11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Cinema ARTA: 10.000 î.Chr

Cele mai citite

Tânărul vânător de ma­mu­ţi DLeh (Steven Strait) şi iubita sa Evolet (Camilla Belle) trăiesc liniştiţi într-o vale preistorică pierdută în munţi. Într-o zi, un grup de răz­boinici misterioşi le atacă tribul şi o răpesc pe Evolet. DLeh îşi strânge un mic grup de vânători şi pleacă în urmărirea războinicilor, pentru a-şi salva iubita. În drumul lor, străbat ţinuturi necunoscute şi descoperă civilizaţii umane a căror existenţă o ignoraseră până atunci. La fiecare popas li se mai alătură câte un trib care, ca şi ei, fuseseră atacaţi de vânătorii de sclavi. Astfel, micul grup al lui DLeh se transformă treptat într-o adevărată armată. Călatoria lor este presărată cu numeroase pericole, eroii noştri trebuind să în­frunte monştri preistorici şi feno­mene naturale înfricoşătoare, iar la sfârşitul ei descoperă un tărâm din­colo de orice imaginaţie, pe care piramide fabuloase se înalţă până la cer. Aici ei vor trebui să înfrunte un zeu tiranic, iar DLeh va înţelege că misiunea sa nu constă numai în a o salva pe Evolet, ci de a asigura viitorul întregii civilizaţii umane. Aşadar, în perioada 20-26 februarie, filmul 10.000 i.Chr rulează la Cine­­­ma­tograful Arta din Sibiu de la orele 14.00, 16.30, 19.00 şi 21.30. Preţul unui bilet este de 8 lei, iar locurile cu tarif redus vă costă doar 6 lei.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect