Un ultim studiu al companiei Servier a constatat că în România 50% din pacienţi suferă de insuficienţă venoasă cronică. Varicele sunt dilataţii patologice permanente ale venelor ce aparţin sistemului venos superficial, situate în special la nivelul membrelor inferioare. Apariţia lor se datorează insuficienţei venoase. Cauzele care duc la apariţia varicelor sunt reprezentate de: factorul genetic (implicat în peste 80% din cazuri), obezitatea, profesiile ce implică statul prelungit în picioare, căldura excesivă, umiditatea crescută etc.. Există mai multe stadii ale varicelor, fiecare având semnificaţia sa patologică. Iniţial, boala varicoasă debutează cu apariţia de tensiune în gambe, crampe musculare, parestezii. Ulterior apar teleangectaziile (venişoarele mici, colorate albastru-violaceu), venectaziile şi venele varicoase propriu-zise. Când deja se instalează edemele, tulburările trofice la nivelul tegumentelor, ulceraţiile, boala este într-un stadiu extrem de avansat, iar tratamentul devine cu atât mai dificil şi anevoios, cu cât pacientul se prezintă mai tardiv la medic. Răspunzând la întrebarea din titlu ,,DA, varicele trebuie să ne sperie, prin complicaţiile pe care le pot determina. Dacă ulcerul varicos face parte din evoluţia normala în timp a bolii, tromboflebita superficială sau chiar tromboflebita profundă pot duce la invalidarea unei persoane tinere sau chiar la deces. De aceea, tratamentul varicelor încă din primul stadiu, împiedică apariţia complicaţiilor. Tratamentele moderne, ca scleroterapia sau radiofrecvenţa, efectuate fără internare şi fără durere, cresc adresabilitatea pacienţilor faţă de cabinetele private. Dr. Tănăsescu Ciprian, medic specialist chirurg Dr. Antonescu Marius, medic specialist chirurg
Cele mai citite
Ultimele știri
CSU a pierdut și al treilea joc în fața marii rivale
”Vulturii” nu au mai reușit și în meciul al treilea al sferturilor play-off-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin să...
Articolul precedent
Articolul următor




