Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026 va fi organizat pe 15 noiembrie, iar candidații se vor putea înscrie în perioada 7-20 octombrie, informează Ministerul Sănătății.
Dosarele de înscriere vor fi depuse la sediile direcțiilor de sănătate publică, în conformitate cu condițiile stabilite pentru organizarea concursului, potrivit Agerpres.
Examenul de Rezidențiat 2026 se adresează candidaților din domeniile medicină, medicină dentară și farmacie și se va desfășura atât pentru ocuparea locurilor, cât și a posturilor disponibile.
În ce centre universitare se desfășoară examenul
Concursul va avea loc simultan în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Potrivit Ministerului Sănătății, metodologia pentru ediția din 2026 va fi similară celei utilizate anul trecut.
Examenul va consta într-un test-grilă cu 200 de întrebări, identic în toate centrele universitare. Candidații vor avea la dispoziție patru ore pentru rezolvarea subiectelor.
Întrebările vor fi elaborate pe baza unei tematici și bibliografii unice, stabilite la nivel național.
Ministerul Sănătății pregătește organizarea Rezidențiatului 2026
Ministerul Sănătății a început consultările cu reprezentanții celor șase universități de medicină și farmacie implicate în organizarea concursului.
Discuțiile vizează asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea unitară a examenului de Rezidențiat 2026 în toate centrele universitare.
Rezidențiat 2026 – date importante
- Perioada de înscriere: 7-20 octombrie 2026
- Data examenului: 15 noiembrie 2026
- Domenii: medicină, medicină dentară și farmacie
- Format: test-grilă cu 200 de întrebări
- Durata examenului: 4 ore
- Centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara
- Organizare: pe locuri și pe posturi
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




