Acasă Blog Pagina 1613

Ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi menținut până la finalul sezonului rece

Ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi menținut în plată, la același nivel, până la finalul sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024. Măsura îi vizează inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos pentru încălzire, informează Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.

În contextul modificărilor legislative survenite în ultima perioadă – printre care se numără și Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG) -, Guvernul a decis menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024.

Astfel, cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024.

Noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.

În situația în care, până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 9/2024 pentru instituirea unor măsuri de sprijin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024 au fost constituite debite cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau de supliment pentru energie, acestea se scutesc la plată.

Scutirea se face prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăti și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, emisă între data stabilirii debitului și până la împlinirea termenului de 180 de zile prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Asociația Editorilor din România își ia rămas bun de la Alex Ștefănescu

0

Asociația Editorilor din România (A.E.R.) regretă dispariția criticului și istoricului literar Alex Ștefănescu (decedat în 25 februarie 2024).

Alex Ștefănescu a fost un intelectual cu o vastă cultură, un savuros spirit polemic, care și-a făcut o misiune din promovarea literaturii române. Lucrarea sa, Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), rămâne un reper pentru cercetători și pasionații domeniului. 

Pe lângă activitatea de critic literar, Alex Ștefănescu a fost un prolific autor de eseuri, jurnale și publicistică, a susținut numeroase conferințe și a participat la diverse emisiuni de radio și televiziune, fiind o prezență constantă la edițiile Bookfest, unde a încurajat îndeosebi autorii tineri. 

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate şi celor apropiaţi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Inspectorii ANAF care vor merge în control vor avea arme

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat luni că inspectorii de la Antifraudă vor avea dreptul să poarte arme.

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală presupune ca activitatea economică ilicită să fie urmărită de serviciile teritoriale judeţene, în prezent fiind urmărită de cele care funcţionează la nivel regional, a declarat Marcel Boloş.

„Avem această, să zicem, noutate pentru militarizarea inspectorilor antifraudă.

Trebuie să spun că noutatea nu e numai aceasta, legată de militarizare şi de această posibilitate pe care o vor avea legală de port de armă, inclusiv de protecţie în timpul serviciului, ci structurile teritoriale judeţene, foarte important acest lucru, să ştie evazioniştii că activitatea economică ilicită va fi, cu data aprobării ordonanţei de urgenţă, urmărită de aceste servicii teritoriale judeţene.

Până acum funcţiona la nivelul regiunii.

Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un judeţ care era parte din regiune, vă daţi seama, trebuia să se ducă cu maşina, inspecţia antifraudă, făcea două-trei ore pe drum, ajungea acolo, mai stătea o oră, se termina programul de muncă şi mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităţilor economice ilicită era pierdută pe drumuri şi, din punctul meu de vedere, o ineficienţă care făcea ca activitatea economică ilicită să prindă contur şi să fie una căreia de abia îi facem faţă”, a spus Boloş la Digi 24.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pericol pe șoselele din Sibiu: băut bine și cu anvelopele extrem de uzate, oprit de polițiști

0

Șoferul unei autoutilitare a fost oprit pentru control în Sibiu, iar surprizele pentru polițiști erau de-abia la început.

Astfel, pe strada Salzburg, la ieșirea din municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Șura Mică.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, după ce polițiștii rutieri au constatat că anvelopele autoutilitarei prezentau un grad de uzură avansat, creând un pericol în deplasarea pe drumurile publice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Polițiștii locali sibieni au oprit un furt. Complicele hoților a sunat la 112

Intervenția unei patrule a Poliției Locale Sibiu a împiedicat un furt din locuință la sfârșitul săptămânii trecute.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 0.00, o patrulă a Poliției Locale a fost direcționată pe strada Anton Pann, după ce un apel la 112 anunța că două persoane au fost văzute sărind peste gardul unei locuințe.

„Ajunși acolo, polițiștii locali au găsit o femeie care aștepta în colțul străzii, pe care au legitimat-o și împreună cu care au mers apoi spre adresa indicată în sesizare.

Acolo, chiar în fața agenților, un bărbat a sărit gardul înapoi în stradă, iar un al doilea a sărit de pe geamul casei în curtea acesteia.

Ambii bărbați, cu vârsta de 16 ani și respectiv 27 de ani, au fost imobilizați de polițiștii locali și predați unui echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție care i-a preluat, împreună cu femeia, care s-a dovedit a fi complicele celor doi bărbați”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 600 de participanți la conferința „Monitorizarea pacientului critic”

0

La Hotelul Ramada din Sibiu, s-a desfășurat în ultimul weekend, Conferința medicală „Monitorizarea pacientului critic”, coordonată de Conf. Dr. Mihai Sava, medic primar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Pe parcursul a trei zile, conferința a oferit un program științific divers și captivant, acoperind o gamă largă de subiecte legate de monitorizarea avansată a pacientului. Printre acestea s-au numărat discuții despre sepsis, anestezie, terapie intensivă, pacientul neurocritic, tehnologia medicală de vârf și altele. Scopul evenimentului a fost de a aduce în atenția comunității medicale informații de ultimă oră în aceste domenii și de a promova colaborarea interdisciplinară.

Printre invitații specialiști la conferința medicală „Monitorizarea pacientului critic” s-au numărat Prof. Dr. Iurie Acalovschi, profesor emerit la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca și Prof. Dr. Șerban Bubenek-Turconi, președintele Societății Române de ATI. Acesta din urmă a lăudat evenimentul de amploare găzduit la Hotel Ramada, exprimându-și totodată speranța că această conferință va rămâne în memoria participanților.

„O manifestare mare are loc la Sibiu, în domeniul nostru. (…) Noi sperăm că medicina sibiană se va dezvolta aşa cum merită acest oraş, aşa cum merită cetăţenii de aici şi doctorii care lucrează la Sibiu. Sperăm că spitalul acela judeţean se va construi repede şi dumneavoastră veţi apuca să lucraţi într-un spital ca lumea, sigur că nimic nu e uşor pe lumea asta, mai ales, din păcate în România, unde lucrurile nu sunt uşoare, dar să fim optimişti, pentru că iată că se poate. Este suficient ca oameni cu bună credinţă, oameni pregătiţi, oameni cu dăruire, să se pună la un loc şi să iasă nişte lucruri remarcabile. Sper că această manifestare va fi una de care vă veţi aduce aminte”, a spus Prof. Dr. Şerban Bubenek.

Din comitetul de organizare au făcut parte Conf. Dr. Mihai Sava, Ș.L. Dr. Alina Bereanu, Asist. Univ. Dr. Bogdan Vintilă, Prof. Dr. Corina Roman, Prof. Dr. Victoria Bârluțiu și Ș.L. Dr. Iris Mureșan.

Temele abordate în cadrul conferinței au fost: Monitorizarea sepsisului și a infecțiilor, Monitorizarea intra-anestezică, Monitorizarea avansată în Terapie Intensivă, Monitorizarea pacientului neurocritic,

Monitorizarea pacientului în urgență-prespital, Noi trend-uri în Antestezie-Terapie Intensivă și Inteligența Artificială în Terapie Intensivă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Expoziție de Păsări și Animale Mici în Sibiu, între 1 și 3 martie

În perioada 1-3 martie, Asociația Județeană a Crescătorilor Păsări și Animale Mici, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și a Direcției Agricole Județene Sibiu, organizează cea de-a 27-a ediție a Expoziției anuale județene de Păsări și animale mici în rasă pură.

Expoziția va avea loc în cartierul Lazaret, pe strada Calea Gușteriței nr. 21 (în spatele magazinului Penny Balanța).

Iată câteva rase de păsări care pot fi vizionate: Brahma, Orpington, Sussex, Wiandotte, Plymout, Australorp, Marans, La Bresse, Araucana – cea cu ouă verzi fără colesterol, Olandeze moțate, alături de gâște, rațe și multe alte rase pitice.

Cei interesați să admire găini și iepuri de rasă sunt așteptați în număr mare, programul de vizitare fiind următorul:

Vineri, 1 martie, între orele 14-18
Sâmbătă, 2 martie, între orele 9-18
Duminică, 3 martie, între orele 9-14

Biletul de intrare este 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Ca în fiecare an, vizitatorii pot participa la o tombolă, prețul unui bilet fiind de 1 leu, cu mențiunea că toate biletele vor fi câștigătoare.

”Membrii noștri sunt colecționari de păsări de rasă și iepuri, nu fermieri.

Asociația este una nonprofit, înființată în anul 1987, iar în anul 1988 a avut loc prima expoziție în Sibiu. În prezent suntem 28 de membri, dar, de-a lungul anilor, au fost chiar și 40 de membri.

Trebuie să recunoaștem că acest hobby este costisitor și nu toți au putut face față cheltuielilor, iar unii membri sunt înaintați în vârstă și nu se mai pot ocupa”, a precizat Felicia Troancă, vicepreședinte al Asociației Județene a Crescătorilor Păsări și Animale Mici.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Astăzi începe Noua Casă 2024. 16 bănci participă la program

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii informează că Programul Noua Casă 2024 a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în program.

Comisionul de administrarea a fost redus la 0,15% din soldul garanției, de la 0,30% cât era anul trecut.

Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre următoarele bănci: Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank.

Garanțiile se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului pe care îl pot accesa cei interesați este de:

66.500 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%;

119.000 euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat este de 15%.

Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției).

O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă”, mai precizează FNGCIMM.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doi dâmbovițeni au scos zeci de puieți din rădăcini din zona Porumbacu de Jos

Doi dâmbovițeni au fost prinși în weekend după ce au scos zeci de puieți din rădăcini din zona Porumbacu de Jos.

În weekend, pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au depistat doi dâmbovițeni, în vârstă de 19, respectiv 42 de ani, în timp ce transportau mai mulți puieți de mesteacăn, fără a deține documentele legale de proveniență și transport.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbații ar fi scos din rădăcină puieții de mesteacăn, din zona extravilană a localității Porumbacu de Jos.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional, iar cei 75 de puieți au fost confiscați și predați reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pieton accidentat pe trecere de o conducătoare auto de 69 de ani

Un medieșean în vârstă de 70 de ani a fost rănit, luni, pe o trecere de pietoni de pe strada Mihai Eminescu din oraș.

În timp ce conducea un autoturism, pentru a evita oprirea la culoarea roșu a semaforului instalat înaintea unei treceri pentru pietoni, o localnică în vârstă de 69 de ani a întors autoturismul încălcând marcajul longitudinal continuu, a pătruns parțial pe marcajul trecerii pentru pietoni și a acroșat un medieșean în vârstă de 70 de ani, care traversa regulamentar, pe culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Bărbatul a fost rănit în urma impactului.

Un echipaj al Ambulanței a intervenit și a preluat bărbatul rănit.

Acesta a suferit traumatisme la picioare și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Tânăr din Dumbrăveni prins în flagrant în timp ce fura dintr-o casă din Sibiu

În weekend, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Dumbrăveni, cercetat penal pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat.

Astfel, sâmbătă seara, în urma unei sesizări primite prin apel 112, polițiștii sibieni au intervenit de urgență și l-au prins în flagrant pe bărbat în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, unde ar fi pătruns prin efracție pentru a fura bani și bunuri.

În baza probatoriului administrat, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 25 februarie, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 50 de șoferi sibieni au rămas fără permisele de conducere în weekend

În perioada 23 – 25 februarie, poliţiştii sibieni, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Sibiu, au acționat în sistem integrat pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică și pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Peste 250 de polițiști și jandarmi au fost prezenți zilnic în stradă, în scopul prevenirii și combaterii încălcării atât a normelor de conviețuire socială, cât și a celor rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 1.710 persoane, au fost controlate peste 1.600 de autovehicule, 1.570 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 92 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni, dintre care 3 de natură judiciară, 22 la regimul circulaţiei rutiere şi 5 de altă natură.

Din cele 876 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.000 de lei, 800 au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 30 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 și 46 ca urmare a încălcării prevederilor altor acte normative.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au reţinut 52 de permise de conducere și au retras 75 de certificate de înmatriculare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News