Acasă Blog Pagina 134

Prof. Dr. Ciprian Tănăsescu: „Frica de diagnostic ucide mai repede decât boala. Cancerul este descoperit când durerea devine insuportabilă”

Frica de diagnostic și tendința de a ignora simptome aparent banale îi aduc pe mulți români în fața medicului mult prea târziu, când boala este deja într-un stadiu avansat.

Prof. Dr. Ciprian Tănăsescu, medic în cadrul Secției Chirurgie II a Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, atrage atenția asupra semnalelor de alarmă pe care oamenii aleg frecvent să le ignore și care pot ascunde afecțiuni grave, inclusiv cancer.

Potrivit specialistului, în România multe tipuri de cancer sunt depistate tardiv tocmai pentru că simptomele apar discret sau lipsesc în fazele incipiente.

Cancerul de colon, cancerul pancreatic, cel pulmonar sau gastric sunt printre afecțiunile diagnosticate frecvent prea târziu, reducând dramatic șansele de vindecare.

Prof. Dr. Ciprian Tănăsescu avertizează și asupra unui fenomen tot mai întâlnit: automedicația. Pastilele luate fără recomandare medicală pot masca simptome importante și pot întârzia prezentarea la specialist, transformând afecțiuni tratabile în urgențe chirurgicale.

Interviu cu Prof. Dr. Ciprian Tănăsescu

  1. Care sunt cele mai periculoase simptome pe care oamenii aleg să le ignore?

Din păcate, oamenii ignoră adesea simptome care pot ascunde boli grave, tocmai din frica de a nu descoperi o afecțiune malignă în urma investigațiilor, ceva de genul „ce nu știu, nu mă omoară”. Doar că, în cazul acestor afecțiuni, descoperirea tardivă duce, de cele mai multe ori, la un prognostic prost.

O sângerare în scaun are, cel mai adesea, o cauză benignă — hemoroizi sau fisură anală — dar se poate datora și unui cancer de rect, care, descoperit la timp, poate fi tratat mult mai ușor.

O formațiune tumorală la sân depistată prin autopalpare poate fi un simplu fibroadenom, dar poate fi și un cancer de sân aflat la debut.

De asemenea, o modificare de durată a tranzitului intestinal, investigată la timp, poate duce la descoperirea unui cancer de colon incipient.

  1. Există cazuri în care o consultație făcută la timp a salvat viața pacientului?

Da, există asemenea cazuri. Unele au efect imediat, altele pe termen lung. Un consult pentru o simplă durere în piept poate descoperi un infarct miocardic aflat la debut, care poate fi tratat rapid, salvând astfel viața pacientului.

O colonoscopie efectuată profilactic poate descoperi prezența unor polipi care, dacă nu sunt excizați, se pot transforma în cancer de colon.

De asemenea, o consultație completată de mamografie poate depista un cancer de sân chiar și la dimensiuni sub 1 cm.

  1. Ce tipuri de cancer sunt descoperite prea târziu cel mai des?

În general, cancerele sunt depistate tardiv, deoarece durerea apare, de multe ori, doar în fazele avansate ale bolii. În România, oamenii ajung la medic cel mai adesea atunci când durerea devine insuportabilă.

Cancerul de colon este frecvent descoperit târziu, deoarece colonul este un organ greu accesibil clinic, iar simptomele apar tardiv. De aceea, screeningul prin colonoscopie este extrem de important pentru prevenție.

Și cancerul pancreatic, cancerul pulmonar sau cancerul gastric sunt depistate frecvent în stadii avansate, în lipsa screeningului.

  1. De ce ajung mulți pacienți în chirurgie doar în stadii avansate ale bolii?

Pacienții ajung la chirurg în faze tardive ale bolii din cauza fricii de a merge la medic, a lipsei simptomelor evidente sau a absenței programelor de screening.

Prezentarea tardivă duce atât la scăderea eficienței tratamentului, cât și la un prognostic mult mai prost.

  1. Care sunt cele mai frecvente urgențe chirurgicale pe care le vedeți?

Cele mai frecvente urgențe chirurgicale sunt traumatismele și afecțiunile grupate sub denumirea de „abdomen acut chirurgical”: apendicita acută, colecistita acută, ulcerul gastro-duodenal perforat, ocluzia intestinală și altele.

  1. Cum afectează automedicația starea pacienților care ajung la spital?

Automedicația, în afecțiuni ușoare, poate fi uneori eficientă. Însă, în multe cazuri, aceasta maschează simptomele sau, mai grav, amână prezentarea la medic, ducând la diagnosticarea tardivă a unor boli grave.

  1. Ce efecte au stresul, fumatul și alcoolul asupra sănătății chirurgicale?

Stresul, fumatul și consumul de alcool sunt implicate, din păcate, în apariția și agravarea multor afecțiuni grave. Mă refer aici la bolile cardiovasculare, unde au un rol etiologic important, la cancere, unde contribuția lor este dovedită, dar și la agravarea unor boli cronice benigne sau metabolice.

  1. Ce afecțiuni apar tot mai des din cauza sedentarismului?

Sedentarismul, asociat cu alți factori de risc, poate duce la obezitate, diabet, boli cardiovasculare, depresie, anxietate, cancere sau ficat gras non-alcoolic.

Mesajul medicului Ciprian Tănăsescu este clar: multe boli grave pot fi tratate eficient dacă sunt descoperite la timp.

Ignorarea simptomelor, automedicația și amânarea controalelor medicale reduc șansele de vindecare și pot transforma afecțiuni tratabile în urgențe medicale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Dorinel Munteanu lasă în suspans viitorul său: „Vom vorbi după baraj”

Dorinel Munteanu a avut un discurs apăsat după partida în care Hermannstadt a bătut luni seara FCSB, scor 2-0, iar tehnicianul a ținut să-și felicite jucătorii pentru atitudinea arătată într-un moment extrem de delicat al sezonului.

Antrenorul a vorbit despre presiunea rezultatelor, despre lipsa de efectiv, dar și despre încrederea pe care echipa trebuie să o păstreze înaintea meciurilor de baraj decisive pentru rămânerea în SuperLiga.

Tehnicianul a recunoscut valoarea adversarului, a transmis că victoria Sibiului a fost una meritată și a ținut să își apere lotul după criticile venite în ultima perioadă.

Dorinel Munteanu a explicat și schimbarea de mentalitate produsă în cadrul echipei înaintea finalului de sezon, insistând că jucătorii trebuie să lase deoparte calculele și să se concentreze exclusiv pe propriile meciuri.

Principalul obiectiv rămâne acum salvarea de la retrogradare, iar toate energiile sunt îndreptate către duelurile de baraj care urmează.

„Ce să spun, vreau să îmi felicit echipa pentru că au avut o centrare maximă, dacă pot spune la acest joc. Știm adversara, a fost gândul la celelalte rezultate. Trebuie felicitați pentru că au avut încredere în ei.

Vom avea încredere pe viitor, în jocul nostru chiar dacă nu suntem prea mulți. Principalul obiectiv e să ne recuperăm cât mai repede, să abordăm cu încredere meciurile de baraj.

Am avut o echipă foarte bună în față. S-a spus că am venit cu echipa a doua, fiecare antrenor din SuperLiga și-ar dori 6-7 jucători din cei care au fost pe teren. Sibiul a câștigat pe merit.

S-a schimbat modul de gândire, tot făceam calcule înainte de meci. Sunt și antrenori care își respectă meserie, conducători care fac la fel. Așa a fost și la noi. Le-am zis să nu se gândească decât la meciul nostru.

Este o echipă matură, solidă, am urmărit și FC Voluntari. Vom analiza foarte bine, ne dorim să ne atingem obiectivul, ca sa rămânem în SuperLiga.

(Veți mai rămâne la FC Hermannstadt?) Vreau să lăsăm această întrebare pentru după meciurile de baraj. Așa e cel mai bine pentru toți”, a spus Dorinel Munteanu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ALERTĂ GENERALĂ: Minoră din Axente Sever, DISPĂRUTĂ de la școală

Polițiștii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani care, în data de 18 mai, se afla la o unitate de învățământ din localitatea Copșa Mică și nu a mai revenit la domiciliu.

La data de 18 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați în scris de către mama minorei cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiica sa MATEI MARIA-VALERIA, în vârstă de 16 ani, domiciliată în localitatea Axente Sever, a plecat de la unitatea de învățământ, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime aproximativ 1,50-1,60 metri, greutate aproximativă 40-50 kg, păr șaten șaten închis, ten măsliniu, ochi căprui.

La momentul dispariției nu se cunosc obiectele vestimentare pe cale le purta.

Semne particulare: Nu prezintă.

Persoanele care pot oferi informații despre această persoană sunt rugațte să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgență 112.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Surpriză uriașă. Un medieșean este NOUL ANTRENOR de la FCSB

FCSB și-a găsit noul antrenor principal după plecarea lui Mirel Rădoi la Gaziantep FK, alegerea finală a roș-albaștrilor fiind Marius Baciu.

Acesta revine în prim-plan după aproximativ trei ani în care nu a mai ocupat funcția de antrenor principal.

Anunțul a fost făcut chiar de către Gigi Becali, cu puțin timp înaintea startului partidei dintre AFC Hermannstadt și FCSB, din ultima etapă de play-out a SuperLigii României.

„L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe un an. Mâine dimineață se prezintă la antrenament și dăm drumul la treabă”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

În vârstă de 51 de ani, Marius Baciu a antrenat ultima dată la Al-Nahdah Club, formație de care s-a despărțit pe 30 iunie 2023. Tehnicianul deține licența PRO încă din 2015 și îndeplinește toate criteriile impuse de FRF pentru ocuparea postului de antrenor principal.

Marius Baciu a semnat cu FCSB până la finalul sezonului următor. Înaintea experienței din Golf, acesta a fost antrenor principal la AFC Turris Turnu Măgurele, în perioada octombrie – decembrie 2019.

După revenirea în România, fostul secund al lui Marius Șumudică a ocupat funcția de director tehnic la Păușești Otăsău.

De-a lungul carierei, Marius Baciu a mai trecut pe la Voința Sibiu, Unirea Alba Iulia, Șimleu Silvaniei, Poli Iași, Flacăra Făget, SC Bacău, Academica Clinceni, Concordia Chiajna și Juventus București.

Debutul lui Marius Baciu pe banca FCSB va avea loc împotriva celor de la FC Botoșani, în play-off-ul pentru UEFA Conference League. Partida este programată pe 24 mai, de la ora 20:30.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtăș

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – MINUNE pe Municipal: FC Hermannstadt învinge FCSB cu 2-0 și va disputa barajul pentru menținerea în Liga I

FC Hermannstadt a reușit minunea, luni seara, învingând FCSB în lupta pentru supraviețuirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Sibienii au câștigat cu 2-0 și a beneficiat din plin de rezultatele din celelalte partide. În acest fel, jucătorii lui Dorinel Munteanu au mai primit o șansă și vor juca barajul pentru menținerea în Liga I cu FC Voluntari.

Rezultatele de luni seara: Petrolul – Oțelul 1-5, Farul – Metaloglobus 0-1 și Unirea Slobozia – UTA Arad 0-1.

În urma scorurilor înregistrate luni seara, Metaloglobus și Unirea Slobozia au retrogradat, iar Hermannstadt și Farul vor juca barajul pentru menținerea/promovarea în SuperLiga cu Chindia Târgoviște și FC Voluntari.

UPDATE 3: S-a făcut 2-0 pentru FC Hermannstadt în minutul 70. Sergiu Buș a marcat din apropierea porții după o centrare perfectă a lui Neguț.

FCSB a replicat în minutul 67, dar șutul său de la marginea careului a fost prins fără probleme de David Lazar.

Același Neguț a avut o ocazie uriașă în minutul 63. Acesta a primit un balon într-o poziție excelentă, însă șutul a fost foarte slab și a fost prins de portarul FCSB.

Neguț a avut prima ocazie a reprizei secunde în minutul 54. Acesta a primit o minge în careu, a preluat su stângul și a reluat cu dreptul, însă mingea a „șterds” bara porții lui Târvovanu și s-a dus afară.

UPDATE 2: Minutul 38 a adus deschiderea scorului pentru FC Hermannstadt. Sibienii au înscris după lovitura de cap a lui Bozhidar Chorbadzhiyski. Nemarcat, fundașul sibienilor a înscris din doar câțiva metri, după un corner.

La aceste scoruri, Metaloglobus și Unirea Slobozia sunt retrogradate, iar Petrolul Ploiești și Hermannstadt vor juca barajul pentru menținerea/promovarea în SuperLiga cu Chindia Târgoviște și FC Voluntari.

UPDATE: Bucureștenii au avut prima ocazie a partidei, în minutul 25. Octavian Popescu a trimis din lovitură liberă, însă David Lazar a fost la post și reține. A fost primul șut pe poartă al meciului.

Din păcate, Oțelul a înscris la Ploiești și are 2-0 cu Petrolul. În rest, e 0-0 în toate celelalte trei partide. La aceste scoruri, Metaloglobus și Hermannstadt sunt retrogradate, iar Petrolul Ploiești și Unirea Slobozia vor juca barajul pentru menținerea/promovarea în SuperLiga cu Chindia Târgoviște și FC Voluntari.

ȘTIRE INIȚIALĂ: FC Hermannstadt joacă în această seară pentru evitarea retrogradării în ultima etapă împotriva celor de la FCSB.

Componența celor două echipe:

Hermannstadt: Lazar – Căpușă, Chorbadzhiniysky, Stoica, Ciubotaru – Balaure, Albu, Zargary, Neguț – Chițu, Buș.

Rezerve: Muțiu, Pop, Stancu, Karo, Issah, Gandila, Nkama, Gjorgjievski.

FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Duarte, Kiki – Arad, Lixandru – Popa, Alhassan, Popescu – Thiam.

Rezerve: Andrei, Zima, Colibășanu, Ilie, Toma, Cercel, Panait, Avram.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

De la haos electoral la victoria-surpriză: anul în care Nicușor Dan a devenit președintele schimbării

Un an de la victoria lui Nicușor Dan. Cum a traversat România cel mai tensionat ciclu politic din ultimele decenii.

Pe 18 mai 2025, România încheia unul dintre cele mai dramatice și polarizante capitole electorale din istoria sa recentă.

După luni de tensiuni, proteste, acuzații și incertitudine instituțională, Nicușor Dan câștiga turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu 53,6% din voturi, în fața candidatului AUR, George Simion.

Victoria sa nu a reprezentat doar schimbarea unui președinte. Pentru mulți români, scrutinul din mai 2025 a fost perceput drept un referendum despre direcția țării: pro-europeană sau suveranistă, reformistă sau anti-sistem.

La un an de la acel moment, bilanțul primului mandat al lui Nicușor Dan rămâne unul complex, marcat de confruntări politice dure, reforme controversate și o instabilitate guvernamentală care a culminat cu căderea Executivului prin moțiune de cenzură.

Cum s-a ajuns la alegerile din mai 2025

Criza politică a început încă din finalul anului 2024, când alegerile prezidențiale organizate atunci au fost anulate în urma unui scandal fără precedent privind presupuse nereguli electorale, ingerințe externe și contestări masive ale rezultatului.

Decizia de anulare a provocat proteste de stradă, acuzații reciproce între partide și o prăbușire a încrederii publice în instituțiile statului. România a intrat pentru câteva luni într-o zonă gri constituțională, cu un climat politic exploziv și o societate profund divizată.

În acest context, Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la președinție, mizând pe imaginea de tehnocrat și reformist.

Alegerile reluate în mai 2025 au adus una dintre cele mai mari mobilizări la vot din ultimii ani. În turul al doilea, Nicușor Dan a obținut peste 6,1 milioane de voturi și un avans de aproximativ 830.000 de voturi față de George Simion.

Un mandat început sub presiune

Nicușor Dan a preluat mandatul într-un climat tensionat, cu o societate polarizată și cu presiuni uriașe venite atât din partea partenerilor occidentali, cât și din interiorul țării.

Încă din primele luni, noul președinte a insistat pe ideea „reconstrucției încrederii în stat”, lansând consultări pentru reforme administrative și electorale. În paralel, relația cu Guvernul s-a deteriorat rapid, pe fondul disputelor privind deficitul bugetar, reformele fiscale și reorganizarea aparatului public.

Cele mai importante decizii din primul an de mandat

  1. Resetarea relației cu instituțiile europene

Una dintre primele mișcări ale lui Nicușor Dan a fost repoziționarea fermă a României în nucleul pro-european al UE. Vizitele externe rapide la Bruxelles, Paris și Berlin au avut rolul de a calma temerile privind stabilitatea democratică a țării după anularea alegerilor din 2024.

Administrația prezidențială a susținut accelerarea reformelor din PNRR și relansarea dialogului strategic cu Comisia Europeană.

  1. Reforma electorală promisă după criza din 2024

După scandalul care a dus la anularea scrutinului precedent, Cotroceniul a împins în spațiul public ideea unei reforme electorale ample: digitalizarea proceselor electorale, noi reguli de finanțare a campaniilor și întărirea mecanismelor anti-dezinformare.

Tema a rămas una dintre cele mai controversate din primul an de mandat.

  1. Conflictul permanent cu opoziția suveranistă

Victoria lui Nicușor Dan nu a închis conflictul politic, ci l-a amplificat. Opoziția naționalistă și suveranistă a contestat constant legitimitatea noii puteri și a organizat proteste repetate împotriva administrației prezidențiale.

Discursul public a devenit extrem de radicalizat, iar scena politică s-a împărțit tot mai clar între tabăra pro-europeană și cea anti-sistem.

  1. Reforma administrației și presiunea pentru reducerea cheltuielilor

În contextul deficitului bugetar ridicat, președintele a susținut măsuri de reducere a aparatului administrativ și restructurări în companiile de stat.

Aceste inițiative au generat tensiuni inclusiv în interiorul coaliției guvernamentale și au alimentat proteste sindicale.

  1. Căderea Guvernului prin moțiune de cenzură

Momentul politic major al primului an de mandat a fost căderea Guvernului în urma unei moțiuni de cenzură votate în Parlament.

Criza a venit după luni întregi de conflicte privind austeritatea, taxele și reformele administrative. Prăbușirea Executivului a obligat Cotroceniul să intre într-o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorități stabile.

Pentru Nicușor Dan, episodul a reprezentat primul mare test de autoritate politică în relația cu partidele parlamentare.

Un an care a schimbat complet scena politică

La un an de la victoria sa, Nicușor Dan rămâne unul dintre cei mai polarizanți lideri politici ai ultimilor ani. Pentru susținători, el este președintele care a împiedicat alunecarea României spre radicalism și a readus tema reformei în centrul politicii.

Pentru adversari, mandatul său a accentuat tensiunile sociale și a adâncit ruptura dintre instituții și o parte importantă a electoratului.

Cert este că anul politic început pe 18 mai 2025 a schimbat fundamental dinamica puterii în România — iar efectele acelui scrutin istoric continuă să se vadă și astăzi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Muzică, dans și tradiții autentice: Festivalul Vándorcsizma transformă Mediașul într-o uriașă sărbătoare

Pe 6 iunie 2026, Mediaș va deveni din nou centrul tradițiilor și al multiculturalității, odată cu organizarea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului de Dansuri Populare Vándorcsizma.

Evenimentul, găzduit în Parcul Greweln, s-a transformat de-a lungul ultimelor două decenii într-una dintre cele mai iubite și reprezentative sărbători ale orașului.

Festivalul reunește anual membri ai comunității maghiare, dar și numeroși participanți de diferite naționalități din Mediaș și din localitățile învecinate, atrași de atmosfera autentică, muzica populară, dansurile tradiționale și spiritul de comunitate.

Spectacole, dansuri populare și concerte care vor transforma parcul într-o uriașă sărbătoare

Ediția din acest an promite un program divers, destinat tuturor categoriilor de vârstă. Publicul va putea urmări spectacole de dans popular, concerte și momente artistice speciale, în timp ce alte zone ale parcului vor găzdui activități gastronomice, târguri și programe interactive pentru copii.

Atmosfera autentică va fi completată de preparatele tradiționale pregătite la ceaun, de târgul meșteșugăresc și de deja celebra seară de dans popular care încheie festivalul.

În spatele organizării se află aproape 40 de voluntari care contribuie la pregătirea evenimentului și la menținerea atmosferei primitoare care a consacrat Festivalul Vándorcsizma.

Ansambluri din toată Transilvania urcă pe scena festivalului

Pe scena festivalului va avea loc un adevărat maraton al dansului popular maghiar și românesc, cu ansambluri venite din mai multe regiuni ale Transilvaniei.

Alături de gazdele de la Ansamblul Gyöngyvirág, mai sunt invitate:

-ansamblul Százfonat din Sângeorgiu de Pădure;

-ansamblul Burusnyán din Ghelința;

-ansamblul Mákvirágok din Cristuru Secuiesc;

-invitații din Ungaria de la Școala Generală Kőrösi Csoma Sándor din Dunakeszi;

-ansamblul Kikerics din Sighișoara;

-Școala de Dans Vasile Stoia, care va prezenta dansuri populare românești locale.

Organizatorii spun că ediția din acest an va aduce pe scenă unele dintre cele mai dinamice și spectaculoase momente folclorice de până acum.

Muzica populară va avea un rol special la ediția din 2026

Festivalul va aduce în fața publicului și tineri interpreți de muzică populară apreciați în comunitatea maghiară.

Printre invitați se numără Vajda Szilvia, elevă a Liceului de Arte „Dr. Palló Imre” din Odorheiu Secuiesc și membră a grupului Tarisznyás. Câștigătoare a mai multor concursuri de folclor, artista își propune să promoveze valorile tradiționale și să apropie comunitățile maghiare prin muzică.

Pe scenă vor urca și tinerele interprete din grupul Kispacsirták din Mediaș — Gál Szintia, Lukács Jázmin și Méder Eszter — alături de Bányai Lénárd, care va debuta în fața publicului festivalului.

Invitat special: trupa Balkan Fanatik

Punctul culminant al ediției din acest an va fi concertul susținut de Balkan Fanatik, una dintre cele mai cunoscute formații electro-etno din Ungaria.

Trupa este recunoscută pentru stilul unic prin care combină muzica electronică modernă cu elemente tradiționale maghiare și influențe balcanice și orientale.

Despre formație, celebra artistă Sebestyén Márta declara: „Foarte puțini reușesc să prelucreze muzica populară maghiară într-un mod cu adevărat demn, iar Balkan Fanatik face acest lucru în cel mai desăvârșit mod.”

Concurs de gulaș, târg meșteșugăresc și activități pentru toate vârstele

Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va fi concursul de gătit gulaș, unde zece echipe își vor pregăti rețetele tradiționale în ceaune.

Aromele condimentelor, fumul focurilor și atmosfera relaxată vor transforma întregul parc într-un spațiu autentic de sărbătoare.

Vizitatorii vor putea descoperi și un târg meșteșugăresc cu:

-bijuterii inspirate din motive populare;

-obiecte pictate manual;

-accesorii tradiționale;

-produse locale și creații artizanale.

Nu vor lipsi cozonacul secuiesc, langoșul și înghețata, care vor completa experiența gastronomică a festivalului.

Iurte, tir cu arcul și jocuri tradiționale pentru copii

Programele în aer liber vor recrea atmosfera vremurilor de odinioară în jurul iurtei amplasate în parc.

Participanții vor putea urmări demonstrații de montare a iurtei, sesiuni de tir cu arcul și prezentări de costume și arme tradiționale.

Copiii vor avea parte de jocuri interactive pregătite de echipa BuGRi – Jocuri populare din lemn, iar cabina foto 360° le va oferi participanților amintiri spectaculoase de la eveniment.

Seara se încheie cu dans popular și petrecere până târziu în noapte

Festivalul se va încheia cu tradiționala seară de dans popular, unde localnicii și invitații vor petrece împreună pe ritmuri tradiționale.

Atmosfera va fi întreținută de Vajda Szilvia și formația Héva, într-o petrecere care promite să continue până târziu în noapte.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tensiuni SUA-Danemarca-Groenlanda: Planul secret al lui Trump pentru extinderea controlului militar în Arctica

Statele Unite, Groenlanda și Danemarca poartă discuții secrete la Washington privind viitorul strategic al insulei arctice, după ce Donald Trump a amenințat anterior cu o posibilă preluare militară a teritoriului, potrivit unei investigații The New York Times.

Negocierile au fost inițiate pentru a reduce tensiunile și pentru a evita o criză diplomatică ce ar putea afecta alianța NATO.

Groenlanda, miza geopolitică în Arctica

Chiar dacă atenția internațională este concentrată pe alte conflicte globale, interesul Statelor Unite pentru Groenlanda rămâne ridicat, relatează Mediafax.

Lideri din Groenlanda, Danemarca și SUA discută de luni de zile un posibil cadru de securitate și cooperare militară extinsă, însă pozițiile sunt profund divergente.

Unii politicieni groenlandezi au ajuns chiar să marcheze în calendare date simbolice, temându-se de posibile escaladări politice, inclusiv ziua de naștere a lui Donald Trump (14 iunie).

Ce urmărește SUA în Groenlanda

Conform surselor citate de NYTimes, Washingtonul ar urmări:

  • extinderea pe termen nelimitat a prezenței militare americane în Groenlanda
  • un acord de securitate pe termen lung, inclusiv în eventualitatea independenței insulei
  • drept de veto asupra unor investiții strategice, pentru a limita influența Rusiei și Chinei
  • cooperare extinsă în exploatarea resurselor naturale (petrol, uraniu, pământuri rare)

Aceste cerințe sunt privite cu rezerve de autoritățile din Groenlanda, care le consideră potențial restrictive pentru suveranitate.

Extindere militară în zona arctică

Pentagonul accelerează planurile de consolidare a prezenței militare în regiunea arctică.

Generalul Gregory M. Guillot, comandant al US Northern Command, a descris o strategie bazată pe o rețea de baze și sisteme radar în Groenlanda, Alaska și Canada, menite să contracareze competiția geopolitică în creștere.

În acest context, SUA analizează utilizarea infrastructurii existente, inclusiv aeroporturi și porturi din Groenlanda, pentru desfășurarea de trupe și operațiuni militare.

Temerile Groenlandei: suveranitate limitată

Oficialii și politicienii din Groenlanda avertizează că noile condiții ar putea limita semnificativ independența reală a insulei.

Un parlamentar local a declarat că, în aceste condiții, Groenlanda nu ar mai avea o independență autentică, iar presiunea externă ar putea dura generații.

Președinta comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului groenlandez, Pipaluk Lynge, a subliniat că „cel mai bun rezultat este să nu fim invadați sau controlați”.

Discuțiile au la bază un acord din 1951

Discuțiile au la bază un acord militar semnat în 1951 între SUA și Danemarca, pe vremea când Groenlanda era încă teritoriu colonial.

Acest acord a devenit punctul de plecare pentru actualele negocieri privind extinderea prezenței americane în regiune.

Groenlanda a devenit un punct strategic major în competiția globală dintre marile puteri, iar negocierile dintre SUA, Danemarca și autoritățile locale ar putea redefini echilibrul de putere în Arctica.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

INVITAȚIE LA VALS – seară în paşi de dans  pe 8 noiembrie la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia

În seara de 8 noiembrie, în stagiunea Musical Extravaganza, luminile se vor aprinde peste eleganța unei epoci apuse, iar Filarmonica Stat Sibiu va deveni scena unui bal de poveste. Tenorul gazdă Ştefan von Korchşi soprana Elina Velicavor invita publicul să li se alăture în paşi de vals, într-un spectacol unde muzica și dansul se împletesc într-o veritabilă feerie de sărbătoare.

Tenorul Ştefan von Korch, gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza spune:

«„Invitația la vals” nu este doar un concert, ci o călătorie într-un timp al eleganței şi nobleţii, o seară în care fiecare spectator devine parte din poveste. »

Cu o selecţie muzicală de poveste, tenorul cu  voce strălucitoare – Ștefan von Korch şi soprana cu timbru de catifea –  Elina Velica, vor ghida spectatorii printr-un univers sonor festiv şi sclipitor, inspirat de farmecul seratelor vieneze. Sub acorduri celebre, atmosfera va prinde viață asemenea unui salon aristocratic, în care fiecare notă devine un pas de vals, iar fiecare moment – o invitație la visare. Repertoriul, bogat și seducător, va readuce în prezent splendoarea balurilor de altădată cu arii şi duete din Kalman, Lehar, Strauss şi Shostakovici ce vor evoca grația, pasiunea și romantismul unei lumi în care muzica poartă în ea fastul sărbătorilor de iarnă.

Tânăra sibiancă Cristiana Sofia Damian va adăuga un plus de farmec serii. Cu o prezenţă scenică plină de farmec şi o voce care emană emoţie autentică, Cristiana a cucerit inimile publicului şi ale juriului Festivalului Mamaia 2025, prin interpretarea sensibilă a piesei „Prima iubire eşti tu” — creaţie ce a obţinut Trofeul Mamaia. 

Biletele se găsesc pe Ticketstore.ro, BiletlaTeatru.ro, Startickets.ro şi DynamicTicket.ro, la preţuri speciale de lansare ce încep de la 39 de lei. Până pe 1 iunie este valabilă şi o ofertă 3 + 1, la selectarea a 4 bilete se achită doar 3.

“Invitaţie la Vals,” spectacolul ce dă tonul sezonului de sărbători, trece şi prin următoarele oraşe:

6 noiembrie Bucureşti – Teatrul Constantin Tănase

12 noiembrie Craiova – Filarmonica Oltenia

15 noiembrie Arad – Palatul Cultural – Filarmonica Arad

Despre protagonişti:

Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă 

Tenorul  Ştefan von Korch, a cărui voce este recunoscută pentru partitura din Carmina Burana, dar şi pentru rolurile din ”I Puritani,”  “Bărbierul din Sevilla,” “Rigoletto” sau Elixirul Dragostei”, este solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural ce apropie opera şi opereta de public,  derulat lunar în capitală, cu extensii pe scenele  Filarmonicilor din Braşov, Piteşti, Sibiu, Craiova. 

La Craiova solistul a fost frecvent aplaudat în Carmina Burana – lucrarea sa semnătură, dar şi în Elixirul Dragostei, pe scena Operei.

 Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch a fost deja prezent de la început de an pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la Filarmonicile din Braşov, Sibiu, Târgu Mureş şi pe scena Operei Naţionale din Iaşi în „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Şerban.

În 2025 a fost singurul solist român în concertele  de mare tradiţie “Los Tres Tenores, ” din America Centrală, alături de solişti din Spania şi Honduras, a debutat la Ateneul Român în “Concert la Curtea Imperială,” a deschis stagiunea Filarmonicii Arad cu “Carmina Burana”, lucrarea sa „semnătură,” în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania .

Este vocea inconfundabilă  pentru linia de tenor din Carmina  Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o ușurință debordantă. Graţie manierei de interpretare  acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în  Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariție aclamată în presa din peninsulă şi din România deopotrivă.

 Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff,” dar şi de premiera naţională a operei “I Puritani,” de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.

 Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara. 

 În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

 A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: “I Puritani” şi “La Sonnambula,” ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică “Messa di Gloria” de Rossini, dar şi în premiera europeană “Traiano in Dacia.”

 În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: “Rigoletto”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul Dragostei”, “Don Pasquale”, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, “Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach şi „Longesangt” de Mendelssohn.

Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Auditoriumul din Zaragoza, Palatul Steri din Palermo, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.

Soprana Elina Velicavor

Este solistă a Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, dirijate de colonel Aurel Gheorghiță dar şi ambasador în educaţie şi transformare în cadrul proiectului ,,Transform Nation”, în cadrul căruia a  susținut recitaluri atât pe scena Ateneului Român din București, cât și pe scena Palatului Republicii din Chișinău.

Anul trecut a făcut parte din prestigiosul proiect ,,Armonie Romene–Regina  Maria  –Regina di tuttii romeni”, desfășurat la Palatul Kursaal, din SanMarino.

La Arad, a fost recent apreciată de public în Gala Excelenţei Arădene, în care a performat alături de tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Filarmonicii Arad.

A susţinut recitaluri la Paris, la  Livorno, la Palatul Schonbrunn din Viena, precum şi la Castelul Reginei Maria, de pe țărmulării Negre din Balcic, în Bulgaria, în producția ,,Mozart și Salieri”, dirijată de Iurie Florea.  

A debutat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti cu rolul Fiordiligi din premiera operei „Cosìfantutte” de Mozart, coproducţie cu Opera din Garsington Marea Britanie şi a fost o încântătoare Pamina în „Flautul fermecat” de Mozart pe scena Operei Comice pentru Copii.

A colaborat cu orchestrele și filarmonicile importante din România – București, Botoșani, Arad, TârguMureș, Sibiu, Brăila, Râmnicu Vâlcea, iar repertoriul său vocal simfonic include, printre altele „Carmina Burana” de Carl Orff, „Johannes Passion” şi „Matthaus Passion” de Bach, „Oratoriul de Crăciun” de Camille Saint-Saens; „Requiem”-ul de W.A.Mozart; „Simfonia a IX-a” de Beethoven şi „Requiem”-ul de G.Verdi.

Despre stagiunea Musical Extravaganza

Concertele au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.  Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Primele două stagiuni Musical Extravaganza, derulate sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch, au inclus peste 20 concerte de succes, in care au încântat publicul, împreună cu solistul amfitrion: soprana Cristina Maria Oltean, soprana Daniela Bucşan şi Oana Maria Şerban, baritonii Adrian Mărcan, Lucian Petrean şi Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea, şi Orchestra Filarmonicii Piteşti – cea mai avangardistă din ţară.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Consultări decisive la Cotroceni pentru noul Guvern. PSD, PNL, USR, AUR și UDMR își fixează liniile roșii în fața lui Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, poartă luni, 18 mai, consultări cu toate partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier și formarea viitorului Executiv, după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. Discuțiile de la Palatul Cotroceni scot la iveală poziții tot mai ferme între principalele formațiuni politice, în timp ce negocierile pentru o nouă majoritate parlamentară se anunță dificile, relatează Mediafax.

S.O.S. România, primit la Cotroceni de Nicușor Dan

UPDATE 15:02 – Delegația partidului S.O.S. România, condusă de Diana Iovanovici-Șoșoacă, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru consultările privind formarea noului Guvern. Reprezentanții formațiunii au răspuns invitației lansate de președintele Nicușor Dan și au participat la discuțiile oficiale de la Administrația Prezidențială.

Minoritățile naționale participă la negocieri

UPDATE 14:05 – Grupul parlamentar al minorităților naționale se află la consultări cu șeful statului. Delegația este condusă de Varujan Pambuccian.

UDMR exclude orice formulă guvernamentală susținută de AUR

UPDATE 13:40 – După discuțiile de la Cotroceni, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că principala opțiune a formațiunii rămâne refacerea actualei coaliții de guvernare, însă fără implicarea AUR.

„Nu există varianta susținerii unui guvern în spatele căruia se află AUR”, a afirmat Kelemen Hunor, precizând că un guvern minoritar ar avea șanse reduse de supraviețuire politică.

Liderul UDMR a catalogat varianta alegerilor anticipate drept o „posibilitate teoretică”, dar nepotrivită în actualul context politic și economic.

USR: „Nu mai există încredere pentru o guvernare cu PSD”

UPDATE 13:20 – Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat după consultările cu Nicușor Dan că partidul său nu mai ia în calcul o nouă coaliție alături de PSD.

Potrivit acestuia, social-democrații „au blocat și sabotat reformele” privind reducerea privilegiilor și eficientizarea statului.

„Nu mai există o bază de încredere care să permită un nou guvern comun cu PSD”, a transmis Dominic Fritz.

PNL anunță ruptura totală de PSD

UPDATE 11:30 – Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat oficial că liberalii nu vor participa și nu vor susține niciun Executiv din care să facă parte PSD.

PNL respinge inclusiv varianta unui premier tehnocrat susținut de social-democrați.

„În condițiile în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziție”, a afirmat Bolojan la finalul consultărilor de la Cotroceni.

AUR cere mandat pentru formarea guvernului

UPDATE 10:15 – Delegația AUR, condusă de George Simion, i-a solicitat președintelui Nicușor Dan mandatul pentru formarea unei noi majorități guvernamentale.

George Simion a declarat că AUR își asumă intrarea la guvernare și a prezentat un plan de măsuri pentru „scoaterea României din criză”.

Moment tensionat la începutul întâlnirii: liderul AUR a încercat să îi înmâneze președintelui mai multe pliante cu titlul „Măsuri pentru repararea erorilor Guvernării Bolojan”, însă Nicușor Dan le-a refuzat inițial.

PSD exclude revenirea lui Ilie Bolojan în funcția de premier

UPDATE 09:40 – PSD a transmis, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că nu va susține un nou mandat de premier pentru Ilie Bolojan și exclude orice majoritate parlamentară care ar include AUR.

Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a precizat că partidul merge la negocieri „cu mai multe opțiuni pe masă”, însă a reiterat trei condiții ferme:

  • fără alianță cu AUR;
  • fără Ilie Bolojan premier;
  • fără susținerea unui guvern minoritar PNL–UDMR.

Nicușor Dan: „Întrebarea-cheie este cine formează majoritatea”

Consultările de la Cotroceni au început luni dimineață, după ce președintele Nicușor Dan a convocat toate partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.

Șeful statului a precizat încă de săptămâna trecută că nu se așteaptă la o soluție rapidă și că discuțiile vor continua și în zilele următoare.

„Lucrul cel mai important și solicitarea mea pentru toate partidele este: care va fi majoritatea?”, a declarat președintele României.

Nicușor Dan a subliniat că obiectivul principal este evitarea unei noi crize politice și formarea unui guvern stabil, capabil să obțină sprijin parlamentar.

Programul complet al consultărilor de la Cotroceni

09:00 – PSD

10:00 – AUR

11:00 – PNL

12:00 – USR

13:00 – UDMR

14:00 – Grupul Minorităților Naționale

15:00 – S.O.S. România

16:00 – POT

În acest moment, pozițiile partidelor arată un blocaj major între principalele formațiuni pro-occidentale, în timp ce scenariile privind viitoarea majoritate parlamentară rămân deschise.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Maratonul Lecturii 2026 începe la Biblioteca ASTRA Sibiu. Concurs gratuit pentru copii, adolescenți și adulți

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a dat startul ediției 2026 a concursului „Maratonul Lecturii”, unul dintre cele mai ample proiecte dedicate promovării lecturii în rândul comunității sibiene. Competiția se desfășoară în perioada mai – decembrie 2026 și este adresată copiilor, adolescenților și adulților pasionați de cărți și literatură contemporană.

Participarea la concurs este gratuită, iar înscrierea se face pe baza unui permis valid de utilizator al Bibliotecii ASTRA Sibiu. Concursul este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu și face parte din programul cultural „Anul Cultural ASTRA 165”.

Cine poate participa la Maratonul Lecturii 2026

Competiția este structurată pe mai multe categorii de vârstă:

  • copii între 8 și 10 ani;
  • copii între 11 și 13 ani;
  • adolescenți între 14 și 18 ani;
  • adulți peste 18 ani.

Participanții vor avea de parcurs liste de lectură special concepute pentru fiecare categorie, cu volume din literatura contemporană. Pe parcursul concursului, aceștia vor completa fișe de lectură prin care vor demonstra înțelegerea textelor citite.

Finală cu prezentări creative și desemnarea „Cărții Anului”

Cei care finalizează toate lecturile și completează cu succes fișele de concurs vor ajunge în etapa finală, unde va fi desemnată și „Cartea anului” pentru fiecare categorie.

Pentru secțiunile dedicate copiilor și adolescenților, finala va avea loc în decembrie 2026. Participanții vor prezenta în fața juriului și a publicului volumul preferat, folosind metode creative de recomandare și prezentare.

Organizatorii vor acorda premii pentru:

  • cea mai bună fișă de lectură;
  • cea mai reușită prezentare din finală.

Toți finaliștii vor primi diplome și cărți.

Unde se găsesc regulamentul și listele de lectură

Formularele de înscriere, regulamentul concursului și listele de lectură sunt disponibile la sediul central al Bibliotecii ASTRA Sibiu și în filialele bibliotecii din Hipodrom, Valea Aurie, Vasile Aaron, Bâlea și Cisnădie.

Documentele pot fi consultate și pe site-ul Bibliotecii ASTRA Sibiu, iar informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail: [email protected].

Prin proiectul „Maratonul Lecturii 2026”, Biblioteca ASTRA Sibiu își propune să transforme lectura într-o experiență comunitară, educativă și interactivă, consolidând rolul bibliotecii ca spațiu de dialog cultural și explorare a universului cărților.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Scandal total după Eurovision 2026! Directorul televiziunii din Moldova a demisionat din cauza votului pentru România

Scandal uriaș după Eurovision 2026! Directorul televiziunii publice din Republica Moldova și-a dat demisia după votul acordat României.

Un adevărat cutremur mediatic a izbucnit în Republica Moldova după finala Eurovision Song Contest 2026, în urma controverselor generate de punctajul oferit României de juriul moldovean.

La doar două zile după competiție, directorul general al Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, și-a anunțat demisia, pe fondul valului de reacții negative și al nemulțumirilor apărute în spațiul public.

Potrivit informațiilor publicate de Privesc.eu, decizia vine după ce juriul din Republica Moldova a acordat României doar 3 puncte, în timp ce publicul moldovean a oferit punctajul maxim — 12 puncte.

România, pe podium la Eurovision 2026

Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, a reușit să obțină locul 3 în marea finală Eurovision 2026 cu piesa Choke Me, însă diferența uriașă dintre votul publicului și cel al juriului moldovean a provocat un val de controverse de ambele părți ale Prutului.

La scurt timp după afișarea rezultatelor, numeroși cetățeni din Republica Moldova au cerut public demisia conducerii televiziunii naționale.

Vlad Țurcanu: „A fost un lucru ieșit din comun, grav”

În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Vlad Țurcanu a declarat că își asumă responsabilitatea pentru votul exprimat de juriu și a recunoscut gravitatea situației.

„Votul exprimat este responsabilitatea noastră și în primul rând a mea în calitate de conducător al instituției.

Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat – un lucru ieșit din comun, grav, din punctul nostru de vedere, a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între R. Moldova și cei doi vecini ai noștri”, a declarat acesta.

Directorul Teleradio-Moldova a transmis și un mesaj referitor la relațiile dintre Republica Moldova, România și Ucraina.

„E un semnal clar, și anume că relațiile de fraternitate pe care R. Moldova le are cu România, precum și recunoștința și considerația noastră pentru Ucraina, pentru sacrificiul său zilnic, rămân nealterate.

Atitudinea noastră față de Ucraina nu este de 0 puncte, iar sentimentul nostru pentru România nu poate fi decât unul de dragoste”, a explicat Vlad Țurcanu.

Presiune uriașă după votul controversat

Scandalul a luat amploare imediat după finala Eurovision, mai ales în contextul în care publicul moldovean a susținut masiv reprezentanta României, iar diferența dintre votul telespectatorilor și cel al juriului a fost interpretată de mulți drept un semnal contradictoriu.

Vlad Țurcanu fusese numit în funcția de director general al Teleradio-Moldova de către Parlamentul Republicii Moldova pe 3 decembrie.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007