O pană majoră de curent a afectat mai multe stațiuni din sudul litoralului românesc, în plin sezon estival, după o avarie produsă în rețeaua de distribuție a energiei electrice. Aproape 100 de operatori din industria HoReCa, inclusiv hoteluri, restaurante, terase și beach baruri, au rămas fără alimentare cu energie.
Potrivit publicației Ziua de Constanța, întreruperile au fost provocate de consumul ridicat de energie electrică, pe fondul temperaturilor ridicate și al utilizării intense a aparatelor de aer condiționat, frigiderelor și altor echipamente de răcire, relatează Mediafax.
Stațiunile afectate de pana de curent
Primarul interimar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu, a anunțat că primele probleme au apărut sâmbătă în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora și în anumite zone din Neptun.
„Suntem în vârf de sezon estival, când se înregistrează cel mai mare număr de turiști. În această perioadă, consumurile sunt mai mari decât de obicei, deoarece sunt folosite intens aparatele de aer condiționat, frigiderele și alte echipamente de răcire”, a declarat edilul.
Autoritățile monitorizează situația
Conform autorităților locale, aproape 100 de unități din sectorul HoReCa au fost afectate de întreruperile de energie, situație care a creat dificultăți atât pentru operatorii economici, cât și pentru turiștii aflați pe litoral.
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a transmis că monitorizează evoluția situației și se află în contact permanent cu operatorul rețelei de distribuție a energiei electrice pentru remedierea avariei și reluarea alimentării în toate zonele afectate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Născut la 19 iulie 1970, în Brașov, părintele Constantin-Valer Necula este unul dintre cei mai cunoscuți preoți ortodocși și profesori de teologie din România. Este preot în Arhiepiscopia Sibiului și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.
Este doctor în teologie, cu specializare în catehetică (disciplina teologică și pedagogică ce studiază principiile, metodele și istoria transmiterii învățăturii creștine), omiletică (este o disciplină teologică și ramură a retoricii sacre care studiază principiile și arta de a compune și rosti predici) și pedagogie creștină.
A urmat stagii de specializare în Italia și Franța și a studiat teme precum psihologia, comunicarea și sprijinul persoanelor afectate de dependențe.
A publicat numeroase cărți, volume de predici și articole teologice, adresându-se atât adulților, cât și tinerilor.
De ce este atât de iubit părintele Necula
Părintele Constantin-Valer Necula este una dintre cele mai influente voci ale Bisericii Ortodoxe Române în spațiul public, fiind invitat frecvent la conferințe, emisiuni și evenimente culturale și religioase.
De asemenea, părintele Necula este gazda podcastului “Dincolo de vorbe”, produs de Sibiu 100%.
Oamenii îl apreciază pe părintele Necula pentru predicile sale foarte accesibile și apropiate publicului, pentru faptul că de exemple din viața de zi cu zi și, nu în ultimul rând, pentru faptul că are umor.
La mulți ani, părinte Necula!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
O analiză amplă a 124 de studii, desfășurate pe parcursul a 55 de ani, arată că nu există o rețetă miraculoasă pentru a ajunge la 100 de ani. Cercetătorii spun că longevitatea este rezultatul unei combinații complexe de factori genetici, biologici și ai stilului de viață.
Secretul oamenilor care depășesc vârsta de 100 de ani continuă să fascineze lumea științifică. Cea mai amplă analiză realizată până acum asupra centenarilor, citată de Science Alert, arată că longevitatea nu depinde de un singur aliment, supliment sau obicei, ci de interacțiunea dintre numeroși factori care acționează de-a lungul întregii vieți, potrivit Mediafax.
Concluziile au fost publicate în revista Discover Public Health, după analizarea a 124 de studii realizate în ultimii 55 de ani.
Care este secretul oamenilor care trăiesc peste 100 de ani
Potrivit cercetătorilor, șansele de a deveni centenar sunt influențate de o combinație între moștenirea genetică, funcționarea organismului, alimentație, activitate fizică, relațiile sociale și chiar factorii de mediu sau norocul.
Specialiștii subliniază că nu există o formulă universală pentru longevitate, iar fiecare persoană ajunge la o vârstă înaintată printr-un cumul de factori favorabili.
Ce au în comun centenarii
Analiza studiilor arată că persoanele care depășesc 100 de ani prezintă mai multe caracteristici comune:
îmbătrânesc mai lent la nivel celular;
ADN-ul lor suferă o degradare mai lentă;
mitocondriile, responsabile de producerea energiei în celule, funcționează mai eficient;
organismul controlează mai bine inflamația cronică.
În ceea ce privește stilul de viață, majoritatea centenarilor urmează o alimentație bogată în produse de origine vegetală și rămân activi prin activități cotidiene precum mersul pe jos sau grădinăritul.
De asemenea, aceștia evită fumatul, mențin relații apropiate cu familia și prietenii și gestionează mai bine stresul, având niveluri mai reduse de anxietate și îngrijorare.
Bolile apar mai târziu, dar nu la toți
Un alt aspect remarcat de cercetători este că, în cazul multor centenari, bolile asociate îmbătrânirii apar cu ani sau chiar decenii mai târziu decât în populația generală.
Totuși, oamenii de știință atrag atenția că nu toți cei care ating această vârstă urmează același tipar. Există persoane care dezvoltă afecțiuni cronice încă din prima parte a vieții adulte, însă reușesc să trăiască multe decenii cu acestea.
Concluzia cercetătorilor despre longevitate
Autorii studiului avertizează că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Cercetările au analizat exclusiv persoane care au ajuns la vârsta de 100 de ani, fără a putea compara câți oameni cu un profil genetic și un stil de viață asemănător au murit mult mai devreme.
Mesajul principal al studiului este că longevitatea nu poate fi explicată printr-un singur factor, ci reprezintă rezultatul unei combinații între gene, biologie, obiceiuri sănătoase și circumstanțe favorabile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Facebook și Instagram întâmpină probleme tehnice duminică, 19 iulie 2026. Mii de utilizatori din mai multe țări spun că nu își pot accesa conturile sau folosi platformele, iar numărul sesizărilor continuă să crească.
Primele probleme au fost raportate pe platforma DownDetector, unde utilizatorii au semnalat în număr mare imposibilitatea de a se conecta la Facebook și Instagram. În doar câteva minute, numărul reclamațiilor a crescut semnificativ, sugerând o întrerupere la scară largă a serviciilor Meta, relatează Mediafax.
Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru mii de utilizatori
Utilizatorii care încearcă să acceseze Facebook din versiunea desktop primesc un mesaj de eroare care indică faptul că platforma este temporar indisponibilă din cauza unei probleme tehnice.
Mesajul afișat precizează că incidentul ar urma să fie remediat în scurt timp, iar utilizatorii sunt îndemnați să încerce din nou conectarea peste câteva minute.
În același timp, și Instagram înregistrează dificultăți de funcționare, cele mai multe sesizări vizând probleme de autentificare, încărcarea aplicației și afișarea conținutului.
DownDetector confirmă creșterea numărului de reclamații
Datele publicate de DownDetector, serviciul care monitorizează în timp real întreruperile platformelor online, indică o creștere accentuată a numărului de raportări atât pentru Facebook, cât și pentru Instagram.
Până la această oră, utilizatorii din mai multe regiuni ale lumii continuă să semnaleze probleme, ceea ce sugerează că incidentul afectează un număr mare de persoane.
Meta nu a comunicat cauza problemei
Deocamdată, Meta nu a oferit explicații privind cauza întreruperii și nici nu a transmis un termen oficial pentru remedierea completă a situației.
Nu este pentru prima dată când Facebook și Instagram se confruntă cu o pană de funcționare. În trecut, platformele Meta au înregistrat mai multe incidente similare care au afectat milioane de utilizatori la nivel global.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu marchează o premieră în chirurgia ginecologică prin introducerea tehnicii V-NOTES (Vaginal Natural Orifice Transluminal Endoscopic Surgery), o metodă minim invazivă care permite efectuarea unor intervenții fără incizii abdominale și fără cicatrici vizibile.
Procedura este realizată de medicul ginecolog Marian Codru, care a urmat un program de perfecționare la Spitalul Municipal Timișoara, unde tehnica este utilizată în mod curent.
„Am început să folosesc această procedură din primăvara acestui an, după ce am participat la un stagiu de pregătire la începutul anului, în Timișoara. La Spitalul Municipal, unde am învățat tehnica sub îndrumarea prof. dr. Laurențiu Pirtea și a asist. univ. dr. Cristina Secosan, aceasta este folosită de rutină, fiind raportate peste 150 de intervenții până în februarie 2026”, a declarat medicul Marian Codru pentru AGERPRES.
Șapte paciente au fost operate prin tehnica V-NOTES la Sibiu
Până în prezent, la SCJU Sibiu au fost efectuate șapte intervenții de histerectomie totală cu anexectomie bilaterală prin tehnica V-NOTES, în cazuri cu diferite grade de complexitate.
În plus, într-unul dintre cazuri, echipa medicală a realizat și tehnica ganglionului santinelă prin V-NOTES, la o pacientă diagnosticată cu neoplazie endometrială, demonstrând potențialul acestei metode și în tratamentul unor afecțiuni oncologice ginecologice.
Ce este tehnica V-NOTES
V-NOTES este una dintre cele mai moderne metode de chirurgie ginecologică minim invazivă. Intervenția se realizează printr-o cale naturală de acces, eliminând necesitatea inciziilor la nivelul abdomenului.
Potrivit specialiștilor, această abordare poate oferi numeroase beneficii pentru paciente:
lipsa cicatricilor abdominale;
durere postoperatorie redusă;
mobilizare precoce;
recuperare mai rapidă și revenire într-un timp mai scurt la activitățile zilnice.
Tehnica poate fi utilizată în cazuri atent selecționate, precum histerectomia, anexectomia sau tratamentul anumitor afecțiuni ginecologice, după o evaluare medicală completă.
Prin introducerea tehnicii V-NOTES, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu își extinde opțiunile terapeutice în chirurgia ginecologică minim invazivă și oferă pacientelor acces la proceduri moderne, cu beneficii importante în ceea ce privește confortul și perioada de recuperare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Andrew și Tristan Tate au fost arestați sâmbătă, la Miami, de autoritățile federale din Statele Unite. La scurt timp după reținerea lor, procurorii britanici au anunțat că au declanșat procedurile de extrădare, cei doi fiind vizați într-un dosar care include acuzații de viol și trafic de persoane.
Potrivit agenției Associated Press (AP), Serviciul U.S. Marshals a confirmat arestarea fraților Tate, însă mandatul în baza căruia au fost reținuți este secretizat, relatează Mediafax. Purtătorul de cuvânt al instituției, Brady McCarron, a precizat că autoritățile americane nu pot oferi, deocamdată, detalii suplimentare despre caz.
Procurorii britanici au inițiat procedura de extrădare
Într-un comunicat publicat sâmbătă seară, Crown Prosecution Service (CPS) a anunțat că solicită extrădarea lui Andrew și Tristan Tate în Regatul Unit, unde aceștia urmează să răspundă în fața justiției pentru acuzații de viol și trafic de persoane.
Potrivit procurorilor, infracțiunile investigate ar fi fost comise în perioada iulie 2010 – august 2017.
Frații Tate au și un dosar în România
Andrew și Tristan Tate, care dețin cetățenie britanică și americană, s-au stabilit în România în 2016. În decembrie 2022, cei doi au fost arestați într-un dosar instrumentat de DIICOT, fiind acuzați că au recrutat femei în scopul exploatării sexuale.
Frații Tate au negat constant toate acuzațiile formulate împotriva lor. Dosarul din România nu a ajuns încă în faza de judecată, după ce instanțele au constatat mai multe nereguli de natură juridică și procedurală.
Cine sunt Andrew și Tristan Tate
Foști kickboxeri profesioniști, Andrew și Tristan Tate au devenit cunoscuți la nivel internațional datorită prezenței lor pe rețelele sociale, unde au adunat milioane de urmăritori. Cei doi promovează un stil de viață extravagant și au fost frecvent criticați pentru mesajele considerate misogine.
În Marea Britanie, anchetatorii susțin că frații Tate ar fi agresat mai multe femei în perioada 2012–2015, în nordul Londrei, zona în care au copilărit.
Avocații celor doi au declarat în repetate rânduri că Andrew și Tristan Tate resping toate acuzațiile și susțin că sunt nevinovați.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de Cod Portocaliu și Cod Galben pentru ziua de 19 iulie, anunțând un episod de vreme severă caracterizat prin ploi torențiale, vijelii puternice, grindină și descărcări electrice frecvente.
Județul Sibiu se află printre zonele vizate de aceste avertizări, fiind inclus atât în aria Codului Portocaliu, cât și a Codului Galben.
Cod Portocaliu: furtuni puternice și grindină de mari dimensiuni
Avertizarea este valabilă astăzi, între orele 13:00 și 20:00, și vizează jumătatea de nord a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, precum și Carpații Orientali și Meridionali. Județul Sibiu, în special zonele din estul și sud-estul județului, se află în aria afectată de fenomenelor severe.
Meteorologii avertizează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, vijelii cu rafale de 70–90 km/h, grindină de 2–5 cm, cu posibilitatea apariției unor bucăți de mari dimensiuni și descărcări electrice frecvente.
Cantitățile de apă vor ajunge la 25–40 l/mp, iar izolat pot depăși 50–60 l/mp în doar câteva ore.
Cod Galben până la ora 22:00
În paralel, este în vigoare și o avertizare Cod Galben, valabilă între orele 10:00 și 22:00, pentru cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv județul Sibiu, dar și pentru zonele montane, Muntenia, Moldova și Oltenia.
Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h, iar izolat peste 80 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni (1-4 cm).
Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala, pe arii restrânse, și în restul țării.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Evanghelia acestei Duminici, a 7-a după Rusalii, poartă cu sine conotația pomenirii Părinților de la Sinodul 4 Ecumenic. De la Calcedon, astăzi Kadikoy, un cartier al Istanbulului. La 451 d.Hr. De ce îl ține minte Biserica? Pentru că a combătut erezia lui Eutihie, care susținea că după întrupare, Hristos ar avea o singură natură. De aici numele ereziei: monofizitism. Au fost prezenți 520 ori, după unele izvoare, chiar 630 de episcopi, mai ales din Răsărit. Mărturia Calcedonului rămâne și astăzi adevărată: Iisus Hristos este una și aceeași Persoană, în două naturi – dumnezeiască și omenească -, unite fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire. Formula se opune și celei miaphizite – pe care au adoptat-o Bisericile Ortodoxe Orientale, Coptă, Armeană, Siriacă și Etiopiană. Scriu asta doar ca să înțelegeți că dincolo de diferențe de port liturgic ori construcție eclesială, există o serie de diferențe eclesiologice. Deloc mici și neînsemnate.
Duminica acesta dispune însă și de Evanghelia specifică zilei. Pasajul citit de noi din Evanghelia după Matei (9. 27-35) este situat la finalul unei serii de minuni care confirmă autoritatea mesianică a lui Iisus Hristos. Într-o succesiune rapidă, textul prezintă vindecarea a doi orbi, eliberarea unui mut demonizat și o sinteză a activității publice a Mântuitorului. Din punct de vedere teologic, acest fragment nu este doar o cronică a unor minuni medicale sau exorcisme, ci o profundă meditație asupra vederii duhovnicești, a puterii credinței și a polarizării radicale pe care prezența lui Dumnezeu o provoacă în rândul oamenilor. Doi oameni lipsiți de vederea fizică devin primii care recunosc adevărata identitate a lui Iisus, adresându-I-se cu titlul escatologic: „Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David!”. Strigătul care demonstrează o cunoaștere profundă a profețiilor mesianice. Deși ochii lor trupești erau în întuneric, ochii sufletului lor erau larg deschiși.
Răspunsul lui Iisus nu este unul instantaneu. El îi lasă pe oameni să Îl urmeze până în casă, testându-le perseverența și maturizarea dorinței. Întrebarea Mântuitorului: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?” mută accentul de la simpla nevoie fizică la relația personală de încredere. Vindecarea se produce prin cuvânt și atingere, fiind guvernată de principiul: „După credința voastră, fie vouă!”. Astfel, textul subliniază că minunea nu este un act de magie, asimetric și eludând voința omului, ci o întâlnire sinergică între atotputernicia divină și libertatea credinței umane. Porunca ulterioară de a păstra tăcerea — cunoscută în teologie ca „taina mesianică” — arată refuzul lui Iisus de a fi confundat cu un lider politic sau cu un magician popular ori populist. Este o înainte-vedere la toți „Euthie” ai lumii. Imediat după plecarea celor doi, dinaintea lui Hristos este adus un om mut, a cărui neputință era cauzată de un duh necurat (v. 32-34). Dacă orbii puteau măcar să strige, acest om se afla într-o izolare totală: nu putea vorbi și nu își putea exprima suferința. Vindecarea lui, realizată prin alungarea demonului, demonstrează că Împărăția lui Dumnezeu a și sosit și că ea eliberează ființa umană din jugul robirii spirituale.
Reacțiile martorilor la această minune evidențiază o ruptură profundă în societatea iudaică a vremii. Pe de o parte, mulțimile anonime se minunează, recunoscând unicitatea lucrării divine: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”. Pe de altă parte, elitele religioase, reprezentate de farisei, refuză evidența din cauza mândriei și a invidiei. Cei muți de frică vorbesc. Iar cei orbiți de ură rămân orbi. Incapabili să nege realitatea minunii, ei Îi atribuie o origine demonică: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”. Avem astfel dinainte propria noastră istorie contemporană. Pare că nimic nu se schimbă la om. Dar, slavă Lui, nici la Dumnezeu. El continuă să vindece, să elibereze, să construiască Libertăți prin vindecare. Și ne dovedește textul acesta, o dată în plus, că una este să vorbești cu Dumnezeu și alta despre Dumnezeu. Că una este să fii vindecat din vorbirea cu El și alta este să fii ofuscat din vorbirea despre El. E vremea aceea, ca și vremea de acum, vreme de alegere duhovnicească. Și de cernere.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
The King este la Sibiu:Graham Jarvis, între legendă și electricitate
L-am văzut prima dată pe stradă, în centrul Sibiului, îmbrăcat lejer, cu pasul unui om care se simte acasă oriunde ar merge. Graham Jarvis — “The King”, așa cum îl numesc fanii hard enduro-ului din toată lumea — venise mai din timp în oraș, cu multe zile înaintea startului de la Red Bull Romaniacs, programat pentru finalul lunii iulie. Nu a venit să se relaxeze, ci să se antreneze pe traseele din jurul orașului și, mai ales, să testeze noua sa motocicletă electrică, Jarv-e, cu care va concura anul acesta în clasa Gold.
Ne-am oprit, am făcut un selfie și, așa cum se întâmplă mai rar, i-am cerut pe loc un interviu. Peste doar două zile aveam deja o întâlnire stabilită. Ne-am prezentat la tabăra de bază — spațiul închiriat pe durata evenimentului la Sibiu — și l-am găsit relaxat, în plină recuperare după câteva ore bune de antrenament prin pădurile din jurul orașului. Microbuzul lui, plin de abțibilduri și amintind de nenumărate curse câștigate, ascundea în spate un adevărat arsenal: unelte, echipamente, piese de schimb și două motociclete de antrenament, gata oricând de treabă.
Graham Jarvis de 7 ori campion la Red Bull Romaniacs – interviu pentru cititorii sibiu100.ro
“Sibiu it is a place to be”
ne-a spus zâmbind, aproape ca un motto personal. Trasee de trial, oameni de treabă, evenimente în fiecare zi, mâncare bună. Pentru Graham Jarvis, Sibiul nu mai e de mult doar locul unei curse — e aproape o a doua casă.
De la trial la hard enduro: povestea unui pionier
Jarvis a urcat prima oară pe o motocicletă în 1985.
“Am început să merg pe motocicletă în 1985, cu mult timp în urmă, și atunci se practica trial — trialul era un sport mult mai mare, hard enduro-ul nici nu exista”,
povestește el.
Podiumul Red Bull Romaniacs din 2022 – sursa foto Red Bull Romaniacs
A concurat la evenimente locale în Anglia, a câștigat campionatele de tineret la trial, iar pe la 17-18 ani a luat decizia care i-a schimbat viața: să transforme pasiunea într-o carieră. I-au trebuit însă cinci ani de muncă până să obțină rezultate și să devină profesionist.
Trecerea spre hard enduro a venit la finalul lui 2005, când cariera lui în trial — ajunsese numărul patru în lume — începea să apună.
“Am început să merg de plăcere, pentru distracție”,
spune el.
Pe atunci erau puține curse și puțini profesioniști: România, Erzbergrodeo, Hell’s Gate. Momentul de cotitură a venit odată cu internetul — clipurile pe YouTube și, mai târziu, pe Facebook, i-au adus mii de urmăritori și, spune el cu mândrie reținută, au contribuit la creșterea întregului sport. “Cred că am ajutat sportul ăsta să crească”, spune fără ezitare unul dintre puținii pionieri autentici ai disciplinei.
Prolog Red Bull Romaniacs 2007 – ursa Redb Bull Romaniacs
Vârsta e doar un număr — dar … care se simte
Astăzi, hard enduro-ul atrage tot mai mulți tineri talentați. L-am întrebat dacă e obligatoriu să începi de mic ca să ajungi în vârf. Răspunsul lui e limpede: nu vârsta contează cel mai mult, ci determinarea și mentalitatea corectă. Cei care vin din trial au un avantaj clar, pentru că se adaptează mai ușor, dar drumul spre performanță ține în primul rând de dăruire, fitness și experiență acumulată în timp.
Când vine vorba despre ce îl diferențiază de ceilalți piloți talentați, Graham nu caută un răspuns spectaculos: e o combinație de tehnică, fond de antrenament și, spune el sincer, o luptă din ce în ce mai grea cu propriul corp.
“Fitness-ul e o provocare mai mare acum, la vârsta mea, ca să rămân aproape de vârf”, recunoaște el.
Dacă altădată câștiga timp și energie datorită tehnicii fine învățate din trial, acum lucrurile s-au echilibrat — și fiecare secundă contează mai mult ca oricând.
Campionul din 2008 la Red Bull Romaniacs – Graham Jarvis – sursa foto Red Bull Romaniacs
Antrenamentele, aproape zilnice în perioada premergătoare unei curse ca Romaniacs, înseamnă sesiuni de aproximativ două ore pe motocicletă, completate de muncă la sală și, la fel de important, de pregătire mentală.
“Îmi pregătesc mintea pentru ce urmează să vină, pentru momentele în care ai vrea să renunți”, explică el. Într-o cursă de patru zile, greșelile sunt inevitabile — motocicleta poate cădea pe deal, ceva poate merge prost — iar adevărata forță stă în capacitatea de a continua chiar și atunci când lucrurile nu merg bine.
spune Graham
Jarv-e: revoluția electrică Made in Austria
Cu multă mândrie, dar și cu seriozitatea unui om care a investit luni întregi de muncă, Graham ne-a prezentat noua sa motocicletă electrică. Anul acesta, el va fi primul care încearcă să termine clasa Gold la Romaniacs pe o motocicletă electrică.
“Am văzut viitorul acum cinci ani”, spune el. “Am căutat mereu oportunități, iar acum oportunitatea asta a venit.”
Proiectul a pornit imediat după finalul sezonului trecut, în colaborare cu un producător austriac care lucra deja de câțiva ani la o astfel de motocicletă — inclusiv o participare anterioară la Romaniacs în clasa electrică, trecută atunci aproape neobservată. În ultimele opt luni, dezvoltarea a fost dusă la un nivel nou, cu progrese importante și la nivelul tehnologiei bateriilor. Anul acesta este unul de cotitură: pentru prima dată, motocicletele electrice sunt acceptate în campionatul FIM.
Noua motocicletă electrică pentru Hard Enduro Jarv-e, fabricată în Austria
Jarv-e este marca lui proprie — Graham este el însuși parte din afacere, nu doar pilotul care o testează. Motocicleta cântărește 100 de kilograme, cu aproximativ 20 de kilograme mai puțin decât variantele pe benzină sau alte modele electrice de pe piață. Fără ambreiaj, fără schimbător de viteze — doar frână față, frână spate și accelerație, exact ca la un MTB, ceea ce o face mult mai accesibilă pentru cei care abia încep acest sport. Suspensia este ajustată pentru noua greutate, iar autonomia bateriei variază între 50 și 100 de kilometri, în funcție de stilul de condus — suficient, spune el, ca să poată fi parcursă întreaga distanță a cursei, ceea ce anul acesta reprezintă marele salt înainte.
La stațiile de realimentare, acolo unde ceilalți piloți schimbă combustibilul, Graham va schimba pur și simplu bateria. Mentenanța e simplificată — fără ambreiaje sau pistoane de schimbat — iar din punct de vedere al prețului, o motocicletă electrică e comparabilă cu una pe benzină, cu avantajul că poți începe cu un model mai accesibil și-l poți upgrada ulterior. Deocamdată, foarte puțini concurenți vor porni pe electric în clasa Gold, dar Jarvis nu vrea tratament special — vrea doar să fie acceptat în clasa normală, alături de restul piloților.
Red Bull Romaniacs din Carpați, cel mai dur concurs din lume
Cu aproape 20 de ani de prezență constantă la Sibiu — de fapt, aproape în fiecare ediție începând din 2008 — Graham Jarvis cunoaște traseele din munți poate mai bine decât mulți localnici. Ce face Red Bull Romaniacs atât de dificilă? Dealurile uriașe, serpentinele nesfârșite, coborârile lungi și, mai ales, formatul de patru zile — singura cursă de acest fel din calendar.
Graham Jarvis RBR in 2020 – sursa Red Bull Romaniacs
“E dificil pentru mine, cu recuperarea, la vârsta mea”, recunoaște el simplu, dar adaugă imediat: e exact acest amestec de terenuri și lungimea zilelor de concurs care fac din Romaniacs o cursă cu adevărat unică.
spune Graham Jarvis cu emoție
La RedBull ROmaniacs – sursa Dirt Hub
Palmaresul vorbește de la sine: șapte victorii la Romaniacs, cinci la Erzbergrodeo. Mai are Graham acest obiectiv în minte?
“Nu e imposibil, dar e foarte greu”, spune el cu realism, adăugând cu un zâmbet că, dacă rămâi în cursă și ceilalți au probleme, orice se poate întâmpla — până la urmă, e și puțin despre noroc.
Despre organizarea evenimentului, Jarvis are cuvinte de laudă pentru Martin Freinademetz și echipa lui, care au dezvoltat cursa constant în ultimele două decenii: navigația s-a îmbunătățit considerabil odată cu tehnologia GPS, iar formatul de bază a rămas fidel spiritului inițial, doar rafinat de-a lungul anilor.
Natură, riscuri și un sport care nu se scuză
Întrebat despre impactul asupra mediului — o critică frecventă adusă sporturilor motorizate — Graham răspunde cu convingere: organizatorii lucrează pentru a minimiza daunele, iar motocicletele electrice ar putea ajuta suplimentar, prin zgomotul redus. Comparativ cu defrișările industriale, spune el, impactul unei curse ca Romaniacs este nesemnificativ.
Despre riscuri și frică, Jarvis vorbește cu calmul unui om care a învățat să le gestioneze prin experiență: calculezi riscul, iei decizii îndrăznețe doar atunci când te simți sigur pe viteză și pe ce vezi în fața ta, și încerci să păstrezi totul cât mai previzibil posibil.
Graha Jarvis pe Jarv-e – sursa instagram
Despre accesibilitatea sportului pentru tinerii fără sponsorizări mari, mesajul lui e limpede:
nu echipamentul cel mai scump face diferența, ci munca, fitness-ul și tehnica. Poți începe cu o motocicletă mai simplă, poți câștiga curse mai mici și poți urca treptat — talentul și determinarea contează mai mult decât bugetul.
Fără regrete, doar noi provocări
Când l-am întrebat ce sfat i-ar da tânărului Graham, aflat la prima lui linie de start la Romaniacs, răspunsul a venit simplu și sincer: să se bucure mai mult de fiecare moment. A făcut-o, spune el, dar recunoaște, fără să caute cuvinte mari, că lucrurile ar fi putut merge și mai bine.
Ce îl mai motivează, după atâtea victorii și podiumuri? Pentru un om de 51 de ani, simpla finalizare a unei curse de patru zile în Carpați e deja o realizare. Dar motorul adevărat al motivației lui rămâne noutatea: să fie primul care termină clasa Gold pe o motocicletă electrică, într-un moment în care dezvoltarea motoarelor pe combustie a atins un platou.
“E ceva nou și captivant. Caut mereu provocări noi”, s
pune el, cu energia unui om care abia își începe cariera, nu unul care se apropie de finalul ei.
Iar despre Sibiu și comunitatea locală, Graham are un mesaj cald pentru cititorii noștri: piloții apreciază enorm faptul că au fost primiți în oraș, iar astăzi, spune el, aproape toată lumea îi întâmpină cu bucurie și ospitalitate — o primire pe care o simte oriunde merge în lume, dar care la Sibiu are ceva aparte.
Câștigător RBR în 2017 – sursa Red Bull
5 cifre despre Graham Jarvis, pe care poate nu le știai
51 — vârsta la care continuă să concureze la cel mai înalt nivel din hard enduro, un sport considerat unul dintre cele mai solicitante fizic și mental din lume.
7 — numărul de victorii obținute la Red Bull Romaniacs, cursa considerată cea mai dură din lume.
5 — numărul de titluri câștigate la Erzbergrodeo, în Austria, una dintre celelalte mari competiții de hard enduro.
~20 — anii de prezență constantă la Romaniacs, aproape în fiecare ediție începând din 2008.
1 — este singurul pilot care va concura în clasa Gold pe o motocicletă complet electrică, Jarv-e, marca sa proprie, dezvoltată în Austria.
Unstoppable – de neoprit
Povestea lui Graham Jarvis nu e doar povestea unui campion — e povestea unui om care, la 51 de ani, refuză să creadă în bariere. E genul de om care, în loc să se oprească atunci când limitele par atinse, alege să le împingă mai sus, lăsând mereu loc de dezvoltare, pentru el și pentru sportul pe care l-a ajutat să crească.
Și tocmai de aceea, pentru comunitatea din Sibiu, prezența unor campioni ca Graham Jarvis nu este doar o onoare, ci o bucurie autentică. Îi primim în oraș, îi vedem antrenându-se pe traseele din jur, le zâmbim la o cafea sau la un selfie pe stradă — și, an de an, redescoperim de ce merită să-i susținem cu toată inima pe track-urile Red Bull Romaniacs. Pentru că oameni ca el ne amintesc ceva simplu, dar esențial: că determinarea, dăruirea și curajul de a începe mereu ceva nou nu au vârstă și nu cunosc limite.
Așa că, atunci când Graham Jarvis va porni pe Jarv-e în cursă la finalul lunii iulie, îl vom aștepta din nou pe trasee, alături de sute de oameni din Sibiu și din toată lumea — pentru a-l încuraja, pentru a-i fi alături și pentru a fi, măcar pentru câteva zile, parte din povestea unui om de neoprit.
Interviu realizat în Sibiu, în perioada de pregătire dinaintea ediției din acest an a Red Bull Romaniacs – Unstoppable
Optimist cu privire la noua motocicletă electrică Jarv-e – MAde in Austria
Detalii despre ediția din acest an a Red Bull Romaniacs
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Virusul West Nile provoacă din nou îngrijorare în România. Trei cazuri de infectare au fost deja confirmate, iar unul dintre pacienți și-a pierdut viața.
Specialiștii în boli infecțioase avertizează că numărul îmbolnăvirilor ar putea crește în perioada următoare, odată cu intensificarea activității țânțarilor.
„Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale”, avertizează medicul.
Cele cinci semne care impun prezentarea de urgență la spital
Potrivit medicului, există cinci simptome de alarmă care apar, de regulă, la două până la opt zile după înțepătura unui țânțar și necesită evaluare medicală imediată:
-febră mare;
-durere intensă de cap;
-vărsături;
-stare generală alterată;
-sensibilitate crescută la lumină.
„Aceste simptome impun prezentarea de urgență la spital. Pacientul necesită internare și tratament intravenos”, explică Tudor Ciuhodaru.
Nu există tratament specific
Medicul subliniază că, în prezent, nu există un tratament antiviral specific împotriva virusului West Nile, motiv pentru care diagnosticul precoce și monitorizarea atentă sunt esențiale.
În formele medii de boală, pacienții pot prezenta febră, dureri musculare și articulare, cefalee, greață, vărsături sau erupții cutanate. De regulă, simptomele se ameliorează după șapte până la zece zile.
Conform medicului Tudor Ciuhodaru, aproximativ 90% dintre persoanele infectate nu dezvoltă simptome, însă aproximativ una din 150 de persoane infectate face o formă severă a bolii.
Cele mai vulnerabile sunt persoanele cu vârsta de peste 50 de ani și cele cu un sistem imunitar slăbit, la care riscul de complicații și deces este considerabil mai mare.
Cum se transmite virusul
Virusul West Nile este transmis în principal prin înțepătura țânțarilor infectați.
„Virusul nu se transmite prin atingere sau sărut”, precizează medicul Tudor Ciuhodaru.
În cazuri rare, infecția poate fi transmisă și prin transfuzii de sânge.
-evitarea expunerii în aer liber între apus și răsărit, când țânțarii sunt cei mai activi;
-utilizarea substanțelor repelente;
-purtarea hainelor cu mâneci și pantaloni lungi;
-montarea și verificarea plaselor împotriva insectelor;
-eliminarea apei stagnante din jurul locuințelor, unde țânțarii se înmulțesc.
Medicii avertizează că, deși probabilitatea infectării după o singură înțepătură este redusă, orice simptom apărut la câteva zile după înțepătura unui țânțar trebuie tratat cu seriozitate.
În unele cazuri, diferența dintre o recuperare completă și o evoluție fatală poate depinde de prezentarea rapidă la spital.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Atacul cibernetic care a afectat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) produce efecte în lanț asupra pieței imobiliare.
Dacă platformele instituției nu vor fi repuse în funcțiune până la 31 iulie, numeroși cumpărători de locuințe noi riscă să piardă cota redusă de TVA de 9% și să fie obligați să achite noua cotă de 21%, aplicabilă de la 1 august.
Termenul-limită care poate schimba costul unei locuințe
Potrivit Legii nr. 141/2025, persoanele fizice pot beneficia o singură dată de TVA redus de 9% la achiziția unei locuințe noi, însă doar dacă transferul dreptului de proprietate este autentificat la notar până cel târziu pe 31 iulie 2026. Din 1 august, TVA pentru aceste locuințe va crește la 21%.
În contextul blocajului de la ANCPI, există riscul ca numeroase tranzacții programate în această perioadă să nu mai poată fi finalizate la timp.
Deocamdată, autoritățile nu au precizat câți cumpărători ar putea fi afectați.
ANCPI: toate serviciile digitale rămân indisponibile
Instituția a anunțat că aplicația e-Terra, sistemele de e-mail și celelalte servicii informatice sunt în continuare nefuncționale, după incidentul informatic produs recent.
ANCPI a transmis că, în lipsa platformelor digitale, nu pot fi înregistrate noi cereri de cadastru și carte funciară și nici soluționate dosarele deja depuse, deoarece întregul flux de lucru este complet informatizat.
Până în prezent, instituția nu a comunicat un termen estimativ pentru reluarea activității.
Tranzacțiile imobiliare sunt blocate
Fără extrasul de carte funciară, notarii nu pot autentifica actele de vânzare-cumpărare, băncile nu pot finaliza creditele ipotecare, iar procedurile de intabulare sunt suspendate.
Consecințele se resimt în întregul sector imobiliar, unde dezvoltatorii, cumpărătorii, vânzătorii și instituțiile financiare sunt nevoiți să amâne sau chiar să anuleze tranzacții.
Totuși, Executivul condus de Ilie Bolojan, aflat în statut de guvern demis, nu poate adopta ordonanțe de urgență, iar Parlamentul se află în vacanță.
Agenții imobiliari reclamă pierderi și întârzieri
Blocajul produce deja efecte în piață.
Un agent imobiliar a relatat pe Facebook că a fost nevoit să reprogrameze trei vânzări într-o singură zi și că o altă tranzacție a fost pierdută din cauza imposibilității obținerii documentelor necesare.
Acesta și-a exprimat îngrijorarea că problema ar putea fi mult mai gravă decât o simplă întrerupere temporară a serviciilor.
Ce informații ar fi vizate de atacul informatic
Jurnalista Anca Poenariu a afirmat că bazele de date compromise ar include informații privind proprietățile intabulate din România, proprietăți administrate de instituții din domeniul securității naționale și date cu caracter personal.
Până în acest moment, autoritățile nu au confirmat oficial amploarea datelor care ar fi fost compromise în urma incidentului.
Au apărut și acuzații privind contractorul IT
În spațiul public au fost formulate și acuzații referitoare la compania care a dezvoltat platforma ANCPI.
Pagina de Facebook „Reportaje is back” susține că site-ul instituției este realizat de compania Trencadis și critică soluțiile tehnice utilizate.
Aceeași sursă afirmă că firma a avut contracte cu mai multe instituții ale statului, inclusiv cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), și face referiri la structura istorică a acționariatului companiei și la presupuse legături cu oameni de afaceri controversați.
Aceste afirmații reprezintă acuzații apărute în spațiul public și nu au fost confirmate oficial de autorități sau de compania vizată.
Lista activităților afectate este mult mai amplă
Alexandru Pănișoară, președintele Asociației Dreptul Urbanismului, avertizează că efectele depășesc cu mult piața tranzacțiilor imobiliare.
Potrivit acestuia, lipsa extraselor de carte funciară blochează sau întârzie numeroase proceduri, inclusiv succesiuni, donații, închirieri, emiterea certificatelor de urbanism, autorizațiile de construire și desființare, recepțiile lucrărilor, intabulările, constituirea ipotecilor, exproprierile, documentațiile de urbanism și proiectele finanțate din fonduri europene.
În opinia sa, activitatea notarilor, arhitecților, constructorilor, dezvoltatorilor imobiliari, agenților imobiliari, autorităților publice și a persoanelor implicate în astfel de proceduri este afectată simultan.
Pănișoară apreciază că impactul economic al acestei situații fără precedent este dificil de estimat și avertizează că întârzierile pot genera costuri suplimentare și blocaje în numeroase investiții publice și private.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Unii încă trăiesc cu impresia că, dacă scriu ceva pe rețelele sociale, cu telefonul în mână și de pe canapeaua de acasă, sunt într-o conversație privată.
Realitatea este însă alta: Facebook și celelalte platforme sunt spații publice, iar ceea ce postezi sau comentezi poate avea exact aceleași consecințe ca o amenințare făcută în plină stradă.
A aflat acest lucru și un bărbat care a decis să amenințe o femeie pe rețelele sociale, în timp ce îi ironiza pe polițiști, susținând că „dorm” și că nu sunt în stare să intervină.
Numai că, spre ghinionul lui, oamenii legii nu dormeau. Munceau.
Iar răspunsul n-a venit sub forma unui comentariu, ci printr-o intervenție a mascaților, care l-au ridicat pentru a da explicații.
O demonstrație cât se poate de clară că între provocările lansate pe internet și realitate există o diferență importantă: în online poți apăsa ușor pe butonul „Publică”, însă în lumea reală răspunzi pentru ceea ce ai scris.
Mesajul este unul simplu și valabil pentru toți cei care confundă rețelele sociale cu un teren fără reguli.
Spațiul virtual este, din punct de vedere legal, un spațiu public. Amenințările, instigările sau alte fapte comise online nu rămân doar niște texte pe ecran, ci pot deveni probe într-un dosar penal.
SURSĂ VIDEO: Poliția Română
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007