10.2 C
Sibiu
joi, mai 15, 2025

Salariul mediu în creştere

Cele mai citite

Valoarea salariului mediu nominal net a crescut în luna septembrie cu 24,6 procente comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), faţă de luna august, cifrele au crescut cu 1,5 la sută. Cel mai mare salariu mediu nominal net a fost cştigat în activităţile de extracţie a hidrocarburilor şi serviciile anexe acestora, iar cel mai mic în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. În septembrie valoarea cştigului salarial mediu nominal brut a fost de 1.751 de lei. Potrivit INS, ritmul anual de creştere a salariilor de la începutul acestui an, s-a situat peste cel al productivităţii muncii, cu 8,4 procente. În septembrie au fost înregistrate şi uşoare scăderi salariale în industria minieră şi în activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, în activităţile anexe şi auxiliare de transport, poştă şi telecomunicaţii, industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii. Potrivit INS, veniturile realizate pe segmentul de intermedieri financiare au continuat să fie ridicate în septembrie, în urcare cu 0,7 la sută faţă de luna precedentă. ªi salariile nete ale angajaţilor din sectorul transporturilor aeriene s-au situat la un nivel ridicat. În luna septembrie 2008, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale cştigului salarial mediu net. Acestea au fost puse pe seama acordării de prime, negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari. (A.M.)

Publicitate
Ultimele știri

Acuzații extrem de grave. „Sistemul pregătește un film pentru adulți cu un actor gay care seamănă cu George Simion”

Anca Alexandrescu, jurnalist la Realitatea TV, a declarat miercuri seara că se pregătește o campanie de discreditare a lui...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect