-3.7 C
Sibiu
luni, ianuarie 13, 2025

Cum a devenit Arthur rege?!

Cele mai citite

A existat sau nu Regele Arthur? Unii istorici cred că este numai un mit, o figură legendară în jurul căreia s-au ţesut poveşti. Alţii cred că este cel mai glorios erou britanic. Oricum, el a ajuns la Teatrul Gong din Sibiu. Cum a devenit Arthur rege?!, este povestea lui Arthur şi a cavalerilor mesei rotunde. Spectacolul foloseşte mai multe tehnici de animaţie, pentru a ilustra cu mult umor perioada de dinaintea mesei rotunde, devenirea lui Arthur, călătoria sa iniţiatică. Povestea. Probabil cea mai minunată dintre poveştile istorice din toate timpurile, legenda se referă la un erou care oscila între ambiţiile proprii, datorie şi onoare. Povestea Regelui Arthur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde reprezintă unul dintre cele mai vechi mituri britanice. Arthur a fost considerat regele etern, care şi-a apărat glorios poporul de saxoni, legenda subliniind promisiunea făcută de acesta că se va întoarce chiar şi din mormânt pentru a apăra Britania, în cazul în care ţara ar fi fost ameninţată de invazia străină. Regia artistică: Mircea Cor­co­veanu şi Horaţiu Dancu Dis­tribuţia: Mircea Corcoveanu, Horaţiu Dancu, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Alina Perţea, Raluca Răduca/ Scenografia: Aurelia Călinescu/ Sunet, Video: Dan Caras/ Light design: Stelian Ciora/ Ateliere: Aurelia Răvar, Ciprian Cojocari/ Tehnician scenă: ªtefan Baroană/ Director: Mihaela Grigoraş. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la intrarea în sala de spectacol cu 45 de minute înainte de ora de începere a spectacolului. Spectacolul este pentru copii şi tineret. Costul unui bilet este de 4 lei şi respectiv 6 lei. Reprezentaţii la sediul teatrului: – duminică, 22 februarie, la ora 11:00 – luni, 23 februarie, la ora 10:00 – marţi, 24 februarie, la orele 10: 00 şi 19:00 – miercuri, 25 februarie, la ora 10:00

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: 5 persoane implicate într-un accident între un microbuz și un autoturism pe DN 1

Un microbuz de transport persoane a fost implicat într-un accident rutier, duminică seara, pe DN 1, în Veștem."În timp...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect