Acasă Blog Pagina 111

Administrator de service din Sibiu, acuzat că și-a trimis la volan angajatul cu permisul suspendat

O verificare de rutină a polițiștilor rutieri din Sibiu a scos la iveală o situație care s-a transformat într-un dosar penal.

Un tânăr de 20 de ani a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, iar anchetatorii spun că acesta s-ar fi aflat la volan la solicitarea administratorului service-ului auto unde lucrează.

Incidentul a avut loc joi, 30 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Stăvilarului din municipiul Sibiu.

Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr din Tălmaciu.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit polițiștilor, tânărul este angajat al unui service auto și ar fi mutat autoturismul la solicitarea administratorului societății.

Mai mult, anchetatorii susțin că administratorul cunoștea faptul că angajatul avea permisul suspendat în momentul în care i-a încredințat autoturismul.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, dar și pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoștea că nu avea dreptul legal de a conduce.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

La circa 155 de mii de locuitori, municipiul Sibiu are, oficial, 277 de saloane de înfrumusețare. E saturată piața sau nu?/ Iată cum poți face față unei concurențe dinamice și competitive

0

La circa 155000 de locuitori permanenți şi 25000 de locuitori temporari, în special studenţi, Sibiul este cel mai mare oraş din judeţ. Un lucru pare însă cert, sibienii au grijă de aspectul lor. Sau așa ar trebui, la câte saloane de înfrumusețare sunt la fiecare colț de stradă.

Dacă ne referim doar la saloanele înfrumusețare ce funcționează, în mod clar, cu forme legale, potrivit Adelei Morar, directorul executiv adjunct de Sănătate Publică, în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP), există 277 de astfel de amplasamente.

Oficial, 277 de operatori în “industria înfrumusețării” din municipiul Sibiu

“În această statistică – 277 de amplasamente –  intră frizerii, saloane de înfrumusețare, masaj, manichiură, coafură, bronzat, tatuaje etc din municipiul Sibiu. Dar lucrurile sunt mult mai dinamice decât își poate imagina cineva din afară, pentru că multe firme se mută, nu anunță, se modifică și codurile CAEN. În plus, unii, din diverse motive, se tot transformă din SRL în PFA etc. De asemenea, avem multe dosare în lucru”, a declarat, pentru sibiu100.ro, Adela Morar, director executiv adjunct la DSP Sibiu.

Digitalizarea ar ajuta enorm

Și în statistici nu sunt prinse în niciun fel saloanele clandestine, ce funcționează fără forme legale, în diverse locații. Pe unele le-au depistat chiar inspectorii DSP, în urma  unor controale.

“Digitalizarea ar fi soluția care ne-ar ajuta să avem o evidență foarte clară. Așa, este dificil să urmărești o firmă sau  un PFA, când ele se tot mută, se schimbă etc, fără, însă, a ne anunța asupra acestui aspect. Digitalizarea ar permite să știi în orice moment acest circuit”, a mai precizat  directorul executiv adjunct al DSP Sibiu.

Cum se obțin autorizările, pentru a funcționa legal un salon de înfrumusețare

Toate informațiile privind documentația necesară obținerii avizului emis de DSP este disponibilă AICI.

“Certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică este o cerere ce cuprinde câteva rubrici pentru identificarea solicitantului, alte câteva pentru identificarea spațiului, precum și câteva rubrici referitoare la activitatea desfășurată. Completarea formularului este intuitivă și nu necesită cunoștințe avansate.  De asemenea, trebuie depusă schița spațiului în care va funcționa salonul de înfrumusețare și un memoriu tehnic, ce constituie o descriere a acelui spațiu și locația exactă – planul cu încadrare a firmei. Nu în ultimul rând, solicitantul trebuie să depună și actele firmei, indiferent ce formă juridică ar avea (SRL, PFA etc), dar și dovada legală a deținerii spațiului (act de proprietate, contract de închiriere etc). La final, există niște taxe stabilite în funcție de tipul de activitate”, a explicat directorul executiv adjunct al DSP Sibiu.

Ce nevoi ar mai avea Sibiul, la capitolul “saloane de înfrumusețare”

Există la orice colt de stradă. Faci doi pași și găsești altul. Și, totuși, în Sibiu e posibil să existe loc și de mai bine. Asta cu atât mai mult cu cât, în afara locuitorilor săi, Sibiul este un oraș turistic, iar interesul pentru industria de beauty este în continuă creștere.

Ce ai putea face pentru a fi mai competitiv pe o piață atât de aglomerată cum este cea de beauty? Simplu: investești în tehnici moderne, nu lași clienții să atepte și oferi servicii premium.

Prin ce mijloace îți asiguri clienți:

  • tratamente faciale și corporale moderne;
  • servicii premium cu programări rapide;
  • epilare definitivă și tehnologii noi;
  • servicii dedicate bărbaților (grooming);
  • pachete complete (coafor, cosmetică, manichiură, masaj) într-un singur loc;
  • program extins (seara și în weekend).

Toate aceste criterii te pot ajuta, dacă îți dorești o afacere în domeniu, să faci față concurenței ridicate și să-ți fidelizezi clienții. Pentru asta, evident, trebuie să investești și în marketing dar și să ai personal calificat, capabil să satisfacă și cei mai pretențioși clienți.

Prin urmare, poate piața din Sibiu nu pare chiar saturată pentru concepte bine diferențiate. Un salon care oferă servicii de calitate, o experiență plăcută, dar care dispune și de o promovare eficientă, poate avea șanse mari de succes, în special în cartierele noi (Șelimbăr, Arhitecților, Turnișor) sau în zone cu dezvoltare rezidențială.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

DEZMĂȚ în companiile de stat: un director încasează 75.000 de lei LUNAR, iar alții cumulează zeci de funcții

Un singur om încasează 75.000 de lei pe lună din companiile de stat din energie. Zece persoane au strâns împreună 47 de funcții.

În timp ce românii plătesc facturi tot mai mari la energie, în companiile de stat din domeniu circulă salarii și indemnizații care ridică mari semne de întrebare.

Un director și membru în mai multe consilii de administrație ajunge să încaseze nu mai puțin de 75.000 de lei pe lună, iar alți șefi sunt remunerați cu 59.000, 58.700, 52.000 sau 48.000 de lei lunar, potrivit unor date făcute publice de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.

Și mai surprinzător este faptul că doar 10 persoane cumulează 47 de funcții în 16 companii de stat din energie, iar dacă analiza este extinsă, 25 de oameni dețin 77 dintre cele 288 de mandate active.

Situația, susține vicepremierul, este posibilă din cauza unor portițe legislative care permit cumulul funcțiilor executive cu mandatele din consiliile de administrație și supraveghere.

Oana Gheorghiu afirmă că sistemul a fost construit astfel încât aceiași oameni să rămână ani la rând în poziții-cheie, iar reforma nu poate avea loc fără închiderea acestor lacune legislative.

Potrivit acesteia, noile modificări legislative facilitează revocarea unor membri ai conducerii în anumite situații, însă problema de fond rămâne aceeași: un număr restrâns de persoane continuă să concentreze puterea și remunerațiile în companiile de stat din energie.

„Cum se fac banii în companiile de stat din energie?

🔴 75.000 lei / lună câștigă un domn, venit cumulat din 2 funcții în consilii de administrație și o funcție executivă de director;

🔴 59.000 lei / lună câștigă un alt domn, pe aceeași rețetă ca mai sus;

🔴 58.700 lei / lună primește altcineva dintr-o funcție executivă de director și un provizorat în consiliu de administrație;

🔴 52.000 lei / lună din 2 consilii de administrație;

🔴 48.000 lei / lună din 2 consilii de administrație;

🔴 34.200 lei / lună din 5 consilii de administrație.

Totodată, aceiaşi 10 oameni cumulează nu mai puțin de 47 de funcții în 16 companii diferite, în diverse roluri: membru în consiliul de administrație, membru în consiliul de supraveghere sau diferite funcții executive de director.

Dacă extindem analiza, aceiași 25 de oameni dețin 77 din 288 mandate active. Odată ce Ilie Bolojan a preluat conducerea interimară a Ministerului Energiei, avem acum acces la aceste date.

Punctul esențial ca să putem face curățenie este diagnosticarea problemei cu care ne confruntăm și a scăpărilor legislative care permit ca astfel de situații să se întâmple în multe dintre companiile de stat.

Energia e unul dintre cele mai sensibile domenii. Prețul ei lovește direct în economie și în bugetul fiecărei familii. Iar dacă azi plătim mai mult decât vecinii noștri, înseamnă că strategia și investițiile din ultimii ani nu au fost corecte.

Totuși, aceiași „specialiști” conduc de multă vreme companiile din energie — pentru că sistemul a fost construit să-i țină acolo. Iată, pe date publice, cum arată acest sistem.

Toate ocupate „conform legii”. Nu pentru că legea a fost permisivă din neatenție, ci pentru că oricât de mult a fost strâns plafonul de cumul în ultimii 12 ani — de la 5 mandate (2011) la 3 (2016) la 2 (2023)-el numără un singur lucru: mandatele de consiliu de administrație / consiliu de supraveghere.

În schimb, funcțiile de director general sau membru în directorat sunt o categorie separată, care nu intră niciodată la număr. Mai mult, unele dintre societățile-satelit sunt structurate ca SPV-uri cu până la 50% capital de stat — sub pragul care ar declanșa automat obligațiile de plafon și transparență stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 109/2011.

Așadar, nu ne lipsesc neapărat legile, ci voința de a închide „portițele” „uitate” prin ele. Fiecare regulă nouă se lovește de o veche tradiție: un grup restrâns care rotește aceleași funcții prin aceleași companii, și o practică instituțională care a preferat mereu soluția care lasă lucrurile neschimbate.

Cât privește procedura de revocare din aceste funcții, înainte de 2025, revocarea costa statul mai mult decât ignorarea problemei (adică pur și simplu să lași oamenii ăia acolo) pentru că cei înlăturați câștigau apoi în instanță și primeau daune, penalități și salarii compensatorii.

Legea nr. 158/2025 a rezolvat o parte din problemă: azi e mai ușor să revoci pe cineva care nu se aliniază la noile plafoane de remunerație, în 60 de zile, fără daune. Dar revocarea pentru performanță slabă sau acțiuni contrare interesului companiei rămâne, ca și înainte, o chestiune de clauze contractuale.

Altfel spus, depinde cât de riguros a fost negociat contractul de mandat de către ministerul sau autoritatea tutelară.

Clauze slabe, negociate de-a lungul anilor cu aceeași lipsă de rigoare, înseamnă că un membru de consiliu de administrație este foarte greu de revocat, chiar și atunci când acționează clar împotriva companiei, adică implicit împotriva intereselor statului.

Reforma reală nu înseamnă doar legi noi, ci să închizi „portițele” care au permis abuzuri vreme de ani de zile.

Trebuie să oprim risipa din companiile de stat”, a scris Oana Gheorghiu, viceprim-ministru al Guvernului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Final dramatic pentru FC Hermannstadt! Sibiul NU mai are fotbal/UPDATE: FRF confirmă RETRAGEREA

UPDATE: „În conformitate cu decizia Comitetului Executiv al FRF din 13 iulie 2023, în competiţia Liga 2 Casa Pariurilor participă 22 de echipe.

Urmare a cererii de retragere comunicate electronic de către AFC Hermannstadt în data de 31 iulie 2026, pentru sezonul 2026-2027 a rămas un loc vacant.

Prin aplicarea prevederilor regulamentare privind ocuparea locurilor vacante, a fost ocupat locul vacant de către următorul club: CSM Olimpia Satu Mare.

În această situație, clubul CSM Olimpia Satu Mare va prelua programul competițional al clubului AFC Hermannstadt.

Pe cale de consecință trimitem spre aprobare către Comitetul de Urgenţă al FRF lista cu echipa mai sus menţionată, care va ocupa locul vacant”, a transmis Federația Română de Fotbal.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Cu doar o zi înainte de debutul noului sezon al Ligii 2, Hermannstadt a decis să se retragă din campionat, iar informațiile apărute în ultimele ore indică faptul că gruparea sibiană își va înceta activitatea.

După o perioadă îndelungată marcată de probleme financiare și incertitudine, clubul care în urmă cu doar câțiva ani evolua în Superligă și disputa chiar finala Cupei României ajunge la un deznodământ dramatic.

Locul rămas liber în Liga 2 va fi ocupat de CSM Olimpia Satu Mare. Formația sătmăreană, retrogradată la finalul sezonului precedent, deține licența necesară pentru participarea în eșalonul secund și va prelua inclusiv programul competițional al sibienilor în noua ediție de campionat.

Prima etapă va suferi astfel modificări importante. Partida pe care Hermannstadt trebuia să o dispute în deplasare, la Dumbrăvița, va fi reprogramată, iar adversarii vor întâlni în cele din urmă CSM Olimpia Satu Mare.

Retrogradarea din Superligă a reprezentat începutul declinului pentru clubul sibian.

După duelul de baraj cu FC Voluntari, în care Hermannstadt câștigase prima manșă cu 3-2, dar a cedat categoric în retur, scor 0-3, echipa a ajuns în Liga 2.

Problemele financiare s-au agravat, iar proiectul sportiv s-a prăbușit într-un timp foarte scurt.

Potrivit informațiilor apărute în cursul zilei, jucătorii au fost informați încă de dimineață că echipa își încetează activitatea.

Fotbaliștii se pregăteau să plece spre Dumbrăvița pentru primul meci oficial al sezonului, însă planurile au fost anulate în ultimul moment.

După anunț, fiecare și-a strâns lucrurile și a plecat acasă, iar contractele jucătorilor au devenit libere.

Semnele colapsului deveniseră evidente încă din această vară. Numeroși fotbaliști importanți au părăsit clubul, printre ei David Lazar, Aurelian Chițu, Tiberiu Căpușă, Dragoș Albu, Luca Stancu, Silviu Balaure, Sergiu Buș și Eduard Florescu.

La reunirea lotului, organizată pe 23 iulie, s-au prezentat doar câțiva dintre jucătorii cu experiență, Ionuț Stoica, Kevin Ciubotaru, Christ Afalna, Moonga Simba și Alexandru Oroian, restul efectivului fiind completat cu fotbaliști de la echipa U19, un indiciu clar al dificultăților prin care trecea clubul.

Dacă informațiile privind desființarea vor fi confirmate oficial, Hermannstadt va deveni încă un nume important care dispare din peisajul fotbalului românesc, încheind într-un mod dramatic un capitol început cu ambiții mari și performanțe importante în prima ligă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

La Romaniacs, Mani Lettenbichler domină ziua a 2-a de Offroad în Hunedoara

Red Bull Romaniacs 2026: Mani Lettenbichler domină Ziua a 2-a de Offroad în Hunedoara, cu finiș spectaculos la Mina Lupeni

O zi extrem de tehnică pe traseele din Hunedoara și o luptă acerbă pentru podium

Concurenții de la Red Bull Romaniacs au înfruntat în Ziua a 2-a de Offroad o etapă extrem de tehnică și solicitantă într-o regiune a județului Hunedoara care nu mai fusese vizitată de competiție din 2018. Traseul a pus la încercare rezistența fizică și abilitățile tehnice ale riderilor prin secțiuni dificile precum „20 helpers”, „Tele moto”, „Wheelspin gully” și gradene masive de bolovani.

La clasa Gold, Mani Lettenbichler (Germania, KTM) a făcut o demonstrație de forță, dominând autoritar întreaga zi și menținându-un ritm necruțător. În ciuda unei căzături în secțiunea extremă LEATT LIVEmaniacs de la Mina Lupeni (o zonă spectaculoasă cu bolovani abrupți), germanul s-a impus cu un avans considerabil de 12 minute și 19 secunde față de principalul său rival, Teo Kabakchiev (Bulgaria, Sherco). Locul al treilea al zilei a fost ocupat de austriacul Michael Walkner.

Un moment istoric al zilei a fost marcat și de legenda vie a sportului, Graham Jarvis (Marea Britanie), care a pilotat cu precizie milimetrică motocicleta sa electrică Jarv-e, obținând al doilea cel mai rapid timp în secțiunea tehnică LIVEmaniacs și demonstrând potențialul real al noilor propulsii electrice în Hard Enduro.

Bronze Class Offroad Day 2

Rezultatele românilor și performanțele notabile din clase

Riderii români au avut o zi excelentă, obținând rezultate remarcabile în fața unor concurenți internaționali de top:

Clasa Bronze: Experimentul veteran al competiției, Emanuel Gyenes, a dus o luptă strânsă în secțiunile tehnice dure și pe porțiunile rapide de munte, fiind devansat la limită de slovena Tjaša Fifer, dar menținându-se în topul clasamentului. Pe un excelent loc 2 la clasa Bronze a urcat românul David Rūsănescu (David Rusanescu), care a făcut o cursă fabuloasă.

Clasa Adventure Lite: La categoria dedicată motocicletelor Adventure, românul Liviu Mircea Bereteu a avut o evoluție fantastică, reușind să urce pe podium, pe locul 2, după o zi ce a inclus coborâri spectaculoase și o urcare finală intensă pe o pârtie de schi.

Sibianul Claudiu Bozeșan, după 2 zile de Off-Road ocupă poziția 21 la clasa GOLD. Îi ținem pumnii strânși!

Un final unic în istoria raliului: Mina Lupeni

Linia de sosire a Zilei a 2-a a fost amplasată într-un decor industrial absolut unic: un monument părăsit Mina Lupeni, o locație veche de peste 100 de ani din județul Hunedoara. Structurile masive din oțel ruginit, clădirile dezafectate și relicvele industriale au oferit un cadru greu de egalat, transformând finalul acestei etape într-unul dintre cele mai memorabile momente din istoria Red Bull Romaniacs.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007


Adv Ultimate Class Offroad Day 2

Lupeni

Lupeni imagini din Mină

Sursa pozelor Red Bull Romaniacs

Dinu Iancu Sălăjanu și Sava Negrean-Brudașcu, cap de afiș la „Petrecere la Han” din Mediaș

„Petrecere la Han” readuce folclorul autentic la Mediaș. Hanul Greweln devine, de Sfânta Maria, gazda unui spectacol de excepție.

Mediașul se pregătește pentru una dintre cele mai îndrăgite sărbători dedicate tradițiilor românești.

Sâmbătă, 15 august 2026, de Sfânta Maria, Hanul Greweln va deveni locul în care muzica populară, dansul și portul tradițional vor aduce împreună sute de iubitori ai folclorului, în cadrul evenimentului „Petrecere la Han”.

Organizat de Primăria Municipiului Mediaș, spectacolul va începe la ora 16:00 și promite o atmosferă autentic românească, în compania unor artiști consacrați și a celor mai îndrăgite formații folclorice din zona Târnavelor.

Capetele de afiș ale ediției din acest an sunt nume sonore ale muzicii populare românești: Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean-Brudașcu, Ciprian Roman, precum și Mihaela și Ciprian Istrate.

Artiștii vor fi acompaniați de Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”, oferind publicului un spectacol de înaltă ținută artistică.

Pe scenă vor urca și interpreți reprezentativi ai zonei Târnavelor: Aurelian Suciu, Diana Crețu, Costel Popa, Emilia Muntean, Bianca Crețu, Cătălin Bobar, Aurica Bacea, George Cătană și Ioana Creț, care vor aduce în fața publicului frumusețea cântecului popular local.

Evenimentul va pune în valoare și tradițiile coregrafice ale zonei prin evoluțiile Ansamblurilor de dansuri populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave”, conduse de profesorul Vasile Stoia.

Programul artistic va fi completat de Grupul vocal „Bobocei de pe Târnave”, alături de Andrei Jata, coordonați de Aurica Bacea, precum și de tinerii talentați ai secției de canto din cadrul Clubului Copiilor Mediaș, pregătiți de profesorul Claudiu Șimon.

„Petrecere la Han” a devenit, de-a lungul anilor, un reper al manifestărilor culturale dedicate folclorului în Mediaș, reunind generații întregi în jurul valorilor autentice românești.

Organizatorii îi invită pe medieșeni și pe toți cei care iubesc tradițiile să ia parte la această sărbătoare a cântecului, dansului și portului popular, într-un cadru de poveste, la Hanul Greweln.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ștefania Șerban, managerul Spitalului Municipal Sibiu: “Până la finalului anului sper să fie definitivate toate etapele, să facem angajări pentru cele opt specialități medicale noi și să devină funcționale”

Spitalul Municipal Sibiu își extinde structura cu opt specialități medicale noi, totul în beneficiul pacienților. Vestea a venit după lovitura prin care, în urma Memorandului, unitatea sanitară a fost singura din tot județul Sibiu care nu a primit aprobare pentru deblocarea niciunui post. Ștefania Șerban, managerul Spitalului Municipal Sibiu, a povestit, pentru sibiu100.ro, adevărul din spatele acestor decizii.

Decizia de a nu se aproba niciun post, 100% politică?

“Conducerea Spitalului Municipal Sibiu a cerut suplimentarea cu un post de medic, trei posturi de brancardier și infirmieră, două posturi de muncitor și trei posturi și jumătate de asistentă. Asta în condițiile în care noi nu avem infirmieră pe tura de noapte, iar spitalul nu are niciun brancardier. Portarul, asistentele, medicii, toți  fac muncă de brancardier, atunci când este nevoie, cee ace nu este normal. Noi am raportat situația la Ministerul Sănătății, de acolo a plecat către Guvern și, la final, ni s-au aprobat zero posturi. Am fost singura unitate medicală din județul Sibiu căreia i s-au aprobat… zero posture. Tot ce am cerut noi, toate acele posturi, erau deja bugetate și prinse în organigramă, deci nu stă în picioare nici argumentul financiar. Consider că decizia are 100% conotație politică și nu este normal. Interesul pacientului trebuie să primeze”, a declarat, pentru sibiu100.ro, Ștefania Șerban, managerul Spitalului Municipal Sibiu.

Spitalul Municipal Sibiu, fără datorii și cu excedent de trei milioane lei

Prin Memorandum, unitatea nu a primit niciun post. Asta deși activitatea spitalului s-a dezvoltat în ultima perioadă și au fost extinse serviciile oferite bolnavilor.

“Spitalul este în plină dezvoltare. Avem în derulare, din martie 2025, inclusiv implementarea certificării ISO 37001, un sistem de management anti-mită. Certificarea ISO 37001 pentru spitale reprezintă standardul internațional al sistemului de management anti-mită, conceput pentru a ajuta unitățile medicale să prevină, să detecteze și să combată corupția. Aceasta aduce transparență totală în relația cu pacienții și crește încrederea publicului în actul medical. Spre deosebire de acreditarea ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate), care este obligatorie pentru relația cu Casa de asigurări, standardul anti-mită ISO 37001 este voluntar și se obține la inițiativa conducerii spitalului. În plus, Spitalul Municipal Sibiu nu are datorii, ba chiar avem un excedent bugetar de trei milioane de lei”, a precizat managerul Ștefania Șerban.

Gradul de satisfacție al pacienților, 98%

“Spitalul Municipal Sibiu a realizat investiții din fonduri europene, prin PNRR. De asemenea, statisticile privind gradul de satisfacție al pacienților au crescut semnificativ, lucru care nu poate decât să ne bucure, fiind o confirmare a faptului că ne facem treaba așa cum trebuie. 98% dintre pacienții tratați în spitalul nostrum s-au declarat mulțumiți și foarte mulțumiți de servicii, de infrastructură și de tot ceea ce oferă această unitate spitalicească”, a declarat managerul.

Urmează votul în Consiliului Local

Spitalul Municipal Sibiu a început demersurile pentru implementarea a noi specialități medicale de circa un an și jumătate.
“Am urmărit interesul pacienților și adresabilitatea către anumite specialități medicale. Prin urmare, ne-am orientat către cele care înregistrau cereri foarte mari, respectiv Oncologia, Gastroenterologia, Urologia, Ginecologia, Îngrijirile Paliative, Boli Infecțioase, Diabet și Boli Metabolice și Stomatologia. Așteptăm să se publice decizia în Monitorul Oficial și trecem la treabă. Avem aparatura medicală așa că, în afara angajării de personal medical, mai urmează doar câteva etape: avizul de la Consiliul Local Sibiu și depunerea documentației la Direcția de Sănătate Publică. După ce vom avea Autorizația Sanitară de Funcționare pentru noile specialități medicale putem încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate și putem face angajări.  În ședința din august a Consiliului Local Sibiu vom  depune raportul de specialitate și avizul de la Ministerul Sănătății și sperăm că voturile vor fi favorabile”, a explicat Ștefania Șerban.

Sibienii vor beneficia de servicii stomatologice, inclusiv radiologie

Pentru a eficientiza mult lucrurile, nu doar a oferi, pe hârtie, niște servicii medicale și atât, managerul Ștefania Șerban a dechis șantier în policlinica spitalului. “Pentru stomatologie extindem policlinica, astfel încât pacienții să poată intra direct, fără să mai fie necesar să meargă prin interiorul spitalului. Așa accesul va deveni mai facil pentru persoanele care au nevoie de servicii stomatologice, dar și mai sigur pentru pacienții din spital. Cu cât traficul este mai redus în incintă, cu atât riscul de infecții nosocomiale se reduce. De asemenea, și radiologia va fi tot în policlinică, din același motiv. Nu doar radiologia stomatologică, ci toată radiologia, pentru că există multe situații în care pacienții solicită doar servicii de radiologie. De asemenea, țin să precizez că pentru stomatologie avem deja toate echipamentele, achiziționate prin PNRR. La fel și pentru radiologie. Totul este conceput doar în beneficiul pacientului și pentru eficientizarea serviciilor medicale”, ne-a mărturisit managerul Spitalului Municipal Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Anunț finalizare proiect ACHIZITII TEHNOLOGII PENTRU DIGITALIZAREA SC XUX INVESTMENT SRL

Comunicat de presă finalizarea proiectului “ACHIZITII TEHNOLOGII PENTRU DIGITALIZAREA SC XUX INVESTMENT SRL”

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

      XUX INVESTMENT SRL, cod de identificare fiscală 32102114, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J32/712/2013, cu sediul în Municipiul Sibiu, Str.Tractorului, Nr. 12, Jud. Sibiu, anunta funalizarea proiectului cu titlul: “ACHIZITII TEHNOLOGII PENTRU DIGITALIZAREA SC XUX INVESTMENT SRL”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare si inovare, Investiția I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat.

Nr. contract de finatare: 115/RUE2421/C9/I3 din 21.07.2024;

Cod proiect: 2421/C9/I3

Obiectiv general: Digitalizarea intreprinderii XUX INVESTMENT SRL cu tehnologii digitale de ultimă generație în vederea cresterii competitivitatii.

Obiective specfice:

  • Număr servicii și aplicații IT dedicate competențelor digitale și incluziunii digitale achiziționate prin proiect – Valoare tinta 7;
  • Numărul de angajați formați (instruirea personalului care va utiliza echipamente TIC) – Valoare tinta 4;
  • Numărul de angajați formați (cursuri în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii) – Valoare tinta 1;
  • Numărul de criterii de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), ca urmare a implementării proiectului de digitalizare –Valoare tinta 7;
  • Productivitatea muncii în IMM-uri în anul 3 de durabilitate –Valoare tinta 992,689.4014;

Valoare totală proiect: 196.868,95 lei;

Valoare nerambursabilă finanțată din PNRR: 147.290,48 lei;

Perioada de implementare a proiectului: 21.07.2024 – 31.07.2026

Date de contact beneficiar: Țărnaru Raul Nicușor, [email protected], tel.0756244404icială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Anunț finalizare proiect DIGITALIZAREA SOCIETATII PURE ARCHITECTURE SRL

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

PURE ARCHITECTURE SRL în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului DIGITALIZAREA SOCIETATII PURE ARCHITECTURE SRL / Nr. 4651.1/i3/c9 /05.03.2025, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C9 – Suport pentru Sectorul Privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Investiția I3: Scheme de ajutor pentru sectorul privat.

Proiectul s-a desfasurat în perioada 06 Martie 2025 – 31 Iulie 2026, valoarea totală a contractului de finanțare fiind de 170.317,82 lei, fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene – Urmatoarea Generație UE.

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini digitalizarea întreprinderii PURE ARCHITECTURE SRL, ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competivității societății, favorizând inovarea întreprinderii și facilitând noi formule de lucru, adaptând modelul de afaceri la realitățile digitale.

Obiective specifice:

  • Transformarea digitală a serviciilor oferite
  • Formarea personalului pentru tranziția digitală
  • Creșterea prezenței în mediul online

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați!

POPA TUDOR-STEFAN – Reprezentant PURE ARCHITECTURE SRL

Telefon: 0745332465

E-mail: [email protected],

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

România U18, în Sferturile de Finală ale Diviziei B, la EuroBasket

0

Cu un bilanț de 3 victorii și 1 înfrângere, reprezentativa U18 a României s-a calificat în sferturile de finală la FIBA U18 EuroBasket 2026 din Rijeka (Croația), având programat astăzi un duel crucial împotriva Cehiei.

Generația tânără a baschetului masculin românesc confirmă munca depusă în ultimii ani. Reprezentativa U18 a României are un parcurs excelent în faza grupelor la turneul final din Divizia B, bifând 3 victorii și o singură înfrângere, performanță care o duce direct în sferturile de finală.

Astăzi, tricolorii au în față cel mai important meci de până acum: confruntarea directă cu reprezentativa Cehiei pentru un loc în careul de ași al competiției. O astfel de realizare este nu doar lăudabilă, ci și de urmărit cu mare atenție de toți iubitorii sportului cu mingea la coș din România.

Gata de meciuri – sursa FIBA

Amprenta Sibiului pe banca tehnică: Octavian Popa-Calotă (Kevin)

Un element de mare mândrie pentru suporterii din Sibiu și pentru comunitatea baschetbalistă locală este prezența pe banca tehnică a lotului național a lui Octavian Popa-Calotă (Kevin). Fostul mare jucător și actualul antrenor secund al echipei locale BC CSU Sibiu aduce un plus uriaș de experiență, mentalitate de învingător și o conexiune excelentă cu noua generație de sportivi.

Întrebat despre atmosfera din lot și provocările acestui turneu, tehnicianul a declarat:

„Atmosfera este bună. Suntem motivați cu toții să facem o figură frumoasă la acest turneu final. Am norocul să fac parte dintr-un staff cu care am mai lucrat pe vremea când eram jucător. Totdeauna este o onoare să-ți reprezinți țara. Este o presiune suplimentară pe care o accept cu brațele deschise.”

Kevin Popa Calotă – antrenor secund U18 – sursa FIBA

Un parcurs de pregătire riguros

Această calificare nu este una întâmplătoare, ci rezultatul unui program extrem de riguros de pregătire demarat încă de la începutul lunii iunie, sub comanda staff-ului tehnic format din Ionuț Ivan (antrenor principal), Octavian Popa-Calotă, Cristian Trandafir și Robert Munteanu.

Programul de pregătire al echipei naționale U18 masculin a inclus:

  • 1 – 7 iunie: Pregătire fizică la Eforie;
  • 7 – 13 iunie: Pregătire la București;
  • 13 – 22 iunie: Participare la ISF World School Championship (Zlatibor, Serbia);
  • 21 – 24 iunie: Două meciuri de pregătire cu Polonia, la Ploiești;
  • 28 iunie – 8 iulie: Cantonament la Ploiești/București;
  • 8 – 11 iulie: Două meciuri de pregătire cu Grecia, la Atena;
  • 11 – 14 iulie: Pregătire la Ploiești;
  • 14 – 17 iulie: Două meciuri de pregătire cu Anglia, la Ploiești;
  • 17 – 22 iulie: Ultimul stagiu de pregătire la Ploiești;
  • 22 iulie – 3 august: Participare la FIBA U18 EuroBasket, Rijeka (Croația).

Lotul României U18

Performanța de la Rijeka este meritul întregului lot convocat pentru acest turneu european:

Sportivi convocați: David Rasoga, David Fometescu, Ștefan Ciurea, Federico Diaconescu, Sebastian Ciulin, Leonard Tompea, Tudor Pânzaru, Remi Stănescu, Andrei Topai, Matei Chelmu, Vlad Stănculescu, Zsolt Szekely, Alexandru Șerban, Ștefan Bănică și Mihai Filip.

U18 – sursa foto FRB

Calificarea în sferturile de finală este o dovadă clară că baschetul juvenil românesc are un viitor luminos. Totul este pregătit pentru bătălia de astăzi cu Cehia – Hai, România! Meciul se poate vedea aici

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Șase zile în care Sibiul va dansa. Festivalul Internațional „Cântecele Munților” aduce spectacole de excepție

Sibiul devine, timp de șase zile, capitala folclorului internațional. Artiști din șapte țări urcă pe scenele Festivalului „Cântecele Munților”.

Luna august începe în pași de dans și cântec popular la Sibiu. Între 5 și 10 august, municipiul găzduiește cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, inclus în calendarul mondial al prestigioasei organizații CIOFF.

Pe parcursul celor șase zile, artiști din Mexic, Italia, Cipru, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și România vor transforma Piața Mare și alte spații din oraș într-o scenă dedicată tradițiilor autentice, cu spectacole în aer liber, ateliere de dans, parade ale portului popular și animații culturale.

Festivalul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

Dansuri, costume populare și spectacole în tot orașul

Programul festivalului nu se limitează la Piața Mare. În fiecare zi, sibienii și turiștii vor putea întâlni artiștii în locuri emblematice ale orașului.

La sediul CJCPCT „Cindrelul-Junii” și la Centrul Cultural „Ion Besoiu” vor avea loc ateliere de dans, unde participanții vor putea învăța pași tradiționali românești, italieni, ucraineni, ciprioți, turcești, mexicani sau bucovineni.

Ansamblurile participante vor susține animații culturale la Consiliul Județean Sibiu, Muzeul ASTRA, Muzeul Național Brukenthal, Aeroportul Internațional Sibiu și Promenada Mall.

Primele spectacole sunt programate miercuri, 5 august, de la ora 17:00, la Muzeul ASTRA – Târgul de Țară, iar joi, 6 august, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Parada portului popular deschide marile spectacole din Piața Mare

Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va avea loc vineri, 7 august, când sute de artiști vor defila pe Bulevardul Nicolae Bălcescu până în Piața Mare, în tradiționala paradă a portului popular.

De la ora 19:00, publicul va face cunoștință cu toate ansamblurile participante, iar de la 19:30 va începe spectacolul aniversar „Frați la bine și la greu – 18 ani împreună”.

Pe scenă vor urca Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, alături de nume consacrate ale folclorului românesc, precum Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Nineta Popa, Codruța Rodean, Adrian Neamțu, dar și Alexandra Ungureanu, Paul Surugiu – Fuego și Loredana & Orchestra „Agurida”.

Spectacolul va reuni și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dirijată de Nicolae Botgros, Orchestra „Cindrelul-Junii Sibiului”, precum și ansamblurile „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”. Prezentarea va fi asigurată de Iuliana Tudor.

Folclor din întreaga lume în Piața Mare

Sâmbătă, 8 august, de la ora 19:00, scena din Piața Mare va reuni ansambluri din Mexic, Cipru, Turcia, Ucraina, Maramureș și Bucovina, alături de artiști și dansatori sibieni.

Vor evolua ansamblurile „Termal” (Mexic), „Achna Forest” (Cipru), „Sonechko” (Ucraina), „Istanbuldans Spor Kulübü” (Turcia), „Arcanul” din Fundu Moldovei, „Săliștenii” din Maramureș, „Ardealul”, „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Din program fac parte și recitaluri susținute de Natalia Popescu, Antonia Bogdan, Natalia Rusu, Sebastian Emanuel Stan, Daria Gâdea, Gabriela Tuță și Cătălin Iancu & Band.

Festivalul se încheie cu un spectacol aniversar dedicat lui Robert Târnăveanu

Ultima seară a festivalului, duminică, 9 august, va aduce pe scena din Piața Mare ansamblurile „Folk I Picciotti Da Purtedda” (Italia), „Achna Forest” (Cipru) și Călușarii din Platforma Cotmeana.

De la ora 20:00, publicul este invitat la spectacolul aniversar „Robert Târnăveanu – 45 de ani de viață și 25 de ani de activitate artistică”.

Alături de artist vor urca pe scenă zeci de invitați, printre care Mariana Ionescu Căpitănescu, Laura Lavric, Ionuț Fulea, Adrian Neamțu, Zorica Savu, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Alina Bîcă, Nicușor Iordan, dar și ansamblurile „Ceata Junilor” și „Cindrelul-Junii Sibiului”. Spectacolul va fi prezentat tot de Iuliana Tudor.

Singurul eveniment cu bilet

Accesul la spectacolul din 6 august, găzduit de Centrul Cultural „Ion Besoiu”, se face pe bază de bilet.

Biletele sunt disponibile online pe Eventbook, la prețurile de 20 de lei și 10 lei.

Toate celelalte evenimente din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” sunt cu intrare liberă.

Programul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” 2026

Miercuri, 5 august

10:00 – Masterclass „Tehnici fundamentale ale dansului popular ucrainean” – sediul CJCPCT „Cindrelul-Junii”
11:00 – Animații culturale – Consiliul Județean Sibiu
13:00 – Animații culturale – Promenada Mall
17:00 – Spectacol folcloric – Muzeul ASTRA, Târgul de Țară

Joi, 6 august

10:00 – Ateliere de dans românesc și italian – Centrul Cultural „Ion Besoiu”
11:00 – Animații culturale – Consiliul Județean Sibiu
13:00 – Animații culturale – Promenada Mall
18:00 – Spectacol folcloric – Centrul Cultural „Ion Besoiu” (acces pe bază de bilet)

Vineri, 7 august

10:00 – Ateliere de dans cipriot și ucrainean
10:30 – Animații culturale – Aeroportul Internațional Sibiu
18:00 – Parada portului popular
19:00 – Prezentarea ansamblurilor participante – Piața Mare
19:30 – Spectacol aniversar „Frați la bine și la greu – 18 ani împreună”

Sâmbătă, 8 august

10:00 – Ateliere dedicate Călușului și dansurilor bucovinene
11:00 – Animații culturale – Muzeul Brukenthal și Muzeul ASTRA
13:00 – Animații culturale – Promenada Mall
17:00 – Spectacol folcloric – Cristian
19:00 – Marele spectacol internațional – Piața Mare

Duminică, 9 august

10:00 – Ateliere de dans italian, turcesc și mexican
12:00 – Spectacole și animații – Muzeul ASTRA
13:00 – Spectacole și animații – Promenada Mall
16:00 – Spectacol folcloric – Cristian
19:00 – Spectacol folcloric – Piața Mare
20:00 – Spectacol aniversar „Robert Târnăveanu – 45 de ani de viață și 25 de ani de activitate artistică”

Directorul festivalului este Silvia Macrea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Calitatea apei potabile în județul Sibiu. La Șeica Mare și în 2025 s-a constatat depășirea parametrului de amoniu

Apa din județul Sibiu este, în general, sigură pentru consum, iar autoritățile continuă monitorizarea și modernizarea infrastructurii pentru a asigura un standard ridicat de calitate. Persoanele care utilizează surse proprii sau fântâni publice sunt recomandate să verifice periodic calitatea apei la laboratoare acreditate.

Calitatea apei pe care o consumăm zi de zi are un impact profund asupra sănătății și calității vieții noastre. În județul Sibiu, ca de altfel, în România, provocările legate de calitatea apei sunt accentuate de faptul că un procent semnificativ al populației se bazează pe surse individuale de apă, cum ar fi fântânile sau puțurile forate. Aceasta situație subliniază importanța vitală a standardelor și legislației adecvate în asigurarea accesului la apă potabilă de înaltă calitate pentru toți cetățenii.

În anul 2025, DSP Sibiu a monitorizat 21 de zone de aprovizionare cu apă potabilă din care 6 zone de aprovizionare mari și 15 zone de aprovizionare mici. O zonă de aprovizionare mare este definită ca o zonă în care apa potabilă furnizată depășește un volum mediu de 1000 m³ pe zi sau deservește mai mult de 5.000 de persoane.

În anul 2025 volumul total de apă furnizat a fost de 23.718.430 mc. Județul Sibiu are 394.963 de rezidenți, din care 353.342 sunt consumatori.

Aprovizionarea cu apă potabilă a județului, în cifre

  • Județul Sibiu are un număr de 64 UAT-uri, cu un număr de 188 localități din care 84 au apă potabilă.
  • Apă Canal Sibiu furnizează apă la 41 localități.
  • Apa Târnavei Mari furnizează apă la 36 localități
  • Apa Canal Turnu Roșu furnizează apă la 2 localități.
  • SC ACSTAL SA furnizează apă la 2 localități.
  • Un număr de 3 Primării prezintă ASF pentru stațiile de tratare ale apei.
  • Toate zonele ce prezintă ASF au Program de Monitorizare al Apei care e împărțit în Program de Monitorizare Operațională și de Audit.
Furnizorii de apă potabilă în județ

În cadrul monitorizării pe anul 2025 s-au găsit și au fost raportate neconformități în zona Tilișca și Șeica Mare

ZAP Tilișca s-a confruntat cu bacterii coliforme (valoarea maximă înregistrată a neconformării: 23 [CFU]/d), și cu clor rezidual liber, cu un număr de 3.866 locuitori / consumatori posibil afectați. Cauza depășirii CMA/localizare a fost deficitul în tratare / robinet consumator. Problemele au fost remediate.

La ZAP Șeica Mare s-a constatat parametrul neconform la Amoniu (valoarea maximă înregistrată: 2.34 mg/L). Perioada neconformării parametrului (intervalul de la depistarea neconformității până la conformare) a fost una permanentă. Numărul consumatorilor posibil afectați s-a situat la 2.560 locuitori. Cauza depășirii CMA/localizare: sursa de apă brută.

În urma studiului de fezabilitate, s-a luat decizia de înlocuire a sursei de captare, renunțându-se la extinderea stației de tratare cu treptele de tratare pentru eliminarea amoniului. Lucrările de aducțiune a apei de la noua sursă începute în 2023, au continuat și în anul 2024, estimându-se termenul de finalizare în anul 2026 / robinet consumator.

Calitatea apei furnizate spre consum populației prin fântâni publice și izvoare

  • Numărul instalațiilor publice tip fântână din județ: 192
  • Numărul izvoarelor captate pe domeniul public din județ: 116
  • Numărul fântânilor publice monitorizate de DSP: 23
  • Numărul izvoarelor monitorizate DSP: 27
  • Numărul fântânilor publice supuse interdicției de folosire: 22
  • Numărul izvoarelor supuse interdicției de folosire: 23

Calitatea apei în România și în Uniunea Europeană

În România, provocarea de a asigura accesul la apă potabilă de calitate este amplificată de faptul că aproximativ 30% din populație se bazează pe surse individuale de apă, cum ar fi fântâni sau puțuri forate. Aceasta situație unică în Uniunea Europeană ridică întrebări serioase despre siguranța și calitatea apei consumate. Potrivit Ministerului Sănătății, multe dintre aceste surse sunt „neverificate din punct de vedere al calității”, ceea ce reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică.

Directiva UE și transpunerea în legislație națională

În contextul european, Directiva (UE) 2020/2184 privind calitatea apei destinate consumului uman a fost un moment crucial. Aceasta directivă, care a intrat în vigoare în 2020, a stabilit standarde mult mai stricte pentru calitatea apei și a impus ca statele membre să asigure conformitatea cu acestea până la data de 12 ianuarie 2023. În România, transpunerea acestei directive s-a realizat prin Ordonanța nr. 7/2023, care a intrat în vigoare din 28 ianuarie 2023. Această ordonanță nu numai că aliniază legislația națională la standardele europene, dar introduce și cerințe specifice pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității apei potabile.

Impactul standardelor asupra consumatorilor și sănătății publice

Standardele în domeniul calității apei au un rol esențial în protejarea sănătății publice și în asigurarea accesului la apă potabilă sigură și de înaltă calitate pentru consumatori. Importanța acestora este amplificată în contextul noilor reglementări introduse prin Ordonanța nr. 7/2023. Potrivit acesteia, pentru siguranța consumului, una dintre cerințele majore este identificarea și înlocuirea componentelor de plumb din sistemele de apă potabilă. Plumbul este un contaminant cunoscut care poate avea efecte grave asupra sănătății, inclusiv afectarea sistemului nervos și a altor organe vitale.

Cea de-a doua cerință se referă la evaluarea și gestionarea riscurilor asociate cu calitatea apei, inclusiv monitorizarea parametrilor microbiologici și chimici.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI