16.2 C
Sibiu
miercuri, septembrie 11, 2024

Zicala „Omul potrivit la locul potrivit” a fost anulată printr-o ordonanţă de urgenţă

Publicitate

Cele mai citite

Rep: Domnule Aurel Badiu, în luna martie aţi apărut în ziarul nostru în interviul cu titlul ,,Omul care a reformat asistenţa socială la Sibiu”. În luna mai aţi fost demis din funcţia de director al AJPS Sibiu prin controversata OUG nr. 37/2009. Ce aţi dori să spuneţi despre acest fapt? A.B.: Foarte multe, dar pentru început am să spun doar atât: ,,Fără cuvinte!” Rep: Înţeleg că vreţi să spuneţi cuvinte dure faţă de măsura de în­lo­cuire a directorilor de instituţii de­concentrate prin OUG nr. 37/2009. A.B.: Nu am să spun cuvinte dure, am să încerc să spun adevăruri, care trebuie să fie spuse. Nu voi vorbi numai despre mine pentru că prin această ordonanţă de urgenţă am fost schimbaţi câteva mii de directori de la serviciile deconcentrate din ţară. Mulţi dintre ei au fost buni specialişti în domeniile lor şi foarte buni ma­nageri. Cei de la agenţiile pentru prestaţii sociale din ţară care au fost demişi, sunt în majoritate absolvenţi ai cursurilor de master în această specialitate, iar unii chiar doctoranzi. Rep.: După toate alegerile par­lamentare care au avut loc la noi au fost schimbaţi directorii de la deconcentrate! A.B.: Este adevărat, această problemă din păcate nu a fost nici înainte de 2009 suficient de bine reglementată, şi mai ales legislaţia specifică nu a fost respectată, dar proporţiile schimbărilor din 2009 sunt fără precedent. Eu am fost în­totdeauna un adept al schimbărilor, dar a schimbărilor în bine. Acest tip de schimbare este însă de natură să ne îngrijoreze pe toţi şi trebuie să ne punem problema asupra modului în care instituţiile vor putea să răspun­dă în viitor nevoilor cetăţenilor beneficiari. Cred că această întrebare au început să şi-o pună chiar şi cei care au promovat această ordonanţă. Rep.: Cum vi se par con­diţiile puse de controversata ordonanţă faţă de pregătirea noilor manageri ai serviciilor deconcentrate? A.B.: Prima condiţie şi cea mai importantă este de a fi agreat politic, care desigur nu apare în textul ordonanţei, apoi să fii absolvent de studii superioare şi să prezinţi un proiect pentru o instituţie despre care în cea mai mare parte cei în cauză ştiu foarte puţin. Aceste condiţii sunt stabilite în dispreţ pentru persoanele cu o pregătire generală temeinică, pentru cei cu o bogată experienţă în dome­niu, pentru absolvenţii performanţi ai învăţământului superior, ai cur­surilor postuniversitare, masterat sau doctorat. Nu trebuie să uităm că performanţa actului managerial depinde în mare măsură şi de temeinica pregătire de specialitate în domeniu, de cunoaşterea legislaţiei etc. Zicala „Omul potrivit la locul potrivit” a fost anulată printr-o ordonaţă de urgenţă. Rep.: Cum rămâne cu expe­rienţa şi pregătirea managerială? A.B.: Numirea noilor directori s-a făcut fără nicio condiţie de experienţă şi pregătire managerială. Acest fapt contravine tututor practicilor şi teoriilor ştiinţei managementului. De aceea au ajuns la evaluări şi au fost numiţi unii directori cu 3-4 ani vechime, persoane care nu au condus un birou sau un serviciu, iar de pregătire managerială nu mai vorbim. Personal m-am ocupat de formarea a foarte mulţi tineri. Tinerii trebuie ajutaţi să înveţe şi managementul, nu să fie aruncaţi în valuri fără să ştie să înoate. Rep.: Să înţeleg că toţi actualii directori de servicii deconcentrate nu au pregătirea necesară pentru a conduce per­formant instituţiile? A.B.: Nu, nu putem să facem o astfel de afirmaţie. Personal sunt bucuros că în judeţul nostru, dar şi în ţară au rămas sau au fost promovaţi şi oameni serioşi şi competenţi. Pe mulţi îi cunosc personal şi am tot respectul pentru ei. Din păcate, cu puţine flori nu se face primăvară. În unele domenii au rămas chiar puţini dintre cei cu experienţă. La agenţiile de prestaţii sociale din ţară nu au rămas mai mult de 10 din 42, ceilalţi au fost schimbaţi. Eu îi cunosc foarte bine şi regret. Unii au fost nevoiţi să plece şi din instituţii după mulţi ani vechime. Rep.: Domnule Aurel Badiu, credeţi că această măsură de numire a directorilor de la ser­viciile deconcentrare va rezista în timp? A.B.: Nu, nu cred că va rezista pentru că nu este o măsură de îmbunătăţire a managementului in­stituţiilor în interesul cetăţeanului. Unul din rezultate este faptul că a generat foarte multe procese în instanţă. Inclusiv înlocuirea noilor directori va genera foarte multe procese. Cred că vor interveni instituţiile Uniunii Europene şi prevederile ordonanţei de urgenţă în cauză vor fi modificate. În ţări cu tradiţie democratică cum este Marea Britanie, atunci când se schimbă un guvern sunt înlocuite circa 1.800 de persoane, demnitari din aparatul administrativ, iar la noi peste 3.500 de persoane numai la serviciile de­concentrate. Acest lucru trebuie să ne dea serios de gândit. Rep.: Care credeţi că sunt cauzele unei astfel de măsuri? A.B.: Principala cauză este faptul că la 20 de ani după evenimentele din 1989, societatea românească nu a înţeles regulile elementare ale democraţiei. Cei 20 de ani prevestiţi de Silviu Brucan, vor fi în mod sigur 100 de ani sau chiar mai mult. În prezent societatea românească trece printr-o puternică criză morală care depăşeşte cu mult criza financiară şi criza economică pe care le simţim pe propria piele. Din păcate societatea noastră este una fără principii, fără norme, fără reguli. Principile sunt doar afirmate, iar legile sunt votate încă în interesul personal sau de grup pentru cei ce deţin puterea. Concepte precum „justiţia socială”, „solidaritatea so­cială”, „echitabilitatea”, „munca”, „perfor­manţa” sunt doar afirmate şi nu apreciate şi promovate în mod real. Rep.: Care din măsurile ac­tualului guvern le apreciaţi? A.B.: În primul rând elaborarea şi adoptarea legii unice a salarizării bugetarilor şi a legii privind in­stituirea unui sistem unic de pensii. Situaţia existentă în prezent în aceste sisteme este fără precedent în istoria postdecembrista si tre­buie pusă pe principii şi norme serioase. Măsurile de combatere a şomajului, cele de acordare a asis­tenţei sociale, educaţia, sănătatea, agricultura, construcţiile de locuinţe, modernizarea infrastructurii rutiere trebuie să fie prioritare. Legislaţia trebuie modificată şi îmbunătăţită în toate domeniile vieţii economico-sociale şi culturale deoarece are foarte mute lipsuri şi neajunsuri. Rep.: Se tot discută despre numărul mare de funcţionari pu­blici. Care este părerea dum­neavoastră? A.B.: Foarte mulţi discută în necunoştinţă de cauză, din afara sistemului. În prezent nimeni nu poate să spună dacă sunt prea mulţi sau prea puţini, decât doar dacă ne raportăm la alte ţări. Ceea ce vă pot spune sigur este faptul că funcţionarii publici nu au o activitate normată. Sunt instituţii cu număr mult prea mic de funcţionari şi instituţii cu număr mare. Eu am avut „norocul” să lucrez timp de 7 ani director la DMPS şi respectiv la AJPS Sibiu, ambele instituţii subdimensionate numeric în raport cu volumul de muncă şi atribuţiile. Pentru a îndrepta această situaţie este necesară o analiză obiectivă la nivel naţional. Rep: Domnule Aurel Badiu ce regretaţi la plecarea dumnea­voastră din AJPS Sibiu? A.B.: În primul rând colegii din echipa de la AJPS Sibiu, dar deopotrivă regret despărţirea de colegii din întregul sistem al asistenţei sociale (din instituţiile judeţene, din primării, SPAS-ului, asociaţii şi fundaţii), regret încetarea colaborării cu colegii din agenţiile din ţară şi cu cei din sistemul central. Cu toţii am constituit o mare familie. În al doilea rând regret încetarea implicării într-o serie de proiecte foarte importante şi situaţia de a-mi revizui unele proiecte pe care doresc să le continui. Rep.: Ce vă bucură totuşi în prezent? A.B.: Mai întâ
i faptul că este o oportunitate de a mă ocupa mai mult de sănătate după un maraton epuizant ca implicare, iar apoi faptul că-mi propun în continuare menţinerea colaborării cu toţi cei din judeţ şi din ţară cu care am conlucrat. Călin Blaga

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Pompierii sibieni intervin pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiu. Exercițiu la un magazin de bricolaj

Pompierii sibieni desfășoară, marți seara, un exercițiu la un magazin de bricolaj de pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiu.Potrivit...

Știri pe același subiect