncologic, însă la un nivel mai scăzut de certitudine, fiind considerată „probabil cancerigenă”.
Cel mai amplu studiu despre dietele fără carne și cancer
Noua analiză, realizată de cercetători de la University of Oxford și publicată în British Journal of Cancer, a evaluat riscul pentru 17 tipuri de cancer în cinci categorii alimentare: consumatori de carne, pescatarieni, vegetarieni și vegani.
Datele au fost colectate din studii publicate între 1980 și 2010 și au inclus peste 1,8 milioane de persoane din Marea Britanie, SUA, Taiwan și India. Participanții au fost monitorizați în medie timp de 16 ani, perioadă în care s-au înregistrat 220.387 de cazuri de cancer – cel mai frecvent fiind cancerul mamar, urmat de cancerul de prostată și cel colorectal.
Ce tipuri de cancer sunt mai rare la vegetarieni
Potrivit rezultatelor, persoanele care nu consumă carne au prezentat:
risc mai scăzut de cancer pancreatic
risc redus de cancer mamar
risc mai mic de cancer de prostată (cu 12% mai mic la bărbații care evită carnea)
risc redus de cancer renal (peste 25% mai mic la vegetarieni și pescatarieni)
rate mai scăzute de mielom multiplu, un tip de cancer hematologic
Cercetătorii sugerează că aceste efecte protective pot fi legate de un indice de masă corporală mai scăzut, aport crescut de fibre și un consum mai redus de grăsimi saturate.
Surpriza studiului: risc mai mare de cancer colorectal la vegani
În mod neașteptat, analiza a arătat că:
veganii au avut un risc cu 40% mai mare de cancer colorectal comparativ cu consumatorii de carne;
vegetarienii au prezentat un risc aproape dublu de carcinom scuamos esofagian, una dintre principalele forme de cancer esofagian.
Aceste rezultate i-au surprins chiar și pe autori.
Posibile explicații
Specialiștii au avansat mai multe ipoteze:
Consumul redus de carne în rândul „carnivorilor” din studiu
Participanții care consumau carne aveau, în general, un stil de viață mai sănătos și mâncau cantități relativ mici, mult sub media populației.
Aport scăzut de calciu la vegani
Deficitul de calciu este considerat un factor de risc pentru cancerul colorectal. În studiu, veganii au avut cel mai mic aport de calciu, în ciuda faptului că au consumat mai multe fibre și mai puțin alcool – factori considerați protectori.
Deficiențe nutriționale potențiale
În cazul cancerului esofagian, cercetătorii au sugerat că un aport redus de proteine animale și micronutrienți precum riboflavina și zincul ar putea contribui la risc.
Cancerul colorectal, în creștere la tineri
La nivel global, cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces, fiind responsabil pentru aproape un deces din șase. Date internaționale din 42 de țări arată că cancerul colorectal este singura formă de cancer aflată în creștere exclusivă la persoanele sub 50 de ani, fenomen care îngrijorează comunitatea medicală.
Alimentele ultraprocesate sunt frecvent suspectate că joacă un rol în această tendință, prin conținutul de aditivi și prin reducerea aportului de fibre protectoare pentru sănătatea intestinului.
Ce înseamnă aceste rezultate pentru dieta vegană și vegetariană?
Autorii subliniază că studiul este observațional și nu demonstrează o relație directă cauză-efect. În plus, dietele vegetariene și vegane variază considerabil – ele sunt definite prin alimentele excluse, nu prin cele efectiv consumate.
Mesajul final al cercetătorilor este unul echilibrat:
Dietele bogate în fructe, legume și fibre, cu evitarea cărnii procesate, sunt asociate cu un risc redus pentru mai multe tipuri de cancer.
Totuși, persoanele care exclud complet produsele animale trebuie să acorde atenție aportului de calciu, proteine și micronutrienți esențiali, prin alimente fortificate sau suplimente.
Dieta vegană și vegetariană poate oferi beneficii importante în prevenția anumitor tipuri de cancer, însă nu este lipsită de riscuri dacă nu este atent planificată. Echilibrul nutrițional rămâne esențial, indiferent de regimul alimentar ales.
Dr. Alexandra Petria Lupu: „Mesajul cheie este individualizarea”
Ca medic internist și nutriționist, consider că datele prezentate de cercetatorii de la University of Oxford si publicate în British Journal of Cancer , subliniază un aspect esențial: nu eticheta „vegan” sau „omnivor” determină singură riscul oncologic, ci calitatea și echilibrul dietei.
Este bine documentat faptul că World Health Organization a clasificat carnea procesată drept agent cancerigen, iar reducerea acesteia este o recomandare solid susținută științific . În același timp, o dietă vegană dezechilibrată, cu aport insuficient de calciu, proteine de calitate și micronutrienți esențiali, poate crea vulnerabilități metabolice și potențial oncologice.
Din perspectiva mea clinică, mesajul cheie este individualizarea: o dietă predominant vegetală, bogată în fibre, legume, fructe, leguminoase și cu limitarea alimentelor ultraprocesate, poate avea beneficii clare în prevenția mai multor tipuri de cancer. Însă excluderea completă a produselor animale necesită planificare atentă și, uneori, suplimentare, pentru a preveni deficiențele nutriționale.
În concluzie, nu vorbim despre „dietă bună” versus „dietă rea”, ci despre echilibru, diversitate și adecvare nutrițională pe termen lung, adaptate fiecărui pacient, spune medicul nutriționist sibian Alexandra Petria Lupu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Un oficial israelian a confirmat pentru publicația Axios că, potrivit informațiilor serviciilor de informații israeliene, Khamenei este mort.
Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, a condus Iranul timp de 35 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi lideri autoritari din lume.
Moartea sa reprezintă o lovitură majoră pentru regimul iranian și ar putea accelera prăbușirea acestuia, un obiectiv declarat în mod explicit de oficiali americani și israelieni în contextul actualei campanii militare.
Eliminarea liderului suprem declanșează imediat o criză de succesiune, fără un răspuns clar privind cine va prelua conducerea.
Potrivit Constituției Iranului, un consiliu de clerici ar trebui să desemneze un nou lider suprem. Totuși, atacurile israeliene ar fi vizat și comandanți de rang înalt ai Gardienilor Revoluției (IRGC), precum și lideri politici, lăsând lanțul de comandă al regimului într-o stare de dezorganizare.
Nu este clar dacă IRGC va încerca să preia controlul asupra țării sau dacă loviturile vor crea deschiderea populară la care au făcut apel premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump.
Surse israeliene au afirmat că au fost vizați și fiii lui Khamenei, însă evaluările serviciilor de informații indică faptul că aceștia ar fi supraviețuit. Mojtaba Khamenei, unul dintre fii, era considerat un posibil succesor al tatălui său.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Israelul a reluat atacurile asupra Iranului, la căderea întunericului, fiind raportate explozii la Teheran și în mai multe orașe iraniene.
La rândul său, Iranul a continuat să lanseze valuri de bombardamente către Israel și către bazele americane din Golful Persic, pe tot parcursul zilei.
Un hotel de cinci stele din centrul Dubaiului a fost lovit și a luat foc.
Este vorba de hotelul Fairmont, situat pe Palm Jumeirah. Imaginile de pe rețelele de socializare au surprins din mai multe unghiuri căderea a ceea ce pare a fi o dronă Shahed (similară celor folosite de ruși în Ucraina), dar nu este clar dacă aceasta a țintit zona centrală a Dubaiului, sau dacă s-a prăbușit necontrolat după ce fusese lovită de antiaeriană.
Rapoartele inițiale indică patru răniți, dar nu este clar dacă este vorba de localnici sau de turiști. Imaginile par a arăta un incendiu puternic izbucnit imediat după aceea.
Postul de radio de stat iranian relatează că sunt explozii la vest de Teheran, precum și în orașul Urmia, în nord-vestul țării, lângă granița cu Turcia, în orașul portuar Bushehr, în sudul țării, și în Qom, la sud de Teheran.
Armata israeliană confirmă că a început un nou val de atacuri asupra sistemului de apărare aeriană iranian.
Același oficial a precizat că Iranul nu a declarat război și că nu atacă Qatarul, Emiratele, Bahrainul și Kuweitul ci doar bazele americane pe care aceste țări le găzduiesc, în ceea ce a numit a fi “lovituri de autoapărare”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
În acest weekend, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor acţiona zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul de prevenire și descurajare a faptelor antisociale, iar al doilea, de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
„Polițiștii de ordine publică și cei de investigații criminale vor acționa cu precădere în zonele aglomerate de pe raza județului, pe linia prevenirii și combaterii actelor de violență, a furturilor din buzunare, din auto și locuințe, precum și pentru identificarea și prinderea persoanelor care săvârșesc fapte ce pun în pericol viața și bunurile cetățenilor.
În acest context, vă recomandăm să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate.
Siguranța traficului rutier este unul dintre obiectivele primordiale ale polițiștilor cu atribuții în domeniu, motiv pentru care, în zilele care urmează, se vor intensifica acțiunile de supraveghere și control al traficului.
Șoferii care conduc sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive, care conduc cu viteză peste limita legală, cei care depășesc neregulamentar, dar și pietonii care traversează neregulamentar, bicicliștii și utilizatorii de trotinete care încalcă regulile de circulație vor fi sancționați ferm.
Obiectivul este acela de impunere a unui climat de siguranță astfel încât toți participanții la trafic să ajungă la destinație cu bine.
În plus, le recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor.
În cazul în care sunteți martor sau implicat direct într-o situație periculoasă pentru viață, apelaţi în cel mai scurt timp numărul unic pentru apeluri de urgență 112″, a transmis Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Când vine vorba de slăbit, mulți oameni petrec ore întregi la sală, dar ignoră un aspect esențial: alimentația. Specialiștii spun clar că succesul în pierderea kilogramelor depinde de o dietă echilibrată, combinată cu mișcare regulată, potrivit timesofindia.indiatimes.com. Iar gustările joacă un rol-cheie în acest proces.
Un aliment adesea evitat din cauza conținutului caloric este arahida. Totuși, consumate corect și cu moderație, arahidele pot susține procesul de slăbire datorită aportului ridicat de proteine, fibre și grăsimi sănătoase.
Sunt arahidele bune pentru slăbit?
Potrivit unui studiu publicat în The Journal of Nutrition, proteinele contribuie la creșterea arderii caloriilor și la menținerea senzației de sațietate. Arahidele sunt bogate în proteine, fibre și grăsimi sănătoase pentru inimă.
Această combinație ajută la controlul poftei de mâncare și la reducerea aportului caloric total. Deși au un conținut caloric ridicat, procesul de mestecare face ca organismul să nu absoarbă toate caloriile conținute.
Arahidele, bogate în grăsimi sănătoase
Arahidele conțin grăsimi mononesaturate (MUFA) și polinesaturate (PUFA), asociate cu:
reducerea inflamației
scăderea riscului de obezitate
prevenirea bolilor cardiovasculare
diminuarea riscului de diabet
În plus, grăsimile din nuci și arahide pot îmbunătăți capacitatea organismului de a utiliza grăsimea depozitată drept sursă de energie.
Arahidele stimulează metabolismul
Datorită conținutului ridicat de nutrienți și aportului energetic, arahidele pot contribui la accelerarea metabolismului. Un metabolism mai activ înseamnă un consum caloric mai mare, atât în repaus, cât și în timpul activității fizice.
Despre benefiicile arahidelor, am discutat cu medicul nutritionist sibian Dr. Alexandra Petria Lupu:
Dr. Alexandra Petria Lupu
„Ca medic nutriționist internist, consider că arahidele pot face parte dintr-o alimentație sănătoasă, atunci când sunt consumate corect și în cantități moderate.
Arahidele sunt o sursă valoroasă de proteine vegetale, fibre, vitamine din complexul B, magneziu și antioxidanți. Conțin în principal grăsimi mononesaturate și polinesaturate, care au un efect benefic asupra profilului lipidic, contribuind la reducerea colesterolului LDL și la protecția cardiovasculară. Din acest motiv, includerea lor în dietă poate fi utilă în prevenția bolilor cardiometabolice.
În contextul controlului greutății, deși sunt dense caloric, arahidele pot susține sațietatea și pot reduce tendința de a consuma gustări ultraprocesate. Proteinele și fibrele încetinesc digestia și ajută la stabilizarea glicemiei, ceea ce le face potrivite chiar și pentru persoanele cu insulinorezistență sau diabet, în porții atent dozate.
Totuși, trebuie subliniat că beneficiile depind de forma în care sunt consumate. Recomand arahide crude sau coapte, fără sare și fără adaos de zahăr sau uleiuri hidrogenate. Untul de arahide trebuie ales în variante 100% arahide, fără ingrediente suplimentare.
Există, desigur, și contraindicații: alergia la arahide poate fi severă, iar în cazul persoanelor cu exces ponderal important, consumul necontrolat poate duce la aport caloric excesiv.
În concluzie, din perspectivă medicală, arahidele sunt un aliment sănătos și funcțional, dar cheia rămâne echilibrul și integrarea lor într-un plan alimentar personalizat, adaptat nevoilor metabolice ale fiecărui pacient”.
Cum să introduci arahidele în dieta ta
Specialiștii recomandă consumul de arahide în forme cât mai simple: crude, coapte sau fierte.
De asemenea, pot fi integrate în alimentație sub formă de:
unt de arahide
ulei de arahide
arahide prăjite
sosuri pe bază de arahide
Pentru un plus de eficiență în curele de slăbire, combină-le cu alimente bogate în proteine precum pui la grătar, tofu, brânză paneer sau salate consistente.
Untul de arahide ajută la slăbit?
Untul de arahide oferă sațietate pe termen lung și are un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că nu provoacă fluctuații bruște ale glicemiei. Este o sursă echilibrată de grăsimi, proteine și fibre.
Pentru rezultate optime, alege variante organice, verifică să aibă un conținut redus de zahăr adăugat și sodiu și, mai ales, consumă cu moderație. Recomandarea specialiștilor în nutriție este să nu depășești două-trei lingurițe, de două-trei ori pe săptămână.
Arahidele pot fi un aliat în curele de slăbire
Deși sunt considerate calorice, arahidele pot deveni un aliat eficient în procesul de slăbire, dacă sunt integrate inteligent într-o dietă echilibrată. Secretul nu este eliminarea completă a anumitor alimente, ci moderația și alegerile corecte.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI