Martin Freinademetz, austriacul stabilit la Sibiu, de două ori campion mondial şi de trei ori campion european la snowboarding, a reuşit o nouă performanţă, de data aceasta în cadrul unei competiţii de enduro care a avut loc în 30 mai, în zona Păltiniş. Martin a obţinut cea mai bună clasare la categoria Expert din cadrul concursului „Enduro Maniaco Depresiv”, parcurgând traseul în 2 ore şi 6 minute, cel mai bun timp al zilei. Locul doi a fost ocupat de Andy Fazekas, cel care stabileşte traseul pentru Prologul Red Bull Romaniacs urmat îndeaproape de Emil Munteanu. Competiţia Enduro Maniaco Depresiv a ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie şi a fost organizată de Clubul AMC Bogdan din Sibiu în colaborare cu Free Bike Team din Vâlcea. Concursul a adunat la start 147 de concurenţi împărţiti pe trei categorii. Traseul pregătit de organizatori a fost unul extrem de dificil, în special datorită vremii nefavorabile, care a făcut ca a doua etapă din concurs, programată iniţial duminică, 31 mai, să fie anulată. „Traseele alese de organizatori au fost excelente, marcajele foarte uşor de urmărit, checkpointurile bine poziţionate, iar vremea a făcut competiţia extrem de dificilă”, a declarat Martin Freinademetz, organizatorul Red Bull Romaniacs. (L.V.)
Actualizat:
Un sibian-austriac, primul la „Enduro Maniaco Depresiv”
Cele mai citite
Ultimele știri
Planul din umbră? Simion confirmă: „Călin Georgescu e informat cu privire la acțiunile noastre”
George Simion menține o legătură strânsă cu Călin Georgescu, în prezent cercetat pentru tentativă de lovitură de stat, și...
Articolul precedent




