În vremea Republicii Romane, nu legiunile reformate de generalul plebeu Gaius Marius impuneau expansionismul Romei, ci politica abilă de a strecura idei, de a construi alianţe şi de a stabili state clientelare favorabile Cetăţii Eterne. Senatorii romani trimişi să negocieze cu o lume divizată, au fost factori decisivi în a aduce Grecia şi Ionia în portofoliul imperial al republicii.

Percepţia actuală despre diplomaţia modernă e centrată pe flexibilitate şi punctele comune ideale compromisului. Chiar dacă apar „linii roşii” şi eventual crize, „incidentul ucrainean” e doar o ridicare de ton, o nervozitate discursivă afişată urmate de un mare nimic ce conservă status quo-ul din teren.

Preşedintele american „îl avertizează” pe Vladimir Putin. Uniunea Europeană anunţă ritos diferite sancţiuni, dar dincolo de retorica nervoasă nu se întâmplă şi nu se va întâmpla nimic!

Statele Unite au în atenţia Departamentului de Stat un alt scenariu „ucrainean” concretizat în jurul unor insule aflate în disputa sino-japoneză. Acest lucru se produce  în contextul în care China îşi construieşte o flotă maritimă pentru a-şi proiecta puterea în apele albastre ale Oceanului Pacific şi de a-şi intimida vecinii din Asia de Sud-Est.  Aliaţii NATO din Europa, dincolo de retorica oficială, au prea multe interese economice în Federaţia Rusă pentru a izola politica iraţională de la Kremlin (conform cancelarului german). Franţa livrează armatei de ocupaţie cu cagulă din Ucraina, acei omuleţi neidentificaţi verzi cum îi descrie cu umor Kievul, două nave moderne din clasa Mistral. Dependenţa de gazul rusesc a economiei germane a provocat o reacţie iritată a mediului de afaceri local, iar Marea Britanie, ţară eurosceptică înoată şi ca şi Ciprul în miliardele oligarhilor ruşi.

Vladimir Vladimirovici Putin se freacă la ochi cu surprindere probabil. Chiar dacă cunoaşte Occidentul şi interesele europene atât de divizate, nu se aştepta la uşurinţa de a-şi impune punctul lui de vedere „în curtea” fostei Uniuni Sovietice. Revizionismul frontierelor este o politică acceptată în cancelariile marilor puteri, tratatele internaţionale şi forţa garanţiilor occidentale sunt doar vorbe în vânt se pare.

În 2014 prestigiul statelor occidentale va avea de suferit. Înarmărea unor state ca Ţările Baltice, Polonia şi România devine un scenariu probabil. Contextul unor noi violenţe în Fâşia Gaza, sau în Turcia, sunt evenimente favorabile Rusiei, ce poate începe din nou să se învecineze cu cine vrea ea.

Poate politicienii români vor lua acum o pauză de la traficul de influenţă ce le absoarbe atenţia tot timpul şi vor dori să vadă dincolo de ombilicul mioritic…

Cel mai mult m-a impresionat săptămâna aceasta un polițist român cu funcție, care, în seara răzmeriței ungurești de la Tg. Mureș, mințea în direct la televizor că ceea ce vedem noi pe ecrane e „defluarea” unei mulțimi care se întoarce pașnic de la o comemorare. Ca la meci –  încerca să ne facă să pricepem, pe noi, proștii, într-o limbă română violentată, domnul care reprezenta autoritatea Statului Român în teritoriu. Mai întâi am crezut că omul se află în mulțime și că se teme pentru pielea lui, că-i e frică de unguri, căci numai cine nu cunoaște limba  nu știe ce se zbiară de regulă la adresa românilor cu astfel de ocazii. Iar cine o cunoaște degeaba traduce, pentru că oricum auzi că ceea ce auzi nu este adevărat, ci o greșeală de traducere. O mare milă creștinească de tot românul – ce altceva poți simți când în sfârșit îți pică fisa că reprezentantului autorității nu-i era frică DE, ci frică să nu-i supere PE unguri!!!

Batjocorit, scuipat, jignit la el acasă, românul e răstignit – democratic – de un sfert de veac, în jur de 15 martie, cam odată cu Hristos. Ba i se mai înfige și sulița în coastă, să se vadă de mai mișcă, dacă n-a murit. Iar când binevoitorii îl coboară de pe cruce, să se aștepte la ce e mai rău, căci ia Golgota de la capăt, în spinare cu tagma jefuitorilor, din ce în ce mai grea.

Dar suntem oare singuri în această „lucrare”? Fiecare neam creștinesc pare să aibă la poarta cetății câte un berbece. 

El lovește unde războiul se poartă cu mănăstiri și biserici, iar creștinii – care nu sunt uciși – pleacă în bejenie, ca în Siria. Căci cine ce  poate avea – între alte grozăvii – cu un sat vechi de 5.ooo de ani, singurul din lume în care se vorbea limba Mântuitorului și care intrase de mult în patrimoniul de valori al omenirii? A fost ras de cei ce poartă o convenabilă etichetă în războiul manipulărilor – terorismul. El lovește unde revoluțiile sunt șablonarde și duc la sfărâmarea națiunilor în srl-uri de zece milioane de locuitori. Și asta la granița României! El lovește unde sunt de înstrăinat teritorii istorice din țările popoarelor rezistente la atacul la identitate. Iar neamurile sunt exilate în lumea virtuală. Ce comod! Le poți umbla prin case fără să bage de seamă.

Și deși nimic din toate acestea nu  scapă românului, căci  e  dăruit de bunul Dumnezeu cu istețime, tot nu vrea să pice pe soluție. Stă toată seara la acvariu, cu ochii în gura peștișorului de aur, și nici nu bagă de seamă că nu-i cel din basme, dintr-o bucată, un peștișor de cuvânt. Ăsta-i o rudă modificată genetic de tatăl minciunii.

150.000 de români lipsesc. Ei au fost avortați în 2013. Evident, de femei. Oare?

Căci din câte știm Dumnezeu i-a dat bărbatului să propovăduiască cuvântul Adevărului, în schimb femeii i-a poruncit să tacă, deoarece orânduise pentru ea ceva mult mai complicat: să fie izvorul vieții. Și pentru aceasta i-a dat și o putere extraordinară: dragostea. Dar nu orice fel de dragoste, ci pe aceea care  îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, cea care nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Epistola I către corinteni a Sf. Apostol Pavel (cap 13) răspunde de două mii de ani tuturor celor care se întreabă: oare mă iubește?

Românii mai au în schimb și un mare filozof (care, dacă ar fi fost neamț sau englez se studia obligatoriu. Așa, bietul Blaga, Lucian Blaga vreau să zic, interzis cândva de comuniști, e din nou interzis prin ignorare) și care înțelege genial femeia. Ea este elementul rostuitor, adică rostuiește destine, prin iubire dă rost vieții Oamenilor pe care-i formează în copiii ei. În timp ce bărbatul – elementul rotitor – duce înainte istoria  prin înțelepciune.

Există însă și reversul medaliei când bărbatul, împotrivindu-se menirii sale, în loc să slujească Adevărului, slujește minciunii,  strâmbând astfel căile istoriei spre înapoi, spre repetabilele ei dezastre. Femeia în schimb, împotrivindu-se menirii ei devine din izvorul vieții un izvor al morții. Iată pe scurt sinteza politică și mondenă a săptămânii televizate care se încheie de „ziua  femeii”. Politic, tatăl minciunii a fost slujit, recunoașteți, pe săturate. Mulți chiar spun că le-a ajuns până-n gât. Iar la mondene – anarhie curată, ce mai. Citeam deunăzi într-o minunată carte chiar despre femeie că, în vreme de anarhie și dezordine ea devine forța dizolvantă a societății prin depravare și sterilitate voită, trăind pentru propria plăcere și frumusețe toată gama de cruzimi a egoismului. Mai contează cheful de post? Doar e ziua „femeii”.

Există însă în tradiția Românilor Femeia la vreme de înaltă disciplină morală. Ea este puterea conservatoare a unui neam – cum spune aceeași minunată carte de care vom povesti altcândva. Ea asigură stabilitatea familiei, viitorul neamului, rostuiește destine, dă viață. Nu butonați ca n-o s-o vedeți la televizor. E ocultată în România profundă, așteptând cu bunăcuviință  sărbătoarea Buneivestiri.

Scandalul politic ce a dus la ruperea coaliției de guvernare lovește și în sănătatea românilor. După ce liberalul Eugen Nicolaescu s-a retras din fruntea Ministerului Sănătății, proaspătul său înlocuitor, social-democratul Nicolae Bănicioiu a anunțat că lista medicamentelor compensate, ce va include și tratamente apărute în ultimii șase ani nu va mai apărea în 1 aprilie. Motivul? Noul ministru dorește să reevalueze toate proiectele predecesorului său.  Este al treilea termen amânat de guvernanți pentru publicarea acestei liste, primul termen anunțat fiind iulie 2013.  Ulterior, a mai fost anunțat un nou termen, 1 ianuarie 2014, amânat și acesta pentru data de 1 aprilie.  În lipsa acestui document, bolnavii din România nu au acces la tratamentele descoperite în

 ultimii ani, fiind nevoiți să se trateze după terapii învechite, mult mai puțin eficiente.  Iar cel mai mult au de suferit bolnavii de cancer, de inimă  ori de hepatite. 

Potrivit ultimului raport publicat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), românii trebuie să aștepte mai mult de 5 ani pentru a beneficia de tratamente de ultimă generație. Această situație ne aruncă pe ultimul loc în clasamentul european, în condițiile în care  bolnavii din Marea Britanie şi Germania beneficiază de medicamentele noi imediat după ce acestea au fost autorizate. De asemenea, în multe țări europene acest termen variază între 3 luni și un an. De exemplu, în Belgia pacienţii trebuie să aştepte 392 de zile, în Portugalia și Spania – 349 de zile, Italia – 326 de zile, Franţa – 289 de zile, Finlanda – 211 de zile, Suedia – 206 de zile, Olanda – 196 de zile, Grecia – 188 de zile, Norvegia – 175 de zile, Irlanda – 157 de zile, Elveţia – 140 de zile, Danemarca – 125 de zile şi în Austria 88 de zile. În România însă se așteaptă peste 1800 de zile, iar în prezent pacienţii nu au mai avut acces în regim compensat la tratamente noi disponibile în Europa din anul 2007.

Prin blocarea accesului terapiilor noi pe lista de compensate, statul român încalcă Carta Drepturilor Pacienţilor, semnată de toate statele europene încă din anul 2006, în care se specifică faptul că „orice persoană, ţinându-se seama de starea sa de sănătate, are dreptul să primească îngrijirile cele mai adecvate şi de a beneficia de cele mai bune terapii şi de medicamente cu cel mai bun raport cost/eficacitate”. 

Medicamentele noi le-ar putea permite bolnavilor o viaţă socială activă, o calitate superioară a vieţii, iar în multe cazuri ar asigura supraviețuirea. Din păcate însă, la noi în țară foarte puţini bolnavi pot să își cumpere singuri tratamentele de care au nevoie, fără ajutor din partea statului. Așa că, să nu ne mai mirăm că România ocupă locuri fruntașe la mortalitatea prin cancere cam de toate tipurile, boli cardio-vasculare sau mortalitate infantilă. 

Ștefan are 7 ani. E fiul meu și iubește cu ardoare fotbalul. Pasiunea sa pentru acest sport trece dincolo de regulile specifice jocului. Astfel, orice obiect de pe podea, apărut în calea sa, preia rolul mingei de fotbal, este driblat, lovit sau aruncat ici-colo, evident, nu în poarta adversarului. În plus, pe lângă prietenul său real, Ianis, coleg de școală și antrenamente, cei mai buni prieteni ai săi sunt Messi, Ronaldo, Ribery, Alonso, Rooney, Iniesta ori van Persie. Se întâlnește zilnic cu cel puțin unul dintre ei pe numeroasele canale sportive de televiziune, iar numele lor sunt pomenite în casa noastră mult mai des decât ale rudelor. Iar pentru micul atacant de clasa I, ce se vede deja fotbalist aclamat de tribune, cel mai mare vis este să câștige Balonul de Aur. Și chiar dacă entuziasmul său mi-ar putea da speranță, ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, mă dezarmează complet.

La noi sintagma „corupție în fotbal” este deja pleonasm. Verdictele de condamnare cu executare primite de „greii” din fotbal, patroni și finanțatori de cluburi din prima ligă, impresari, manageri ori chiar foști jucători, precum „Baciul” din Bănie, aspirant la șefia FRF, sunt cutremurătoare și aruncă în sfera penalului întregul sistem din acest sport. Privind capetele de acuzare ale tuturor celor implicați în „Dosarul Transferurilor”, întâlnim fapte de corupție, înșelăciune, spălare de bani, evaziune fiscală. Averi colosale făcute pe spatele jucătorilor, manipulați și mutați de la un club la altul, ca niște pioni.  Prin urmare, au primit pedepse cuprinse între 3 și 6 ani de închisoare cu executare. Și n-avem nicio certitudine că prin aceste condamnări se va schimba ceva în materie de corectitudine și competență. De altfel, la doar o zi distanță de pronunțarea sentințelor, Răzvan Burleanu este ales șef al Federației Române de Fotbal, iar în ciuda faptului că în sală erau 173 de electori, la numărătoare au ieșit 175 de voturi! În tot acest timp, la București s-a jucat amicalul România-Argentina. Spectacol, forță, culoare. Un Messi tehnic, cu sânge rece, ce te ține cu răsuflarea tăiată până ce părăsește perimetrul porții apărate de Tătărușanu ori Pantilimon. Ștefan își încurajează fascinat idolii, iar mie deja mi-e milă de micul fotbalist, care la un moment dat va începe să înțeleagă că și la acest capitol, România bifează încă o neputință de tipul „ca la noi la nimeni”.