Despre ,,Despărţire…

Pentru a te putea despărţi de cineva la un moment dat,e necesar să fi fost cândva împreună. Deşi dor şi nu ne plac, despărţirile fac parte din viaţă. Ne despărţim de părinţi, prieteni, iubiţi, uneori pe drumul vieţii îndepărtându-ne chiar şi de noi. Pentru cei mai mulţi, această experienţă este dureroasă, pentru unii chiar atât de dureroasă încât cu greu reuşesc să-şi revină. De unde această mare durere? Despărţirea reprezintă pentru fiecare ceea ce alege să vadă: pierdere, rupere, rană, gol sau un nou început. În funcţie de aşteptările noastre de la viaţă, de convingerile şi filosofia noastră percepem despărţirea ca pe ceva ce face parte din viaţă şi putem tolera deşi ne doare, sau ca pe o experienţă pe care credem că nu o putem suporta şi alunecăm în disperare. Nu ne învaţă nimeni cum să trăim acest moment dureros din viaţă, deşi îl întâlnim atât de des. Ne ferim de despărţiri deşi ele sunt ocazii deosebite de a învăţa să trăim, să ne continuăm drumul, să ne cunoaştem mai bine, să înţelegem mai bine viaţa, pe ceilalţi, să vedem că nu e groaznic chiar dacă doare, că ne putem bucura de existenţa noastră ca nişte fiinţe mai bogate cu o experienţă. Din păcate, ne rătăcim pe drum atunci când despărţirea ne confruntă cu dezamăgirea, pierderea, trădarea. Reacţionăm cu furie pentru că ne gândim că nu trebuia să fie aşa şi nu suportăm să fim părăsiţi. Ne apărăm învinuindu-l pe celălalt şi ne lăsăm copleşiţi de ură şi tristeţe. Ne aruncăm singuri în cercul vicios creat de gândurile noastre şi nu mai ştim să ieşim la liman. Ne luptăm inutil cu realitatea pe care nu vrem s-o acceptam pentru că nu ne place, ca şi când viaţa ne-ar fi datoare să ne facă mereu pe plac. Simţim ciudă pentru că suntem convinşi că nu ar trebui să ni se întâmple aşa ceva. Uităm că nu suntem Dumnezei. Putem cere, dar nu putem impune nimic vieţii. Lucruri drepte sau nu, ni se întâmplă tuturor şi doar pentru că ne dorim foarte tare să nu fim părăsiţi, nu e obligatoriu să se şi întâmple asta. Ne ia mult să învăţăm să ne adaptăm noi vieţii şi nu să îi impunem ei să se adapteze nouă. V-aş dori să nu trăiţi durerea despărţirii niciodată dar ştim că nu e posibil. Vă doresc să trăiţi frumos despărţirile pe care viaţa vi le aduce şi cum zicea L.Cohen: multe cărări duc la înţelepciune, dar fiecare începe cu o inimă frântă!. Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi! Psiholog clinician psihoterapeut Aniela MINU