Adrian Teodorescu se află în ce-a de-a patra zi a călătoriei sale în Republica Moldova, la cimitirele, mormintele și monumentele soldaților români. De această dată, Adrian ne transmite impresii și momente emoționante din noile locuri descoperite pe traseu.
După patru zile de Ștafeta Veteranilor INVICTUS 2026 – etapa Moldova pe bicicletă, șoferilor încă nu le vine-a crede că am supraviețuit. Tot mă văd ca pe o maimuță cu rochie și tocuri, pe care au misiunea să o prindă și să o ducă înapoi la circ.
Fiecare basarabean ar putea avea propria cruce
Am început ziua cu vizita la Muzeul de istorie militară din Chișinău. Săgețile de la raionul Evul Mediu sunt pistol cu apă pe lângă ce te-așteaptă de cum ajungi la 1812, când rușii ne-au crezut pământ turcesc. De-acolo, tot un val de apă, trei de sânge, vorba cântecului. Locul e tot o durere, amintind viața zăcută în beciuri, foame, gubernii, barăci, șanțuri și vagoane de vite. Fiecare basarabean ar putea avea propria cruce. Trădări, îndoieli, frici, rana de 225 de km cu Transnistria, așteptarea fără de sârmă între frați. Vă recomand acest muzeu nemaivăzut, apoi să ne-apucăm de judecat…
Tot la Chișinău, veteranii luptă parcelă cu parcelă pentru locul de memorie, mobilat acum cu un monument nou care dă eleganță întregii zone.
Prea devreme uităm botnița rusească, degeaba îmbuibați de pace
Goană spre Căușeni, în locul unde s-au strâns voluntari, tot români, să apere podurile Nistrului în numele cuvântului țară. Voluntarul Anatol Postică, cel care în primăvara lui 92 avea 19 ani de entuziasm, ne trimite la Tănătari, la un monument mormânt al militarilor regimentului 35, albit de un soare surd, cu o cruce pe care conturul României Mari nu are nicio vamă internă. Totul în tufe de lavandă.
Fratele Genadie Înainte Descoperitorul mă conduce la Feștelița, în cimitirul renovat cu ajutorul asociațiunii ASTRA. Stau așezați ca plutoanele, toți de-un 23 de ani, atunci când viața e toată o lăcomie de trandafir. Tot la Feștelița, Ferdinand I păzește un alt monument dedicat memoriei celor deportați sau pieriți în marea foamete. Te întrebi… la ce-i bună istoria dacă nu ținem cont de ea? Prea devreme uităm botnița rusească, degeaba îmbuibați de pace.
Nădejdea lui Nea Vasile stă că neamul ăsta tot învie…
O pace cu GPS brambura, cad drone aproape de Purcari și asta e atentat la vinul cel mai vin. Pe bâjbâite, ajungem la Tudora, într-un cimitir la o lacrimă de Nistru. Spune Vasile Ghilan… că aici, pe lăsătură, au fost îngropați ostașii români. Găsim o cruce cu atât albastru cât nu-mă-uita. Alt nea Vasile cu hârlețul ne ajută să ridicăm în apus o oblojire de tricolor. Satul stins se adună, primarul Veronica Mocanu aduce o floare și se nasc planuri de căutare a osemintelor, cu legea înainte.
Înainte să ajungem în lanul de porumb, fost cimitir al căzuților din operația Iași – Chișinău, tot Vasile Ghilan ne împletește gândurile. Nu știu de ce renunțăm așa de ușor la memoria neamului. Adică eu nu uit să-mi tai unghiile, c-altfel are să-mi crească… da’ cum să uit de neamul meu? Nădejdea lui Nea Vasile stă că neamul ăsta tot învie… Înviem și noi la un cupaj cu Saperavi și la plăcinte înainte!
Azi, drumul o ia la vale spre Țiganca…
Go Invictus!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
