Uluitor peste ce poţi să dai când te apucă hărnicia să-ţi faci ordine prin hârţoage! Eu am dat peste o ştire a agenţiei de presă Moldova Press din 1991: „În oraşul Samara a fost înfiinţată Asociaţia Proştilor. Membru poate deveni oricine care a recunoscut public că este prost. Potrivit preşedintelui asociaţiei, Pavel Bikteev, foarte mulţi s-au înscris. „Ei bine, nu este o glumă. De altfel cu prostia oricum nu-i de glumit. Sursele relevau la vremea aceea că în asociaţie s-au înscris mulţime de oameni maturi, în deplinătatea facultăţilor lor mentale, între care nu puţini universitari. După cum preciza ştirea, urma să apară în curând şi primul număr al ziarului „Sam Durak” (sunt prost – nt).

Trebuie să recunoaştem că, prins în capcanele cotidiene, cu ştreangul stress-ului de gât, omului îi vin cele mai năstruşnice idei! Cum să nu-i dai atunci dreptate lui Bikteev, care în declaraţiile sale, animat de un debut atât de promiţător, preciza agenţieie citate: „De mult trebuia să recunoaştem că trăim cu toţii într-o ţară de proşti! „O fi gluma glumă şi nici nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu Asociaţia Proştilor din Samara, dar citind ştirea – în  contextul politic actual din România – mi-a venit şi mie o idee năstruşnică. Dacă cele de mai sus ar prinde şi pe la noi, un Partid al Proştilor, atât de fair-play, ar deveni extraordinar de puternic! Asta pentru că acum mai mult ca niciodată pe scena politică din România e urgent nevoie de un partid proaspăt, pragmatic şi cu poziţia bine precizată. Vă daţi seama sper că întregul eşicher politic s-ar răsturna cu fundul în sus. Imaginaţi-vă o fracţiune parlamentară de genul ăsta. Un lucru ar fi sigur: în prostia lor, membrii unei astfel de formaţiuni ar fi în stare chiar să spună lucrurilor pe nume!!! V-am avertizat, cu prostia nu-i de glumit! Că doar nu de mult s-a văzut ce-i poate pielea prostiei, mai ales când are putere legislativă şi vrea spa-uri în loc de păduri. Că, nu-i aşa, spa-ul e prieten cu românul! Codrul s-a demodat.

De fapt, dacă stăm bine să ne gândim poporul român a cam fost înscris de „băieţii deştepţi” într-o asociaţie a proştilor. Să nu se supere nimeni. Şi ca să mai îndulcim lucrurile să zicem mai bine într-o asociaţie a prostiţilor, sau şi mai dulce, a duşilor cu zăhărelul. Balanţa e într-un echilibru perfect: pe un taler candidaţii la obezitate, pe celălalt candidaţii la diabet, aşteptând să pice de sus cubuleţul dulce. Sam durak, ce s-o mai lungim.

De la sfântul trafalet la cuviosul Băsescu, este un film de capă şi şpagă jucat prost pe bani negri, în care îşi iţeşte capul Cioacă şi parazitul media Dan Diaconescu, reabilitat de alianţa guvernamentală. O producţie a casei de film şi mediatizare autohtone în care se învârt prea mulţi bani negri sau gri, în care ANAF-ul nu schiţează un rictus la “mormanul de dolari”. 

De la Duicu la Sandu Anghel se împleteşte un ghem de relaţii şi averi ilicite, încât deviza latină a pâinii şi circului pare ireal de actuală. Zeiţa oarbă a justiţiei strigă “mane, tekel, fares”, sub cerul plumburiu al încălzirii globale mioritice, iar un preşedinte e zgâlţâit de cumetriile cu infractorii. Dulce e ratingul patriei când clefăie lacom vedete şi nebuni. Cioacă şi otevismul defunct a fost tema ce a acoperit pioşenia sfântului trafalet al ortodoxiei române. După un prim-ministru şi doi miniştri condamnaţi, a venit rândul ca fratele preşedintelui să fie reţinut 24 de ore. Când botezi fii şi nepoţi de infractori, te fotografiezi cu ei şi le strângi mâna, nu poţi fi surprins când vine ziua decontului. Responsabilitatea este individuală în faţa justiţiei, însă de la Duicu până la Sandu Anghel, politica românească musteşte de bani negri. Bani gheaţă de care ANAF-ul nu se interesează…

Când doi adolescenţi sadici de 16 şi 18 ani leagă trei oamenii ai străzii în curtea unui spital bucureştean şi îi bat cu bâtele timp de trei ore, de ce ne-ar şoca organizaţia de binefacere şi chirurgie plastică fără anestezie La Mondialu’? Când medicamentele pentru bolnavii de cancer sunt obţinute prin darea în judecată a statului român, oare ce ne-ar mai putea surprinde? Faptul că statul şi companiile de electricitate ne fură cu factură?

O furtună perfectă s-a stârnit acum în studiourile de televiziune, un moment perfect pentru glumele despre gazul de la ruşi, că tot e vară şi căldura se lasă anunţată. Rămâne să rezolvăm autostrăzile lui Dan Şova, şomajul cu cifre bune în statistici şi cel mai viguros preţ la benzină şi motorină din Europa. Căci fiecare al optulea copil de la ţară, ce adoarme înfometat în fiecare zi nu interesează pe nimeni.

Când republica se sfârşeşte la Bucureşti şi discuţiile de pe agenda publică se axează pe „candidează sau nu candidează Victor Ponta?” şi „ cine va fi contracandidatul?” este dificil pentru cetăţenii acestei ţări să vadă ce se întâmplă în jurul nostru. În Irak după un deceniu de ocupaţie americană şi mii de miliarde cheltuite, câteva sute de insurgenţi antiguvernamentali au pornit un marş către Bagdad. În drumul lor au pus mâna pe cele mai mari oraşe din nordul Irakului, au demoralizat trupele guvernamentale ale guvernului şiit şi au pus mâna pe elicopterele Black Hawk furnizate Irakului de Statele Unite. În nordul Irakului se instaurează un califat levantin, iar apelul Bagdadului pentru suport aerian de la Pentagon au rămas fără răspuns. Probabil Departamentul de Stat se felicită că insurgenţii nu sunt pro-iranieni (ce ar fi însemnat oare un culoar de sute de kilometri până în Siria), însă Turcia nu e tocmai fericită. Ar fi imposibil când consulul din Mosul şi alţi 50 de funcţionari au fost luaţi ostatici de insurgenţi. Românii nu ştiu şi nici nu le pasă de statul irakian aflat în colaps. Soldaţii români care au fost răniţi acolo au fost uitaţi.

Lângă noi, în estul Ucrainei, forţele guvernamentale de la Kiev care zdrobesc militar cecenii trimişi acolo de Federaţia Rusă, au anunţat că luptele au escaladat după intrarea tancurilor ruseşti pe teritoriul ucrainean. Ecourile acestei acţiuni la Bucureşti sunt cvasi-inexistente. Probabil e prea departe…

Însă Comratul şi Tiraspolul nu sunt. Regiunea autonomă găgăuză avertizează că dacă Chişinăul va semna tratatul de aderare la UE în 27 iunie, îşi vor declara independenţa în sincronizare completă cu Transnistria şi oraşul Bălţi. O ucrainizare a Republicii Moldova ar trebui să ne dea fiori fie şi numai pentru că sunt acolo sute de mii de cetăţeni români. 

Există şi o veste ”excelentă” şi evident ignorată la Bucureşti. După capturarea teritoriului ucrainean din Crimeea, România e vecin cu Federaţia Rusă în zona platoului continental al Mării Negre. Rusia, acel stat care nu dă doi bani pe tratatele internaţionale. Mai ţineţi minte câştigarea teritoriului plin de gaze şi petrol prin contenciosul cu Ucraina? Ei bine disputa noastră câştigată cu Ucraina ar putea fi contestată de ruşi. De ce le-ar păsa celor de la Kremlin de politicienii hăbăuci de la Bucureşti care îşi parcelează feudele din Constanţa cu inconştienţă? Dacă în aparatul de stat ar pâlpâi o urmă de responsabilitate, cheltuielile de înarmare ale României ar trebui să crească semnificativ de mâine. Pentru că România nu e Finlanda. Iar Mama Rusia e al naibii de flămândă.

               Recentul scandal legat de trafic de influență și mită, în care sunt implicați interlopul Bercea Mondialul și familia prezidențială nu face niciun bine imaginii țării noastre. Deși abia șterse pete precum: eurodeputatul Adrian Severin, luând mită pentru susținerea anumitor cauze în Parlamentul European, referendumul pentru demiterea președintelui/așa-zisa lovitură de stat din vara anului 2012, războaiele interne dintre Cotroceni și Victoria, anterioare pactului de coabitare, condamnarea la închisoare a fostului premier, Adrian Năstase ori „marțea neagră”, în care parlamentarii și-au votat legea amnistiei și a grațierii în cazuri de corupție, iată că fața României este din nou împroșcată cu noroi prin anchetarea fratelui președintelui țării, asupra lui Traian Băsescu însuși planând  o umbră de vinovăție în acest deplorabil scandal. Contextul este unul cum nu se poate mai propice izbucnirii unor astfel de subiecte bombastice pentru presă.

              Pe de o parte, scoaterea unor probe și dosare cât mai denigratoare pentru taberele implicate în cursa pentru prezidențiale este deja o practică obișnuită în România ultimelor campanii electorale. Deși Băsescu nu mai poate candida  pentru un nou mandat de președinte, continuă să exercite o mare influență în plan politic și ar putea orienta un procent semnificativ de voturi spre unul sau altul dintre candidați.Așa că taberele adverse încearcă desființarea politică și atragerea oprobiului opiniei publice pentru a câștiga în plan electoral.Iar în scandalurile mai mult sau mai puțin fabricate ce vor apărea până la alegeri vor fi implicați, rând pe rând, toți cei care își vor dori fotoliul prezidențial, fie că vorbim de Ponta, de Iohannis, de Antonescu, de Oprescu sau de oricine ar mai aspira la cea mai înaltă funcție în stat. Depinde însă mult să discernem cine livrează informațiile și care este gradul de tendențiozitate, pentru că pe val sunt multe trusturi de presă care militează politic și atunci riscăm să fim manipulați grosier. 

             Pe de altă parte însă, revenind la scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondialul, pentru coaliția aflată la putere, acesta ar putea fi paravanul perfect pentru distribuirea unor bani publici în diverse direcții, cu destinația clară de a-și finanța campania pentru prezidențiale. Astfel, în timp ce toți jurnaliștii sunt disperați să imortalizeze orice suspin băsescian, declarație sau ridicare din sprânceană, pentru a le servi opiniei publice, cei de la putere și-au pus în funcțiune sistemul de direcționare a banilor noștri spre firmele satelit, care le întorc serviciul în perioada electorală.Așa că trebuie urmărit drastic Monitorul Oficial în această perioadă, pentru a vedea ce ordonanțe mai apar. 

Așadar, încercați să vedeți dincolo de ceea ce vi se pune pe tavă. Pentru că în această perioadă manipularea și jocurile de putere și influență sunt în floare. 

Aceasta este o specie aparte de români era să zic, dar în ultima perioadă şi-au  cam dat  arama ceva mai pe faţă şi conlocuitori de-ai noştri pe pământul României, aşa că specia pare universală. Mai bine însă să lăsăm caprele vecinilor să zburde-n voie printre neamurile lor şi să ne vedem de oile noastre. Cucuietul românesc zburdă cu predilecţie în spaţiul public, căci nu are plăcere mai mare decât să fie văzut în luminile rampei. Abia luminat – de reflectoare vreau să zic – corniţul invidios, gelos, sau pur şi simplu rău, după caz, se poate manifesta în toată splendoarea lui.

Cucuietul deci este o specie aparte, la care un cocktail energetic compus din niţică prostie, micime sufletească, două degete de răutate şi infatuare cât cuprinde, funcţionează după principiul vaselor comunicante: cum îl stringi sau îl calci pe vre-unul din componentele menţionate, cum se concentrează toate într-o mândreţe de ţugui cu care loveşte mintenaş în inteligenţă, mărinimie, bunătate, smerenie, respectiv în tot ce-i la polul opus. Dar mai ales în performanţa aproapelui, pe care – se presupune – ar trebui să-l iubească, creştineşte, ca pe el însuşi, iar dacă nu se poate, măcar să-l îngăduie. Dar nu! Dar vai! Dar cum! El este „justiţiarul” de serviciu cu coborârea oricărei performanţe la nivelul propriei meschinării, de profesie pizmaş.

Vă amintiţi cazul Ponor? Iată şi cazul Halep! Identice. În această săptămână nici chiar prestaţia jenantă pe ecrane – căci de alta nu mai poate fi vorba – a politicienilor lor (că ai noştri nu mai sunt demult) nu a fost mai josnică decât atacul la splendoarea acestei Românce cu R mare, care ne-a dăruit cu atâta generozitate, pe banii şi munca ei, o felie din demnitatea şi excelenţă românească, al căror gust îl uitaserăm demult. Ba a mai fost ceva, de aceeaşi joasă speţă, atacul la Cuvântul lui Cristos în şcoli, spre răsucirea în morminte a tuturor eroilor şi martirilor neamului. Şi cu ce arme! Cu cucuiele prostiei!

Se spune că unde e multă inteligenţă e şi multă prostie. Iar prin analogie cred că unde e multă bunătate – şi românul e încă prost de bun, mai ales cu străinii – e şi multă răutate. Încă prost de bun în comparaţie cu răciturile altor neamuri! În comparaţie cu el însuşi, cel cu frică de Dumnezeu, din vremuri demult apuse, s-a înrăit într-atât încît dacă nu treversezi strada ca Speedy Gonzales rişti să o încasezi pe loc, dacă îl atingi din greşeală te potopeşte cu înjurătura, iar dacă îi zîmbeşti te crede tâmp şi-şi scuipă-n sân să nu se molipsească. Şi totuşi românul e generos. Le-a oferit cucuieţilor lui chiar un areal geografic unde să prindă rădăcini, la Cucuieţii din deal sau la Cucuieţii din vale, după preferinţă. Dar cum s-au tras în mediul urban, propun să le facem în fiecare oraş câte o stradă cu vitrine.

Se spune că odată, la un pictor de renume a venit un bătrân. Ținea o mapă în mână, plină cu schițele sale. Plin de speranță, omul i-a cerut celebrului artist să își spună părerea cu privire la calitatea lucrărilor sale. Acesta a analizat fiecare desen, după care a clătinat din cap, spunându-i: „Nu vreau să te mint, aceste lucrări sunt bune, dar nu cred că au potențialul de a ajunge niște capodopere, oricât de mult ai reveni asupra lor”. 

Bătrânul a scos însă o altă mapă cu desene și l-a rugat să le evalueze și pe acelea. Pictorul a analizat îndelung lucrările, după care i-a spus: „Aceste desene sunt făcute într-adevăr de o persoană care are toate șansele să ajungă un mare artist. Cu o îndrumare corespunzătoare, schițele sale ar avea șansa să ajungă niște opere de artă valoroase. Ale cui sunt, ale fiului tău?” „Nu – a răspuns trist bătrânul. Sunt ale mele, de pe vremea când eram mult mai tânăr decât copiii mei. Dacă aș fi auzit atunci aceste aprecieri, m-ar fi ajutat și aș fi putut să îmi dezvolt aptitudinile. Așa însă, talentul s-a pierdut”. 

Povestea se oprește aici, însă concluzia arată cât de important este să descoperim la timp talentele și abilitățile copiilor noștri. Cât de important este să îi ajutăm să atingă performanța, încurajându-i să persevereze în ceea ce le place și sunt hărăziți să facă în viață. Zilele trecute am privit pe străzile din centru zeci de trubaduri, artiști, dansatori, actori, muzicieni, veniți din toate colțurile lumii, pe fețele cărora se citea bucuria de a face ceea ce îi reprezintă. Indiferent de naționalitatea sau culoarea pielii, și-au descoperit la timp talentul sau, poate, le-a fost sesizat de alții și au putut să îl cultive corespunzător. 

Am privit și o femeie simplă, care lucra la peste 40 de grade Celsius și m-a frapat pasiunea și dorința de a-și face treaba  cât se poate de bine și de a-și mulțumi clienții. Ar fi putut, de departe, să le dea lecții de comunicare, comportament decent și altruism, multora dintre funcționarii rigizi care ne servesc din spatele ghișeelor. Semn că a-ți îndeplini vocația nu ține neapărat de școlile absolvite, cât de a fi în acord cu propria persoană și a putea să faci ceea ce îți place. Așadar, să deschidem larg ochii și sufletul și să descoperim în fiecare din noi și din ceilalți talanții cu care am pornit pe drumul vieții, fără a-i lăsa să se piardă. Mâine ar putea fi prea târziu.