Acasă Blog Pagina 323

Scandal uriaș în jurul lui Călin Georgescu: Curtea de Conturi reclamă nereguli grave în cazul fostului candidat

Călin Georgescu se află în centrul unui nou scandal public, după ce un raport al Curtea de Conturi a României a identificat mai multe nereguli legate de salarizarea și încadrarea sa academică la Universitatea Politehnica București – Centrul Universitar Pitești.

Documentul publicat în 14 mai 2026 arată că unei persoane încadrate ca lector universitar i-au fost acordate sporuri și gradații salariale fără existența unor documente justificative care să demonstreze vechimea în muncă și în învățământ.

Deși raportul nu îl menționează explicit pe Călin Georgescu, toate informațiile prezentate coincid cu activitatea acestuia din cadrul instituției.

Controlul efectuat de Curtea de Conturi la Facultatea de Științe din cadrul fostei Universități din Pitești nu a fost unul de rutină. Auditorii au desfășurat o misiune ad-hoc, pornită în urma mai multor sesizări oficiale transmise instituției între aprilie și august 2025.

Printre aspectele analizate s-a numărat și „legalitatea recrutării și salarizării personalului didactic”, într-un context în care au existat deja numeroase controverse legate de CV-ul și experiența profesională a lui Călin Georgescu, mai ales după primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Mai multe detalii privind activitatea sa profesională au rămas neclare până în prezent, inclusiv perioada petrecută la Viena și experiența invocată în relația cu organisme internaționale precum Organizația Națiunilor Unite sau Clubul de la Roma.

Universitatea: „Nu avea titulatura de profesor universitar”

Într-un răspuns oficial transmis în 2026, Universitatea Politehnica București a precizat că titulatura academică deținută de Călin Georgescu era aceea de „lector universitar dr.” și nu de „profesor universitar”, așa cum acesta s-a prezentat în anumite contexte publice.

„Utilizarea, în anumite contexte, a titulaturii de profesor universitar nu corespunde statutului academic recunoscut în cadrul instituției”, a transmis universitatea.

Instituția a confirmat că Georgescu a avut o normă didactică de 16 ore pe săptămână în perioada octombrie 2022 – noiembrie 2024 și că ulterior și-a suspendat contractul de muncă pentru a candida la alegerile prezidențiale.

În cadrul Departamentului de Ingineria Mediului, acesta a predat cursurile „Factori de risc, depoluare și refacerea mediului” și „Gestiunea integrată a deșeurilor”.

Curtea de Conturi: vechime recunoscută fără documente justificative

Raportul auditorilor arată că procedura de ocupare a postului a respectat formal metodologia și cadrul legal aplicabil concursurilor universitare.

„Cu privire la modalitatea de ocupare a postului de lector universitar, poziţia 22 din Statul de Funcţii al Departamentului de Ingineria mediului şi ştiinţe inginereşti aplicate, Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică din cadrul Universităţii din Piteşti, organizat în anul 2022: au fost parcurse toate etapele procesului de ocupare a postului în conformitate cu Metodologia proprie privind concursul pentru ocuparea posturilor didactice si de cercetare vacante din cadrul Universităţii din Pitesti elaborată în baza HG nr. 457 din 4 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabilă în perioada analizată”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Problemele au apărut însă în momentul verificării documentelor care justificau salariul și gradația acordate prin Decizia rectorului nr. 654 din 22 septembrie 2022, dată care coincide cu angajarea lui Călin Georgescu.

Potrivit raportului, persoanei angajate i-a fost recunoscută o vechime în învățământ de aproximativ 35-40 de ani și o vechime în muncă de peste 20 de ani, fapt care a dus la acordarea gradației maxime de salarizare.

Auditorii susțin însă că aceste informații nu erau susținute de acte justificative existente la dosarul de personal.

„Astfel, până la data desfăşurării misiunii de audit în teren, nu s-a probat cu documente justificative că salariatul respectiv, a avut o vechime în invătământ cuprinsă între 35 şi 40 de ani cu care acesta a fost încadrat, şi nici o vechime în muncă de peste 20 de ani aferente gradaţiei 5 cu care acesta a fost încadrat, aşa cum rezultă din cuprinsul Deciziei rectorului nr.654 emisă în data de 22.09.2022”, se precizează în document.

Raportul arată că această încadrare a influențat direct salariul de bază și toate sporurile calculate procentual, inclusiv sporul de solicitare neuropsihică.

În consecință, Curtea de Conturi susține că au fost acordate drepturi salariale considerate nelegale și a calculat un prejudiciu total de 63.292 de lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de 7.396 de lei.

Auditorii precizează însă că nu întreaga sumă îi este atribuită lui Călin Georgescu, deoarece în cadrul controlului a fost identificat și un alt caz de calcul eronat al vechimii în muncă.

Totuși, raportul arată că neregulile privind salarizarea au continuat până la suspendarea contractului de muncă al lui Georgescu, în noiembrie 2024.

Datele din declarația sa de avere indică faptul că în anul fiscal 2023 acesta a încasat aproximativ 72.000 de lei de la Universitatea din Pitești.

Reacția Cristelei Georgescu: „Este hărțuire”

În martie 2026, Cristela Georgescu a reacționat public după apariția informațiilor privind controlul Curții de Conturi și a acuzat instituția de „hărțuire”.

„Zilele trecute a apărut și un control al Curții de Conturi acolo unde Călin a predat ca lector. Sistemul a trimis Curtea de Conturi să îi verifice activitatea la dosarul personal și să ceară imputarea veniturilor pe motiv că nu ar fi avut pregătirea necesară să predea acel curs.

Eu le-am pus la dispoziție dovezi oficiale: rapoarte ONU, zeci de planuri de dezvoltare făcute pentru localitățile din România, lucrări de cercetare, rapoarte, intervenții video în plenul Adunării ONU”, a declarat aceasta.

Cristela Georgescu a susținut că activitatea profesională a soțului său „este una reală și respectată internațional”.

Cu toate acestea, concluziile Curții de Conturi arată că documentele prezentate nu au fost considerate suficiente pentru justificarea vechimii în învățământ și a încadrării salariale acordate în cadrul universității.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Traian Băsescu DĂ DE PĂMÂNT cu toți politicienii. Cine e de vină pentru criza politică

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un atac extrem de dur în plină criză politică, identificând doi responsabili direcți pentru blocajul de pe scena politică.

Într-o intervenție la Digi24, Băsescu a afirmat că atât Sorin Grindeanu, cât și Partidul Național Liberal poartă vina pentru situația tensionată în care a ajuns țara.

„Aici avem doi iresponsabili. Primul iresponsabil a fost Grindeanu, care și-a dus oștile și influența în Parlament, la căderea guvernului într-un moment dificil, iar al doilea iresponsabil, nu chiar la fel de mare, este PNL-ul, care pentru un om blochează țara.

Domnul Bolojan poate să-și ducă campania pentru prezidențiale și din postura de președinte al Senatului”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului consideră că actuala criză trebuie rezolvată rapid și avertizează că întârzierea desemnării unui nou premier poate avea efecte grave asupra României.

Potrivit acestuia, una dintre variantele posibile ar fi refacerea fostei coaliții, însă dacă acest lucru nu va fi posibil, președintele Nicușor Dan ar trebui să acorde mandatul de formare a Guvernului partidului cu cei mai mulți parlamentari, respectiv Partidul Social Democrat.

„Lucrurile trebuie accelerate, ori se poate restabili fosta coaliție, care n-a avut niciun alt motiv politic decât îndepărtarea premierului.

Ok, s-a realizat obiectivul pe care l-a avut PSD-ul acum, problema este consecințele acestei acțiuni, dacă mai permit sau nu refacerea coaliției.

Dacă nu se poate reface coaliția, cred că cea mai bună soluție ar fi ca domnul președinte să încredințeze mandatul partidului cu cel mai mare număr de parlamentari, așa cum a rezultat în urma alegerilor”, a declarat Băsescu.

Mai mult, fostul președinte este convins că PSD are capacitatea de a construi rapid o majoritate parlamentară și de a trece un nou guvern prin Parlament.

„Ca om cu oarecare experiență în politica românească, convingerea mea este că dacă domnul președinte va da mandat PSD-ului, PSD-ul face majoritate. PSD-ului o să-i iasă.

Din acest punct de vedere, PSD-ul este cel mai experimentat partid în a crea majorități în Parlament.

Deci, așa cum și-a creat majoritatea de cădere a Parlamentului, o majoritate extrem de largă, își va crea o majoritate mai mult sau mai puțin transparentă din punct de vedere al denumirii grupărilor care fac parte din acea majoritate”, a explicat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului a exclus categoric varianta unui premier tehnocrat, despre care spune că nu ar avea nicio șansă să gestioneze tensiunile dintre partide.

„Ar fi un caraghios între partide. Uitați-vă cât este de dificil pentru un premier să negocieze în interiorul alianței, darămite un tehnocrat. Ăla nici nu știe care e adresa sediilor partidelor. Vai de mama lui”, a spus Băsescu.

În același timp, fostul președinte a lansat un avertisment direct către Nicușor Dan, susținând că prelungirea crizei politice îi poate afecta grav imaginea publică și mandatul.

„Dacă nu rezolvă problema repede, toate eșecurile care vor fi înregistrate ca urmare a lipsei guvernului, îi vor fi puse în spate.

Deci trebuie să aibă mare grijă pentru că o prelungire a crizei politice nu face decât să creeze condiții ca partidele cu specialiștii lor în demagogie, fie că vorbim de PSD, de PNL sau de alte partide, să-i pună președintelui în spate neatragerea fondurilor din PNRR sau, Doamne ferește, cele destinate armatei”, a adăugat Traian Băsescu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Muzee, turnuri și monumente deschise gratuit: cea mai spectaculoasă noapte culturală a anului la Mediaș

O noapte magică în instituțiile de cultură din Mediaș: muzeele își deschid porțile gratuit până la miezul nopții, sâmbătă, 23 mai.

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează în data de 23 mai 2026 ediția cu numărul XXII a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, desfășurat local sub denumirea „Noaptea Muzeelor Medieșene”.

Evenimentul marchează Ziua Internațională a Muzeelor și transformă orașul într-un amplu traseu cultural, în care patrimoniul istoric, memorialistic și identitatea locală vor putea fi descoperite gratuit de către public.

În acest an, toate obiectivele culturale importante ale Mediașului vor participa la eveniment, oferind vizitatorilor acces liber și un program diversificat de expoziții și activități speciale.

Publicul va putea vizita gratuit Muzeul Municipal Mediaș, Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth”, Turnul Pietrarilor, Casa Memorială „Hermann Oberth”, Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”, Muzeul Gazelor Naturale și Sinagoga Mediaș.

Prin organizarea acestui eveniment, administrația locală își reafirmă angajamentul pentru promovarea culturii și facilitarea accesului publicului la valorile muzeistice ale orașului, într-un cadru special și atractiv.

Expoziții spectaculoase și program extins

Punctul central al evenimentului va fi Muzeul Municipal Mediaș, deschis între orele 16:00 și 00:00, unde vizitatorii vor putea descoperi mai multe expoziții permanente și temporare.

Printre atracțiile pregătite se numără expoziția de istorie și arheologie dedicată evoluției comunităților umane din zona Mediașului, colecțiile de ocupații tradiționale și port popular de pe Valea Târnavelor, dar și o amplă expoziție de machete statice reunite sub tema „Istoria Tehnicii Militare în Miniatură”.

Vizitatorii vor mai putea admira expoziția temporară „Donații și Donatori – colecția familiei Fink”, colecția de fluturi autohtoni și exotici a muzeului, precum și colecția Asociației Internaționale a Polițiștilor – filiala Mediaș.

Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth”, deschisă între orele 17:00 și 22:00, va găzdui expoziția dedicată vieții, activității și operei marelui cărturar transilvănean.

La Turnul Pietrarilor, publicul va putea vizita, între orele 17:00 și 00:00, expoziția „Pânza de păianjen în artă – In memoriam: Emil Mureșan”.

Casa Memorială „Hermann Oberth” propune două expoziții speciale: una dedicată vieții și activității celebrului savant originar din Mediaș și o expoziție temporară inedită – „Brikenburg Cosmos”, cu construcții Lego cu tematică spațială. Programul de vizitare este între orele 16:00 și 00:00.

Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale orașului, va putea fi vizitată între orele 16:00 și 21:00.

Sinagoga Mediaș își va deschide porțile între orele 18:00 și 23:00, oferind publicului ocazia de a descoperi o parte importantă a patrimoniului multicultural al orașului.

La Muzeul Gazelor Naturale, deschis între orele 16:00 și 23:00, vizitatorii vor putea vedea expoziția permanentă „Gazele Naturale – trecut și prezent”, dar și expoziția temporară de fotografie „Despre spații, aproximativ”, semnată de Răzvan Pop.

Intrare gratuită pentru toți vizitatorii

Accesul la toate obiectivele incluse în „Noaptea Muzeelor Medieșene” este gratuit, iar organizatorii îi invită pe medieșeni și pe turiști să profite de această oportunitate pentru a descoperi istoria, cultura și patrimoniul orașului într-o atmosferă specială.

Evenimentul promite o experiență culturală complexă, în care trecutul, arta, știința și tradițiile locale se întâlnesc într-o singură noapte dedicată comunității și valorilor culturale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Situație îngrijorătoare la Mediaș: 5.000 de persoane au acte expirate sau lipsă

Situație îngrijorătoare în municipiul Mediaș, unde aproximativ 5.000 de persoane figurează fără acte de identitate valabile sau cu documentele expirate, potrivit datelor transmise de Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei.

Reprezentanții instituției avertizează că lipsa unui act de identitate valabil poate crea dificultăți serioase în exercitarea unor drepturi esențiale, de la accesul la servicii publice și medicale până la rezolvarea unor probleme administrative sau financiare.

În acest context, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să își actualizeze cât mai repede documentele și reamintesc faptul că persoanele aflate în această situație se pot adresa oricărui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din țară, indiferent de domiciliu, pentru obținerea primului act de identitate sau pentru preschimbarea celui expirat.

Un interes tot mai mare există pentru noua Carte Electronică de Identitate (CEI), document care poate fi obținut gratuit până cel târziu în luna august 2026, în limita fondurilor disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pentru eliberarea cărții electronice, cetățenii trebuie să facă o programare online prin platforma HUB a Ministerului Afacerilor Interne.

În situații speciale, documentele pot fi depuse și fără programare, însă doar în funcție de locurile disponibile și de numărul solicitărilor deja programate pentru ziua respectivă.

Termenul estimat pentru emiterea cărții electronice de identitate este de aproximativ 5 până la 7 zile lucrătoare. După expirarea perioadei de finanțare prin PNRR, costul documentului va ajunge la aproximativ 70 de lei.

Persoanele care nu doresc varianta electronică pot opta pentru cartea de identitate simplă (CIS), însă aceasta presupune o taxă de 40 de lei și un termen de eliberare care poate ajunge până la 30 de zile.

Autoritățile atrag atenția asupra unui aspect extrem de important: cartea de identitate simplă nu poate fi folosită ca document de călătorie în afara țării.

Astfel, cei care aleg această variantă trebuie să dețină obligatoriu un pașaport valabil pentru deplasările externe.

Reprezentanții Serviciului de Evidență a Persoanei recomandă cetățenilor să nu amâne actualizarea documentelor pentru a evita aglomerația și eventualele probleme generate de expirarea actelor de identitate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„Respiră liber”: Campania care duce spirometriile gratuite din Sibiu direct în satele județului. 129 de decese provocate de boli bronhopulmonare anul trecut

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 25 mai – 5 iunie, cea de-a IX-a ediție a campaniei antifumat dedicate marcării Zilei Mondiale fără Tutun, celebrată anual în 31 mai.

Derulată anul acesta sub sloganul „Respiră liber”, campania vine cu o premieră importantă: spirometrii gratuite nu doar în municipiul Sibiu, ci și în localități rurale din județ.

Pe lângă testările programate în Piața Mare din Sibiu, în data de 5 iunie, echipele medicale vor ajunge și în localitățile Blăjel, în 26 mai, și Brădeni, în 3 iunie, oferind locuitorilor posibilitatea de a-și verifica gratuit sănătatea pulmonară chiar în comunitățile lor.

Inițiativa urmărește reducerea diferențelor de acces la servicii medicale între mediul urban și cel rural, în special pentru fumători și persoanele expuse factorilor de risc respirator.

„În acest an, campania antifumat face un pas important pentru sănătatea comunităților din județul Sibiu: pentru prima dată, „Respiră liber” ajunge și în mediul rural prin efectuarea gratuită de spirometrii în localitățile Blăjel și Brădeni.

Prevenția și accesul la investigații medicale cât mai aproape de oameni sunt esențiale, iar această inițiativă facilitează accesul la evaluări medicale și în comunitățile unde astfel de servicii sunt mai greu de accesat.

Depistarea timpurie a afecțiunilor respiratorii poate face o diferență majoră pentru sănătatea pacienților”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Spirometria este un test simplu și neinvaziv care măsoară capacitatea funcțională a plămânilor și permite depistarea precoce a unor afecțiuni respiratorii precum bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) sau astmul, adesea înainte ca simptomele să devină evidente.

Pentru fumători, acest test poate reprezenta un semnal de alarmă important, deoarece evidențiază impactul real al fumatului asupra respirației și poate contribui la diagnostic timpuriu, monitorizare și chiar la motivarea renunțării la tutun.

„Prevenția este cea mai eficientă armă pe care o avem în lupta împotriva bolilor pulmonare.

Prin această campanie, ajunsă deja la cea de-a IX-a ediție, ne dorim să ajungem cât mai aproape de oameni, să le oferim informații corecte și acces la investigații simple, dar esențiale.

Fumatul rămâne unul dintre principalii factori de risc pentru afecțiuni grave, iar renunțarea la acest obicei poate face diferența între boală și o viață sănătoasă.
Invităm comunitatea să participe activ și să aleagă conștient pentru propria sănătate”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Datele Direcției de Sănătate Publică Sibiu arată amploarea fenomenului: în anul 2025, 129 de persoane, majoritatea fumătoare, au pierdut lupta cu boala bronhopulmonară, iar alte 109 au fost diagnosticate cu cancer bronhopulmonar.

„Fumatul afectează tot organismul, de la vedere, zâmbet, piele și până la organe și sistem circulator, iar prețul plătit de fumător este viața însăși!

Salutăm implicarea Spitalului de Pneumoftiziologie în promovarea sănătății și combaterea fumatului.

Și noi, la DSP Sibiu, facem eforturi pentru a direcționa tânăra generație către protejarea sănătății proprii sau a celor din jur, prin evitarea fumatului sau renunțarea la fumat.

În cursul anului 2025, prin Compartimentul de Evaluare a Stării de Sănătate și Promovarea Sănătății au avut loc sesiuni informative cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, la care au participat 1123 de elevi și studenți, dar și 52 de cadre didactice.

Îndemnăm toți sibienii să respire liber și să renunțe la dependența de fumat”, a declarat directorul executiv al DSP Sibiu, ec. Horațiu Cojocaru.

Unul dintre momentele centrale ale campaniei va fi tradiționalul marș „Mere contra țigări”, organizat pe Bulevardul Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Crucea Roșie.

Evenimentul este programat pentru data de 28 mai, de la ora 13:00, și promovează un stil de viață sănătos și alegeri benefice pentru sănătate.

Totodată, medicii pneumologi ai spitalului vor desfășura sesiuni de consiliere antifumat dedicate elevilor, accentul fiind pus pe prevenție și educație timpurie.

Campania „Respiră liber” transmite un mesaj clar: fiecare respirație contează, iar alegerea de a renunța la fumat poate începe cu un simplu test și continua cu o viață mai sănătoasă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Firele care unesc generații: Cum a renăscut o moară părăsită în Muzeul Lânii de la Râu Sadului

Dincolo de serpentinele care te ghidează pe Valea Sadului spre inima Mărginimii, aerul miroase a cetină, a fum de fag, a iarbă și a primăvară sănătoasă. În Râu Sadului, ecoul tălăngilor face parte din biografia locului. Aici, unde oieritul nu a fost niciodată doar o meserie, ci un mod de a respira, s-a deschis recent un spațiu salvat din ghearele uitării: Muzeul Lânii.

Găzduit într-o fostă moară hidraulică de cereale, abandonată de zeci de ani și lăsată pradă degradării, muzeul este rezultatul unui efort comun de restaurare. Clădirea a fost salvată, consolidată și transformată într-un centru viu al memoriei comunității, unde trecutul și prezentul lânii se întâlnesc sub același acoperiș de șindrilă.

De la ruină la adăpost al memoriei

Fosta moară de apă stătea mărturie a unei epoci în care satele se gospodăreau singure. Pe măsură ce măcinatul la moara din sat a fost înlocuit de tehnologia modernă, clădirea de lemn și piatră a intrat în paragină. Intervenția autorităților locale și a specialiștilor în patrimoniu a transformat însă acest spațiu într-o bijuterie arhitecturală.

Structura masivă de lemn de stejar a fost curățată și tratată, iar mecanismele vechi au fost puse în siguranță pentru a servi drept decor și lecție de istorie tehnică. În mod simbolic, locul unde odinioară se măcina hrana de zi cu zi a devenit acum locul unde se păstrează „aurul alb” al mărginenilor: lâna.

Povestea nespusă a lânii: între glorie și risipă

Muzeul nu își propune doar să expună obiecte prăfuite, ci să spună o poveste dureroasă și reală. Râu Sadului are o tradiție uriașă în oierit, însă în ultimele decenii, transformările economice au transformat lâna dintr-o resursă prețioasă într-un deșeu. Din cauza lipsei centrelor de colectare și a prețurilor derizorii, mulți oieri au ajuns în situația tragică de a arde sau îngropa lâna după tunsul oilor.

Noul muzeu vine să schimbe această paradigmă. Spațiul expozițional aduce în prim-plan întregul ciclu tradițional de prelucrare: Tunsul oilor cu foarfeci masive, din fier bătut. Spălatul în apele reci și repezi ale Sadului. Dărăcitul și pieptănatul pentru alinierea fibrelor. Torsul cu furca și fusul, urmat de țesutul la război.

„Lâna nu este un deșeu, este o binecuvântare pe care am uitat să o prețuim. Muzeul acesta vrea să le reamintească tinerilor că bunicile lor îmbrăcau familii întregi doar cu ce produceau în bătătură”, spune una dintre localnicele care au donat piese din propria zestre pentru colecția muzeului.

Ce se mai face cu lâna în zilele noastre?

Muzeul Lânii de la Râu Sadului nu s-a deschis doar ca un monument al nostalgiei, ci și ca un nod de reconectare modernă. Dincolo de costumele populare de o frumusețe rară și de cergile (pături mițoase) expuse, comunitatea încearcă să revitalizeze utilizarea acestei fibre în viața contemporană prin ateliere practice.

Astăzi, la Râu Sadului și în satele din jur, lâna începe să fie redescoperită prin trei direcții mari:

Artizanat și design sustenabil: Tinerii designeri reînvie tehnica pâslirii (felting) pentru a crea haine moderne, accesorii și decorațiuni interioare termoizolante.

Izolație ecologică pentru case: În contextul construcțiilor verzi, lâna brută, tratată boric, devine unul dintre cele mai eficiente materiale de izolare termică și fonică pentru cabane și case din lemn.

Agricultură ecologică: Lâna de calitate inferioară, care nu poate fi torsă, este folosită ca strat de mulci (protecție pentru sol) în grădini, reținând umiditatea și eliberând azot pe măsură ce se descompune.

    Un popas obligatoriu în Mărginime

    Muzeul Lânii își deschide porțile nu doar pentru turiștii dornici de peisaje rurale idilice, ci și pentru cei care vor să înțeleagă spiritul Mărginimii Sibiului. Într-o lume a hainelor din plastic (poliester și acril), o vizită în fosta moară de pe malul Sadului este o întoarcere la texturile calde, aspre și curate ale pământului.

    Bunicile din sat încă mai știu să învârtă fusul cu o viteză hipnotică, iar poveștile lor, salvate acum între pereții albi ai muzeului, merită ascultate la fel de mult ca susurul apei care odinioară învârtea moara.

    Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

    DNA deschide dosar penal „in rem” în cazul Oana Gheorghiu. Fostul șef ADR acuză presiuni și trafic de influență

    0

    Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au deschis un dosar penal „in rem” în urma plângerii depuse de fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș Vlad, împotriva vicepremierului interimar Oana Gheorghiu și a ministrului interimar al Economiei, Irineu Darău. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii urmează să înceapă audierile în acest caz în perioada următoare.

    Dragoș Vlad a depus marți, la sediul central al DNA din Știrbei Vodă, o plângere penală însoțită de documente și probe suplimentare, relatează Mediafax. Ulterior, fostul șef al ADR a făcut public conținutul sesizării și a prezentat acuzațiile într-o intervenție televizată.

    Surse judiciare susțin că DNA a deschis un dosar penal „in rem”, ceea ce înseamnă că ancheta vizează faptele reclamate, fără ca vreo persoană să fie pusă sub acuzare în acest moment. Procurorii efectuează verificări preliminare și pregătesc audieri în dosar.

    Până în prezent, Dragoș Vlad nu a fost audiat oficial de procurorii anticorupție, acesta limitându-se la depunerea documentelor și probelor la DNA.

    Acuzațiile formulate de fostul șef ADR

    În plângerea depusă la DNA, Dragoș Vlad reclamă presupuse presiuni exercitate asupra sa pentru încălcarea legislației privind achizițiile publice și pentru facilitarea unor colaborări cu grupul de firme Schwartz.

    Fostul președinte al ADR susține că intervențiile ar fi avut legătură cu proiecte strategice de digitalizare finanțate prin PNRR, inclusiv infrastructura de cloud guvernamental și procesele de digitalizare a administrației publice.

    Potrivit documentului transmis procurorilor, Vlad reclamă:

    • anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui proiect strategic de digitalizare;
    • riscul pierderii unor fonduri europene nerambursabile de aproximativ 164 milioane de lei;
    • presiuni repetate pentru identificarea unor soluții de colaborare cu grupul de societăți Schwartz;
    • tentative de influențare a unor proceduri administrative și contractuale.

    Dragoș Vlad: „Au existat solicitări repetate”

    În declarațiile publice făcute după depunerea plângerii, Dragoș Vlad a afirmat că primele discuții au avut loc în luna ianuarie, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, Irineu Darău.

    Potrivit acestuia, ulterior ar fi fost organizată o întâlnire cu reprezentanți ai grupului Schwartz, în cadrul căreia s-ar fi solicitat informații detaliate despre investițiile din PNRR, infrastructura de cloud guvernamental, competențele digitale și procesele de automatizare din administrația publică.

    Vlad susține că solicitările au continuat și că anumite servicii cerute erau deja asigurate prin parteneriatul existent cu STS.

    Reacția Oanei Gheorghiu

    Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a respins acuzațiile formulate de fostul șef al ADR și a declarat că speră ca procurorii DNA să clarifice rapid situația.

    Aceasta a afirmat că acuzațiile reprezintă „o perdea de fum” menită să distragă atenția de la problemele actuale ale procesului de digitalizare a statului român.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

    Agricultorii scapă de e-Factura! Parlamentul a votat eliminarea obligației pentru persoanele fizice

    Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 128/2024 pentru modificarea Codului fiscal și introducerea unor măsuri de digitalizare. Una dintre cele mai importante schimbări vizează eliminarea obligației utilizării sistemului RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice.

    Proiectul a fost susținut de parlamentari din PSD, PNL, AUR, USR și UDMR, fiind votat cu o majoritate covârșitoare în plen.

    Parlamentul a decis: agricultorii persoane fizice nu vor mai fi obligați să folosească e-Factura

    Noua lege prevede eliminarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice, o măsură considerată de parlamentari drept un sprijin important pentru micii producători și gospodăriile de subzistență.

    Și persoanele cu drepturi de autor scapă de e-Factura

    De asemenea, proiectul stabilește că nici persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor nu vor avea obligația de a utiliza platforma e-Factura.

    Din totalul celor 306 deputați prezenți la vot, 302 au votat „pentru”, doi „împotrivă”, iar alți doi s-au abținut de la vot, potrivit stiripesurse.ro.

    Ionel Ciunt (PSD): „Este un sprijin real pentru agricultori”

    Deputatul PSD Ionel Ciunt a declarat că eliminarea obligativității e-Factura pentru agricultorii persoane fizice reprezintă o măsură necesară pentru susținerea acestui sector.

    „În Comisia de Agricultură am votat favorabil acest proiect de lege, iar astăzi am susținut din nou această inițiativă. Eliminarea obligației de a utiliza sistemul RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice înseamnă un sprijin real pentru aceștia”, a afirmat parlamentarul PSD.

    Adrian Cozma (PNL): „Trebuie să sprijinim gospodăriile de subzistență”

    Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a precizat că și grupul parlamentar PNL a susținut eliminarea acestei obligații fiscale pentru persoanele fizice.

    „Credem că trebuie să sprijinim fermierii și gospodăriile de subzistență. Este evident că oamenii trebuie să își dedice timpul muncii, nu birocrației și documentelor digitale. Satul românesc și munca agricultorilor trebuie susținute și respectate”, a declarat Adrian Cozma.

    Acesta a mai subliniat că introducerea obligativității e-Factura pentru persoane fizice identificate prin CNP era „total nepotrivită” în actualul context legislativ.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

    Românii economisesc din frică, nu pentru prosperitate: concluziile alarmante ale unui nou studiu

    Patru din zece români spun că au în prezent bani puși deoparte sau investiții active, însă pentru majoritatea economisirea nu reprezintă o strategie de îmbogățire, ci o formă de protecție împotriva nesiguranței economice.

    Aceasta este concluzia principală a studiului „Atitudinile de economisire și investiții în România”, realizat în aprilie 2026 de agenția Wisemetry Research la comanda Tavex România.

    Cercetarea, realizată online pe un eșantion de 1.921 de respondenți, a analizat modul în care românii economisesc, motivele pentru care o fac și nivelul de încredere pe care îl au în propriile decizii financiare într-un context dominat de inflație și incertitudine economică.

    Datele arată că economisirea există în România, dar este departe de a fi un obicei generalizat. Nivelurile cele mai ridicate de economisire sunt întâlnite în București și în marile orașe, în rândul persoanelor cu studii superioare și venituri mai mari.

    La polul opus se află mediul rural și categoriile cu venituri și educație reduse.

    „Am realizat acest studiu pentru că discuția despre economisire și investiții în România este de multe ori bazată pe percepții, nu pe date reale despre comportamentul oamenilor.

    Am vrut să înțelegem ce îi determină pe români să economisească, ce bariere au și câtă încredere au în propriile decizii financiare.

    Credem că educația financiară trebuie construită pornind de la realitatea comportamentelor și a temerilor oamenilor, nu doar din teorie”, a declarat Victor Dima, Manager de Trezorerie în cadrul Tavex România.

    Cea mai importantă concluzie a studiului este că românii economisesc în primul rând din teamă și nevoia de siguranță.

    Nu mai puțin de 86% dintre cei care pun bani deoparte spun că fac acest lucru pentru situații de urgență sau pentru protecție financiară.

    În schimb, doar 13% afirmă că economisesc pentru a-și crește averea sau pentru dezvoltare financiară pe termen lung.

    Majoritatea celor care reușesc să economisească pun deoparte sume relativ mici. Potrivit studiului, 60% economisesc cel mult 10% din venituri, iar media ponderii economisite este de 12% din venitul personal.

    Bărbații tind să economisească mai mult decât femeile, în timp ce femeile se regăsesc mai frecvent în categoriile cu economii reduse.

    Situația rezervelor financiare este și ea fragilă. Aproape o treime dintre cei care economisesc spun că ar putea acoperi mai puțin de trei luni de cheltuieli dacă și-ar pierde veniturile. Alți 31% ar rezista între trei și cinci luni, iar doar 19% afirmă că au economii suficiente pentru mai mult de un an.

    Studiul scoate în evidență și preferința românilor pentru forme simple și accesibile de economisire.

    Cei mai mulți aleg produsele bancare clasice: 60% folosesc conturi de economii sau depozite bancare, iar 39% își păstrează banii în conturi curente.

    Totuși, un procent impresionant, 42% dintre cei care economisesc, spun că păstrează numerar în casă.

    În paralel, 29% dețin pensii private facultative, 26% au investiții imobiliare, iar 17% investesc în fonduri mutuale sau alte fonduri de investiții.

    În fața inflației, românii par să aibă mai multă încredere în activele tangibile decât în produsele financiare complexe. Aurul este văzut drept una dintre cele mai importante metode de protejare a valorii banilor, la un nivel similar cu investițiile imobiliare.

    Deși 43% dintre cei care economisesc spun că pun bani deoparte în mod regulat, cercetarea arată că disciplina financiară este strâns legată de stabilitatea veniturilor.

    Persoanele cu venituri mari și educație ridicată economisesc constant, în timp ce gospodăriile vulnerabile reușesc să pună bani deoparte doar atunci când apar venituri suplimentare.

    Perspectivele pentru următoarele 12 luni rămân prudente. O treime dintre cei care economisesc cred că vor reuși să pună mai puțini bani deoparte sau chiar deloc, din cauza inflației și a costului ridicat al vieții. Doar 14% se așteaptă să economisească mai mult decât anul trecut.

    Pentru a putea pune mai mulți bani deoparte, cei mai mulți români spun că ar reduce cheltuielile pentru ieșiri în oraș, vacanțe sau alte cheltuieli considerate neesențiale. Procentul celor care ar face aceste sacrificii ajunge la 56%.

    „Datele arată foarte clar că, în România, economisirea este asociată în primul rând cu protecția și reducerea anxietății financiare.

    Nu vorbim predominant despre investitori orientați spre randament, ci despre oameni care încearcă să construiască un minim sentiment de siguranță într-un context economic perceput ca instabil”, a declarat Tania Chilin, Research Consultant Wisemetry.

    Contextul economic general contribuie puternic la această stare de precauție.

    România se află printre puținele state europene cu rată negativă de economisire a gospodăriilor, de -1%, ceea ce înseamnă că populația cheltuiește, în medie, mai mult decât reușește să economisească. Spre comparație, media Uniunii Europene este de aproximativ 15%.

    Potrivit studiului, 74% dintre românii care economisesc sunt preocupați de inflație, iar teama că banii își pierd valoarea influențează direct modul în care aleg să economisească și să investească.

    Chiar dacă 88% dintre respondenți spun că se simt informați atunci când iau decizii financiare, studiul scoate la iveală și vulnerabilități importante. Aproape o treime, mai exact 32%, afirmă că au pierdut bani din cauza unor decizii financiare pe care le consideră evitabile.

    „Există un tipar regional observat și în țări precum Bulgaria, Ungaria și Polonia: preferința pentru active reale și tangibile față de produse financiare complexe.

    Această preferință spre un tip de economisire defensivă nu este echivalentă cu absența strategiei, ci este o abordare adaptată unui context în care neîncrederea și volatilitatea percepută fac din precauție răspunsul rațional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Rodica Ianole-Călin, Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București.

    Concluzia generală a cercetării este clară: românii sunt dispuși să economisească, însă presiunea economică, veniturile insuficiente și nivelul inegal de educație financiară transformă economisirea într-un mecanism de apărare și supraviețuire, nu într-o strategie de prosperitate pe termen lung.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

    Tribunalul Sibiu a decis definitiv: sechestrul pus pe averea lui Horațiu Potra a fost ridicat

    0

    Tribunalul Sibiu a admis miercuri, 20 mai, contestația depusă de Horațiu Potra și a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor acestuia, potrivit deciziei definitive pronunțate de instanță.

    Horațiu Potra este cercetat într-un dosar de amploare în care procurorii îl acuză că ar fi coordonat un grup paramilitar suspectat că pregătea acțiuni destabilizatoare după anularea alegerilor din 2024.

    Magistrații au anulat sechestrul pe averea lui Potra

    Magistrații Tribunalului Sibiu au analizat măsura asigurătorie aplicată anterior și au decis anularea sechestrului asupra averii lui Potra, hotărârea fiind definitivă și executorie.

    Anchetatorii susțin că gruparea ar fi avut o structură organizată și ar fi urmărit destabilizarea ordinii constituționale, acuzații pe care Horațiu Potra le-a negat în repetate rânduri.

    Decizia instanței vine într-un dosar intens mediatizat, care a atras atenția opiniei publice prin acuzațiile privind existența unei structuri paramilitare și presupusele planuri de acțiune după scrutinul din 2024.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

    Documente-bombă: numele lui Sebastian Ghiță apare într-o operațiune secretă a Kremlinului

    UPDATE: Sebastian Ghiță a prezentat, în cursul serii de marți, un punct de vedere despre acuzațiile aduse:

    1. Resping toate aceste afirmatii false despre legaturile mele cu Putin si Kremlinul facute de agentii Sorosisti (numele agentilor de informatii nu se transmit in clar). Minciunile si inventiile fortate de presa Sorosista sunt inutile.
    2. Spre disperarea Sorosistilor , Romania are un Presedinte Roman din Muntii Fagaras.
    3. Daca Romania se va uni cu Basarabia – Presedinte va fi Nicusor Dan !
    4. Maia Sandu nu va fi Presedintele Romaniei !
    5. Nicusor Dan nu va fi suspendat asa cum isi doresc agentii Sorosisti.
    6. Daca doamna Kovesi doreste sa candideze la Presedintia Romaniei, voi candida si eu !
    7. Coldea, Dogioiu si cei din spatele lui Bolojan trebuie sa accepte ca Nicusor Dan nu este Sorosist si ca nu-l pot controla.
    8. Cele 125.000 de ONG uri din Romania care traiesc din bani publici ( 20% din impozitul pe profit ce ar trebui sa ajunga la ANAF ) trebuie sa justifice orice implicare in politica.
    9. Statele Unite si Administratia Trump sunt cele care pot tine piept Rusiei la Marea Neagra.
    10. Romania trebuie sa paseasca spre revolutia Artificial Intelligence impreuna cu marile companii din SUA. Locul Romaniei este alaturi de SUA. Armata AI a USA vs Armata AI a Chinei vor fi puterile dominante ale lumii. Nu vor exista Armatele AI ale Rusiei, Frantei, Germaniei, UK etc.

    ȘTIRE INIȚIALĂ: Portalul armenesc FIP.am (Fact Investigation Platform) a publicat pe 16 mai o investigație amplă bazată pe comunicări interne dintre reprezentanți ai administrației prezidențiale ruse și agenți implicați în operațiuni de propagandă și manipulare în Europa. În documentele analizate apare și numele lui Sebastian Ghiță, patronul România TV.

    Potrivit investigației, într-o comunicare din 24 aprilie 2025 dintre un agent rus identificat prin numele de cod „Edward Bernays” și Sofia Zaharova, șefă de departament în cadrul Administrației Prezidențiale de la Kremlin, apare subiectul: „Idei privind colaborarea cu Sebastian Ghiță”.

    În document sunt prezentate două propuneri formulate de agentul rus.

    „1) Sebastian poate declara despre tentativele administrației Maiei Sandu de a cumpăra un „blocaj” pe negativul în ceea ce privește actualul conducător al Moldovei pe resursele sale, inclusiv pe canalul Romania TV. Suma, pe care o numea administrația – 150 de mii de euro. El a refuzat-o.”

    A doua propunere merge și mai departe:

    „2) Maia Sandu a încercat să cumpere loialitatea Romania TV în timpul alegerilor prezidențiale din România. Ea declara că reprezintă interesele unei „grupe de oameni influenți din Europa” și avertiza că, în ciuda tuturor eforturilor de susținere a lui Călin Georgescu, decizia despre cine va conduce țara „este deja luată”. Ca rezultat, alegerile au fost anulate, iar în ceea ce-l privește pe Georgescu a început urmărirea penală.”

    Sebastian Ghiță nu a făcut până acum declarații publice privind o eventuală tentativă de influențare venită din partea administrației Maiei Sandu.

    Mai mulți analiști din Republica Moldova susțin însă că documentele sugerează existența unor contacte deja stabilite între patronul România TV și agenții ruși. Valeriu Pașa, de la WatchDog.md, afirmă că formulările folosite în discuții nu lasă loc de interpretări:

    ”Formulările din această discuție nu sunt de tipul ”putem încerca să îl abordăm pe Ghiță”. Sunt tranșante, nu lasă loc de interpretare – patronul RomâniaTV era deja în contact cu agenții ruși și s-a arătat dispus să le execute ordinele.

    Pentru context – același agent ”Edward Bernays” se află în spatele multor provocări în Paris, inclusiv vandalizarea cu capuri de porci a moscheilor musulmane, a lăcașelor și localurilor evreiești, acțiuni anti-imigranți etc.

    Tot el a orchestrat numeroase campanii contra premierului Armeniei Pashinyan, a lui Zelensky”.

    Documentele menționează și „eforturile de susținere a lui Călin Georgescu”, asociate în comunicările interne cu numele lui Sebastian Ghiță.

    Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a recunoscut la jumătatea lunii martie că s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță la Belgrad, în 2021, însă a susținut că a cerut ajutor doar pentru „a nu-l primi”.

    În paralel, jurnalistul Cristi Ciupercă a publicat o înregistrare audio în care Sebastian Ghiță oferă propria versiune despre întâlnirea cu Georgescu.

    „Prin decembrie 2021 Călin Georgescu ăsta a venit la mine la Belgrad. Am fost cu el la un restaurant frumos, Jerry. Mi l-a trimis cineva, m-a rugat cineva neapărat să îl primesc să mă văd cu el.

    Mi-a arătat clipul ăla lui când intră el în apă și iese cu calul. Mi-a zis, domnule, eu sunt deja pe drumul luminii, eu sunt președintele României.

    Am venit să mă văd cu niște prieteni sârbi, ruși! Am nevoie de ajutor și de sprijin”, spune Sebastian Ghiță în înregistrarea audio publicată de jurnalistul Cristi Ciupercă.

    În centrul acestor dezvăluiri apare și Sofia Zaharova, oficial din cadrul Direcției Președintelui Federației Ruse pentru Dezvoltarea Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor.

    Structura face parte din Administrația Prezidențială a Kremlinului și este coordonată direct de Serghei Kirienko, unul dintre cei mai influenți oameni din aparatul politic rus.

    Investigațiile occidentale și documentele interne scurse în spațiul public o indică pe Sofia Zaharova drept unul dintre coordonatorii-cheie ai operațiunilor de propagandă și manipulare desfășurate de Rusia în Europa.

    Ea este asociată cu Social Design Agency (SDA), organizație rusă implicată în campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și operațiuni psihologice.

    Tot ea ar fi coordonat și campania „Doppelgänger”, prin care au fost clonate site-uri ale unor publicații europene precum Le Monde și Der Spiegel pentru răspândirea de știri false și mesaje pro-ruse.

    Potrivit documentelor analizate de jurnaliști și experți occidentali, Sofia Zaharova valida bugete, analiza impactul campaniilor și aproba operațiuni de influență în diverse state europene. Printre acestea se numără acțiuni de destabilizare în Franța, operațiuni de influență în Germania și campanii de compromitere a Maiei Sandu în Republica Moldova.

    Din cauza implicării sale în interferențe electorale și operațiuni de propagandă care sprijină agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, Sofia Zaharova a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene, Marii Britanii și altor state occidentale.

    În Republica Moldova, reacțiile după apariția investigației au fost extrem de dure. Jurnalistul Alexandru Cozer a acuzat România TV că alimentează propaganda rusă și ostilitatea față de Republica Moldova.

    ”Cele mai abjecte falsuri despre Moldova sunt difuzate acolo, menite să trezească ura românilor față de frații lor de peste Prut. România TV stă însă și în grilele tuturor cabliștilor moldoveni, la loc de cinste, printre „canalele de știri”.

    Și contribuie din plin la diseminarea propagandei ruse și urei între români și aici. Am întrebat de mai multe ori Consiliul Audiovizualui și unii dintre furnizorii de televiziune prin cablu de ce nu intervin, iar ei au ales să dea vina unul pe celălalt. Sper măcar acum să aibă motive de a se face ceva.”

    G4Media.ro a documentat în trecut și alte situații controversate privind sprijinul acordat de România TV unor personaje apropiate intereselor Kremlinului.

    În februarie 2023, televiziunea fondată de Sebastian Ghiță i-a oferit spațiu amplu Marinei Tauber, vicepreședinta partidului pro-rus condus de Ilan Șor.

    Tauber participa atunci la proteste împotriva conducerii pro-occidentale de la Chișinău, manifestații în timpul cărora unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirile guvernamentale.

    Ilan Șor, liderul formațiunii, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul furtului miliardului din băncile Republicii Moldova și s-a refugiat ulterior la Moscova, fiind considerat unul dintre cei mai importanți aliați ai Kremlinului în regiune.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

    Transfăgărășanul rămâne închis de 1 Iunie. Când ar putea fi redeschis DN7C și ce probleme întâmpină drumarii

    0

    Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, nu va fi redeschis circulației la 1 Iunie, așa cum estimau inițial autoritățile și turiștii care plănuiau escapade în zona montană. Reprezentanții DRDP Brașov anunță că traficul pe sectorul alpin al DN7C ar putea fi reluat abia după jumătatea lunii iunie, în funcție de condițiile meteo.

    Lucrările de deszăpezire de pe Transfăgărășan continuă într-un ritm susținut, însă echipele de intervenție au ajuns în cea mai dificilă zonă a traseului: principalul culoar de avalanșă. Aici, stratul de zăpadă depășește pe alocuri cinci metri, iar utilajele trebuie să îndepărteze atât zăpada compactă, cât și bolovanii aduși de avalanșe de pe versanți.

    Pe unele porțiuni, grăsimea stratului de zăpadă depășește 5 metri

    Potrivit DRDP Brașov, condițiile extreme din zona alpină îngreunează semnificativ lucrările de deszăpezire de pe DN7C.

    „Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a ajuns în punctul cel mai dificil: pe cel mai mare culoar de avalanșă de pe traseu. În această zonă grosimea stratului de zăpadă depășește 5 metri și este plină de bolovani aduși de avalanșe de pe versanți. Cu toate acestea, avansăm într-un ritm susținut prin nămeți, cu ajutorul utilajelor grele, scopul nostru fiind să deszăpezim drumul până la mijlocul lunii iunie”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.

    În fiecare an, Transfăgărășanul este închis în sezonul rece din cauza riscului ridicat de avalanșe și a condițiilor meteorologice extreme. Sectorul dintre Piscu Negru și Bâlea Cascadă rămâne inaccesibil mai bine de șase luni pe an.

    În 2025, atât Transfăgărășanul, cât și Transalpina au fost redeschise circulației pe 6 iunie, însă în acest an iarna prelungită și cantitățile mari de zăpadă au întârziat considerabil intervențiile.

    Dacă vremea va rămâne favorabilă și nu vor exista noi avalanșe sau căderi masive de zăpadă, autoritățile estimează că circulația pe Transfăgărășan ar putea fi reluată în a doua parte a lunii iunie.

    Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI