Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu a sărbătorit în 19 august, 105 ani de la inaugurarea Muzeului Asociaţiunii. Născut din dorinţa românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate culturală precum şi specificitatea patrimoniului etnografic, Muzeul ASTRA are o lungă istorie, un impresionant şir de fapte care, în mod direct sau indirect, i-au asigurat apariţia şi i-au marcat devenirea. Astăzi, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, urmaş al Muzeului Asociaţiunii, a devenit un adevărat centru cultural-naţional de afirmare a identităţii etnoculturale prin valorile contemporane ale patrimoniului cultural material şi imaterial deţinut. Instituţiile muzeale reunite în cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA: Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, asistate de serviciile specializate, de înaltă calificare profesională, ilustrează nivelul atins de prestigiosul muzeu sibian la peste un secol de la adoptarea hotărârii creării sale (Mediaş, 1897) şi la 105 ani de la inaugurare. Foto: Imagine document de la prima expoziţie din 1905
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: PREMIERĂ ISTORICĂ! Primul preot chinez din Biserica Ortodoxă Română a fost hirotonit duminică
PREMIERĂ ISTORICĂ în Biserica Ortodoxă Română! Primul preot chinez a fost hirotonit la Cluj-Napoca. Povestea impresionantă a omului care...
Articolul precedent
Articolul următor





