14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Festivalul Egalităţii de Gen a demonstrat că tinerii sibieni sunt creativi!

Cele mai citite

Sibienii au avut ocazia unui alt­fel de Valentine’s Day prin Festiva­lul Egalităţii de Gen organizat la Sibiu de Asociaţia A.L.E.G., în perioa­da 12-14 februarie. Evenimentele cele mai gustate de public au fost cele două seri de teatru forum de la Teatrul ,,Gong” şi respectiv Art Café, precum şi acţiunile stradale desfăşurate sub titlul de ,,Alege-ţi cuvintele”. Publicul strâns la teatru forum a avut o experienţă inedită, aceea a spectactorului. Teatrul forum este o formă de teatru educativ, care implică publicul în rezolvarea unor situaţii problematice din societate. 5 studenţi ai Facultăţii de Litere şi Arte – Secţia Actorie (Adrian Gri­goraş, Michael Paicu , Alexandra Ceaca, Doriana Taut, Laurenţiu Vlad) au pus în scenă scurte situaţii negative, care au fost apoi discutate cu publicul în cadrul unui forum, s-au propus soluţii, iar în final publicul a avut ocazia de a urca pe scenă şi înlocui actorii cu scopul de a testa soluţiile propuse pentru schimbarea deznodământului. Sce­nariile au fost special create pentru a explora tematica rolurilor de gen şi a relaţiilor de cuplu, sub îndrumarea personalului de la A.L.E.G. şi a specialistului în teatru forum, Roxana Marin, care a îndeplinit foarte abil şi funcţia de moderare a forumului. ,,A fost mai greu să spargem gheaţa la început, dar apoi, când cei aproximativ 50 de tinerii din sală au început să-şi exprime opiniile au fost de neoprit. Publicul a avut în medie 5 intervenţii pe scenă, durata forumului fiind de peste 2 ore. Reacţia sibienilor a de­păşit aşteptările noastre”, remar­ca directorul A.L.E.G., Camelia Proca. Cu ajutorul voluntarilor-litere, 60 de sibieni au scris mesaje de Sf. Valentin în cadrul acţiunii Alege-ţi cuvintele. Provocarea lansată trecătorilor a fost să găseasccă cuvântul cheie care le definişte relaţia cu persoana iubită. Cei care au intrat în joc au primit fotografii digitale cu mesajul lor. Vârsta celor care au dorit să scrie mesaje a fost, cu unele excepţii, între 16 şi 20 de ani. Cei peste 20 de ani au considerat acţiunea interesantă şi utilă, dar nu aveau timp sau le era greu să găsească cuvântul care să le caracterizeze relaţia. Un tătic care ieşise la plimbare cu cei doi bebeluşi gemeni ai săi a ales cuvântul ,,totdeaua”. Alte mesaje au fost: ,,aparte”, ,,nonconformişti”, ,,distanţa”, ,,copil”, ,,zbor” sau ,,vine bebe”.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Bărbat din Târnava, DISPĂRUT fără urmă în Paris

Un bărbat din localitatea Târnava ar fi dispărut în Paris, anunțul fiind postat pe un grup al românilor din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect