Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru vine în sprijinul celor din Regiunea Centru ce doresc să acceseze fonduri nerambursabile prin oferirea unui nou tip de informaţii, respectiv o bază de date regională a firmelor de consultanţă. Firmele care doresc să-şi promoveze serviciile de consultanţă îşi vor pune la dispoziţia celor interesaţi datele de contact, dar şi câteva exemple de proiecte derulate şi rezultate obţinute, date necesare în vederea obţinerii de credibilitate. Iniţiativa a fost luată datorită solicitărilor sosite atât din partea firmelor de consultanţă, cât şi din partea celor ce doresc să depună proiecte pentru obţinerea unor finanţări nerambursabile prin Programul Operaţional Regional. Necesitatea creării unei astfel de baze de date este din ce în ce mai acută deoarece cei ce doresc să depună proiecte ne solicită să le recomandăm firme de consultanţă cu experienţă şi de încredere pentru a realiza proiecte bune, fezabile. În acelaşi timp mai multe firme de consultanţă, atât din Regiunea Centru cât şi din alte părţi ale ţării, şi-au manifestat interesul de a-şi promova serviciile oferite în domeniul consultanţei. Informaţiile disponibile vor fi actualizate permanent, în funcţie de cei ce se înscriu în baza de date şi vor fi disponibile tuturor celor interesaţi, a declarat domnul Simion Creţu, directorul general ADR Centru. (G.M.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Cod galben de ninsori extins și prelungit până miercuri, 19 februarie
Meteorologii au prelungit și extins codul galben de ninsori, valabil până miercuri, 19 februarie, ora 10:00.Atenționarea vizează Capitala și...
Articolul precedent
Articolul următor