27.3 C
Sibiu
vineri, august 12, 2022

Despre iubire şi relaţii

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Femei, bărbaţi, relaţii, ini­mioare, flori, declaraţii, iubire iată ce am văzut cu toţii zilele astea, poate mai mult decât altădată pentru că un obicei împrumutat ne-a amintit că am fost, suntem sau vrem să fim îndrăgostiţi. O zi pe care uităm să o sărbătorim în fiecare zi aşa cum ar merita, dacă iubim persoana de lângă noi. Aşa am descoperit că pentru toţi relaţiile sunt extrem de importante. Avem nevoie de ele ca să trăim. Uneori facem atât de multe să nu pierdem persoana de lângă noi, încât ajungem să pierdem contactul cu iubirea şi să ne pierdem de noi în obsesia de a nu fi iubiţi. De multe ori înţelegem atât de greşit dragostea şi intrăm în jocul unor relaţii atât de disfuncţionale încât trăim orice, mai puţin fericirea. Despre iubire nu trebuie să vorbeşti şi să o înţelegi, ea se simte. Despre relaţii şi dinamica lor trebuie să învăţăm. Ne e de ajutor să ştim că o relaţie are nevoie de implicare, încredere, răbdare, respect, înţelegere şi de o iubire care se păstrează vie de-a lungul timpului nu culcându-ne pe-o ureche, ci printr-un efort continuu de adaptare, schimbare şi reechilibrare a relaţiei. Avem nevoie să ştim că nu putem iubi pe altcineva până când nu ne cunoaştem valoarea ca persoane, până când nu am învăţat să avem încredere în noi, să ştim ce vrem şi să ne respectăm. Până când nu ne ştim limitele şi resursele, nu vom ştii să avem relaţii sănătoase. Nu vom înţelege de ce A.S. Exupery spunea că a iubi nu înseamnă să vă uitaţi unul la celălalt, ci să priviţi amandoi în aceeaşi direcţie. Când nu ştim nici noi direcţia spre care să ne îndreptăm, cum putem şti persoana care priveşte în acelaşi sens? Nu ştim. ªi aşa găsim parteneri şi apoi uităm de noi în efortul de a le fi pe plac lor, riscând să îi pierdem şi mai rău, să nu ne mai regăsim nici pe noi. Nu ştim că iubirea e acea dovadă a bucuriei de a fi alături de o persoană aşa cum e ea, nu mulajul ei pe idealul nos­tru. Ui­tăm că e pre­ferabil să nu fi agreat pentru ceea ce eşti decât să fii iubit pentru ceea ce nu eşti. Iubirea nu e disperare şi dependenţă, e ceea ce descoperi în fiecare secundă că îţi place în compania celuilalt. Vă doresc să iubiţi mult şi sănătos! Numai gânduri bune!Aveţi grijă de voi! Psiholog clinician psihoterapeut Aniela MINU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Piața imobiliară a crescut, iar prețul mediu de vânzare a locuințelor a trecut de pragul de 100.000 de euro

Locuințele din România au continuat să se scumpească în 2022, ajungând la niveluri ale prețurilor fără precedent, ca urmare...
spot_img

Știri pe același subiect