6.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 22, 2026

PNL Sibiu: Dezvoltarea economică şi educaţia sunt garanţii ale prosperităţii

Cele mai citite

Preşedinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a făcut un apel la toate partidele din judeţ să sprijine investiţiile în dezvoltare şi în educaţie pentru că acestea sunt singurele garanţii pentru o viaţă mai bună. Raluca Turcan spune că România se află la o cotitură, în care dezbaterea raţională ajunge să fie acoperiă de populism şi crearea de false aşteptări, tocmai într-un moment în care ţara trebuie să meargă cu motoarele dezvoltării turate la maxim.
“Miza actuală a României este să aibă un ritm cât mai înalt de creştere economică astfel încât reducerea decalajelor faţă de media europeană în ce priveşte nivelul de trai să se producă mai repede. Pentru aceasta, avem nevoie să dăm un semnal de deschidere către investiţii şi de hotărâre în ceea ce priveşte modernizarea serviciilor publice. Când vor fi locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, când vom da drumul la investiţii publice, când firmele nou înfiinţate vor avea egalitate de şanse în ceea ce priveşte accesul la lucrări publice, când vor fi spitale şi şcoli la standardele europene, atunci vom vedea cum românii se întorc acasă.” a declarat Raluca Turcan, preşedinte al PNL Sibiu
Raluca Turcan spune că viitoarea guvernare va avea decizii importante de luat însă investiţiile în educaţie şi în dezvoltarea economică trebuie să fie priorităţi. “Investiţia în educaţie poate salva mulţi copii care cresc în sărăcie. Este perfect valabil proverbul cu meseria brăţară de aur. Pentru comunităţile sărace, pomana electorală ţine doar o zi de foame, după care, odată cu trecerea alegerilor, oamenii revin brutal la problemele cu care se confruntă: lipsa locurilor de muncă sau a unui acces minimal la servicii de sănătate. De aceea, Partidul Naţional Liberal ştie că guvernarea înseamnă decizii rapide de luat, de către oameni care au forţa să le ia, pentru că lista problemelor de rezolvat este una foarte lungă.” a mai spus Raluca Turcan
Preşedinta PNL Sibiu  spune că un vot pentru un partid cu un număr mic de oameni sau fără experienţă este un vot pierdut. „Partidele mici sunt gălăgioase, dar au capacitate redusă de a lua decizii. România nu are timp de experimente, trebuie să dea un semnal clar că populismul este o fundătură care ucide destine. Doar forţa de a lua şi aplica decizii, investiţiile, dezvoltarea, învăţarea unei meserii garantează un viitor sigur şi prosper, a precizat preşedinta PNL Sibiu.
 

spot_img
Ultimele știri

Final de drum pentru cea mai valoroasă bancnotă: de ce a fost retrasă

Una dintre cele mai discutate și controversate bancnote din istoria monedei euro se apropie de dispariția completă din circulație.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect