Acasă Blog Pagina 1782

Eveniment rutier cu 3 mașini: drogat, a lovit un autoturism pe care l-a proiectat într-o altă mașină

0

Un vâlcean aflat sub influența sunstanțelor pshihoactive a lovit un autoturism pe care l-a proiectat într-o altă mașină.

Miercuri, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa, proiectându-l într-un alt autoturism condus înainte.

Evenimentul rutier s-a soldat numai cu pagube materiale.

„În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Muzeul Național Brukenthal va avea fonduri pentru achiziția de artă

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat extinderea programului de achiziție de artă contemporană începând din acest an la nivelul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.

Managerul Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Constantin Chituță, a subliniat importanța acestei decizii, menționând că este un moment extraordinar pentru muzeu și pentru promovarea artei contemporane în Sibiu. În ultimii 50 de ani, Muzeul Național Brukenthal nu a beneficiat de fonduri pentru achiziția de artă, iar această extindere a programului reprezintă un pas semnificativ în îmbogățirea colecției muzeului și susținerea artiștilor contemporani.

„In 2024 împreună cu colegii mei am dat o nouă traiectorie Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu SCAF care a devenit cel mai important eveniment din agenda anuală a Muzeului nostru. Cred că Sibiul trebuie să vadă, să cunoască și să prețuiască și artă contemporană. Iar orașul nostru și Muzeul nostru sunt privilegiate în acest sens: avem o colecție de artă veche europeană și românească importantă și avem și o colecție de artă contemporană. Am decis ca banii pentru achiziția de artă contemporană să fie folosiți pentru artă realizată după 1990. În viitor vom posta și regulamentul concursului. Mulțumim Ministerului Culturii și doamnei Raluca Turcan pentru această chestiune care va trebui să devină și la noi o normalitate. Este o veste foarte bună pentru Muzeul Național Brukenthal, pentru orașul nostru, pentru artiștii contemporani și pentru colegii care vor putea studia mai bine fenomenul artistic contemporan și vor avea o bază solidă pentru realizarea de expoziții. În viitor vom redeschide la Muzeul de Artă Contemporană o sală importantă pentru expoziții și evenimente și, după eliberarea spațiului pe care acum îl folosește Direcția Județeană de Cultură Sibiu, acolo vom amenaja o expoziție permanentă”, spune managerul.

Procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparținând atât artiștilor de referință ai istoriei recente cât și tinerelor generații.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibian ridicat de mascați pentru trafic de droguri de risc. A vândut canabis unor consumatori din municipiu

Miercuri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat o percheziție domiciliară în județul Sibiu, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate în cauză, anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, un bărbat ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis, către consumatori din municipiul Sibiu.

„Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”; a transmis DIICOT.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: Un elicopter a alimentat într-o benzinărie. Pilotul a împins aparatul până la pompă

Imagini inedite în Argeș, unde proprietarul unui elicopter și-a alimentat aparatul la o benzinărie din Curtea de Argeș.

Pilotul a împins aparatul de zbor până la pompă pentru a alimenta. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

Imagini rare au fost filmate miercuri, 3 aprilie, la o benzinărie din Curtea de Argeș.

Un elicopter Robinson 44, înmatriculat în Statele Unite, a oprit la o benzinărie.

Cel mai probabil, aparatul de zbor, cu o autonomie de aproximativ 500 de km, a rămas fără combustibil, iar pilotul a decis să aterizeze la cea mai apropiată benzinărie.

Elicopterul a fost împins până la pompă, aparatul de zbor având roți detașabile.

„În mod normal, acest tip de elicopter folosește un carburant numit avgas, dar, în caz de urgență, poate fi alimentat și cu benzină auto.

Avgas este un combustibil de aviație utilizat în aeronavele cu motoare cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie”, scrie www.adevarul.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Fără permis de conducere și cu alcoolemie foarte mare, un rășinărean a lovit o mașină în Sibiu

Un rășinărean fără permis de conducere și băut s-a urcat la volan și a lovit un autoturism pe o stradă din Sibiu.

Miercuri seara, în jurul orei 20.30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rahovei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Rășinari, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat faptul că bărbatul nu are permis de conducere.

De asemenea, testarea alcoolscopică a persoanei în cauză a indicat o valoare de 1,04 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul refuzând recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de prelevare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Trei sibieni, prădați de o tânără care le-a promis sex. Femeia a furat bani și telefoane din casele acestora

0

O tânără care le-a promis unor sibieni diverse favoruri de natură sexuală a furat mai multe bunuri și bani din locuințele acestora.

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Roșia, cercetată penal pentru 4 infracțiuni de furt calificat.

Femeia este bănuită că, în perioada 2023 – 2024, prin promisiunea unor favoruri de natură sexuală, ar fi convins 3 sibieni să o conducă la locuințele acestora, de unde, prin distragerea atenției victimelor, a furat diverse sume de bani și telefoane.

„De asemenea, persoana bănuită ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras o poșetă și bani.

Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 2.000 de lei.

În baza administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”; a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Doliu la ULBS. S-a stins din viață Conf. univ. dr. Nicolae Petria

Reputatul Conf. univ. dr. Nicolae Petria s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. De-a lungul timpului, a fost printre cei mai apreciați și recunoscuți bancheri din țară, fiind la conducerea unor importante sucursale de bănci, dar și un profesor, mentor și un model de urmat.

Slujba de sărăcustă are loc vineri, la 18:30, la Paraclisul din Bulevardul Mihai Viteazul Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, iar ceremonia de înmormântare are loc sâmbătă, 6 aprilie, ora 12:30, în Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”- Bulevardul Mihai Viteazu.

Membru fondator și președinte al Băncii Comerciale Carpatica până în 2001, Nicolae Petria și-a început cariera în domeniul bancar în anul 1988, la BNR sucursala Sibiu, iar în anul 1990 ajunge director adjunct, funcție pe care o păstrează până în anul 1999.

În perioada 1999- 2001, este președinte al Băncii Comerciale Carpatica, iar 2001-2004 preia funcția de Director de Marketing la Grupul Boromir, Moara Cibin SA Sibiu. Din anul 2004, Nicolae Petria revine în domeniul bancar, unde ocupă poziția de Manager de sucursală la Banca Țiriac, ulterior HVB-Țiriac/ Unicredit-Țiriac, până în anul 2010. Aici, el a coordonat și organizat activitatea sucursalei cu o mână fermă, promovând imaginea băncii și asigurând un mediu propice pentru dezvoltarea firmelor sibiene dar și a echipei sale.

În 2010- 2015, acesta a devenit Președinte al Consiliului de Supraveghere la Banca Comercială Carpatica. În această poziție de conducere de vârf, el a avut responsabilitatea de a asigura buna funcționare a activităților bancare, supraveghind un număr impresionant de peste 900 de salariați.

Pe lângă activitatea sa în domeniul bancar, Nicolae Petria a fost și o figură importantă în învățământul superior, lucrând la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, încă din anul 2010. El a ocupat funcția de Prodecan la Facultatea de Științe Economice, iar cu pregătirea de Conf. univ. dr. a susținut cursuri și seminarii fiind și conducător pentru studii de licență și masterat.

Înainte de toate, el a fost un soț și tată dedicat pentru cei doi copii ai săi, Alexandra și Paul și bunic pentru patru nepoți, două fete și doi băieți.

Magda Ienci, tânăra care ne face cunoștință cu Universul

Astronomia, ramură fascinantă a științei, ne deschide uși către necunoscutul vast al universului. Probabil, fiecare dintre noi și-a petrecut o noapte de vară privind cerul, analizând stele, chiar dacă nu aveam cunoștințe în acest domeniu.

Pe lângă faptul că această activitate este una relaxantă, ne conștientizează cât de mici suntem noi oamenii și cât de infinit este Universul.

Magda Ienci este o tânără astronom care la doar 25 de ani a ales să transforme pasiunea într-un eveniment special, menit să aducă oamenii împreună și să creeze amintiri memorabile. Până în 7 aprilie, sibienii au ocazia de a observa cerul alături de Magda, care va explica și va da sens lucrurilor.

„Am ales să realizez Explorio din dorința de a le reaminti oamenilor cât de frumos este să privești cerul și cum ne poate aduce împreună (prieteni, familie) să ne bucurăm într-un cadru natural de liniștea și fascinantul cer înstelat al nopții sau chiar să înțelegem mai bine cum susține soarele viața pe Terra și cum se vede el prin telescop. Astronomia a fost alături de oameni din cele mai vechi timpuri, ar fi o mare pierdere pentru oameni ca astăzi să nu ne mai antrenăm această capacitate de-a privi cerul și să căutăm să înțelegem universul în care ne aflăm. Explorio își dorește să reaprindă această curiozitate și dorința de a afla mai multe despre univers”, ne povestește Magda.

Ce putem face la Explorio

Tânăra ne spune că în cadrul Explorio se desfășoară o serie de activități captivante:

  • Expoziție de astrofotografie la hala Atelier X din Lake Home, cu imagini de la praf de stele la planete verzi, deschisă până pe 7 aprilie.
  • Vizionarea documentarului „Călătorie la marginea universului” la Music Hub și Nook
  • Marele spectacol solar în diverse școli, inclusiv Rusciori, Cisnadie și Ocna, urmând să ajungă și în Șura Mică.
  • Observații astronomice organizate de profesorul Cristian Serafin și Claudia Popelca
  • Observație astronomică la Mocănița Văii Hârtibaciului
  • Atelier de colaj cosmic și de astronomie și pictură cu Asociația CreativAct
  • Inaugurarea traseului „Drumul Planetelor”
  • Drumeție solară cu observarea Soarelui prin telescop împreună cu Claudia Popelca

Explorio prin ochii oamenilor

„Fiind o diversitate atât de mare de activități care te poartă prin toate aspectele ce țin de univers și viața pe Terra, cred că oamenii sunt curioși și vin ușor, ușor spre astfel de festivaluri științifice. Cei mai atrași sunt copiii, desigur. Acesta este motivul pentru care am ales să mergem mai întâi în școlile din mediul urban mic sau rural, pentru a duce astronomia mai aproape de toată lumea, indiferent de mediu. Observăm că publicul mai urmărește anumite activități și în funcție de pasiunile pe care le au și sunt interconectate de noi cu acest domeniu științific într-un mod inedit sau sunt fani ai locațiilor în care noi mergem să susținem anumite ateliere sau activități.

Cred că toată lumea este deschisă la ceva nou și este și normal. Acum, noi fiind la prima ediție, încercăm să le arătăm oamenilor că există această inițiativă și că au acum un context în care pot să interacționeze cu elemente ce țin strict de zona științifică sau să se bucure de colaborări chiar fascinante între zona aceasta mai tehnică și cea artistică. ”, povestește Magda.

Se consideră că oamenii aleg să participe pentru că, în primul rând, o observație astronomică îi scoate din casă și îi duce în zone îndepărtate de jungla urbană, zone liniștite unde se pot bucura de cerul înstelat.

Se consideră că oamenii aleg să participe din curiozitate, pentru că doresc să afle mai multe despre cosmos, pentru că doresc să iasă din rutina zilnică. Astronomia are destul de des elemente de „wow” care atrag publicul.

Prin activitățile dedicate copiilor, se discută despre ce se întâmplă cu soarele, cum influențează viața, cum apare lumina și de ce noi vedem lumea colorată. Se cunoaște sistemul solar și universul prin joculețe interactive în care informația este ușor de înțeles și de alăturat lucrurilor, fenomenelor prezente cu noi zi de zi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Românii ar urma să fie filați legal dacă o lege va trece de Parlament

Un proiect de lege controversat din Parlament va trece tacit de Camera Deputaților și va ajunge apoi la Senat, care este cameră decizională în acest caz.

Este vorba despre un proiect depus de deputatul PNL, Gabriel Andronache, liderul de grup al PNL din Camera Deputaților, scrie Antena 3.

Concret, prin proiectul PNL, o parte din resursa umană de la Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră va fi transformată în unităţi speciale de filaj, înfiinţate şi autorizate să înregistreze audio-foto-video, pe domeniul public şi fără consimţământul persoanelor vizate.

Tot ce vor avea nevoie va fi existenţa unor „motive verosimile”.

Proiectul prevede înființarea unor unități speciale de filare a populației, la nivelul subordonatelor MAI.

Pe masa ministrului vor fi şi înregistrările, şi măsurile tehnice, şi măsurile organizatorice. Ministerul ar urma să poată decide care cetățean trebuie să fie filat şi înregistrat şi care trebuie să fie protejat.

Proiectul a trecut deja de comisiile de apărare și administrație din Camera Deputaților și va trece tacit de Camera Deputaților pe 6 aprilie, iar apoi va merge la Senat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Amalia Gaiță prezintă noul album “Mimosa”. Când va fi concertul

Cântăreața și compozitoarea Amalia Gaiță se pregătește să aducă un strop de culoare și energie în Sibiu prin intermediul unui concert special, în care va prezenta cel mai recent album al său, „Mimosa”.

Evenimentul va avea loc joi, pe data de 11 aprilie, la Love Bar Sibiu, începând cu ora 20:00.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile la prețuri accesibile: 40 RON pentru elevi și studenți, 45 RON în pre-sale sau 50 RON la preț întreg. Acestea pot fi achiziționate prin intermediul rețelei AmBilet. De asemenea, se pot face rezervări prin WhatsApp la numărul 0721 243 034.

Alături de banda sa formată din Mihai Moldoveanu la bas, Vlad Cotruș la chitară și Adrian Șchiopu la tobe, Amalia Gaiță a lansat trei materiale discografice remarcabile: „Melting Sun” în 2017 și „The Grey EP” și „Mimosa” în 2023. Muzica lor a fost caracterizată de către Beth Hart ca fiind „incredibil de plină de suflet”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Avalanșă la Bâlea Lac. „Clasica de Bâlea a venit mai repede”

Căldura din ultimele zile a provocat o avalanşă la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, unde meteorologii avertizează că există risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de noi avalanşe, informează Salvamont Sibiu pe pagina de socializare.

„Clasica de Bâlea a venit mai repede. Temperaturile pozitive din ultima perioadă au dus la apariţia mai multor avalanşe. Recomandăm prudenţa în alegerea rutelor la altitudini de peste 1800 m”, scriu cei de la Salvamont Sibiu.

Şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu, a explicat joi, pentru AGERPRES, că această avalanşă, numită de specialişti „clasica de Bâlea”, se producea în anii precedenţi mult mai târziu, la finalul lunii aprilie, începutul lunii mai.

Meteorologii au avertizat încă de miercuri că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş şi Rodnei.

Cel mai mare strat de zăpadă de la o staţie meteo din ţară este de 1,3 metri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri în Munţii Făgăraş, unde a avut loc şi avalanşa care nu a rănit pe nimeni.

Sub altitudinea de 1.800 de metri, în zona Bâlea din Munţii Făgăraş, zăpada s-a topit.

SURSĂ FOTO: Salvamont Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO/ULTIMA ORĂ: Incendiu puternic pe A1. O autoutilitară a ars în întregime

Un autovehicul s-a făcut scrum în urma unui incendiu care s-a produs miercuri seara pe Autostrada A1.

Pompierii militari ai Secției Miercurea Sibiului au intervenit în noaptea de miercuri spre joi în jurul orei 23:00 pe autostrada A1 km 284 sensul de mers Sebeș – Sibiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu la un autovehicul.

„La fața locului, în momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta generalizat. S-a acționat prompt însă vehiculul a ars în proporție de 90%.

Din fericire nu au fost victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News