Acasă Blog Pagina 6866

Alcoolul provoacă depresii

De obicei se spune că oamenii îşi îneacă durerea în alcool, dar un nou studiu arată că de fapt consu­mul excesiv al băuturilor alcoolice cauzează depresia. Folosind date colectate de peste 25 de ani, câţiva oameni de ştiinţă de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, au studiat asocierea dintre abuzul de alcool şi depresie, informează The Med Guru. Studiul a fost făcut pe 1.055 de subiecţi născuţi în 1977. Aceştia au fost examinaţi trecând prin diferite etape ale vieţii, de la 17 la 18 ani, de la 20 la 21 şi de la 24 la 25. Au fost întrebaţi despre stilul de viaţă şi factorii demografici.

Astenia de primăvară. Ce facem cu ea?

Astenia (de primăvară) re­prezintă o stare de disconfort fizic şi psihic, ce se instalează de regulă pe la începutul lunii martie. Primele sale manifestări sunt de ordin fi­ziologic; apoi ele se combină cu: trezire dificilă (chiar şi după 7-8 ore de somn), buimăceală, oboseală, lip­sa energiei necesare activităţilor din timpul zilei, delăsare, pasivitate, diminuarea puterii de concentrare. Modificările psihice variază de la individ la individ: iritabilitate, nervozitate, melancolie, lipsă de tonus, dificultăţi de comunicare, in­­somnie. Urmările se observă în activităţile cotidiene: persoana afec­tată de astenie nu mai este la fel de ordonată, de atentă, de ra­pidă şi precisă în rezolvarea unor sarcini; poate manifesta o anume indiferenţă în relaţiile cu cei apro­piaţi.

Reînvierea naturii şi autovindecarea

Vă invit să privim la natură. Forţa şi frumuseţea cu care ea reînvie în fiecare primăvară pot fi luate ca exemplu, iar spiritul acestui fenomen ar putea fi suportul interior al dorinţei noastre de a trăi mai frumos şi mai sănătos într-un mod natural. Natura înseamnă Dumnezeu. Natura înseamnă, ceea ce creşte din pământ, alimentele, dar şi me­dicamentele de care omul are nevoie. Natura înseamnă apa, aerul şi soarele, indispensabile vieţii omului. Ea înseamnă, de asemenea, hrană pentru suflet dacă privim la frumuseţea şi perfecţiunea ei. Natura a creat viaţa şi omul şi tot ea le susţine.

Apa alcalină – efecte benefice

Aproape toţi oamenii creează datorită condiţiilor de alimentaţie şi datorită poluării mediului, prea multă aciditate în corp. Hrana pe care o consumăm arde împreună cu oxigenul pentru a produce energie. După o digestie deficitară, hrana se transformă în reziduuri acide, iar corpul elimină o parte din aceste reziduuri, restul fiind depozitate de-a lungul vaselor de sânge şi în ţesuturi. Pentru a putea trăi, sângele şi celulele noastre trebuie să fie uşor alcaline (sângele are pH-ul între 7,35-7,45). Pentru a-şi păstra al­calinitatea, organismul poate face un compromis nedorit, prin care con­verteşte reziduurile acide li­chi­de în reziduuri acide solide.

Buget judeţean mai mare

Preşedintele legislativului judeţean, Martin Bottesch, a declarat că bugetul judeţului pentru acest an este cu aproximativ 40 de procente mai mare decât în 2009, în pofida contextului economic nefavorabil. O bună parte din investiţiile programate pentru acest an sunt direcţionate către asistenţa socială şi infrastructură. Bugetul pentru anul 2009 este mai mare cu 36,7 la sută decât cel din 2008, cifrat la 226.566.600 de lei. Potrivit preşedintelui Con­siliului Judeţean (CJ) Sibiu, prin­cipalele surse de venit sunt bugetul de stat cu 124,3 milioane de lei, im­pozitul pe venit împreună cu alte impozite şi taxe – 87,5 milioane de lei şi fondurile de la Uniunea Europeană vine cu 14,7 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR).

Suflet de femeie…

ªi dacă s-ar scrie în fiecare zi câte un rând despre femeie, tot nu cred că ar fi suficient pentru a descrie măreţia unei asemenea făpturi. Există însă o singură zi cu adevărat dedicată femeilor din lumea întreagă, când fiecare dintre noi avem timp să ne îndreptăm gân­durile spre minunatele prezenţe fe­minine din viaţa noastră. Atunci ne amintim cu adevărat să preţuim fiinţa cea mai importantă de pe pământ pentru sarcina minunată de a oferi viaţă. Dacă ne facem timp o secundă să ne gândim la ce înseamnă o femeie, chiar şi cea mai împietrită inimă va simţi fiorul unei emoţii de respect, apreciere şi iubire pentru cea care cu dăruirea ei i-a făcut posibilă existenţa.

Mitsubishi, economie şi ecologie

Mitsubishi îşi va lansa gama de versiuni ecologice, denumite ClearTec, începând cu mini-ul Colt. Cu un motor de 1,1 litri şi emisii scăzute de CO2, micuţa berlină dispune de funcţia Auto Stop&Go. Aceasta opreşte au­tomat alimentarea motorului, atunci când schimbătorul de viteze se află în punctul mort, ca de pildă în cazul opririi la semafor, repornirea fiind făcută prin simpla apă­sare a ambreajului. Automobilul mai dispune şi de un sistem de recuperare a energiei cinetice, la decelerări sau frânări. Propulsorul ClearTec în 3 cilindri, pe benzină, de 1,1 litri, are emisii de CO2 de doar 115 g/km, iar cel în 4 cilindri, de 1,3 litri, ajunge la 119 g/km (de la 138).

Primul crossover Dacia

Conceptul pe care Dacia îl va pre­zenta la salonul auto de la Geneva se numeşte Duster şi este un model de tip crossover, care combină for­mele unui automobil coupe cu cele ale unui vehicul de familie de tip MPV (Multi Purpose Vehicle), a anunţat constructorul auto. �Duster, primul concept car al mărcii Dacia, este un crossover in­genios. Văzut din partea şoferului, Duster este un coupé sportiv. Văzut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle) având două uşi cu deschidere în sensuri contrare�, au declarat ofi­cialii Dacia. Conceptul are 1,49 metri înăl­ţime, 4,25 metri lungime (cât un Logan Sedan – n.

Reabilitarea termică, într-o nouă etapă

Asociaţiile de proprietari care doresc să beneficieze de pro­gra­mul de reabilitare termică a blo­curilor trebuie să depună la sediul Primăriei Municipiului Sibiu o documentaţie, pentru completarea că­reia se pot consulta cu Biroul de Coordonare al Asociaţiilor de Pro­prietari şi Serviciul Urbanism din cadrul primăriei, au anunţat re­prezentanţii municipalităţii. Con­form vechii legislaţii, fondurile necesare pentru finanţarea chel­tu­ielilor privind executarea lucrări­­lor pentru reabilitare termică se asigu­rau de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (34%), din fonduri aprobate anual în bugetele locale şi din alte surse legal constituite, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene (33%), urmând ca ultima treime să fie suportată de asociaţiile de proprietari.

Super concert Krypton în Imperium

Concertul a început cu arhicu­noscuta piesă şi probabil totodată cel mai mare succes al trupei Krypton, Îţi mai aduci aminte. Schimbări Trupa Krypton a trecut prin ne­numărate schimbări de com­ponenţă din 1983, anul în care a fost înfiinţată şi până astăzi. Succesul propriu-zis l-a cunoscut abia în formula cu Răzvan Fodor, care a intrat în trupă în anul 2000 şi a adus un mare plus de ima­gi­n. Pe lângă asta, avea o voce care se deosebea destul de bine de celelalte din showbiz-ul românesc. Ală­turi de Răzvan au reuşit să obţină chiar şi Premiul Presei la Festivalul de la Mamaia în anul 2001.

Tronson nou pentru biciclişti

La începutul săptămânii trecute, Primăria a demarat prelungirea pistei de biciclete pe tronsonul Pădurea Dumbrava ieşirea din Sibiu către Răşinari. Noul tronson al pistei va fi realizat pe două sensuri: un sens va fi dinspre Pădurea Dumbrava către ieşirea spre Răşinari, iar celălalt sens va fi dinspre ieşirea din Sibiu către Calea Dumbrăvii, cu traversare pe cealaltă parte a drumului în dreptul Hotelului Palace. Lungimea acestui nou tronson este de 250 de metri pe fiecare sens. Traseu La sfârşitul anului trecut mu­nicipalitatea a finalizat ame­najarea tronsonului situat între strada Ludoş şi Grădina Zoologică (imediat ce condiţiile meteo permit acest lucru, se va trece la asfaltare), urmând ca anul acesta, pista de biciclete să fie amenajată şi pe Aleea Călăreţilor, strada inclusă în lista de investiţii spre reabilitare.

Programul Teatrului ,,Radu Stanca

Sâmbătă 7 martie 2009 ora 14:00 UN TRAMVAI NUMIT POPESCU după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu loc de desfăşurare: Tramvai Răşinari REGIA: Gavriil Pinte SCENARIUL: Gavriil Pinte DECORUL ªI COSTUMELE: Roxana Ionescu DISTRIBUţIA: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu, Lerida Bucholtzer, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Bogdan Sărătean, Ema Veţean, Maria Anuşcă, Vlad Robaş. – Preţ bilete: 10 lei Sâmbătă 7 martie 2009 ora 19:00 ELECTRA după Sofocle şi Euripide loc de desfăşurare: Teatrul Naţional Radu Stanca REGIA: Mihai Măniuţiu SCENOGRAFIA: Cristian Rusu şi Mihai Maniuţiu DISTRIBUţIA: Mariana Prese­can, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Doru Presecan, Dan Glasu, Ofelia Popii, Florin Coşuleţ, Adrian Matioc, Diana Fufezan, Cristina Sto­leriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Mihai Coman, Adrian Neacşu, Cătă­lin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Viorel Raţă, Bogdan Sărătean.