Acasă Blog Pagina 562

ULTIMA ORĂ: A murit un general (r) al Serviciului Român de Informații. Avea doar 53 de ani

Generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă a murit vineri, 26 septembrie la vârsta de 53 de ani, anunțat Realitatea PLUS.

Informația a fost confirmată de surse oficiale pentru stiripesurse.ro.

Potrivit sursei citate, generalul Dumbravă era bolnav, fiind internat în ultima perioadă la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ (spitalul SRI).

Generalul Dumitru Dumbravă, născut în 1972, a fost un fost ofițer al Serviciului Român de Informații care a ajuns în atenția publică prin cariera sa la vârful instituției și prin controversele pe care le-a generat.

A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1996, după care a intrat în magistratură, însă foarte curând a ales să activeze în SRI.

Aici a parcurs treptele ierarhice până la funcția de director al Direcției Juridice, fiind avansat la gradul de general de brigadă în 2014.

Ulterior, după retragerea generalului Florian Coldea, a ocupat funcția de secretar general al SRI, rol pe care l-a deținut până în 2018, când a trecut în rezervă.

Numele său a devenit extrem de cunoscut în 2015, când a afirmat într-un interviu că justiția reprezintă pentru SRI un „câmp tactic”, formulare interpretată ca o recunoaștere a influenței serviciilor de informații asupra dosarelor instrumentate de procurori și judecători.

Declarația a provocat un val de reacții critice din partea magistraților și a societății civile, care au acuzat ingerințe inacceptabile în actul de justiție.

„Cariera academică a lui Dumbravă a fost, de asemenea, marcată de scandal. Teza sa de doctorat, susținută la Academia Națională de Informații, a fost analizată și declarată plagiată de CNATDCU, iar în 2021 Tribunalul București a dispus anularea diplomei de doctor.

Retragerea titlului a completat astfel imaginea de ofițer controversat, asociat atât cu influența excesivă a SRI în spațiul judiciar, cât și cu nereguli academice.

După retragerea din SRI, Dumbravă a revenit în atenția publică în 2024, când a fost pus sub acuzare de DNA alături de Florian Coldea într-un dosar de trafic de influență.

Cei doi au fost acuzați că au pretins sume mari de bani de la omul de afaceri Cătălin Hideg, promițând să intervină pe lângă magistrați pentru soluționarea favorabilă a dosarelor acestuia.

Plasat sub control judiciar pe cauțiune, Dumbravă a fost o figură emblematică pentru legăturile dintre serviciile secrete, justiție și mediul politic”, anunță stiripesurse.ro.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Femeie reținută pentru furt de alcool din Sibiu

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Investigații Criminale au reținut o femeie în vârstă de 37 de ani, din Glâmboaca, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

ÎFemeia este bănuită că în zilele de 18 iunie și 29 iulie, a furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice din două societății comerciale din municipiul Sibiu, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.470 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentată astăzi unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Traficantă de droguri de mare risc din Sibiu, condamnată la închisoare cu executare

O femeie din Sibiu a fost condamnată la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc.

Joi după amiaza, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul Investigații Criminale au identificat o sibiancă în vârstă de 35 de ani pe numele căreia, la aceeași dată, Tribunalul Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Acesta a fost condamnată să execute o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.

Ulterior identificării, femeia a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Dramă în România: 6 copii au murit în Spitalul de Pediatrie din Iași din cauza unei bacterii rezistente la antibiotice

Autoritățile suspectează că șase copii au murit la Spitalul de pediatrie “Sfânta Maria”, afectați de o bacterie rezistentă la antibiotice.

Este vorba despre o bacterie asociată infecțiilor nosocomiale, Serratia Marcescens.

Direcția de Sănătate Publică a închis deocamdată secția ATI și a demarat o anchetă.

DSP Iaşi a transmis că a primit o notificare de la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi şi că a fost demarată o anchetă epidemiologică la această unitate medicală. ”Unitatea sanitară a iniţiat măsuri de limitare a răspândirii infecţiei, conform procedurilor în vigoare. Ancheta este în desfăşurare, iar concluziile vor fi comunicate instituţiilor competente la finalizarea investigaţiei”, a transmis instituția, conform News.ro.

Ministerul Sănătății confirmă că la Spitalul “Sfânta Maria” nouă pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu bacteria Serratia Marcescens, iar în unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.

„Din datele medicale existente la momentul de față, puse la dispoziția Ministerului Sănătății, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecțiile asociate asistenței medicale, celelalte patologii și comorbidități ale pacienților și deces.

Legătura de cauzalitate dintre infecția cu Serratia Marcescens și deces va fi stabilită de experții în medicină legală”, precizează instituția.

Ministerul mai transmite că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secției de terapie intensivă și nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislației în vigoare.

Ministrul Sănătății a transmis că primul caz de infectare a fost înregistrat pe 13 septembrie, însă spitalul a raportat acest lucru abia pe 19 septembrie.

”Prima infecție a apărut în 13 septembrie, însă a fost raportată cu întârziere, pe 19 septembrie, când erau patru pacienți infectați.

Datele noastre arată că nu au fost luate măsuri de izolare la timp. Am dispus un control comun la care va participa și șeful Corpului de Control, pentru evaluarea situației.

După apariția a trei cazuri se declară focar, însă ei trebuiau să raporteze și să monitorizeze de la primul caz.

Faptul că Ministerul Sănătății află la 13 zile distanță, mi se pare o lipsa profesionalism. Epidemiologul spitalul a fost sancționat cu 10 mii de lei, medicul de la AȚi cu 10 mii de lei, spitalul cu 50 de mii de lei”, a declarat Alexandrul Rogobete pentru Digi24.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Cum funcționa mafia lemnului în nordul județului Sibiu. Peste 200 de polițiști au participat la percheziții

Joi, aproximativ 210 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat o razie în zona de nord a județului Sibiu, în cadrul căreia au pus în aplicare 41 de mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Brateiu, Alma și Dumbrăveni, într-o cauză penală ce vizează infracțiuni de luare de mită, dare de mită, delapidare, complicitate la delapidare, tăiere fără drept de arbori în formă agravată, tăiere fără drept de arbori și complicitate la tăiere fără drept de arbori.

Activitățile desfășurate cu ocazia raziei au fost coordonate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, dosarul fiind instrumentat de această structură.

Din probatoriul administrat până la această dată s-a stabilit că, în perioada iulie – septembrie 2025, un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Brateiu, ar fi permis mai multor persoane să exploateze material lemnos din fondul forestier național, fără documente legale și fără marcaje corepunzătoare materialului lemnos, în schimbul unor sume de bani sau foloase necuvenite.

„De asemenea, bărbatul ar fi fost spijinit de alte persoane în activitatea infracțională, prin aceea că persoanele ar fi ascuns urmele cioatelor tăiate, prin incendiere, acoperire sau extragere rădăcini.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea indisponibilizării, 42 de telefoane mobile, sumele de 107.183 de lei și 10.120 de euro, un pistol cu bile, 6 drujbe, un ciocan, 2 pene precum și cantitatea de 219,06 mc material lemnos.

În cadrul perchezitiilor efectuate, într-o anexă a unui imobil din Brateiu, polițiștii au identificat un exemplar de căprior, femelă, în vârstă de aproximativ 5 luni, pentru care persoana care îl detinea captiv, respectiv un localnic de 71 de ani, nu a putut prezenta documente de provenineță. În continuare se desfășoară activități în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj prin vânătoare de către o persoană care nu posedă permis de vânătoare.

În urma administrării probatoriului, 8 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, toți domiciliați în comuna Brateiu, au fost reținuți pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentați în cursul acestei zile instanței, cu propunere de luare a unor măsuri preventive. Totodată, procurorul a dispus audierea a 42 de persoane.

Pe parcursul raziei, au fost instituite și filtre rutiere, fiind controlate peste 50 de autovehicule, efectuate 44 de testări pentru consumul de alcool și aplicate 7 sancțiuni în valoare de 2215 lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul mai multor structuri operative ale IPJ Sibiu, respectiv: Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic. De asemenea, au participat polițiști din cadrul structurilor IPJ Alba, IPJ Vâlcea, IPJ Hunedoara, IPJ Brașov, IPJ Covasna, spijiniți de Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, o echipă canină și 10 specialiști din domeniul forestier.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului, în vederea documentării întregii activități infracționale, și a recuperării prejudiciului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Circulați astăzi pe A1? Atenție în zona Apoldu de Jos și Aciliu

Drumarii anunță intervenții, pe parcursul zilei de astăzi, pe Autostrada A1, în zona localităților Apoldu de Jos și Aciliu.

„Pe autostrada A1, în zona localității Aciliu, lucrăm la înlocuirea/repararea parapetelor de siguranță, circulația desfășurându-se pe o bandă din două;

Pe autostrada A1, în zona localității Apoldu de Jos, lucrăm la repararea părții carosabile, circulația desfășurându-se pe o bandă din două”, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Absurdul perfect: o elevă cu media 9,85, premiată la olimpiade naționale și internaționale, a rămas fără bursele școlare

O elevă cu performanțe remarcabile la olimpiadele naționale și internaționale a rămas fără bursele școlare, din cauza noilor reguli impuse de Ministerul Educației.

Tânăra din Galați a obținut în ultimii ani mai multe premii la olimpiade naționale, inclusiv în discipline care nu sunt studiate în mod obișnuit în școală, și a reprezentat România la etapa internațională a olimpiadei de filosofie.

Cu toate acestea, participarea intensă la competiții i-a afectat prezența la cursuri, chiar dacă absențele au fost motivate. Acest fapt a dus la o medie finală de 9,85.

Deși este o notă mare, nu a fost suficientă pentru a intra în topul de 15% al elevilor eligibili pentru burse de merit, conform noilor criterii.

Dirigintele fetei atrage atenția asupra absurdului situației. Deși eleva excelează în competiții care aduc prestigiu României, nu primește niciun fel de bursă, nici măcar socială, în ciuda unei situații materiale modeste.

„Este o nedreptate evidentă. În loc să fie sprijiniți, elevii de elită sunt penalizați de un sistem care nu recunoaște efortul și performanța în afara mediilor școlare”, a transmis dascălul pentru Viața Liberă.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

România oferă cel mai lung concediu de maternitate plătit din lume

România ocupă prima poziție la nivel global în ceea ce privește durata concediului de maternitate plătit, potrivit unei analize realizate de compania de servicii în resurse umane, Moorepay.

Studiul a evaluat aproape 200 de țări, luând în calcul nu doar perioada de concediu oferită legal mamelor, ci și sumele primite pe durata acestuia, ajustate în funcție de puterea de cumpărare locală.

Astfel, România iese în evidență cu o durată legală de până la doi ani de concediu de maternitate plătit, ceea ce o plasează în fruntea clasamentului mondial.

În top se mai regăsesc Coreea de Sud, cu aproape 91 de săptămâni, Polonia, Bulgaria și Suedia.

La polul opus se situează țări precum Statele Unite, Africa de Sud, Papua Noua Guinee și Tonga, unde legislația nu garantează niciun fel de concediu de maternitate plătit, lăsând responsabilitatea în sarcina angajatorilor.

„Când vine vorba de valoarea sprijinului financiar acordat, Norvegia este campioană, cu o indemnizație echivalentă cu aproape 74.000 de dolari.

Totuși, România se situează pe locul al doilea, depășind Finlanda, datorită costului mai redus al vieții. Calculul Moorepay arată că mamele din România pot primi echivalentul a aproape 50.000 de dolari în perioada concediului.

Europa oferă, în general, politici generoase de sprijin pentru părinți, Asia are o abordare intermediară, iar în alte părți ale globului, cum este cazul SUA sau anumite state africane, sprijinul acordat este minim sau inexistent.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ce faceți astăzi? La Mediaș este Noaptea Cercetătorilor Europeni

Primăria Municipiului Mediaș organizează astăzi, între orele 17:00 – 20:00, la Muzeul Municipal Mediaș, un eveniment extrem de interesant, pentru toate generațiile: Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Acesta este un eveniment care se desfășoară în peste 400 de orașe din 25 de țări europene și are scopul de a arăta publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de fascinantă poate fi munca de cercetare.

Evenimentul este foarte apreciat datorită caracterului său inovativ, prin care știința devine accesibilă tuturor.

Vizitatorii vor lua parte la experimente, prezentări și jocuri interactive, unde educația se îmbină cu distracția.

Agenda evenimentului de la Muzeul Municipal Mediaș cuprinde următoarele ateliere de lucru și activități educative:

Demonstrații și prezentări interactive susținute de echipele de robotică LTASrob de la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, SNGine Team de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș și The Resistance de la Liceul Teoretic „Roth-Oberth” Mediaș.

-Chimia – știință sau magie?

-Tehnici de conservare a patrimoniului

-Micii Biologi

-Cartografia și cercetarea istorică

-Arta dresajului canin

Specialiștii invitați sunt prof. Loredana Mihaela Voicea, prof. Gabriela Florea, prof. Cornelia Maier, prof. Alexandru Musteață, dresor Aurel Câmpean, prof. Raisa Pânzar și prof. Aurelia Morozan.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Președintele spune deschis: Am avut o influență a SRI în viața politică și economică

Președintele Nicușor Dan a făcut, joi seara, într-un interviu la Digi 24, o afirmație neașteptată despre Serviciul Român de Informații.

Întrebat cum își explică interesul crescut din spațiul public pentru nominalizările pe care le va face la conducerea SRI și SIE, președintele a vorbit deschis.

„Pentru că, s-o spunem foarte direct, am avut o influență, mai puțin a SIE, dar am avut o influență a SRI-ului în viața noastră politică, în decizii, în zona economică, și atunci persoana care va conduce SRI este o persoană care va avea putere în statul român.

Bineînțeles că noi trebuie să facem două lucruri: pe de o parte, ca partea operativă să nu fie zdruncinată, pentru că sunt chestiuni de securitate foarte serioase de care serviciul ăsta se ocupă.

Pe de altă parte, să prevenim ca excesele pe care le-am văzut de-a lungul timpului, interferențele cu diferite fenomene sociale care trebuiau să dispară, și un director civil ar trebui să fie garanția pentru lucrul ăsta”, a spus Nicușor Dan.

Chestionat când va face nominalizările pentru șefia celor două servicii secrete, șeful statului a precizat: „La momentul oportun.

Pentru că este un dialog care este între între președinte și partidele din coaliție, între partidele din coaliție între ele și la momentul în care această discuție nu se va suprapune cu alte discuții care sunt la fel de importante pentru stabilitatea noastră, o vom avea și o vom tranșa”, a mai spus șeful statului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cum a reușit să plece Horațiu Potra din România? Detalii din ancheta procurorilor

Horațiu Potra, acuzat că plănuia un atac asupra Bucureștiului, ar fi fost localizat de autoritățile române imediat după ce a fost dat în urmărire internațională, însă a reușit să părăsească țara cu ajutorul unor persoane apropiate, potrivit informațiilor obținute de Gândul din surse judiciare.

Potra a fugit din România în februarie 2025, la scurt timp după ce magistrații au emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele său.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îl acuză de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și instigare publică.

Anchetatorii susțin că Horațiu Potra făcea parte dintr-o grupare care plănuia infiltrarea în protestele izbucnite după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, cu scopul de a genera haos și violență. Printre complicii săi se numără și fiul său, Dorian Potra.

În urma perchezițiilor efectuate la membrii grupării, autoritățile au descoperit un arsenal impresionant: arme de război, muniție, grenade, lansatoare, materiale explozive, precum și 25 kg de lingouri de aur și 3 milioane de dolari în numerar.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că autoritățile române au știut permanent unde se află Horațiu Potra.

„Informațiile obținute indică faptul că Potra ar fi părăsit România cu ajutorul omului de afaceri Jurgen Faff, patronul companiei aeriene Fly Lili, cu care Potra ar fi transportat mercenari în Congo.

Potra și fiul său ar fi plecat spre Dubai, unde s-ar fi stabilit într-un apartament închiriat, fără să se ascundă de autoritățile locale. România și Emiratele Arabe Unite nu au un acord de extrădare, fapt care îl protejează în fața unui eventual mandat internațional.

Sursele susțin că Horațiu Potra ar fi luat cu el o sumă mare de bani cash, neexistând niciun transfer bancar asociat cu plecarea sa. De asemenea, el s-ar fi bazat pe sprijinul primit din Qatar, unde ar fi lucrat ani la rând ca gardă de corp a emirului”, scrie stiripesurse.ro.

România nu are semnat un tratat de extrădare cu Emiratele Arabe Unite (EAU) – stat format din șapte emirate, inclusiv Dubai.

Deși EAU nu are acorduri de extrădare nici cu SUA, Canada, Marea Britanie sau statele UE, autoritățile locale pot decide extrădarea de la caz la caz, în funcție de relațiile diplomatice și principiul reciprocității.

Această situație ar putea întârzia predarea lui Potra către autoritățile române, avertizează ministrul Justiției, Radu Marinescu.

„Unele state au proceduri simplificate, altele mai de durată. Din evaluarea mea, strict teoretic, poate fi vorba de o perioadă de câteva luni.

Noi privim cu optimism derularea acestor acțiuni”, a declarat Marinescu la Antena 3 CNN.

Ministrul a precizat că România colaborează deja cu autoritățile din Emirate pentru confirmarea măsurilor preventive și demararea procedurilor de extrădare, chiar și în lipsa unui acord bilateral formal.

„Pe baza principiului reciprocității, astfel de formule de cooperare sunt eficiente”, a adăugat Marinescu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Medicament aprobat pentru tratarea Alzheimerului în faze incipiente

Comisia Europeană a autorizat utilizarea în UE a unui nou medicament pentru tratarea afecțiunilor cognitive ușoare, inclusiv a Alzheimerului în faze incipiente.

Este vorba despre Kisunla, un medicament care, conform experților, poate contribui la încetinirea evoluției problemelor cognitive și funcționale asociate cu boala Alzheimer la anumiți pacienți.

Decizia a venit după ce Agenția Europeană pentru Medicină a evaluat tratamentul și a stabilit că poate fi folosit de pacienții adulți cu semne ușoare de afectare cognitivă și demență ușoară cauzată de boala Alzheimer.

„Producătorii tratamentului atrag atenția că există un risc mai mare pentru anumiți pacienți cu predispoziție genetică, însă acest lucru va fi stabilit de medic.

Compania care îl produce este Eli Lilly Nederland BV, iar medicamentul va fi disponibil sub formă de concentrat pentru soluție perfuzabilă de 350 mg.

Substanța activă a Kisunla este donanemab, un anticorp monoclonal care se leagă de plăcile amiloide, care se acumulează în creierul pacienților cu Alzheimer, și astfel ajută la îndepărtarea acestora.

Tratamentul provoacă și o serie de reacții adverse, însă experții au constatat că acestea sunt mai puțin importante decât beneficiile pe care le aduce.

Între efectele adverse descoperite până acum se numără: amețeală, durere de cap, greață, dificultăți de mers, confuzie, modificări ale vederii și convulsii”, scrie Biziday.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.