În această perioadă se lucrează la înlocuirea parapeților și refacerea zidurilor din beton pe drumul spre Păltiniș.
Până în acest moment au fost înlocuiți parapeții pe mai bine de 6 kilometri pe drumul respectiv.
„Societatea Drumuri și Poduri Sibiu finalizează în această perioadă lucrările de înlocuire a parapeților metalici pe DJ 106A Sibiu-Păltiniș.
În total, au fost înlocuiți parapeții de pe o lungime de peste 6,4 kilometri, lucrare odată cu care au fost refăcute și zidurile de beton, acolo unde a fost necesar”, a transmis Drumuri și Poduri Sibiu.
Începând de astăzi are loc testul de admitere pentru clasa V-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în două clase cu program intensiv de predare a limbii engleze.
Astăzi se desfășoară probele la limba engleză, oral și scris, iar marțea viitoare este programată proba la matematică.
Începând din acest an nu se mai susține proba de limba română, fiind introdusă proba de limba engleză scris.
Până în acest an, limba engleză probă eliminatorie, cu calificativ admis /respins. Din acest an, rezultatul la proba de limbă engleză reprezintă 25% din nota finală.
În acest an, 170 de copii concurează pentru cele 52 de locuri.
Inspectoratul de Situații de Urgență Sibiu a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție ce a avut ca scop dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor necesare intervenției eficiente în situații de urgență.
Evenimentul a reunit echipe din cadrul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din județ, care s-au întrecut în cadrul a trei probe:
Pista cu obstacole pe 100 de metri;
Ștafeta 4×100 de metri;
Dispozitivul de intervenție.
„Aceste probe sunt concepute pentru a testa atât condiția fizică, cât și deprinderile tehnice și capacitatea de reacție. Echipajele participante au demonstrat că pregătirea temeinică, coordonarea și dăruirea pot face diferența în orice situație, chiar și în condiții de concurs!”, au transmis organizatorii.
Rezultatele etapei județene la SVSU (Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență):
Locul I și calificarea la etapa interjudețeană – SVSU Comuna Sadu
Locul II – SVSU Orașul Tălmaciu
Locul III – SVSU Comuna Racovița
Echipa SVSU Târnava, aflată la prima participare în această competiție, a obținut premiul de Fair-Play.
Titlul de câștigător și calificarea la etaja interjudețeană la SPSU ( Serviciile Private pentru Situații de Urgență) a fost obținută de echipa Dedeman Sibiu.
„Competiția a reprezentat nu doar un exercițiu de performanță, ci și un prilej de socializare, schimb de experiență și consolidare a relațiilor dintre echipele participante. Prin efortul și dăruirea de care au dat dovadă, concurenții au demonstrat încă o dată importanța formării continue, a lucrului în echipă și a promptitudinii în reacție, calități esențiale în domeniul situațiilor de urgență”, au transmis reprezentanții ISU.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
O femeie a fost rănită în urma unui accident rutier produs marți dimineața pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Sibiu.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cisnădioara, nu a păstrat distanta regulamentară în mers și a lovit un autoturism condus în fața sa de către un sibian în vârstă de 42 de ani.
În urma impactului o femeie în vârstă de 40 de ani, pasageră în autoturismul condus de către sibian, a fost rănită.
Sibianca a primit asistență medicală din partea unui echipaj SMURD.
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România cere clar majorarea TVA și eliminarea unor privilegii care prejudiciază bugetul de la Sănătate.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că el ar lăsa cota unică la 10%, impozitul pentru dividende la 16%, dar ar creşte TVA la 21% şi ar lărgi baza de impozitare la CASS deoarece ”acolo sunt foarte mulţi exceptaţi”
”Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii fiindcă mai suntem în discuţie în aceste zile.
Eu aş lăsa impozitul, cota unică, 10%, 16% dividende şi 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilităţi sau atractivitate pentru investitori, competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte.
Pe de altă parte, încet, încet am reuşit să creăm o clasă de mijloc şi aia trebuie întărită în continuare, nu lovită, plus şi în zona economică păstrez competitivitatea.
Eu aş creşte TVA-ul două puncte procentuale de la 19 la 21 şi aş accepta de la 9 la 13, 14, undeva în zona de 11-15 şi aş lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente şi medicamente şi aş lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulţi exceptaţi şi aş tăia toate privilegiile şi toate cheltuiele extravagante, de la Consiliile de Administraţie la sporuri şi aşa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susţinute în continuare.
Şi atunci aş face un plan pe trei, patru, cinci ani, fiindcă nu putem rezolva într-un singur an, nici măcar în doi ani.
Poţi să reduci un pic consumul. Poate că mai creşte un pic inflaţia, dar dacă răceşti economia, ai terminat.
Intri în recesiune şi n-o să ai venituri. Dacă se poate spune, eu m-aş duce cu acest pachet, dacă ar fi după mine, şi aş asuma pe termen mediu pe termen de 4-5 ani de zile reducerea deficitului, în aşa fel încât şocul să nu fie pe cetăţeni şi să nu fie pe economie în primul rând”, a spus Kelemen Hunor la Digi 24.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Luni, 23 iunie 2025, încep înscrierile pentru programul „Bibliovacanța” de la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.
Programul debutează în data de 30 iunie 2025 și este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.
Activitățile vor fi structurate în două perioade, astfel încât să poată participa cât mai mulți copii din comunitate: 30 iunie – 18 iulie 2025 (prima serie) și 28 iulie – 14 august 2025 (a doua serie).
Programul propune juniorilor actitivăți educative, creative şi recreative, pornind de la joc, lectură și cunoștințe.
Temele atelierelor vor fi, și în acest an, variate: lectura poveștilor, cultură generală, bune maniere, activități creative, jocuri, curiozități din lumea întreagă, educație financiară, limbi străine, dans, cinema și interpretare dramatică.
În cadrul programului „Bibliovacanța” vor fi invitați și specialiști din diverse domenii, care vor susține ateliere cu cei mici: Mădălina Nină, medic ortodont la clinica stomatologică We Dent; Andreea Matei, fondator Logiclub Smart Education Center; Lucian Dragotă, artist; Alexandra Frâncu, psihoterapeut și consilier psihologic; Radu Cristian Laurențiu, lt. col. de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie Sibiu; Anca Gabriela Culachi – Roșu, animator cultural.
Accesul participanților în program se face pe baza Permisului de acces la bibliotecă și a achitării taxei de 60 lei/ participant, în limita a 40 de locuri disponibile în fiecare dintre cele două serii.
Înscrierea participanților la „Bibliovacanța” se realizează în perioada 23 – 27 iunie 2025, în intervalul orar 9:00-17:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret, de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, în ordinea cronologică a solicitărilor.
Informații despre programul „Bibliovacanța” se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret (Str. George Barițiu, nr. 7, corp B, et.1) și la tel. 0269 210 551, int. 108.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
În clasamentul celor mai sigure orașe Sibiul se află în top, alături de Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântu Gheorghe și Timișoara.
Aceste orașe sunt considerate mai sigure datorită mai multor factori, cum ar fi:
Indicele de criminalitate mai mic:
Aceste orașe au în general rate mai mici ale infracțiunilor, cum ar fi furt, violență etc.
Numărul mai mare de polițiști pe cap de locuitor:
În general, aceste orașe au o prezență mai puternică a poliției.
Sistem de iluminat mai bun:
Un nivel mai bun de iluminat în zona publică poate ajuta la reducerea infracțiunilor.
O mai bună calitate a infrastructurii:
O infrastructură mai bună, cum ar fi drumuri și trotuare, poate îmbunătăți securitatea în zonele publice.
Deși nu se poate spune cu siguranță care este cel mai sigur județ, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântu Gheorghe și Timișoara sunt considerate orașe cu un nivel de siguranță mai ridicat.
Având în vedere strict coeficientul de criminalitate, orașul Sibiu și comuna adiacentă, Șelimbăr, se încadrează la secțiunea grad „Ridicat”. Indicele de ciminalitate e catalogat de către Poliția Română în evaluarea localităților, cu: „scăzut”, „mediu” și „ridicat”.
De altfel, în marea lor majoritate, având în vedere densitatea populației și concentrarea oamenilor în zonele urbane, orașele României sunt încadrate la un coeficient de criminalitate „ridicat”. Cu toate acestea, Sibiul se situează printre orașele cu cele mai scăzute situații în care viața locuitorilor săi este pusă în pericol.
Cum se calculează rata criminalității
Analiza ratei criminalității în România și identificarea celor mai expuse zone urbane implică luarea în considerare a mai multor factori cheie:
Densitatea populației – Orașele cu peste 300.000 de locuitori tind să prezinte rate de criminalitate mai ridicate.
Situația economică – Zonele cu PIB ridicat și șomaj scăzut (sub 4%) sunt de obicei mai sigure, în timp ce cele cu probleme economice și șomaj peste 8% prezintă riscuri mai mari.
Accesul la educație și sănătate – Calitatea serviciilor educaționale și medicale influențează direct nivelul de siguranță resimțit de locuitori.
Infrastructura urbană – Iluminatul public, transportul în comun și spațiile verzi afectează percepția asupra siguranței.
Prezența zonelor periferice defavorizate – Cartierele marginalizate pot contribui la creșterea ratei criminalității.
Este important de subliniat că percepția publică asupra siguranței poate diferi de statisticile oficiale. Studiile bazate pe sondaje oferă o perspectivă complementară, reflectând experiențele și preocupările directe ale cetățenilor.
Ce este coeficientul de criminalitate?
Într-un mediu economic și social în continuă schimbare, siguranța unei afaceri sau a unei locații devine o prioritate. Unul dintre cele mai importante instrumente folosite în analiza de risc la securitatea fizică este coeficientul de criminalitate. Acest indicator este esențial în stabilirea gradului de risc asociat unei zone geografice și este utilizat în mod oficial în România pentru evaluarea riscurilor de securitate la nivelul firmelor, instituțiilor și spațiilor comerciale.
Coeficientul de criminalitate reprezintă un indicator statistic care reflectă frecvența infracțiunilor într-o anumită zonă (localitate, municipiu, oraș sau comună). Acesta este calculat anual de către Inspectoratele de Poliție Județene și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în baza datelor privind infracțiunile sesizate în anul precedent. Scopul coeficientului este de a oferi o imagine clară asupra nivelului de risc al unei zone și este utilizat obligatoriu în întocmirea analizei de risc pentru orice punct de lucru ce necesită măsuri de protecție fizică.
Cum se determină coeficientul de criminalitate?
Coeficientul se calculează pe baza unei formule stabilite prin legislația specifică din domeniul securității private. Se ține cont de infracțiuni precum furturile, tâlhăriile, distrugerile, violențele și alte fapte penale care afectează direct siguranța bunurilor și a persoanelor. În funcție de numărul de infracțiuni raportat la populația zonei și la alte elemente statistice, se obține un coeficient de criminalitate care permite încadrarea localității în una dintre următoarele categorii:
Zonă cu risc ridicat – coeficient mare, necesită măsuri avansate de securitate (coeficienţi peste media naţională/judeţeană);
Zonă cu risc mediu – coeficient moderat, se aplică măsuri standard de protecție (coeficienţi cu valori între 75% şi 100% din media naţională/judeţeană);
Zonă cu risc scăzut – coeficient mic, măsurile de securitate pot fi minime, dar conforme legii (coeficienţi cu valori sub 75% din media naţională/judeţeană).
Indicele de criminalitate este foarte important și pentru firme
Orice companie, indiferent de domeniul de activitate, este obligată prin HG 301/2012 să efectueze o analiză de risc la securitatea fizică pentru fiecare punct de lucru. Această analiză trebuie să fie realizată de un evaluator autorizat și să conțină informații despre zona în care se află firma – iar coeficientul de criminalitate este baza acestei evaluări. Nerespectarea obligațiilor legale poate duce la sancțiuni sau chiar la suspendarea activității comerciale. Prin urmare, este important ca fiecare antreprenor sau administrator să cunoască acest indicator și să îl utilizeze corect în procesul de evaluare a riscurilor.
Indicele cel mai mare de criminalitate se regăsește în Municipiul Sibiu. Peste treizeci de localități înregistrează coeficient zero
La nivelul județului Sibiu, pentru anul 2024, cel mai ridicat grad de criminalitate se regăsește în Municipiul Sibiu (coeficient de 320,52) și Șelimbăr (143,87). În timp ce singura localitate încadrată cu grad mediu de criminalitate e Mediaș (89,24). Celelalte orașe ale județului Sibiu sunt catalogate cu risc scăzut: Cisnădie (10,93), Agnita (8,20), Avrig (7,28), Tălmaciu (3,64), Săliște (2,73%), Copșa Mică, Dumbrăveni și Ocna Sibiului (cu câte 1,82), Miercurea Sibiului (0,91).
Majoritatea celorlalte localități din județ au avut, pentru anul 2024, coeficientul de criminalitate zero. Excepție face Șura Mare (1,82) și, cu un coeficient de 0,91: Alma, Alțâna, Brateiu, Cristian, Hoghilag, Nocrich, Orlat, Rășinari, Roșia, Slimnic, Șeica Mare.
Evoluția fenomenului infracțional în județ în 2024
Analiza indicatorilor privind numărul de infracţiuni sesizate în cursul anului 2024 evidențiază un trend ușor descendent al infracționalității, de la 10.791 infracţiuni sesizate în anul 2023 la 10.731 de infracţiuni sesizate în aceeași perioadă a anului 2024 (-0,56%).
În ceea ce privește infracţionalitatea sesizată contra patrimoniului, se remarcă scăderea furturilor cu 16% și a tâlhăriilor cu 13,64%, precum și creșterea infracțiunilor de înșelăciune cu 16,22%. Infracțiunile informatice au crescut cu 94 de fapte (+20,93%), fiind înregistrate 543 dosare penale pe această linie, fapt generat de dezvoltarea unor noi moduri de operare, de tipul „investment fraud” sau „spoofing”.
În anul 2024, criminalitatea economico-financiară sesizată a înregistrat o creștere cu 8,7%, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități în 867 de dosare penale și au recuperat prejudicii de 36.323.350 de lei.
Persoane dispărute
Au fost desfăşurate activităţi de căutare a persoanelor dispărute, fiind clarificate 322 de cazuri de dispariţie (239 de minori și 83 de majori), situaţii în care persoanele au fost încredinţate familiei sau internate în centre de profil. La sfârşitul perioadei analizate au rămas în evidenţă 61 de persoane dispărute (26 de minori și 35 de majori). Polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat alte 20 persoane dispărute (12 minori și 8 majori) din evidențele altor unități de poliție.
Supravegheri judiciare. 15 persoane nu au respectat arestul la domiciliu
Pe parcursul anului 2024, la nivelul I.P.J. Sibiu au fost primite de la organele judiciare 274 de măsuri preventive (205 control judiciar şi 69 arest la domiciliu), rămânând în supraveghere, la sfârșitul anului 2024, 131 persoane asupra cărora au fost dispuse măsuri preventive (100 control judiciar şi 31 arest la domiciliu).
Pe această linie, la nivelul judeţului Sibiu, au fost întocmite 15 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de evadare de către persoanele aflate cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, constând în încălcarea de către aceştia a obligaţiei de a nu părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu.
Activitățile de urmărire și extrădare derulate pe parcursul anului 2024 se reflectă în soluționarea a 168 de mandate/sentințe penale. În perioada analizată, 11 persoane au fost extrădate/predate către România.
Violența în familie. Peste 3.000 de cazuri de infracționalitate domestică
În ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii asociate violenţei în familie, la nivelul I.P.J. Sibiu, în anul 2024, au avut loc 3.268 intervenții la cazurile de violență domestică, 2.894 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112, iar 374 prin alte modalități de sesizare.
Au fost identificate 788 de cazuri cu risc iminent, fiind emise 289 de ordine de protecție provizorii, iar în 499 de cazuri victima a refuzat emiterea acestuia.
Au fost emise 289 (+10) de ordine de protecție provizorii, 158 în mediul urban și 131 în mediul rural, iar instanțele de judecată au emis 216 ordine de protecție, 116 dintre acestea provenind din ordine de protecție provizorii.
Criminalistic
Specialiștii Serviciului Criminalistic au fost solicitați să intervină la 2.590 de evenimente. În urma acestor activități, au fost ridicate 10.678 de diferite categorii de urme, respectiv urme papilare, biologice, traseologice, înscrisuri şi alte urme.
În urma activităților desfășurate pe linia analizei și interpretării urmelor papilare, au fost identificate 92 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
În cadrul Biroului de Expertize si Constatări Criminalistice, au fost efectuate 172 de expertize şi constatări, fiind supuse examinării 1.418 materiale sau urme.
De ce Sibiul e un oraș sigur, în care merită să trăiești
Când vine vorba de alegerea locului ideal pentru a-ți trăi viața sau pentru a-ți reîncepe drumul de la zero, primele 10 județe din România, după puterea de cumpărare și gradul de siguranță, sunt alegerile cele mai recomandate. Conform unui studiu realizat de compania germană Growth for Knowledge (GfK), aceste județe se disting printr-o putere de cumpărare ridicată, salarii bune. siguranță și o calitate a vieții care atrage tot mai mulți oameni.
Siguranța este un factor important, dar nu singurul. Alți factori de luat în considerare atunci când alegi unde să locuiești sunt:
Locuri de muncă: Este important să existe oportunități de muncă în zonă.
Școli și universități: Dacă ai copii, este important să existe școli bune în zonă.
Sistem de sănătate: Este important să existe un sistem de sănătate bun.
Calitatea vieții: Este important să te simți confortabil în zonă.
Prețul locuințelor: Costul de viață poate varia de la un județ la altul.
Topul județelor cu putere de cumpărare ridicată
Conform analizei GfK, primele 10 județe din România după puterea de cumpărare sunt București, Cluj, Timiș, Ilfov, Sibiu, Brașov, Prahova, Arad, Constanța și Alba. Aceste județe nu sunt doar centre economice puternice, ci și locuri care oferă oportunități de dezvoltare personală și profesională. Media puterii de cumpărare a unui cetățean român este de aproximativ 9.092 de euro pe an, iar aceste regiuni se situează deasupra mediei naționale.
În contrast, județele din Moldova, precum Iași, deși au potențial economic, nu se află în top din cauza discrepanțelor economice și a lipsei infrastructurii. Spre exemplu, în județul Iași, puterea de cumpărare a cetățenilor este puțin sub media națională, iar diferențele dintre zona urbană și cea rurală sunt semnificative. Lipsa unei infrastructuri rutiere dezvoltate și costurile ridicate ale energiei sunt doar câțiva dintre factorii care descurajează investitorii să aleagă această regiune pentru noi proiecte economice.
Potrivit unui studiu realizat de NIQ GfK și citat de ziare.com, în Capitală, puterea de cumpărare este foarte aproape de media europeană, iar distanța este considerabilă față de Cluj, al doilea județ ca putere a veniturilor. Clujenii au un venit disponibil de 1,6 ori mai mare decât media națională, dar acesta se situează doar la puțin peste trei sferturi față de nivelul european. Pe locul al treilea sunt timișorenii, unde venitul disponibil este la 75% din puterea de cumpărare europeană.
Și județul Ilfov se menține aproape de Banat: în medie, un european își permite cu 26% mai mult decât un ilfovean. Diferențele se accentuează mai repede de aici în jos. În Sibiu și Brașov, deși potențialul de cheltuire este mai mare simțitor decât media națională, acesta se situează la 63% și, respectiv, 60% din media europeană. Clasamentul este completat de Prahova, Arad, Constanța și Alba, care se învârt în jurul a 50% din puterea europeană de cumpărare. Cea mai mică puterea a veniturilor este în Vaslui, care se situează sub jumătate din media națională, arată studiul.
Ce face aceste județe atractive?
Pe lângă puterea de cumpărare și nivelul salarial, aceste județe se remarcă și printr-o calitate ridicată a vieții. Bucureștiul, Clujul și Timișoara sunt recunoscute pentru accesul la educație de calitate, infrastructura dezvoltată și numeroasele oportunități de angajare în sectoare diverse, cum ar fi IT, industria serviciilor și industria auto. Spre exemplu, județul Cluj a devenit un important centru de inovare și tehnologie, atrăgând atât investitori locali, cât și internaționali, ceea ce a dus la creșterea standardului de viață și la crearea unei comunități prospere.
Județele Sibiu și Brașov oferă, de asemenea, un echilibru ideal între oportunitățile de dezvoltare profesională și un mediu de viață liniștit și atractiv. Aceste regiuni sunt renumite pentru turismul dezvoltat și pentru diversitatea activităților recreative, fiind preferate de cei care doresc să combine viața profesională activă cu petrecerea timpului liber într-un mod plăcut. De asemenea, dezvoltarea continuă a infrastructurii și atragerea investițiilor sunt factori care contribuie la creșterea nivelului de trai și la atragerea de noi locuitori.
Cum se poziționează zona Moldovei în clasament?
Din păcate, Moldova rămâne una dintre cele mai subdezvoltate regiuni ale țării în ceea ce privește puterea de cumpărare și oportunitățile economice. Politicile locale și relațiile cu guvernul central au influențat semnificativ dezvoltarea economică a regiunii de Nord-Est. Investițiile insuficiente și lipsa de proiecte strategice au dus la stagnare economică, iar acest lucru se reflectă direct în calitatea vieții cetățenilor. Totuși, există speranță că proiectele de infrastructură în curs de dezvoltare, precum autostrada A8, vor contribui la reducerea decalajului dintre Moldova și alte regiuni ale țării.
Ce trebuie să iei în considerare când alegi un județ?
Pentru cei care se gândesc să se mute într-un alt județ din România, criteriile esențiale ar trebui să includă puterea de cumpărare, accesul la locuri de muncă, calitatea infrastructurii și facilitățile pentru educație și sănătate. Zonele cu o putere de cumpărare ridicată oferă, în general, o mai bună calitate a vieții, inclusiv acces la servicii mai bune și oportunități de angajare mai bine plătite.
Bucureștiul, Clujul și Timișoara rămân în topul alegerilor pentru cei care doresc să își construiască o carieră în sectoare dinamice, precum IT sau financiar-bancar. În schimb, Brașovul și Sibiul sunt ideale pentru cei care doresc un stil de viață mai echilibrat, cu acces la activități recreative și o comunitate bine conectată.
Fie că îți dorești să începi o nouă viață, să îți dezvolți cariera sau pur și simplu să găsești un loc în care calitatea vieții să fie la un nivel ridicat, aceste județe din România oferă cele mai bune oportunități pentru un trai împlinit și sigur.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Românii care și-au planificat concediile în Grecia în această vară trebuie să știe că amenzile rutiere au crescut foarte mult.
Noul Cod rutier adoptat recent la Atena aduce pedepse mai aspre pentru cei implicați în accidente grave.
Amenzi mari pentru utilizarea telefonului mobil la volan
Codul Rutier revizuit din Grecia combate utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii cu un sistem de sancțiuni pe trei niveluri:
Prima abatere: amendă de 350 euro și suspendarea permisului pentru 30 de zile
A doua abatere: amendă de 1.000 euro și suspendare a permisului pentru 180 de zile
A treia abatere: amendă de 2.000 euro și suspendare a permisului pentru 1 an
Noi limite de viteză: Mai lent în orașe, mai rapid pe autostrăzi
Codul rutier actualizat introduce limite de viteză diferențiate menite să îmbunătățească siguranța în zonele urbane, permițând în același timp viteze mai mari pe autostrăzi:
30 km/h pe străzile rezidențiale înguste sau în apropierea școlilor
50 km/h pe străzile urbane principale cu separatoare centrale
140 km/h pe autostrăzi, o creștere propusă, în curs de revizuire, în urma unei scăderi raportate a numărului de decese pe autostrăzi
Sancțiuni drastice pentru accidentele mortale produse sub influența alcoolului
În cazurile care implică accidente mortale, legea revizuită asociază mai strâns încălcările normelor de circulație cu codul penal.
Șoferii găsiți vinovați de provocarea unui deces în timp ce se aflau sub influența alcoolului sau conduceau cu viteze excesive pot fi condamnați acum până la 10 ani de închisoare fără eliberare condiționată.
Amendă pentru parcare până la 2.000 euro
Noul Cod Rutier din Grecia prevede sancțiuni foarte severe pentru blocarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilități: o amendă până la 2.000 euro și suspendarea permisului timp de 1 an, în caz de recidivă.
Utilizarea căștii pe motocicletă, obligatorie pentru rider și pasager
Pentru prima dată, pasagerii motocicletelor care nu poartă cască vor fi, de asemenea, sancționați. Anterior, doar conducătorii, riderii, erau trași la răspundere.
Conform noului cod, atât motociclistul, cât și pasagerul care nu respectă normele vor fi amendați, ceea ce consolidează utilizarea căștii pe toate mijloacele de transport pe două roți.
Amenzi pentru viteză, centură și alcool în Grecia
20 km/h peste limită: de la 100 euro
50 km/h peste limită: de la 350 euro
ne purtarea centurii de siguranță: 350 euro
conducere sub influența alcoolului: de la 80 euro până la 1.200 euro. Poate include suspendarea permisului și chiar arestarea pe loc.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
O persoană a murit, iar alți doi călători au fost răniți în urma evenimentului. Victima atacului, lovită la întâmplare, este un om în vârstă, a confirmat poliţia locală la sfârşitul după-amiezii. Alte două persoane au fost transportate la spital, între care şi şoferul autobuzului.
Suspectul, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut rapid. Identitatea sa completă nu este cunoscută în acest stadiu, a precizat parchetul.
Un pasager care a încercat să intervină a fost rănit şi transportat la spital. În stare de şoc, şoferul, care nu a fost rănit, a fost şi el preluat de o ambulanţă şi spitalizat.
Atacul cu cuţitul s-a produs în autobuzul cu nr. 36, o linie pe care au fost raportate numeroase incidente violente.
Anul trecut, un autobuz a fost atacat din exterior cu un pistol cu aer comprimat. De asemenea, au existat mai multe cazuri de vandalism şi şoferii au fost deja victime ale agresiunilor.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Două străzi din cartierul medieșean Vitrometan, Rovinari și Lupeni, au fost reabilitate și modernizate după ce s-a lucrat și la sistemele de apă și canalizare.
Lucrările s-au desfășurat în cadrul programului de întreținere al drumurilor din municipiul Mediaș.
Pentru toate aceste lucrări este nevoie de răbdare și de încredere. Eu nu pot decât să le mulțumesc tuturor oamenilor care locuiesc aici, pentru faptul că mi-au acordat șansa să duc la bun sfârșit această lucrare importantă pentru cartier”, a precizat primarul Gheorghe Roman.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Apă Canal Sibiu anunță că miercuri, 18 iunie, în intervalul orar 8-16, în localitatea Cisnădie vor fi executate lucrări de racordare a rețelei de aducțiune DN 315mm nou executate de pe strada Cetății la rezervorul de apă existent de 2500mc.
Acestea vor fi efectuate de către societatea STRABAG SRL, în cadrul Contractului de Lucrări CL 11 – “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din localitățile Poplaca, Rășinari, Cisnădie, Cisnădioara și Tocile și colector ape uzate”.
Pe durata lucrărilor, în intervalul orar mai sus menționat, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe străzile Cetății, 1 Decembrie, Garofiței, Băilor, Suru, Măgurii, Stejarului, Șipotului, Lungă, Argintului, Merilor, Cireșilor, Prunului, Hermann Gmeiner, Stupului, Țesătorilor, Caișilor, Crinului, Vopsitorilor, M. Eminescu, Vișinilor, Trandafirilor, Grădinilor, Sibiului, Sălciilor, Izvorului, Livezii, Prejbei, Liliacului, Chateu Thierry, Carpați, Piața Nouă, Lacului, Weinigerode, Irisului, Nufărului, Șaua Șteflești, Prieteniei, Voinței, Tineretului, Sportului, Grădina Oncești, Rozdești și Valea Frumoasei din localitatea Cisnădie și localitatea Cisnădioara.
„Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center, tel. 0269 962 sau la Dispecerat, tel. 0269/222 777.
Pentru a asigura necesarul minim de apă în intervalul menționat,vor fi puse la dispoziția populației,la cerere cisterne cu apă potabilă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și apreciem înțelegerea și colaborarea tuturor celor afectați”, transmite Apă Canal Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.