28.2 C
Sibiu
luni, iulie 15, 2024

Dumitru Muțiu. Odiseea unui artist în căutarea firului de Dor

Publicitate

Cele mai citite

Vocea sa, remarcată de Maria Tănase, a traversat decenii

O zi obișnuită, ca multe altele din scurgerea firească și necruțătoare a vremii. Cu oameni bucuroși ori blazați, plictisiți ori cu sufletul în preaplin de vise. Și cu o întâlnire memorabilă! Dumitru Muțiu… Un om cât o geană înlăcrimată de Cer, prin care ne e dat uneori să întrezărim paradoxul contrastelor. Una din cele mai hăruite voci ale cântecului popular, cu amintiri și momente de oprit în loc, s-a așezat într-o modestie și joc al sorții impresionante. Un mare artist, desăvârșit, care a scris pagini însemnate în muzica populară românească, alături de fratele său, Ilie Muțiu!

80 % din melodiile pe care le-a cântat și cu care a alinat mii, zeci de mii de oameni, în vremuri de restriște sufletească, sunt compuse sau prelucrate de el. A cântat în Cindrelul, apoi în Junii Sibiului. A încântat publicul alături de Maria Lătărețu, Emil Gavriș, Ileana Sărăroriu. A fost coleg de bancă ani la rând cu Dumitru Fărcaș. Maria Tănase a vrut să îl trimită, adolescent fiind, la unul din cele mai importante festivaluri de muzică de la Moscova. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu trimit după el să îl aducă să cânte pentru invitații lor speciali din diferite state ale lumii.

Maestrul Dumitru Muțiu și-a luat toate aceste amintiri cu el. La căminul de bătrâni de pe strada Azilului. E acolo, de ceva vreme. Și își păstrează cu o luciditate seducătoare toate aceste crâmpeie dintr-o viață de poveste. O poveste care încă se scrie. Într-un mod nu tocmai ca în cărțile copilăriei. Dar cu o incredibilă forță și energie, pilduitoare pentru noi, ceilalți.

Dumitru Muțiu

Am ajuns la Dumitru prin mijlocirea unui alt truditor și iubitor cu o expertiză impresionantă în fenomenul muzicii populare și nu numai: Prof. Dr. Vasile Bebeșelea Sterp. Scriitor cu fin simț al detaliului care face istorie, Vasile Bebeșelea lucrează acum la un volum biografic al lui Dumitru Muțiu. Cu un titlu paradigmatic: „De-aș ști firul dorului”.

Întâlnirea cu Maria Tănase: „Așa voce, mai rar!”

S-a născut la 14 septembrie 1938, în comuna Ludoș (Sibiu), unde urmează și cele 7 clase. Sunt șase copii la părinți (4 frați și 2 surori), între care și cealaltă voce impozantă a familiei, Ilie, care e mai mic cu 5 ani. Din cauză că tatăl său avea deschisă o mica prăvălie în sat, e catalogat drept „chiabur” și trebuie să repete clasa a 7-a. Aceasta pentru că la înscrierea la liceu, pe adeverința sa era menționat statutul de „chiabur”, ceea ce îl face indezirabil pentru o astfel de accedere educațională.

De aceea mama insistă să mai facă odată ultima clasă generală. E perioada în care începe să conștientizeze moștenirea fantastică pe care mama sa, și ea îndrăgostită de muzica populară, o transferă către pruncii ei. „Mama cânta extraordinar! I se zicea în sat «privighetoarea». Cum era pe vremuri, se adunau oamenii la șezătoare. Și mama le cânta, doinea frumos. Și cânta și cântece din acestea bisericești. Era foarte credincioasă. Știa tot ce se întâmplă în biserică în duminica respectivă. Și nu avea decât patru clase!”, ne destăinuiește Dumitru Muțiu.

Dumitru Muțiu

Cu ajutorul profesorului Ili Micu, e primit la liceul Pedagogic din Sibiu (actualul Liceu de Construcții). „Am fost iar norocos, mărturisește cu autoironie amară Dumitru Muțiu. S-a desființat liceu. De la Pedagogic ne-au mutat la Gheorghe Lazăr, tot pe clasa a opta. Am repetat și acolo un an. Exact ca în clasa a 7-a!  În această perioadă, m-am îmbolnăvit. Aveam eu o poveste veche, o luxație la șold. La un revelion, la un eveniment la Ludoș, am cântat în curent, la armonică. Și a doua zi n-am mai putut pune piciorul în pământ”.

Această problemă avea să îi fie obstacol necruțător de multe ori în activitatea profesională. E dus la Sibiu, i se administrează tratamente… De aici e trimis, după o lună, la București. I se zice că trebuie operat. Șapte luni e imobilizat, cu piciorul în ghips, și transportat de unul din frații săi cu trenul, culcat într-un vagon de marfă. 

„Am venit, am continuat școala, își continuă povestea Dumitru Muțiu. Eu am vrut să termin liceul de muzică. Am vrut să fac muzică. Am făcut canto la Școala Populară de Artă. În 1953 era Festivalul Internațional de la Moscova, al tineretului și studenților. S-a făcut un concurs, o selecție pe toată țara, pe trei faze. Noi, Sibiul, eram repartizați la București. Și pe cine a trimis? Pe mine! Aveam 15 ani pe atunci. Comisia de la Sibiu a hotărât să mă trimită pe mine la București. M-am prezentat la prima fază de selecție. Am luat primul. Era și Benone Sinulescu, și el concura, însă a căzut la această primă etapă. Așa s-a întâmplat atunci.

Am ieșit primul, culmea, și la a doua și la a treia etapă! În comisie, Maria Tănase! După ce am câștigat toate cele trei etape, Maria Tănase a venit personal și mi-a zis: «Regretăm! Așa voce, mai rar! Regretăm că nu poți merge. Dar știi de ce, nu?». Știam de ce. Pentru că șchiopătam. «Așa ne pare de rău, copile!», a mai spus Maria Tănase. Era cu lacrimi în ochi. Parcă acum o văd! Și au mai venit unul-doi din comisie: «Dragă tovarășe, ai o voce extraordinară! Chiar ne pare tare rău…» Și pe cine au trimis? Pe Benone Sinulescu”.

Discul cu Orchestra Cindrelul. Dirijor: N. Irimescu

Coleg de bancă cu Dumitru Fărcaș

Ultimul an al liceului de muzică îl face la Cluj. Aici, e coleg de bancă cu Dumitru Fărcaș, care studia pe atunci oboi, taragot și contrabas. Face un an de vioară; auxiliar, pian. La armonică a învățat, autodidact, prin clasa a șaptea. În sat existau două aparate de radio, Blaupunkt. Unul dintre ele îl primește de la fratele său. Pe melodiile de la el, descifrează și învață acordurile armonicii. Începe colaborarea cu Cindrelul Sibiu. E bibliotecar, vreun an și ceva, la Electromontaj, după care se mută, cu jumătate de normă, la fostul Arsenal, la unul din depozitele de armament ale armatei.

Cealaltă jumătate de normă o are la Cindrelul, ansamblul Filarmonicii sibiene. Încep concertele, festivalurile… După o vreme, se creează două posturi cu normă întreagă la Cindrelul. Se prezintă peste 70 de concurenți. „Nici nu m-am gândit că o să reușesc, din cauza «defecțiunii tehnice». Am plecat și la câteva zile m-au anunțat, pe mine și pe Maria Cotârlea, că am câștigat și că vom fi angajați. De aci au decurs lucrurile apoi în tot ceea ce înseamnă cariera muzicală”, completează maestrul.

A vrut să facă Operă, însă i se spune, la Conservatorul din Cluj, că mai mult de Rigoletto nu poate juca, din cauza problemelor sale. De aici are și unul din cele mai mari regret. Acela de a rata șansă de a cânta alături de Maria Tănase, într-unul din turneele sale.

Dumitru Mutiu cu soția, Aurelia, după căsătoria civilă

„Când eram în Cluj, m-am dus până la Operă. Era într-o zi lucrătoare. Aud muzică populară. Mă apropii. La subsol, se făceau niște repetiții, într-o săliță. Mă bag și eu să văd ce e? Era Orchestra Filarmonicii din Cluj. Era dirijorul Ilie Tetrade. Mă duc și spun: «Bună. Sunt de la Sibiu și la liceu aici, la muzică. Îmi dați voie să ascult și eu?» «Cum să nu?!» Și mă pun să le cânt ceva. Am început să cânt. Ăștia, muzicanții, au început să șușotească, pe la ureche. Între timp, intră organizatorul, impresarul, care se ocupa de spectacolele Orchestrei. Am mai cântat o doină, o învârtită, o hațegană… Și îmi spune impresarul: «Noi plecăm acum în turneu, cu Maria Tănase. Hai cu noi! Îți plătim cât vrei». Auzi, mă pun să plec de la școală. Mai aveam o lună și ceva până încheiam anul. Nu mă tentau banii, însă cu tot regretul, nu am putut pleca. Mai pierdeam încă un an de școală.”

Colaborează, aproape 26 de ani, cu Cindrelul, de unde și iese la pensie. Între timp se desființează Cindrelul și se înființează Ansamblul „Junii Cindrelul Sibiului”. Una dintre soliste, Nineta Popa, în urma căsătoriei, se mută la Vâlcea. Și Dumitru Muțiu e rugat să reînceapă colaborarea, în cadrul noului ansamblu. După primul spectacol, care a fost un adevărat succes, e reîncadrat la Junii Cindrelul Sibiului, unde rămâne încă 5 ani, „pe muchie”, cum spune el.

Dumitru Muțiu, cu fratele Ilie și nepoții

Gheorghe Gheorgiu-Dej: „Bravo, băiete! Ești extraordinar!

Vocea, prestanța și prestația artistică impecabile îl fac remarcat inclusiv de către șefii de stat ale acelor vremuri. Care nu pregetă să îl caute și în „gură de șarpe” pentru a-l aduce să întrețină atmosfera unor întâlniri diplomatice de vârf. „A venit Gheorghiu-Dej la Brașov. Eu stăteam în gazdă, pe Faurului. M-au căutat oamenii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej prin tot Sibiul. Prin toate crâșmele! Eu eram la o gala de box, în spatele liceului de fete, pe Luceafărului. Și pe la 8 am ieșit, mă plimbam pe centru. Și mă vede secretarul de partid: «Unde ai fost, Mitică?! Tot Sibiul te caută! Du-te în față la Bruckenthal, că te așteaptă o Volgă, să te ducă la Gheorghiu-Dej. Omul a spus că dacă nu ajunge la vreme, nu mai are ce căuta în Brașov!». A mânat ca un nebun! Am crezut că nu mai ajungem vii! Mâna ca un disperat!”

Ajunge la Hotelul ARO. Gheorghe Gheorghiu Deja era cu o delegație străină, la masa, într-un separeu. În sala mare, o nuntă. Neavând echipament adecvat, dezbracă un chelner, îi împrumută sacoul, improvizează restul vestimentației și își face treaba de artist. Cântă jumătate de oră. Începe cu romanțe, apoi doine, cântece de joc și încheie cu două șlagăre de muzică ușoară. Vocea sa impozantă electrizează întreaga atmosferă.

După o vreme, e pus și el la masa. La un moment dat, cineva din anturajul președintelui se apropie de Dumitru Muțiu și îi șoptește la ureche: „Vă cheamă tovarășul!” „Era să fac pe mine!”, rememorează emoționat, și la acest moment, cântărețul. „Hai, domnule, glumești…” „Nu, domnule, te rog frumos!” „Mă duc acolo, își continua artistul povestea. Scaunul din fața lui era liber. Gheorghe Gheorghiu-Dej se ridică în picioare, îmi întinde mâna și zice: «Bravo, băiete! Ești extraordinar!» Și începe să mă laude. «Să închinăm un șpriț…» «Mulțumesc! Sunt onorat!» Am zis și eu câteva vorbe, acolo. Apoi m-am întors la Sibiu. În orice caz, cu toate zdroaba aceea și cu tot chinul drumului, am avut așa, o mulțumire foarte mare…”

Ceva ani mai târziu, și Ceaușescu avea să trimită mașina să îl aducă la un spectacol de gală la Suceava, eveniment pe care îl considera „incomplet” fără vocea maestrului Muțiu.

Dumitru Muțiu, în familie

Felician Fărcașu (Babu) se stinge în brațele sale

Dintre amintiri, una e greu de rememorat. E vorba de artistul Felician Fărcașu (Babu): „Era în 1977. De la Sibiu, am pornit prin Cisnădie, Avrig și alte multe localități, spre Brașov, în turneu. Felician împlinea, cred, 57 de ani. L-am văzut de ceva vreme luând niște pastile. L-am întrebat: «Pentru ce iei bomboanele astea?» «Pentru inimă. Nu mă simt bine deloc.» «Și de ce ai mai venit?» «Nu am vrut să vin. Dar m-au trimis ale mele să fac bani, să le duc bani.» Era vorba de nevastă-sa și de fiică-sa. De asta lua pastile, că se simțea rău. La Brașov, în cabină, eu mi-am încheiat partea întâi la spectacol și mă schimbam. El era acolo. Îmi zice: «Mite, vin-o încoa!»

Scoate o butelcă de coniac și îmi dă să o desfac: «Azi fac 57 de ani!» «Las-o, Babu, să îți ajungă pentru ăștialalți. Eu oricum mă duc de aici la o petrecere!» A insistat: «Fă-mi plăcerea asta, Mite!» Am desfăcut sticla, i-am urat multă sănătate, l-am îmbrățișat și am plecat. În fine, au trecut, toate bune, am continuat cu concertele pe la Sinaia, mă rog, pe acolo, prin jurul Brașovului, până am ajuns la Curtea de Argeș. La Curtea de Argeș, el încheia programul, la matineu. A cântat, a cântat și ultima melodie era doina „Frică-mi e că mor ca mâine”. 

Eu eram la masa. A terminat doina, a venit și el la masă. Organizatorul dădea diurna la oameni pe ziua respectivă.  Și a venit către el: „Babule, hai să îți dau banii”. Și cum ședeam, masa era aici și cum venea, dă să să aplece, să se întindă după bani și… cade cu capul pe mine! Și cade jos, dintr-o dată! M-am speriat, l-am mișcat, au tras Cortina, că lumea mai aplauda, și vine basistul, care se pricepe să facă respirația artificială. A dat telefon și la spital, dar până să ajungă salvarea, el era mort. Mi-a părut rău! A fost un om hotărât, cu teologia făcută. E înmormântat la Deva”.

Dumitru Muțiu, la un eveniment

„Când vedeam o lacrimă, știam că am atins sufletul. Ce vrei mai mult?”

Dumitru Muțiu e un împătimit al cântecului popular. Al frumosului. Al dragostei care cuprinde sufletele și le face să vibreze la unison. Întreaga viață și-a pus-o în slujba publicului. A cutreierat zone uitate de lume pentru a culege frânturi de folclor autentic. A compus și transpus în muzică stări cu totul speciale, definitorii pentru sufletul românesc.

Prima sa melodie, „Păsărică din Ardeal”, i-a rămas adânc înrădăcinată în inima, ca un hotar de strajă pentru orice încercare a vieții. Cu „Sara bună, mândrulucă”, învățată de la mama, s-a lansat la radio. „De la munte vine noru`”, „Scoală-te, mândru, din somn”, „Drag mi-a fost crâșma-n pădure” sunt alte borne hotărâtoare în devenirea sa. Fiecare melodie, cu istoria și încărcătura ei emoțională.

Nu locul din care își răscolește acum amintirile îl întristează. Ci starea actuală a cântecului popular românesc: „Era greu de găsit o melodie. Când intrai în posesia unei melodii aparte, originală și ca text, și ca linie melodică, era foarte greu. Și greu e și acuma, chiar parcă mai mult, pentru că parcă s-a gătat izvorul! Nu mai găsești, nu mai auzi o melodie nouă bună…
Nu mai auzi o melodie ca lumea, domnule! Nu știu, s-a terminat linia melodică? Nu auzi o melodie, câteva măsuri, cu care să rămâi în cap. E gălăgie, s-a transformat muzica în gălăgie. Cu telefoanele pe sus… Ce muzică e asta?”

Dumitru Muțiu

În ceea ce privește bucuriile, Dumitru Muțiu e neîndurător de realist cu sine însuși. Însă cu o bogăție de Cer pe care nimeni nu i-o poate vreodată lua: „Nu am prea avut parte de mult de bucurii. Eram bucuros că îi fac pe alții bucuroși. Când vedeam că îi bucur la suflet, și eu mă simțeam bine. Când vedeam o lacrimă, când cântam o doină, știam că am atins sufletul. Sau când cântam o strigătură și vedeam oamenii cum râd în hohote și se tăvălesc de râs, era mulțumirea mea. Ce vrei mai mult?”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Teatrul de Balet Sibiu încheie stagiunea cu spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”

Teatrul de Balet Sibiu își încheie stagiunea cu un eveniment special în aer liber: spectacolul de dans contemporan „Romeo...

Publicitate

Cele mai citite

Vocea sa, remarcată de Maria Tănase, a traversat decenii

O zi obișnuită, ca multe altele din scurgerea firească și necruțătoare a vremii. Cu oameni bucuroși ori blazați, plictisiți ori cu sufletul în preaplin de vise. Și cu o întâlnire memorabilă! Dumitru Muțiu… Un om cât o geană înlăcrimată de Cer, prin care ne e dat uneori să întrezărim paradoxul contrastelor. Una din cele mai hăruite voci ale cântecului popular, cu amintiri și momente de oprit în loc, s-a așezat într-o modestie și joc al sorții impresionante. Un mare artist, desăvârșit, care a scris pagini însemnate în muzica populară românească, alături de fratele său, Ilie Muțiu!

80 % din melodiile pe care le-a cântat și cu care a alinat mii, zeci de mii de oameni, în vremuri de restriște sufletească, sunt compuse sau prelucrate de el. A cântat în Cindrelul, apoi în Junii Sibiului. A încântat publicul alături de Maria Lătărețu, Emil Gavriș, Ileana Sărăroriu. A fost coleg de bancă ani la rând cu Dumitru Fărcaș. Maria Tănase a vrut să îl trimită, adolescent fiind, la unul din cele mai importante festivaluri de muzică de la Moscova. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu trimit după el să îl aducă să cânte pentru invitații lor speciali din diferite state ale lumii.

Maestrul Dumitru Muțiu și-a luat toate aceste amintiri cu el. La căminul de bătrâni de pe strada Azilului. E acolo, de ceva vreme. Și își păstrează cu o luciditate seducătoare toate aceste crâmpeie dintr-o viață de poveste. O poveste care încă se scrie. Într-un mod nu tocmai ca în cărțile copilăriei. Dar cu o incredibilă forță și energie, pilduitoare pentru noi, ceilalți.

Dumitru Muțiu

Am ajuns la Dumitru prin mijlocirea unui alt truditor și iubitor cu o expertiză impresionantă în fenomenul muzicii populare și nu numai: Prof. Dr. Vasile Bebeșelea Sterp. Scriitor cu fin simț al detaliului care face istorie, Vasile Bebeșelea lucrează acum la un volum biografic al lui Dumitru Muțiu. Cu un titlu paradigmatic: „De-aș ști firul dorului”.

Întâlnirea cu Maria Tănase: „Așa voce, mai rar!”

S-a născut la 14 septembrie 1938, în comuna Ludoș (Sibiu), unde urmează și cele 7 clase. Sunt șase copii la părinți (4 frați și 2 surori), între care și cealaltă voce impozantă a familiei, Ilie, care e mai mic cu 5 ani. Din cauză că tatăl său avea deschisă o mica prăvălie în sat, e catalogat drept „chiabur” și trebuie să repete clasa a 7-a. Aceasta pentru că la înscrierea la liceu, pe adeverința sa era menționat statutul de „chiabur”, ceea ce îl face indezirabil pentru o astfel de accedere educațională.

De aceea mama insistă să mai facă odată ultima clasă generală. E perioada în care începe să conștientizeze moștenirea fantastică pe care mama sa, și ea îndrăgostită de muzica populară, o transferă către pruncii ei. „Mama cânta extraordinar! I se zicea în sat «privighetoarea». Cum era pe vremuri, se adunau oamenii la șezătoare. Și mama le cânta, doinea frumos. Și cânta și cântece din acestea bisericești. Era foarte credincioasă. Știa tot ce se întâmplă în biserică în duminica respectivă. Și nu avea decât patru clase!”, ne destăinuiește Dumitru Muțiu.

Dumitru Muțiu

Cu ajutorul profesorului Ili Micu, e primit la liceul Pedagogic din Sibiu (actualul Liceu de Construcții). „Am fost iar norocos, mărturisește cu autoironie amară Dumitru Muțiu. S-a desființat liceu. De la Pedagogic ne-au mutat la Gheorghe Lazăr, tot pe clasa a opta. Am repetat și acolo un an. Exact ca în clasa a 7-a!  În această perioadă, m-am îmbolnăvit. Aveam eu o poveste veche, o luxație la șold. La un revelion, la un eveniment la Ludoș, am cântat în curent, la armonică. Și a doua zi n-am mai putut pune piciorul în pământ”.

Această problemă avea să îi fie obstacol necruțător de multe ori în activitatea profesională. E dus la Sibiu, i se administrează tratamente… De aici e trimis, după o lună, la București. I se zice că trebuie operat. Șapte luni e imobilizat, cu piciorul în ghips, și transportat de unul din frații săi cu trenul, culcat într-un vagon de marfă. 

„Am venit, am continuat școala, își continuă povestea Dumitru Muțiu. Eu am vrut să termin liceul de muzică. Am vrut să fac muzică. Am făcut canto la Școala Populară de Artă. În 1953 era Festivalul Internațional de la Moscova, al tineretului și studenților. S-a făcut un concurs, o selecție pe toată țara, pe trei faze. Noi, Sibiul, eram repartizați la București. Și pe cine a trimis? Pe mine! Aveam 15 ani pe atunci. Comisia de la Sibiu a hotărât să mă trimită pe mine la București. M-am prezentat la prima fază de selecție. Am luat primul. Era și Benone Sinulescu, și el concura, însă a căzut la această primă etapă. Așa s-a întâmplat atunci.

Am ieșit primul, culmea, și la a doua și la a treia etapă! În comisie, Maria Tănase! După ce am câștigat toate cele trei etape, Maria Tănase a venit personal și mi-a zis: «Regretăm! Așa voce, mai rar! Regretăm că nu poți merge. Dar știi de ce, nu?». Știam de ce. Pentru că șchiopătam. «Așa ne pare de rău, copile!», a mai spus Maria Tănase. Era cu lacrimi în ochi. Parcă acum o văd! Și au mai venit unul-doi din comisie: «Dragă tovarășe, ai o voce extraordinară! Chiar ne pare tare rău…» Și pe cine au trimis? Pe Benone Sinulescu”.

Discul cu Orchestra Cindrelul. Dirijor: N. Irimescu

Coleg de bancă cu Dumitru Fărcaș

Ultimul an al liceului de muzică îl face la Cluj. Aici, e coleg de bancă cu Dumitru Fărcaș, care studia pe atunci oboi, taragot și contrabas. Face un an de vioară; auxiliar, pian. La armonică a învățat, autodidact, prin clasa a șaptea. În sat existau două aparate de radio, Blaupunkt. Unul dintre ele îl primește de la fratele său. Pe melodiile de la el, descifrează și învață acordurile armonicii. Începe colaborarea cu Cindrelul Sibiu. E bibliotecar, vreun an și ceva, la Electromontaj, după care se mută, cu jumătate de normă, la fostul Arsenal, la unul din depozitele de armament ale armatei.

Cealaltă jumătate de normă o are la Cindrelul, ansamblul Filarmonicii sibiene. Încep concertele, festivalurile… După o vreme, se creează două posturi cu normă întreagă la Cindrelul. Se prezintă peste 70 de concurenți. „Nici nu m-am gândit că o să reușesc, din cauza «defecțiunii tehnice». Am plecat și la câteva zile m-au anunțat, pe mine și pe Maria Cotârlea, că am câștigat și că vom fi angajați. De aci au decurs lucrurile apoi în tot ceea ce înseamnă cariera muzicală”, completează maestrul.

A vrut să facă Operă, însă i se spune, la Conservatorul din Cluj, că mai mult de Rigoletto nu poate juca, din cauza problemelor sale. De aici are și unul din cele mai mari regret. Acela de a rata șansă de a cânta alături de Maria Tănase, într-unul din turneele sale.

Dumitru Mutiu cu soția, Aurelia, după căsătoria civilă

„Când eram în Cluj, m-am dus până la Operă. Era într-o zi lucrătoare. Aud muzică populară. Mă apropii. La subsol, se făceau niște repetiții, într-o săliță. Mă bag și eu să văd ce e? Era Orchestra Filarmonicii din Cluj. Era dirijorul Ilie Tetrade. Mă duc și spun: «Bună. Sunt de la Sibiu și la liceu aici, la muzică. Îmi dați voie să ascult și eu?» «Cum să nu?!» Și mă pun să le cânt ceva. Am început să cânt. Ăștia, muzicanții, au început să șușotească, pe la ureche. Între timp, intră organizatorul, impresarul, care se ocupa de spectacolele Orchestrei. Am mai cântat o doină, o învârtită, o hațegană… Și îmi spune impresarul: «Noi plecăm acum în turneu, cu Maria Tănase. Hai cu noi! Îți plătim cât vrei». Auzi, mă pun să plec de la școală. Mai aveam o lună și ceva până încheiam anul. Nu mă tentau banii, însă cu tot regretul, nu am putut pleca. Mai pierdeam încă un an de școală.”

Colaborează, aproape 26 de ani, cu Cindrelul, de unde și iese la pensie. Între timp se desființează Cindrelul și se înființează Ansamblul „Junii Cindrelul Sibiului”. Una dintre soliste, Nineta Popa, în urma căsătoriei, se mută la Vâlcea. Și Dumitru Muțiu e rugat să reînceapă colaborarea, în cadrul noului ansamblu. După primul spectacol, care a fost un adevărat succes, e reîncadrat la Junii Cindrelul Sibiului, unde rămâne încă 5 ani, „pe muchie”, cum spune el.

Dumitru Muțiu, cu fratele Ilie și nepoții

Gheorghe Gheorgiu-Dej: „Bravo, băiete! Ești extraordinar!

Vocea, prestanța și prestația artistică impecabile îl fac remarcat inclusiv de către șefii de stat ale acelor vremuri. Care nu pregetă să îl caute și în „gură de șarpe” pentru a-l aduce să întrețină atmosfera unor întâlniri diplomatice de vârf. „A venit Gheorghiu-Dej la Brașov. Eu stăteam în gazdă, pe Faurului. M-au căutat oamenii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej prin tot Sibiul. Prin toate crâșmele! Eu eram la o gala de box, în spatele liceului de fete, pe Luceafărului. Și pe la 8 am ieșit, mă plimbam pe centru. Și mă vede secretarul de partid: «Unde ai fost, Mitică?! Tot Sibiul te caută! Du-te în față la Bruckenthal, că te așteaptă o Volgă, să te ducă la Gheorghiu-Dej. Omul a spus că dacă nu ajunge la vreme, nu mai are ce căuta în Brașov!». A mânat ca un nebun! Am crezut că nu mai ajungem vii! Mâna ca un disperat!”

Ajunge la Hotelul ARO. Gheorghe Gheorghiu Deja era cu o delegație străină, la masa, într-un separeu. În sala mare, o nuntă. Neavând echipament adecvat, dezbracă un chelner, îi împrumută sacoul, improvizează restul vestimentației și își face treaba de artist. Cântă jumătate de oră. Începe cu romanțe, apoi doine, cântece de joc și încheie cu două șlagăre de muzică ușoară. Vocea sa impozantă electrizează întreaga atmosferă.

După o vreme, e pus și el la masa. La un moment dat, cineva din anturajul președintelui se apropie de Dumitru Muțiu și îi șoptește la ureche: „Vă cheamă tovarășul!” „Era să fac pe mine!”, rememorează emoționat, și la acest moment, cântărețul. „Hai, domnule, glumești…” „Nu, domnule, te rog frumos!” „Mă duc acolo, își continua artistul povestea. Scaunul din fața lui era liber. Gheorghe Gheorghiu-Dej se ridică în picioare, îmi întinde mâna și zice: «Bravo, băiete! Ești extraordinar!» Și începe să mă laude. «Să închinăm un șpriț…» «Mulțumesc! Sunt onorat!» Am zis și eu câteva vorbe, acolo. Apoi m-am întors la Sibiu. În orice caz, cu toate zdroaba aceea și cu tot chinul drumului, am avut așa, o mulțumire foarte mare…”

Ceva ani mai târziu, și Ceaușescu avea să trimită mașina să îl aducă la un spectacol de gală la Suceava, eveniment pe care îl considera „incomplet” fără vocea maestrului Muțiu.

Dumitru Muțiu, în familie

Felician Fărcașu (Babu) se stinge în brațele sale

Dintre amintiri, una e greu de rememorat. E vorba de artistul Felician Fărcașu (Babu): „Era în 1977. De la Sibiu, am pornit prin Cisnădie, Avrig și alte multe localități, spre Brașov, în turneu. Felician împlinea, cred, 57 de ani. L-am văzut de ceva vreme luând niște pastile. L-am întrebat: «Pentru ce iei bomboanele astea?» «Pentru inimă. Nu mă simt bine deloc.» «Și de ce ai mai venit?» «Nu am vrut să vin. Dar m-au trimis ale mele să fac bani, să le duc bani.» Era vorba de nevastă-sa și de fiică-sa. De asta lua pastile, că se simțea rău. La Brașov, în cabină, eu mi-am încheiat partea întâi la spectacol și mă schimbam. El era acolo. Îmi zice: «Mite, vin-o încoa!»

Scoate o butelcă de coniac și îmi dă să o desfac: «Azi fac 57 de ani!» «Las-o, Babu, să îți ajungă pentru ăștialalți. Eu oricum mă duc de aici la o petrecere!» A insistat: «Fă-mi plăcerea asta, Mite!» Am desfăcut sticla, i-am urat multă sănătate, l-am îmbrățișat și am plecat. În fine, au trecut, toate bune, am continuat cu concertele pe la Sinaia, mă rog, pe acolo, prin jurul Brașovului, până am ajuns la Curtea de Argeș. La Curtea de Argeș, el încheia programul, la matineu. A cântat, a cântat și ultima melodie era doina „Frică-mi e că mor ca mâine”. 

Eu eram la masa. A terminat doina, a venit și el la masă. Organizatorul dădea diurna la oameni pe ziua respectivă.  Și a venit către el: „Babule, hai să îți dau banii”. Și cum ședeam, masa era aici și cum venea, dă să să aplece, să se întindă după bani și… cade cu capul pe mine! Și cade jos, dintr-o dată! M-am speriat, l-am mișcat, au tras Cortina, că lumea mai aplauda, și vine basistul, care se pricepe să facă respirația artificială. A dat telefon și la spital, dar până să ajungă salvarea, el era mort. Mi-a părut rău! A fost un om hotărât, cu teologia făcută. E înmormântat la Deva”.

Dumitru Muțiu, la un eveniment

„Când vedeam o lacrimă, știam că am atins sufletul. Ce vrei mai mult?”

Dumitru Muțiu e un împătimit al cântecului popular. Al frumosului. Al dragostei care cuprinde sufletele și le face să vibreze la unison. Întreaga viață și-a pus-o în slujba publicului. A cutreierat zone uitate de lume pentru a culege frânturi de folclor autentic. A compus și transpus în muzică stări cu totul speciale, definitorii pentru sufletul românesc.

Prima sa melodie, „Păsărică din Ardeal”, i-a rămas adânc înrădăcinată în inima, ca un hotar de strajă pentru orice încercare a vieții. Cu „Sara bună, mândrulucă”, învățată de la mama, s-a lansat la radio. „De la munte vine noru`”, „Scoală-te, mândru, din somn”, „Drag mi-a fost crâșma-n pădure” sunt alte borne hotărâtoare în devenirea sa. Fiecare melodie, cu istoria și încărcătura ei emoțională.

Nu locul din care își răscolește acum amintirile îl întristează. Ci starea actuală a cântecului popular românesc: „Era greu de găsit o melodie. Când intrai în posesia unei melodii aparte, originală și ca text, și ca linie melodică, era foarte greu. Și greu e și acuma, chiar parcă mai mult, pentru că parcă s-a gătat izvorul! Nu mai găsești, nu mai auzi o melodie nouă bună…
Nu mai auzi o melodie ca lumea, domnule! Nu știu, s-a terminat linia melodică? Nu auzi o melodie, câteva măsuri, cu care să rămâi în cap. E gălăgie, s-a transformat muzica în gălăgie. Cu telefoanele pe sus… Ce muzică e asta?”

Dumitru Muțiu

În ceea ce privește bucuriile, Dumitru Muțiu e neîndurător de realist cu sine însuși. Însă cu o bogăție de Cer pe care nimeni nu i-o poate vreodată lua: „Nu am prea avut parte de mult de bucurii. Eram bucuros că îi fac pe alții bucuroși. Când vedeam că îi bucur la suflet, și eu mă simțeam bine. Când vedeam o lacrimă, când cântam o doină, știam că am atins sufletul. Sau când cântam o strigătură și vedeam oamenii cum râd în hohote și se tăvălesc de râs, era mulțumirea mea. Ce vrei mai mult?”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Teatrul de Balet Sibiu încheie stagiunea cu spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”

Teatrul de Balet Sibiu își încheie stagiunea cu un eveniment special în aer liber: spectacolul de dans contemporan „Romeo...

Știri pe același subiect