Acasă Blog Pagina 1327

Unii pensionari nu vor mai primi cardurile sociale pentru alimente

Pensionarii care au primit bani în plus după recalculare și vor avea pensii mai mari de 2.000 de lei, nu vor mai beneficia de cardurile sociale pentru alimente, în valoare de 250 de lei.

Mai mult, aceștia vor plăti și un impozit de 10% pentru sumele care depășesc 2.000 de lei.

În acest moment sunt aproximativ 2 milioane de pensionari care au o pensie mai mică de 2.000 de lei și beneficiază în continuare de acest ajutor social.

Dar, dacă în acest an valoarea voucherelor este de 250 de lei, acestea fiind acordate o dată la două luni, începând de anul următor acestea vor fi înjumătățite, adică românii vor primi doar 125 de lei, o dată la șase luni.

Astfel, cei incluși în program vor primi doar 250 de lei pe an față deci 1.500 de lei, cât primesc în prezent.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Stradă din Sibiu, închisă până în 26 august

La solicitarea constructorului angajat de compania Delgaz Grid, Comisia de sistematizare a circulației a avizat desfășurarea unei lucrări de înlocuire a conductei de gaz și a racordurilor pe strada Regele Ferdinand.

Desfășurarea lucrărilor a fost avizată în perioada 22-26 august, pe tronsonul dintre Aleea Țesătorilor și sensul giratoriu cu strada Abatorului și strada Nicolae Teclu.

„Dată fiind complexitatea lucrărilor, circulația pe acest tronson se va închide în perioada menționată, pe sensul de mers dinspre Gară spre strada Abatorului.

Ca urmare a acestei închideri, în perioada 22-26 august, autobuzele Tursib nu vor mai circula pe strada Regele Ferdinand, ci vor fi deviate pe strada General Magheru, iar locatarii vor putea ocoli zona afectată utilizând Aleea Țesătorilor, cu ieșire în strada Abatorului.

De asemenea, în acest weekend se va efectua o traversare în sensul giratoriu de la intersecția străzilor N. Teclu – Regele Ferdinand – Constituției, dar lucrările se vor executa noaptea, după ora 19.00, fără a fi necesară închiderea circulației, ci doar devierea acesteia pe o singură bandă, alternativ”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: Doi minori dispăruți, recuperați de jandarmii sibieni din zona refugiului Cânaia

Miercuri după amiaza, în urma unui apel prin 112, un bărbat din Rășinari a sesizat faptul că, de ieri, de la ora 16 nu reușește să îl mai contacteze pe tânărul în vârstă de 16 ani, pe care îl are în grijă.

În cursul zilei de ieri, acesta ar fi plecat în mod voluntar înspre stațiunea Păltiniș, într-o drumeție împreună cu un prieten de aceeași vârstă.

„Bărbatul a încercat să ia legătura cu minorul, telefonic, însă fără succes.

În urma acestei sesizări, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Păltiniș, alertați cu privire la faptul că cei doi tineri s-ar afla pe un traseu turistic, într-o zonă unde nu pot fi contactați telefonic, au pornit imediat în căutarea lor.

În scurt timp, cei doi băieți au fost găsiți de jandarmii montani, în zona refugiului Cânaia.

Jandarmii au predat minorii polițiștilor sibieni, care, după ce au constatat că cei doi nu au fost victime ale niciunei infracțiuni, i-au ajutat pe copii să se întoarcă acasă”, a transmis Jandarmeria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Facturi mai mari la gaze începând din această lună. Care este motivul

Din această lună, plătim mai mult la gaze, facturile urmând să vină cu aproape 5 % mai mari pentru consumatorii casnici.

De la 1 iulie Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Eenergiei (ANRE) a crescut tarifele de distribuție în medie cu 19%. În zona Bucureștiului, majorarea e chiar mai mare, a explicat la Europa FM Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

„Aceste creșteri sunt stabilite pentru fiecare operator în parte. La nivelul municipiului București, creșterea este de 24%.

Aceasta va determina, practic, o mărire a prețului gazelor naturale care, din calculele noastre înseamnă undeva la 4,7% în luna august 2024.

Adică, luna iulie 2024, dar facturile ajung în august 2024 la client”, a explicat la Europa FM Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Scumpirea vine la trei ani de la momentul în care în România a fost dată legea racordării gratuite. Acea gratuitate pentru unii se transformă în costuri pentru alții, spune Dumitru Chisăliță.

„Motivația pe care am identificat-o este legată, în principal, bineînțeles, aici discutăm și de inflație, și de consumul tehnologic mărit, urmare a modificărilor legii gazelor naturale din anul 2020.

Tot ce a însemnat extinderi de conductă, rețele noi, branșamente noi au fost suportate de operatori, iar operatorii sunt în situația de a-și recupera acele costuri din tarife care se aplică la nivelul tuturor clienților din România”, a mai spus președintele Asociației Energia Inteligentă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO SALVAMONT: Cum arată corpul unui bărbat după ce a fost atins de trăsnet pe un munte. Recomandări utile

Salvamont Argeș a publicat fotografii ale unui bărbat surprins de furtună, care se afla la aproximativ doi metri de locul în care a lovit un trăsnet.

Imaginile arată numeroase semne lăsate de descărcarea electrică pe tot corpul bărbatului, care a fost inconştient 20-30 de minute după incident.

„Cam așa arată „desenul” făcut de descărcarea electrică de la un fulger primit „parțial”.

Un om care ar fi murit dacă trăznetul lovea un metru-doi mai aproape! Și-a pierdut conștiența pentru 20-30 min din cauza electrocuției și a bubuiturii, dar și-a revenit încetul cu încetul, fiind capabil să coboare pe picioare.

Respectați prognozele meteo și -mai ales în Făgăraș- fiți pregătiți pentru schimbările bruște ale vremii și părăsiți urgent creasta principală sau muchiile, unde probabilitatea de lovire este mai mare.

Iar dacă frontul vine chiar deasupra voastră, coborâți sub linia crestei/muchiei și așezați-vă pe vine (nu jos, în fund!!!) pentru a fi cât mai mici și pentru a fi relativ izolați de talpa bocancilor, dacă trăznește foarte aproape.

Nu fugiți, pentru că apare golul de potențial care atrage fulgerul!

Nu vă adăpostiți sub arbori sau stânci, pentru că acestea pot constitui „ținte” pentru fulger, iar descărcarea vă va electrocuta!”, a transmis Salvamont Argeș pe Facebook.

SURSĂ FOTO: Salvamont Argeș

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: Peste 300 de cicliști s-au înscris la Mediaș Bike Marathon 2024

A șaptea ediție a competiției Mediaș Bike Marathon organizată de Primăria Municipiului Mediaș, Clubul Sportiv Municipal Mediaș, Asociația de Turism și Ecologie Dianthus, Asociația Mediaș 750 de ani, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, Colinele Transilvaniei și a comunității locale de cicliști se va desfășura anul acesta în data de 7 septembrie, în zona de nord a județului Sibiu cu startul și finish-ul în Mediaș, pe strada Johannes Honterus.

Obiectivul acestui concurs este de a promova o parte din traseele pitorești din cadrul Colinelor Transilvaniei și a Via Transilvanica, dar și a potecilor din jurul cetăților fortificate din zonă cu un potențial deosebit pentru cicloturism.

„Ediția din anul 2024 va avea 8 trasee diferite: 14 km, 18 km, 30 km, 35 km, 45 km, 60 km, 80 km și 100km.

De asemenea, pe strada Johannes Honterus, va avea loc cursa Kids Race pe trei categorii de vârstă: 5-6 ani, 7-9 ani și 10-13 ani.

Pregătirile pentru concurs sunt în plină desfășurare, traseul este în curs de amenajare împreună cu voluntarii.

Înscrierile continuă pe site-ul oficial al concursului http://marathonmedias.ro/. Până în momentul de față s-au înscris 304 persoane.

Mediaș Bike Marathon este singurul concurs din România la care concurenții își pot schimba traseul ales inițial pe parcursul desfășurării competiției.

Astfel, prin alegerea dinamică a traseului, oferim participanților șansa de a încheia concursul și de a-și valorifica fiecare potențialul fizic din ziua competiției”, au transmis reprezentanții municipalității medieșene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Doi șoferi sibieni au dosare penale după ce au condus băuți

Doi conducători auto s-au ales în ultimele ore cu dosare penale după ce au fost descoperiți de polițiști băuți la volan.

Astfel, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Horea de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Alma.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,89 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În afara orașului Tălmaciu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 7 de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Tălmăcel.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,57 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În ambele cazuri polițiștii rutieri au deschis dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Bacalaureat august 2024: Peste 85% Dintre elevi au participat la Proba E.d) – rezultatele vin în curând!

Astăzi, 21 august 2024, s-a desfășurat proba E.d), cunoscută drept proba la alegere a profilului și specializării, din cadrul examenului național de Bacalaureat.

Astfel, din cei 578 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 9 discipline (biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, economie, logică şi argumentare, sociologie sau psihologie), s-au prezentat 342 candidaţi, 59 de candidaţi au absentat iar 177 candidați au avut proba recunoscută,

Următoarea probă se va desfășura conform calendarului stabilit, iar primele rezultate vor fi afișate luni, 26 august 2024, până la ora 12:00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Restricții de trafic din cauza lucrărilor la rețelele de apă și canalizare de pe strada Gării din Mediaș

Lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canalizare demarate în Mediaș continuă, conform programului de execuție, pe strada Gării (intersecție Șoseaua Sibiului – strada Rora Mare) începând de joi, 22 august.

Acestea se vor desfășura pe o lungime de 380 de metri, acolo unde vechea rețea de canalizare din tuburi de beton, cu o vechime de peste 50 ani, va fi înlocuită cu conducte noi.

În acest context circulația autovehiculelor în zona afectată de lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Gării (intersecție Șoseaua Sibiului – strada Rora Mare) în perioada 22 august – 21 septembrie, in intervalul orar 8-20, de luni până vineri și 8-15 sâmbata, se va desfășura restricționat.

Astfel:
-Se va restricționa circulatia pe sensul de mers dinspre Str. Titus Andronic (Giratoriu) înspre strada Șoseaua Sibiului.

-Traficul dinspre Târnăveni: Strada Baznei, Nucului, Govora Titus Andronic va fi deviat pe strazile Lucian Blaga – Stephan Ludwig Roth – Unirii – Șoseaua Sibiului.

-Traficul dinspre municipiul Sibiu înspre Târnăveni se va desfășura normal pe strada Gării și strada Titus Andronic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dunărea în pericol. Fluviul se evaporă sub caniculă

Situație critică pe Dunăre, unde canicula extremă și lipsa ploilor au dus la scăderea dramatică a nivelului apei, afectând grav navigația.

Potrivit Digi24, în unele locuri, fluviul aproape că poate fi traversat la pas, iar la Galați, autoritățile sunt nevoite să curețe constant albia pentru a preveni blocarea navelor în nisip.

Acest fenomen alarmant afectează grav traficul fluvial. Bacurile și ambarcațiunile trebuie să ocolească zonele cu apă scăzută, ceea ce duce la aglomerări și întârzieri semnificative.

În prezent, debitul Dunării la intrarea în țară este de doar 2.550 metri cubi pe secundă, adică jumătate din valoarea normală pentru luna august. Potrivit specialiștilor de la AFDJ, adâncimea apei în punctele critice abia atinge 2,5 metri, cu excepții în zona portului Corabia și la Cochirleni, unde se înregistrează minime de 2,4 metri.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii vor da note profesorilor începând din noul an școlar

0

Începând cu noul an școlar 2024-2025, elevii vor putea acorda note profesorilor în cadrul fișei de feedback.

Fișa de feedback cu privire la activitatea profesorilor a fost inclusă în Statului Elevului. Practica era valabilă din 2021, dar abia acum devine obligatorie.

Elevii pot acorda note de la 1 (dezacord sau „în foarte mică măsură”) până la 5 (acord sau „în foarte mare măsură”) cu privire la 16 afirmații despre profesori:

  • Profesorul explică clar materia
  • Profesorul îmi explică modul în care să învăț mai eficient
  • Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante
  • Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor
  • Profesorul încurajează cooperarea între elevi
  • Mă simt motivat să particip la această disciplină
  • Profesorul folosește tehnologia digitală
  • Profesorul explică modul în care ești evaluat și criteriile de evaluare
  • Profesorul încurajează competitivitatea între elevi
  • Elevii sunt încurajați să își exprime ideile și opiniile
  • Atmosfera este plăcută în cadrul orelor
  • Mă simt în siguranță și confortabil la această oră
  • Profesorul ia în considerare și respectă Statutul elevului
  • Ritmul de parcurgere a materiei este potrivit pentru mine
  • Profesorul este interesat de starea mea de bine
  • Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină

Elevii pot da și două răspunsuri deschise cu privire la activitatea profesorilor, dar trebuie să noteze la final și prezența la ore.

„Sunteți invitați să oferiți feedback cu privire la activitatea la clasă. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate.

Această fișă este anonimă și poate fi completată electronic sau în format tipărit”, se arată în deschiderea formularului prin care elevii pot oferi note profesorilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Poliția Sibiu: Atenție la produsele contrafăcute. O sibiancă a fost reținută pentru că vindea bijuterii false

Polițiștii sibieni au transmis, miercuri, mai multe recomandări pentru a evita țepele celor care oferă produse contrafăcute.

După cazul sibiencei care a vândut bijuterii false, polițiștii cu atribuții în combaterea contrafacerii au transmis mai multe recomandări în acest sens.

„Cum SĂ NU CAZI în plasa comercianților de produse contrafăcute:

  • un produs original este însoțit de un certificat de garanție și de conformitate;
  • un produs original este marcat/ștanțat cu sigla firmei producătoare sau a brandului;

-un produs original reflectă calitatea în preț.

‼️Produsul contrafăcut nu deține certificat de garanție și de conformitate și nici nu este marcat corespunzător.

‼️ Produsul contrafăcut este mult mai ieftin față de prețul produsului original, de lipsa bonului fiscal nici nu mai vorbim.

‼️Produsul contrafăcut, utilizat pe corp(bijuterii, cosmetice, detergenți), îți poate afecta starea de sănătate!”, a transmis Poliția Sibiu pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News