Acasă Blog Pagina 217

Au sărit trei pe unul după o ceartă. Tată și fii, sub control judiciar după agresiunea din Turnu Roșu

Trei bărbați din localitatea Turnu Roșu au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce sunt acuzați că au amenințat și agresat un bărbat în urma unui conflict izbucnit pe o stradă din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, este vorba despre trei bărbați în vârstă de 26, 28 și 48 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.

Incidentul s-a fi petrecut în data de 14 iunie, pe strada Valea Caselor din Turnu Roșu.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în comuna Nocrich, ar fi avut o discuție contradictorie cu unul dintre suspecți, un tânăr de 26 de ani.

Anchetatorii susțin că, în urma conflictului verbal, tânărul l-ar fi amenințat pe bărbatul de 30 de ani cu acte de violență. La scurt timp, acesta, împreună cu fratele său și cu tatăl lor, l-ar fi agresat fizic pe bărbat, în spațiul public.

Polițiștii apreciază că prin comportamentul lor cei trei ar fi tulburat ordinea și liniștea publică din localitate.

În baza probelor administrate în dosar, la data de 22 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au dispus reținerea celor trei bărbați pentru 24 de ore.

Ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig au analizat cazul și au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de cei trei suspecți.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Traficant de droguri de mare risc, capturat la Ocna Sibiului și încarcerat la Aiud

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, a fost identificat de polițiștii din Ocna Sibiului și încarcerat în Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei dispuse de instanță.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au pus în aplicare, în data de 23 iunie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Sibiu.

Mandatul îl viza pe un bărbat de 30 de ani, din Ocna Sibiului, condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Instanța a dispus executarea unei pedepse de 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare.

După identificarea acestuia, polițiștii au procedat la reținerea și escortarea sa către Penitenciarul Aiud, unde își va executa pedeapsa.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Doi tineri din Sibiu trimiși la închisoare pentru trafic de droguri. Au fost rapid încarcerați

Doi tineri condamnați pentru trafic de droguri de risc și mare risc au fost identificați de polițiștii sibieni și încarcerați în Penitenciarul Aiud, după ce Tribunalul Sibiu a emis mandate de executare a pedepselor cu închisoarea pe numele acestora.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, la data de 23 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat în municipiul Sibiu un bărbat în vârstă de 28 de ani și o femeie în vârstă de 26 de ani, condamnați definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În aceeași zi, Tribunalul Sibiu a emis mandate de executare a pedepselor privative de libertate pe numele celor doi.

Bărbatul de 28 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în timp ce femeia de 26 de ani va executa o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

După identificare și reținere, cei doi au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Aiud, unde își vor executa pedepsele dispuse de instanță.

Acțiunea face parte din activitățile desfășurate de polițiști pentru punerea în executare a mandatelor emise de instanțele de judecată și combaterea infracționalității din domeniul traficului de droguri.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Evaluare Națională 2026 la Sibiu: 3.040 de elevi au susținut proba la Matematică. 119 au absentat

Peste 3.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu au susținut miercuri, 24 iunie, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, pentru această probă au fost înscriși 3.159 de candidați.

Dintre aceștia, 3.040 au fost prezenți în sălile de examen, ceea ce înseamnă o rată de participare de 96,23%. Un număr de 119 elevi, respectiv 3,77%, nu s-au prezentat la examen.

Examenul s-a desfășurat fără incidente, iar niciun candidat nu a fost eliminat din concurs.

După încheierea probei, elevii și părinții așteaptă publicarea subiectelor și a baremului de corectare.

Acestea vor fi făcute publice de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație pe platforma dedicată, după ora 15:00.

Evaluarea Națională continuă vineri, 26 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă. În județul Sibiu, aceasta va fi organizată în 11 centre de examen.

Emoțiile nu se vor încheia însă odată cu susținerea probelor. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 1 iulie, până la ora 12:00.

Ca și în anii anteriori, rezultatele vor fi comunicate în mod anonimizat, prin intermediul codurilor individuale atribuite candidaților.

În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii vor putea depune cereri pentru vizualizarea lucrărilor și eventuale contestații. Acestea vor putea fi transmise și electronic. Procedura va continua și în zilele de 2 și 3 iulie.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar reamintesc că nota stabilită după soluționarea contestației este definitivă și poate fi atât mai mare, cât și mai mică decât cea acordată inițial.

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi afișate în data de 8 iulie, moment care va stabili ierarhia pe baza căreia absolvenții clasei a VIII-a vor fi repartizați la liceu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Când presiunea examenelor apasă, salvatorii din Sibiu le amintesc părinților ce contează cu adevărat

În zilele în care mii de elevi trec prin emoțiile Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat, pompierii, polițiștii și jandarmii din Sibiu transmit un mesaj care mută atenția de la note la ceea ce contează cu adevărat: sprijinul oferit copiilor.

Alăturați campaniei Ministerului Afacerilor Interne, „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el”, reprezentanții structurilor MAI din județ îi încurajează pe elevi să aibă încredere în forțele proprii și le reamintesc părinților că prezența și susținerea lor pot face diferența în această perioadă încărcată de stres și așteptări.

„Pompierii, polițiștii și jandarmii din Sibiu s-au alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne – „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el”.

Pentru mulți elevi, zilele acestea vin cu emoții puternice, cu stres, cu multe gânduri și cu dorința de a face totul cât mai bine. Și înțelegem asta. Pentru că, atunci cândva, fiecare dintre noi a fost în locul lor.

Atât Evaluarea Națională, cât și examenul de Bacalaureat sunt momente importante. Sunt etape care contează, dar fac parte din viață și sunt firești. Nu definesc valoarea unui om și nu spun întreaga poveste despre cine este sau cine va deveni.

Dragi elevi, aveți încredere în voi și în munca depusă până acum. Faceți tot ce puteți, fără să uitați că un rezultat nu este mai important decât echilibrul, sănătatea și liniștea voastră.

Iar părinților le transmitem un mesaj simplu: în această perioadă, prezența, răbdarea și încurajarea voastră pot însemna mai mult decât orice notă.

Noi vă susținem, vă încurajăm și vă ținem pumnii! Mult succes”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Schimbarea la față a străzii Mitropoliei. Arbori, cișmele și mobilier urban minimal

Aleșii locali vor vota joi, 25 iunie, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru „Reabilitare strada Mitropoliei” din Municipiul Sibiu. Investiţia include realizarea şi modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente străzii Mitropoliei, modernizarea sistemului de iluminat public cu impact direct asupra siguranţei circulaţiei şi a confortului urban, amplasarea de mobilier urban
care să contribuie la crearea unui spaţiu public funcţional urmărindu-se asigurarea mobilităţii sigure, accesibile şi eficiente pentru traficul auto, biciclişti şi pietoni. Totodată, proiectul are în vedere modernizarea structurii velo şi amenajarea trotuarelor şi traversărilor pietonale pentru accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi
sau mobilitate redusă.

Valoarea propiectului se ridică la 16,435,854.35 lei cu TVA, din care C+M: 10,973,935.07 lei cu TVA.

Scurt istoric al străzii Mitropoliei

Strada Mitropoliei este atestată în 1751 sub numele Fleischergasse (strada Măcelarilor) după ce în
1494 este menţionată ca Plateea Carnificum, cu aceeiaşi semnificaţie. În conformitate cu informaţiile oferite
de Arnold Pancratz, denumirea de Strada Măcelarilor nu provine de la faptul că aici ar fi locuit măcelari, ci că
aceasta constituia ruta principală pe care măcelarii, care aveau prăvăliile în Oraşul de Jos, accedeau spre
turnul Porţii Cisnădiei, care le era încredinţat spre apărare.

Ruta membrilor breslei măcelarilor includea strada Centumvirilor precum şi strada Poştei (Gâsslein in der Fleischergasse, ulterior Bayergasse). Făcând legătura între strada Andrei Şaguna şi Piaţa Huet/ Piaţa Mare, strada Mitropoliei reprezintă evoluţia oraşului de sus încă din perioada medievală.

Caracterul străzii

În urma unei analize arhitecturale istorice şi funcţionale au fost identificate două zonificări ale străzii:
strada medievală şi strada modernă. Strada medievală poate fi identificată ca zona dintre Casa Altemberger/
intersecţia cu strada A. Odobescu/ Samuel von Brukenthal/ Piaţa Huet şi intersecţia cu strada Tribunei.
Conform studiului istoric, până la finalul secolului XIX strada Mitropoliei se oprea în strada Tribunei, acestea
întâlnindu-se într-o intersecţie în T. Zona e definită de fronturi continue (în afară de zona Mitropoliei
Ortodoxe, unde frontul istoric a fost demolat pentru inserarea noii clădiri a Mitropoliei la sfârşitul secolului
al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea), clădiri cu regim de înălţime majoritar S+P+1.

Distanţa dintre fronturi variază de la aproximativ 11.40m minim spre 14m maxim, fapt care dezvăluie evoluţia fondului construit de a lungul a 700 de ani. Odată cu străpungerea frontului construit dintre strada Tribunei şi Ioan Lupaş, împreună cu demolarea inelelor 3 şi 4 de fortificaţii s-a făcut legătura cu actuală stradă Andrei Şaguna. Fondul construit a fost dezvoltat începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi a continuat până în secolul al XXI-lea, prin construcţia corpului B al Bibliotecii Astra.

Zona modernă este definită de clădiri cu funcţiuni majoritar publice (în afară de zona de străpungere între Lupaş şi Tribunei), cu clădiri în stilistici diferite. De asemenea, de la strada Tribunei până la strada A. Şaguna, caracterul funcţional se schimbă şi strada devine un mic nod de circulaţie datorită faptului că prin această zona o parte a traficului din oraşul de jos se varsă în zona extra muros sud-vestică a oraşului medieval.

Obiective propuse

Soluţiile constructive şi de finisaj pentru modernizarea străzii Mitropoliei sunt împărţite în cele două zone descrise în partea de analiză:

Zona 1 – strada medievală – zona cuprinsă intre Casa Altemberger/ intersecţia cu strada A. Odobescu/
Samuel von Brukenthal/ Piaţa Huet şi intersecţia cu Strada Tribunei

Zona 2 – strada modernă – zona cuprinsă intre Strada Tribunei şi Strada Andrei Şaguna

Zona 1 – strada medievală – zona cuprinsă între Casa Altemberger/intersecţia cu stradaA. Odobescu/
Samuel von Brukenthal/Piaţa Huet şi intersecţia cu Strada Tribunei

Se propune retrasarea spaţiilor pietonale şi a parcajelor, în timp ce traseul auto rămâne în mare parte
neschimbat, acesta suferind doar adaptări după repoziţionarea parcărilor. Toate parcajele vor fi amplasate
paralel cu bordura, în această zonă nu se vor regăsi parcări în spic pentru a putea amplifica spaţiul pietonal.

În materie de marcare a celor două fluxuri principale – pietonal şi auto – se propune coborârea carosabilului la o cotă de aproximativ Sem mai jos faţă de zona pietonală şi marcarea acestora diferit. Carosabilul va avea un profil concav pentru a direcţiona apele meteorice spre centrul carosabilului, unde se va regăsi o rigolă de captare a apei. Pe lângă caracterul funcţional, acest lucru aminteşte şi de profilul istoric al străzii, până în secolul XX strada având un canal de colectare al apei pe centru ei. În cazul zonelor pietonale mai largi, în care deschiderea trotuarului depăşeşte 5m, se vor monta rigole cu fantă subţire la nivelul pavajului.


În materie de finisaje se propune realizarea unui pavaj din pavele de andezit cu lăţime de 20cm şi lungimi
variabile pe toate zonele pietonale. La intersecţia cu clădirile se propune realizarea unui trotuar de gardă din
piatră de râu. Carosabilul va fi finisat cu piatră cubică de andezit de 10x10x10cm. Parcajele vor fi finisate cu
pavele de andezit de 20x20x10cm, locurile de parcare vor fi marcate utilizând piatră cubică de marmură albă
10x10x10cm. Între parcaje şi zona carosabilă se va monta o pavelă din andezit 10x40x30cm, la nivel cu cele
două pavaje. Între trotuare şi carosabil se propune montarea unor borduri din blocuri mari de andezit
40x30x30cm, cu marginea unei laturi teşite, pentru a crea o limită vizuală mai uşoară între carosabil şi trotuar.

În mijlocul traseului carosabil se va monta o rigolă de suprafaţă din piatră de râu. Punctele de vărsare al
apei din rigolă în canalizarea publică va fi realizat dintr-o piesă de andezit perforată, care să aibă aceleaşi
dimensiuni de gabarit ca ale unui modul de rigolă.

Reţele tehnico-edilitare

În cadrul prezentului proiect de reţele edilitare se propune realizarea şi modernizarea infrastructurii tehnico
edilitare aferente străzii Mitropoliei, prin implementarea următoarelor obiective:

– realizarea unei reţele noi de alimentare cu apă potabilă, executată din conducte de polietilenă de înaltă
densitate (PEID) cu diametrul nominal ~160 mm, având o lungime totală de aproximativ 577 m;

– realizarea unei reţele noi de canalizare pluvială, executată din conducte PVC cu diametrul nominal c400 mm,
având o lungime totală de aproximativ 568 m.

În ceea ce priveşte sistemul de alimentare cu apă, proiectul prevede înlocuirea integrală a reţelei existente,
aflată într-o stare avansată de uzură, precum şi a tuturor branşamentelor existente la proprietăţi. De
asemenea, vor fi înlocuite contoarele de apă existente şi vor fi montate echipamente noi, conforme cu
cerinţele actuale ale operatorului regional de apă. Totodată, se prevede înlocuirea şi completarea reţelei de
hidranţi exteriori de incendiu, astfel încât să fie asigurată protecţia împotriva incendiilor conform normelor şi
reglementărilor în vigoare.

Pentru creşterea siguranţei şi flexibilităţii în exploatarea reţelei, la intersecţiile cu străzile adiacente vor fi
realizate cămine noi de vane, echipate cu armături de sectorizare şi manevră. Aceste lucrări vor permite
racordarea noii conducte la reţelele existente şi integrarea acesteia într-un sistem de distribuţie inelar.
Configuraţia inelară a reţelei de alimentare cu apă asigură continuitatea serviciului în cazul unor intervenţii
sau avarii, permite o mai bună gestionare a debitelor şi contribuie la reducerea riscului de stagnare a apei în
conducte.

În ceea ce priveşte sistemul de canalizare pluvială, proiectul prevede înfiinţarea unei reţele noi
destinate exclusiv colectării şi evacuării apelor meteorice. Aceasta va prelua apele pluviale de pe suprafaţa
carosabilă prin intermediul unor guri de scurgere noi, amplasate şi dimensionate în conformitate cu
configurația străzii şi cu debitele rezultate din calculul hidraulic.

Pentru asigurarea unui sistem complet de colectare a apelor meteorice, vor fi realizate cămine de racord destinate preluării apelor pluviale provenite din curţile interioare ale proiprietăţilor riverane. De asemenea, proiectul prevede realizarea unor racorduri pentru conectarea burlanelor şi a sistemelor de evacuare a apelor de pe acoperişurile, clădirilor la reţeaua pluvială nou proiectată.

Mobilierul Urban

Mobilierul urban propus va fi minimal. Se propune amplasarea a două rasteluri de biciclete realizate din
beton aparent. În faţa poştei se propune amplasarea unei bănci din beton fără spătar. Amintind fântâna
istorică ce a fost amplasată în faţa imobilului cu nr. 21, se propune amplasarea unei cişmele de până în 2 mp din beton armat și cu finisaj din piatră. Aceasta va fi racordată la sistemul public deapă şi canalizare.

Pentru a limita accesul auto pe ţrotuare, se propune amplasarea de bolarzi în zone cheie.

Iluminatul public

Iluminatul public se va realiza folosind stâlpi de iluminat înalţi dispµşi de-a lungul străzii. Pe fiecare stâlp se vor menta multiple corpuri de iluminat cu braţ mobil, care, după caz, să poată fi orientate spre zone sau clădiri din zonă. Lampa orientată spre carosabil va ilumina şi trotuarul de pe partea opusă stâlpului.

Sistemul de drenaj al apei

Colectarea majoritară a apelor meteorice se va face utilizând o rigolă de suprafaţă montată în mijlocul carosabiluiui. Trotuarele şi carosabilul vor prezenta o înclinaţie concavă, orientată spre rigolă, pentru a permite orientarea apelor spre rigolă.

Plantări şi spaţii verzi

Se propune realizarea de plantări suplimentare: rei pucioşi (Tllla cordataj). Arborii propuşi vor fi plantaţi
în gropi de plantare proporţionale cu diametrul balotulul extras, şi li se vor adăuga un aport suplimentar de
pământ vegetal.

Circulaţie auto

Fiind vorba de o stradă importantă care conectează orașul de Sus de oraşul de Jos, se propune ca accesul
auto să nu fie restricţionat. Se propune limitarea vitezei de circulaţie la 30 km/h.

În capătul străzii dinspre Piaţa Huet se propune amplasarea unei staţii de autobuz care să deservească linia 3. De asemenea, aceasta va fi marcată la nivelul pavajului printr-un pavaj din piatră cubică de marmură, de aceleaşi dimensiuni ca pavajul de pe carosabil.

Circulaţie-velo

Pentru a încuraja circulaţia cu biciclete în oraş, se propune ca zona 1/ strada medievală să aibă circulaţie
mixtă auto-velo, autoturismele şi bicicliştii putând să meargă pe acelaşi traseu.

Accesibliitate persoane cu dizabllităţi

Trasee pietonale Căile pietonale au lăţimi corespunzătoare pentru un acces facil pentru persoanele cu
dizabilităţi. Aceste pante reprezintă pante de scurgeri de apă şi pantele naturale ale străzii. Vor fi realizate 4 locuri de parcare dedicate persoanelor cu dizabilităţi pe toată strada.

Zona 2 – strada modernă -zona cuprinsă între Strada Tribunei şi Strada Andrei Şaguna

Se propune asemenea Zonei 1 retrasarea spaţiilor pietonale şi a parcajelor, în timp ce traseul auto
rămâne în mare parte neschimbat, prin păstrarea circulaţiei în dublu sens pentru tronsonul Strada Tribunei – Strada loa. I. Lupaş. Parcajele în această zonă se păstrează pe aceaşi latură ca în prezent.

Se propune realizarea a două locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi în dreptul imobilului cu numărul 28. Se propune realizarea unei zone verzi, pe latura cu imobilul cu nr. 37,39.

Carosabilul se propune a se finisa cu un pavaj din piatră cubică de andeziţ de 10x10xicicm, în timp ce pe trotuar se propune un finisaj din dale de andezit cu lăţime de20cm şi lungimi variabile pe toate zonele pietonale. La intersecţia cu clădirile se propune realizarea unui trotuar de gardă din piatră de râu.

Mobilierul Urban

Mobilierul urban propus va fi minimal. Se propune amplasarea unui rastel de biciclete realizat din beton
aparent şi a unui rastel metalic destinat închirierii de biciclete. Pe zona trotuarului din faţa casei Teutsch se
propune amplasarea unui arbore şi realizarea unor locuri de stat. Pentru a limita accesul auto pe trotuare, se propune amplasarea de bolarzi în zone cheie.

luminatul public

Iluminatul public se va realiza folosind stâlpi de iluminat înalţi, dispuşi de-a lungul străzii. Lampa orientată
spre carosabil va ilumina şi trotuarul de pe partea opusă stâlpului. În cazul în care stâlpii vot fl amplasaţi în
proximitatea unui monument istoric, pe aceştia se vor monta lămpi suplimeritare pentru a ilumina clădirea
istorică.

Sistemul de drenaj al apel

Colectarea majoritară a apelor meteorice se va face utilizând rigole de suprafaţă montate la intersecția trotuarelor cu zona carosabilă. Trotuarele vor prezenta o înclinaţie concavă, orientată spre rigolă, în timp ce
carosabilul va avea un profil convex.

Plantări şi spaţii verzi

Se propune realizarea de plantări suplimentare de arbori în ambele subzone. În cazul subzonei l, arborii vor
avea rolul de a completa capătul de perspectivă-verde din dreptul bisericii Sf. Ioan, în timp ce în subzona 2 se
vor realiza plantări în fața Liceului Goga. De asemenea, se propune amplasarea unui arbore pe zona pietonală, şi anume un mesteacăn în imediata apropiere a intersecţiei Mitropoliei cu Lupaş.

Accesibilitate persoane cu dizabilităţi

Căile pietonale, au lăţimi corespunzătoare pentru un acces facil pentru persoanele cu dizabilităţi în drceptul trecerilor de pietoni. Se propune amplasarea de dale de piatră tactile. Între carasobil şi trotuar vor exista borduri teşite, iar diferenţa dintre carosabil şi trotuar va fi mai mare de 5 cm.

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Limita de 130 km/h pe autostrăzi dispare treptat? Schimbări majore în Europa în 2026 pentru șoferi

0

Limita de viteză de 130 km/h, considerată de zeci de ani standardul autostrăzilor europene, începe să fie reevaluată în mai multe state. În timp ce unele țări discută înăsprirea restricțiilor din motive de mediu și siguranță rutieră, altele relaxează regulile și permit viteze mai mari, de până la 140 sau chiar 150 km/h pe anumite tronsoane.

Aceste modificări afectează direct șoferii care circulă prin Europa în 2026 și pot schimba semnificativ regulile de trafic pe continent.

Europa testează noi limite de viteză pe autostrăzi

Tot mai multe state europene ajustează limitele de viteză în funcție de infrastructură, trafic și obiectivele de mediu. În timp ce Germania continuă dezbaterile privind o limită generală, alte țări implementează deja schimbări concrete.

Republica Cehă, Olanda, Austria și Turcia se numără printre statele care au modificat recent regimul de viteză pe autostrăzi, relatează Mediafax.

Cehia testează 150 km/h pe autostrăzi moderne

Cehia este printre primele țări din Europa care a crescut limita de viteză la 150 km/h pe anumite segmente de autostradă.

Testul se desfășoară pe aproximativ 60 km din autostrada D3, între České Budějovice și Tábor.

Noua limită este activă doar în condiții de trafic și vreme favorabile, iar șoseaua este monitorizată cu panouri electronice inteligente care pot ajusta viteza în timp real.

Dacă proiectul se dovedește eficient, autoritățile ar putea extinde limita pe mai multe tronsoane modernizate.

Olanda revine la 130 km/h pe unele autostrăzi

După ce a redus viteza la 100 km/h pe timpul zilei în 2020, Olanda a început să revină parțial asupra deciziei.

Din 2025, pe anumite porțiuni ale autostrăzilor A6 și A7, inclusiv pe digul Afsluitdijk, șoferii pot circula din nou cu 130 km/h.

Guvernul analizează extinderea acestei măsuri și pe alte segmente de autostradă.

Austria elimină restricții de viteză impuse pentru mediu

În Austria, mai multe autostrăzi aveau limită de 100 km/h din cauza legislației privind calitatea aerului (IG-L).

Aceste restricții au fost eliminate pe numeroase rute importante, inclusiv pe Brenner și Inntal, unde limita a revenit la 130 km/h pe timp de zi.

Totuși, pe unele segmente rămân în vigoare restricții nocturne de 90 km/h.

Turcia crește limita până la 140 km/h

Turcia a adoptat o abordare mai permisivă în ceea ce privește viteza pe autostrăzi.

După majorarea generală la 130 km/h, autoritățile au aprobat pe anumite tronsoane moderne circulația cu până la 140 km/h.

Măsura se aplică în special pe infrastructura nou construită, proiectată pentru standarde ridicate de siguranță.

Germania ia în calcul o limită generală de 120 km/h

Germania rămâne în contrast cu tendințele de relaxare din alte state europene.

În prezent se discută introducerea unei limite generale de 120 km/h pe autostrăzi, în contextul obiectivelor climatice pentru 2030.

De asemenea, se analizează reducerea vitezei pe drumurile naționale la 80 km/h, măsuri care ar putea contribui la scăderea emisiilor de carbon.

Ce trebuie să știe șoferii români care circulă în Europa

Pentru șoferii români care călătoresc în afara țării, regulile de viteză devin tot mai variate de la o țară la alta.

Deși limita de 130 km/h rămâne cea mai răspândită în Europa, tot mai multe state testează fie creșteri de viteză pe autostrăzi moderne, fie restricții mai dure în zone urbane și pe segmente sensibile.

Respectarea semnelor locale și a limitelor dinamice afișate electronic rămâne esențială pentru evitarea amenzilor și menținerea siguranței rutiere.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Prima expoziție foto realizată de copiii din programul Junior Ranger al Fundației Conservation Carpathia

Ediția din acest an a Făgăraș Fest, care va avea loc între 10 și 12 iulie la Sebeșu de Sus, în județul Sibiu, aduce prima expoziție foto realizată de copiii din programul Junior Ranger al Fundației Conservation Carpathia.

Sub titlul „Mici exploratori, mari descoperiri”, expoziția reunește 44 de fotografii realizate de 11 copii și adolescenți cu vârste între 12 și 17 ani. Prin ochii lor, vizitatorii vor descoperi crestele spectaculoase ale Munților Făgăraș, animale sălbatice, flori, ciuperci și detalii ale naturii surprinse cu multă răbdare și curiozitate.

Expoziția poate fi vizitată pe întreaga durată a festivalului, iar lansarea oficială va avea loc în prima parte a zilei de sâmbătă, 11 iulie, la Scena de la Râu din cadrul Făgăraș Fest. Evenimentul va include o discuție cu o parte dintre tinerii fotografi și cu Liviu Ungureanu, ranger și specialist programe de educație în cadrul Fundației Conservation Carpathia. Publicul va putea afla cum au descoperit copiii natura prin fotografie și ce experiențe i-au inspirat să surprindă toate aceste imagini din Munții Făgăraș.

Fotografiile expuse au fost realizate de participanți din toate cele trei ediții ale programului și fac parte din „Junior Foto Ranger”, un proiect lansat în 2025 și dezvoltat prin ateliere coordonate de fotograful Daniel Mîrlea. Imaginile surprind diversitatea naturii din Munții Făgăraș: de la peisaje montane și păduri, până la cadre cu cerbi, urși, salamandre și specii de păsări precum mierla, țicleanul și pițigoiul codat, alături de plante și ciuperci observate în timpul explorărilor. Expoziția oferă astfel o privire asupra speciilor și habitatelor pe care copiii le-au observat și documentat în timpul taberelor din teren. Împreună, imaginile vorbesc despre răbdare, curiozitate și bucuria de a descoperi lumea din jur pas cu pas.

„Pentru mine, fotografia de natură reprezintă un mod de a petrece timpul liber constructiv, dar mai ales un mod de a învăța multe lucruri noi despre natură. Acest tip de fotografie presupune timp și multă răbdare, iar când aceste două lucruri se întâlnesc, descoperim o lume pe care de multe ori nu o observăm pentru că suntem mereu în grabă. Mă bucur că prin Junior Foto Ranger copiii au avut ocazia să exploreze natura în acest fel și să împărtășească publicului ceea ce au descoperit”, spune Liviu Ungureanu, ranger și specialist programe de educație în cadrul Fundației Conservation Carpathia. 

Fotograful Daniel Mîrlea, coordonatorul atelierelor Junior Foto Ranger, vede în fotografie o cale de a înțelege mai bine echilibrul fragil al naturii: „Fotografia de natură este un instrument prin care putem aduce oamenii mai aproape de lumea naturală și, în același timp, putem contribui la conservarea biodiversității. Atunci când fotografiem în natură, învățăm să privim mai atent tot ceea ce ne înconjoară, de la insecte și flori până la peisaje și animale sălbatice. Iar, privind cu atenție, începem să înțelegem mai bine legăturile și echilibrul fragil dintre toate formele de viață. Mă bucur să văd copii care fotografiază cu atât de mult entuziasm, dornici să învețe, să exploreze și să descopere. Cred cu tărie că ei pot deveni vocile care vor contribui, în viitor, la o relație mai bună între oameni și natură.” 

Pentru participanți, fotografia a devenit o modalitate de a se conecta mai profund cu natura și de a privi cu mai multă atenție ceea ce îi înconjoară.

„Pentru mine, fotografia este felul în care mă bucur mai mult de momentele petrecute în pădure. Mă ajută să fiu atent la detalii, să mă deconectez de tot și să mă concentrez doar pe ce am în fața ochilor”, spune Laurențiu Băncescu.

„Tabăra de fotografie m-a ajutat să înțeleg mai bine fotografia wildlife și mi-a oferit ocazia să cunosc oameni care împărtășesc aceeași pasiune. Pentru mine, acest stil de fotografie reprezintă o modalitate de a mă reconecta cu natura și de a înțelege mai profund lumea din jurul meu”, adaugă Alexandru Idoraș.

Programul Junior Ranger îi ajută pe copii și adolescenți să descopere natura prin activități practice desfășurate în teren, alături de rangeri, specialiști și educatori. De la lansarea sa în 2023 și până la ediția din acest an, comunitatea Junior Ranger va ajunge la 100 de copii implicați în program.

Expoziția „Mici exploratori, mari descoperiri” oferă vizitatorilor Făgăraș Fest ocazia de a descoperi Munții Făgăraș dintr-o perspectivă diferită: cea a copiilor care au învățat să privească natura cu răbdare, atenție și curiozitate.

Făgăraș Fest este un festival organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Racovița. Aflat la ediția a VII-a, evenimentul se desfășoară în perioada 10–12 iulie, pe Valea Moașei, la Sebeșu de Sus, într-un cadru natural deosebit, unde participanții pot descoperi natura prin tururi ghidate, drumeții, activități în aer liber și concerte.

Programul complet și biletele pentru tururile ghidate sunt disponibile pe https://fagarasfest.ro

Făgăraș Fest este realizat cu sprijinul Unicredit Bank, Aenova și Erste Asset Management, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu. Partener de mobilitate – Autonom. 

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio Itsy Bitsy, Cărturești, Sibiu100, Zile și Nopți, La pas prin Brașov.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din 2009, fundația românească a salvat de la exploatare peste 28.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud estul Carpaților Meridionali, achiziționându-le cu scop de conservare, a plantat peste 4,5 milioane de puieți pe 1.991 de hectare afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 de hectare pe care nu se desfășoară vânătoare sportivă și de trofee.

Fundația contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi, iar viziunea pe termen lung este crearea Parcului Național Munții Făgăraș.

Activitatea Fundației Conservation Carpathia este recunoscută la nivel național și internațional, recent organizația primind trofeul BAMBI, cel mai important premiu media din Germania, pentru categoria „Planeta Noastră”. Din 1948, BAMBI premiază personalități și organizații care se remarcă prin activitate și au un impact deosebit.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Parohia Evanghelică SA prelungește contractul de închiriere pentru Liceul de Artă Sibiu. Chiria negociată ajunge la aproape 5.000 euro pe lună

Liceul de Artă Sibiu solicită prelungirea cu șase luni a chiriei pentru spațiul în care își desfășoară activitatea, până la mutarea în noul sediu. Solicitarea vine pentru „desfăşurarea procesului educativ în condiţii optime și din necesitatea utilizării în totalitate a resurselor şi spaţiilor de care dispune locația”, se arată în proiectul de hotărâre al Primăriei Sibiu, propus la vot în ședința Consiliului Local de mâine.

Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, în calitate de proprietar, a comunicat acordul închirierii
imobilului în care funcţionează în prezent Liceul de Artă pentru o perioadă de I an şi a stabilit actualizarea sumei chiriei la cuantumul de 33.931 lei/lună, conform grilei notariale valabile pentru anul 2026.

Urmare a tuturor negocierilor, Parohia Evanghelică SA Sibiu a revenit cu o nouă propunere și şi-a exprimat acordul pentru închirierea imobilului pentru o perioadă de 6 luni, cu o chirie majorată cu rata inflaţiei comunicată de INS, însemnând o majorare de 10,71%. Prin urmare, chiria va avea valoarea de 24.544 lei/lună. În perioada celor 6 luni, proprietarul imobilului şi-a luat obligaţia efectuării unei expertize tehnice, cu încadrarea clădirii în clasa de risc seismic.

Contractul de închiriere propus are în vedere perioada 01.07.2026 – 31.12.2026.

Liceul de Artă are la acest moment 463 elevi

În anul şcolar 2025-2026 sunt înscrişi la Liceul de Artă Sibiu un număr de 463 elevi, în 21 clase, pentru trei cicluri de învăţământ: primar, (5 clase/muzică), gimnaziu (4 clase/muzică, 4 clase/arte plastice), liceal (4 clase/muzică, 4 clase/arte plastice).

Liceul de Artă e compus din teren în suprafaţă de 2740 mp, teren construit în suprafaţă de 867,30 mp şi construcţii în suprafaţă construită desfăşurată de 2063,46 mp.

Cădirea e structurată în felul următor:

  • – la subsol – 1 atelier arte plastice, 2 ateliere de sculptură, 1 atelier grafică, 1
    atelier desen/pictură, I cameră depozit, coridor;
    – la demisol 5 săli de clasă, I sală muzică pentru orchestră, 14 cabinete muzică, 1 grup sanitar elevi (fete), 1 grup sanitar elevi (băieţi), 1 grup sanitar profesori, 1 spaţiu depozit, (arhivă), 2 spaţii depozit (magazie), I coridor, 2 casa scării;
    – la parter- 6 săli de clasă, I cabinet muzică, I birou secretariat, I birou director, 1 sală profesorală, 1 birou contabilitate-administrativ, I coridor, I hol central şi I casa scării;
    – la etaj- 8 săli de clasă, laborator de informatică, I coridor, 1 casa scării şi acces pod.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI


Evaluarea Națională 2026 la Matematică: subiecte și cerințe detaliate – de la probleme de calcul la geometrie în spațiu

0

Evaluarea Națională 2026 a continuat miercuri cu proba la Matematică, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat subiecte din mai multe capitole importante: calcule, procente, funcții, geometrie în plan și geometrie în spațiu.

Testul a fost structurat în trei subiecte, cu dificultate progresivă, iar durata de lucru a fost de două ore. Din punctajul total de 100 de puncte, 10 puncte au fost acordate din oficiu.

Subiecte Evaluarea Națională Matematică 2026 – structură generală

Primele două subiecte au inclus itemi tip grilă, cu răspunsuri multiple, în timp ce Subiectul al III-lea a presupus rezolvări detaliate, argumentate pas cu pas, potrivit tvrinfo.ro.

Subiectul I – calcule, procente și interpretarea graficelor

La primul subiect, elevii au rezolvat exerciții de bază: operații de calcul, transformarea fracțiilor zecimale periodice în fracții ordinare, proporții și citirea graficelor.

Una dintre cerințe a vizat determinarea numărului de băieți dintr-un grup de 250 de participanți, 40% fiind băieți. O altă sarcină a presupus interpretarea unui grafic referitor la vânzările de mașini din primele luni ale anului.

Subiectul II – geometrie în plan și spațiu

Subiectul al II-lea a pus accent pe geometrie: puncte coliniare, segmente, unghiuri formate de drepte paralele, precum și calculul ariei unui triunghi.

Elevii au lucrat cu noțiuni precum:

  • centrul de greutate al unui triunghi
  • paralelogram și cerc
  • piramidă patrulateră regulată
  • volum de piramidă cu bază pătrată

O cerință a implicat determinarea unui unghi într-un cerc, utilizând proprietatea diametrului.

Subiectul III – probleme aplicate, algebră și demonstrații

Ultimul subiect a inclus probleme cu grad ridicat de dificultate și aplicații practice.

Prima cerință a descris o situație reală: mai mulți copii care contribuie pentru a cumpăra o minge, elevii trebuind să determine prețul acesteia și să verifice dacă valoarea de 153 de lei este corectă.

Au urmat exerciții de algebră, inclusiv simplificarea unor fracții algebrice și demonstrarea divizibilității unui număr cu 18.

La funcții, elevii au lucrat cu funcția de gradul I f(x)=3x−6, având de demonstrat relații între valori și de calculat distanțe în planul cartezian.

Geometrie finală – cerc, paralelogram și prismă

Ultimele exerciții au vizat geometria avansată:

  • cerc cu rază de 6 cm și coarde perpendiculare
  • paralelogram cu puncte mijlocii ale laturilor
  • prismă dreaptă cu bază pătrată

Elevii au calculat aria laterală a prismei și au demonstrat distanțe între puncte și plane.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tot mai multe joburi afișează salariul pe eJobs: peste 6.600 de oferte, după intrarea în vigoare a noii legi

0

Peste 6.600 de locuri de muncă publicate pe platforma eJobs.ro includ în acest moment salariul afișat, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul anunțurilor active. Datele apar la mai bine de două săptămâni după intrarea în vigoare a legislației care obligă angajatorii să comunice nivelul salarial înainte de etapa interviului.

Legea a fost implementată pe 7 iunie, însă efectul în piața muncii rămâne limitat până acum. Potrivit datelor disponibile, ponderea anunțurilor cu salariul afișat a crescut doar ușor, cu cel mult 5 puncte procentuale. Începând din 7 iunie și până în prezent, aproximativ 4.000 de noi joburi au fost publicate cu salariul inclus în anunț.

Deschidere mai mare către transparența salarială

Cele mai multe oferte cu salariul vizibil provin din domeniul serviciilor, urmate de retail și sectorul de transport și logistică. O deschidere mai mare către transparența salarială se observă și în construcții, producție și turism.

Noua reglementare nu impune egalizarea automată a salariilor pentru aceeași funcție, însă diferențele sunt permise doar dacă pot fi justificate prin criterii obiective și verificabile, precum experiența profesională, nivelul de responsabilitate, performanța sau calificările și certificările deținute.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Raluca Turcan: PNL poate susține un acord limitat cu un guvern PSD, dar rămâne în opoziție

0

Vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, deputat de Sibiu, a transmis un mesaj ferm privind poziția liberalilor în actualul context politic, subliniind că partidul este pregătit să contribuie la stabilitatea României, însă doar în condiții clare și transparente.

Potrivit acesteia, după respingerea guvernului pe care îl numește „guvernul trădătorilor”, Partidul Național Liberal își asumă rolul de parte a soluției pentru depășirea crizei politice. Turcan a insistat că România are nevoie de un executiv funcțional, dar nu de formule politice care ignoră votul cetățenilor sau încalcă principiile constituționale.

„Țara trebuie să fie guvernată, însă fără experimente politice care nu rezultă din voința exprimată la urne, fără încălcări ale Constituției și fără tentative de destabilizare a PNL”, a transmis liderul liberal, într-o postare pe Facebook.

Turcan ar dori acord monitorizat de Nicușor Dan

Raluca Turcan a precizat că, în situația în care președintele Nicușor Dan va desemna un premier din partea PSD, PNL ar putea accepta un acord politic limitat, menit să asigure stabilitatea țării și implementarea reformelor necesare. Un astfel de acord ar urma să fie monitorizat de președintele României și să aibă o durată determinată.

Liderul liberal a subliniat însă că o asemenea înțelegere nu ar însemna participarea PNL la guvernare. „PSD la putere, PNL în opoziție” este formula propusă de Turcan, care exclude ocuparea de funcții guvernamentale sau poziții în instituțiile publice de către liberali.

În același timp, aceasta a transmis că, dacă PSD nu va accepta această variantă, PNL este pregătit să continue guvernarea alături de USR și UDMR, într-o formulă pe care o descrie drept rapidă, fermă și bazată pe obiective politice clare.

Turcan a criticat desfășurarea negocierilor

Raluca Turcan a criticat și modul în care s-au desfășurat negocierile pentru formarea unei majorități, afirmând că actuala soluție ar fi putut fi aplicată încă de la început. În opinia sa, discuții mai transparente și mai asumate ar fi evitat săptămâni întregi de instabilitate politică, într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și cu obligații importante privind fondurile europene și reformele asumate.

Declarațiile vin într-o perioadă marcată de negocieri intense pentru formarea unei majorități parlamentare și pentru desemnarea unui nou guvern, pe fondul presiunilor legate de stabilitatea economică și de respectarea angajamentelor europene ale României.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI