17.9 C
Sibiu
miercuri, iulie 6, 2022

Enervant, dar productiv: traficul

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Sistemul de trafic din centrul istoric al Sibiului îi enervează pe mulţi şoferi, dar aduce recunoaştere europeană pentru oraşul de pe malul Cibinului. Sibiul a fost premiat la Bologna pentru schema de trafic implementată anul trecut. Cu toate că Sibiul nu este membru al City Vitality Sustainability (CIVITAS), organizaţia europeană a decis să-i acorde în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bologna în perioada 9-11 noiembrie, un premiu de recunoaştere pentru „Sistemul de parcare în centrul istoric al Sibiului”. Conform reprezentanţilor Primăriei, acest studiu de caz, care include pe lângă parcări şi reţeaua de sensuri unice, a fost postat de către municipalitatea sibiană pe site-ul organizaţiei, iar specialiştii europeni au fost impresionaţi. Marcel Rommerts, administratorul principal al Comisiei Europene, în cadrul Departamentului General pentru Energie şi Transport din Bruxelles, i-a înmânat acest premiu directorului Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Municipiului Sibiu, Ilie Creţu. Evenimentul a dat de gândit municipalităţii, care nu exclude varianta ca pe viitor Sibiul să devină membru CIVITAS. „Am primit doar recunoaştere, dacă am fi fost membrii am fi primit şi bani pentru infrastructură”, a declarat primarul Klaus Iohannis. În cadrul ceremoniei din Italia au mai fost premiate oraşele La Rochelle din Franţa, Piacenza din Italia şi Graz din Austria, însă Sibiul este singurul oraş din afara CIVITAS care a fost premiat. (B.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sondaj: 1 din 5 români suferă de boli cardio-vasculare

Unul din cinci români suferă de boli cardio-vasculare și peste trei sferturi dintre ei susțin că sunt preocupați de...
spot_img

Știri pe același subiect