Mânăstirea Dominicană

Mânăstirea a fost construită în afara incintei locuite a Oraşului de Jos, în faţa viitoarei porţi a Elisabetei (în zona gării de astăzi). Prima mânăstire a fost distrusă, se pare, de mongolii ce au devastat întreaga localitate. O nouă atestare este din 1444, când papa Eugeniu al IV-lea oferă drept de pelerinaj mânăstirii. În 1445, Magistratul decide demolarea construcţiei, datorită atacurilor otomane. Ea era apărată de două turnuri şi de un zid. Piatra va fi folosită la fortificare cetăţii. Se decide, la insistenţele papei Nicolae al V-lea şi a locuitorilor oraşului, reconstruirea mânăstirii în interiorul cetăţii. Ea se va amenaja în locul unde astăzi este Biserica Ursulinelor. Călugării vor proveni din grupul observator al dominicanilor, aceştia fiind grupul reformator din interiorul ordinului. În 1525 este atestată chiar şi o şcoală monastică în cadrul con­ventului. În 1543, în contextul răspândirii Reformei şi a trecerii comunităţii sibiene la noul, rit creştin, mânăstirea va fi desfinţată, călugării fiind alungaţi din cetate, deşi majoritatea erau tot de origine germană. Crucifixul realizat de Petrus Landgren din Austria în 1417 va fi mutat în zona vechiului amplasament al mânăstirii. Răzvan Pop, istoric