S.C. Mecanofin S.R.L, certificată ISO 9001:2008, oferă produse şi servicii de vârf în domeniul fabricării pieselor, maşinilor şi instalaţiilor la temă. Povestea Mecanofin începe în anul 2005, cu 2 maşini, 5 angajaţi şi un singur client. O poveste a calităţii, a acurateţei, a profesionalismului şi a performanţei profesionale, sociale şi umane. O poveste care, de-a lungul anilor, s-a autodefinit şi care astăzi poate fi spusă în deplinătatea dezvoltării ei. Mecanofin se alătură tradiţiei fabricanţilor transilvăneni, executând instalaţii la temă pentru industria construcţiilor de maşini şi industria auto. În anul 2005 Stefani Samuel deschide la Sibiu firma „ MECANOFIN”. Firma are 5 angajaţi, 2 maşini şi un singur client: firma- mamă din Germania. „Începutul a fost greu. Primele piese, primele probleme, primele traininguri în Germania, dar calitatea produselor noastre a făcut diferenţa. În anul 2008 s-au făcut primele investiţii în utilaje noi. Apoi a venit criza şi sunt de părere că a avut un rol determinant în clarificarea profilului. Astăzi avem 30 de angajaţi, orientare spre exporturi în Germania, Austria, Turcia, Ungaria de aproximativ 40% şi un vârf de valoare investiţională în ceea ce priveşte utilajele”, spune Mirel Zegreanu, directorul general al firmei. Stefani Mecanofin este dotată cu utilaje de mare productivitate, de la atelierul de debitare, la cel de prelucrări CNC şi rectificare. S.C. Stefani Mecanofin execută instalaţii la temă conform documentaţiei clientului sau conform documentaţiei Mecanofin. Atelierul de proiectare dispune de profesionişti în design, calculatoare, electrice, pneumatice şi automatizări. Singura constantă: permanenta schimbare Atributul suprem al Societăţii Mecanofin este calitatea şi profesionalismul. „Nu pot să dau treizeci de nume, dar promit să o fac cu altă ocazie”, spune directorul Mirel Zegreanu, referindu-se cu mândrie la angajaţii firmei. La Stefani Mecanofin nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi totul este definit cu minuţiozitate. Este întreţinută performanţa profesională prin cursuri, training şi specializări în Germania. Este susţinută performanţa socială prin mentenanţă, sala de mese, bucătărie şi o piscină construită recent pe domeniul firmei, pe care angajaţii o pot folosi la sfârşit de săptămână. Nu în ultimul rând, este evidenţiată valoarea umană prin dezvoltatarea culturii organizaţionale şi creşterea motivaţiei. Identitatea organizaţiei este lucrul cel mai importantant. Angajaţii Mecanofin sunt profesionişti care nu se dezmind, având ca dovadă calitatea produselor şi aria largă de dezvoltare din ultimii ani. Astfel, au trecut de la realizarea pieselor de schimb la realizarea de utilaje roboţi; de la prelucrări metalice, la automatizări industriale. „Suntem mereu dispuşi să angajăm studenţi interesaţi să lucreze pe maşini. Iar cel ce acceptă ajunge cu siguranţă inginer adevărat. Aproape toţi inginerii din firmă au fost studenţi cu contract de muncă. Peste un an mi-am propus ca firma să aibă 50 de angajaţi”, mai spune Mirel Zegreanu. Pentru Stefani Mecanofin prioritare sunt satisfacerea necesităţilor şi a aşteptărilor clienţilor, a cerinţelor pieţelor globale şi a viitorului prin standardele existente şi permanenta raportare la acestea, dar şi prin anticiparea provocărilor legate de serviciile şi produsele realizate. Obiectivul este de a fi recunoscuţi ca lideri. În această ordine de idei, povestea Mecanofin nu se termină aici. S.C. MECANOFIN S.R.L. Parcul Industrial ªelimbăr, DN1; km302, jud. Sibiu tel: 0269/560850; fax: 0269/560860 email: [email protected]; web: www.mecanofin.ro
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului
Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...




