Două autoturisme au fost implicate în două evenimente rutiere, duminică seara, în Dealul Dăii.
Din primele cercetări a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Cornățel spre Sibiu, pe un sector de drum în curbă deosebit de periculoasă la dreapta, un sibian în vârstă de 67 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara șoselei, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care ieșise în decor cu câteva minute în urmă.
O pasageră din autoturismul condus de către sibian, o femeie în vârstă de 73 de ani, a fost rănită în urma evenimentului.
Șoferul primului autoturism ieșit în afara carosabilului nu a suferit vătămări corporale fiind în afara mașinii în momentul producerii celui de-al doilea eveniment.
Echipaje de la ISU și Ambulanța Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.
O femeie de 73 de ani, descarcerată de către echipajul ISU, a suferit un traumatism de genunchi și un traumatism de umăr.
Un bărbat a fost rănit grav, duminică seara, pe DN 14B, la ieșirea din Copșa Mică spre Blaj, după ce o conducătoare auto a lovit copacul căzut pe șosea.
Din primele verificări efectuate a rezultat că, în timp ce un bărbat încerca să înlăture un copac căzut pe șosea, un autoturism condus dinspre Blaj spre Copșa Mică de către o medieșeancă în vârstă de 24 de ani a lovit copacul, proiectându-l apoi în bărbatul aflat pe carosabil.
Astăzi, 26 noiembrie, la ora 12, a avut loc deschiderea primului Fan-Shop al FC Hermannstadt. Acesta va funcționa în cadrul Shoping City Sibiu.
La eveniment au participat zeci de suporteri înflăcărați, cei mai mulți dintre ei fiind copii. Pe lângă bucuria deschiderii unui astfel de magazin, suporterii s-au plâns însă de îmbulzeală și au reclamat proasta organizare. Inclusiv copiii au fost de părere că cei de la CSC Șelimbăr 1599 au avut o deschidere a Fan-Shopului lor mai organizată. Nu s-a susținut niciun discurs la tăierea panglicii, iar după ceremonie plecarea celor de la conducerea clubului a creat confuzie între fani.
Magazinul are o gamă restrânsă de articole, iar prețurile variază de la 155 de lei pentru un tricou pentru copii, la 286 pentru un adult. Un fular costă 55 de lei, iar un steag 11.
Pe lângă Radu Neguț, directorul sportiv al FCH, s-au numărat și jucătorii cei mai semnificativi pentru echipă, cum ar Silviu Nicolae Balaure, Ionuț Stoica și Baba Alhassan. Aceștia au semnat mingi, tricouri și au făcut poze cu fanii, cei mai entuziaști fiind copiii.
FC Hermannstadt se află pe locul cinci în clasament, imediat după Universitatea Craiova. Umătorul meci va fi cu UTA sâmbătă, 2 decembrie, pe stradionul Francisc Neuman din Arad.
În toamna acestui an a debutat a treia ediție a proiectului „Fii avocat în școala ta” în cadrul Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.
Evenimentul este organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România și are ca obiectiv cunoașterea modului de organizare a activității judiciare în România și a rolurilor principalilor „actori” implicați în sistemul juridic (magistrați, avocați, notari publici, executori judecătoreşti, consilieri juridici etc.), punând în lumină importanța profesiei de avocat.
Este vorba de avocații Gabriel Baciu și Adela Nițu, care pe parcursul mai multor ore au prezentat axentiștilor aspecte legate de sistemul judecătoresc din România și despre modul de organizare și desfășurare a proceselor în instanțele de judecată.
Activitățile vor continua pe durata mai multor săptămâni, urmând a fi abordate teme legate de bullying, de tipurile de infracțiuni sau de importanța profesiei de avocat, profesie care poate atrage mulți absolvenți de liceu spre domeniul științelor juridice.
Proiectul ”Fii avocat în școala ta!” este un proiect de responsabilitate socială implementat de Uniunea Națională a Barourilor din România, prin care avocații dialoghează cu elevii din instituțiile de învățământ preuniversitare din județ într-o modalitate care să le permită tinerilor să conștientizeze rolul esențial pe care educația juridică și democratică le au în formarea lor ca viitori cetățeni.
Nu este o veste mai bună pentru sportul sibian decât momentul în care sportivii locali continuă să obțină lauri la campionatele mondiale sau europene. Constanta în obținerea de medalii și a performanțelor de top este lucrul care dă notorietate unui sportiv și îl face apreciat în comunitatea locală, în speță cea sibiană. Iar dacă toate acestea vin să completeze și preocuparea sportivilor pentru educație, dezvoltare personală și construirea unei cariere a performanțelor sportive, atunci avem de-a face cu adevărate modele pentru tineri în comunitate și nu numai.
Robert Frățilă. Foto: Arhiva personală
Pe această linie a atleților sibieni care confirmă an de an, obținând medalii, se înscrie culturistul sibian Robert Frățilă. Cu o voință foarte puternică, o viață sportivă exemplară, dar și cu sacrificiile care vin la pachet, sibianul continuă să scrie istorie pentru culturismul sibian.
Robert Frățilă are în palmares 11 medalii la campionatele mondiale și europene de tineret și juniori, cucerite la edițiile din 2022 și 2023 (poate participa la tineret până la împlinirea vârstei de 23 de ani, potrivit regulamentului federației internaționale de specialitate). Este vorba despre 6 medalii de argint și una de bronz la Mondiale și două titluri continentale și un argint la Europene.
În competiție și cu studenția
La începutul lunii noiembrie, Robert Frățilă, legitimat la clubul sibian ACS Centurion Sibiu, a obținut 3 medalii de argint și una de bronz la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness 2023, categoria Tineret și juniori, ce a avut loc în Santa Susanna, Spania. Întrecerea mondială s-a desfășurat în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie 2023, fiind prezenți 1700 de sportivi din peste 100 de țări. Performanțele atletului sibian sunt cu atât mai meritorii, cu cât lotul național al României a reușit să obțină 14 medalii de aur, 7 medalii de argint și 11 medalii de bronz în toate probele campionatului mondial (master, seniori, tineret și juniori). În final, România s-a poziționat pe locul 3 în clasamentul pe națiuni, performanță fără precedent pentru culturismul românesc. O participare extrem de onorantă pentru sportivul sibian, în condițiile în care acesta nu are antrenor în prezent, iar familia continuă să fie principalul sponsor în carieră. Federația i-a asigurat participarea la întrecerea mondială din Spania, adică cazare și echipament.
După revenirea de la Mondiale, Robert și-a setat deja următorul obiectiv: primul aur la Mondiale, până în 2026. Medaliile obținute în această lună de Robert Frățilă au fost la următoarele categorii de concurs: Junior Men’s Games Classic Bodybuilding – locul 2 (medalie de argint), Junior Men Classic Bodybuilding – locul 2 (medalie de argint), Junior Men Bodybuilding – locul 2 (medalie de argint) și Junior Men Classic Physique – locul 3 (medalie de bronz).
”Cu bucurie, doresc să transmit sincere mulțumiri și recunoștință către cei ce au fost alături de mine în această fascinantă călătorie către succes. Mulțumiri speciale către Decathlon Sibiu, Muscle Up Fitness, Reflexovital Sibiu, Clubului Centurion Sibiu și domnului Marius Mazilu, Federației Române de Culturism și Fitness, și domnului Gabriel Toncean.
Facultății de Științe din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, precum și domnului decan Florin Sofonea, le mulțumesc pentru flexibilitatea și sprijinul acordate, care mi-au permis să echilibrez studiile cu pasiunea mea pentru fitness. Familiei mele, pentru sprijinul constant pe care mi l-au oferit. Prin fiecare antrenament și competiție, am învățat că sportul nu este doar o provocare fizică, ci și o cale de dezvoltare personală. Îmi doresc să împărtășesc această pasiune cu tinerii, sperând să îi inspire să își stabilească obiectivele și să lupte pentru ele. Sportul este mai mult decât o competiție; este o oportunitate de a dezvolta o mentalitate puternică și de a crește ca indivizi determinați să facă diferența în lume. Aștept cu nerăbdare să văd o nouă generație de tineri sportivi, hotărâți să atingă noi înălțimi”, ne-a mărturisit Robert Frățilă.
Felicitări pentru performanțele obținute au venit și din partea facultății unde culturistul sibian învață. „Studentul Facultății de Științe din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Robert Mihai Frățilă, a obținut o performanță excelentă pe plan sportiv, câștigând trei medalii de argint si o medalie de bronz la Campionatul de Culturism și Fitness din Santa Sussana, desfășurat în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie, la Barcelona. Robert Mihai Frățilă urmează, în paralel, cursurile programelor de licență Educație Fizică și Sportivă și Matematică – Informatică din cadrul Facultății de Științe, a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Suntem mândri de performanțele sportive ale lui Robert și îi dorim succes și la celelalte competiții sportive la care va participa”, a declarat conf. univ. dr. Florin Sofonea, decanul Facultății de Științe.
Robert Frățilă, alături de părinți. Foto: Arhiva personală
Medalii obținute fără antrenor. Visul de a deveni campion mondial
Performanțele obținute de Robert Frățilă au la bază munca exemplară a acestuia și sprijinul unor oameni de bună credință sibieni care i-au facilitat antrenamentele în sala de fitness și l-au ajutat să-și procure o parte din suplimentele necesare pentru efort. Însă principala sursă de finanțare rămâne în continuare aportul financiar al părinților. De asemenea, în momentul de față atletul sibian nu are un antrenor personal, însă deține toate calificările și cunoștințele necesare pregătirii fizice și tehnice în acest domeniu. Practic, performanțele le-a obținut aproape de unul singur. „Pot să spun că în comparație cu ceilalți sportivi din lume, sunt cam pe același nivel de pregătire. Practic, nu există diferențe, însă partea financiară contează foarte mult. Sunt costuri importante în pregătire, iar banii continuă să îmi fie asigurați din veniturile familiei. Nici nu poate fi vorba despre recompense din partea autorităților, căci nu am primit nimic. Nu mă simt descurajat, iar pe viitor mă voi pregăti și mai intens pentru a-mi îndeplini visul, acela de a deveni campion mondial la tineret. Mai am de îmbunătățit masa musculară pe anumite grupe, însă acesta este un proces care necesită ani de efort continuu pentru a putea atinge o maturitate musculară. Acest deziderat este completat cu o foarte bună alimentație naturală și suplimente alimentare”, ne-a declarat Robert Frățilă.
În scandalul dintre Sindicat și conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu am dorit să avem o abordare echilibrată, de aceea am solicitat câte un interviuatât lui Cristian Lupeș, manager al Filarmonicii, cât și Monicăi Florescu Fernandez, liderul Sindicatului. După publicarea, ieri, a punctului de vedere al Sindicatului, prezentăm astăzi interviul cu Managerul instituției în discuție, Cristian Lupeș. Precizăm că acest material nu e un drept la replică, ci reprezintă un interviu realizat în același interval de timp cu cel înregistrat cu Sindicatul.
Mâine vom reveni cu punctul de vedere al Consiliului Județean Sibiu referitor la această situație tensionantă din cadrul Filarmonicii.
”Cred că sunt subiecte care exced puțin competența mea”
Tot conflictul acesta cu accente de penibilitate, care trenează de vreun an la Filarmonica sibiană, între sindicat și conducerea instituției, e o rană a comunității, în fond. Vrem și noi să asistăm la un produs cultural cumsecade, liniștit, cuminte. Când scăpăm de toată tărășenia aceasta, de circul mediatic cu care ne-am prea obișnuit de atâta vreme?
Noi suntem o instituție de spectacole și concerte. Evident că puteți să vedeți tot felul de spectacole la noi. Unele sunt surprinzătoare, nu ni le dorim nici noi. Filarmonica trebuie să susțină constant spectacolul, concertul simfonic, educația permanentă culturală a copiilor și tinerilor. Dar sunt și toate celelalte activități ale noastre, fie că ne urcăm pe acoperiș sau coborâm în ”chimniță”, cum ne place nouă să spunem foaierului, fie că însoțim în Piața Mare sau nu Teatrul de Balet…
Deci vă îndeletniciți și cu circul?…
Cu circul ne-am ocupat mai puțin. După cum știți, Teatrul Radu Stanca, în timpul Festivalului Internațional de Teatru, aduce astfel de trupe; noi mai puțin. Din punct de vedere al dialogului media pe care îl propune sindicatul Filarmonicii cu instituția, trebuie să vă spunem că aici noi nu avem nicio implicare. Motivul pentru care anumite aspecte interne apar reflectate de foarte multe ori în presă, mai ales anul acesta, nu este în ograda sau responsabilitatea instituției. Colegii din sindicat au tot dreptul să se exprime liber și le respectăm acest drept. Evident, am fost deranjat de articolele care m-au jignit personal și care au defăimat repetat instituția. De un an de zile se vorbește despre foarte multe lucruri ca fiind în neregulă la Filarmonică. Toate acestea au fost reclamate nu doar presei, ci și instituțiilor care au ca obiect de activitate controalele pentru verificarea conformității muncii. Așadar, am primit vizitele Curții de Conturi, ISU, ITM Sibiu, am făcut raportările către ordonatorul nostru de credite, Consiliul Județean Sibiu și personal am trecut cu rezultate maxime prin evaluările manageriale anuale. Toate acestea s-au încheiat cu niște rapoarte care constatau foarte buna activitate desfășurată la Filarmonică. Mă refer acum la activitatea administrativă, cea pe care publicul concertelor nu o vede. Pe cea artistică o vedem cu toții, în spectacolele și concertele pe care le organizăm. Toate acestea s-au încheiat cu bine, uneori cu felicitări. Nu aș putea să vă spun de ce o parte dintre colegi insistă să transmită articole defăimătoare la adresa instituției care-i susține zilnic. Cred că sunt subiecte care exced puțin competența mea sau activitatea instituției. Par motive personale.
Ce vă scapă? Ce vă lipsește să vă așezați la masă tratativelor și să dați la pace?
Binele instituției, după cum știți – și o știe tot Sibiul și nu numai -, l-am dorit de când am venit. Motiv pentru care s-au transformat în bine foarte multe lucruri de când am venit la Filarmonica din Sibiu. Sunt schimbări firești, necesare pentru epoca în care trăim, schimbări care urmează unor evoluții instituționale de 75 de ani. Eu am venit la Filarmonică în momentul în care instituția împlinea 70 de ani, ca instituție de stat. Anul acesta Filarmonica împlinește 75 de ani. Ultimii patru ani înseamnă o evoluție spectaculoasă, datorată și cadrului, contextului în care trăim. Mediatizarea se face mai lesne acum și toate noile descoperiri, odată cu Covid-ul, au făcut să ne prezentăm publicului și mai bine. În această perioadă ne-am lansat aplicația de mobil a Filarmonicii, un lucru unic la acea vreme. Dorința de a dezvolta instituția este foarte vizibilă pentru toată lumea și mă bucur că este, de asemenea, apreciată. Totul se întâmplă cu un colectiv administrativ redus, cu economie de personal destul de mare. Structura unei instituții publice se îmbogățește destul de încet în timp. Implementez un concept nou, și inițial am crezut că va fi acceptat mai ușor de colectivul instituției. În general, noutatea generează ieșirea din zona de confort. Pe parcursul celor patru ani, în galopul cu care instituția trecea prin evenimentele culturale, pandemie, orizontul războiului ucrainian, o anumită parte a comunicării interne nu a fost destul de clară sau explicită. Au apărut îngrijorări, critici, pe care le-am considerat firești. Acestea au generat inclusiv controale sau inspecții și s-a demonstrat că totul este în ordine, ne dezvoltăm, dar noutatea ne-a făcut pe unii dintre noi mai precauți si vigilenți. Îmi asum o comunicare internă incompletă și cred că o zic prima dată; aș fi putut să mă preocup mai mult de acest aspect. Dar să nu uităm că totuși Filarmonica are 91 de angajați și probabil din formațiunea sindicală fac parte undeva în jur de 38 de persoane. Eu nu văd lucrurile așa de împărțite. Evident că sindicatul are foarte multe drepturi și obligații și se preocupă de a apăra dreptul la muncă, drepturile salariaților. Totuși nu este o supărare generală, a tuturor colegilor mei. Foarte mulți colegi din Filarmonică au înțeles exact proiectul, l-au îndrăgit și l-au sprijinit exact așa cum e.
Proiectul prevede și renunțarea la o parte din oameni? Se discută că doriți să reduceți numărul de angajați.
Se discută de transformarea unor posturi, dar nu la renunțarea la ele. Organigrama trebuie regândită având în vedere cerințele ultimilor reglementări legislative. Noi trebuie să ne raportăm la un anumit tip de structură organizatorică și trebuie să ne adaptăm noilor solicitări legislative așa cum fac aproape toate instituțiile statului.
Cum stăm cu procesele pierdute?
Majoritatea proceselor sunt moștenire. Mă refer mai ales la cele salariale. Din 2007-2008, când s-au schimbat legile salarizării în domeniul nostru, s-a considerat la un moment dat că s-au făcut niște erori la aplicarea legilor, care au generat niște procese, și ulterior aceste procese, pe drepturi salariale, se rostogolesc. Ele sunt tratate cu seriozitate și sunt marcate toate cerințele legale. Sunt și alte procese, dar nu pot comenta acest aspect. Nu pot interveni în dreptul oricărui angajat de a se adresa justiției și ar fi lipsit de profesionalism să comentez un proces înainte de a se decide o soluție finală.
Pe drepturi salariale, ați pierdut și dvoastră procese?
Majoritatea proceselor pe drepturi salariale sunt câștigate de angajați. Eu când am venit, am moștenit în jur de 20-30 de astfel de procese. E o realitate neplăcută, dar în același timp nu putem îngrădi dreptul oamenilor de a merge la justiție. Dar puteți observa că acest tip de procese există la toate instituțiile de profil. Sunt instituții de profil care au peste 100-200 de procese de genul acesta. Noi ne dorim să diminuăm cât mai mult numărul proceselor, dar constat că cele 20-30 de procese ne plasează încă într-o zonă decentă.
Sunteți un manager incomod? Se poate discuta cu dvoastră?
Depinde pe cine întrebați. O parte din salariați spun că nu au mai văzut o așa efervescență managerială și că sunt eficient. Alții spun că nu se poate discuta cu mine. Sunt destule persoane mai puțin interesate de aspectul managerial. Și în Filarmonică, oamenii sunt foarte diverși, ca peste tot. Mi-ar plăcea să am în unii dintre colegii mei, mai ales printre cei îngrijorați sau nemulțumiți, parteneri de discuție care să își dorească real să înțeleagă punctul meu de vedere și să nu se raporteze doar la zvonistică. Din nefericire, acest demers se lovește de multă neîncredere, care duce la imposibilitatea de a susține dialogul. Iar, cum se spune, simpatie din obligație nu se poate. Așadar, chiar dacă pot fi uneori catalogat ca fiind dificil (din pricina faptului că, să zicem, am țeluri înalte, sunt perseverent, am obiective clare), cred totuși că atingerea acestora s-a realizat până acum cu bună înțelegere.
Mi se pare un pic paradoxală situația. Salariații Filarmonicii au salarii foarte bune, au privilegii, activează într-un oraș de top, unde pot să se manifeste și să fie apreciați. Ce nu funcționează? Ce ar trebui făcut în direcția asta?
Nu știu. Cred că ar trebui ca cei care sunt foarte nemulțumiți, probabil, să renunțe la anumite interese personale, care duse către extrem, afectează o întreagă instituție. Ca peste tot, sunt și în cadrul instituției noastre oameni care pun interesele personale mai presus de cele de grup. Lipsa de simpatie față de mine sau anturajul meu nu ar trebuie să conducă la escaladarea unor diferende ideatice, transformate ulterior declarații defăimătoare și jignitoare în presă. Sunt îngrijorat de faptul că în acest loc, o regiune cunoscută ca fiind un exemplu de toleranță și bune practici în privința cultelor, religiilor, minorităților etc., există, poate exista și se susține de atâta timp un discurs care promovează ura și discordia. Să nu uităm că vorbim de o instituție culturală multipremiată și apreciată, verificată si extrem de vizibilă. S-a vorbit repetat de anul trecut până anul acesta de nenumărate concedieri abuzive. Cum spuneam, aceste lucruri au fost verificate inclusiv de ITM Sibiu, care cu aceasta se ocupă și nu a constat nereguli.
Nu e prea mare proporția, de treizeci și ceva de oameni nemulțumiți?
Ei sunt informați de către conducerea sindicatului despre anumite aspecte legate de procedurile de negociere. Toate informațiile respective, care ajung și la noi, ne fac să fim extrem de surprinși și pe noi. Nici măcar nu s-au abordat astfel de subiecte!
Cum stăm cu contractul colectiv de muncă? Îl semnați până la urmă?
Sunt foarte-foarte multe lucruri cu care nu am putut fi de acord în contractul colectiv de muncă. De pildă, să nu se facă mai mult de șase concerte educative pe an. Nu putem fi de acord cu șase educative. Noi avem acum undeva spre 70, dar nu poate implică orchestra. Să se facă angajări doar pe perioadă nedeterminată. Nici nu contează dacă sunt eu de acord sau nu. Dar dacă legea specifică special că angajările în astfel de instituții se fac cu concurs pe perioadă determinată, pe proiect, pe stagiune, cu acordul părților, așa le facem. Contractul Colectiv de Muncă nu poate schimba legea. Nu putem fi de acord cu un program atât de strict de repetiții, care să limiteze activitatea Filarmonicii. Nu putem fi de acord cu excluderea concertului din activități, doar ca acesta să se transforme în muncă suplimentară și să fie plătit peste salariu. Este absurd.
Dacă instituția a trecut de la șaptezeci și ceva de concerte pe an, la peste două sute (nu toate cu orchestra simfonică), gândiți-vă totuși cât de mult s-a eficientizat investiția în Filarmonică. Deci calitatea artistică nu a avut de suferit în momentul în care am eficientizat activitatea. Celelalte filarmonici din România au rămas oarecum la același număr de concerte pe care le aveau și mă bucur să vă spun că altele ne-au luat ca model. De aceea suntem atât de vizibili. Fondurile atrase care apar din obiectul nostru de activitate au ajuns la un nivel record.
”Atâta vreme cât există niște interese personale ale unor angajați,nu știu dacă eu pot să fac ceva”
Vă reproșați ceva?
Cum spuneam mai devreme, îmi reproșez poate o incompletă comunicare internă. Iar din punct de vedere al comunicării mele cu presa, cu media, vizavi de această tensiune, de acest conflict existent, din păcate, pe care îl regret enorm, nu aș putea să spun că îmi reproșez ceva. Dacă aș trece a doua oară prin chestia asta, tot nu aș trimite comunicate de presă despre așa ceva. Tot aș încerca să rezolv aceste probleme în interiorul instituției. De aceea am răspuns și cu greutate sugestiei dvoastră de dialog despre așa ceva, pentru că aș prefera să caut toate motivele pentru ca acest conflict să dispară. Dar îmi e teamă că atâta vreme cât există niște interese personale ale unor angajați, care sunt non-artistice, extra instituționale, nu știu dacă eu pot să fac ceva. Eu nu pot să schimb credința internă a unui om. În același timp, eu în interiorul orchestrei stau foarte puțin timp. Cine are interes să stea zilnic acolo, să spună ce nenorocire e posibil să se întâmple în viitor, evident că are mai mult timp de comunicat și împărtășit înghijorări justificate sau nu, decât mine, care gândesc global activitatea instituției. Tensiunile de la Filarmonica au la bază lipsa de bună credință a celor care la un moment dat au candidat împreună cu mine la concursul organizat pentru managementul Filarmonicii de Stat Sibiu. Acesta se obține prin concurs, nu prin vot sau presiune publică. Am obligația, dar mi-am câștigat și dreptul de a îmi duce la capăt contractul pe care l-am semnat, așa cum ni se întâmplă tuturor.
Nu o luați ca pe un eșec managerial toată această tensiune, dusă la spre un an de tergiversare?
Noi am încercat toate modalitățile de a stinge conflictul. Inclusiv într-o ședință de mediere publică sau de dialog social de la Prefectură am spus că ne dorim orice, inclusiv următoarea treaptă pe care o prevede legea, medierea între angajator și sindicat. Ne-a surprins și pe noi atunci răspunsul liderei de sindicat, care a spus: ”Noi preferăm greva de avertisment!” Ce pot să fac? Ce ar trebui să fac acum? Dacă avem conflict pentru că nu se poate semna contractul colectiv de muncă, atunci hai să îl semnăm! E logic. Dar putem să îl semnăm atâta vreme cât sindicatul ne impune clauze care îndeplinesc legea doar pe jumătate sau exced cadrul legal? Și atunci, dacă nu suntem de acord în condițiile extralegale, sindicatul spune: ”Grevă”! Am mai făcut câțiva pași pozitivi si am mai fost de acord cu multe puncte, am renunțat la multe lucruri doar ca să nu se ajungă la conflict. Dar această atitudine trebuie să fie reciprocă, nu doar declarativ. Eu rămân totuși optimist.
Cum va arăta în 2024 Filarmonica Sibiu? Cu Cristian Lupeș la conducere ori ba?
Păi contractul meu de management, început anul trecut, are 4 ani.
Ce vă face să rămâneți? Ce v-ar face să plecați?
În primul rând, faptul că dacă am început un proiect, vreau să îl termin. Și asta m-a și ținut aici: dorința de a termina un proiect foarte important și foarte frumos. Aș vrea ca la finalul acestui proiect, felul în care se organizează Filarmonica de Stat Sibiu să fie un model de funcționare al unei astfel de instituții. Suntem oricum, din punct de vedere artistic. Și ne bucurăm să vedem că ne-am transformat pentru multe din filarmonicile din România într-un model. De unde Filarmonica din Sibiu era una cuminte, nu foarte vocală, în acest moment e foarte vizibilă și foarte multă lume observă modalitatea în care noi ne organizăm, ne gândim proiectele, le punem în scenă și toate aceste lucruri sunt luate ca model. Pentru că așa cum am spus tot timpul, Filarmonica de Stat Sibiu se transformă din instituția bugetară culturală de stat, într-o organizație culturală versatilă, cu veleitățile europene de care Sibiul are nevoie.
Cristian – Săliște – Jina Carosabil parțial acoperit cu zăpadă. Se acționează cu lamă și material antiderapant
Sibiu – Cisnădie – Păltiniș Carosabil parțial acoperit cu zăpadă. Se acționează cu lamă și material antiderapant
Cisnădie – Sadu – Avrig – Poiana Neamțului Carosabil umed. Se acționează cu material antiderapant
Cârța – Arpașu – Bruiu Carosabil umed, parțial acoperit cu zăpadă. Se acționează cu lamă și material antiderapant
Chirpăr – Agnita – Bruiu Carosabil umed
Dumbrăveni – Mediaș Carosabil umed
Șeica Mare – Vecerd Carosabil umed, parțial acoperit cu zăpadă. Se acționează cu lamă și material antiderapant
Loamneș – Păuca Carosabil umed, parțial acoperit cu zăpadă. Se acționează cu lamă și material antiderapant
„Deoarece în acest moment circulația se desfășoară în condiții de iarnă, rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită, în special pe sectoarele de drum unde se află utilajele de intervenție și de asemenea recomandăm ca autovehiculele să fie echipate corespunzător.
Numărul de telefon la care se poate apela pentru sesizări și informații legate de starea drumurilor este 0269.210.884 (apelabil 24 ore din 24)”, a transmis Monica Iliescu, purtătorul de cuvânt al Drumuri și Poduri Sibiu.
Fericitul Augustin spunea că omul înrobit patimilor își pierde libertatea și devine rău. Iar cel care se eliberează de sclavia lor, devine liber și se face bun. Cu acest gând să-l privim pe tânărul bogat, care vine în fața Mântuitorului. Era acesta un om bun sau un om rău?
Răspunsul este unul nuanțat. Până într-un anumit punct, tânărul era un om bun, întrucât ținea poruncile, din copilăria lui. Era un om liber.
Dar, dintr-un anumit punct, el era rob, legat de bogăția lui. Părintele Arsenie spunea că vina bogăției nu este aceea că o avem, ci faptul că ne ține inima legată, aici. Din acest punct de vedere, tânărul nu mai era un om liber.
Hristos a încercat să-l dezlege de această robie, dar n-a reușit. Cum nu reușește cu majoritatea noastră, ne cheamă spre El, dar noi nu ne ducem. Tânărul era prea legat de bogăția lui și, probabil, credea că și mântuirea se poate cumpăra. S-a înșelat! Cum, iarăși, ne înșelăm mulți dintre noi, cumpărătorii…
Să privim acum spre cineva la care situația era exact invers. Adică la tâlharul răstignit în dreapta Mântuitorului. Până în momentul crucificării a fost un om rău, sclav tâlhăriilor. Dar, în dialog cu Hristos, s-a căit, s-a rugat și s-a eliberat. Așa s-a mântuit.
Concluzia este că, în viața noastră, avem momente de libertate și de sclavie. De bunătate și de răutate. Ne asemănăm când tânărului evlavios, când tâlharului periculos. Important este cum suntem în ultimul moment, când trecem dincolo. Fiindcă așa cum ne va găsi moartea, așa vom fi judecați.
Nu contează cât de bun a fost tânărul bogat împlinind poruncile. Nici cât de rău a fost tâlharul până la condamnare. Ci cum au răspuns Mântuitorului și cum și-au încheiat viața.
Poate că, pentru unii, mântuirea astfel dobândită pare o nedreptate sau o speculație de moment. Nu este așa. De ce? Pentru că nu știm, niciodată, momentul sfârșitului.
Numai pronunţându-i numele şi este de ajuns să se încreţească pielea pe spinarea trădătorilor de ţară, să ţiuie urechile turciţilor care ţucă imineii la înalta poartă (care acum, în secolul douăzecişiunu, se numeşte întâmplător Bruxelles), iar politically „corecţii” care se cred pe sine dumnezei să vadă roşu înaintea ochilor.
De ce oare? Pentru că „proiectul de ţară” al acestei gloate – care a vândut poporul român pe 30 de firfirei, l-a răstignit, după ce l-a dezbrăcat de toată avuţia naţională, l-a îngropat în datorii şi-şi freacă mâinile de bucurie că l-a ucis – este descreştinarea. Şi iarăşi de ce? Pentru că poporul român este greu de ucis atâta vreme cât se află în Biserica luptătoare a lui Hristos aici pe pământ, iar în Biserica Sa biruitoare din cer stau la Liturghia cosmică şiruri de străbuni apărători de neam şi ţară, apărători de dreapta credinţă strămoşească. Şi ei ştiu asta şi turbează în jigniri profunde la adresa a tot ce este temelia identităţii noastre naţionale, le e frică de moarte că această naţiune va învia. Căci la Dumnezeu totul este cu putinţă, nu-i aşa?
Se împlineşte astfel o promisiune pe care poporul român – copleşit, ca toate popoarele, de grozăvia primului război mondial din istoria omenirii – a făcut-o lui Dumnezeu, că dacă va ieşi întreg din această încercare, va ridica drept mulţumire o Catedrală a Mântuirii Neamului. Domnul a împlinit partea Lui imediat: în pofida tuturor vicistitudinilor, România a ieşit din război nu numai întreagă, ci întregită! Românilor, însă, le-au trebuit 100 de ani să-şi ţină partea lor de promisiune. Mai greu, dar tot au reuşit, în pofida tuturor vicistitudinilor, opreliştilor şi batjocurilor. Dar mai presus de orice, Catedrala Mântuirii Neamului este şi va fi simbolul adevăratului proiect de ţară şi al interesului naţional real: mântuirea neamului creştin românesc! Biserica a împlinit partea ei. Naţiunii îi rămâne să dea ţării sfinţi şi voievozi, după modelul străbun, întru împlinirea acestui ideal naţional.
Părintele Rafail Noica zicea nu demult: „Vremea este a cernerii… Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvăţăm mai multa încredere în Dumnezeu, decât în cele văzute şi mai la îndemână şi să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrăţişăm şi atitudinea acestei lumi, punând deoparte, fie şi provizoriu, poruncile lui Hristos. Înfricoşată vreme, dar, dacă de la Dumnezeu este îngăduită, este mântuitoare”.
Iar Biserica suntem noi, românii, care am uitat legea strămoşească şi credem că merge şi aşa. Nu mai merge! Românii nu vor putea străbate aceste înfricoşate vremuri decât uniţi şi întorşi la Hristos, precum zicea Părintele Iustin.
Şi ce vremuri! Satanicii pun cătuşe aurite la toate încheieturile şi laţuri la beregata tuturor celor care de bunăvoie întind mâinile şi gâtul spre făcăturile lor. Citez din Sfinţii Părinţi (stareţul Antonie): „Prima libertate de care are nevoie diavolul, fără de care toate celelalte s-ar risipi, este libertatea confesională, aşa numita toleranţă religioasă. Esenţa acestei mişcări e să facă drum, întâi de toate pentru tineri, către satan”. Mai clar nu se poate. Duhul credinţei strămoşeşti a fost spulberat de iluzia lumii virtuale, din care numai o minune dumnezeiască îi mai poate scoate. Pentru că, a doua aşa zisă libertate a satanei este libertatea pervertirii moralităţii. E deja parte organică a cotidianului. Vezi programele subculturale ale televiziunilor noastre, greţoase şi înjositoare pentru fiinţa umană, umorul scabros şi gâlceava de mahala pe post de „ educaţie”.
Ţi se încreţeşte pielea pe spinare, dacă eşti normal. Desfrânarea se numeşte emancipare sexuală, coruperea începe de la grădiniţă, drogurile se liberalizează, sodomia şi zoofilia bat la porţile cetăţii, apologia sinuciderii asistate e propagată ca un act caritabil. Şi mai sunt cătuşe aurite în panoplia satanei. Iar banul, ochiul dracului, veghează peste tot. De aceea războiul bate la uşă! Căci pasărea Phoenix nu poate renaşte decât din propria cenuşă. Dar mai e o cale: dreapta credinţă strămoşească!!!
Organizația Tinerilor din Sibiu a organizat o excursie de două zile la două foste închisori politice, Jilava, Fortul 13, și Pitești, Memorialul închisorii. Au participat 54 de tineri la această experiență.
”Inițiatorii excursiei au fost membrii organizației noastre. Împreună ne-am gândit cât de ziditoare ar fi această experiență pentru tineri, mai ales că am avut bucuria de a-l avea ca ghid pe Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa, ale cărui explicații și prezentare călduroasă ne-a ajutat să înțelegem ceea ce s-a petrecut cu adevărat în spatele zidurilor reci. Ințiativa a reușit să aducă împreună 54 de participanți, doritori să priceapă și să descopere ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în Fortul 13 de la Jilava și în închisoarea de la Pitești. Au fost oameni care au vrut să participe până în ultimul moment. Acest lucru ne arată că acele fapte petrecute acum mai bine de 50 ani rămân și astăzi un nucleu a spiritualității românești, clădit și închegat în penitenciarele comuniste”, ne spune Ioana Șofîlcă președintele OTS.
Plecarea a fost sâmbătă, 11 noiembrie, la 05:00, dimineața. Mulți dintre ei nu au dormit toată noaptea de nerăbdare. ”Mă simt foarte bine, în ciuda puținelor minute dormite. Nu am putut ațipi nici măcar o oră. Sunt nerăbdătoare să pornim pe urmele Sfinților Închisorilor”, afirmă Georgeta Maria Roman, membru OTS.
Imediat ce au pornit la drum, tinerii au început să cânte rugăciuni pentru Maica Domnului, pentru a binecuvânta această călătorie. Drumul a fost fără incidente. Mulți dintre călători nefiind obișnuiți să se trezească la ore așa matinale, au dormit până la un punct. Unii au cântat, alții și-au legat noi prietenii, a fost o atmosferă foarte plină de viață. Dar totuși nimeni nu a uitat: erau pe urmele Sfinților Închisorilor.
”Ținând cont de contextul excursiei noastre, de temele abordate și suferința dată, atmosfera de pe autocar a fost una distractivă, cu jocuri și muzică bună, o antiteză în ceea ce privea coborârea din autocar”, ne relatează Iulian Răzvan Butnariu, membru OTS
Atmosferă jilavă la Jilava
După aproximativ patru ore, grupul ajunge la Fortul 13, Jilava, unde a fost întâmpinat de părintele Moise, un foarte bun orator și cunoscător al istoriei însângerate a închisorilor comuniste.
”Ceea ce mi-a plăcut la părintele Moise a fost modul în care ne povestea întâmplările din închisorile comuniste. Ne făcea să ne simțim părtași pe viu la acele orori, întâmplări triste, de neauzit și de necrezut, care din păcate au avut loc”, spune Iulian Răzvan Butnariu.
Vizitatorii au fost întâmpinați de către Fortul 13 cu stropi de ploaie. Numele de ,,Jilava’’ vine de la celulele amplasamentului care erau mereu umede. Părintele Moise a menționat că un fost deținut i-a povestit cum a lăsat odată o bucată de pâine sub pat câteva ore, iar când a scos-o, era plină de mucegai.
La intrarea în curtea închisorii toate dispozitivele și cablurile au fost strânse și predate gardienilor. Doar două aparate foto sunt permise în incintă. Toate aceste restricții sunt cauzate datorită închisorii active, care se află în interiorul aceleiași curți. Sentimentul pe care ți-l dă acest așezământ este unul greu de reprodus. Părintele Moise ne spune despre Jilava că este unul dintre penitenciarele comuniste care chiar arată ca o închisoare.
Deși aceste centre de reeducare politice au fost adevărate iaduri pe pământ, Pr. Moise a prezentat și o altă fațetă a acestora. Unii oameni au ieșit mai buni din închisoare decât au intrat. Alții chiar mai deștepți, cum e cazul unui cioban care a intrat analfabet în arest și când a ieșit avea un bagaj de cunoștințe deosebit. Au făcut din temnițe chilii. Unii deținuți se rugau toată ziua, preoți susțineau slujbe într-un limbaj secret, morse, cunoscut doar de unii deținuți.
După experiența la Fortul 13, călătorii au trecut pe la Patriarhia din București, unde s-au rugat pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru credința lor.
Ziua s-a încheiat cu slujba de seară de la Mănăstirea Cenica, unde toată lumea a fost și cazată.
Spre închisoarea Pitești
A doua zi, plecarea a fost la șase jumătate dimineața, iar toată lumea a fost martoră la un răsărit superb de pe malul lacului Cernica. Drumul spre Pitești a început tot cu rugăciuni spre Maica Domnului.
Ajunși la închisoarea Pitești, am participat la Sfânta Liturghie, oficiată chiar în fosta infirmerie și cameră de tortură a incintei, unde este acum amenajat un Paraclis. După slujbă am ieșit în curtea interioară, unde am fost serviți cu niște gustări și ceva de băut. După care am revenit în fosta cameră a infirmeriei, unde Maria Axinte, membru fondator al muzeului, a prezentat istoria ,,Experimentului Pitești”.
”Închisoarea Pitești a devenit cunoscută pentru că a găzduit acțiunea violentă numită de scriitorul Virgil Ierunca fenomenul Pitești. Din august 1948, aproape toți deținuții politici care erau studenți la momentul arestării erau trimiși la închisoarea Pitești. Aceștia erau torturați pentru a-și denunța propriile activități anticomuniste, dar și pe cele ale cunoscuților lor. De asemenea, erau forțați să se dezică de familiile și prietenii lor și să renunțe la valorile morale. În final, pentru a demonstra că au devenit oameni noi și că au lăsat trecutul în urmă, erau forțați să devină agresori pentru alte victime. Sinistra acțiune a avut loc la Pitești între noiembrie 1949 și mai 1951, dar a fost extinsă în alte penitenciare începând cu primăvara anului 1950.
Scopul principal era obținerea de informații de la victime, ce foloseau la arestarea altor anticomuniști, însă violențele au dus și la distrugerea personalității victimelor, spre a le face incapabile de acțiuni de opoziție față de regim în viitor. Doar un grup restrâns de personaje din Securitate cunoștea detalii despre ceea ce se petrecea la penitenciarul Pitești. Chiar directorului închisorii i s-a restricționat accesul în interiorul celulelor unde se petreceau violențele, atât pentru a ține acțiunea secretă, cât și pentru a crea impresia că deținuții înșiși erau vinovați pentru aceste torturi.
Peste600 de studenți au fost torturați la Pitești și cel puțin 11 au murit din cauza violențelor scăpate de sub control, conform site-ului Memorialul Pitești.
Părintele Moise e de părere că: ”Ne aflăm într-un loc cu o istorie unică. Cred că aici s-au întâmplat unele dintre cele mai mari manifestări ale răului din secolul XX , poate chiar din istoria omenirii. Alexandru Soljenițîn, un mare dizident rus, care a scris cartea Arhipelagul Gulag, spune despre Experimentul Reeducării de la Pitești că este o barbarie și o grozăvie cum nu a mai avut loc în alte părți. Nu cred că există un loc, să zic așa, mai bântuit în istoria omenirii, ca acesta. Dar în același timp avem aici acum un Paraclis. Aceasta este biruința lui Dumnezeu“.
Tot dumnealui ne povestește și citează, dintr-o carte a lui Costin Merișca, despre o parte din torturile săvârșite deținuților în Camera Patru-Spital: ”Piteștiul a fost o insulă a torturii absolute. Nu erau numai bătăi, aici tortura era continuă. Deținuții fuseseră chinuiți și în anchetele de la securitate, dar acolo te luau, te băteau până te deznodau, însă te trimiteau apoi în celulă, până la un anumit termen. În timpul când erai în celulă, colegii tăi te mai ajutau cu ridicarea moralului, îți mai pansau rănile. Aici, la Pitești, lucrurile au stat diferit. Pe lângă tortura continuă și perspectiva că nu se mai termină, implacabil te duce către cedare, mai era și șocul că ești torturat de către cei apropiați ție. Te obligau să mănânci pâinea din trei înghițituri sau dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi, să mesteci stând într-un picior, să guiți ca porcul și să mănânci din troacă hrana fierbinte cu mâinile la spate, să ți se interzică să dormi noaptea, să stai într-un picior toată noaptea și multe altele. Sunt foarte multe torturi, iar fiecare deținut a pătimit câteva dintre acestea, în funcție de importanța lui. Lucrurile erau dozate în așa fel încât condamnații să nu moară, unii ar fi preferat să se sinucidă, dar supravegherea era prea aspră pentru așa ceva. A fost doar un singur caz de sinucidere”.
După Pitești, cu inimile grele și triști că excursia e pe sfârșite, toți participanții au plecat la autocar și au pornit spre casă. Dar au mai făcut o oprire, la Vâlcea, unde au mâncat pizza, starețul de la Mănăstirea Cernica oferindu-le înainte de plecarea lor niște bani, tocmai pentru acest lucru.
Impresii despre excursie
Anca Ioana Rusu
”Deși știam câteva lucruri despre sfinții mărturisitori, chiar citisem câteva cărți cu mărturiile acestora, m-au zidit câteva lucruri pe care ni le-a spus părintele Moise despre pocăință, despre clădirea binelui peste rău, despre biruința binelui și despre faptul că fiecare trebuie să se schimbe pe sine, nu lumea. Și mai ales să aibă încredere desăvârșită în pronia divină. De acum 10 ani, de când am citit prima carte despre ceea ce s-a întâmplat în temnițele comuniste, Urlă haita, de Nicolae Purcarea, am devenit foarte sensibilă la jertfa acestora. Ca niște miei spre junghiere s-au adus, au curățat păcatele noastre. E important să știm adevărul, să avem în conștiința noastră această perioadă cutremurătoare. Eu am fost mai degrabă sensibilă și interesată la suferința acestora și nu am privit biruința lui Hristos. Să particip la Sfânta Liturghie, acolo unde cu zeci de ani în urmă au fost schingiuiți sfinții, e cutremurător și deosebit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, ne spune Anca Ioana Rusu, membru OTS.
Ioana Șofîlcă
”Cuvintele se pleacă în fața a ceea ce s-a întâmplat, dar ceea ce am simțit este că excursia a fost mai mult decât o drumeție, mai mult decât un pelerinaj, a fost o piatră așezată la temelia credinței noastre. Cel mai impresionant este că am putut simți îndeaproape jertfa a sute de suflete nevinovate, pentru credința lor, pentru neam și pentru noi, cei care astăzi ne bucurăm de libertate, grație sângelui vărsat la Jilava, Pitești și alte penitenciare. Nu am putut să nu mă gândesc la faptul că organizația noastră este împreună acum, iar noi uniți de aceleași valori, în centrul lor având credința. Practic, acest lucru ar fi fost imposibil fără lupta martirilor din temnițe. Am simțit acolo o biruință a binelui, a iubirii, a lui Dumnezeu, care a îngăduit ca din casimca Jilavei să se facă masă de altar a poporului român. Sângele vărsat este prețul plătit pentru iubire. Pentru iubirea care ne leagă pe noi azi”, spune Ioana Șofîlcă, președintele OTS.
Iulian Răzvan Butnariu
”A fost o experiență de neuitat. De la tristețea resimțită în celulele comuniste din Jilava și până la bucuria oferită de tot ceea ce înseamnă mănăstirea Cernica, excursia a fost una deosebită”, spune Iulian Răzvan Butnariu.
”A fost, pentru mine, mai mult decât o excursie cu amicii. A fost un drum către sensul prieteniei. Membră deja de un an în OTS, pot afirma că e locul și colectivul unde mă simt în largul meu cel mai autentic. Am văzut însă, într-un weekend de noiembrie, prețul plătit ca noi să putem fi împreună. Sângele vărsat la Pitești și lacrimile din casimca Jilavei sunt cu siguranță adunate de îngeri în potire de mare preț și duse la Hristos, așa cum am văzut în icoană. Jertfa pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru neam și pentru aproapele, este deopotrivă jertfa pentru libertatea noastră de astăzi. Cred cu toată tăria inimii că excursia aceasta ne-a unit și ne-a făcut să înțelegem un alt sens al vieții, mucenicia. De altfel, pe mine personal m-a făcut să apreciez de zeci și sute de ori mai mult ceea ce am”, ne zice Georgeta Mara Roman.
Marius
”Per asamblu, a fost o exeperiență inedită, deși eram oarecum famliarizat cu dramele deținuților politici, de când am vizitat Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației. Am înțeles, din cele prezentate, că în raport cu chestiuni delicate ale istoriei trebuie să ne exprimăm cu foarte mare prudență și reținere”, Marius, 28 de ani, membru OTS.
Prezentarea impecabilă pe rafturi, diversitatea în arome și designul atrăgător fac din băuturile energizante opțiuni tentante pentru copii și adolescenți.
Dincolo de eticheta colorată și impresia că sunt cool, energizantele dăunează sănătății, provocând afecțiuni grave la vârste fragede. Aceste băuturi conțin cafeină, vitamine din complexul B și diverse ingrediente precum taurina, guarana, ginseng, având scopul de a stimula sistemul nervos central și de a îmbunătăți performanțele fizice și intelectuale. La prima vedere am spune că nu sunt chiar atât de dăunătoare, însă cantitatea de cafeină poate depăși cu mult limita recomandată, fiind de 2-3 ori mai mare decât în alte băuturi cofeinizate precum cafeaua sau cola. Fiecare substanță în parte nu este neapărat dăunătoare, dar atunci când sunt combinate, pot apărea efecte severe asupra sănătății. De exemplu, dependența de cafeină produsă de consumul repetat poate duce la simptome de sevraj, iar unele ingrediente pot avea efecte adverse precum dureri de cap, palpitații, anxietate și tulburări de somn. În această perioadă există un proiect legislativ care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Amenzile ajung până la 3.000 de lei și comerciantul poate fi sancționat chiar cu suspendarea activității între 10 și 30 de zile.
Formulele de băuturi energizante pot conține mai multă cafea decât un espresso, iar persoanele care nu consumă regulat cafea sau alte băuturi cu cafeină pot înregistra o creștere a presiunii arteriale sistolice mult mai acut în urma consumului de băuturi energizante.
Dependența de cafeina este mult mai puternică decât în cazul consumatorilor de cafea. Prin expunerea repetată la cantități mari de cafeină, organismul va experimenta simptome de sevraj atunci când nu mai primește substanța, informează Institutul Național de Sănătate Publică.
Asocierea energizantelor cu alcoolul
Tinerii combină energizantele și alcoolul cel mai adesea la petreceri. Această combinație este cât se poate de periculoasă, deoarece efectul stimulant neutralizează reacțiile organismului la o cantitate mare de alcool și astfel intervine subestimarea stării de ebrietate. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, cercetări recente arată ca tendința de asociere a băuturilor energizante cu alcoolul, prin popularitate, imitare și presiunea de grup, este în creștere (peste 70% dintre adulții tineri care consumă aceste băuturi le amestecă cu alcool), iar riscurile se dublează prin potențarea efectului și adicție.
Andreea Cozgarea este medic rezident în anul II la Cardiologie în cadrul SCJU și ne-a explicat cât de periculoase sunt energizantele pentru sănătatea corpului nostru.
Andreea Cozgarea
Ea ne spune că în ultima perioadă societatea se dezvoltă într-un ritm alert, iar oamenii tind să acorde tot mai puțin timp unui stil de viață sănătos. Obiceiurile simple care contribuie la buna funcționare a organismului, precum odihna corespunzătoare și o alimentație echilibrată, sunt înlocuite cu consumul unor substanțe care încearcă să compenseze aceste lipsuri.
„Din punct de vedere cardiovascular, se observă creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale. Consumul excesiv al băuturilor energizante poate da naștere unor tulburări de ritm cardiac, precum fibrilația atrială, manifestată prin palpitații, percepute ca bătăi rapide si neregulate, însoțite de dificultăți în respirație, disconfort toracic și anxietate. În lipsa unui diagnostic și a unui tratament corect, fibrilația atrială predispune la formarea de cheaguri de sânge în interiorul inimii, care se pot deplasa în diferite regiuni ale organismului (cel mai frecvent la nivelul creierului), generând accidentul vascular cerebral. În contextul unor factori de risc preexistenți sau a unor predispoziții individuale, peste care se suprapune un consum excesiv de băuturi energizante, starea de sănătate se poate degrada considerabil. Au fost descrise cazuri de infarct miocardic sau chiar de stop cardio-respirator secundar consumului acestor substanțe, întâlnite până și în rândul tinerilor”, ne explică Andreea.
Tânăra rezidentă ne spune că un alt aspect important de conștientizat este asocierea energizantelor cu alte băuturi pe bază de cola, situație în care se amplifică atât efectele psihoactive, cât și reactiile adverse.
„Strategiile actuale de marketing păcălesc destul de ușor utilizatorii. Având în vedere faptul că băuturile energizante se comercializează deseori în recipiente care conțin mai multe porții, fapt omis sau ignorat adeseori de către cumpărători, se ajunge la situați în care se consumă cantități exagerate”, precizează rezidenta.
INSP arată că în UE (Ungaria, Suedia, Marea Britanie) și SUA sunt reglementări în care se recomandă evitarea acestor tipuri de băuturi de către copii și atenționări inclusiv pentru sportivii de performanță. De asemenea, Germania și Elveția au adoptat norme specifice privind aceste produse, iar țări precum Belgia, Danemarca și Olanda au prevederi în legislația națională privind adaosul de vitamine și alte substanțe, care sunt de asemenea aplicabile băuturilor energizante. Lista nu se oprește aici. Lituania a fost prima țară din UE în care a intrat în vigoare legea care interzice comercializarea băuturilor energizante minorilor (2014).
Situația în județul Sibiu
În urma solicitării noastre transmise Spitalului Clinic de Pediatrie, instituția ne-a comunicat că nu s-au înregistrat pacienți intoxicați cu substanțe energizante în perioada 2022-2023.
