Acasă Blog Pagina 99

Pământul s-a mișcat din nou în România: al treilea cutremur în doar câteva zile

Un nou cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea în noaptea de marți spre miercuri, fiind al treilea seism înregistrat în România în ultimele zile.

Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut magnitudinea de 3,1 pe scara Richter și s-a produs la ora 03:27, în zona seismică Vrancea-Buzău.

Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 124,7 kilometri, caracteristică pentru cutremurele din această regiune.

Epicentrul s-a aflat în apropierea mai multor orașe importante: la 50 de kilometri sud de Buzău, 59 de kilometri sud de Focșani, 65 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe, 68 de kilometri est de Brașov și 72 de kilometri nord-est de Ploiești.

Acesta este al treilea cutremur consemnat pe teritoriul României într-un interval de doar câteva zile. În noaptea de duminică spre luni, alte două seisme au fost înregistrate în zona Vrancea.

Primul a avut magnitudinea de 3,3 și s-a produs la ora 00:47 în zona Vrancea-Buzău, iar al doilea, cu magnitudinea de 2,2, a fost raportat aproximativ trei ore mai târziu.

Zona Vrancea rămâne cea mai activă regiune seismică din România, fiind monitorizată permanent de specialiști, care urmăresc evoluția fenomenelor tectonice și transmit în timp real informații despre activitatea seismică.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Licitație de peste 50 de milioane de lei, pentru reabilitarea Colegiului Energetic din Sibiu

0

Primăria Sibiu a lansat licitația pentru contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare energetică a Colegiului Energetic din municipiu. Valoarea estimată a contractului este de 50.099.124 de lei, potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 iulie 2026.

Proiectul face parte dintr-o investiție amplă, în valoare totală de 75,5 milioane de lei, finanțată din fonduri nerambursabile prin Programul de Cooperare Elvețiano-Română.

În cadrul investiției vor fi reabilitate energetic patru clădiri ale Colegiului Energetic din Sibiu: corpul principal al școlii, clădirea atelierelor, sala de sport și căminul liceului. Cele patru imobile au o suprafață totală de aproximativ 9.700 de metri pătrați.

Lucrările urmăresc creșterea eficienței energetice a clădirilor, reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și cadrele didactice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cristian Pomohaci, în centrul unui SCANDAL MONSTRU. Percheziții și acuzații grave într-un dosar cu MINORI

Numele lui Cristian Pomohaci revine în centrul unui nou scandal. Percheziții și acuzații grave într-un dosar cu minori.

Polițiștii au efectuat miercuri trei percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni de viol asupra unui minor și agresiune sexuală, potrivit unor surse judiciare.

Ancheta îl vizează pe Cristian Pomohaci, fost preot și cunoscut interpret de muzică populară.

Conform informațiilor apărute pe surse, cercetările se referă la presupuse fapte care ar fi avut loc începând cu anul 2022.

Anchetatorii verifică suspiciuni privind relații sexuale cu persoane minore de sex masculin și investighează inclusiv informații referitoare la posibila implicare a unor substanțe psihoactive.

La momentul redactării acestui articol, autoritățile nu au comunicat oficial rezultatele perchezițiilor și nici dacă au fost dispuse măsuri preventive sau alte măsuri procesuale.

Dosarul readuce în atenția publică numele lui Cristian Pomohaci, aflat de mai multe ori în centrul unor controverse majore în ultimii ani.

În urmă cu aproape un deceniu, fostul cleric a fost implicat într-un scandal care a generat o amplă anchetă și numeroase reacții în spațiul public.

În februarie 2019, procurorii au dispus clasarea unui dosar penal care viza presupuse fapte legate de minori, apreciind că acestea erau prescrise.

Cu toate acestea, scandalul a avut consecințe importante în plan religios, Pomohaci fiind îndepărtat ulterior din rândul clerului.

Problemele sale cu justiția nu s-au oprit însă aici. În 2020, Curtea de Apel Mureș l-a condamnat definitiv pentru evaziune fiscală la un an de închisoare cu suspendare.

Ulterior, în urma aplicării unei legi penale mai favorabile și după achitarea prejudiciului, pedeapsa a fost înlocuită cu o amendă penală.

Noua anchetă se află într-o etapă incipientă, iar procurorii și polițiștii continuă strângerea probelor.

Până la o eventuală decizie a instanței, Cristian Pomohaci beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Rămâne de văzut dacă perchezițiile efectuate miercuri vor aduce elemente noi care să conducă la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la alte măsuri în cadrul dosarului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

PREMIERĂ la Sibiu: sute de elevi intră în competiție la primul Campionat Interșcolar de Sărit Coarda

Peste 3.000 de copii au redescoperit un sport uitat. Acum, Sibiul organizează primul Campionat Interscolar de Sărit Coarda.

Sibiul găzduiește, în premieră, primul Campionat Interscolar de Sărit Coarda, un eveniment dedicat mișcării, sănătății și spiritului de competiție în rândul elevilor.

Competiția va avea loc joi, 4 iunie, de la ora 9:00, la Clubul Sportiv Școlar de pe Bulevardul Corneliu Coposu nr. 4 și reunește copii din clasele IV-VII din școlile sibiene.

Evenimentul marchează finalul unui an școlar în care săritul corzii a devenit mai mult decât o simplă activitate sportivă.

Printr-un proiect derulat de Fundația Polisano, peste 3.000 de elevi din 27 de școli din județul Sibiu au participat la ateliere de sărit coarda integrate în orele de educație fizică.

Rezultatele au depășit așteptările organizatorilor. Elevii au descoperit un sport simplu, dar extrem de eficient, iar profesorii au remarcat rapid beneficiile asupra condiției fizice, coordonării și nivelului de energie al copiilor.

Campionatul reprezintă încununarea acestui demers și transformă orele de antrenament într-o adevărată sărbătoare a sportului.

Copiii vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile, să concureze într-un cadru prietenos și să descopere că performanța poate începe cu cele mai simple gesturi.

Dincolo de competiție, evenimentul transmite un mesaj important despre sănătate și prevenție. De peste 11 ani, Fundația Polisano dezvoltă programe dedicate prevenirii afecțiunilor cardiovasculare la copii, iar promovarea activității fizice reprezintă una dintre direcțiile esențiale ale acestei misiuni.

„Săritul corzii este unul dintre cele mai eficiente exerciții cardio pentru copii, simplu, accesibil și plin de bucurie.

Practicat regulat, îmbunătățește sănătatea cardiovasculară, coordonarea și rezistența. Un mare avantaj al acestui sport este că nu necesită infrastructură specială sau investiții financiare semnificative.

O coardă și un spațiu liber sunt suficiente. Asta înseamnă că și copiii din mediul rural îl pot practica zilnic”, a declarat Cătălina Costache, director executiv al Fundației Polisano.

Unul dintre cele mai importante atuuri ale săritului corzii este accesibilitatea. Spre deosebire de multe discipline sportive care presupun terenuri speciale, echipamente costisitoare sau condiții logistice complexe, acest sport poate fi practicat aproape oriunde.

În curtea școlii, în parc, în fața casei sau în sala de sport, o simplă coardă poate deveni un instrument pentru sănătate și dezvoltare fizică.

Organizatorii speră ca evenimentul să devină o tradiție și să încurajeze cât mai mulți copii să adopte un stil de viață activ, într-o perioadă în care sedentarismul și timpul petrecut în fața ecranelor reprezintă provocări tot mai mari pentru generațiile tinere.

Campionatul Interscolar de Sărit Coarda este organizat de Fundația Polisano.

Joi dimineață, la Sibiu, vedeta nu va fi un sport complicat sau un echipament sofisticat. Va fi o simplă coardă care a reușit să pună în mișcare peste 3.000 de copii.

De peste 11 ani, Fundația Polisano se dedică prevenirii și tratării afecțiunilor cardiovasculare la copii și promovării unui stil de viață sănătos. Prin programe educaționale, sportive și medicale, fundația contribuie activ la sănătatea inimilor mici din întreaga țară.

SURSĂ FOTO: edituradiana.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Elevii Școlii Gimnaziale Rusciori au descoperit procesul de tipărire a cărților la Editura Andreiană și Tipografia Mitropoliei Sibiului

0

Elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială Rusciori au participat marți, 2 iunie, la o vizită educativă la Editura Andreiană și Tipografia Mitropoliei Sibiului, unde au avut ocazia să descopere, pas cu pas, procesul de realizare a unei cărți.

Pe parcursul vizitei, copiii au urmărit toate etapele tehnologice ale tipăririi, de la pregătirea materialelor până la produsul final. Experiența s-a dovedit una deosebit de interesantă și interactivă, elevii fiind impresionați de complexitatea procesului și entuziasmați să vadă cum ia naștere o carte.

Activitatea a reprezentat un exemplu valoros de învățare practică, oferindu-le elevilor șansa de a transforma noțiunile teoretice studiate la clasă în experiențe reale și relevante.

Reprezentanții școlii adresează mulțumiri Editurii Andreiene și Mitropoliei Sibiului pentru ospitalitatea, amabilitatea și deschiderea cu care au primit grupul de elevi, contribuind astfel la succesul unei activități educative memorabile.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

INSCRIPT: Dana Fabini aduce la Palatul Brukenthal o meditație despre memorie, identitate și puterea cuvintelor

Publicul sibian este invitat, începând de astăzi, 3 iunie, să descopere universul artistic al Danei Fabini în cadrul expoziției INSCRIPT, găzduită de Palatul Brukenthal din Sibiu.

Vernisajul are loc la ora 18:00, în Sala de expoziții temporare din Piața Mare nr. 4, iar expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

Curatoriată de Alexandra Runcan, expoziția reunește lucrări care explorează relația subtilă dintre text și imagine, două forme de expresie care, în practica artistică a Danei Fabini, nu se explică reciproc, ci coexistă într-un spațiu de interferență și reflecție.

Aici, sensurile se construiesc treptat, prin suprapuneri, absențe și reveniri, invitând privitorul la o experiență de lectură și contemplare.

INSCRIPT continuă direcțiile dezvoltate de artistă în cadrul proiectului Bibliotheca Diotima, inițiat în 2010 și dedicat explorării relației dintre cuvânt, imagine și experiența cotidiană.

În lucrările sale, textul capătă corporalitate, iar imaginea devine un spațiu al lecturii, într-un demers artistic adesea definit drept „poezie vizuală”.

Născută la Cluj-Napoca în 1963, Dana Fabini trăiește și lucrează între România și Germania.

Absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde este astăzi profesor universitar și coordonator de doctorate în domeniul artelor vizuale, artista și-a construit o carieră aflată la intersecția dintre creație, cercetare artistică, educație și dialog intercultural.

Experiențele personale, de la formarea în perioada regimului comunist până la emigrarea în Germania și contactul constant dintre spațiul est-european și cel occidental, au devenit repere importante ale reflecției sale artistice.

În acest context, conceptul de „exil interior” ocupă un loc central în creația sa, fiind privit ca o formă de negociere a identității și de adaptare la o lume aflată într-o continuă transformare.

Titlul expoziției, INSCRIPT, face trimitere la ideea de urmă, memorie și apartenență.

Lucrările expuse la Palatul Brukenthal pot fi citite ca fragmente ale unei arhive personale și culturale, în care biografia se întâlnește cu istoria, iar experiențele individuale se transformă într-o reflecție asupra condiției umane.

Construită în jurul unor contraste fertile – prezență și absență, memorie și uitare, apropiere și distanță, rostire și tăcere – expoziția propune o experiență artistică profundă, în care semnele nu fixează sensuri definitive, ci deschid multiple posibilități de interpretare.

INSCRIPT devine astfel o invitație la încetinire, la atenție și la redescoperirea legăturilor subtile dintre cuvinte, imagini și memorie.

Program de vizitare: luni – duminică, între orele 10:00 și 18:00, ultima intrare la 17:15.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

UniCredit Bank, amendată pentru încălcarea GDPR. Date despre locuințele și creditele clienților au fost divulgate accidental

0

UniCredit Bank a fost sancționată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), după ce informații sensibile ale unor clienți au fost divulgate în urma unei erori de procesare.

Investigația, finalizată în luna mai 2026, a fost declanșată în urma unei plângeri formulate de o persoană fizică. În urma verificărilor, ANSPDCP a constatat că banca a transmis notificări eronate către un număr mare de clienți prin aplicațiile de mobile și online banking, precum și prin e-mail, relatează profit.ro.

Potrivit autorității, incidentul a fost generat de o eroare în procesarea unui fișier utilizat pentru pregătirea notificărilor privind expirarea polițelor de asigurare aferente unor credite ipotecare.

Ce date au fost expuse

În urma incidentului, au fost divulgate neautorizat informații personale aparținând unui număr semnificativ de clienți, inclusiv:

  • numele și prenumele;
  • adresa de domiciliu;
  • adresa imobilului asigurat;
  • valoarea proprietății;
  • informații privind existența unui credit ipotecar;
  • data expirării poliței de asigurare;
  • costul asigurării.

ANSPDCP a concluzionat că UniCredit Bank nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor personale și pentru asigurarea unui nivel de securitate corespunzător riscurilor asociate prelucrării acestora.

Notificarea incidentului, transmisă cu întârziere

Autoritatea a mai constatat că banca nu a notificat încălcarea securității datelor în termenul legal de 72 de ore prevăzut de GDPR. Deși instituția deținea informații suficiente despre incident, notificarea către ANSPDCP a fost transmisă cu întârziere.

Amenzi de 12.000 de euro pentru UniCredit Bank

Ca urmare a neregulilor identificate, UniCredit Bank a primit două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.714 lei (aproximativ 12.000 de euro):

  • 52.270 lei (10.000 euro) pentru neimplementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate de protecție a datelor;
  • 10.454 lei (2.000 euro) pentru notificarea cu întârziere a incidentului de securitate.

Cazul evidențiază riscurile generate de gestionarea necorespunzătoare a datelor cu caracter personal și obligațiile stricte impuse instituțiilor financiare de legislația europeană privind protecția datelor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ciorbă românească cu aromă de criză à la grec

0

Declarațiile recente ale conducerii Fourlis Holdings, grupul care gestionează în România rețelele Intersport și Foot Locker, au declanșat o undă de șoc în mediul de analiză economică, însă nu prin noutatea informației, ci prin brutalitatea confirmării. Când un operator cu expunere regională masivă raportează o scădere de 30% a vânzărilor în trimestrul al doilea din 2026 și compară deschis situația locală cu Grecia anului 2011, asistăm la validarea unei ipoteze pe care mulți au preferat să o ignore: modelul de creștere bazat exclusiv pe consum a atins un punct de inflexiune periculos. Această contracție a retailului, coroborată cu faptul că românii cumpără aproape exclusiv produse la reduceri, indică o degradare profundă a veniturilor disponibile, dincolo de cifrele oficiale ale inflației.

În acest context de fragilitate extremă, deciziile legislative recente par să ignore complet realitatea macroeconomică. Votul din Camera Deputaților pentru legea care permite companiilor să acorde bonusuri și prime scutite de CAS și CASS, în limita a 15% din profitul brut, este prezentat ca un sprijin pentru mediul de afaceri. Într-o economie stabilă, o astfel de măsură ar putea fi considerată liberală și stimulativă însă, în mai 2026, România nu se află într-o stare de stabilitate. Această lege creează o breșă masivă în veniturile bugetului de asigurări sociale într-un moment în care sistemul public de pensii și cel de sănătate sunt deja subfinanțate cronic. Paradoxul este frapant: pe de o parte, recunoaștem riscul unui derapaj de tip grecesc, iar pe de altă parte, adoptăm măsuri care erodează exact baza de colectare a statului.

Cifrele actuale ale României nu mai lasă loc de interpretări nuanțate in contextul in care deficitul bugetar a urcat spre pragul critic de 8% din PIB, o valoare care depășește orice limită de sustenabilitate și care plasează țara sub o presiune imensă din partea instituțiilor financiare internaționale. Mai grav este că datoria publică a spart în acest an bariera de 60% din PIB, iar conform legii responsabilității fiscal-bugetare, acest prag nu este doar o cifră statistică, ci un declanșator pentru măsuri de austeritate obligatorii. Când o economie atinge o datorie de 60% pe fondul unui deficit structural de 8%, marja de manevră a guvernului pentru a contracara o recesiune devine practic nulă. Statul este obligat să se împrumute la dobânzi tot mai mari doar pentru a rostogoli datoria existentă și pentru a acoperi cheltuielile curente, un mecanism care a alimentat criza din Atena acum un deceniu și jumătate.

Există însă o distincție fundamentală între scenariul Greciei din 2011 și realitatea României de astăzi, iar această distincție nu este neapărat în favoarea noastră. Grecia făcea parte din zona euro, ceea ce însemna că, deși nu avea control asupra politicii monetare, beneficia de stabilitatea unei monede globale. România funcționează cu leul, o monedă care depinde în totalitate de încrederea investitorilor în soliditatea economiei interne. În momentul în care deficitul extern și cel bugetar se suprapun peste o datorie publică scăpată de sub control, moneda națională devine extrem de vulnerabilă.

Aici apare riscul trecerii de la scenariul grecesc la cel turcesc. Dacă în Grecia problema a fost una de solvabilitate și lichiditate într-o monedă stabilă, în Turcia am văzut cum pierderea controlului asupra indicatorilor macroeconomici a dus la o depreciere valutară care a distrus economiile populației. O inflație cumulată care depășește orice capacitate de indexare a salariilor și un curs de schimb instabil reprezintă rețeta certă pentru erodarea clasei de mijloc. Pentru un român care deține economii în monedă națională, atingerea pragului de 60% datorie publică și persistența unui deficit de 8% sunt semnale clare că presiunea pe cursul de schimb va crește exponențial în a doua jumătate a anului 2026.

Încrederea consumatorului, menționată în raportul Fourlis ca fiind la cel mai scăzut nivel din 2011, este rezultatul direct al acestei percepții de nesiguranță. Oamenii nu mai cumpără pentru că anticipează creșteri de taxe sau o devalorizare a monedei. Când statul alege să „revoluționeze” Codul Fiscal prin scutiri punctuale de contribuții, în loc să abordeze problema deficitului prin reducerea cheltuielilor aparatului administrativ și combaterea evaziunii, semnalul transmis pieței este unul de panică mascată. Se încearcă stimularea consumului prin artificii fiscale, în timp ce fundamentul economic se prăbușește sub greutatea datoriilor.

Analiza comportamentului de consum de la începutul acestui an arată că sectorul privat a intrat deja într-o fază de auto-reglare și austeritate, în timp ce sectorul public continuă să funcționeze pe baza inerției împrumuturilor. Această decuplare nu poate dura la nesfârșit. Scăderea vânzărilor cu 30% în retail este doar preambulul unei corecții mai largi care va lovi și restul sectoarelor economice. Fără o reformă fiscală autentică, care să vizeze lărgirea bazei de impozitare și nu fragmentarea ei prin noi excepții, România riscă să transforme acest „scenariu grecesc” într-o realitate prelungită.

Există totuși o diferență relevantă pe care merită s-o menționăm: datoria publică a României rămâne mult sub cifrele dramatice pe care le-a atins Grecia în 2011 (în jurul a 170–175% din PIB), iar Banca Națională a României deține rezerve valutare semnificative de aproximativ 67 miliarde euro, care oferă pe termen scurt, un tampon pentru a gestiona șocuri de lichiditate și ne dă un oarecare timp de respiro.

Diferența esențială între o economie care traversează o criză conjuncturală și una care intră într-o spirală descendentă rezidă în capacitatea instituțiilor de a acționa înaintea prăbușirii încrederii. Când companiile multinaționale care operează direct cu consumatorul final încep să-și ajusteze radical prognozele și să compare economia locală cu episoade istorice de colaps fiscal, semnalul nu mai este unul de prudență, ci unul de alarmă imediată.

Problema nu mai este dacă România are sau nu instrumentele tehnice pentru a evita criza, ci dacă există voința politică de a le folosi înainte ca piețele să forțeze mâna guvernului. Fiecare lună în care reformele structurale sunt amânate în favoarea artificiilor legislative de tip electoral reduce geometric șansele unei ieșiri controlate din această traiectorie. Lecția pe care Grecia a învățat-o cu un cost social devastator este simplă: poți ignora matematica bugetară câteva trimestre, dar nu poți negocia cu ea la nesfârșit.

România are încă acces la finanțare externă, dar la un cost din ce în ce mai prohibitiv, iar momentul în care acest acces se va închide brusc nu va fi anunțat cu anticipație ci va veni sub forma unei licitații eșuate de obligațiuni sau a unei deprecieri abrupte a monedei, iar atunci opțiunile se vor reduce la una singură: austeritate forțată, fără negociere. Ceea ce se decide astăzi în culoarele Parlamentului nu este doar o lege fiscală, ci soarta economiilor a milioane de familii care încă mai cred în posibilitatea unei redresări ordonate.

Digi și companiile listate la BVB, printre beneficiarii programului european SAFE. Contracte de peste 200 milioane euro pentru securitate și apărare

0

Digi Communications, Bittnet Systems și Arctic Stream se numără printre companiile românești listate la bursă care ar putea beneficia de fondurile alocate prin programul european SAFE, destinat consolidării capacităților de apărare și securitate ale statelor membre.

Programul SAFE (Security Action for Europe) va direcționa resurse financiare importante către proiecte de apărare, securitate cibernetică și infrastructură critică. Pe lista beneficiarilor se regăsesc atât giganți internaționali din industria militară, precum Rheinmetall și Airbus, cât și companii românești tranzacționate la Bursa de Valori București, potrivit profit.ro.

Digi, cel mai mare contract dintre companiile listate

Cel mai important beneficiar local este Digi Communications (BVB: DIGI). Prin intermediul Digi România, grupul ar urma să primească un contract estimat la 196 milioane de euro pentru dezvoltarea unei platforme integrate de securitate cibernetică bazată pe tehnologii de inteligență artificială și modele lingvistice de tip LLM.

Proiectul ar urma să fie realizat integral în România și reprezintă unul dintre cele mai importante contracte din domeniul securității digitale atribuite unei companii românești.

Pentru comparație, Digi a raportat în 2025 venituri consolidate de aproximativ 2,21 miliarde euro, dintre care peste 1,18 miliarde euro au provenit din operațiunile din România. La finalul anului trecut, activele totale ale grupului depășeau 4,4 miliarde euro, iar capitalizarea bursieră era de aproximativ 2,68 miliarde euro.

Bittnet și Arctic Stream, implicate în proiecte de comunicații critice

Fondurile SAFE nu se opresc la Digi. Mai multe proiecte dedicate comunicațiilor securizate și coordonării operaționale au o valoare cumulată de aproximativ 13 milioane euro.

Printre contractorii implicați se află:

  • Dendrio Solutions
  • Dendrio Innovations
  • Arctic Stream
  • Tema Energy

Dendrio Solutions și Dendrio Innovations fac parte din ecosistemul Bittnet Systems (BVB: BNET), una dintre primele companii de tehnologie listate pe piața locală de capital.

La rândul său, Arctic Stream (BVB: AST), companie specializată în securitate cibernetică și infrastructură IT, este unul dintre jucătorii relevanți ai segmentului AeRO al Bursei de Valori București.

Proiectele vizează dezvoltarea unor platforme de comunicații destinate colaborării și coordonării între instituții, precum și soluții care permit prioritizarea traficului critic în situații de securitate și apărare.

Programul SAFE poate genera oportunități pentru companiile românești

Implicarea unor companii listate la Bursa de Valori București în proiectele finanțate prin SAFE evidențiază oportunitățile pe care noul val de investiții europene în apărare și securitate le poate crea pentru sectorul tehnologic românesc.

Pe lângă beneficiile directe generate de contracte, participarea la astfel de proiecte poate contribui la dezvoltarea expertizei locale în domenii strategice precum securitatea cibernetică, infrastructura critică și comunicațiile avansate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Locuri de muncă disponibile la Apă Canal

APĂ CANAL SIBIU  S.A. pune la dispoziție mai multe locuri de muncă

Pentru: SECȚIA EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE, REPARAȚII REȚELE DE CANALIZARE  ASFALTATOR– 1 post

Cerințe:

  • studii minime;
  • calificări agreate – asfaltator, pavator, zidar;
  • experiență în lucrări apă canal – constituie avantaj;

Pentru: SERVICIUL TEHNIC – INVESTIȚII  INGINER – 1 post

Cerințe

  • studii superioare tehnice în domeniul instalații/construcții/hidrotehnică/ mecanic;
  • experiență în derularea de investiții diverse: lucrări apă-canal, civile, drumuri, etc;
  • cunoștințe temeinice de operare PC;
  • permis de conducere categ. B, reprezintă avantaj;
  • disponibilitate pentru lucru în echipă și în afara orelor de program. 

Pentru SECȚIA TRANSPORT SIBIU MAȘINIST LA MAȘINI PENTRU TERASAMENTE – 2 posturi

Cerințe

  •            -studii medii;
  •            -permis de conducere categoria C sau TR;
  •            -calificare – mașinist la mașini pentru terasamente;
  •            -experiență în domeniu.

MECANIC AUTO –  1 post

Cerințe

  •            -studii medii;
  •            -calificare mecanic (electromecanic auto);
  •            – experiență în domeniu.

LĂCĂTUȘ MECANIC – VOPSITOR –  1 post

Cerințe

  •            -studii medii;
  •            -calificare  lăcătuș mecanic;
  •            -cunoștințe în domeniul vopsitoriei;
  •            -experiență în domeniu.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 12.06.2026. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117 sau 166). 

Sănătatea începe în intestin. Dr. Claudia Piloiu, de la Spitalul Județean Sibiu: „Prevenția este cel mai eficient tratament”

0

Somnul de calitate, alimentația echilibrată și atenția acordată simptomelor digestive reprezintă piloni esențiali pentru menținerea sănătății pe termen lung, atrage atenția dr. Claudia Piloiu, medic specialist gastroenterolog, colaborator al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În cadrul unui interviu dedicat sănătății digestive, specialistul a explicat impactul alimentației, al microbiomului intestinal și al stilului de viață asupra organismului, oferind totodată recomandări utile pentru prevenirea afecțiunilor digestive.

Postul intermitent poate aduce beneficii sănătății

Potrivit medicului gastroenterolog, postul intermitent este benefic atunci când este practicat corect, deoarece oferă sistemului digestiv timpul necesar pentru a se odihni.

„Postul intermitent contribuie la reducerea inflamației și la creșterea diversității microbiotei intestinale. Totuși, postul negru sau perioadele îndelungate de înfometare trebuie evitate, deoarece pot deveni dăunătoare pentru sănătate”, explică dr. Claudia Piloiu.

Dietele restrictive pot afecta flora intestinală

Specialistul avertizează că dietele foarte restrictive pot avea efecte negative asupra digestiei și sănătății generale.

„Pentru o floră intestinală diversă este important să consumăm zilnic alimente variate. Restricțiile alimentare excesive pot favoriza constipația și pot conduce la carențe de vitamine și minerale”, precizează medicul.

Ce alimente trebuie evitate în gastrită și reflux gastroesofagian

Persoanele care suferă de gastrită sau boală de reflux gastroesofagian ar trebui să limiteze consumul anumitor produse care pot agrava simptomele.

Printre acestea se numără:

  • băuturile alcoolice;
  • băuturile acidulate;
  • cafeaua;
  • alimentele prăjite;
  • produsele ultraprocesate;
  • preparatele foarte condimentate;
  • citricele;
  • roșiile;
  • ciocolata.

De asemenea, medicul recomandă evitarea meselor luate în grabă, a porțiilor foarte mari și a poziției culcate imediat după masă.

Fibrele și alimentele naturale susțin sănătatea intestinului

Pentru menținerea unui intestin sănătos, dr. Piloiu recomandă consumul zilnic de fibre și o alimentație bazată pe produse cât mai puțin procesate.

„Diversitatea alimentară și prezența unei game variate de fructe și legume în dietă contribuie la dezvoltarea unui microbiom intestinal echilibrat”, subliniază specialistul.

Microbiomul intestinal influențează digestia, imunitatea și greutatea corporală

Microbiomul intestinal este diferit de la o persoană la alta și joacă un rol esențial în numeroase procese ale organismului.

Acesta contribuie la digestie, susține sistemul imunitar, influențează relația dintre creier și intestin, participă la reglarea greutății corporale și poate avea un rol protector împotriva anumitor boli autoimune.

Vestea bună este că microbiomul poate fi îmbunătățit printr-o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat.

Lipsa somnului afectează sănătatea digestivă

Odihna insuficientă și stresul se răsfrâng rapid asupra sistemului digestiv.

„Lipsa somnului poate crește inflamația intestinală și poate perturba echilibrul microbiomului și al axei creier–intestin. De multe ori, tubul digestiv este printre primele sisteme afectate atunci când organismul nu beneficiază de odihnă corespunzătoare”, explică medicul gastroenterolog.

Semnele care pot indica un cancer digestiv

Printre simptomele care trebuie să determine prezentarea la medic se numără:

  • sângerările digestive;
  • modificările persistente ale tranzitului intestinal;
  • balonarea care nu dispare;
  • durerile abdominale recurente;
  • scăderea inexplicabilă în greutate.

Specialistul atrage atenția că orice simptom digestiv persistent trebuie investigat, indiferent de vârsta pacientului.

Mesajul specialistului: prevenția salvează vieți

„Prevenția este cel mai eficient tratament. O alimentație echilibrată, un somn de calitate și atenția acordată simptomelor digestive pot contribui semnificativ la menținerea sănătății pe termen lung”, transmite dr. Claudia Piloiu, medic specialist gastroenterolog, colaborator al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Zi liberă pe 5 iunie 2026: profesorii și elevii intră într-o minivacanță de 3 zile. Sărbătoarea, în memoria zilei de naștere a sibianului ce a pus bazele învățământului modern în limba română

Profesorii, învățătorii și elevii din România vor beneficia de o zi liberă vineri, 5 iunie 2026, cu ocazia Zilei Învățătorului. Astfel, pentru personalul din învățământul preuniversitar și pentru elevi, sfârșitul acestei săptămâni se transformă într-o minivacanță de trei zile, care include vineri, sâmbătă și duminică.

De ce este liber pe 5 iunie 2026

Ziua Învățătorului este sărbătorită anual pe 5 iunie, dată aleasă în memoria lui Gheorghe Lazăr, considerat întemeietorul învățământului modern în limba română, potrivit Mediafax.

Născut pe 5 iunie 1779 la Avrig, în județul Sibiu, Gheorghe Lazăr a avut un rol esențial în dezvoltarea educației românești. În 1818, acesta a înființat la București, în cadrul Mănăstirii Sfântul Sava, prima școală cu predare în limba română.

Conform legislației în vigoare și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă din învățământ, Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare pentru personalul didactic și didactic auxiliar. În consecință, pe 5 iunie nu vor avea loc cursuri, iar elevii nu vor participa la activități școlare.

Ziua Învățătorului, sărbătoare națională și zi nelucrătoare

Ziua Învățătorului a fost declarată sărbătoare națională prin Legea nr. 289/2007. Începând cu anul 2024, aceasta este inclusă oficial în lista zilelor nelucrătoare pentru personalul din învățământul preuniversitar.

Orele suspendate cu această ocazie nu se recuperează. În cazul unor unități de învățământ private, programul poate fi stabilit în funcție de regulamentele interne și prevederile contractuale aplicabile.

Sărbătoarea are rolul de a evidenția contribuția profesorilor și învățătorilor la educația și formarea noilor generații.

Câte zile de școală mai sunt până la vacanța de vară 2026

Ziua liberă de 5 iunie vine cu puțin timp înainte de finalul anului școlar 2025-2026.

Pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a, cursurile se încheie pe 4 iunie 2026, astfel că ultima zi de școală va fi joi. Elevii de clasa a VIII-a vor continua cursurile până pe 12 iunie, iar pentru majoritatea elevilor din România anul școlar se va încheia pe 19 iunie 2026.

Vacanța de vară începe oficial pe 20 iunie 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI