Acasă Blog Pagina 1902

Nemulțumiri în sănătate: Medicii de familie contestă reducerea cu 25% a alocării bugetare pentru 2024

0

Medicii de familie exprimă nemulțumirea față de diminuarea cu 25% a alocării bugetare pentru anul 2024, în comparație cu anul precedent, conform unui comunicat de presă emis de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF).

În contextul unui sistem sanitar considerat nefuncțional, această reducere este percepută ca o lipsă de susținere pentru medicina de familie, sector care reprezintă singura cale de acces la populația generală și de intervenție în starea de sănătate a întregii comunități, conform declarațiilor din comunicat.

Membrii SNMF susțin că fiecare pacient din România are dreptul la serviciile de medicină de familie și atrag atenția asupra deficitului major de medici de familie existent. Diminuarea veniturilor cabinetelor medicilor de familie prin aceste măsuri ar contribui la accentuarea acestui deficit și ar pune în pericol funcționarea Centrelor de Permanență, care deja se confruntă cu probleme financiare.

„Într-un sistem sanitar nefuncțional, care este cârpit pe ici pe colo cât să nu se risipească de tot, autoritățile au identificat segmentul de care se pot lipsi: medicina de familie. Drept urmare, au redus cu 25% alocarea bugetară pentru anul 2024 față de anul 2023, deși noi, medicii de familie, suntem singurii care avem acces la populația generală și care putem interveni în starea de sănătate a întregii populații. Ideal ar fi ca fiecare comunitate să aibă medic de familie. Deja avem deficit major de medici de familie, iar diminuarea veniturilor cabinetelor, prin adoptarea măsurilor menționate mai sus, va agrava și mai mult acest deficit. Totul, în contextul în care Centrele de Permanență funcționează cu bani aduși de acasă de colegii noștri, ei nefiind încă plătiți pentru perioada octombrie – decembrie. Suspendarea activității în aceste centre ar bloca Unitățile de Primiri Urgențe”, se arată în comunicat.

De asemenea, SNMF evidențiază că toate cabinetele medicilor de familie au fost plătite doar 40% din suma cuvenită pentru luna noiembrie. În contextul acestor provocări, organizația solicită guvernanților adoptarea de măsuri pentru remedierea situației și atrage atenția asupra riscului ca o reducere suplimentară a finanțării să contribuie la colapsul sistemului de medicină de familie în România.

„Drept urmare, este imperios necesar ca guvernanții să adopte măsuri care să remedieze aceste situații și nicidecum să reducă drastic finanțarea deja deficitară a acestui segment al sistemului de sănătate…Ne exprimăm certitudinea şi totodată speranța că decidenții politici din România vor avea înțelepciunea de a nu afecta şi mai grav situația sistemului de medicină de familie printr-o reducere a finanțării lui, pentru că astfel vor contribui la colapsul acestui segment medical”, se precizează în comunicatul citat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dosar penal pentru un șofer din Dârlos prins băut la volan

Un bărbat din Dârlos are dosar penal după ce a fost prins pe un drum județean sub influența alcoolului la volan.

Marți seara, în Dârlos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit un autoturism condus pe Drumul Județean 142A de către un localnic în vârstă de 51 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Noi condiții pentru înființarea farmaciilor. Criteriul geografic va fi luat în considerare

0

Înființarea unei farmacii se va face după criteriul geografic, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Autorizarea înfiinţării farmaciilor se va face după criteriul geografic care prevede o distanţă între acestea în mediul urban de cel puţin 250 de metri, iar în mediul rural de 500 metri, precum şi după criteriul demografic, prevede un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pus în transparenţă de Ministerul Sănătăţii.

Astfel, înfiinţarea unei farmacii comunitare se autorizează cu respectarea următoarelor condiţii:

-criteriul demografic – în funcţie de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, respectiv Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor: în Bucureşti – o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ – o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în celelalte localităţi din mediul urban şi rural – o farmacie la 4.000 de locuitori;

-criteriul geografic – distanţa minimă dintre farmacii/oficine comunitare, dovedită printr-un document emis de un topograf autorizat care să ateste această situaţie: în mediul urban la o distanţă de minim 250 metri, iar în mediul rural la o distanţă de minim 500 metri.

În situaţia în care, în mediul rural, nu există o unitate farmaceutică autorizată pe o distanţă de cinci kilometri se poate înfiinţa o singură farmacie comunitară, fără respectarea criteriului demografic.

Ministerul Sănătăţii va publica pe pagina de internet proprie lista cu unităţile farmaceutice autorizate.

„Întreruperea activităţii fără transmiterea notificării de suspendare a activităţii, a cererii şi documentelor aferente către Ministerului Sănătăţii şi Colegiile teritoriale ale Colegiului Farmaciştilor din România atrage anularea autorizaţiei de funcţionare”, prevede proiectul.

Potrivit acestuia, taxele pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare se vor actualiza astfel: pentru înfiinţarea de farmacii în mediul urban – 7.000 lei, pentru înfiinţarea de farmacii în mediul rural – 3.000 lei, pentru înfiinţarea unei oficine comunitare rurale – 1.500 lei, pentru înfiinţarea de drogherii în mediul urban – 5.000 lei, pentru înfiinţarea de drogherii în mediul rural – 1.500 lei.

De asemenea, taxele pentru emiterea unei noi autorizaţii în cazul preschimbării autorizaţiei de funcţionare a farmaciei sunt următoarele: pentru mediul urban – 5.000 lei, iar pentru mediul rural – 2.000 lei.

Taxele pentru emiterea unei noi autorizaţii în cazul preschimbării autorizaţiei de funcţionare a drogheriei sunt următoarele: pentru mediul urban – 2.000 lei, iar pentru mediul rural – 750 lei.

Pentru emiterea unui duplicat al autorizaţiei de funcţionare taxa va fi de 1.000 lei.

Pentru orice altă modificare înscrisă pe autorizaţia de funcţionare a farmaciei sau drogheriei se va percepe o taxă de 1.500 de lei, iar în cazul mutării sediului farmaciei sau drogheriei cuantumul taxelor este acelaşi cu cel prevăzut pentru înfiinţare.

Aceste taxe se vor constitui venit la bugetul de stat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Un cisnădian și-a șantajat soția cu o filmare în care femeia apare în ipostaze intime. Polițiștii l-au reținut

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Cisnădie, cercetat penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (5 acte materiale), șantaj și violarea vieții private.

Bărbatul este bănuit că, în perioada 20 decembrie – 5 ianuarie, i-ar fi transmis soției mai multe mesaje scrise și audio, deși, prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu la data de 18 decembrie 2023, i s-a interzis contactarea femeii prin orice mijloace.

De asemenea, pentru a o constrânge pe femeie să reia relația cu acesta bărbatul ar fi șantajat-o cu publicarea unui material video în care femeia apare în ipostaze intime.

„În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Condiții ideale pentru schi, la Păltiniș

Sunt condiții ideale de schi pe pârtiile din Păltiniș, iar amatorii sporturilor de iarnă sunt așteptați în aceste zile.

Iarna s-a instalat serios în zonele de munte, iar la Păltiniş a nins în ultimele zile iar stratul de zăpadă depus este unul consistent.

Totul în jur este alb ca în poveşti iar sibienii pasionați de schi pot să practice la Păltiniș acest sport pe ambele pârtii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Fosile de dinozauri, unice în lume, descoperite în România

Noi fosile de dinozauri, unice în lume, aparţinând unei specii erbivore de până la 6 metri lungime, au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului.

Fosilele aparțin unor dinozauri din familia Rhabdodontide, erbivore bipede de talie mică și au o vechime de aproximativ 70 de milioane de ani, scrie europafm.ro.

Potrivit specialiștilor, oasele descoperite sunt într-o stare de conservare foarte bună, fără să fi fost sparte sau deteriorate în mod excesiv în pofida vechimii lor și includ și părți ale scheletului care nu au fost niciodată identificate la Rhabdodontide anterior acestui studiu.

O echipă formată din cercetători de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti şi de la Departamentul de Paleontologie al unei universități din Budapesta le-a descoperit în apropierea localităţii Vălioara, din judeţul Hunedoara.

„Deși rude apropiate ale acestor dinozauri au fost descoperite și pe alte continente, de exemplu în America de Nord sau chiar Australia, familia Rhabdodontidae în sine a fost strict endemică arhipelagului insular al Europei cu 85 până la 66 de milioane de ani în urmă.

Acest grup de dinozauri ierbivori relativ mici ca și talie, de doi până șase metri lungime, include nouă specii diferite, dintre care trei sunt cunoscute doar din zona Transilvaniei. În plus, multe dintre aceste specii au fost identificate doar recent, în ultimele două decenii”, a declarat drd. Janos Magyar, autorul principal al studiului fosilelor descoperite.

„Astfel de asocieri de resturi scheletice reprezentând diferite părți ale corpului – și care, deci, permit o reconstituire fidelă a morfologiei animalului – sunt extrem de rare în cazul Rhabdodontidelor, iar cea studiată de noi este prima documentată temeinic din împrejurimile Văliorii”, a spus dr. Zolton Csiki-Sava, unul dintre cercetători.

SURSĂ FOTO: Facebook.com / Geoparcul Internațional U N E S C O Țara Hațegului

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Poftiți în Muzeul Astra să gustați răcituri și alte delicatese de iarnă

Muzeul Astra organizează în perioada 11-14 ianuarie 2024 evenimentul Răcituri și alte delicatese de iarnă.

În cadrul acestei inițiative, vor fi pregătie preparate ca Piftie în farfurie/ răci în blid/ răci în tăner, popricaș de rugă și zamă cu moare de varză.

Acestea sunt câteva rețete întâlnite în această perioadă a anului din Banatul de munte până pe Valea Târnavelor, culese în cercetările de teren ale specialiștilor din Muzeul Astra.

În cadrul evenimentului, muzeografii vor găti și vor interacționa cu vizitatorii, vorbind despre instrumentarul din lemn și esențele lemnoase care erau folosite de meșteri, ca nu cumva să amărască mâncarea sau să-i modifice gustul.

De asemenea, se vor oferi detalii despre această perioada a anului, în care se tăia lemnul de diferite esențe și erau prelucrate lingurile din lemn, străchinile și restul instrumentarului.

,,Răciturile erau și sunt nelipsite de pe masa gospodarilor fiind apreciate mai ales pentru valorile nutritive ca remediu în fața gerurilor de altădată.

La Muzeul Astra veți avea ocazia să trăiți experiența gătirii de răcituri, după tipare clare și respectare cu sfințenie a cantităților și ingredientelor dar și exemplul clar de utilizare a tuturor resurselor, după cum nu se arunca nimic în gospodăria țăranului din România.

Piftie în farfurie, Răci în blid, Răci în tăner, Popricaș de Rugă și zama cu moare de varză sunt câteva rețete întâlnite, în această perioadă a anului din Banatul de munte până pe Valea Târnavelor.

Rețetele sunt culese în cercetările de teren ale specialiștilor din muzeul Astra, altele experiențe personale și vor fi prezentate publicului în acest început de ianuarie și de 2024!

Răciturile erau și sunt nelipsite de pe masa gospodăriilor fiind apreciate mai ales pentru valorile nutritive pentru gerurile de altă dată.

La Muzeul Astra veți avea ocazia să trăiți experiența gătitului de răcituri, după tipare clare, respectarea cu sfințenie a cantităților și ingredientelor dar și exemplul clar de utilizare a resurselor.

De fapt, cum nu se arunca nimic în gospodăria țăranului din România. Vom vorbi și despre instrumentarul din lemn esențele lemnoase careau folosite de meșteri, ca nu cumva să amărască mancarea sau să-i modifice gustul.

De ce în această perioada a anului se tăia lemnul de diferite esențe și cum erau prelucrate linguritele din lemn, străchini din lemn și restul instrumentarului?

Vom afla împreună! La Muzeul ASTRA se gustă tradiția curată! Cultura se trăiește!”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului Astra.

În primele două zile, joi și vineri, se vor desfășura ateliere gastronomice prin care se vor ilustra toate etapele de pregătire a ingredientelor necesare preparării piftiilor: picioare de porc, urechi, ciolan, oase cu carne afumate.

Iar după ce piftiile vor fi lăsate să se odihnească și să se închege peste noapte, vor fi servite sâmbătă și duminică, alături de alte preparate cu poveste ale bucătăriei tradiționale românești.

Sâmbătă se va găti popricaș de rugă ca în Banatul de munte, un preparat ce valorifică ceea ce nu contituie fruntea cărnii la vacă, porc sau pasăre.

Al doilea preparat cald în ziua de sâmbătă va fi ciorba cu carne de porc acrită cu moare de varză.

Duminică, pe lângă preparatul rece: piftiile, se va mai servi și o ciorbă acră cu afumătură de porc și hrean.

„Pentru că dorim să vă prezentăm modalitatea de confecționare a instrumentarului folosit în cuhnia tradițională, doi meșteri rudari vor fi alături de noi de vineri până duminică, pentru a lucra lemnul de esență moale, transformându-l în obiecte folositoare încă în bucătărie.

Alături de instrumentarul care va fi proaspăt confecționat, o expoziție va arăta recipiente și modalități de a conserva hrana în perioada rece”; transmit reprezentanții Muzeului Astra.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Un incendiu pornit de la o anexă s-a extins la acoperișul unei case

Miercuri dimineața, în jurul orei 5, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit în localitatea Poplaca pentru stingerea unui incendiu.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

La sosirea la locul indicat, pompierii au constatat ca incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești, acesta începând să se propage și la acoperișul casei.

„Pompierii au acționat prompt pentru limitarea extinderii incendiului, astfel acoperișul casei a fost afectat pe o suprafață mică de aproximativ 5 metri pătrați.

Acoperișul anexe nu a putut fi salvat, acesta a ars în totalitate, având o suprafață de aproape 20 de metri pătrați.

Au fost afectate de incendiu bunurile din interiorul anexei printre care și centrala termică pe lemne.

Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum din anexă care era neprotejat termic față de materialele combustibile.

Proprietarul casei a primit îngrijiri medicale la fața locului însă a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Primul caz de coinfecție cu COVID 19 și gripă în România. „Nu tratați cu leacuri băbești”

0

Medicii din Iași tratează primul caz de coinfecție de gripă și COVID-19, lucru care produce îngrijorare.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că unitatea medicală se confruntă în continuare cu un număr tot mai crescut de infecţii respiratorii, menţionând totodată că a apărut primul caz de coinfecţie de gripă şi COVID-19.

Potrivit sursei citate, în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase sunt internate 32 de persoane care au fost diagnosticate cu gripă.

„Avem cazuri de gripă confirmate prin metoda PCR, care este metoda cea mai fidelă.

Pe lângă aceste patologii specifice sezonului, în momentul de faţă îngrijim şi pacienţi pediatrici care prezintă boli specifice copilăriei.

În momentul de faţă terapia intensivă, care are doar nouă locuri, este asaltată de cazuri care necesită îngrijire de specialitate.

Observăm totodată o creştere a pacienţilor care au COVID-19.

Suntem îngrijoraţi pentru că îngrijim şi primul pacient care prezintă coinfecţie, adică gripă şi COVID-19″, a declarat dr Florin Roşu.

Acesta a recomandat vaccinarea antigripală, evitarea spaţiilor aglomerate şi prezentarea din timp la medicul de familie sau medicul specialist.

De asemenea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase a reiterat că pentru un tratament eficient este nevoie de o prescripţie din partea unui medic specialist, nu de tratarea „cu leacuri băbeşti”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

A început încasarea taxelor și impozitelor locale în Mediaș

În cursul zilei de marți a început încasarea taxelor și impozitelor locale pentru 2024 în municipiul Mediaș.

557 de medieșeni au achitat la bugetul local aproximativ 278.000 de lei, marți, în prima zi de încasare a impozitelor pentru acest an.

Locuitorii municipiului Mediaș și ai satului aparținător Ighișu Nou pot beneficia și în acest an de reducerea cuantumului impozitelor și taxelor locale, condiția fiind achitarea integrală a acestora până la data de 31 martie, iar bonificația acordată este de 5%.

Cuantumul impozitelor și taxelor locale a fost actualizat cu rata inflației, măsură prevăzută de Codul Fiscal.

În această lună, Direcția Fiscală Locală Mediaș primește cererile pentru reducere sau scutire de la plata taxei de salubritate.

De aceste reduceri sau scutiri pot beneficia proprietarii acelor imobile unde nu locuiește nicio persoană sau locuiește o singură persoană.

În cazul în care nu locuiește nicio persoană taxa se reduce cu 50%, iar în acele imobile unde locuiește o singură persoană taxa de salubritate va fi redusă cu 25%.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Klaus & Barroso – proiecție specială în prezența echipei la Cine Gold pe 12 ianuarie 2024

Klaus & Barroso, comedia scrisă de Grupa B (Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu), invită spectatorii la proiecții speciale în prezența echipei în 13 orașe.

Actorii Adrian Nicolae, Victoria Raileanu, Alexandru Ion și Mădălina Stoica vor fi prezenți la Cine Gold – Promenada Mall Sibiu pe 12 ianuarie, de la ora 19:00, înaintea proiecției ce va începe la ora 19:30, și vor rămâne în sală după film alături de spectatori pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.

„Iubesc Klaus & Barroso, iubesc cinemaurile, iubesc publicul! Abia aștept să ne vedem să vă iau în brațe pe fiecare în parte!!!”

spune Cosmin Nedelcu „Micutzu”

Klaus & Barroso este un film produs de Bold Studio ce-i are în distribuție pe: Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Carol Ionescu, Alexandru Ion, Vlad Drăgulin, Rolando Matsangos, Codrin Boldea, Vlad Brumaru, Cezar Antal, Mădălina Craiu, Șerban Pavlu, Victoria Raileanu, Alin Florea, Mădălina Stoica, Bogdan Farcaș, Cătă Nicolau.

Un barman (Klaus) și un bodyguard (Barroso) încearcă să țină sub control o petrecere a burlacilor, cu un mire timid, un naș guraliv, prieteni și colegi de muncă, un șef de gașcă, o dansatoare curajoasă, un vecin trăznit, surprinși de o patroană furioasă și deranjați de niște musafiri nepoftiți.
Dar iubirea își face loc în poveste în mai multe feluri și ar putea salva o situație fără ieșire…

TRAILER: https://youtu.be/2_idWJCmmaA

Biletele la Klaus & Barroso au fost puse in vanzare si se pot achizitiona de la caseriile CineGold, online sau din aplicatia CineGold.

Klaus & Barroso este o nouă comedie produsă de Bold Film Studio, după succesul filmului Taximetriști lansat la începutul anului 2023.

Directorul de imagine al filmului este Mihai Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite.

Klaus & Barroso va fi distribuit de Forum Film  în cinematografele din toată țara.

Taxă suplimentară pentru turiștii care merg în concediu în Grecia

Românii care aleg să își petreacă anul acesta concediul în Grecia vor achita o taxă suplimentară.

Autoritățile din Grecia au decis taxarea suplimentară a turismului în 2024, urmând ca veniturile obținute să fie folosite pentru finanțarea ajutorului în caz de dezastre naturale.

Astfel, din luna ianuarie a acestui an a fost introdusă taxa de climă pentru finanțarea reconstrucției zonelor afectate de ravagiile naturale.

Tarifele valabile în Grecia în perioada martie-octombrie:

Taxa pentru hotelurile de una sau două stele va fi de 1,50 de euro/cameră/noapte, față de 0,50 de euro.

Hotelurile de trei stele vor fi taxate cu 3 euro/cameră/noapte, față de 1,50 de euro.

Hotelurile de patru stele vor fi taxate cu 7 euro/cameră/noapte, față de 3 euro.

Turiștii cazați la hotelurile de cinci stele vor plăti 10 euro/cameră/noapte, față de 4 euro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News