12.9 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Sărbatoarea pascală-obiceiuri de altădată

Cele mai citite

În tradiţia satului românesc, sărbătorile de Paşti s-au bucurat întotdeauna de cea mai aleasă cinstire. Datinile, credinţele, prac­ticile ritual-ceremoniale, precum şi producţiile literaturii populare privitoare la aceste zile mari din calendarul creştin, poartă încăr­cături semantice şi emoţionale in­confundabile. Ciclul Pascal include o perioadă de douăsprezece zile, Duminica Floriilor Duminica Tomei, în care sunt concentrate cele douăsprezece luni ale anului. În primele şase zile anul îmbătrâneşte, se degradează treptat (,,Săptămâna Patimilor), pentru ca odată cu Învierea lui Isus Hristos toate şi totul să intre sub cele mai bune auspicii, sub zodia recosmicizării timpului primordial (,,Săptămâna luminată). Duminica Floriilor este cunos­cută şi sub numele de Florii, Duminica Vlăstarilor, Staulele Florilor sau Staurile Florii. Deşi astăzi prezintă o puternică com­ponentă creştină, sărbătoarea Flo­riilor păstrează reminiscenţe din timpuri mult mai vechi. Prin însăşi denumirea ei aminteşte de Floralia (Florilia), festivitate închinată zeiţei Flora, ,,Mama primăverii. Există credinţa că ramurile de la Florii aduc rodire şi belşug oriunde ar fi aşezate în grădini, pe ogoare, în livezi, în staule, coteţe, stupi, etc. Crengile de răchită sau de salcie aduse de la biserică se păstrează la icoane ori sub streşinile caselor şi se aprind când trebuie alungaţi norii aducători de grindină. Tinerele fete culeg diferite flori şi rămurele de măr înflorit pentru a fi ferite de rele şi iubite de feciori. Obiceiurile în­făp­tuite în ,,Săp­­­tă­mâna lumi­nată sunt udatul ri­tual, legănatul în scrân­ciob, surora­tul şi înfrăţirea ri­tuală, scosul fetelor la joc. În prima sâm­bătă postpascală, sau mai frecvent în lu­nea de după Du­minica Tomei, se fac ectenii la cimitir în memoria celor din ,,satul fără nume. Se duc pe morminte ouă încondeiate, pască, colivă, vin şi lumâ­nări aprinse. Acesta este Paştele Blajinilor sau lunea morţilor. Sărbătoarea Bla­jinilor este o punte nesfârşită peste generaţii. Acum nu se pomenesc doar morţii cunoscuţi pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoşilor comuni: Uita­ţii, Neştiuţii, Albii. Acestea sunt doar câteva sec­venţe din bogatul repertoriu al obiceiurilor din Ciclul Pascal care aşează venirea primăverii sub semnul purităţii şi al speranţei. (G.M)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 4 persoane și 3 mașini implicate într-un accident pe Calea Dumbrăvii. Un autoturism a ajuns într-un panou electric

Un șofer a fost rănit, vineri după amiaza, într-un accident rutier produs pe Calea Dumbrăvii în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect