Acasă Blog Pagina 6

Radu Miruță: Prima corvetă nouă a Forțelor Navale Române după 35 de ani a ajuns în Constanța. Investiții de aproape 1 miliard de euro în nave militare

0

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat vineri, 10 iulie, după acostarea în Portul Constanța a corvetei 261 „Contraamiral August Roman”, că România marchează un moment important pentru modernizarea Forțelor Navale, odată cu intrarea în serviciu a primei corvete noi din ultimii 35 de ani.

Ministrul s-a întors în țară la bordul noii nave militare, după participarea la summitul desfășurat la Istanbul, explicând că momentul a coincis cu plecarea corvetei spre România.

„Este un semn de respect pentru militarii Armatei Române și o ocazie care s-a potrivit, deoarece data plecării de la summit a coincis cu plecarea acestei corvete spre România. Este un lucru extraordinar pentru Armata Română să primească o corvetă nouă după 35 de ani”, a declarat Radu Miruță, potrivit Agerpres.

Corveta a fost livrată în mai puțin de șase luni

Șeful MApN a explicat că achiziția navei din Turcia a fost determinată de nevoia României de a-și consolida rapid capacitățile militare, în contextul angajamentelor asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Potrivit ministrului, deși obiectivul Guvernului este ca echipamentele militare să fie construite cât mai mult în România, unele programe necesită livrări rapide.

„Această corvetă a fost livrată în mai puțin de șase luni, ceea ce răspunde nevoilor urgente de înzestrare ale Armatei Române”, a subliniat Miruță.

Patru nave militare vor fi construite la Șantierul Naval Mangalia

Ministrul Apărării a anunțat că următoarele patru nave contractate de România vor fi construite la Șantierul Naval Mangalia – 2 Mai, printr-un program estimat la aproape un miliard de euro.

Potrivit acestuia, investiția are ca obiectiv nu doar modernizarea Forțelor Navale, ci și relansarea celui mai mare șantier naval din Uniunea Europeană.

„Preocuparea mea este ca, prin această comandă de aproape un miliard de euro, Șantierul Naval Mangalia să devină din nou competitiv. România are infrastructura necesară, comenzile statului și capacitatea de producție. Dacă, după finalizarea acestui program, șantierul nu va putea funcționa competitiv și pe piața liberă, problema va ține exclusiv de management”, a afirmat ministrul.

Corveta va fi echipată cu sisteme moderne de luptă

Noua corvetă, achiziționată din Turcia pentru aproximativ 223 de milioane de euro, urmează să fie dotată cu sisteme moderne de armament prin programul european SAFE.

Printre echipamentele care vor fi instalate se numără sisteme de apărare antiaeriană la joasă altitudine, capabilități de luptă antisubmarin și rachete navă-navă NSM.

Valoarea acestor sisteme este estimată la aproximativ 47 de milioane de euro, iar montarea lor ar putea începe în următoarele șapte până la zece luni.

„Nava este pregătită pentru instalarea acestor capabilități. Platformele necesare există deja, iar obiectivul este ca echipamentele să fie montate cât mai rapid, direct la cheu”, a precizat Radu Miruță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Polițiștii sibieni au intervenit după apelul disperat al unui tată. Fiul său a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Șoroștin, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Mediaș. Acesta este cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cazul a fost sesizat în data de 9 iulie de un localnic în vârstă de 66 de ani, din Șoroștin.

Bărbatul le-a spus polițiștilor din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever că fiul său, în vârstă de 31 de ani, nu a respectat obligațiile stabilite prin ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, în aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Mediaș la data de 30 martie 2026, valabil pentru o perioadă de 12 luni.

Concret, acesta este acuzat că nu a respectat obligația de a păstra o distanță de minimum 50 de metri față de victimă și față de locuința acesteia.

De asemenea, ar fi încălcat și interdicția de a lua legătura cu victima, indiferent de modalitatea de comunicare, inclusiv prin corespondență sau alte mijloace.

În baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sistare gaze naturale în Apoldu de Sus

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Apoldu de Sus, în data de 10 iulie a.c., începând cu ora 13:30, ca urmare a unui incident survenit la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.


Reluarea treptată a alimentării se estimează a se realiza pe parcursul zilei de 10 iulie, începând cu ora 19:00, în funcție de prezența la domiciliu a consumatorilor afectați, măsura fiind necesară pentru efectuarea operațiunilor specifice în condiții de siguranță.
Reamintim consumatorilor noștri principalele măsuri de siguranță care trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate ușile și ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalațiile alimentate cu gaze naturale; să părăsească încăperea și să sune imediat la dispeceratul de urgență al Delgaz Grid, la 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului pentru toate celelalte rețele de telefonie) și 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

A furat cardul unui pensionar de 77 de ani și a golit contul. Un sibian de 19 ani a fost reținut

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Sărata, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat cardul bancar al unui bărbat de 77 de ani din municipiul Sibiu și l-ar fi folosit pentru a face mai multe tranzacții financiare și retrageri de bani.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, măsura reținerii a fost dispusă în data de 9 iulie de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Avrig.

Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că, în perioada iunie – iulie 2026, suspectul ar fi sustras cardul bancar din portofelul unui sibian în vârstă de 77 de ani.

Ulterior, folosindu-se de cardul bancar, acesta ar fi efectuat mai multe tranzacții la diverși comercianți și ar fi retras bani de la mai multe bancomate de pe raza județului Sibiu.

Pe baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Nu păstra aceste alimente pe ușa frigiderului. Greșeala care le face să se strice mai repede

0

Mulți români depozitează ouăle, laptele sau alte alimente consumate zilnic, direct pe ușa frigiderului, considerând că este locul ideal. În realitate, aceasta este una dintre cele mai puțin reci zone ale aparatului, iar variațiile de temperatură pot reduce durata de păstrare a produselor perisabile și pot favoriza alterarea lor.

De ce nu este recomandată ușa frigiderului pentru alimentele perisabile

De fiecare dată când deschizi frigiderul, ușa este expusă direct aerului cald din încăpere. Din acest motiv, temperatura din această zonă fluctuează constant și este mai ridicată decât pe rafturile din interior, în special față de partea din spate a frigiderului.

Specialiștii în siguranță alimentară recomandă ca produsele sensibile la temperatură să fie depozitate în compartimentul principal al frigiderului, unde răcirea este mai uniform, potrivit Mediafax.

De ce ouăle nu trebuie ținute pe ușa frigiderului

Deși multe frigidere sunt prevăzute cu suporturi speciale pentru ouă, acestea nu reprezintă cea mai sigură opțiune pentru depozitare.

Experții recomandă ca ouăle să rămână în ambalajul original și să fie așezate pe un raft din interiorul frigiderului, unde temperatura rămâne constantă. Cartonul le protejează de șocuri, reduce absorbția mirosurilor din frigider și permite verificarea ușoară a datei de expirare.

Potrivit Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA), temperatura frigiderului ar trebui menținută la maximum 4 grade Celsius, iar ouăle își păstrează cel mai bine calitatea dacă sunt consumate în aproximativ trei săptămâni de la cumpărare.

Laptele, carnea și mâncarea gătită trebuie păstrate pe rafturile interioare

Pe ușa frigiderului nu ar trebui depozitate:

  • laptele;
  • carnea crudă;
  • peștele;
  • preparatele gătite;
  • resturile de mâncare;
  • alte produse care necesită temperatură constantă.

Laptele este recomandat să fie păstrat pe un raft interior, cât mai aproape de partea din spate a frigiderului. Carnea și peștele crud trebuie depozitate în recipiente închise, pe raftul inferior, pentru a evita contaminarea altor alimente în cazul unor scurgeri.

Mâncarea gătită trebuie introdusă la frigider în cel mult două ore după preparare. În zilele caniculare, când temperatura depășește 32 de grade Celsius, acest interval se reduce la maximum o oră.

Ce alimente pot fi păstrate în siguranță pe ușa frigiderului

Ușa frigiderului este potrivită pentru produsele mai puțin sensibile la variațiile de temperatură, precum:

  • muștar;
  • ketchup;
  • sosuri și dressinguri;
  • gemuri;
  • murături;
  • apă și băuturi răcoritoare;
  • alte produse conservate, conform recomandărilor de pe ambalaj.

Cum păstrezi corect alimentele în frigider

Pentru o conservare optimă a alimentelor, temperatura frigiderului trebuie verificată periodic cu un termometru, deoarece setarea afișată de aparat nu indică întotdeauna temperatura reală.

De asemenea, frigiderul nu trebuie supraîncărcat. Aerul rece trebuie să circule liber printre produse pentru a menține o răcire uniformă și pentru a reduce riscul alterării alimentelor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Mediașul devine centrul unei rețele metropolitane electrice care va deservi 18 localități

Revoluție în transportul public din nordul județului Sibiu: 18 localități vor fi legate prin autobuze electrice.

Proiectul noii rețele de transport public metropolitan care va conecta municipiul Mediaș cu localitățile din nordul județului Sibiu prin intermediul autobuzelor electrice se află în ultimele etape de pregătire tehnică și juridică.

Proiectul a fost inițiat de către primarul Mediașului, Gheorghe Roman, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans.

Sistemul va fi implementat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Nord Trans și va fi operat de societatea Meditur SA.

Investiția reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate din zonă și va oferi locuitorilor un transport public modern, ecologic și adaptat standardelor europene.

În ceea ce privește infrastructura, proiectul prevede instalarea a 21 de stații de încărcare electrică. Primele 11 au fost deja montate în municipiul Mediaș, dintre care zece sunt amplasate la Autogară, iar una la sediul operatorului Meditur.

Celelalte zece stații sunt în curs de instalare în localitățile partenere, pe traseele pe care vor circula autobuzele electrice.

Din punct de vedere administrativ și juridic, proiectul a parcurs o etapă esențială. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport către operatorul Meditur a fost aprobat de Consiliile Locale ale tuturor celor 18 unități administrativ-teritoriale implicate, asigurând astfel cadrul legal și transparența necesare implementării proiectului.

Noua rețea va fi deservită de 16 autobuze electrice noi, de ultimă generație, care vor circula pe 14 trasee metropolitane.

Acestea se vor adăuga celor 17 trasee urbane existente în prezent în municipiul Mediaș, extinzând semnificativ oferta de transport public din regiune.

Rețeaua metropolitană va acoperi municipiul Mediaș, orașele Copșa Mică și Dumbrăveni, precum și comunele Alma, Ațel, Axente Sever, Bazna, Bârghiș, Biertan, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Hoghilag, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor, inclusiv satele aparținătoare acestora.

Valoarea totală a investiției se ridică la 37.570.046,40 lei.

După finalizarea proiectului, locuitorii celor 18 unități administrativ-teritoriale vor avea acces la un sistem de transport public regional modern, silențios și nepoluant, care va facilita deplasările între Mediaș și localitățile învecinate și va contribui la reducerea poluării și la creșterea mobilității în nordul județului Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Din nou MOARTE pe calea ferată din Mediaș: după cei doi copii, o nouă VICTIMĂ

Mediașul este din nou scena unei tragedii feroviare. La doar câteva zile după accidentul cumplit în care doi copii și-au pierdut viața după ce au fost loviți de o locomotivă, o nouă dramă s-a petrecut în Gara Mediaș.

De această dată, victima este un bărbat în vârstă de 70 de ani, lovit de un tren, în ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare.

„Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu intervin la un accident feroviar, produs în gara din municipiul Mediaș, unde s-a sesizat faptul că un bărbat ar fi fost lovit de un tren.

Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în gara din municipiul Mediaș, magistrala 300, km 334 + 750 m, linia 4, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, domiciliat în Mediaș, din cauze care urmează a fi stabilite, a fost lovit de un tren de marfă care se deplasa pe direcția de mers Sighișoara – Copșa Mică.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.

Traficul feroviar este întrerupt pe linia 4 în apropierea gării din municipiul Mediaș în vederea efectuării cercetării la fața locului.

Verificările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident feroviar„, a precizat Vlad Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, un echipaj SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială de stingere au fost mobilizate de urgență în Gara Mediaș pentru acordarea primului ajutor.

„Un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în Gara din municipiul Mediaș pentru a acorda asistență medicală unui bărbat lovit de tren.

La fața locului echipajele medicale au constatat că bărbatul în vârstă de 70 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat„, a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Raed Arafat confirmă sechestrul pe avere și anunță că va contesta măsura: „Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligații”

0

Raed Arafat a confirmat că procurorii militari au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, inclusiv poprirea conturilor bancare, în dosarul privind preluarea unui elicopter SMURD. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) susține că măsura este nejustificată și anunță că o va contesta în instanță.

Raed Arafat: „Conturile au fost poprite, iar bunurile au fost sechestrate”

Într-o postare publicată pe Facebook, Raed Arafat a explicat că decizia procurorilor militari vizează bunurile declarate în declarația sa de avere și este legată de cele două dosare aflate în instrumentare.

„Mă văd obligat să vin cu câteva explicații, după ce am văzut reacția media la știrea, dată pe surse azi-noapte, că conturile doctorului Arafat au fost poprite, bunurile sechestrate și așa mai departe.

Nu că ar fi multe, se regăsesc în declarația de avere. Asta s-a întâmplat, într-adevăr ieri, de către procurorul militar, care instrumentează ambele dosare, cel cu contrabanda cu elicopterul (…) și celălalt cu angajările fictive”, a transmis șeful DSU.

Măsurile asigurătorii vizează și alte persoane și companii

Potrivit lui Raed Arafat, măsurile dispuse de procurori nu îl privesc doar pe el, ci și alte 17 persoane și trei companii importante: Omniasig, Airbus România și Aon România.

Acesta afirmă că sechestrul și poprirea au fost instituite fără o motivare concretă și susține că nu a avut nicio atribuție sau implicare în faptele investigate.

„Personal, nu am avut nicio atribuție legală, nicio competență și nicio implicare în activitățile care ar fi generat pretinsul prejudiciu. Cu toate acestea, sunt supus unor măsuri restrictive dispuse fără fundament factual și fără motivarea cerută de lege”, a declarat Arafat.

„Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligații”

Șeful DSU susține că prejudiciul invocat de procurori reprezintă TVA pe care o instituție a statului avea obligația să o achite.

„Cu atât mai inacceptabilă este această măsură, în condițiile în care pretinsul prejudiciu constă exclusiv în TVA pe care o instituție a statului avea obligația legală să o achite, iar beneficiarul acestei taxe este tot statul. Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligații neîndeplinite.”

Arafat afirmă că va folosi toate căile legale pentru contestarea măsurii și pentru identificarea celor pe care îi consideră responsabili.

„Îmi rezerv dreptul de a formula toate demersurile judiciare și extrajudiciare necesare pentru înlăturarea vătămărilor cauzate prin aceste acțiuni și pentru atragerea răspunderii tuturor persoanelor implicate.

Totodată, voi solicita tragerea la răspundere a celor care, din jocuri de culise sau ca exponenți ai unor centre de interese preocupate de discreditarea mea, au înțeles să utilizeze instituțiile statului ca instrumente pentru atingerea unor scopuri străine de lege și de interesul public”, a mai transmis acesta.

Arafat respinge acuzațiile privind elicopterul SMURD

Anterior, Raed Arafat a susținut că acuzațiile formulate în dosar sunt lipsite de fundament și contrazise de documentele oficiale făcute publice în luna aprilie.

Potrivit șefului DSU, preluarea elicopterului s-a realizat cu respectarea indicațiilor autorităților, după consultări oficiale cu Direcția Generală a Vămilor și ANAF privind formalitățile vamale.

Acesta afirmă că toate procedurile au fost transparente și comunicate organelor de urmărire penală încă din perioada 2021–2022.

Arafat respinge și acuzația de contrabandă, argumentând că întreaga procedură s-a desfășurat prin corespondență oficială și cu implicarea instituțiilor statului, în timp ce infracțiunea de contrabandă presupune, prin definiție, caracter clandestin.

În opinia sa, ceea ce este prezentat drept infracțiune reprezintă, în mod absurd, o „contrabandă în favoarea statului”, pe care o califică drept o „contrabandă altruistă”.

Ce susțin procurorii Parchetului Militar

Conform Parchetului Militar, ancheta are la bază accidentul din 2 iunie 2016, când un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, aflat într-o misiune SMURD în Republica Moldova, s-a prăbușit în apropierea localității Haragîș.

Accidentul s-a soldat cu distrugerea totală a aeronavei și cu moartea celor patru persoane aflate la bord.

Procurorii susțin că despăgubirea pentru aeronava distrusă s-a realizat prin înlocuirea acesteia cu un alt elicopter, adus în România în 2017 din Guernsey.

Potrivit anchetatorilor, aeronava ar fi fost introdusă și exploatată fără îndeplinirea formalităților vamale și fără plata TVA aferente importului, ceea ce ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ 4,4 milioane de lei.

În acest context, Parchetul Militar afirmă că există suspiciunea rezonabilă că persoanele implicate în procedura de despăgubire au permis stingerea obligației asigurătorului prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă pentru care nu au fost efectuate formalitățile vamale și nu au fost achitate drepturile de import, inclusiv TVA în valoare de 4.435.269,89 lei, sumă considerată prejudiciu adus bugetului de stat și, totodată, un folos necuvenit în patrimoniul asigurătorului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tursib modifică traseele a opt linii de autobuz începând cu 13 iulie

Începând de luni, 13 iulie 2026, Tursib introduce modificări importante în circulația mai multor linii de autobuz, ca urmare a închiderii traficului rutier pe strada Rahovei, pe tronsonul cuprins între Calea Cisnădiei și strada Plugarilor.

Restricțiile vor rămâne în vigoare până la finalizarea lucrărilor de modernizare a carosabilului și a rețelei de apă, iar opt trasee vor circula deviat.

Este vorba despre liniile 1, 11, 14, 15, 111, 211, 571 și 581, pentru care Tursib a stabilit rute alternative și modificări privind stațiile deservite.

Linia 1 va circula, pe sensul de mers spre Hornbach, pe ruta: Cimitir – Calea Dumbrăvii – strada Siretului – Calea Cisnădiei, continuând pe Calea Cisnădiei, apoi la dreapta pe strada Nicolae Iorga, bulevardul Mihai Viteazu, Calea Dumbrăvii, Piața Unirii, strada Andrei Șaguna, șoseaua Alba Iulia, strada Malului, Piața Cibin, Pod Piața Cibin, strada Reconstrucției, strada Lungă și Calea Șurii Mari. Autobuzele nu vor mai opri în stațiile Aleea Seviș, Piața Rahova 1, Cibinului, Rusciorului 2 și Gaz Metan, însă vor opri în toate stațiile existente pe traseul deviat. Sensul de întoarcere rămâne neschimbat.

Linia 11 va circula, pe sensul spre AUMOVIO, din stația Cartierul Primăverii 1 pe Calea Cisnădiei, apoi prin strada Nicolae Iorga, Cedonia, strada Luptei, bulevardul Vasile Milea, Piața Unirii, strada Andrei Șaguna, șoseaua Alba Iulia și strada Salzburg. Vor fi suspendate opririle în stațiile Aleea Seviș și Piața Rahova 1, iar autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat. Sensul de întoarcere nu se modifică.

Linia 14, pe sensul spre Reșița 2, va circula din Valea Aurie 2 pe strada Ludoș, Calea Dumbrăvii, Piața Aurel Vlaicu, bulevardul Mihai Viteazu, strada Rahova, strada Semaforului, Henri Coandă, Principatele Unite, Oțelarilor, Macaralei, Calea Gușteriței, strada Viitorului și strada Reșița. Nu vor mai fi deservite stațiile Dima 2, Calea Cisnădiei, Aleea Seviș și Piața Rahova 1. Sensul de întoarcere rămâne neschimbat.

Linia 15, pe sensul spre Gară, va circula din Valea Aurie 1 pe strada Ludoș, Calea Poplăcii, strada Avrig, strada Argeșului, Calea Dumbrăvii, Piața Aurel Vlaicu, bulevardul Mihai Viteazu, strada Rahova, Shopping City, strada Sibiului, strada Semaforului, strada Ștefan cel Mare, strada Bâlea, strada Hermann Oberth și pe sub podul Gării. Nici această linie nu va mai deservi stațiile Dima 2, Calea Cisnădiei, Aleea Seviș și Piața Rahova 1, însă va opri în toate stațiile de pe traseul alternativ. Sensul de întoarcere nu este afectat.

Linia 111, pe sensul spre Marquardt, va urma traseul Calea Dumbrăvii, strada Siretului, Calea Cisnădiei, strada Nicolae Iorga, bulevardul Mihai Viteazu, Calea Dumbrăvii, Piața Unirii, strada Andrei Șaguna, șoseaua Alba Iulia, strada Turda, Europa Unită, Lyon, Barcelona și Munchen. Stațiile Aleea Seviș și Piața Rahova 1 vor fi suspendate, iar autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul deviat. Întoarcerea rămâne nemodificată.

Linia 211, pe sensul spre Marquardt, va circula din Calea Dumbrăvii pe strada Siretului, Calea Cisnădiei, strada Nicolae Iorga, bulevardul Mihai Viteazu, Calea Dumbrăvii, Piața Unirii, strada Andrei Șaguna, șoseaua Alba Iulia, strada Ion Neculce, strada Malului, Pod Piața Cibin, strada Reconstrucției, strada Kogălniceanu, Calea Șurii Mici, strada Bruxelles, strada Turda, Europa Unită, Lyon, Barcelona și Munchen. Vor fi suspendate stațiile Aleea Seviș și Piața Rahova 1, iar autobuzele vor efectua opriri în toate stațiile de pe traseul deviat. Sensul de întoarcere nu se modifică.

Linia 571 nu va fi deviată pe sensul de mers, însă la întoarcere va circula de la stația Kaufland Arhitecților 1 pe Calea Cisnădiei, strada Nicolae Iorga, bulevardul Mihai Viteazu, strada Doamna Stanca, strada Sibiului, bulevardul Mihai Viteazu, DN1, DJ106D, strada Șelimbărului, strada Târgului, strada Unirii, strada Cetății, DN106C, Sadu, strada Micu Klein, strada Căminului, strada Morii și strada Fabricii până la Sadu Moară. Nu vor mai fi deservite stațiile Aleea Seviș și Piața Rahova 1.

Linia 581, pe sensul spre Șelimbăr Lidl, va circula din Sala Polivalentă Cisnădie pe străzile Măgurii, Cetății, Unirii, Târgului, Cindrelului, apoi pe strada Șelimbărului, prin zona Swoboda, revenind pe strada Șelimbărului, continuând pe strada Sibiului, Seviș, strada G. Ionescu, Calea Cisnădiei, strada Nicolae Iorga și bulevardul Mihai Viteazu. Vor fi suspendate stațiile Aleea Seviș și Piața Rahova 1, iar autobuzele vor opri în toate stațiile de pe traseul alternativ. Sensul de întoarcere nu se modifică.

Pe durata lucrărilor va fi amenajată și o stație provizorie pe strada Nicolae Iorga, înainte de intersecția cu strada Oștirii, pentru a facilita accesul călătorilor la transportul public.

Totodată, pe Calea Cisnădiei, pe tronsonul cuprins între strada Nicolae Iorga și sensul giratoriu Gheorghe Dima, circulația rutieră se va desfășura în ambele sensuri pe întreaga perioadă a restricțiilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Restricții majore în trafic: două artere importante din Sibiu intră în modernizare

Apă Canal Sibiu continuă lucrările de modernizare a rețelelor de apă din municipiul Sibiu, iar începând de luni, 13 iulie, vor intra în vigoare mai multe restricții de circulație pe străzile Rennes și Rahovei.

Intervențiile vor aduce modificări importante în trafic, inclusiv închideri de străzi, schimbări de sens și devieri temporare.

Pe strada Rennes, traficul va fi închis pe tronsonul cuprins între străzile Zaharia Boiu și Școala de Înot. Pentru a limita impactul asupra circulației, autoritățile au stabilit o serie de măsuri suplimentare.

Astfel, pe strada Zaharia Boiu, între Rennes și Justiției, se va circula cu sens unic dinspre Rennes către Justiției.

Totodată, pe strada Justiției, între Zaharia Boiu și Someșului, circulația va fi permisă în ambele sensuri, însă parcarea pe carosabil va fi interzisă.

De asemenea, șoferii care circulă pe strada Zaharia Boiu nu vor mai putea vira la stânga în intersecția cu strada Justiției.

Lucrările de pe strada Rennes sunt programate să se încheie până la data de 15 august.

Tot de luni, 13 iulie, vor începe lucrări și pe strada Rahovei. Pe tronsonul cuprins între Calea Cisnădiei și strada Plugarilor, circulația va fi închisă complet pentru executarea lucrărilor de modernizare a rețelei de apă.

Măsura este necesară deoarece strada este îngustă și nu permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță pe durata intervențiilor.

Ca urmare, pe Calea Cisnădiei, între strada Rahovei și strada Nicolae Iorga, circulația se va desfășura în dublu sens. În același timp, pe strada Plugarilor va fi inversat sensul de circulație, autovehiculele urmând să circule dinspre Calea Cisnădiei către strada Rahovei.

O altă modificare îi vizează pe călătorii Tursib. Pe strada Nicolae Iorga va fi amenajată o stație temporară, pe zona de parcare aflată înainte de intersecția cu strada Oștirii.

Lucrările de modernizare de pe acest tronson al străzii Rahovei sunt programate să se finalizeze tot până la data de 15 august.

În paralel, pe un alt sector al străzii Rahovei, între zona complexului Piața Rahova și sensul giratoriu cu bulevardul Mihai Viteazu, se desfășoară lucrări de reparații în urma intervențiilor efectuate la rețeaua de apă.

Acestea vor continua până în 22 iulie și vizează atât carosabilul, cât și trotuarele.

În această zonă traficul nu va fi închis complet. Lucrările se vor desfășura doar pe prima bandă de circulație, iar circulația autovehiculelor va fi deviată punctual pe banda rămasă liberă, în funcție de zona în care se intervine.

FOTO: Arhivă

Mai multe articole despre administrația locală:

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ministerul Sănătății: Stocurile de vaccinuri sunt suficiente. Noi livrări ROR, BCG și hexavalent, programate în următoarele luni

0

Ministerul Sănătății anunță că Programul Național de Vaccinare se desfășoară fără întreruperi, existând stocuri disponibile pentru toate vaccinurile incluse în schema națională. Totodată, autoritățile precizează că aprovizionarea continuă conform calendarului stabilit, iar noi tranșe de vaccinuri vor ajunge în țară în perioada următoare.

În prezent, pentru vaccinul ROR (rujeolă, oreion și rubeolă) sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49.000 de doze se află deja în cabinetele medicilor vaccinatori, iar diferența este în stocurile direcțiilor de sănătate publică, ceea ce permite continuarea imunizării fără sincope, relatează Agerpres.

Pentru a evita eventualele dezechilibre între județe, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să utilizeze mecanismul de redistribuire a dozelor ori de câte ori apar diferențe de consum sau situații punctuale. Procedura este deja prevăzută în cadrul Programului Național de Vaccinare și permite suplimentarea rapidă a stocurilor acolo unde este nevoie.

Calendarul următoarelor livrări de vaccinuri

Conform Ministerului Sănătății, aprovizionarea va continua astfel:

  • 16 iulie: 186.000 de doze de vaccin ROR;
  • Ultima săptămână din iulie: 170.000 de doze de vaccin hexavalent;
  • Sfârșitul lunii august: 170.000 de doze de vaccin BCG.

De asemenea, în lunile august și septembrie vor fi livrate noi doze de vaccin tetravalent, vaccin împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive (dtPa), precum și vaccin pneumococic.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a transmis că nu există motive de îngrijorare privind continuitatea Programului Național de Vaccinare.

„Nu există motive de îngrijorare privind continuitatea Programului Național de Vaccinare. Direcțiile de sănătate publică trebuie să folosească mecanismul de redistribuire pentru cazurile punctuale. Monitorizăm zilnic stocurile, care sunt publice. Prioritatea noastră este ca fiecare copil să aibă acces la vaccinurile din schema națională, fără sincope”, a declarat ministrul.

Ministerul Sănătății precizează că va continua monitorizarea permanentă a stocurilor și a distribuției vaccinurilor, pentru ca procesul de imunizare să se desfășoare în condiții de siguranță și fără întreruperi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Se schimbă regulile în turism: criterii noi pentru clasificarea hotelurilor și pensiunilor, proceduri simplificate pentru operatori

0

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a actualizat normele metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistică și procedurile de acordare a licențelor și brevetelor de turism, introducând criterii adaptate noilor realități din industrie și măsuri menite să reducă birocrația pentru operatorii economici.

Potrivit ministerului, modificările urmăresc alinierea legislației la evoluția pieței turistice, prin includerea noilor tipuri de unități de cazare, extinderea digitalizării serviciilor publice și simplificarea procedurilor administrative, fără diminuarea standardelor de calitate și siguranță pentru turiști, relatează Agerpres.

Criterii noi pentru hoteluri și pensiuni

Noile norme introduc cerințe suplimentare pentru hoteluri, printre care implementarea unor sisteme integrate de management al riscurilor, măsuri pentru eficiența energetică și administrarea inteligentă a clădirilor. De asemenea, sunt încurajate facilități precum stațiile de încărcare pentru vehicule electrice, locurile de parcare pentru autocare, accesul la plaje certificate Blue Flag sau existența unor baze de tratament.

În cazul pensiunilor turistice și agroturistice nou-înființate care solicită clasificarea la 4 și 5 margarete, climatizarea spațiilor de cazare devine obligatorie indiferent de zona în care sunt amplasate. Până acum, această obligație era valabilă doar pentru unitățile situate pe litoral și în Delta Dunării.

Totodată, sunt introduse criterii care încurajează promovarea specificului local, precum existența punctelor gastronomice locale, organizarea de ateliere meșteșugărești sau activități dedicate tradițiilor și obiceiurilor din zonă.

Noi tipuri de unități de cazare și digitalizarea serviciilor

Ordinul stabilește, în premieră, categoria de 4 stele pentru bungalow-uri și introduce reguli de clasificare pentru forme alternative de cazare, precum casele tradiționale, căsuțele pe roți sau unitățile amenajate în butoaie.

În același timp, operatorii vor putea furniza informațiile destinate turiștilor și în format digital, prin coduri QR, aplicații mobile sau alte soluții electronice.

O altă noutate este introducerea criteriilor de clasificare pentru „resortul turistic”, definit prin Legea nr. 41/2026 ca un ansamblu administrat unitar de structuri de cazare, alimentație publică și agrement, amplasat pe o suprafață de minimum 10.000 de metri pătrați.

Accesibilitate și reducerea birocrației

Noile reguli prevăd măsuri suplimentare privind accesibilizarea unităților pentru persoanele cu dizabilități. Hotelurile și motelurile nou-construite vor trebui să amenajeze camere adaptate, iar unitățile noi de alimentație publică vor avea obligația să asigure accesibilitatea spațiilor, conform legislației în vigoare.

MEDAT simplifică și documentația necesară clasificării. Operatorii economici nu vor mai depune certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, informațiile privind codurile CAEN și activitățile autorizate urmând să fie verificate direct de minister prin platforma ONRC. Rămâne însă obligația declarării punctului de lucru și a codului CAEN aferent activității pentru care se solicită clasificarea.

Termene procedurale revizuite

Noile norme reduc de la șase la trei luni termenul acordat solicitanților pentru completarea documentației, în vederea accelerării procesului de soluționare a cererilor.

În schimb, perioada acordată operatorilor pentru remedierea unor deficiențe minore constatate în timpul verificărilor la fața locului este extinsă de la 7 la 15 zile lucrătoare.

Protecție suplimentară pentru turiști

Ministerul introduce măsuri suplimentare pentru protejarea turiștilor, în cazul radierii certificatelor de clasificare sau a licențelor de turism.

Operatorii vor trebui să declare pe propria răspundere că nu există rezervări achitate pentru servicii care nu vor mai putea fi prestate sau, dacă acestea există, că au fost preluate de un alt operator cu acordul turistului și cu menținerea condițiilor contractuale.

În cazul agențiilor de turism, la radierea licenței va fi necesară o declarație privind inexistența pachetelor turistice aflate în derulare sau a obligațiilor neachitate către furnizori.

Condiții mai flexibile pentru obținerea brevetelor

Totodată, sunt flexibilizate condițiile pentru obținerea brevetelor de turism destinate funcțiilor de conducere. Absolvenții unei instituții de învățământ superior acreditate, cu diplomă de licență și minimum cinci ani de experiență într-o funcție de management în turism sau alimentație publică, vor putea obține brevetul dacă îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de lege, inclusiv cunoașterea unei limbi străine, acolo unde este necesar.

Documentația pentru autorizațiile din turism poate fi depusă atât prin platforma SITUR, cât și la sediul ministerului.

Ordinul care modifică și completează Normele metodologice privind clasificarea structurilor turistice, licențele și brevetele de turism a fost publicat în Monitorul Oficial la 8 iulie 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI