19.1 C
Sibiu
luni, iulie 4, 2022

JOCURI DE OAMENI MARI

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Copiii învaţă şi trăiesc prin joc. Lumea lor e cea în care jocul cu sau fără reguli ocupă un loc important. Creştem şi uităm să jucăm jocuri cu acea inocenţă a copilăriei. Nu înseamnă însă că nu ne mai jucăm. Jocul “de-a mama şi tata”, “de-a serviciul” devin realitate. Nu mai putem renunţa când dorim, nici nu putem schimba rolurile după bunul plac. Lumea oamenilor mari devine deodată una serioasă în care luăm totul în calcul, în care avem sarcini la care nu putem renunţa, atribuţii pe care nu le putem ignora. Nu ne putem supăra pe reguli şi să plecăm, nu ne putem face noi regulile noastre, nu mai putem fugi la mama plângând. Suntem oameni mari, iar viaţa nu mai e o joacă. ªi totuşi, ne jucăm mai mult decât credem. Din păcate, de multe ori nu mai sunt jocuri nevinovate. Ne jucăm cu viaţa noastră pentru că nu vrem să acceptăm de atâtea ori că ea nu ne va aparţine la nesfârşit. Ne jucăm cu ceilalţi pentru că de atâtea ori le punem răbdarea la încercare greşind în faţa lor fără să ne cerem scuze. Ne jucăm cu şansele pe care le avem şi le irosim din ignoranţă, crezând că vor fi acolo pentru noi oricând le dorim. Ne jucăm cu sănătatea noastră, permiţându-ne luxul de a o trata de atâtea ori cu indiferenţă uitând ce preţ mare putem plăti. Ne jucăm cu sentimentele noastre şi trecem nepăsători pe lângă ceea ce ne-ar putea trezi din somnul simţurilor noastre. Ne jucăm necinstit de atâtea ori cu emoţiile celor de lângă noi, uitând că orice are o limită. Ne jucăm cu minciunile şi ne facem că nu vedem când ni se atrage atenţia. Credem că ne putem juca la nesfârşit fără să fie nevoie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce facem. Viaţa oamenilor mari are însă regulile ei, e mai puţin amuzantă şi mult mai riscantă atunci când îi încalci regulile. Nu ne putem juca trăind viaţa unui om mare, dar putem trăi jucându-ne jocurile copiilor. Putem vibra alături de ei în jocurile lor mult mai haioase, putem râde alături de ei pentru că jocurile lor nu implică niciun risc. Sunt simple clipe trăite la intensitatea unui vis. Care sunt jocurile tale de om mare? Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi! Psiholog ANIELA MINU cabinet str. Banatului, nr. 16, tel. 0741353650

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO 10 bărbați au transformat bena unei autoutilitare în piscină și s-au plimbat pe străzi. Poliția i-a amendat

Ce s-au gândit 10 bărbarți din Argeș? Să transforme în piscină bena unei autoutilitare și să plece la plimbare...
spot_img

Știri pe același subiect