Ariton, al doilea sibian ajuns ministru

Cele mai citite

După 1989 doar doi politicieni de Sibiu au reuşit performanţa de a ajunge ministru. După Gavril Dejeu (PNţCD), fost ministru de interne şi prim-ministru interimar, Ion Ariton (PD-L) a fost numit cu ocazia remanierii Guvernului Boc, Ministrul Economiei. Acesta îi ia locul lui Adriean Videanu, care a decis să părăsească Guvernul. Senatorul Ion Ariton era preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, lider al PD-L Sibiu şi fost prefect al judeţului. Cartea sa de vizită include şi funcţia de director Petrom Sibiu în perioada 2000-2003 şi a firmei Intermedia. Ion Ariton a fost ales în 2008 parlamentar în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 34 Sibiu. Din Piteşti la Sibiu Ariton s-a născut în 15 februarie 1956, la Piteşti. În perioada 1991-1993 a fost şeful Corpului de Control al prefectului judeţului Sibiu, apoi din 2000 până în anul 2003, director la S.C. Petrom S.A., sucursala PECO Sibiu. Între 2003-2004, Ariton a fost director executiv la S.C. Intermedia Sibiu, iar până în 2005 a fost referent manger financiar la CSU Sibiu-Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu. În perioada 1996-2005, Ion Ariton a fost consilier local PD în Sibiu, iar în 2005-2007 a fost prefect al judeţului Sibiu. Ariton a fost demis de Guvernul Tăriceanu în decembrie 2007, dar a dat în judecată Guvernul şi a cştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. El a fost repus în funcţia de prefect în februarie 2009, când deja era parlamentar, şi a avut un termen de 15 zile pentru a opta între cele două funcţii. A ales senator. Din 2008, Ariton este preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Sibiu. Avere şi nu prea Conform declaraţiei de avere completate în iunie 2010, Ion Ariton deţine o cotă de parte de 50% dintr-un apartament, o casă de vacanţă şi o casă de locuit în Sibiu, precum şi un autoturism Mercedes cumpărat în anul 2008. De asemenea, Ariton deţine 477.985 de acţiuni la S.C. Carpatica S.A., cu o valoare nominală de 0,9 lei pe acţiune. Ariton are datorii de 30.000 de euro la două persoane fizice, contractate în anul 2009 şi scadente în 2011. Ion Ariton a obţinut în ultimul an fiscal venituri de 74.473 lei în calitate de senator şi 3.022 lei în calitate de prefect. De asemenea, soţia sa a obţinut, în calitate de medic de familie, 55.969 de lei. Noul ministru al Economiei, Ion Ariton, o are drept asistentă personală pe Cleopatra Popescu, care a cştigat titlul Miss România 2002. Conflicte Ariton nu a fost ferit de conflicte publice. Unul din criticii săi cei mai fervenţi din ultimul timp fiind Corneliu Bucur, până de curând membru PD-L şi consilier judeţean. Acesta şi-a pierdut toate funcţiile datorită lui Ariton, conform propriilor declaraţii publice. Bucur a arătat cu degetul spre afacerile unui alt consilier judeţean PD-L Domnariu, patron de benzinărie, hotel etc, protejat de Ariton. Bucur a declarat public că ,,M-am opus unui proiect al lui Domnariu, prietenul şi finanţatorul lui Ariton. Acesta vroia să facă o unitate administrativă lângă Hanul Tulgheş din Muzeu (ASTRA, n.r.) pe care l-a preluat printr-o licitaţie dubioasă”. Clădirea, de două ori mai mare decât hanul, aduce atingere imaginii şi valorii de patrimoniu a acestuia, conform profesorului Bucur. Activitate senatorială În cei doi ani de mandat, Ariton a evitat conferinţele de presă ale partidului la Sibiu. În calitate de preşedinte al Comisiei de buget-finanţe a Senatului, Ariton a făcut şase declaraţii politice şi a lansat două interpelări Guvernului: una legată de noul spital de urgenţă din Sibiu, alta legată de firmele aflate în insolvenţă în Sibiu. Primele reacţii ale opoziţiei Mircea Cazan (PNL): ,,E sigur. Un sibian sau doi o vor duce mai bine, domnul Ariton şi eventual domnul Trihenea, dar nu noi, sibienii. Sper să treacă moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Muncii, dar care este făcută de noi, liberalii pentru toţi românii care muncesc şi obţin venituri cinstite“. Ioan Cindrea (PSD): ,,Mi-este greu să cred că va fi ministrul care să scoată România din criza economicăă (n.red. Ion Ariton). Trebuia să plece tot Guvernul. Nu o să rezolve problemele această numire”. Primele declaraţii La primirea Ministerului Economiei de la Adriean Videanu, Ariton a declarat: ,,Vreau să mulţumesc domnului Videanu pentru primirea pe care mi-a făcut-o. Sunt convins că în următoarele zile o să mai avem discuţii şi vom încheia şi vom duce mai departe ceea ce aţi început. Sunt conştient de faptul că ne-aţi lăsat un minister cu rezultate foarte bune, cu o ştachetă ridicată, ceea ce pe mine personal mă obligă. Sunt convins că împreună cu aceşti colaboratori pe care i-am cunoscut astăzi vom putea continua ceea ce aţi început. Priorităţile sunt trecerea acestei perioade economice dificile”. Călin Blaga

spot_img
Ultimele știri

Final de sezon cu victorie pentru CSU Sibiu

CSU Sibiu și FC Argeș Pitești au oferit o nouă partidă spectaculoasă în play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect