Acasă Blog Pagina 155

Participă la Duathlon Offroad by Wienerberger 2026.

Duathlon Offroad by Wienerberger 2026 – un eveniment pentru întreaga familie. Participarea este gratuită

ACS Aria pentru Sport dă startul înscrierilor pentru o nouă ediție a Duathlon Offroad by Wienerberger, competiția care transformă zona Gușterița într-un punct de întâlnire pentru pasionații de alergare, ciclism și mișcare în aer liber.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2026, și este dedicat atât adulților, cât și copiilor. Organizatorii au pregătit curse adaptate fiecărei categorii de vârstă, astfel încât cei mici să se poată bucura de experiența unei competiții sportive într-un mediu sigur, alături de familie și de alți tineri pasionați de sport.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale ediției din acest an este faptul că participarea este complet gratuită. ACS Aria pentru Sport își propune astfel să încurajeze cât mai mulți copii, tineri și adulți să descopere bucuria mișcării și să ia parte la un eveniment dedicat comunității.

Traseul competițional valorifică relieful și peisajul natural al zonei Gușterița, combinând alergarea și ciclismul off-road într-o provocare care testează rezistența, strategia și spiritul de echipă al participanților.

„Ne dorim ca Duathlon Offroad by Wienerberger să fie un eveniment în care fiecare participant, indiferent de vârstă, să se simtă încurajat să facă mișcare și să se bucure de experiența competiției. Ne dorim să inspirăm copiii să descopere sportul încă de la cele mai fragede vârste și să oferim familiilor ocazia de a petrece o zi activă împreună”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat de ACS Aria pentru Sport, cu sprijinul partenerilor și sponsorilor care susțin dezvoltarea sportului și promovarea unui stil de viață sănătos în comunitate.

Înscrierile sunt deschise, iar toți cei interesați pot consulta regulamentul și informațiile complete pe paginile oficiale ale ACS Aria pentru Sport.

Pe 18 iulie, sportul îi aduce împreună pe cei mici și pe cei mari. Ne vedem la start!

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Clopotele unei biserici din Franța au fost oprite pe timpul nopții, după plângerea unei femei: „Nu mai puteam dormi”

O comună din estul Franței a decis să oprească pe timpul nopții clopotele civile ale unei biserici, după ce o localnică a reclamat că zgomotul îi afecta somnul în timpul valurilor de caniculă. Măsura va fi aplicată zilnic între orele 23:00 și 06:00.

Decizia autorităților, luată după plângerea unei localnice

Hotărârea a fost adoptată de autoritățile din Vindry-sur-Turdine, comună aflată la aproximativ 40 de kilometri vest de Lyon. Începând din noaptea de miercuri spre joi, clopotele civile ale bisericii din satul Pontcharra nu vor mai marca trecerea timpului, în intervalul nocturn.

Potrivit primarului Catherine Raffin, măsura a fost luată după ce o femeie a sesizat primăria că nu mai poate dormi din cauza bătăilor clopotelor, mai ales în perioada caniculei, când este nevoită să țină geamurile deschise, relatează Mediafax.

„Este într-adevăr o consecință a celui de-al treilea val de caniculă. Această persoană nu mai putea dormi și a venit să ne semnaleze problema, dar nu este subiectul secolului”, a declarat edilul pentru Le Figaro.

Clopotele religioase vor continua să fie folosite

Autoritățile au precizat că decizia vizează exclusiv clopotele civile, cele care bat pentru a marca orele. Clopotele folosite în scop religios, pentru anunțarea slujbelor sau a altor ceremonii, nu sunt afectate de această măsură și vor continua să fie utilizate atunci când este necesar.

Înainte de emiterea ordinului, primăria a consultat reprezentanții parohiei, conform legislației franceze, iar aceștia nu s-au opus modificării programului.

Primarul a explicat că măsura urmărește și uniformizarea regulilor în cele patru localități care formează comuna, deoarece în celelalte sate clopotele nu băteau deja pe timpul nopții.

Reacțiile au venit mai ales din afara comunei

Potrivit edilului, schimbarea nu afectează un număr mare de locuitori din Pontcharra, iar cele mai critice reacții au venit din partea unor persoane care nici măcar nu locuiesc în comună.

Disputa readuce în atenție un subiect care a generat numeroase controverse în Franța în ultimii ani. Bătăile clopotelor bisericilor au fost frecvent motiv de conflicte între localnici, în special în comunitățile rurale. În majoritatea departamentelor franceze, programul clopotelor este stabilit de primar împreună cu reprezentanții cultului, iar în cazul unor litigii decizia finală aparține prefectului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

MR.DIY își extinde prezența în Sibiu și pregătește deschiderea celui de-al doilea magazin din oraș

MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casă și bricolaj din lume, continuă procesul de extindere în România și pregătește deschiderea celui de-al doilea magazin din Sibiu. Noua locație va fi inaugurată în curând în Prima Shopping Center Sibiu, oferind locuitorilor orașului acces și mai facil la o gamă variată de produse destinate activităților de zi cu zi.

Noul magazin va reuni sub același acoperiș mii de produse din categorii precum casă și decorațiuni, bricolaj, bucătărie, papetărie, jucării, accesorii auto, produse pentru animale de companie, articole pentru călătorii, produse sezoniere și multe altele. Prin oferta sa diversificată, MR.DIY își propune să răspundă nevoilor întregii familii, punând accent pe calitate, varietate și prețuri accesibile.

Deschiderea celei de-a doua locații din Sibiu reflectă ritmul susținut de dezvoltare al companiei pe piața din România și dorința de a fi tot mai aproape de comunitățile locale. Prin extinderea rețelei de magazine, MR.DIY urmărește să ofere clienților o experiență de cumpărături convenabilă, într-un spațiu modern și ușor de parcurs, în care produsele sunt organizate pe categorii pentru a facilita găsirea rapidă a articolelor dorite.

Amplasarea noului magazin în cadrul Prima Shopping Center Sibiu completează oferta comercială a centrului și le oferă clienților posibilitatea de a găsi într-un singur loc o gamă largă de produse necesare pentru casă, proiecte de bricolaj, organizare, timp liber și activitățile cotidiene.

În fiecare magazin MR.DIY, clienții pot descoperi mii de articole atent selecționate, destinate atât utilizării zilnice, cât și proiectelor de amenajare sau renovare. Sortimentul este actualizat constant, astfel încât să includă produse practice și soluții adaptate nevoilor consumatorilor, menținând în același timp promisiunea brandului de a oferi prețuri accesibile în toate categoriile.

Despre MR.DIY

Fondat în 2005, MR.DIY este unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casă și bricolaj din lume, operând mii de magazine la nivel internațional. Brandul oferă o gamă extinsă de produse din numeroase categorii, adresându-se întregii familii printr-un concept bazat pe varietate, accesibilitate și raport bun calitate-preț.

În România, MR.DIY continuă să își dezvolte rețeaua de magazine în marile orașe ale țării, oferind clienților acces la o experiență de cumpărături modernă și la mii de produse disponibile zilnic sub promisiunea „Always Low Prices”.

Primul magazin deschis la Sibiu

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România temperează deficitul de cont curent

0

Deficitul de cont curent scade ușor, dar datoria externă depășește pragul istoric de 230 de miliarde de euro

Pe înțelesul fiecăruia: Un stat are un excedent comercial dacă exporturile sale depășesc importurile și un deficit comercial dacă importurile depășesc exporturile. Vânzările net pozitive în străinătate contribuie la un surplus de cont curent; vânzările net negative în străinătate contribuie la un deficit de cont curent

Banca Națională a României a publicat datele pentru primele cinci luni ale anului 2026, iar radiografia financiară a țării arată o realitate în nuanțe contrastante. Pe de o parte, România a reușit să își tempereze ușor deficitul de cont curent. Pe de altă parte, datoria externă totală continuă să urce în ritm alert, depășind un nou prag psihologic, în timp ce apetitul investitorilor străini dă semne vizibile de oboseală.

cum arată dinamica banilor care intră și ies din țară și unde se adâncesc vulnerabilitățile noastre economice?

Deficitul de cont curent: O ameliorare fragilă de 650 de milioane de euro

În perioada ianuarie-mai 2026, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 11.425 milioane euro. Deși cifra rămâne uriașă, ea reprezintă o îmbunătățire față de aceeași perioadă a anului trecut, când deficitul urcase la 12.075 milioane euro.

Această gură de oxigen de 650 de milioane de euro se datorează în principal modului în care am gestionat schimburile comerciale:

Bunurile importate ne costă în continuare scump: Deficitul pe zona de bunuri s-a redus ușor, cu 536 de milioane de euro, dar rămâne principala noastră vulnerabilitate, situându-se la un uriaș -13.231 milioane euro. Practic, continuăm să consumăm mult mai mult din import decât reușim să trimitem la export.

românii au cheltuit în vacanțele din afara țării cu 2.075 milioane euro mai mult decât au lăsat turiștii străini în România

Serviciile ne salvează, dar turismul ne golește buzunarele: Sectorul serviciilor a performat excelent, aducând în țară un excedent net de 5.602 milioane euro (susținut masiv de IT&C, cu un plus de 3.018 milioane euro, și de transporturi, cu 2.699 milioane euro). În schimb, turismul rămâne o gaură neagră: românii au cheltuit în vacanțele din afara țării cu 2.075 milioane euro mai mult decât au lăsat turiștii străini în România (un deficit în creștere accentuată față de cele -1.553 milioane euro din 2025).

Investițiile străine directe: Semnalul de alarmă al începutului de an

Dacă deficitul comercial s-a mai domolit, motoarele de finanțare externă privată încep să se blocheze. Investițiile străine directe au scăzut dramatic în primele cinci luni ale anului, prăbușindu-se la 2.195 milioane euro, comparativ cu cele 2.913 milioane euro atrase în aceeași perioadă din 2025.

Deși companiile străine prezente local au continuat să își reinvestească profiturile și să participe la capitalul social cu 2.540 milioane euro, scăderea generală a fost accelerată de creditele intragrup (împrumuturile luate de la companiile-mamă), care au înregistrat un sold negativ de -345 milioane euro — semn că sucursalele locale au fost obligate mai degrabă să returneze datorii către exterior decât să primească noi finanțări pentru dezvoltare.

Datoria externă totală trece de 230 de miliarde de euro

Cea mai mare presiune pe termen lung provine din acumularea accelerată de datorie. În doar cinci luni, datoria externă totală a României a crescut cu 2.451 milioane euro, atingând pragul record de 230.914 milioane euro.

Dacă privim în structură, datoria pe termen lung reprezintă grosul acestei sume:

  • Datoria pe termen lung: A ajuns la 183.922 milioane euro (reprezentând 79,6% din total), în creștere cu 2,0% față de sfârșitul anului trecut. Această creștere a fost condusă aproape exclusiv de sectorul public: datoria administrației publice a urcat la 128.213 milioane euro, alimentată de emisiunile constante de titluri de stat și împrumuturi noi.
  • Datoria pe termen scurt: A înregistrat o ușoară scădere de 2,4% față de finele anului precedent, stabilizându-se la 46.992 milioane euro (20,4% din total).

Cât de stabilă este, de fapt, România în fața acestor datorii?

În ciuda cifrelor absolute care pot părea alarmante, indicatorii de prudență calculați de BNR arată că macro-stabilitatea țării nu este încă în pericol iminent, dar marjele de siguranță încep să se subțieze:

  • Scăderea serviciului datoriei: Rata serviciului datoriei externe pe termen lung s-a situat la 15,5% în primele cinci luni din 2026, o îmbunătățire vizibilă comparativ cu media de 18,4% înregistrată pe parcursul anului 2025.
  • Rezervele valutare oferă protecție: Rezervele internaționale administrate de BNR pot acoperi în continuare 6,0 luni de importuri de bunuri și servicii, exact la același nivel stabil înregistrat la finalul anului trecut.
  • Presiune pe acoperirea datoriei pe termen scurt: Gradul în care rezervele valutare de la BNR acoperă datoria externă pe termen scurt (la valoarea reziduală) a scăzut la 102,4%, comparativ cu 104,4% la 31 decembrie 2025. Deși se menține peste pragul critic de 100%, tendința de scădere arată că bufferul de siguranță al băncii centrale devine din ce în ce mai solicitat.

România reușește pentru moment să își controleze parțial excesul de consum din importuri, însă dependența crescută de finanțarea prin datorie publică și scăderea volumului de investiții străine directe atrag atenția asupra sustenabilității acestui model economic pe termen mediu.

Atac cibernetic la ANCPI: aplicația e-Terra este indisponibilă, însă datele cadastrale nu au fost compromise

0

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției,  că a fost ținta unui atac cibernetic care a provocat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. În urma incidentului, toate sistemele informatice administrate de agenție au devenit indisponibile, inclusiv aplicația e-Terra și serviciile de e-mail.

ANCPI precizează că bazele de date gestionate de instituție nu au fost compromise, iar informațiile cadastrale și de carte funciară sunt în siguranță.

Aplicația e-Terra, indisponibilă până la finalul săptămânii

Reprezentanții instituției au transmis că problemele au început marți, 14 iulie, când toate sistemele informatice ale ANCPI au devenit nefuncționale.

„Începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, sunt nefuncționale. Din informațiile disponibile în acest moment, estimăm că aplicația e-Terra nu va putea fi utilizată, cel mai probabil, până la finalul acestei săptămâni”, au transmis reprezentanții agenției.

Anchetă în desfășurare, după atacul informatic

Circumstanțele atacului cibernetic sunt investigate de instituțiile competente ale statului, care încearcă să stabilească modul în care s-a produs incidentul și cine se află în spatele acestuia.

În paralel, echipele tehnice ale ANCPI lucrează pentru restabilirea funcționării sistemelor informatice în condiții de siguranță.

„Regretăm situația creată și vă asigurăm că echipele noastre tehnice depun toate eforturile pentru restabilirea funcționării sistemelor în condiții de siguranță pentru toți utilizatorii, în cel mai scurt timp posibil”, a mai transmis instituția.

ANCPI a precizat că va comunica noi informații pe măsură ce investigațiile avansează și serviciile informatice vor fi repuse în funcțiune.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Lovitură pentru supermarketurile „globaliste”! Trei dintre cei mai mari retaileri din România au încheiat anul pe pierdere

Trei dintre cei mai mari retaileri prezenți în România au încheiat anul pe pierdere. Lidl rămâne lider detașat la profit.

Rezultatele financiare aferente anului 2025 arată un tablou contrastant pentru marile lanțuri de magazine din România.

În timp ce unele companii au continuat să obțină câștiguri consistente, altele au înregistrat pierderi importante, semn că piața de retail traversează o perioadă de schimbări.

Potrivit datelor analizate de Economica, doar Lidl a reușit să depășească pragul de un miliard de lei profit net, consolidându-și poziția de cel mai profitabil lanț de supermarketuri din România.

Retailerul german a raportat un câștig net de 1,3 miliarde de lei, cu aproximativ 10% peste nivelul din anul anterior. În același timp, compania și-a păstrat cea mai ridicată marjă netă de profit din sector, de aproximativ 5%.

În schimb, Kaufland, care face parte din același grup Schwarz, a rămas printre liderii pieței, însă profitul său s-a diminuat considerabil. Compania a încheiat anul cu aproape 797 de milioane de lei profit, în scădere cu aproximativ 30%, iar marja de profit s-a redus de la 5,8% la aproape 3,8%.

Și Penny, controlat de grupul german Rewe, a raportat rezultate mai slabe decât în anul precedent. Profitul net a coborât la 174,8 milioane de lei, ceea ce reprezintă o scădere de peste 22%, iar marja de profit s-a redus la 1,6%.

În cazul Mega Image, profitul a crescut ușor, ajungând la 124,8 milioane de lei, în timp ce Metro Cash & Carry a revenit pe profit, raportând un rezultat pozitiv de 22,5 milioane de lei.

În cadrul grupului Carrefour, evoluțiile au fost diferite de la o companie la alta. Lanțul Supeco, intrat recent în portofoliul Pavăl Holding, a înregistrat un profit de 30,2 milioane de lei, însă acesta a fost cu aproape o treime mai mic decât în 2024.

În schimb, compania Romania Hypermarche, care operează fostele magazine Cora, a revenit pe profit și a raportat un câștig de 213,3 milioane de lei, după ce în anul precedent înregistrase pierderi de peste 123 de milioane de lei.

La Cocoș, lanțul fondat la Ploiești și preluat în acest an de grupul Schwarz, și-a majorat cifra de afaceri cu peste 28%, însă profitul net a scăzut ușor, până la 34,7 milioane de lei, ceea ce corespunde unei marje de profit de 2,3%.

Cele mai dificile rezultate financiare au fost însă raportate de Carrefour SA, Profi Rom Food și Selgros Cash & Carry.

Compania principală a grupului francez Carrefour din România a înregistrat prima pierdere netă din istoria sa, respectiv 64,3 milioane de lei, în condițiile unei cifre de afaceri de 14,1 miliarde de lei.

Și Profi Rom Food, societate absorbită în acest an de Mega Image, și-a adâncit pierderile. Rezultatul negativ a crescut de peste două ori și jumătate, de la aproape 210 milioane de lei la 537,2 milioane de lei.

La rândul său, Selgros Cash & Carry a trecut de la un profit net de 67,2 milioane de lei în 2024 la o pierdere de 47,3 milioane de lei în 2025.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ajutorul de înmormântare în 2026: cine primește 9.192 de lei, ce acte sunt necesare și în cât timp se plătesc

0

Costurile unei înmormântări au crescut semnificativ în ultimii ani, iar ajutorul de deces acordat de stat reprezintă un sprijin important pentru familiile îndoliate. În 2026, cuantumul acestui drept a fost actualizat, iar persoanele care îndeplinesc condițiile legale pot primi până la 9.192 de lei, în funcție de situația defunctului.

Cât este ajutorul de înmormântare în 2026

Începând cu anul 2026, salariul minim brut pe economie a fost stabilit la 4.050 de lei, însă ajutorul de deces nu este egal cu salariul minim, ci este stabilit anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit bugetul.ro.

Astfel, în 2026, cuantumul ajutorului de înmormântare este:

  • 9.192 de lei în cazul decesului unui pensionar sau al unei persoane asigurate în sistemul public de pensii;
  • 4.596 de lei în cazul decesului unui membru de familie al unui asigurat sau pensionar.

Comparativ cu anul precedent, valoarea ajutorului a fost majorată, pentru a acoperi o parte din costurile tot mai ridicate ale serviciilor funerare.

Cine poate beneficia de ajutorul de deces

Ajutorul de înmormântare poate fi solicitat de persoana care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

În funcție de situație, beneficiari pot fi:

  • soțul sau soția persoanei decedate;
  • copiii, inclusiv cei adoptați;
  • părinții, inclusiv cei adoptivi;
  • alte rude sau persoane care pot demonstra că au achitat cheltuielile de înmormântare.

Pentru acordarea ajutorului este necesar ca persoana decedată să fi fost pensionar sau asigurat în sistemul public de pensii ori să fie membru de familie al unei astfel de persoane, conform prevederilor legale.

Ce acte sunt necesare pentru obținerea ajutorului

Pentru acordarea ajutorului de înmormântare trebuie depus un dosar care cuprinde, în principal:

  • cererea pentru acordarea ajutorului de deces;
  • certificatul de deces, în original și copie;
  • actul de identitate al solicitantului;
  • documente care atestă gradul de rudenie sau calitatea de beneficiar, după caz;
  • documente din care rezultă că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare (facturi, chitanțe, contracte pentru servicii funerare).

Este recomandat ca toate documentele să fie depuse cât mai curând după deces, pentru evitarea întârzierilor în procesarea dosarului.

Unde se depune cererea

Instituția competentă diferă în funcție de statutul persoanei decedate:

  • dacă defunctul era pensionar sau asigurat în sistemul public de pensii, cererea se depune la casa teritorială de pensii;
  • în alte situații prevăzute de lege, solicitantul trebuie să se adreseze instituției competente, în funcție de categoria din care făcea parte persoana decedată.

În cât timp se plătește ajutorul de înmormântare

Ajutorul de deces se acordă o singură dată pentru fiecare persoană decedată și este plătit persoanei care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormântare.

După depunerea dosarului complet și verificarea documentelor, plata se efectuează, de regulă, în termen de maximum trei zile lucrătoare. Suma poate fi ridicată în numerar sau virată într-un cont bancar, în funcție de opțiunea beneficiarului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

UE pregătește un fond de până la 18 miliarde de euro, pentru proiecte comune de apărare cu Ucraina

0

Uniunea Europeană ia în calcul alocarea unui pachet financiar de până la 18 miliarde de euro pentru dezvoltarea unor proiecte comune de apărare împreună cu Ucraina. Fondurile ar urma să susțină producția de echipamente militare și integrarea industriei ucrainene de apărare în ecosistemul european, potrivit unui înalt oficial european citat de TVP World.

Inițiativa face parte din strategia Bruxelles-ului de consolidare a cooperării cu Ucraina în domeniul securității și apărării, pe fondul războiului declanșat de Rusia în februarie 2022, relatează Mediafax. Obiectivul este extinderea capacităților de producție și dezvoltarea unor parteneriate industriale între companii europene și ucrainene.

Cum ar putea fi finanțat pachetul de 18 miliarde de euro

Potrivit sursei citate, finanțarea ar urma să fie constituită din mai multe instrumente europene.

Cea mai mare parte, de până la 10 miliarde de euro, ar proveni din împrumuturile acordate prin mecanismul SAFE. Alte două miliarde de euro ar putea fi asigurate printr-o nouă finanțare a Comisiei Europene, iar aproximativ șase miliarde de euro ar urma să fie alocate prin Instrumentul European pentru Pace (European Peace Facility), folosit de Uniunea Europeană pentru sprijinirea partenerilor în domeniul securității și apărării.

În cazul aprobării tuturor mecanismelor de finanțare și al participării statelor interesate, valoarea totală a programului ar putea ajunge la 18 miliarde de euro.

Companii și state membre și-au exprimat deja interesul

Potrivit oficialului european, 19 companii din Uniunea Europeană și Ucraina și-au manifestat interesul pentru participarea la proiectele comune de apărare.

În același timp, opt state membre ale Uniunii Europene au transmis că sunt dispuse să se alăture inițiativei, ceea ce ar putea accelera dezvoltarea unor capacități comune de producție pentru echipamente și tehnologii militare.

Prin acest program, Bruxelles-ul urmărește consolidarea bazei industriale europene de apărare și creșterea capacității de producție într-un context în care cererea pentru echipamente militare continuă să crească.

Ursula von der Leyen: Ucraina și-a consolidat capacitățile militare

Anunțul privind viitorul pachet de finanțare coincide cu vizita efectuată la Kiev de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la cea de-a unsprezecea deplasare în Ucraina de la începutul invaziei ruse.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, șefa Executivului european a subliniat că Ucraina și-a întărit semnificativ capacitățile de apărare și că Uniunea Europeană pregătește noi măsuri pentru integrarea industriilor de apărare ale celor două părți.

„Este un moment special. Ucraina și-a construit un impuls militar puternic. Situația începe să se schimbe”, a transmis Ursula von der Leyen.

Potrivit acesteia, discuțiile de la Kiev vor aborda și procesul de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană, precum și măsurile necesare pentru pregătirea sezonului rece, în contextul provocărilor generate de război și al securității infrastructurii energetice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Călătorie în inima tradițiilor: Începe ASTRA Multicultural 2026, cel mai așteptat festival al diversității etnice din România

Dacă vă doriți o evadare din ritmul alert al cotidianului și o întoarcere la poveștile, gusturile și meșteșugurile transmise din generație în generație, destinația ideală din aceste zile este Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

În perioada 15-19 iulie 2026, Muzeul ASTRA (instituție finanțată de Consiliul Județean Sibiu) își deschide larg porțile pentru ASTRA Multicultural 2026, un eveniment de referință cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

Timp de cinci zile, peste 250 de invitați — meșteri iscusiți, artiști, muzicieni, dansatori, bucătari și specialiști — vor transforma muzeul într-o scenă uriașă a dialogului interetnic. Comunități de lipoveni, maghiari, romi, ucraineni și tătari din toate colțurile României își vor împărtăși secretele culturale într-un decor natural de poveste.

Ce nu trebuie să ratezi la ASTRA Multicultural 2026

Programul din acest an este conceput ca o aventură senzorială completă, unde vizitatorii pot interacționa direct cu patrimoniul viu. Iată principalele atracții:

Maratonul Gastronomic Multietnic (la Târgul de țară)

Pregătiți-vă pentru un adevărat spectacol al aromelor! Nu vorbim despre un simplu festival culinar, ci despre o incursiune în istorii savuroase. Veți putea degusta:

  • Tradiționala ciorbă de pește nobil ucraineană, preparată exact ca la Sfântu Gheorghe;
  • Preparate specifice din bucătăria romă din Sibiu;
  • Grătarele aromate din Țara Hațegului;
  • Delicatesele inedite pregătite special de olarii invitați la eveniment.

„Delta lui Ivan” ajunge în inima Transilvaniei

Grație parteneriatului cu Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23”, vizitatorii vor putea experimenta atmosfera unică a Deltei Dunării chiar în mijlocul Sibiului. În zona Mahmudia – Cherhana, sunteți invitați la trasee tematice inedite pe apă, navigând la cârma celebrelor canotci românești.

Ateliere interactive pe Aleea Pivelor

Meșteșugul prinde viață sub ochii voștri. Maeștri olari, prelucrători ai lemnului și ai fibrelor vegetale, dar și confecționeri de cuțite din România, Ungaria și Republica Moldova își vor demonstra live talentul. Mai mult, aceștia vă provoacă la dialog și vă invită să le testați tehnicile în cadrul unor ateliere interactive.

Dialoguri muzicale și dansuri vibrante

Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de spectacole pline de energie. Scenele vor găzdui de la folclorul ucrainean din Dobrogea și jocurile tradiționale secuiești și ceangăiești, până la muzica și dansurile specifice zonei Sibiului. Un mix cultural sonor care promite să ridice publicul la joc!

Expoziții de colecție pentru pasionații de artă și istorie

Pentru cei dornici de cunoaștere vizuală profundă, festivalul propune trei expoziții de excepție:

„Scoarțe. Covoare. Păretare” (la Pavilionul Muzeal Multicultural) – o incursiune în rafinamentul și tehnicile complexe de țesut;

„Kallós 100” și „Imaginile dragi ale lui Kallós Zoltán” – expoziții care celebrează memoria și universul fotografic ale unuia dintre cei mai mari colecționari de artă populară din Transilvania.

Un efort comun pentru salvarea patrimoniului viu

Un eveniment de o asemenea anvergură este rezultatul unor colaborări strânse. Proiectul beneficiază de susținerea CEC Bank, având ca parteneri culturali Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Asociația „Centrul Memorial dr. Gheorghe Telea-Bologa” Nou Român.

De asemenea, succesul manifestării este asigurat alături de parteneri de prestigiu precum Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, România Tradițiilor Creative, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești din Târgu Mureș și sponsorul S.C. Interceram Sighișoara.

Sfatul nostru: Lăsați deoparte telefoanele (sau folosiți-le doar pentru a surprinde culorile spectacolului!), luați-vă încălțăminte comodă și veniți pregătiți să explorați, să gustați și să învățați. ASTRA Multicultural nu este doar un festival, ci o dovadă vie a modului în care diversitatea ne îmbogățește și ne unește.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Prins și încarcerat! Bărbat din Jina, condamnat la închisoare pentru furt calificat

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Jina, a fost reținut de polițiștii sibieni și încarcerat după ce instanța a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acțiunea a avut loc în data de 14 iulie, când polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat l-au identificat pe bărbat pe raza localității de domiciliu.

În aceeași zi, Judecătoria Săliște a emis un mandat de executare a pedepsei, după ce acesta a fost condamnat pentru furt calificat.

Potrivit hotărârii instanței, bărbatul are de executat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

După punerea în aplicare a mandatului, acesta a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, unde își va executa pedeapsa stabilită de instanță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO: Se repară parapetul DISTRUS în accidentul de luni după amiaza de la Boița

La două zile după accidentul rutier produs pe DN7, în zona localității Boița, autoritățile au început lucrările de refacere a infrastructurii afectate de impact.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că echipele intervin pentru înlocuirea parapetului de siguranță avariat în urma coliziunii de luni, 13 iulie 2026.

Reprezentanții DRDP Brașov au transmis că lucrările sunt necesare pentru readucerea sectorului de drum la condiții normale de siguranță pentru participanții la trafic.

„Lucrăm la înlocuirea parapetului de siguranță deteriorat pe DN7, în zona localității Boița, în urma unui accident petrecut luni, 13.07.2026”, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Un grav accident rutier s-a produs, luni, pe Valea Oltului, la ieșirea din Boița spre județul Vâlcea, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR.

În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat de 69 de ani din Sibiu, a rămas încarcerat și a fost extras de echipajele de descarcerare.

Acesta a suferit un traumatism cranian și unul toracic, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean Sibiu.

Din primele cercetări ale polițiștilor, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul autoturismului nu a păstrat distanța de siguranță față de camionul care circula în fața sa.

Traficul pe Valea Oltului a fost blocat temporar, apoi s-a desfășurat alternativ, fiind reluat ulterior în condiții normale.

SURSĂ VIDEO: DRDP Brașov

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Mii de povești, o singură destinație: Muzeul ASTRA găzduiește un festival al culturilor din România

Muzeul ASTRA din Sibiu invită publicul, în perioada 15-19 iulie 2026, la una dintre cele mai importante sărbători dedicate patrimoniului multietnic: ASTRA Multicultural 2026. Evenimentul promite cinci zile de experiențe autentice, în care tradițiile mai multor comunități se întâlnesc într-un spectacol cultural unic.

Timp de cinci zile, vizitatorii vor putea descoperi meșteșuguri tradiționale, muzică, dansuri, expoziții și preparate culinare care spun povești despre diversitatea culturală a României.

Ediția din acest an reunește peste 250 de participanți – specialiști, meșteri populari, artiști, muzicanți, dansatori și bucătari – alături de reprezentanți ai comunităților etnice de lipoveni, maghiari, romi, ucraineni și tătari.

Gusturi din mai multe colțuri ale țării, la Maratonul Gastronomic Multietnic

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului va fi Maratonul Gastronomic Multietnic, organizat în zona Târgului de Țară. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere preparate tradiționale și rețete transmise din generație în generație.

Printre experiențele culinare pregătite se numără bucătăria romă din Sibiu, preparatele la grătar din Țara Hațegului, celebra ciorbă de pește nobil ucraineană specifică zonei Sfântu Gheorghe, dar și delicatese realizate de comunitatea olarilor.

Delta lui Ivan ajunge în Muzeul ASTRA

O experiență aparte va fi oferită de „Delta lui Ivan”, un traseu tematic pe apă inspirat din universul Deltei Dunării.

Vizitatorii vor putea descoperi zona Mahmudia – Cherhana la bordul celebrelor canotci, într-o incursiune inedită printre povești și tradiții pescărești.

Meșteșuguri vii și demonstrații spectaculoase

Pe Aleea Pivelor, publicul va putea urmări demonstrații de lucru susținute de meșteri pricepuți din România, Ungaria și Republica Moldova.

Olari, creatori care lucrează lemnul și fibrele vegetale, dar și confecționeri de cuțite vor arăta tehnici tradiționale și vor interacționa direct cu vizitatorii.

Muzică, dans și tradiții din mai multe comunități

Programul artistic va aduce pe scenele Muzeului ASTRA spectacole care reunesc stiluri și identități culturale diferite. Publicul va putea urmări folclor ucrainean din Dobrogea, dansuri tradiționale secuiești și ceangăiești, dar și muzică și jocuri populare din zona Sibiului.

Expoziții dedicate patrimoniului

ASTRA Multicultural 2026 include și expoziții de colecție dedicate valorilor tradiționale.

În cadrul expoziției „Scoarțe. Covoare. Păretare”, găzduită de Pavilionul Muzeal Multicultural, vizitatorii vor putea descoperi rafinamentul tehnicilor tradiționale de țesut.

De asemenea, iubitorii fotografiei sunt invitați să exploreze expozițiile „Kallós 100” și „Imaginile dragi ale lui Kallós Zoltán”, care prezintă universul vizual al unuia dintre cei mai importanți cercetători ai patrimoniului cultural.

ASTRA Multicultural 2026 se anunță astfel o întâlnire spectaculoasă între trecut și prezent, între comunități și generații, într-un spațiu în care tradițiile sunt păstrate vii și transmise mai departe.

Program complet al evenimentului

MIERCURI, 15 IULIE 2026

Seminarul ASTRA Multicultural

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium

Interval orar: 17.00 – 19.00

JOI, 16 IULIE 2026

Seminarul ASTRA Multicultural

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium, Sala Changes

Interval orar: 9.00 – 17.00

Expoziții

Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural

Vernisaj: 17.00

VINERI, 17 IULIE 2026

Seminarul ASTRA Multicultural

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium

Interval orar: 10.00 – 13.00

Conferința România Tradițiilor Creative – Puncte gastronomice locale

Locație: Podul acoperit de la Gura Râului, Sibiu

Interval orar: 17.00 – 19.00

Expoziții

Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural

Interval orar: 10.00 – 18.00

Imaginile dragi ale lui Kallós Zoltán, expoziție de fotografie

Locație: Gospodăria-atelier de olar din Corund, județul Harghita

Interval orar: 9.00 – 20.00

Kallós 100

Locație: Centrul de activități și resurse regionale Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21

Interval orar: 10.00 – 18.00

Bewahrte Erinnerungen Lebendige Geschichte / Amintiri păstrate. Istorie vie

Locație: Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, str. General Magheru, nr. 1-3, Sala Mică

Interval orar: 14.00 – 17.30; ghidaj de specialitate: Camelia Ștefan, Muzeul ASTRA Sibiu

Ateliere interactive de promovare a meșteșugurilor ca expresie culturală a patrimoniului local

Ateliere interactive de olărit

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Bîscu Ionuț, Horezu, Vâlcea Forró István, Hódmezővásárhely, Ungaria

Interval orar: 15.00 – 17.00

Nadia Codreanu și Ceramica de Nocrich, Scout Nocrich, Sibiu

Kopacz Levente, Miercurea Ciuc, Harghita

Csibi Márta, Borla, Sălaj

Csibi Csaba, Borla, Sălaj

Vitalie Parlui, Chișinău, Republica Moldova

Les Norbert, Bodony, Ungaria

Ateliere interactive de împletit fibre vegetale

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Julianna Balint, Odorheiu Secuiesc, Harghita

Ateliere interactive de prelucrare a lemnului

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 15.00 – 17.00

Lepădatu Constantin, Băbeni, Vâlcea

Ion Mărunțelu, Racovița, Vâlcea

Ateliere interactive de țesut

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 15.00 – 17.00

Crăcană Rodica, Costești, Vâlcea

Ateliere participative de reinterpretare instrumental – vocală și dialog muzical multietnic

Nunta la ucrainenii din Dobrogea cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Gospodăria de morar ucrainean din Letea, județul Tulcea

Interval orar: 11.00 – 15.00

Muzică și joc din zona Sibiului – dialoguri muzicale între generații

Locație: Târgul de țară – Scenă

Interval orar: 18.00-20.30

Ansamblul Doruri sibiene și Ansamblul Mlădițe sibiene. Instructor Izabela Tomița; Ansamblul Purtata Secașelor din Miercurea Sibiului. Instructor Roxana Radu

Muzică și joc – dialoguri interpretative între secui și ceangăi

Locație: Centrul de activități și resurse regionale, Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21, Sibiu

Interval orar: 18.00 – 20.00

Atelier participativ de joc. Instructori: Kovács János și Kovács Erika, Asociația Transylvania Institute For Culture

Atelier participativ de reinterpretare instrumental-vocală din folclorul maghiar

Trupa Sujtok din Sfântu Gheorghe; coordonator muzical: Ștefan – Dobai Katalin

Maraton gastronomic multietnic

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 14.00 – 20.00

La Sâvulică, Arpașu de Sus, Sibiu / Țara Oltului

La Marius Mașca, Slimnic / Țara Secașelor

SÂMBĂTĂ, 18 IULIE 2026

Expoziții

Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural

Interval orar: 10.00 – 18.00

Imaginile dragi ale lui Kallós Zoltán, expoziție de fotografie

Locație: Gospodăria-atelier de olar din Corund, județul Harghita

Interval orar: 9.00 – 20.00

Kallós 100

Locație: Centrul de activități și resurse regionale Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21

Interval orar: 10.00 – 18.00

Bewahrte Erinnerungen Lebendige Geschichte / Amintiri păstrate. Istorie vie

Locație: Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, str. General Magheru, nr. 1-3, Sala Mică

Interval orar: 10.00 – 14.00

Ateliere interactive de promovare a meșteșugurilor ca expresie culturală a patrimoniului local

Atelier interactiv de confecționat cuțite

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Șoimoșan Cristian Ionuț, Arad

Ateliere interactive de olărit

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Csibi Márta, Borla, Sălaj

Roxana Mărcoiu și Asociația Tonal, Sibiu

Interval orar: 14.00 – 16.00

Emese Ambrus, Aiton, Cluj

Dánél Kristof, Miercurea Ciuc, Harghita

Interval orar: 15.00 – 17.00

Dánél Sándor, Miercurea Ciuc, Harghita

Les Norbert, Bodony, Ungaria

Atelier interactiv de prelucrare a lemnului

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 15.00 – 17.00

Daniel Haneș, Jeflești, Alba

Ateliere educative interactive de reciclare creativă din materiale naturale

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Csog Jolan, Filia, Harghita

Interval orar: 15.00-17.00

Elena Pascu, Mălâncrav, Sibiu

La clacă pentru chirpici!

Locație: Gospodăria de morar ucrainean din Letea, județul Tulcea

Interval orar: 10.00 – 14.00

Ateliere de construcție pagăi

Locație: zona Mahmudia – Cherhana

Interval orar: 10.00 – 14.00 |17.00 – 20.00

Ateliere participative de reinterpretare instrumental – vocală și dialog muzical multietnic

Atelier vocal-instrumental – Folclor ucrainean din Dobrogea, cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Gospodăria de morar ucrainean din Letea, județul Tulcea

Interval orar: 11.00 – 12.00

Folclor ucrainean din Dobrogea, cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 15.00 – 16.00

Muzică și joc – dialoguri interpretative între secui și ceangăi

Locație: Pavilionul de joc din Jina

Interval orar: 17.00 – 18.30

Atelier participativ de joc. Instructori: Kovács János și Kovács Erika, Asociația Transylvania Institute For Culture

Atelier participativ de reinterpretare instrumental-vocală din folclorul maghiar. Teatrul de dans Háromszék, Ansamblul de dans al colegiului Székely Mikó și Trupa Sujtok din Sfântu Gheorghe; coordonator muzical: Ștefan – Dobai Katalin

Atelier vocal-instrumental – Folclor ucrainean din Dobrogea, cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Pavilionul de joc din Jina

Interval orar: 18.30 – 19.00

Atelier participativ de reinterpretare instrumental-vocală din folclorul maghiar. Teatrul de dans Háromszék, Ansamblul de dans al colegiului Székely Mikó și Trupa Sujtok din Sfântu Gheorghe; coordonator muzical: Ștefan – Dobai Katalin

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 19.00 – 20.00

Folclor ucrainean din Dobrogea, cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 20.00 – 21.00

Delta lui Ivan în Muzeul ASTRA

În canotcă prin delta muzeului. Traseu tematic pe apă

Locație: zona Mahmudia – Cherhana

Interval orar: 10.00 – 14.00 | 17.00 – 20.00

România Tradițiilor Creative – Puncte gastronomice locale

Decernarea titlului de Punct Gastronomic Local – păstrător de tradiție locală

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 16.00 – 17.00

Maraton gastronomic multietnic

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 10.00 – 18.00

La Sâvulică, Arpașu de Sus, Sibiu / Țara Oltului

Călătorie prin bucătăria romaii, Fundația „Ion Cioabă”

La Lucica, Mila 23 / Delta Dunării

Căprițele lui Robert, Răcoasa, Vrancea / Țara Vrancei

Maria Bidian, Bistrița Bârgăului, Bistrița-Năsăud / Țara Bârgăului

Nopcsa’s Grill Santamaria, Săcel, Hunedoara / Țara Hațegului

Sanda lu’ Mărișica, Valea Borcutului, Bistrița-Năsăud / Țara Năsăudului

Casa Boema, Vața de Sus, Hunedoara / Țara Zarandului

DUMINICĂ, 19 IULIE 2026

Expoziții

Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut

Locație: Pavilionul Muzeal Multicultural

Interval orar: 10.00 – 18.00

Imaginile dragi ale lui Kallós Zoltán, expoziție de fotografie

Locație: Gospodăria-atelier de olar din Corund, județul Harghita

Interval orar: 9.00 – 20.00

Kallós 100

Locație: Centrul de activități și resurse regionale Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21

Interval orar: 10.00 – 18.00

Ateliere interactive de promovare a meșteșugurilor ca expresie culturală a patrimoniului local

Ateliere interactive de olărit

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 11.00 – 13.00

Sályi Erik Robert, Satu Mare Ágoston Maria, Hódmezővásárhely, Ungaria

Sályi Annamaria, Satu Mare

Attila Szabó, Zalău, județul Sălaj

Ilona Toth, Zoltan, județul Covasna

Vitalie Parlui, Chișinău, Republica Moldova

Nagyné Török Erzsebet, Tiszafüred, Ungaria

Interval orar: 15.00 – 17.00

Dánél Sándor, Miercurea Ciuc, județul Harghita

Szejke Vilmos-Balázs, Satu Mare

Victoria Parlui, Chișinău, Republica Moldova

Atelier interactiv de prelucrare a fibrelor vegetale

Interval orar: 11.00-13.00

Szilagyi Ileana, Tonciu, Bistrița – Năsăud

Interval orar: 15.00-17.00

Liviu-Ioan Rusu, Cetatea de Baltă, Alba

Ateliere participative de reinterpretare instrumental – vocală și dialog muzical multietnic

Atelier participativ de reinterpretare instrumental-vocală din folclorul maghiar

Teatrul de dans Háromszék, Ansamblul de dans al colegiului Székely Mikó și Trupa Sujtok din Sfântu Gheorghe; coordonator muzical: Ștefan – Dobai Katalin

Locație: Gospodăria-atelier de olar din Corund, județul Harghita

Interval orar: 10.00 – 10.30

Folclor ucrainean din Dobrogea, cu Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre, Asociația Vocea Ucraineană Tulceană

Locație: Gospodăria de morar ucrainean din Letea, județul Tulcea

Interval orar: 11.00 – 15.00

Atelier educativ interactiv de reciclare creativă din materiale naturale

Locație: Aleea Pivelor

Interval orar: 15.00-17.00

Rodica Ispas, Avrig, județul Sibiu

Delta lui Ivan în Muzeul ASTRA

În canotcă prin delta muzeului. Traseu tematic pe apă

Locație: zona Mahmudia – Cherhana

Interval orar: 10.00 – 14.000

Maraton gastronomic multietnic

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 10.00 – 17.00

Gusturi ucrainene din Dobrogea: ciorbă de pește nobil ca la Sfântu Gheorghe și pește prăjit în crustă de făină

Asociația Vocea Ucraineană Tulceană, Grupul vocal fondator Zadunaiska Sici / Fortificația de peste Dunăre

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 12.00 – 14.00

Călătorie prin bucătăria romaii, Fundația „Ion Cioabă

Periplu gastronomic prin bucătăria olarilor!

Locație: Târgul de țară

Interval orar: 14.00 – 17.00

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007