Acasă Blog Pagina 1780

RAPORTOR LOCAL. Sibiul – o redută importantă în Alianța NATO

Joi, 4 aprilie, s-au aniversat împlinirea a 75 de ani de la înființarea Alianței NATO și sărbătorirea a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică. Un moment special pentru statele membre ale Alinaței, dar și un eveniment marcant din istoria recentă a României.

În acest context, Sibiul a fost centrul manifestărilor dedicate acestor sărbătoriri derulate de autoritățile guvernamentale pentru țara noastră. Asta din cauză că, la Sibiu, funcționează Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) al NATO, ce reunește reperezentanți din 17 țări membre. Totodată, doar 10 astfel de comandamente funcționează în granițele Alianței Nord-Attantice, iar Sibiul are onoare de a găzdui un asemenea comandament. În plus, Comandamentul este condus de un cadru militar român, ceea ce arată nivelul de pregătire la care a ajuns Armată Română.

Printre cei mai înalți demnitari români prezenți la Sibiu cu acestă ocazie a fost ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, venit cu o zi mai devreme, însă au lipsit de la Sibiu președintele Klaus Iohannis, sibainul în mandatele căruia s-a obținut crearea capacității NATO de la Sibiu, și premierul Marcel Ciolacu. În paralel, sibienii au putut în sfârșit să înțeleagă prezența NATO la Sibiu și să vadă tehnică militară de ultimă generație în cadrul unei acțiuni denumite Ziua NATO. Mai mult, acum au putut viziona ceea ce s-a construit în spațiul NATO de pe Calea Dumbrăvii, în ultimii ani.

Practic, aceștia au putut face o comparație între ceea ce este nou în cadrul Comandamentului și vechile spații existente în incinta fostelor unități militare de pe aceeași stradă, tot așa, oarecând motiv de mândrie a burgului, fie ca a fost vorba despre Imperiul Habsburgic, fie perioada comunistă. Ce-i drept, clădirile militare și-au mai pierdut din anvergură în perioada de după Revoluția din 1989 și până la crearea capacității NATO, însă mai toți știam că urmează să fie puse în valoare odată cu intrarea României în Uniunea Europeană și NATO. 

Comandamentul NATO este o mândrie pentru sibieni, pentru trecutul istoric și militar al Sibilui, cu menirea de a consolida încă o dată ideea că Sibiul este dintotdeauana un oraș militarizat. În acest sens, vorbim desăre o emulație specială, având în vedere beneficiile sociale, economice și militare ce decurg din această prezență, pentru comunitatea sibiană. Acest lucru este întărit și certificat de declarațiile generalului-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) de la Sibiu, care a susținut, cu ocazia acestor aniversări: „Mulțumesc tuturor soldaților din Alianță care astăzi execută misiuni pe teritoriul național – România sau Bulgaria -, care stau departe de familii, de cei dragi, tocmai pentru a executa misiunile pe care le-au primit. Dar, totodată, pentru a aduce stabilitate pace și prosperitate în regiunea pe care o avem în subordine”.

Și prin Comandamentul NATO, Sibiul își revendică și mai mult statutul de oraș european, cu ascendență a recunoașterii și prețuirii dincolo de hotarele Europei, având în vederea întinderea Alianței Nord-Atlantice pe trei continente.  

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

AJPIS Sibiu a făcut plățile pentru 82.959 beneficiari

AJPIS Sibiu anunță că astăzi, 5 aprilie, s-au facut plățile pentru un număr de 82.959 beneficiari de alocație de stat pentru copii, indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție, indemnizație de acomodare. De asemenea, s-au făcut plățile și pentru sprijinul de adopție, care este în valoare de 36.388.939 de lei, pentru cei care dețin cont, și în valoare de 6.766,889 (tranșa I), pentru cei care primesc prin mandat poștal.

Toți beneficiarii de alocație de stat pentru copii, indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție, indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție vor primi banii, fără nicio întârziere, asigură reprezentanții AJPIS.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A murit medicul Robertino Răilean, șeful ATI din cadrul Spitalului Municipal Mediaș

Șeful Secției Anestezie-Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Mediaș, medicul Robertino Răilean, a încetat din viață.

Medicul, în vârstă de 58 de ani, a suferit un stop cardio-respirator, vineri dimineața.

Robertino Răilean lucra de aproape 30 de ani la Spitalul Municipal Mediaș, iar în ultima perioadă era șeful Secției Anestezie-Terapie Intensivă.

„Întreg colectivul Spitalului Municipal Mediaș își manifestă regretul față de această dispariție fulgerătoare și este alături de familia îndoliată.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!” a fost mesajul transmis de către Spitalul Municipal Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Solariile Ocolului Silvic Miercurea Sibiului, 168300 de puieți

Zilele acestea  Ocolul Silvic Miercurea Sibiului, din cadrul Direcției Silvice Sibiu, seamănă 4280 de containere, pentru a produce 164000 de puieți forestieri din specia molid (Picea abies) și 4300 de puieți forestieri din specia larice (Larix decidua). În total 168300 de puieți forestieri de rășinoase cu rădăcini protejate vor crește în solariile Ocolului Silvic Miercurea Sibiului din cadrul Direcției Silvice Sibiu.

”Puieții produși în acest mod, devin apți de plantat într-o perioadă mult mai scurtă de timp.

Substratul pentru producerea puieților este format dintr-un amestec de turbă, perlit horticol și îngrășăminte cu eliberare lentă”, spun cei de la Directia Silvică Sibiu pe pagina de Facebook.

Credit foto: Robert MIHAI

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Surprize pentru tinerii din Mediaș în Săptămâna Verde: Târgul de Paște și mai multe expoziții

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură propune tuturor unităților de învățământ de pe raza municipiului, o serie de proiecte cultural educative pentru Săptămâna Verde.

Astfel, elevii și preșcolarii sunt așteptați la Muzeul Municipal Mediaș de luni până vineri, în intervalul orar 9-17 și la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” , de luni până joi, în intervalul 7.30-16, iar vineri de la ora 7:30 la ora 14.

În cadrul Muzeului Municipal Mediaș pot fi vizitate expozițiile permanente și expozițiile temporare de științe ale naturii, precum și o serie de activități de pedagogie muzeală despre flora și fauna Mediașului și a împrejurimilor sale.

La Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaș cadrele didactice interesate se pot programa în sălile puse la dispoziție pentru ateliere creative și activități specifice desfășurate într-o bibliotecă.

Totodată, preșcolarii și elevii de școală primară sunt așteptați să participe la „Târgul de Paște” organizat în Piața Regele Ferdinand I, în data de 25 aprilie 2024, începând cu ora 11, unde vor avea ocazia să se bucure de ateliere de creație, paradă de costume, cântece, dansuri și multe alte surprize.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Cine va fi noul viceprimar al Sibiului. Forumul Germanilor a exclus-o pe Corina Bokor

Consiliul Director al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu a decis, vineri, excluderea Corinei Bokor.

Viceprimarul Sibiului a decis să se alăture Partidului Social Democrat.

Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a decis să inițieze procedura de înlocuire a Corinei Bokor, iar propunerea pentru postul de viceprimar este Helmut Lerner.

„În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului director al Forumului Democrat al Germanilor Sibiu din 5 aprilie 2024 s-a hotărât excluderea doamnei Corina Bokor din rândul membrilor F.D.G.S. precum și retragerea sprijinului politic al formațiunii, atât pentru funcția de consilier local cât și pentru cea de viceprimar.

Grupul F.D.G.R. din Consiliul local al Municipiului Sibiu va iniția procedura de înlocuire a doamnei Corina Bokor din funcția de viceprimar, propunerea F.D.G.S. pentru ocuparea acestei funcții fiind domnul Helmut Lerner”, se arată în comunicatul de presă al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu.

La mijlocul acestei săptămâni, PSD Sibiu a anunțat că viceprimarul Sibiului, Corina Bokor, se alătură echipei PSD, anunțul fiind făcut de șeful organizației județene, Bogdan Trif.

Astfel, Corina Bokor, viceprimar al municipiului Sibiu vreme de 10 ani, a ales să se alăture echipei PSD.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fost director, dat în judecată de Romgaz. Compania are de recuperat peste 146.000 de lei

Romgaz îl dă în judecată pe fostul director general Adrian Volintiru pentru recuperarea sumei de 146.321 lei, ”reprezentând adaos pentru sarcini suplimentare acordate salariaţilor, fără bază legală”, arată o Hotărâre a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Romgaz.

Adrian Volintiru a fost revocat în ianuarie 2021 de la conducerea Romgaz Mediaș.

Consiliul de Administraţie al Romgaz îl numise pe Volintiru în octombrie 2018 în funcţia de director general al Romgaz pentru o perioadă de patru ani.

”Având în vedere Referatul nr. 8276/27.02.2024, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor SNGN Romgaz SA: 1. aprobă acţionarea în instanţă a d-lui Adrian Constantin Volintiru pentru recuperarea sumei de 146.321 lei, reprezentând adaos pentru sarcini suplimentare acordate salariaţilor, fără bază legală; 2. aprobă ratificarea acţiunii formulate împotriva d-lui Adrian Constantin Volintiru aflată pe rolul Tribunalului Sibiu. Hotărârea a fost adoptată cu 312.395.115 voturi, reprezentând 81,0527% din numărul total de drepturi de vot şi 100% din totalul voturilor valabil exprimate”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Se refac zonele verzi din Mediaș afectate de lucrările la sistemele de apă și canalizare

Municipalitatea medieșeană prin intermediul Direcției de Administrare a Domeniului Public, a demarat un program de reamenajare a zonelor verzi afectate în urma lucrările de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare.

Astfel, aceste zone sunt refăcute, se montează gard viu și alte plante. Programul se va derula în toate zonele din oraș în care s-au desfășurat lucrări în cadrul proiectului de apă-canal.

„Programul de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare menajeră și pluvială a produs un real disconfort nu numai pe trotuare și pe drumurile publice, dar și în zonele verzi.

În acest an, împreună cu colegii mei de la Direcția de Administrare a Domeniului Public, am luat decizia de a susține reamenajarea acelor zone în care s-a intervenit, iar eu nu pot decât să le mulțumesc colegilor mei pentru tot ceea ce fac și în același timp vreau să le mulțumesc medieșenilor care îi ajută pe colegii mei să ducă la bun sfârșit acest program, un program care va fi derulat în tot orașul.

Este vorba despre locurile unde acest program de modernizare a rețelelor de apă și canalizare se derulează”, a explicat edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fotbalist de la FC Hermannstadt, testat pozitiv la Benzodiazepină

Un fotbalist al formației FC Hermannstadt a fost testat pozitiv la Benzodiazepină, joi după amiaza.

Acesta a fost oprit pe Autostrada A1 de un echipaj de poliție rutieră. Rezultatul testului cu aparatul etilotest a fost negativ, însă la testarea cu aparatul Drugtest a reieșit pozitiv la substanța Benzodiazepină.

„La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 14.50, pe Autostrada A1, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au oprit pentru control un autoturism condus la km. 280, în zona Aciliu, pe sensul Deva – Sibiu, de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Cluj.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări in-rem în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

În cursul după amiezii de vineri, oficialii FC Hermannstadt au transmis un punct de vedere.

„Fotbalistul FCH a fost oprit și apoi testat de polițiștii rutieri joi, 4 aprilie, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în trafic cu mașina personală.

Potrivit spuselor acestuia, rezultatul testării cu etilotestul a fost 0, însă la testarea pentru alte substanțe rezultatul a fost unul pozitiv.

Se pare că substanța respectivă (Benzodiazepină) este una care se regăsește în medicamente.

Potrivit fotbalistului nostru, acesta nu ar fi consumat nici un medicament sau o substanță interzisă.

Fotbalistul nostru a contestat rezultatul testării respective și așteaptă acum cu încredere rezultatul unei alte testări efectuate la un laborator de specialitate”, a transmis FC Hermannstadt pe pagina oficială de Facebook.

Benzodiazepinele sunt o clasă de medicamente psihotrope și sunt cunoscute ca și tranchilizante minore.

Sunt printre cele mai prescrise medicamente fiind utilizate ca sedative psihice deoarece diminuează anxietatea sub diferitele ei aspecte, tulburările psihosomatice, agitațiile psihiatrice.

Unele dintre ele sunt prescrise special împotriva insomniei.

În plus, benzodiazepinele sunt utile și în anestezie, pentru a atenua contracturile musculare, conform sfatulmedicului.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ce poți face în weekendul acesta în Sibiu

Lista evenimentelor ce au loc în acest weekend în Sibiu:

Sâmbătă – 6 aprilie

Curs de prim ajutor de bază – MENSAVE

Locație: Ramada Hotel, Str. Emil Cioran
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 09:00 – 13:00
Despre: Învață cum să acorzi primul ajutor în situații critice, de la hemoragii la fracturi sau infarct miocardic. Cursul oferă atât teorie, cât și practică. Participanții vor primi un certificat de participare recunoscut de autoritățile din România.

Teatru: „MOROI” de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea

Locație: Teatrul Naţional Radu Stanca
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 19:00 – 21:00; Duminică, 7 aprilie 2024, 17:00 – 19:00
Despre: O incursiune teatral-muzicală comică și parodică în eresurile românești, surprinzând modul în care oamenii se raportează la experiențele supranaturale, la divinitate și la forțele întunericului.

Atelierul de Creat Povești – Pisicile curioase

Locație: Teatrul Gong
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 10:00 – 11:00
Despre: Un atelier dedicat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani, unde pot să-și dezvolte creativitatea și imaginația.

ANIMEST – ZMEUL CĂLĂTOR

Locație: Teatrul Gong
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 11:00 – 12:00
Despre: Scurtmetraje de animație recomandate copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani. O selecție de filmulețe animate care propun călătorii interesante și aventuroase.

Drumeție cu foraging: leurdă și ciuperci

Locație: Sibiu (detalii la rezervare)
Data: Sâmbătă, 6 aprilie 2024
Ghid: Ioana Pătrășcoiu
Distanță: 9 km
Timp: 3 ore

Mai multe detalii: https://aniidrumetiei.ro/drumetii/

Fotbal Liga a IV-a etapa 18

Locație: Strada Oborul de Vite
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 11:00 – 13:00

Expoziție: „That`s My Line” – Anca Boeriu

Locație: Muzeul de Artă Contemporană Sibiu
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024 – Marți, 30 aprilie 2024, 17:00 – 17:00
Despre: Vernisajul expoziției „That`s My Line” a artistei Anca Boeriu. O incursiune în lumea artei contemporane.

Concert BOSQUITO

Locație: Oldies Pub – Live Music
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 19:00 – 22:00

Muzică clasică: Orgelmusik

Locație: Catedrala Evanghelică
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 19:00 – 19:45
Despre: Recital de muzică de orgă interpretată de Jürg Leutert și Brita Falch Leutert.

Concert cu TrupaHAZARD

Locație: Imperium Live
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 20:00 – 22:00

Concert STEEL BLUES

Locație: Love bar, Str. Avocat Ilie Macelaru
Data și ora: Sâmbătă, 6 aprilie 2024, 22:00 – 23:30

Duminică – 7 aprilie

Anii Drumeției: Drumeție în familie în Munții Cindrel

  • Dificultate: Ușor
  • Ghid: Teo Bobeș
  • Timp: 5 ore

Tură de biciclete în familie pe traseul Mocănița – Valea Hârtibaciului

  • Dificultate: Ușor
  • Ghid: Mihai Proca
  • Timp: 6 ore

Drumeție la brandușe: Cabana Suru

  • Dificultate: Mediu
  • Ghid: Dumitru Troanca
  • Distanță: 13 km
  • Timp: 10 ore

Drumeție în Munții Făgăraș: Bâlea Cascadă – Valea Bâlii – Bâlea Lac

  • Dificultate: Mediu
  • Ghid: Radu Zaharie
  • Timp: 7 – 8 ore
  • Diferență de nivel: 800 m

Atelier de restaurare a cântarelor BALANȚA

  • Tip eveniment: ATELIER
  • Locație: Șura Culturală Gușterița
  • Data și ora: Duminică, 07 Aprilie 2024, 15:00 – 17:00

Animest – PRIETENII NATURII

  • Tip eveniment: PENTRU COPII
  • Locație: Teatrul Gong
  • Data și ora: Duminică, 07 Aprilie 2024, 11:00 – 12:00

Atelier creativ | Colaj: Corpul Meu

  • Tip eveniment: PENTRU COPII
  • Locație: Shopping City Sibiu
  • Data și ora: Duminică, 07 Aprilie 2024, 17:00 – 20:00

Concert WAVES @LOVE BAR – SB

  • Tip eveniment: CONCERT
  • Locație: Love bar
  • Data și ora: Duminică, 07 Aprilie 2024, 20:00 – 22:00

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Părintele Nicolae Tănase le va vorbi tinerilor din Sibiu despre prietenie și iubire

Sibiul se pregătește să găzduiască un eveniment deosebit dedicat tinerilor. Părintele Nicolae Tănase va susține luni, 8 aprilie 2024, conferința cu tema “M-am îndrăgostit, ce urmează?”.

Conferința are loc în Aula Facultății de Teologie din Sibiu, str. Mitropoliei nr. 20 și va oferi o oportunitate unică pentru participanți de a explora profunzimile iubirii și de a înțelege mai bine angajamentele și responsabilitățile care derivă din acest sentiment puternic.

Părintele Tănase este tată a 6 copii și totodată cel care a înființat, în 1994, Asociația Pro Vita de la Valea Plopului. În cadrul acestei asociații are în grijă peste 300 de suflete, printre care copii salvați de la avort, orfani și copii ai străzii, pentru care părintele a devenit nu doar o oază de lumină, căldură și dragoste, dar și tată duhovnicesc. Datorită dedicării sale și a iubirii pe care o poartă aproapelui, Părintele Nicolae Tănase a ajuns la inimile multor oameni, care îl îndrăgesc și îi sprijină activitatea misionară de la Valea Plopului.

„Prietenia este un început, iubirea este o continuare”

„Prietenia este un început, iubirea este o continuare, prietenia în iubire este o stare, iar iubirea este o consecință. Pe tema iubirii s-au spus multe, însă subiectul nu s-a epuizat. Dimpotrivă, continuă să aibă tot mai mare rezonanță” – Părintele Nicolae Tănase.

În cadrul conferinței se va organiza o strângere de fonduri pentru copiii de la Valea Plopului, iar intrarea este liberă.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment și de activitățile Organizației Tinerilor din Sibiu, pot fi accesate paginile:

https://www.facebook.com/otsibiu

https://www.instagram.com/organizatiatinerilordinsibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Începe concursul național ”Filon de România”. Cine poate participa la casting?

Nu rata șansa de a te face remarcată! Dacă ai între 14 și 26 de ani, aspect fizic plăcut și abilități în domeniul comunicării, te așteptăm să te înscrii la castingul din județul SIBIU, din cadrul concursului național „Filon de România”.

Organizatorul concursului este Asociația FILONUL din Bușteni, reprezentată de Marius Seceleanu, creatorul proiectului „FILON DE ROMÂNIA” şi președintele juriului national. Coordonatoarea evenimentului este nimeni alta decât Alina Ciorogariu – manager al agenției de evenimente ACEvents și câștigatoarea finalei internaționale Miss Tourism World 2003, din Venezeuela. Alina împarte această pasiune pentru beauty și fashion de ani buni cu Marius.

FILON, poate reprezenta și acronimul de la F(rumusețe) I(nteligență) L(egendă) O(portunitate) N(outate), fără a epuiza paleta de posibilități. Unul dintre scopurile urmărite de proiectul “FILON DE ROMÂNIA”, este acela de a participa la acele evenimente internaționale, culturale cu impact mediatic deosebit, destinate promovării valorilor fiecărei națiuni, valori privind portul tradiţional, creaţii ale designerilor români, debutanți sau consacrați.

Cultura, Arta, Moda, Imaginea, sunt toate forme moderne ale construirii cărții de vizită ale unei țări, pe baza filonului de bogăție spirituală, ce trebuie transmis tinerei generații, care preia valorile naționale, le adaugă viziunea ei și apoi, le transmite mai departe următoarelor generații și întregului mapamond.

La casting pot participa concurentele născute în județul Sibiu și cele care au domiciliul actual în județ, inclusiv cele aflate la studii pentru perioade determinate.

Criteriile de selecție la castingurile județene sunt următoarele: aspect fizic plăcut; înălțime: minim 1,65 m – maxim 1,83 m; conturi de socializare care să reflecte gust estetic, fotogenie, capacitate de comunicare, abilitați în domeniul comunicării, buna cunoaștere a unei limbi de circulație internațională, preferabil limba engleză.

Participarile la diferite concursuri de frumusețe sau diferite evenimente naționale legate de modeling, actorie, dezbateri publice, arte vizuale, nu sunt criterii obligatorii, dar vor fi apreciate.

La Sibiu preselecția județeană va avea loc duminică, 14.04.2024, incepand cu ora 15:00, la restaurant Fain din centrul istoric, la etaj. Participantele trebuie să se prezinte în ținută de casting: top, fusta/pantalon scurt, pantofi cu toc, machiaj natural, având fișa de casting completată și semnată de unul dintre părinți (doar pentru concurentele minore). Fișa se poate descărca de pe adresa: https://www.filonul.ro/2024/02/06/fisa-casting-date-personale/ .

Concursul național “Filon de România” are ca și motto: “Descoperă, Păstrează, Creează, Transmite”, acestea fiind imperativele prin care se promovează valorile, sub variatele lor aspecte: tradiții, obiceiuri locale, istorie, cultură, turism, muzică, monumente istorice, monumente naturale, gastronomie, costum național, personalitați ale județelor. Regulamentul complet poate fi consultat pe www.filonul.ro iar informații suplimentare despre concept găsiți pe:

https://www.instagram.com/filonderomania

https://www.facebook.com/filonderomania

https://youtube.com/@filonderomania

www.filonul.ro

*Nu exista nicio taxa de participare la acest casting.