Sibienii care locuiesc la case le pot scoate în fața locuinței, lângă bordură, în zilele în care de pe strada pe care locuiesc se ridică în mod obișnuit deșeurile menajere, adică pubelele negre.
Sibienii care locuiesc la bloc, pot lăsa aceste deșeuri la platformele de colectare, conform programului din imaginea atașată.
„Deșeurile voluminoase sunt cele care, din cauza dimensiunilor, nu se pot colecta în pubelele și containerele obișnuite, cum ar fi mobilierul, covoare, saltele, tocuri de uși, ferestre, mese de masaj, cărucioare de copii, jucării mari, etc.
Deșeurile electrice și electronice se colectează separat față de restul deșeurilor și se pot preda în cadrul acestei campanii, pentru a fi reciclate”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat miercuri că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 24 martie 2024, s-au confirmat 9.695 de cazuri de rujeolă.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 850 de cazuri noi şi două decese: un bărbat, în vârstă de 26 de ani, vaccinat antirujeolic (2 doze), cu imunodepresie plurifactorială (corticoterapie îndelungată) şi o femeie, de 59 de ani, nevaccinată antirujeolic, cu imunodepresie plurifactorială, mielom multiplu.
Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 11 decese din cauza rujeolei.
Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov – 1.526 şi Mureş – 1.074 şi în Bucureşti – 1.127.
În perioada 6 decembrie 2023 – 24 martie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 104.003 doze de vaccin ROR, dintre care 16.755 pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, marți seara, pe Drumul Național 1, între Șelimbăr și Veștem.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Veștem, pe fondul neatenției în conducere, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Șelimbăr, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din autoturism, un bărbat în vârstă de 64 de ani, tot din Șelimbăr.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,31 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Într-o discuție cu unul din reprezentanții mediului privat, cu conexiuni apreciabile în zona industrială a Sibiului, acesta mărturisea cum în urma unor demersuri susținute cu mediul universitar elvețian, a reușit să aducă în Sibiu o delegație de prestigiu pentru o întrevedere cu reprezentanți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Se dorește, în acest sens, crearea unei noi ramuri de cercetare, denumită generic fotonix, o direcție de cercetare a industriei electronice care studiază, în termeni uzuali, legătura dintre laser și lumină. Din delegație au făcut parte și manageri ai unor companii de produse electronice interesați de o colaborare între cele două universități și mediul de afaceri privat, într-un proiect curajos de dezvoltare care în doar 5 ani ar putea genera o cifră de afaceri de aprox. 1, 2 trilioane de euro.
Inițiativa vine din partea mediului privat sibian, care a înțeles că fără o coordonare conjugată a entităților private cu administrația publică și zona universitară, Sibiul nu poate să evolueze armonios și coerent. În acest context, sunt tot mai numeroase și salutare proiectele pe care companiile mari care își derulează aici activitatea le au în a atrage elevii și studenții sibieni nu doar în recrutarea forței de muncă, ci mai mult, în a derula programe de cercetare pentru un viitor sustenabil (și) sub raport inovator.
De curând s-au comunicat rezultatele meritorii ale elevilor sibieni la olimpiadele școlare. Și în acest an, putem și avem de ce să fim mândri de copiii noștri. Nu cu mult în urmă, au fost comunicate și rezultatele simulării la bacalaureat. După notele obținute la examenul de capacitate, de final de clasa a VIII-a. Trăim într-o lume a paradoxurilor. Între excepțional și mediocru, pe același podium, într-un clasament al celor mai bune rezultate ale ultimei jumătăți de secol, avem olimpicii mondiali, și locul întâi în Europa la analfabetism funcțional. O coabitare contradictorie care oferă o ipostază extrem de realistă a sistemului de învățământ românesc.
Acest cadru extins al diversității în materie de calitate și nivel de instrucție poate comporta, desigur, diferite vulnerabilități, nu de puține ori meditațiile suplinind ineficiența unor metode pedagogice desuete. La fel cum percepția unor părinți că odată ”predați” școlii, s-au și absolvit de co-participarea la actul educațional, e la fel de păguboasă.
Poate ceea ce lipsește societății de astăzi (și mă refer acum în special la Sibiu) e tocmai conștientizarea mediului școlar / universitar că e parte permanentă din actul educațional comunitar.
Universitatea sibiană derulează o mulțime de proiecte de cercetare. Proiecte despre care, din păcate, știe foarte puțină lume. Și rezultate ale cercetărilor despre care se face vorbire doar între specialiști. Nu poate fi chiar atât de rău dacă ar exista ceva mai multă comunicare între mediul universitar și comunitate. Mediul privat face de mult pași sesizabili în acest sens. Comunitatea sibiană e interesată de dezvoltarea orașului și din această perspectivă. Mai e nevoie doar de ceva mai multă voință și viziune pusă în lucru…
Există oameni care trăiesc pentru a învăța ca și alți oameni să trăiască cu sens. Sunt o mână de oameni care ajută la formarea unui copil, printre aceste persoane numărându-se și profesorii. Profesia de dascăl nu este pentru oricine. Asemenea preoției, ai nevoie de o chemare pentru a o îmbrățișa. Constantin Popescu (Costi, cum îl cunoaște toată lumea) este omul care își dedică la propriu viața pentru a oferi meditații la geografie elevilor care au nevoie de acestea.
Dar Costi este mai mult decât un simplu profesor de geografie. Este un dascăl în adevăratul sens al cuvântului. Crucea lui nu a fost deloc ușoară. Părinții i-au murit când avea 15 ani, a avut două forme de cancer și primăria l-a dat afară din locuința social pe care tot ea i-a oferit-o.
Dragostea pentru aproapele, spune profesorul, l-a ajutat să treacă peste toate hopurile vieții. ”M-am născut într-o familie cu nouă frați, opt băieți și o fată. Când aveam 15 ani am rămas orfan de ambii părinți. Așa că a trebuit, noi, frații mai mari, să luăm cârma familiei. Practic, ne-am crescut unul pe altul. Dar anii au trecut, fiecare dintre noi am plecat pe un drum, unii au devenit profesori universitari, alții au avut funcții importante în administrație, dar cu toate astea am rămas o familie foarte unită, ce în fiecare duminică se strânge la masă, cu toți frații care au mai rămas în viață”, ne declară Costi.
Costi Popescu
”Mi-a dat Dumnezeu atâta dragoste pentru oameni, încât n-am învățat să urăsc”
Pasiunea pentru geografie, după cum ne spune dascălul, a pornit din dragostea pentru natură: ”Întotdeauna am fost pasionat de natură, iar geografia te apropie foarte mult de ea. Plus că mereu am avut curiozitatea de a cunoaște, de a explora. Mereu am mers pe considerentul că dacă Divinitatea mi-a dat un dar, nu material, ci intelectual, nu mi l-a dat degeaba, ci ca să îl împrăștii mai departe. Plus că mi-a dat Dumnezeu atâta dragoste pentru oameni, încât n-am învățat să urăsc”.
Dascăl pentru 1248 de copii
Există oameni care se lasă bătuți atunci când află că suferă de o boală incurabilă, își acceptă soarta, iau tratamentul și așteaptă inevitabilul. Dar există și oameni, cum e Costi, care nu renunță atât de ușor, încearcă să-și învingă boala folosind cea mai puternică armă: mintea. Folosind această unealtă, a început să dea meditații la geografie elevilor fără posibilități.
”Am început să dau meditații gratuite elevilor în 2001, după momentul în care am fost descoperit cu cancer în fază terminală la stomac. Am căutat un refugiu, să am mintea ocupată, să nu mă gândesc la problema mea. Iar acel refugiu au fost discuțiile cu elevii. După ce am reușit să-l vindec, datorită copiilor, cred eu, a apărut din nou, în altă formă, în 2018. Atunci am fost descoperit cu cancer de ficat, dar am trecut și peste asta, și acum sunt sănătos.
Niciodată nu m-am gândit la bunurile materiale, pentru mine e foarte important ceea ce las în urmă. Dumnezeu nu mi-a dat copii biologici, în schimb mi-a oferit 1248 de copii. Acestor copii le-am dat meditații și niciunul dintre ei nu a luat sub nota 9 la Bacalaureat. La început, meditațiile au fost integral gratuite, dar în ultimii ani am pus o taxă modică, pentru a lua gustări pentru copii și materiale didactice. Din salariul meu nu-mi permit. Cei mai mulți dintre elevii mei sunt navetiști, vin de la țară, deseori ajung flămânzi. Iar copiilor orfani sau fără posibilități nu le iau niciun ban, ba chiar îi ajut cu ce bani îmi rămân după”, ne mărturisește dascălul.
Primăria l-a dat afară din casă
Provocările ori te doboară, ori te fac mai puternic. Așa s-a întâmplat și cu Costi, pentru că viața l-a învățat că în spatele unui deal abrupt se află o fântână cu apă rece.
”În anul 2000 m-am mutat într-o locuință socială, oferită de primărie; dascălii aveau prioritate atunci. Nu era mare lucru, era o garsonieră de 15 metri pătrați, dar am amenajat-o să fie primitoare. Îmi era de ajuns, eu nu am nevoie de palate, ci doar de un loc unde să pun capul jos noaptea. În 2020 toți locatarii au mers să reînnoiască contractele pe încă 5 ani. Am mers și eu să duc contractul, lunile treceau și nu îl primeam înapoi. După un timp, am observat că ușor ușor încep să plece oamenii din bloc. Văzând cum stau lucrurile, m-am dus personal să văd ce se întâmplă.
Acolo am aflat că am depășit salariul mediu pe economie cu 62 lei și trebuie să părăsesc locuința. De supărare, tot ce am avut acolo, mobilă, calculator, am oferit unei familii necăjite. Nu îmi era de mine, dar mă gândeam unde o să susțin cursurile cu elevii. Casa pe care o am acum am găsit-o din întâmplare, aș putea spune.
După ce am părăsit apartamentul, m-am urcat întâmplător în 19, autobuzul a oprit la un cartier rezidențial, m-am dat jos și acolo, fără să fie ceva plănuit, am întâlnit un agent imobiliar pe care îl cunoșteam. Bărbatul mi-a propus să-mi fac un credit pentru apartamentul unde stau acum. Sincer, i-aș mulțumi acum primăriei că m-a dat afară din casă, pentru că acum am casa mea și simt o liniște sufletească de nedescris. Eu le spun copiilor că aceasta nu e casa mea, este casa noastră”, ne relatează Costi.
Nu există spații pentru meditații
Dacă ne uităm în jurul nostru, omenirea pare a se degrada, dar totuși în marea aceasta de oameni frustrați se regăsesc și persoane care doresc să facă bine fără să ceară ceva în schimb.
”Când m-am mutat în noua casă am crezut că n-o să vină nimeni, că e prea departe, dar din contră, aici vin tot mai mulți, s-au bucurat toți elevii pentru mine. Acum am 40 de tineri care vin la meditații, în fiecare zi, de luni până vineri. Aș dori din tot sufletul să pot să primesc mai mulți elevi la meditații, dar spațiul nu mă ajută, deși solicitări am. Am prieteni dascăli, de română, matematică, ce ar dori să ofere și ei meditații gratuite, dar întâmpină aceeași problemă: spațiul. Dacă am avea o sală de clasă, unde să ne întâlnim cu toți copiii defavorizați, sau care nu-și permit să plătească meditațiile, ar fi minunat”, declară profesorul.
Mai mult decât ”prof”
Cu toții ne aducem aminte de vremurile din școală, de acei dascăli care au fost ca niște părinți pentru noi, dar ne aducem aminte și de profesorii care veneau la școală doar pentru a încasa un salariu.
”Relația cu cursanții mei nu se termină după bacalaureat, ne mai întâlnim și după, n-a fost elev să nu mă invite la nuntă sau la vreun botez. Mă bucură enorm acest fapt, pentru că le știu tot parcursul. În fiecare an de Crăciun primesc în jur de 400 de colindători, de Paște vopsesc zeci de ouă, nu am cum să-mi petrec sărbătorile singur.
Mă trezesc în weekend că mă sună unii dintre foștii elevi și-mi spun să mă pregătesc că în jumătate de oră ajung să mergem nu știu unde. Am fost și diriginte. Un rol foarte important în evoluția elevului îl are dirigintele. Trebuie să știe să-și apropie elevii, să fie uniți ca o familie. Anul acesta avem întâlnirea de 20 de ani. Când au terminat a XII-a, i-am pus să jure pe Biblie că vor fi prezenți în curtea școlii, înainte de Sfântul Ilie, la ora 9:00”, ne mărturisește Costi.
Problemele elevilor
În ziua de azi părinții nu mai au timp de copii, grijile oamenilor și sărăcia sunt niște adevăruri crude pe care România de azi încă le trăiește. ”Având atâtea provocări, am avut parte de o maturizare forțată. Trecând prin mai multe greutăți ale vieții, consider că am devenit și mai puternic ca om. Am spus-o copiilor și le-o repet mereu: pe mine nimic nu mă sperie, în afară de Dumnezeu! Așa trebuie să gândiți și voi. Eu le ascult problemele personale, vin, le discutăm, pentru că eu am făcut și psihologia. Ei au încredere în mine, știu că le păstrez secretul. Sunt părinți care vin și mă întreabă:
«Costi, ce le-ai făcut copiilor, cum de s-a schimbat copilul așa, în bine?». Sunt copii pe care părinții nu au putut să-i strunească până la 18 ani, și acum îi văd transformați. Eu am tacticile mele, le ofer încrederea mea prima oară, îi ascult. Le spun că le-a dat Dumnezeu inteligență nativă, și e păcat să o irosească pe nimicuri. Le spun să meargă mai departe pe drumul lor, iar dacă nu îl au, să și-l găsească. Să se gândească ce sacrificii au făcut părinții lor pentru ei, să conștientizeze că ei vor fi stâlpul familiei la un moment dat. E un ajutor reciproc: pe ei îi pregătesc pentru viață, iar mie îmi fac bine, că nu mai am timp mort ca să stau să mă gândesc la necazuri și la frământări.
Ei m-au ajutat să mă eliberez când aveam acele probleme de sănătate, și o fac și acum. Atunci când intru în contact cu elevii uit de oboseală, de orice problemă, toate le las afară. Când lucrezi cu un copil, pe el nu-l interesează că tu ești bolnav, că ai dureri, nici nu trebuie să știe, necesar e să-l ajuți. Mă gândesc la cazurile de exmatriculări de la școală. De cele mai multe ori copii sunt nevinovați. Deoarece, din cauza salariilor mici, părinții nu mai au timp de ei, de aceea încerc să preiau o parte din îndatoririle părinților”, ne relatează Costi.
”Școala nu s-a rupt de mine”
După cariera de profesor, lui Costi, în anul 2007, i s-a ivit un concurs la Apele Române, în cercetare în domeniul hidrologiei, acesta fiind specializarea lui. ”În 2007, salariile în învățământ erau foarte mici și nu-mi permiteam medicamentele pentru cancer, primeam doar 700 lei. Dar Școala nu s-a rupt de mine. Am avut de ales între preot și dascăl. Am ales să fiu dascăl, am îndrăgit copiii de prima dată când am intrat în clasă, dar, zic eu, și ei m-au îndrăgit. Iar lucrurile acestea se văd în diplomele și premiile obținute la Olimpiadele Naționale. Și eu personal, pe lângă alte premii de excelență, am luat medalia de aur la Olimpiada Internațională din Belgia, din 2005, intitulată «Un drapel pentru planeta pământ»”, ne spune profesorul.
Cele 28 de linguri
Materia este foarte stufoasă pentru copii, dar cum atragi atenția unor elevi? Prin originalitate. Pe principiul acesta merge și dascălul: ”Am 28 de linguri, câte o lingură pentru fiecare generație. Lingura o folosesc ca un stimulant pentru copii. Atunci când greșesc, îi lovesc în glumă cu lingura. Lingura a devenit un simbol pentru elevi. Fiecare generație își aduce lingura și se semnează pe ea.
Pe una dintre acestea scrie «Te iubim! Vezi să-i bați bine»”. Generații de copii au trecut prin mâna mea. Sunt de părere că materia de acum este prea stufoasă. Dascăli foarte buni sunt și la ora actuală, iar copii nici nu mai spun, însă nu au timp profesorii să predea toată această materie. Plus că se predă materie ce nu e în programa de bacalaureat. Deci, singurul lucru pe care îl pot face profesorii și elevii este să facă pregătire suplimentară”.
O flacără mereu aprinsă pentru sănătate
Costi a trecut prin multe provocări. În prezent lucrează la Administrația Națională Apele Române, dar face meditații în continuare. Viața nu l-a menajat, dar după toate piedicile, a rămas victorios. Nu mai are nevoie de nimic altceva, decât de sănătate.
”Singurul lucru pe care mi-l doresc este sănătatea. Să mă bucur de viața aceasta care mi-a mai rămas. Mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să mai duc generații întregi, pentru că eu consider că ce am făcut, am făcut bine. Eu nu sunt un om bisericos, dar totuși cred în Dumnezeu. De când m-am îmbolnăvit, am aprins o candelă și am jurat că de la Paște la Paște lumina va arde în ea. Am avut o discuție serioasă cu Dumnezeu în biserica de lemn din curtea spitalului și i-am spus: «Ori mă lași în pace, ori mă termini! Mi-ai dat o cruce atât de grea, încât n-o mai pot duce»”, mărturisește Costi.
Prefectul Mircea Dorin Crețu a emis Ordinul nr. 155 din 25.03.2024 în care se stabilesc sediile birourilor electorale de circumscripție din județul Sibiu, în vederea desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 9 iunie 2024.
Acesta a fost emis în conformitate cu prevederilor art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 și având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 205/14.03.2024 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.
În ședința de astăzi a Colegiului Prefectural, una dintre temele principale analizate a fost evoluția încasărilor bugetului general consolidat în anul 2023, comparativ cu anul 2022. Informațiile au fost prezentate de Radu Dobre – Șef administrație, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
În structura contribuabililor administrați în anul 2023 la nivelul A.J.F.P. SIBIU, comparativ cu anul precedent se constată o creștere cu 2,90 % a numărului total de contribuabili administrați în anul 2023 comparativ cu perioada similară a anului 2022. Respectiv, e vorba de o creștere cu 4,48 % în cazul persoanelor juridice administrate şi cu 2,55 % în cazul persoanelor fizice.
În ceea ce privește veniturile bugetare se constată o creștere semnificativă a veniturilor bugetare nete colectate în anul 2023, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Astfel încasările totale nete din anul 2023, comparativ cu perioada similară a anului 2022, au fost mai mari cu 18,06 % (668,32 milioane lei). La bugetul de stat s-au încasat 2.014,19 mil. lei, cu 21,93 % mai mult față de anul 2022 (1.651, 96 mil. lei).
La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 1.643,68 mil. lei, înregistrându-se o creștere a volumului sumelor încasate cu 15,59 % fata de anul 2022 (1.421,96 mil. lei).
La bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate s-a înregistrat o creștere a volumului sumelor încasate în anul 2023 cu 84,92 mil lei , respectiv 666,42 mil. lei față de 581,50 mil. lei în anul 2022.
La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj în anul 2023 a fost colectată suma de 44,30 mil lei.
“În anul 2023 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus toate eforturile pentru a asigura un ritm accelerat procesului de digitalizare, în scopul atingerii obiectivelor instituţiei privind îmbunătăţirea conformării voluntare, combaterea evaziunii fiscale şi creşterea eficienţei colectării, asigurându-se atât scăderea costului colectării (la nivel de agenţie) cât şi a costului conformării (la nivelul contribuabililor). Activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu în perioada 2022-2023 a continuat pe linia reformelor menite să asigure creşterea capacităţii de colectare a veniturilor bugetare şi reducerea decalajului fiscal, fiind în strânsă corelare cu obiectivele şi ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, susține Radu Dobre – Șef administrație, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.
Pentru o mai bună colectare a banilor la buget
În scopul creștere gradului de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat, reducerii arieratelor la bugetul general consolidat și preîntâmpinării formării de noi arierate, în cursul anului 2023 A.N.A.F. a îndrumat și monitorizat permanent activitatea organelor fiscale în materie de colectare a creanțelor bugetare, datorate de contribuabili persoane fizice si juridice.
Măsurile au vizat informarea contribuabililor privind facilităţile fiscale de care pot beneficia în anul 2023 și intensificarea activităţilor de informare şi stimulare a contribuabililor privind depunerea declaraţiilor, cererilor şi a altor documente prin intermediul utilizării serviciului Spaţiu Privat Virtual (SPV), în scopul minimizării contactului cu contribuabilii, reducerii timpului alocat de contribuabili informării pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, reducerii costurilor alocate în procesul de administrare a veniturilor şi degrevării activităţii salariaţilor din cadrul unităţilor fiscale. În prezent înregistrăm cu grad ridicat de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale pe tipuri de impozite de 94,72 %.
Alte acțiuni s-au referit la monitorizarea contribuabililor care înregistrează cele mai mari arierate certe;
promovarea utilizării serviciilor de plată on-line şi a celei prin intermediul cardurilor bancare; asigurarea de asistenţă şi îndrumare specializată, pe categorii de contribuabili, atât în scris prin răspunsuri oferite la solicitările contribuabililor cât şi telefonic și pentru asigurarea serviciilor oferite contribuabililor pe bază de programare online, la mezaninul clădirii a fost amenajată o încăpere destinată exclusiv acestui scop, dotată cu birou, scaune şi calculator, informaţiile despre accesul la aceasta fiind afişate în holul de la intrarea în instituţie.
Măsuri concrete
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, prin activitatea de executare silită s-au încasat 249.524.231 lei cu 82.808.177 lei mai mult decât în perioada similară a anului 2022 ( 166.716.054 lei), respectiv o creştere de 49,67 %.
În anul 2023 au fost aprobate 863 de eşalonări, pentru arierate totale în valoare de 111.414 510 lei, respectiv cu 32,96 % mai mult faţă de anul 2022, cand au fost aprobate 859 eşalonări la plată pentru arierate în valoare de 83.797.946 lei.
În concordanţă cu obiectivele cuprinse în Programul de Guvernare 2020 – 2024, principalele deziderate pentru anul în curs sunt: creşterea conformării voluntare, prin impulsionarea conformării voluntare a contribuabililor la declararea on-line şi plata obligaţiilor fiscale; creşterea eficienţei colectării, prin creșterea numărului de contribuabili care accesează facilitățile fiscale oferite, prin utilizarea unor pârghii eficace şi eficiente, în vederea recuperării arieratelor; impulsionarea activității de executare silită, evitându-se acumularea de noi arierate, dar și eventualele cazuri de fraudă fiscală; creşterea calităţii serviciilor oferite contribuabililor, prin implementarea şi dezvoltarea canalelor moderne de comunicare, în vederea creşterii procentului de utilizare de către contribuabili a mijloacelor electronice şi implicit reducerea costurilor de conformare ale contribuabilillor; dezvoltarea sistemului de control intern managerial și îmbunătăţirea managementului resurselor umane, redistribuirea personalului în funcţie de necesităţi şi creşterea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor.
Marți au început lucrările de turnare a stratului de binder în cartierul Gura Câmpului, pe străzile Luduș și Turda, pe tronsonul situat între strada Feleac și blocurile turn de la finalul străzii Turda.
Aceste două străzi fac parte din programul „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“, semnat de către municipiul Mediaș în anul 2023. Lucrările în această zonă au început în toamna anului trecut, cu amenajarea de trotuare, locuri de parcare la domiciliu și amenajarea sistemului rutier.
În perioada următoare, pe aceste două străzi se vor realiza lucrările de turnare a stratului de uzură și se vor efectua marcajele rutiere aferente, precum și montarea indicatoarelor de circulație.
Anterior acestor lucrări, operatorul regional Apa Târnavei Mari a efectuat reabilitarea sistemelor de apă și canalizare menajeră.
Programarea lucrărilor de întreținere a sistemului rutier se va face la începutul fiecărui an, precum și în funcție de deteriorările care apar pe parcurs la întregul sistem rutier, bugetul necesar fiind asigurat anual de către municipalitate.
„În urmă cu aproximativ un an de zile, am început lucrările de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare menajeră aici, în cartierul Gura Câmpului, pe străzile Turda și Luduș.
După un an de zile de lucrări, astăzi am ajuns în stadiul de a turna covor asfaltic, o etapă așteptată de toți medieșenii care locuiesc în această zonă.
Nu pot decât să le mulțumesc tuturor pentru răbdare și pentru încredere.
Este nevoie, așa cum am spus de multă răbdare și de încredere, iar pentru a duce la bun sfârșit lucrări de asemenea anvergură, facem tot ceea ce ține de noi pentru a găsi finanțare“, a declarat edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a trimis un comunicat de presă în care își exprimă sincere scuze către pacienții care au întâmpinat dificultăți și au stat la coadă în fața Ambulatoriului de Specialitate situat pe strada Hermann Oberth.
Pentru a evita situații similare, spitalul recomandă pacienților să utilizeze variantele alternative de programare disponibile. Pentru a evita astfel de situații, spitalul recomandă pacienților care doresc să se programeze, să se folosească și de variantele alternative disponibile în acest sens, respectiv pe site-ul scjus.ro, la secțiunea Informații pacienți – Programări online (https://scjus.ro/programari-online/) sau la numerele de telefon 0269/504120 și 0269/504121.
„Situația cu care ne confruntăm, a numărului tot mai mare de persoane care doresc să se programeze în același timp sau care sunt nevoite să se prezinte de mai multe ori la Ambulatoriul de Specialitate pentru a se programa, survine, din păcate, și din faptul că fondurile primite de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt insuficiente pentru a satisface toate cererile în momentul în care acestea apar. Totodată, din discuțiile pe care personalul Ambulatoriului le are în mod constant cu cei care ne trec pragul, îndeosebi în aceste perioade aglomerate, s-a constatat faptul că sistemul de programări online, deși disponibil, nu este preferat de un număr mare de pacienți, îndeosebi de persoanele în vârstă sau de pacienți proveniți din mediul rural, care nu au acces la servicii de internet sau nu se descurcă cu acest sistem.
De asemenea, întâmpinăm și situația în care pacienții se prezintă la Ambulatoriul de Specialitate după ce fac programarea online sau la telefon, pentru a se asigura astfel că programarea a fost făcută, toate aceste aspecte cumulate rezultând în cozile precum cea semnalată zilele trecute.
Încă odată, ne cerem scuze pentru situația deranjantă în care zeci de pacienți s-au aflat în această perioadă și încurajăm doritorii să se folosească de metodele alternative de realizare a programărilor. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu caută în mod constant soluții de îmbunătățire a serviciilor oferite și a comunicării cu pacienții”, se arată în comunicatul de presă.
Municipalitatea sprijină Clubul Sportiv ACS Mediaș cu aproximativ 400.000 de euro în acest an.
Marți, edilul șef al Mediașului Gheorghe Roman și președintele Asociației Club Sportiv (ACS) Mediaș 2022, Ionuț Buzean, au semnat contractul de finanțare „Condiții de pregătire și participare la competiții pentru fotbalul medieșean“.
Finanțările sunt acordate de la bugetul local al municipiului Mediaș, prin Clubul Sportiv Municipal Mediaș pentru structuri sportive de drept public și privat și au fost aprobate prin Hotărârea nr. 66/2024 a Consiliului Local Mediaș.
Valoarea totală a proiectului ACS este de 2.375.000 de lei, 2.100.000 fiind suportate de către municipalitate.
„Am susținut încă de la înființare activitatea Clubului ACS Mediaș, nu pot decât să îl felicit pe domnul Ionuț Buzean pentru tot ceea ce face la club.
Sigur că ne dorim cu toții ca rezultatele să fie tot mai bune. Mi-ar plăcea tare mult ca toți cei care îi fac promisiuni să se țină de cuvânt.
Dacă toți s-ar ține de cuvânt, așa cum consider că face Primăria Mediaș, cu siguranță clubul ACS va ajunge într-un timp record acolo unde ne dorim cu toții“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.
„Ne bucurăm că și în acest an Primăria Municipiului Mediaș este alături de proiectul ACS Mediaș.
Finanțarea Primăriei acoperă și în acest an o mare parte a bugetului nostru.
Ne bucurăm că rezultatele pe care le-am avut în anul precedent nu au trecut neobservate și sperăm ca și în anul viitor să beneficiem de o asemenea finanțare“ a declarat președintele ACS Mediaș 2022, Ionuț Buzean.
Poliţia Română avertizează asupra unui nou mod de înşelăciune – ‘spoofing’, prin apeluri telefonice în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-şi „masca” numărul real de telefon, făcându-l să apară ca şi cum ar fi un număr legitim sau asociat cu o instituţie cunoscută.
„În România, a existat o campanie de tentative de fraudă, în care atacatorii au utilizat identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), pentru a induce în eroare victimele şi a le determina să ofere informaţii personale sau financiare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Tehnologia VoIP sau Voice over Internet Protocol este o metodă prin care pot fi efectuate apeluri telefonice folosind internetul în locul liniilor telefonice tradiţionale.
„VoIP este ca o conversaţie telefonică, dar, în loc să vorbiţi prin cablurile telefonice, vocea este transformată în date digitale care se transmit prin internet”, arată sursa citată.
Într-un apel de tip VoIP, vocea este captată şi convertită într-un semnal digital, apoi acest semnal digital este trimis prin internet către persoana apelată, similar cu modul în care datele sunt trimise la navigarea pe web, după care, la celălalt capăt, semnalul digital este convertit înapoi în sunet, astfel încât cealaltă persoană să poată auzi apelantul.
Voice Over IP transformă apelurile într-un tip de date, la fel ca orice altceva care se poate trimite sau primi online, ceea ce face posibilă comunicarea oriunde există o conexiune la internet.
„Această practică poate fi exploatată în scopuri frauduloase, de aceea este important să rămâneţi vigilenţi şi să verificaţi autenticitatea apelurilor suspecte.
Dacă primiţi un apel neaşteptat de la o instituţie, este bine să fiţi precauţi. Verificaţi informaţiile din mai multe surse.
Încercaţi să verificaţi autenticitatea apelului printr-un canal de comunicare separat”, precizează IGPR.
De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu ofere date personale sau financiare şi să nu furnizeze niciodată informaţii sensibile, cum ar fi datele de autentificare sau informaţii bancare, în urma unui apel telefonic.
De asemenea, dacă există îndoieli, trebuie contactată direct instituţia, folosind informaţiile de contact oficiale.