Acasă Blog Pagina 6679

Schimbări în mersul trenurilor între Sibiu şi Braşov

CFR Călători informează că, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secţia Braşov – Podu Olt, între staţiile Avrig – Piatra Olt şi Arpaş – Porumbacu, circulaţia trenului accelerat 1625 Braşov – Sibiu, în ziua 9 noiembrie 2011, este modificată astfel: în locul trenului accelerat 1625 Braşov (plecare 11.30) – Sibiu (sosire 14.24) va circula trenul accelerat 1627 Braşov (plecare 13.05) – Sibiu (sosire 16.22). CFR roagă pasagerii, ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite la staţiile şi agenţiile CFR, informaţii privind rutele şi orariile trenurilor, la telefon 0219521. (C.P.)

Spitalul de Pediatrie va avea un compartiment de bacteriologie acreditat

Lucrările de mansardare a Spitalului de Pediatrie situat pe strada Pompeiu Onofreiu au început în urmă cu 10 zile. Mansardarea va fi executată pe corpul C al Spitalului şi parţial pe corpul D. Scopul acestei extinderi a spaţiului de care dispune unitatea aflată în administrarea municipalităţii este acela de a asigura fluxul corespunzător pentru probele de laborator care trec prin compartimentul bacteriologie. Astfel, Spitalul de Pediatrie va obţine acreditarea RENAR şi pentru acest compartiment. În prezent Spitalul de Pediatrie Sibiu are singurul laborator de stat pentru imunologie şi biochimie acreditat RENAR din întreg judeţul Sibiu.

Spitalele din Anglia şi Germania, magnet pentru cadrele medicale

Salariul brut al unei infirmiere este cuprins între 750 – 1.100 lei În doar nouă luni de zile, 66 de cadre medicale au părăsit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Cazurile de pensionare le putem număra pe degete, cei mai mulţi hotărând să plece pentru a cştiga mai mulţi bani. Ispitiţi de salariile mai mari, asistenţi medicali, infirmiere, dar şi medici şi-au luat bilet pentru Anglia sau Germania. Unii ditre ei doar dus şi spun că nici nu vor să mai audă de România. ªi-au „tocit” coatele pe băncile facultăţii ani de zile, iar când au prins în sfârşit un loc de muncă, au realizat că, după atâţia ani de studiu, nu se pot întreţine.

Nu ştiu gândirea care a stat la baza acestei decizii

Elena Udrea vrea reduceri la Inspectoratele în construcţii. Reacţia directorului de la Sibiu: Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) se reorganizează. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a propus, la sfârşitul lunii octombrie, o ordonanţă de urgenţă prin care cele 41 de inspectoratelor judeţene de stat să fie comasate în şapte direcţii regionale în construcţii şi Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov. Ministrul Elena Udrea se plănuieşte tăierea a 125 de posturi, în special de şefi, şoferi şi secretare, iar această reorganizare ar duce la reducerea cu 18% a personalului şi cu 15% a cheltuielilor.

Vaccin împotriva cariilor

O echipă de cercetători de la Institutul de Virusologie din Wuhan (China) afirmă că a reuşit să dezvolte un vaccin eficient împotriva cariilor dentare, scrie postamedicala.ro. Acesta ar fi compus din ADN-ul şi proteinele a două bacterii diferite, şi care s-a prezentat bine în studiile preclinice, potrivit unui articol apărut în revista Journal of Dental Research. La originea cariilor dentare se află bacteriile. Acestea colonizează cavitatea bucală şi eliberează substanţe care atacă smalţul dentar. De obicei, agenţii patogeni se lovesc de rezistenţa sistemului imunitar al organismului uman, iar activitatea acestuia nu se limitează exclusiv la sânge, deoarece şi saliva conţine anticorpi.

SIBIU WORLD MUSIC FESTIVAL 11-13 noiembrie 2011

Muzica lumii – World Music – este un gen muzical de largă audienţă, destinat tuturor categoriilor de public, indiferent de vârstă, sex, culoare politică, etnie, etc., uşor de adaptat numeroaselor tipuri de personalităţi. Capacitatea de a jongla cu diversele stiluri, ritmuri, melodii, motive muzicale marchează şi caracterul improvizatoric al muzicii lumii. Este un „cod cultural” care se poate exprima sonor, gestual, vestimentar, etc. şi care a stârnit nenumărate controverse de-a lungul timpului, tocmai datorită acestui sincretism. Evenimentul se constituie ca un festival al bucuriei şi al toleranţei între comunitãţile etnice din Europa şi România, un exemplu viu a ceea ce înseamnã convieţuire, spaţiu intercultural şi interetnic.

Nimicul în artă, de la Fildes la FLUXUS (I)

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) În iunie 1870, după moartea lui Charles Dickens, ilustratorul englez Sir Samuel Luke Fildes a pictat biroul scriitorului. În centrul imaginii se află scaunul gol, depărtat şi tras puţin într-o parte de la masa de lucru a lui Dickens, dând impresia că acesta e plecat pentru puţină vreme şi se poate întoarce în orice clipă. Ilustraţia numită „Scaunul gol” s-a bucurat de o mare popularitate, făcându-se mii de copii după ea. După 3 ani, Vincent van Gogh, care era un mare admirator al lui Dickens, s-a mutat la Londra.

Ceremonia de premiere a celei de-a 11-a ediţii a Astra Film Festival

Marele Premiu Astra Film Fest i-a revenit filmului „Z 32”, o producţie franco-israeliană, în regia lui Avi Mograbi. Filmul prezintă un soldat israelian în căutarea iertării, după ce la o operaţiune de represalii a ucis doi poliţişti palestinieni. Impulsionat de prietana sa, soldatul acceptă să depună marturie în fata camerei, cu condiţia ca chipul său să rămână ascuns. În timp ce caută cea mai bună soluţie tehnică pentru a ascunde identitatea soldatului, autorul meditează asupra propriei sale conduite politice şi artistice. Premiul ăn valoare de 5.000 euro a fost oferit de Institutul Cultural Român.

Cum a devenit ªaguna sfânt

Ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Andrei ªaguna, Mitropolitul Ardealului a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci şi români. La ceremonie au asistat, alături de preşedintele Traian Băsescu, ministrul Economiei, Ion Ariton, liderul PSD Victor Ponta, ministrul de externe Teodor Baconschi, Emil Hurezeanu, deputaţii PDL de Sibiu: Raluca Turcan şi Cornel ªtirbeţ, deputatul PSD Sibiu Ioan Cindrea, liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, mai mulţi secretari de stat, diplomaţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene din Sibiu, precum şi ai bisericilor de mai multe confesiuni din România.

Werner Seeger: Lăcătuş-mecanic în ’86, expert în managementul calităţii în 2011

Managerii industriei auto şi furnizorii din acest domeniu au fost invitaţi în acest weekend, de Werner Seeger, managerul companiei Werner Seeger Managementul Calităţii România, să dezbată, alături de specialişti, teme precum îmbunătăţirea calităţii în întreprinderi la „Sibiu Quality Days” – Forumul de specialitate pentru Managementul Calităţii. Mai multe despre cum este percepută calitatea în România, dar şi sfaturi pentru tinerii aflaţi dintr-un interviu cu Werner Seeger. Reporter: Ce v-a motivat s-a organizaţi „Sibiu Quality Days“? Werner Seeger: Ideea calităţii în România nu este implementată la nivel european şi nu o vedem puternic reprezentată în ţară.

Sibianul Csaba Csiszar, omul care dă viaţă lemnului

Poveste de succes Un sculptor şi restaurator din Sibiu, stabilit în Hamburg, îşi foloseşte mâinile ca pe o prelungire a sufletului, pentru a da lemnului contur. Mobilierul din secolele trecute prinde viaţă, urmând modelele originale din fotografii uitate de timp. Deşi a avut dintotdeauna talentul de a sculpta, Csaba Csiszar nici nu s-ar fi gândit în copilărie sau adolescenţă, că va ajunge să lucreze, la un asemenea nivel în Germania. Este deja de 30 de ani aici şi a avut comenzi de la mulţi iubitori de artă din Hamburg sau din împrejurimi. De altfel, sibianul nostru este unul dintre puţinii restauratori din nordul Germaniei, care recondiţionează mobilă de artă, începând cu secolul al XVI-lea.

Turnu Roşu se mândreşte cu o şcoală modernă

Primăria Turnu Roşu a finalizat proiectul „Reparaţii şcoală şi amenajare centrală termică la ªcoala cu Clasele I – VIII Matei Basarab”. Proiectul a demarat în 2006, cu finanţare prin programul Regio, axa prioritară 3, domeniul de intervenţie 3.4. Durata totală a proiectului a fost de 5 ani. În cadrul proiectului au fost efectuate reparaţii interioare şi exterioare la clădirea şcolii, a fost construit spaţiul destinat centralei termice, s-a reabilitat sistemul electric interior, a fost montată instalaţia de paratrăsnet, s-au realizat racordurile la reţele de alimentare cu gaz metan şi apă, a fost montată şi racordată centrala termică, s-a amenajat terenul de oină, a fost împrejmuit terenul de sport, s-a amenajat sala de sport, a fost împrejmuită curtea şcolii, s-au amenajat alei de acces şi spaţiul destinat autovehiculelor.