Acasă Blog Pagina 6665

Concurs de Ziua Mondială a Apei

A devenit o tradiţie ca Ziua Mondială a Apei, marcată pe 22 martie, să fie sărbătorită, la Sibiu, prin acuarelă, poezie, compuneri şi ceramică. Ajuns în al patrulea an al existenţei sale, Proiectul educaţional „Prietenii apei”, derulat de „Apă Canal” SA Sibiu, este un suport pentru pregătirea „generaţiei de mâine” privind comportamentul faţă de resursele de apă. Copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani sunt invitaţi să realizeze lucrări privind rolul pe care apa îl are în viaţa de zi cu zi. Creaţiile pot fi sub formă de desen, pictură, poezie, compunere, sculptură sau realizări ceramice.

Trăiesc în fosta Capitală Culturală Europeană şi nu au văzut niciodată Centrul Istoric

Merg la şcoală în Valea Aurie şi se joacă în preajma grajdului de pe prelungirea străzii Săcel, acolo unde locuiesc de câţiva ani din mila oamenilor. Este vorba despre familia Butucea, o familie cu şapte copii cu vârste între 3 şi 15 ani, dintre care 6 fete. Câţiva tineri cu suflet mare care vor să-şi ajute semenii, care au creat, în acest sens, un grup pe reţeaua de socializare Facebook, numit Campanii umanitare, s-au gândit să le întindă o mână de ajutor. Am mers alături de ei, sămbătă, să facem o bucurie acestei familii greu încercate. Am găsit o stradă plină de case scumpe şi undeva, pe câmp, un fost grajd aflat în paragină.

DSP: Judeţul Sibiu are nevoie de mai mulţi asistenţi medicali comunitari

În judeţul Sibiu este nevoie de un număr de nouă ori mai mare de asistenţi medicali comunitari, adică de 220 de astfel de persoane specializate, în condiţiile în care, în prezent, sunt angajaţi doar 25 de asistenţi medicali comunitari, conform unui comunicat de presă remis joi, AGERPRES, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). ,,În judeţul Sibiu, aceste centre (pentru servicii de asistenţă medicală comunitară – n.r.) sunt funcţionale în municipiul Sibiu şi comuna Laslea. În condiţiile în care, la nivelul judeţului Sibiu, este necesar un număr de 220 de asistenţi medicali comunitari şi 44 de mediatori sanitari, în prezent sunt angajaţi numai 25 de asistenţi medicali comunitari şi 20 de mediatori sanitari în 29 de unităţi administrativ-teritoriale (oraşe şi comune)ˮ, conform DSP.

Al doilea tramvai electric din Europa, învins, după un secol, de autobuze

Sibiu – Răşinari Dacă în urmă cu 108 ani Sibiul se mândrea că este al doilea oraş din Europa care reuşea să introducă tramvaiul electric, astăzi ultimul supravieţuitor al tramvaiului de altădată, cel care leagă municipiul Sibiu de comuna Răşinari, este tras pe dreapta, urmând să fie folosit pentru prima dată în acest an, pe 17 şi, respectiv, 18 martie, pe post de scenă, pentru două spectacole ale actorilor Teatrului Naţional ,,Radu Stanca”. Singura şansă de supravieţuire a tramvaiului ar putea fi turiştii şi iubitorii de teatru, conform celor declarate joi, în timpul conferinţei de presă, de primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Hodăiţile – un obicei spectaculos

Jocul roţilor de foc în noaptea Lăsatului de Sec la Postul Paştelui a fost sărbătorit anul acesta în 26 februarie. Numit în diferite feluri – sitiri, mătăzare, alimorea, dar celebrat cu acelaşi entuziasm în satele Mărginimii Sibiului, an de an, veac după veac, din cele mai vechi timpuri, în localităţi precum: Rod, Vale, Poiana, Jina, Sibiel, Gura Râului, Galeş, Tilişca sau Vale. E sărbătoarea luminii asupra întunericului, timp magic în care toate relele sunt strigate peste dealuri, sub învârtirea magică a roţilor aprinse. Era practicat în trecut de tinerii flăcăi, dus mai departe azi de copiii satului – cu feţele înnegrite de funingine.

Edi Stancu: Ne-am gândit să oferim femeilor, de ziua lor, o seară specială

La ce să se aştepte cei care vor participa la spectacolul „Pepe, Dansezi de Ziua Femeii”? Participanţii vor avea parte de o seară cu totul şi cu totul specială. Pe lângă decorul inedit, spectatorii vor fi, cu siguranţă, impresionaţi de momentele artistice personalizate la care vor lua parte. Creaţia este, practic, locul meu de joacă, unde îmbin fantezia cu realitatea. Aşa că aşteptaţi-vă la un spectacol de neuitat, în care emoţia se transmite în mod direct, şi nu din spatele ecranului, aşa cum v-am obişnuit. Ai o mulţime de invitaţi speciali. Povesteşte-ne ce o să vedem în program? În programul artistic am pregătit şi câteva surprize pe care, desigur, nu le putem dezvălui.

Suporterilor de fotbal li s-a interzis să vorbească despre Roşia Montană pe Naţional Arena

0

ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei condamnă vehement comportamentul violent şi abuziv al forţelor de ordine, în timpul meciului de fotbal dintre România şi Uruguay. Din păcate, aceste acţiuni se înscriu într-un lung şir de acte represive pe care forţele de ordine le comit aproape de fiecare dată când cetăţenii îşi exercită drepturile constituţionale la libera întrunire şi libera exprimare. La meciul amical de fotbal dintre reprezentativele României şi Uruguay-ului, pe stadionul Naţional Arena din Bucureşti, suporterii s-au manifestat paşnic, afişând bannere şi scandând sloganuri împotriva celor două persoane care conduc de peste două decenii fotbalul românesc – Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir.

Amalia Căpruci: Naiul şi muzica sunt viaţa mea

Amalia Căpruci cunoaşte tainele şi esenţa naiului. A demonstrat-o în nenumărate rânduri prin premiile obţinute la olimpiade, concursuri naţionale şi internaţionale. Radu Nechifor, profesorul ei îndrumător, vorbeşte despre ea astfel: „Amalia este una dintre cele mai bune eleve ale mele. Ca profesor îmi pot da seama de copiii care pot face performanţă, iar Amalia are talent şi toate calităţile să ajungă cât mai sus. Dacă este să o caracterizez într-un singur cuvânt, nu mă pot decide între muncă şi ambiţie”. Naiul este un instrument vechi de când lumea.

Timp în dar, la bătrâneţe

„Anii ne trec repede că sunt de la Dumnezeu şi tot el ni-i ia înapoi”, Doiniţa Mitea Camere luminate, dar liniştite, căci puţine voci se aud aici. Doar zgomotul televizoarelor, aprinse la fix, sparg tăcerea care înconjoară lumina albă, pereţii albi şi viaţa în alb a bătrânelor de la Căminul-spital de pe strada Azilului. În acest loc, timpul e în aşteptare: a unei uşi care să se deschidă, a unei voci cunoscute care nu se aude, a unei strângeri de mână pe care degetele tremurânde o caută în aer. Multe zile trec la fel, monotone şi încete, în ritmul paşilor ezitanţi care se aud uneori pe coridoare.

60 de sibieni au contestat repartiţiile ANL

În perioada legală de depunere a contestaţiilor doar 60 de sibieni s-au considerat nedreptăţiţi de sistemul de punctare stabilit de Comisia special constituită de acordare a locuinţelor ANL la Sibiu. ,,Dacă nu se va modifica lista, în şedinţa din această lună vom intra cu proiectul de hotărâre de repartizare a locuinţelor”, a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis. Blocul de pe strada Independenţei are 95 de locuinţe, dintre care 85 sunt destinate tinerilor, iar zece cazurilor sociale. Clădirea are un cinci etaje şi mansardă adăposteşe 61 de garsoniere, 24 de apartamente cu două camere şi zece apartamente cu trei camere.

Regele Cioabă: Romii vor protesta de ziua lor împotriva violenţei şi a discriminării

Romii de pretutindeni vor protesta masiv de ziua lor, care se sărbătoreşte pe 8 aprilie, împotriva actelor de violenţă şi discriminare care au avut loc în Bulgaria, Ungaria, Italia, Franţa şi Marea Britanie, a anunţat joi, printr-un comunicat, autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, vicepreşedinte al International Romani Union (IRU), citat de Agerpres. ,,În ultima perioadă am asistat la o escaladare fără precedent a violenţei, a xenofobiei şi a urii rasiale îndreptate împotriva romilor din partea unor grupări extremiste în multe dintre statele europene. Evenimente ca acelea din Bulgaria, Ungaria, Italia, Franţa sau Marea Britanie nu pot fi trecute cu vederea.

Sindicatele contra Tratatului Fiscal UE

Sindicaliştii de la Cartel Alfa au ieşit în stradă miercuri şi la Sibiu. Protestul început în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor a strâns 150 de sindicalişti care au condamnat Tratatul Fiscal pe care România, alături de ţările UE, doreşte să îl semneze. Protestul face parte dintr-o acţiune desfăşurată în toate judeţele din ţară, dar şi din cele 27 de state ale Uniunii Europene. Sindicaliştii şi-au exprimat dezacordul faţă de impunerile bugetare şi fiscale prevăzute în Tratatul de Guvernanţă Fiscală. Protestatarii cer Guvernului să nu ratifice tratatul care presupune adoptarea unor deficite mici de către fiecare ţară, ţările respective riscând sancţiuni drastice în cazul în care deficitele respective nu sunt îndeplinite.