Un accident rutier s-a produs, duminică seara, pe Valea Oltului, în zona localității Brezoi, două persoane fiind rănite.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară alternativ, dirijat, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 204+600 metri, în zona localității Brezoi, județul Vâlcea, din cauza unui accident între două autoutilitare și un autoturism.
În urma impactului, două persoane necesită îngrijiri medicale”, a transmis Centrul Infotrafic.
„Pompierii vâlceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în zona Lotrisor, DN7.
Accidentul rutier s-a produs între un autoturism cu 3 pasageri (2 adulți încarcerați și un minor care s-a autoevacuat), o autoutilitară (doar șoferul care s-a autoevacuat) și o altă autoutilitară (7 persoane, dintre care 5 minori, care nu solicită evaluare medicală).
Persoanele încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale.
La locul intervenției sunt și 2 ambulanțe SAJ. Pompierii vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Din accident au rezultat 3 victime, 2 adulti si 1 minor. Vor fi transportate la UPU Valcea de echipajele SAJ”, a transmis ISU Vâlcea.
Patru piese din patrimoniul românesc au fost furate, în 25 ianuarie, din Drents Museum din Assen (Olanda), unde erau expuse, în cadrul unei expoziții internaționale, începând cu vara anului trecut. În urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.e.n.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.e.n.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României. Piesele erau împrumutate de Muzeul Național de Istorie al României.
Olanda, raiul hoților obiectelor de artă
Recentul jaf din Drents Museum din Assen scoate la iveală o problemă pe care Olanda continuă să o ignore: securitatea muzeelor. Deși Olanda are o mare bogăție culturală și artistică, securitatea muzeelor este uneori neglijată. În aceeași vreme în care, să nu uităm, Olanda era printre puținele țări care se opuneau intrării României în Shengen, invocând tocmai… lacune de securitate.
În 2002, două tablouri au fost furate din Muzeul van Gogh din Amsterdam. Hoții au intrat în muzeu folosind o scară, au spart o fereastră și apoi au dispărut cu operele de artă. Poliția italiană a descoperit, în 2016, că cele două tablouri erau într-o fermă de lângă Napoli, existând teoria că acestea ar fi fost ori furate, ori cumpărate de Camorra, mafia napoletană.
Unul din tablourile recuperate de poliția italiană
În 2012, Muzeul Kunsthal din Rotterdam (Olanda) a fost victima unuia dintre cele mai celebre furturi de opere de artă din istorie, în care au fost implicați și cetățeni români. Șapte tablouri au fost furate din celebrul muzeu olandez, iar experții au stabilit că valoarea lucrărilor furate se situa între 26 și 100 de milioane de dolari. Deși alarma s-a declanșat imediat, hoții au reușit să iasă după 2 minute și 48 de secunde. În muzeu existau peste o sută de opere de artă, în acel moment. Nu au existat însă, nici atunci paznici înarmați.
Tablourile au fost ascunse în mai multe locuri din România, în timp ce hoții au încercat să le vândă, fiind ajutați de familiile lor. Văzând că nu au cum să le valorifice și fiind speriați de ancheta Poliției, hoții au decis să ardă operele de artă cu o valoare de zeci de milioane de dolari. Potrivit anchetatorilor, au fost arse trei sau patru tablouri, celelalte opere de artă fiind de negăsit. Hoții români nu erau specializați în furturi de opere de artă, dar au reușit să intre și să iasă din muzeul olandez, ceea ce demonstrează cât de fragilă este securitatea operelor de artă. De asemenea, hoții au reușit să scoată operele furate din Olanda fără nicio problemă la frontieră, deși Poliția începuse deja ancheta.
În 2020, în timpul pandemiei, când muzeele și-au închis ușile, a dispărut lucrarea „The parsonage Garden at Nuenen in Spring”, realizată de Van Gogh în 1884. Într-o noapte, un hoț a spart o ușă de sticlă și apoi a plecat cu tabloul, folosind o motocicletă. Lucrarea a fost găsită după 3 ani.
România, o „tradiție” în materie de furt din patromoniul național
Opere de artă inestimabile au fost mereu ținta unor jafuri celebre și în România. Unele au fost recuperate, dar altele au rămas pierdute pentru totdeauna. Chiar Cloșca cu puii de aur a fost furată în 1875 de la Muzeul Național de un student acrobat care a coborât prin tavan chiar în seara de Crăciun. Hoțul a fost prins repede, însă nu înainte de a vinde unul dintre puii de aur unui ceasornicar, care l-a topit.
Furtul pieselor dacice din tezaurul României deține toate elementele unui jaf care să intre în istorie. La acest moment, în muzeele României se află 33, 8 milioane de obiecte, de care au grijă 7500 oameni, potrivit Institutului Național de Statistică.
În ultimele trei decenii au avut loc sute de furturi de obiecte patrimoniale din muzeele, universitățile sau bisericile din România. Pe site-ul Poliției Române sunt anunțate și expuse 894 de obiecte (inclusiv coiful și brățările în discuție), în marea majoritate picturi, statuete sau cărți bisericești vechi, dispărute de mai bine de zece ani. Încă 425 de bunuri culturale mobile distruse, furate, dispărute sau exportate ilegal sunt înregistrate și la Institutul Național al Patrimoniului.
Printre picturile unor artiști celebri români, care au fost declarate furate, se numără „Moș din Brebu” (Luchian Ștefan), furat pe 14 octombrie 2022, „Bujorel” (Nicolae Grigorescu), pe 16 decembrie 2021, în aceeași zi cu „Narcise și lalele” (Theodor Pallady) etc. Mai vechi sunt furturile de icoane și cărți vechi din bisericile din țară. Printre ele, se numără Cazania lui Varlaam (Iași, 1643), sau „Evanghelia de la Blaj” (1817), ambele furate din parohii hunedorene. Ducații de aur din Tezaurul de la Dudașul Schelei au fost sustrași în prima zi din 2013, „Portret de femeie”, atribuit artistului Ștefan Luchian, a dispărut în 2013, replica după piesa „Rugăciune” realizată de Constantin Brancuși a dispărut în 2005.
Cel mai mare jaf dintr-un muzeu din România a avut loc la Sibiu
Cel mai mare jaf dintr-un muzeu din România a avut loc la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, în 1968, când la conducerea țării se afla, deja de trei ani, Nicolae Ceaușescu. Jaful s-a petrecut în noaptea de 26/27 mai 1968, când au dispărut opt lucrări de pictură europeană, estimate pe atunci la 25 de milioane de dolari. Conform minneapolisfed.org, la valoarea de astăzi a dolarului, tablourile respective ar valora de cel puțin 9 ori mai mult, adică 225 de milioane de dolari.
Foto: dosaresecrete.ro
Cele opt opere furate sunt: Anton van Dyck – „Moartea Cleopatrei”, Frans van Mieris cel Bătrân – „Bărbat cu pipă la fereastră”, Jorg Breu – „Portret de bărbat”, anonim german – „Bărbat cu haină de blană”, Christoph Amberger – „Portret de bărbat”, Tiziano Vecellio da Cadore – „Ecce homo”, Rosalba Carriera – „Portretul unei tinere femei” (o miniatură pictată pe fildeş), şi, cel mai valoros tablou, evaluat la 25 de milioane de dolari, „Bărbat cu craniu în mână”.
Muzeul nu dispunea de sistem de alarmă şi de protecţie a exponatelor. Autorii furtului, care nu au fost descoperiţi niciodată, au intrat în muzeu într-o zi de duminică, pe 26 mai 1968, şi s-au ascuns în clădire, operând în timpul nopţii. Angajaţii muzeului au descoperit că s-au furat capodoperele abia marţi, lunea muzeul fiind închis.
Cel care a alertat autorităţile, Theodor Ionescu, a devenit şi principalul suspect al miliţienilor, urmând apoi să fie condamnat pentru alte fapte. El a fost și cel care a descoperit, la începutul anilor ’60, tablouri ale lui Tizian, Anton van Dyck, Amberger, Giorgione, Jordaens, Andrea Celesti, lucrări despre care nu se ştia că se află în Muzeul Brukenthal. Ancheta, începută imediat, a continuat până în 1972, însă fără rezultate. Zvonurile din acea perioadă sugerau că jaful ar fi fost orhestrat de Securitate, iar tablourile ar fi fost scoase din țară pe cale diplomatică, ajungând în Germania sau America. După 30 de ani, în 1998, patru dintre tablouri au fost recuperate.
Fostul președinte Emil Constantinescu povestește cum au fost găsite tablourile și cum au fost returnate României în timpul mandatului său la Cotroceni. Relatarea sa se găsește pe o bandă, în arhivele Radio România Actualități. „Mi s-a adus la cunoștință că instituția vamală din SUA a ajuns în posesia a patru tablouri din Colecția Brukenthal, furate în 1968.
În 1998, un colecționar din SUA a trimis spre evaluare două tablouri unei galerii din New York. Galeristul, constatând că fac parte din Școala Flamandă, le-a fotografiat și a trimis fotografiile Institutului de Istoria Artei din Haga. Directorul Institutului a recunoscut în fotografii tabloul «Bărbat cu craniu» ca făcând parte din seria celor furate de la Muzeul Brukenthal din Sibiu. I-a scris domnului dr. Alexandru Lungu, directorul Muzeului Brukenthal. Acesta a cerut sprijinul UNESCO și totul a căpătat o turnură internațională. Noi am cerut, prin Ministerul de Interne, să se facă o sesizare prin Interpol. Agenții Serviciului Vamal american au luat legătura cu galeristul din New York care a furnizat date privind numele colecționarului care încercase să vândă tablourile.
Tablourile au fost confiscate”, a relatat fostul președinte al României. După doi ani de corespondențe pe cale diplomatică, cele patru tablouri au fost aduse cu avionul prezidenţial în România și redate Muzeului Brukenthal.
Până în prezent, în ciuda eforturilor autorităților, misterul autorilor jafului rămâne nerezolvat. Nu există răspunsuri relevante cu privire la identitatea celor care au comis furtul. Potrivit unor vechi ofițeri de poliție și securitate, nu e exclus ca în furtul de la Muzeul Brukenthal să fi fost implicate persoane importante ale momentului: colecționari de artă, un lider PCR, ofițeri de Securitate etc.
Cele mai importante furturi de patrimoniu din Sibiu din ultimele trei decenii
De la Revoluție, județul Sibiu nu s-a mai confruntat cu mari furturi de obiecte de patrimoniu național, asemeni tablourilor furate de la Muzeul Brukenthal. Totuși, au mai existat câteva episoade importante de furturi din patrimoniul cultural național sibian, redate de presa locală și națională. Din fericire pentru patrimoniul sibian, mare parte dintre obiectele de patrimoniu au fost recuperate cu ajutorul polițiștilor sibieni și specialiștilor în patrimoniu din instituțiile sibiene.
Cele mai vizate de infractori au fost bisericile evanghelice din județul Sibiu, care adăpostesc piese și obiecte de patrimoniu extrem de valoroase pe piața de artefacte. Odată cu plecarea sașilor din Sibiu, la începutul anilor 90, bisericile evanghelice din mai multe localități din județul Sibiu au rămas închise și nesupravegheate, favorizând astfel furturile din interiorul acestora.
Totodată, în cazul unor biserici evanghelice, cei care au avut grijă de acestea au fost destul de în vârstă, iar vigilența acestor nu a ajutat deloc la preîntâmpinarea furturilor. S-au întâmplat câteva cazuri în care administratorii unor biserici evanghelice au descoperit furtul sau dispariția unor obiecte de cult abia după câteva luni sau chiar câțiva ani.
Cu toate că Consistoriul Evanghelic Sibiu a încercat să administreze cât mai bine bisericile evanghelice, lipsa fondurilor necesare și personalul redus au făcut ca în anii 90 aceste biserici să fie jefuite sau, chiar mai rău, deteriorate extrem de mult. Aceasta în condițiile în care județul Sibiu deține un număr foarte însemnat de monumente istorice, situându-ne printre primele județe din România în acest sens.
Astfel, un caz important de furt s-a petrecut în iulie 2016, când a dispărut crucea de procesiune din Biserica Evanghelică din Cisnădie. Acesta era expusă în cadrul muzeului, iar valoarea de inventar era de aproape 15.000 de lei. Din fericire, polițiștii sibieni au reușit să recupereze obiectul de cult câțiva ani mai târziu, iar apoi acesta a fost clasat ca obiect de tezaur.
Acum, crucea se află în muzeul din Casa Teutch. Obiectul are o valoare deosebită, întrucât se crede că a fost adusă de către primii reprezentanţi ai comunităţii săseşti stabiliţi în Transilvania. Crucea procesională recuperată se afla în inventarul Bisericii Evanghelice din Cisnădie din anul 1911, dată la care a fost descoperită în osuarul lăcaşului de cult, aflat în subsolul unei vechi capele din imediata apropiere a bisericii. Această piesă a fost confecţionată în secolul al XIII-lea într-un atelier din vestul Europei şi are o valoare artistică excepțională prin compoziția sa iconografică și decorativă, caracteristice stilului gotic timpuriu.
Un alt furt a fost cel referitor la sustragerea clopotului din Biserica evanghelică din satul Dobârca, orașul Miercurea Sibiului, în 2011. Acesta a fost realizat în 1926 și avea o greutate de 360 kg. Tot referitor la biserica evanghelică din Dobârca, s-a produs și un furt de cărți religioase în limba germană. În cele din urmă, bunurile au fost recuperate.
Din păcate, au existat și cazuri de furturi în care autorii au fost prinși, însă bunurile nu au mai fost recuperate niciodată. În aceste cazuri se înscriu și tuburile de orgă sustrase în 2019 din biserica evanghelică din comuna Slimnic. Aceste tuburi nu au mai fost recuperate, deoarece au fost topite. Staniul, materialul din care au fost confecționate, a fost folosit pentru îmbinarea unor scocuri. Valoarea de inventar a acestor tuburi de orgă era de aproape 10.000 de euro.
Un alt furt asemănător a fost cel din satul Alma Vii, din 2012, unde tuburile din orga bisericii evanghelice au fost sustrase. Valoarea acestor tuburi era estimată la 30-40.000 de euro. Din fericire, bunurile au fost recuperate.
Un alt eveniment de acest gen s-a petrecut, în 2013, la Biserica Evanghelică din satul Șoala, comuna Axente Sever. Și aici au dispărut tuburile de la orga din biserică. Dispariția tuburilor a fost constatată câțiva ani mai târziu, deoarece slujbele aici erau destul de rare.
Un alt exemplu este potirul de alamă ce a fost furat din Biserica Romano-Catolică din municipiul Mediaș, în 2010. Valoarea de inventar a fost de 1.000 de lei.
Nici patrimoniul cultural din bisericile ortodoxe din județul Sibiu nu a scăpat de atenția infractorilor. Astfel, în mai 2013, a fost furat chivotul, două cruci de binecuvântare și o cădelniță de la Biserica ortodoxă din comuna Laslea. Valoarea prejudiciului din momentul furtului era de 10.000 de lei. Ulterior, obiectele de cult au fost recuperate. Per total, valoarea bunurilor din județul Sibiu care au făcut obiectul acestor furturi se cifrează spre aproape 100.000 de euro.
La Muzeul Astra au avut loc doar vandalizări
Din 1990 și până în prezent, furturile din patrimoniul cultural național au ocolit Complexul Național Muzeal ASTRA, din Dumbrava Sibiului. Totuși, de-a lungul timpului au existat și câteva tentative de distrugere a gospodăriilor clasate ca monumente istorice.
Astfel, spre sfârșitul anilor 90 a existat un caz de distrugere a câtorva gospodării. Un grup de tineri a scăpat de vigilența paznicilor muzeului și în cursul nopții au vandalizat câteva gospodării. Au rupt ușile și au deteriorat câteva obiecte de patrioniu din aceste gopodării. Potrivit reprezentanților Muzeului Astra, din 2000 și până în prezent, nu s-a înregistrat nicuiun furt din patromoniul cultural național aflat în administrarea CNM Astra.
Cea mai are problemă în județ o reprezintă intervențiile ilegale asupra patrimoniului cultural național
Una dintre cele mai stringente probleme referitoare la patrimoniul cultural național din județul Sibiu este intervenția neautorizată asupra monumentelor istorice. În acest sens, polițiștii sibieni specializați pe patrimoniul cultural național din cadrul IPJ Sibiu întocmesc anual, zeci de dosare penale pentru aceste intervenții neautorizate.
Sibiul 100% vă prezintă situația dosarelor întocmite de polițiștii sibieni din 2006 până în prezent. În unii ani au existat și peste 100 de dosare înregistrate la IPJ Sibiu. Situația dosarelor înregistrate la IPJ Sibiu este preluată din raportul întocmit de reprezentanții IPJ Sibiu pentru Zilelor Europene ale Patrimoniului, ce se aniversează, în fiecare an, în luna septembrie.
Aceasta a fost prezentată de ofiţerul specialist în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale, comisar şef de poliţie Radu Părean.
Mai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la provocarea care face ravagii pe reţelele sociale.
Medicul român Gabriel Tatu-Chiţoiu atrage atenţia asupra riscurilor acestei provocări, întâlnită şi în Franţa, arătând că supradozajul cu paracetamol provoacă leziuni ireversibile ale ficatului.
Potrivit swissinfo.ch, provocarea implică tineri care se încurajează unii pe alţii să înghită doze mari de paracetamol, deseori consecinţele fiind fatale.
Gabriel Tatu-Chiţoiu, medic primar Cardiologie şi Medicină Internă, a relatat, duminică, într-o postare pe Facebook, că a primit o atenţionare similară, a unui medic din Franţa.
„Această provocare este deosebit de periculoasă, deoarece dincolo de doza zilnică recomandată (3 g pe zi pentru un adult), supradozajul cu paracetamol provoacă leziuni ireversibile ale ficatului.
Aceasta (intoxicaţia cu Paracetamol) este prima cauză transplant hepatic de origine medicamentoasă în Franţa”, comentează ANSM (Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentului şi a Produselor de Sănătate)”.
A venit pe lume în anul 1974, la Sibiu. Soarta, adică regimul comunist, l-a repartizat pe tatăl său, inginer de meserie, în Reșița. Avea cinci ani când a fost dezlipit de pământul natal. La 14 ani, a făcut ce nu mulți copii ar face: și-a dat semicursiera rusească pe o chitară bass, două obiecte la fel de valoroase în acea perioadă gri a regimului socialist.
A vrut să devină medic, așa că și-a vândut chitara bass și alte instrumente pe care le avea, pentru a face meditații. Însă și-a dat seama că mâna lui e mai potrivită pentru pana de chitară, nu pentru bisturiu, iar urechea sa muzicală nu trebuie irosită pe stetoscop. Așa că a început să cânte, iar.
Crescând, Florin Barbu, că de el e vorba, ajunge bassist al trupelor Blazzaj, Timpuri Noi, Proconsul, Cargo, Arca, Implantpentru refuz, Partizan, compunând și piese pentru unele dintre aceste formații. Colaborează cu Florin Chilian pentru albumul „Zece Porunci” și este creditat ca bassist pentru peste 400 de piese.
În 2009, se reîntoarce la Sibiu, unde își deschide un magazin de instrumente muzicale și îi învăță pe sibieni că viața fără muzică e pustie. În 2019 renunță la scenă. În momentul de față ajută trupele mici să crească. Se recomandă ca cel „de-al șaselea membru din formație”, dacă trupa este formată din cinci oameni. Utimele formații cu care a concertat au fost „Implant pentru Refuz” și „Robin and the Backstabbers”, în care și apare pe ultimul lor album, în piesa „Picnic de la Marginea drumului”.
În 1996 a fost votat drept „cel mai bun bassist din Romania”
Florin Barbu, prin munca sa, a ajutat formații ca Hypno Ceperco (trupă care a ajuns top I la mai multe radiouri cunoscute din România) să se dezvolte într-un an cât altele în zece, deși, cu nedisimulată modestie, spune că nu a făcut altceva decât să ofere încredere tinerilor, pentru că a văzut „acel ceva” în ei, care îi poate duce departe.
Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural, cetățean de onoare al municipiului Timișoara. Iar în 1996 a fost votat drept „cel mai bun bassist din Romania” de câteva publicații de specialitate din țară.
În „incubatorul de trupe”
M-am întâlnit cu Florin în locul unde îl poți găsi cel mai ușor: în a doua sa casă, studioul de producție din inima Sibiului, în Orașul de Jos. Locul de unde a renăscut muzica în Sibiu. De când am deschis ușa, mi-a sărit în ochi logo-ul fostului magazin de instrumente muzicale.
Fac stânga într-o altă încăpere și văd locul unde se petrece magia, unde notele muzicale pleacă din mintea producătorului muzical și „curg” prin mâinile acestuia, se revarsă în clape sau corzi și ies drept muzică prin difuzoare. Mă așez pe canapea, îi admir instrumentele muzicale ce se pot observa prin toată camera. Florin pune o piesă pe fundal și începem discuția. Despre parcursul său muzical s-a mai scris și cu siguranță se va mai. Însă până se hotărăște Florin să-și scrie memoriile, i-am adresat totuși câteva „întrebări elementare”.
Începuturi. „Nu mai dădeam bassul din brațe”
Știu că aveai doar cinci ani când ai plecat din Sibiu. Cum a fost despărțirea?
Mi-a fost tare dor de orașul natal. După ce am plecat din acesta, am rămas cu un dor așa mare, încât mă strângea inima când vedeam o mașină cu numere de Sibiu! Chiar dacă aveam cinci ani. A fost destul de traumatizant să plec de lângă prietenii mei din oraș.
Când ai luat muzica în serios?
În clasa a XII-a am vrut să merg la medicină. A trebuit să mă pregătesc pentru admitere, care era foarte grea. Nu stăteam foarte bine financiar, așa că mi-am vândut instrumentele ce le aveam, ca să-mi plătesc meditațiile. Apoi, nu mult după ce am început facultatea, m-am întâlnit în tren cu niște timișoreni care fuseseră la munte și care aveau o formație de blues. M-au invitat la ei la studio, în sala de repetiții, bassistul nu era acolo, am luat basul în mână, nu-mi dau seama de ce, nu știam mare lucru, și am cântat câteva acorduri.
Lor le-a plăcut de mine, atât de mult încât și-au dat afară bassistul și m-au luat pe mine în locul său. De atunci am reînceput să-mi iau instrumente. Acest lucru se întâmpla în 92-93. Practic, de atunci am început să cânt. Am avut o perioadă în care studiam între 10 și 12 ore pe zi. Am renunțat la medicină, și nu mai dădeam bassul jos din brațe. Începusem să iau muzica în serios.
Ai cântat în foarte multe trupe cunoscute, cum ar fi Blazzaj, Cargo, Proconsul, Timpuri Noi, Partizan. În care trupă te-ai simțit cel mai bine?
Eu nu am simțit niciodată că fac un compromis atunci când am intrat într-o trupă nouă. Fiecare a fost diferită. Blazzaj a fost formația mea. Am construit-o fix așa cum mi-am dorit să arate o trupă, de la formație și gen muzical. Normal că mi-a plăcut tare mult. Apoi, Timpuri Noi a fost poate singura trupă românească la care am fost un fan în adevăratul sens al cuvântului. La un moment dat, am aflat de undeva adresa acestuia și i-am trimis un pachet lui Dan Iliescu, unde am pus o casetă audio în care cântam la bass, o fotografie cu mine și o scrisoare, în care i-am spus că vreau să fiu în formația sa.
După doi ani s-a întâmplat acest lucru, dar fără să aibă vreo legătură cu pachetul. Proconsul a fost poate cele mai profesională trupă la care am cântat vreodată, de la compoziție, la cum este organizată echipa. Aveam un număr foarte mare de tehnicieni, o instalație de sunet, de lumini. Oamenii nu-și dau seama, dar este foarte greu să cânți pop. Am fost fondator la Partizan. Cargo e Cargo. La Implant pentru Refuz au fost prietenii mei din studenție, frații mei, mi-am retrăit tinerețea în acea trupă, dar am stat în acea formație o perioadă mult prea scurtă ca să atârne greu în povestea mea.
„Nu pot să respir fără studioul în care suntem acum, nu poate să treacă o zi fără să mixez ceva”
De ce pleacă cineva dintr-o trupă?
O formație este ca o familie. Sunt patru cinci oameni care stau în aceeași mașină, același apartament, aceeași scenă. Trebuie să aibă o conexiune bună între ei. Noi, artiștii, și nu numai, putem fi dificili câteodată. Toată turneele și nopțile nedormite au o parte nevăzută, se numește depresia postperformance. După fiecare spectacol de succes, ai o perioadă de câteva zile în care ești deprimat, iar oamenii nu tot timpul trec bine prin acestea.
Ai trăit exclusiv din muzică sau ai avut și alte meserii?
După ce m-am lăsat de medicină, am lucrat doi ani barman la un club de jazz. Dacă nu pun la socoteală studioul de muzică pe care îl am acum, am trăit exclusiv din muzică și pot spune că am trăit bine.
Se poate trăi din muzică și acum?
Se poate și acum să trăiești din muzică. Dar dacă vrei să faci acest lucru trebuie în primul rând să nu poți să respiri fără aceasta. Eu nu pot să respir fără studioul în care suntem acum, nu poate să treacă o zi fără să mixez ceva. Într-o lume de mediocri, de inapți, neserioși și nepunctuali, needucați, ajunge să fii educat, decent, să-ți stăpânești instrumentul și să-ți iei meseria în serios, pentru a ajunge departe.
„Mi-am pierdut mulți prieteni în acea catastrofă de la Colectiv”
În 2019 te-ai lăsat de concertat. De ce ai făcut acest lucru?
Au fost mai mulți factori. Unul dintre aceștia ar fi faptul că s-a născut băiețelul meu. Plecam din București spre orașul în care aveam concert și mi-era deja dor de acesta. Începusem să plec cu mașina mea direct acasă după ce se termina concertul și acest lucru începea să intre în conflict cu acel „cod”, regulile nescrise ale artiștilor. Alt lucru după care nu am mai fost același om a fost „Colectiv”. Mi-am pierdut mulți prieteni în acea catastrofă, am fost în stare de șoc poate doi ani.
Cântasem la Colectiv cu două săptămâni înainte cu Cargo, iar în noaptea incidentului eram la Iași. Jumătate din pozele pe care le aveam pe rețele de socializare sunt făcute de fotografi care au murit la Colectiv. În plus, am și îmbătrânit. Fiecare vârstă are frumusețea ei, iar vârsta pe care o am acum mi se pare mai potrivită ca să dau mai departe informația pe care o am și să las scena liberă pentru formații noi.
A evoluat scena muzicii din România?
Este o evoluție categorică. La începutul anilor 90 totul era gri, erau patru formații mari și late care monopolizau piața. Se cânta bine, nu zic nu, dar acum se cântă și mai bine. Toate genurile muzicale se fac la un nivel înalt. În rest, oamenilor le place să se vaite.
„Școala de muzică” din Sibiu
Te-ai mutat în 2009 în Sibiu. Cum crezi că a evoluat scena muzicală de atunci și până în zilele noastre?
O să spun ceva care poate o să pară nebunie. Eu m-am mutat în Sibiu deoarece copilul meu trebuia să intre la grădiniță și eu nu am vrut să-l cresc în București. Ultimele orașe în care am locuit (n. r., Timișoara și București) au fost o „bombă artistică”. În clădirea în care repetam în Timișoara, Casa Studenților, CS, cum o numeam noi, spre exemplu, mai erau încă 15 formații, iar de București ce să mai spun?
Când am ajuns în orașul meu natal, nu exista nici măcar un magazin de instrumente muzicale și știam doar de câteva formații de muzică. Erau vreo doi profesori care predau chitară. Și mă gândeam: „Eu de aici nu mai plec! Copilul meu are doi ani jumătate și vreau ca atunci când va avea 16 ani, să aibă cu cine să cânte”.
Așa că am făcut un magazin de instrumente muzicale, ca oamenii să cumpere copiilor în loc de tabletă o chitară, clapă, orgă, un instrument muzical. Țineam workshopuri gratuite la studio, de bass, de chiatară, rugam profesori să mă ajute. Am făcut un grup „Muzicieni în Sibiu” și făceam niște întâlniri cu muzicieni din oraș, unde mai făceam și acolo workshopuri gratuite. Cumva, oamenii au început să cumpere chitări și să cânte la acestea. Aveau nevoie de profesori, aveau afișate numerele multor meditatori la mine pe geam, până în punctul în care nu mai ajungeau profesorii. S-a înființat o școală de muzică.
Datorită faptului că s-au înființat multe formații, au început să apară eveninete ca „Sibiu sounds”, „Pune mâna pe chitară” și poate e arogant să pretind că am eu un rol așa de mare în această evoluție, dar îmi dau cuvântul meu de onoare că în 2009, când am deschis magazinul de instrumente muzicale, am visat ce se întâmplă astăzi în Sibiu! Und sunt zeci de formații, sute și mii de copii care cântă la instrumente, iar copilul meu, Luca, acum, când cântă în formația Revolter, are de unde să aleagă. Îndrăznesc să spun că nu a fost doar un magazin de instrumente, ci a fost un Hub cultural. E remarcabil ce se întâmplă acum în Sibiu!
Ce părere ai despre inteligența artificială în muzică?
Eu aș încerca să nu am nicio părere, deoarece este atât de incipientă treaba, încât orice părere ai avea, te-ai înșela. Mă folosesc de noile unelte, nu zic nu. Cred că muzica generată de inteligența artificială ajută micii întreprinzători ce au nevoie de muzică să-și vândă produsele, fără să plătească licență unui compozitor. Nu cred că adevărații muzicieni vor fi înlocuiți. Oamenii nu ascultă muzică, ascultă muzicieni și poveștile din spatele pieselor.
Întotdeauna am avut o admirație pentru meșteșugul sculpturii. Această apreciere mi-a fost insuflată de către părinți, având un artist în familie care a sculptat în lemn și piatră, realizând toate statuile dintr-un mic oraș din județul Bacău. Astăzi însă vreau să vă vorbesc despre Mircea Hanea, un sculptor în lemn și restaurator din Cisnădie, care în prezent lucrează la Muzeul ASTRA.
Deși am putea crede că o lucrare de sculptură presupune doar prelucrarea materialului, realitatea este diferită. Este un proces complex ce implică matematică, imaginație, dexteritate și viziune în spațiu, alături de multe alte aspecte.
Mircea s-a împrietenit cu lemnul încă din copilărie și de atunci nu s-a mai despărțit de el. Munca unui sculptor în lemn presupune prelucrarea și restaurarea produselor artistice și istorice din lemn, care pot avea forme complexe. Se spune că artistul ia lemnul brut și îl plasează pe masa de lucru, îndepărtând părțile în exces, iar piesa de artă este deja prezentă, așteptând să fie descoperită. Artistul doar o formează. Acest proces este simplu pentru cei cu capacități creative.
Mama sa ar putea fi considerată cea care i-a insuflat această pasiune pentru lemn. Cum? După cum ne-a spus chiar el, pentru a-l ține ocupat pe Mircea, copil fiind, îi dădea o bucată de lemn și câteva unelte:
„De mic copil mi-a plăcut lemnul. Mama mi-a spus că îmi dădea un butuc de lemn, un ciocan, un clește și un pumn de cuie. Avea liniște cu mine toată ziua! De sculptat fac asta de mai bine de 25 de ani. Eu sculptez lemnul de la 30 de ani, dar de mic copil m-am jucat cu lemnul. Asta am făcut o viață întreagă. Am căutat să respect, în general, piesele cu caracter tradițional, însă am adus și câteva noutăți în piese. Am destul de puține creații proprii, marea majoritate a lucrărilor sunt reproduceri. Chiar și la acestea, adaug sau scot detalii sau chiar părți componente, iar dimensiunile nu sunt la fel cu originalul niciodată. Acest lucru, după părerea mea, conferă autenticitate lucrării”.
Ca mulți alții care încă mai practică meserii pe cale de dispariție, Mircea ne spune că nu ar renunța niciodată la această meserie pe care a învățat-o singur, fiind autodidact: „Talentul pe care îl am este de la Dumnezeu, nu am pe nimeni sculptor în familie. De fapt, eu nu am avut nici măcar profesori care să mă îndrume să merg pe acest drum. Sunt autodidact. Nu am niciun premiu sau diplomă pentru munca mea, nu îmi doresc și nici nu particip la expoziții. Răsplata pentru munca mea este verbală și financiară”.
Ce nu-i lipsește niciodată lui Mircea? Dalta și ciocanul
Lemnul îl alege în funcție de destinație și preferință, însă feblețea lui a fost și va rămâne nucul.
„Din punct de vedere al metodelor de cioplit, cea mai simplă este încrustația, apoi sculptura industrială, realizată în serie (unde se repetă aceeași piesă de multe ori), iar cea mai dificilă este sculptura monumentală, precum cariatidele. Înainte de a începe sculptura, trebuie realizat desenul tehnic și artistic al lucrării. Un sculptor trebuie să știe să facă acest lucru. Apoi, se aduce lemnul la dimensiunile din desen: lungime, lățime și grosime, după care se șlefuiește (finisare) pentru a putea copia desenul, iar apoi, spor la treabă”, explică sibianul.
Să întrebi un artist care este lucrarea sa preferată este ca și cum ai întreba un părinte pe care copil îl iubește mai mult
Diferența dintre un kitsch și o lucrare de artă este foarte mică în zilele noastre. Se fac reproduceri pe mașini (CNC, imprimante), care imită aproape 100% o lucrare de artă. Este nevoie de un ochi de expert pentru a observa diferența. Nu l-am întrebat pe Mircea care este lucrarea lui preferată, pentru că știam deja răspunsul. Totuși, l-am întrebat care a fost cea mai complexă lucrare: „Iisus Hristos, sculptura în lemn de nuc, monumentală, 110 cm înălțime. Am făcut totul singur. De asemenea, țin minte că am făcut mai demult catapeteasmă la o biserică. La coloanele de susținere, la baza lor, există o porțiune paralelipipedică, goală în interior. Înainte de a închide partea de interior a lemnului, am scris numele prietenilor, colegilor, rudelor, cam 400 de nume. Nu o să vadă nimeni niciodată! Nu știe nici măcar preotul”.
Sculptura nu a evoluat, ci se află într-o perioadă de regres
Tineretul de astăzi are la dispoziție alte oportunități și nu se mai orientează spre tradițiile artistice de altădată. Din păcate, nu mai există mulți specialiști care să poată face diferența și să selecționeze talentele, iar acum singurul judecător al unei lucrări este publicul. Dacă o lucrare îi place publicului, înseamnă că este apreciată și căutată; dacă nu, este un produs care nu a reușit să capteze atenția.
În final, întrebarea la care am dorit să aflăm răspunsul a fost ce sfat i-ar oferi unui tânăr care dorește să urmeze această meserie. Răspunsul lui a fost clar și plin de sens: „Mai întâi să vrea acest lucru!”
S-a jucat fotbal vineri seară la Sibiu sau, mai bine zis, s-a încercat… A fost un duel fără sânge, o luptă fără sabie, o iarnă fără zăpadă. Pe teren, Hermannstadt și UTA s-au privit ca doi boxeri obosiți, dansând în ring cu pumnii strânși, dar fără să lovească prea mult. Balonul, dodoloț ca o Terra în miniatură, s-a rostogolit stingher, parcă fără convingere, ca un actor uitat pe scenă după ce s-au stins reflectoarele.
S-a fluierat, s-a alergat, s-a strigat din tribune. Dar, dacă fotbalul e într-adevăr o poveste, atunci cea de aseară a fost una fără intrigă, fără eroi și fără deznodământ. Hermannstadt a încercat să îmblânzească jocul, dar UTA, cu încăpățânarea unui ardelean pus pe fapte mari, n-a vrut să cedeze nici măcar un fir de iarbă.
Prima repriză? Un epos desculț al șanselor risipite, o plictisitoare simfonie bălmăjită a paselor fără finalitate. Mingea a colindat pe teren ca un călător fără busolă, căutând adăpost între buturi, dar nereușind să-și găsească liniștea între ele nici măcar pentru o singură clipă. Sibienii au construit, au desenat trasee, dar totul s-a pierdut în pâcla nehotărârii, ca un vis frumos din care te trezești prea repede. UTA s-a apărat cu trup și suflet, ca un bastion încercat ce nu lasă nimic să pătrundă dincolo de băștile sale.
După pauză, a părut că vântul de pe malul Cibinului va împinge mingea spre poarta arădenilor. Dar nu! Nici măcar vântul n-a avut chef de fotbal în seara cu pricina… Ianis Stoica, cu cutia de chibrituri în bocanc, a încercat de vreo câteva ori să aprindă o scăpărătoare, dar elevii lui Mircea Rednic și-au închis jocul ca o poartă de biserică la miez de noapte.
Chițu a șutat de vreo două ori spre poarta adversă, dar mingea, îndărătnică nevoie mare, a refuzat să-l asculte. Ba Iliev, acel brav Ahile din poarta oaspeților care a reușit să păstreze taina călcâiului său pe parcursul întregii partide, ba ghinionul gazdelor, care s-a ținut de ei ca un dulău hămesit de foame, ba legile nescrise ale unui meci predestinat parcă să nu aibă goluri au făcut ca tabela să rămână imobilă precum un yoghin în savasana, iar scorul alb și searbăd ca un perete într-o galerie fără tablouri.
Și așa s-au scurs minutele, unul după altul, fără bucurie, dar și fără prea multă tristețe… În tribune, suporterii celor două echipe și-au strâns fularele mai bine, s-au uitat lung la ceasurile cronofage și au oftat adânc. În teren, jucătorii s-au luptat cu zădărnicia, care refuza să le ofere o clipă, barem, de magie.
Apoi, a venit fluierul final: 0-0. Nimic de povestit copiiilor înainte de culcare, nimic de trecut în cărțile de istorie sibiană a „jocului celui frumos” (the beautiful game, așa cum e cunoscut fotbalul pe întreg mapamondul). Un meci cât o iarnă fără sfârșit, o seară în care Hermannstadt și UTA s-au anulat reciproc, ca două stele care s-au ciocnit și au rămas suspendate în vid.
Pentru noi, sibienii, rămâne doar așteptarea. Poate data viitoare mingea va avea suflet, poate data viitoare norocul va trece și pe la noi. Până atunci, să ne strângem paltoanele mai bine și să sperăm că primăvara fotbalului sibian nu-i departe…
Meterologii au emis duminică o avertizare de ninsoare, vânt puternic și temperaturi scăzute, în cea mai mare parte a țării.
Atenționarea este valaiblă până luni noaptea.
ANM anunță că în intervalul 2 februarie, ora 10 – 3 februarie, ora 22, temporar vor fi precipitații, pe parcursul zilei de duminică pe arii extinse în jumătatea de nord a țării și se vor extinde în centrul, est și sud-est, în noaptea de duminică spre luni.
În Maramureș, nordul și estul Transilvaniei, cât și în nordul și centrul Moldovei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de până la 5 cm.
În Carpații Orientali stratul va ajunge până la 10 cm. În celelalte regiuni vor fi mai ales ploi și lapoviță, iar izolat se va forma polei sau ghețuș.
Vântul se va intensifica pe parcursul zilei de luni în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice și va atinge viteze de 40-45 km/h în aceste zone, precum și în zona montană înaltă, unde rafalele vor fi între 60-80 km/h în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.
Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, duminică (2 februarie) în nord-vestul și nordul țării, luni (3 februarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.
Un număr de 40 de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au construit maşina viitorului, care este 100% solară.
E vorba despre un automobil 100% solar şi extrem de uşor, sub 200 de kilograme, iar inventatorii vor participa cu ea la o competiţie în Australia.
Mașina viitorului este alimentată de șase metri pătrați de panouri solare și poate atinge 100 km/oră.
Proiectul a început în 2018. De atunci, studenții au reușit să îmbunătățească performanțele autoturismului. Dacă prima versiune cântărea 420 de kilograme, acum nu depășește 180 de kilograme.
„De la panourile fotovoltaice, energia poate să meargă în două căi: către motor direct și către baterie.
Dacă avem un surplus de energie de la panourile fotovoltaice, acesta urmează să meargă în baterie”, spune Eric Lefter, managerul echipei.
„Direcția de mers, modul de conducere, avem două moduri, mai liniștit și accelerație mai puternică.
Monitorizăm tensiunile, ce primim de la panourile solare, vitezele pe care le avem, absolut toate semnalele pe care le avem pe mașină le analizăm după.
În mod ideal, pilotul ar trebui să aibă 80 de kilograme, acele kilograme care ar trebui completate vor fi completate cu niște saci de nisip”, spune unul dintre studenți.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat, de curând, o hartă interactivă cu zonele vizate de risc seismic, care vine atât în sprijinul cetățenilor, cât și al autorităților locale pentru a accesa fonduri pentru consolidări.
Cum este poziționat Sibiul în contextul noii hărți
„Mare parte a teritoriului țării este considerată eligibilă pe această legislație pe care o avem în România. Practic 2.681 de UAT-uri, care reprezintă 80% din teritoriul țării, sunt eligibile pentru a fi finanțate în aceste programe derulate de Ministerul Dezvoltării. Sunt eligibile UAT-urile care au o valoare de vârf a accelerației terenului de cel puțin 0,15 G.
Este o unitate de măsură folosită de către specialiști, respectiv de la 0,15 în sus până la 0,40, cum vedeți în zona Vrancea, de exemplu. Acolo unde este albastru închis este 0,40. Această eligibilitate a fost inițial prevăzută pentru 0,20. În urma cutremurelor care au fost în Gorj, acum doi ani de zile (n.red. – replici care s-au resimțit și în județul Sibiu), unde au apărut probleme la clădiri, în zone care inițial nu erau considerate eligibile – a fost oarecum, dacă vă aduceți aminte, o surpriză și pentru specialiști, s-au produs cutremure care au avut ca și urmări fisuri pe clădiri, pe școli, pe biserici – și atunci această eligibilitate s-a extins de la 0,20 și la 0,15”, susține Cseke Attila, ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice.
Standardele privind Accelerația terenului (G) în noua hartă:
0.40 G
0.35 G
0.30 G
0.25 G
0.20 G
0.15 G
0.10 G
Din acest punct de vedere, în noua hartă, județul Sibiu este prevăzut cu accelerația terenului de 0.20 G. Acest lucru înseamnă că județul Sibiu se află într-o zonă în care cutremurele au o intensitate mai redusă. Cutremurele cu intensitatea cea mai mare au loc în județele care figurează cu accelerația terenului (G) 0.40 G, adică zona Vrancei, epicentrul cutremurelor din România.
Prefectul de Sibiu și primarii din județ puși la treabă
„În urma publicării acestei hărți interactive, vom comunica și cu toți prefecții din țară, defalcat pentru fiecare județ, toate unitățile administrativ-teritoriale, localitățile care sunt eligibile pe aceste programe de risc seismic, astfel încât nu numai prin această hartă interactivă, care e accesibilă pentru oricine, dar și prin comunicare oficială, toate UAT-urile și toți primarii să știe că au această posibilitate. Guvernul a creat instrumente de finanțare pentru siguranța seismică, este responsabilitatea autorităților locale să aducă documentația necesară pentru proiecte mature care pot fi finanțate”, a subliniat Cseke Attila.
El a amintit că există cinci programe la MDLPA pe consolidarea de risc seismic, cu anumite diferențe între ele, fiind vizate școli, spitale, instituții publice. În cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, au fost semnate 66 de contracte de finanțare, în valoare de 1.126.198.835 de lei, dintre care șapte, în valoare de 258.497.594,34 de lei, pentru blocuri de locuințe.
Prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase” au fost semnate 30 de contracte de finanțare, în valoare totală de 845.218.081,52 lei, iar prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, au fost semnate două contracte de finanțare, în valoare totală de 15.370.151,27 de lei.
Suplimentar, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Dezvoltării finanțează consolidarea a 39 blocuri de locuințe și 165 clădiri publice, potrivit datelor MDLPA.
Cutremure în 2025 în România
Ultimul cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, marți seara, la ora 16:13, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 133,6 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 51 km vest de Focșani, 58 km nord-vest de Buzău, 64 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 72 km est de Brașov și 85 km nord-est de Ploiești. În 2025, în România s-au produs 22 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,1 și 3,9. Cel mai important cutremur din 2024, cu o magnitudine de 5,4 grade, a avut loc în județul Buzău în data de 16 septembrie.
Indice după valoarea de vârf a accelerației orizontale a terenului
Situațiaîn județul Sibiu
Județul Sibiu se află în apropierea zonei seismice Făgăraș – Câmpulung, situată în partea de răsărit a Carpatilor Meridionali. Această zonă este caracterizată de șocuri ce pot ajunge până la Mw ~6.5, cele mai puternice cutremure de suprafață înregistrate pe teritoriul României. Ultimul cutremur major s-a produs pe 16 ianuarie 1916 (Mw=6.4) și a fost urmat de o activitate de replici destul ridicată.
O altă zonă seismică care poate afecta oraşul Sibiu este zona Vrancea. În cazul cutremurelor vrâncene puternice de adâncime, intensitatea observată în Sibiu a fost de VI grade, susţin specialiştii INCDFP Bucureşti. În regiunea județului Sibiu sunt instalate 4 stații seimice, una dintre acestea fiind chiar în apropierea orașului Sibiu. Per total, în ţară există 170 de staţii seismice.
Istoria cutremurelor în judeţul Sibiu
De-a lungul timpului, judeţul Sibiu nu a fost ferit de cutremure. Unele cu magnitutidine şi intensitatea mai mare, iar alte aproape care nu au fost resimţite de sibieni. Conform datelor din Catalogul Romplus al INCDFP, în regiunea Sibiu s-au produs cutremure cu magnitudini mici. În ultimii 12 ani, în județul Sibiu s-au produs 5 cutremure cu o intensitate ce a variat între 4.2 și 5.4. Replici cutremurelor s-au simțit în județul Sibiu, însă fără a produce victime și pagube materiale.
Iată cele mai importante cutremure cu magnitudine ≥ 3 produse în regiunea Sibiu:
– 1984, 16 mai, magnitudine 3.4 Mw, adâncime 15 km;
– 1984, 20 mai, magnitudine 3.0 Mw, adâncime 15 km;
De asemenea, conform datelor istorice, în catalog sunt menționate și cutremurele din:
– 1550, 26 octombrie, produs în apropierea oraşului Sibiu, cu magnitudine estimată de 6.5 Mw;
– 1569, 17 august, magnitudine estimată de 6.4 Mw;
– 1571, 10 aprilie, magnitudine estimată de 6.5 Mw;
– 1590, 10 august, magnitudine estimată de 6.5 Mw;
– 1793, 8 decembrie, magnitudine estimată de 6.2 Mw;
– 1826, 16 octombrie, magnitudine estimată de 5.5 Mw;
– 1832, 19 februarie, magnitudine estimată de 5.6 Mw.
Trebuie menţionat că diferența dintre magnitudinea și intensitatea unui cutremur este că magnitudinea este o valoare determinată cu ajutorul înregistrărilor seismometrelor și exprimă cantitatea de energie eliberată. În timp ce intensitatea este determinată pe baza observațiilor efectelor cutremurului asupra oamenilor, clădirilor sau suprafeței pământului. Pentru un cutremur magnitudinea este aceeași/invariabilă, însă intensitățile sunt diferite, în locații diferite.
De la guvernul unei ţări şi în general de la cei care ajung în fruntea unei naţiuni din voia lui Dumnezeu, ca să conducă destinele popoarelor prin furtunile istoriei, te aştepţi să aibă cel puţin trei calităţi majore: să înţeleagă misiunea înaltă lacare au fost chemaţi şi pentru care vor da aprigă socoteală, căci celui ce mult i s-a dat, mult i se va şi cere la decont, adică la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu; să asigure dăinuirea etnică a neamului respectiv, întru îndeplinirea lucrării acestuia, pe care a rânduit-o tot bunul Dumnezeu într-un anume areal geografic şi într-un anume timp istoric; să aibăviziune în timp şi spaţiu, ca să-şi poată exercita misiunea cu succes.
Încercaţi să identificaţi la nivelul actualei puteri politice a statului paralel din România – fără busolă, fără Constituţie şi fără scrupule – măcar UN personaj, care să corespundă cel puţin uneia dintre calităţile cerute unui lider providenţial. Nici gând!!! Tot ce e în stare actuala „conducere” politică a ţării – în mare parte ilegală – este să facă: Bau!!! către popor.
Manipularea e atât de ordinară, încât nu mai putem spune nici măcar că e cusută cu aţă albă, ci de-a dreptul cu sfoară fosforescentă! Se vede de la o poştă şi făcătura, şi actorii, şi gradul de prostie la care ne-au încadrat guvernanţii noştri, de nu-şi mai dau nici silinţa să fie plauzibili. Dar tocmai ăsta e norocul nostru!
Întotdeauna nepotrivirile psihologice trebuie să dea de gândit şi aşa îl prinzi pe manipulator cu mâţa în sac. Vă dau un exemplu de pe vremea uceniciei mele, când am învăţat să gândesc jurnalistic de la mari maeştri într-ale meseriei.
Cu mulţi ani în urmă cineva vroia să scoată poporul român ca fiind antisemit. N-are rost să intrăm în dedesubturile de atunci ale afacerii, căci vremurile acelea au trecut. Dar iată cum s-a procedat: într-o seară au fost dărâmate câteva monumente funerare din cimitirul evreiesc din Bucureşti şi a doua zi a apărut ştirea că românii, antisemiţi, au vandalizat cimitirul.
Manevra a eşuat tocmai din necunoaşterea psihologiei poporului român. Căci seara aceea nu era una oarecare, ci una de emoţie naţională – o finală de campionat de fotbal între Steaua şi Dinamo. Tot bărbălăul român era fie pe stadion, fie la terasele cu televizor, cu prietenii şi lada de bere lângă el, pregătit să petreacă sau să înjure, în funcţie de rezultatul meciului, dar în niciun caz să umble prin cmitire.
Asta înseamnă să nu cunoşti psihologia neamului pe care-l conduci. Dar execuţi ca orbetele comenzile antinaţionale, pentru că întocmai ca Iuda, ai vândut şi te-ai vândut, politruc de carieră!
Da, în România e război până la urmă, împotriva propriului popor! De fapt, mai multe războaie de uzură ca parte dintr-un plan diabolic: al statului împotriva cetăţenilor săi, al unei hoarde de vânduţi, sub comanda unor demenţi, împotriva propriei naţiuni, al unor plutoane de execuţie mascate în „armata salvării” împotriva genomului uman creat de Dumnezeu, al haitelor de apostaţi împotriva unui neam creştin, al poliţiei politice împotriva poporului „terorist”.
Deci un război româno-român orchestrat satanic de experţi într-ale manipulării, care otrăvesc toate apele normalităţii. Aşa se explică şi legea mafiotă a tăcerii, omerta, impusă celor care au pus botu’ la banii şi funcţiile din tolba satanei şi dispreţul suveran pentru voia poporului.
Pare o situaţie fără ieşire. Dar, să nu uităm că Dumnezeu îl iubeşte pe omul curajos. Mai un protest la Bucureşti, mai un protest în toată ţara şi hidra înghite în sec! Iată o ştire tip BREAKING NEWS: fraţilor, ăstora le e mai frică de noi, decât nouă de ei!!!
În fond, avem o Duminică a două Întâmpinări. Cea dintâi, aceea pe care o și numim Întâmpinarea Domnului, își are izvorul în Evanghelia de la Luca (2. 22-40).
Cea de-a doua, Întâmpinarea lui Hristos de către femeia cananeeancă (Matei 15. 21-28), este aceea care, în timp, vădește împlinirea celei dintâi. Căci femeia din Canaan nu face decât să împlinească rostirea în Duh a celor doi profeți, Dreptul Simeon și Proorocița Ana.
Femeia anonimă din granițele Canaanului simte asemeni celor doi că Omul dinaintea ei poate mai mult pentru fiica ei. Cere cu insistență eliberarea fetei de un duh ce o chinuia. Așa cum Simeon și Ana se bucură de propria lor eliberare, dar și de eliberarea poporului lui Israel de puterea celui rău. Ei văd umbra Crucii ieșind în trupul fragil al Pruncului adus la Templu și văd în Maria, Fecioara ce o crescuseră, cum pântecele ei s-a făcut Templu Duhului Sfânt. S-a făcut izvor Templului celui nou pe care noi îl numim cu numele de Biserică.
Ca și în cazul lui Zaheu, care își prezintă modul de viață dinaintea Dumnezeu-Omului, nici insistența femeii cananeence nu este un moment de obrăznicie. Ci unul relevator asupra modului în care Dumnezeu-Omul îngăduie să-I fie „forțată” mâna de dragul Evangheliei. De obicei Hristos trece printre oameni care ne seamănă. Credeau că li se cuvine totul și că actul de credință nu presupune niciun efort, nicio dialogare interogatorie cu Dumnezeu.
Aud tot mai des asta și la oamenii ce-i ascult lăudându-se a fi ortodocși. E ca și cum credința este de la sine înțeles o moștenire de familie, de comunitate, de neam. Or femeia acesta din părțile Tirului și ale Sidonului – care și rămâne în istorie ca fiind cu numele de Sidonia – nu se încadra în regulile exigenței astfel emise de către noi și de către contemporanii săi. Nu intra în calculele unui răspuns mântuitor, vindecător și minunat prin care Hristos să o îngăduie ca fiind credincioasă.
Or aici e frumusețea reacției Domnului. Dincolo de atitudine, îi provoacă inteligența. Pentru că dacă admitem că avem în credință un dar al lui Dumnezeu, trebuie să admitem că darul acesta este dăruit și prin asumarea de către om a unui minim efort. Ori inteligența este poarta prin care credința luminează sufletul nostru. Ne așază constant lângă valorizarea darului credinței.
Două Întâmpinări. Un Simeon care așteaptă de mult tare împlinirea profeției propriei morți când va vedea pe Mesia. Și dacă instinctul îl face să se teamă inteligența credinței îl face să se bucure și să ne ofere una dintre cele mai frumoase alcătuiri imnografice ale Bisericii. La fel Ana lui Fanuel, care vede în venirea la Templu a Mântuitorului restaurarea demnității femeii și împlinirea profeției ce-i luminase așteptarea. Inteligența așteptării sale este răsplătită din plin.
În timp, departe de rigorile Ierusalimului, arzând însă în focul inteligenței maternității sale, o femeie cere izbăvirea fetei de cel rău. Se face pe sine „câine” la masa stăpânilor pentru a vădi disperarea ei protectoare pentru fiica sa. Două Întâmpinări care vădesc nevoia de inteligență în abordarea lui Dumnezeu și de echilibru în trăirea credinței.
Fie nouă să întâmpinăm cum se cuvine, mereu, pe Domnul Hristos!
Mai multe localități din județul Sibiu se află sub avertizare Cod Galben de ceață, duminică dimineața, informează ANM.
Este vorba despre Sibiu, Avrig, Săliște, Șelimbăr, Roșia, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Porumbacu de Jos, Cristian, Arpașu de Jos, Șura Mică, Apoldu de Jos, Cârțișoara, Cârța și Bruiu.
Potrivit ANM, se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
„Reduceți considerabil viteza dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos, folosiți în mod corespunzător sistemele de iluminare, măriți distanța între autovehicule, evitând depășirile riscante când vizibilitatea este diminuată!
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenția şi să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător și după ce sunt siguri că intenția lor a fost observată de conducătorul auto.
