Cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, celebrată pe 8 mai, Crucea Roșie Română evidențiază rolul esențial al voluntarilor și angajaților săi, care sunt zilnic alături de persoanele aflate în situații de criză.
Sub motto-ul din acest an – „Uniți pentru umanitate” – mișcarea internațională subliniază ideea de solidaritate și protecție a demnității umane, într-un context global marcat de provocări tot mai mari pentru lucrătorii umanitari.
150 de copii, 150 de ani de umanitate la Sibiu
În Sibiu, Crucea Roșie a ales să marcheze simbolic aniversarea prin implicarea a 150 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, de la grădinițele nr. 2, 4, 19 și 26.
În perioada 6-15 mai, voluntarii organizației vor susține demonstrații interactive de prim ajutor, adaptate celor mici, cu scopul de a transmite mesaje simple despre grijă, responsabilitate și salvarea de vieți.
Reprezentanții filialei spun că alegerea celor 150 de copii are o semnificație specială: o paralelă între generația tânără și cei 150 de ani de activitate umanitară marcați de Crucea Roșie.
„Prin gesturi simple putem salva vieți. Umanitatea este cea care ne unește și ne motivează să fim prezenți acolo unde este nevoie de ajutor”, a transmis Raluca Morar, directorul general al Crucea Roșie Română Filiala Sibiu.
Omagiu adus voluntarilor umanitari
Cu prilejul acestei zile internaționale, sunt comemorați și voluntarii care și-au pierdut viața în misiuni umanitare, dar și toți cei care continuă să activeze în condiții dificile pentru a salva vieți.
Reprezentanții Crucii Roșii subliniază că acești oameni reprezintă esența intervenției umanitare: vecini, prieteni și membri ai comunității care aleg să acționeze în momente critice, când sprijinul este vital.
De asemenea, organizația atrage atenția asupra necesității respectării și protejării lucrătorilor umanitari, conform principiilor dreptului internațional umanitar.
„Uniți pentru umanitate” – un apel la solidaritate
Tema din acest an reafirmă importanța acțiunii umanitare neutre, independente și imparțiale, esențială pentru ca ajutorul să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie, indiferent de context.
„În vremuri de criză, alegem să rămânem uniți și să oferim speranță și sprijin celor vulnerabili”, transmit reprezentanții Crucii Roșii Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
UPDATE: Poliția a anunțat că cei doi ostatici, care erau închiși într-un seif, au fost eliberați și nu au suferit răni.
Suspecții au fugit și nu se mai aflau la fața locului în momentul în care forțele de ordine au intrat în clădire.
Poliția crede că făptașii au părăsit zona ”imediat după ce i-au încuiat pe indivizi în seif”, în această dimineață, ”pe un traseu care este în prezent necunoscut”.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Momente de panică în orășelul german Sinzig, din landul vestic Renania-Palatinat, după ce o luare de ostatici a fost semnalată într-o bancă din centrul localității.
Alarma a fost dată în jurul orei 10:00, ora României. Potrivit informațiilor transmise de autorități, există suspiciunea că mai mulți indivizi se află în interiorul băncii împreună cu mai mulți ostatici.
Conform primelor date, acesta coborâse din mașină și se îndrepta către clădire în momentul în care a fost amenințat de unul dintre suspecți și obligat să intre în bancă.
Polițiștii au instituit imediat un perimetru de securitate în centrul orașului, iar accesul în zonă a fost restricționat.
La fața locului au fost mobilizate trupe speciale, în timp ce operațiunea este în desfășurare.
Ancheta este în plină desfășurare, iar forțele de ordine încearcă să gestioneze criza și să îi elibereze în siguranță pe cei aflați în interiorul băncii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Un accident rutier s-a produs în municipiul Mediaș, la intersecția dintre Șoseaua Sibiului și strada Sticlei, în urma căruia un motociclist în vârstă de 80 de ani a fost rănit.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că bărbatul, din Mediaș, conducea o motocicletă pe Șoseaua Sibiului, iar la intersecția cu strada Sticlei nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un medieșean în vârstă de 58 de ani.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Unele administrații locale din România reușesc să colecteze integral impozitele pe proprietate, în timp ce altele recuperează doar o mică parte din sumele datorate. Diferențele sunt evidențiate în Raportul privind Analiza Eficienței Administrației Publice Centrale și Locale, realizat la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului pe baza datelor oficiale aferente anului 2024.
Documentul scoate în evidență o realitate puternic polarizată: în timp ce anumite UAT-uri ajung la un grad de colectare de 100%, altele abia ating câteva procente din creanțele raportate. Impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport reprezintă unele dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetele locale, iar eficiența colectării diferă semnificativ de la o primărie la alta.
Gradul de colectare este calculat ca raport între sumele încasate și creanțele totale, inclusiv restanțele din anii anteriori, relatează Mediafax.
Top performeri: colectare aproape sau complet integrală
În vârful clasamentului se află localități care au raportat un grad de colectare de 100%, precum Husasău de Tinca (județul Bihor) și Oncești (județul Maramureș). Alte exemple de eficiență ridicată includ Concești (Botoșani) cu 99% și Păuca (Sibiu) cu 97%, Sibiul fiind astfel una dintre zonele cu performanță administrativă ridicată în colectarea taxelor locale.
La polul opus: colectare foarte redusă
În contrast puternic, unele localități înregistrează niveluri extrem de scăzute. Grajduri (Iași) apare cu doar 2% grad de colectare, iar Slobozia Bradului (Vrancea) cu 4%. Alte UAT-uri cu rezultate slabe sunt Poșta Câlnău (Buzău) – 8%, Homocea (Vrancea) – 10%, Pardina (Tulcea) – 10% și Turnu Măgurele (Teleorman) – 17%.
Raportul evidențiază astfel discrepanțe majore între administrațiile locale din România, atât în ceea ce privește disciplina fiscală a contribuabililor, cât și capacitatea instituțională de administrare și colectare a veniturilor proprii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Programul „Anii Drumeției” propune, în weekendul 8–10 mai 2026, o serie de activități dedicate iubitorilor de natură, mișcare și tradiții locale. De la ture cu e-bike și drumeții în Munții Lotrului, până la experiențe pentru familii și copii în Rășinari, participanții sunt invitați să descopere frumusețea județului Sibiu prin trasee ușoare și activități recreative pentru toate vârstele.
Vineri, 8 mai 2026 – Aventură pe e-bike prin sate și peisaje montane
Weekendul începe cu o tură spectaculoasă pe e-bike, organizată alături de ghidul Catri Naicu. Participanții vor explora trasee montane și sate autentice din zona Sibiului.
Sâmbătă, 9 mai 2026 – Drumeții în natură și experiențe culturale
Ziua de sâmbătă aduce două evenimente speciale pentru cei care își doresc relaxare în aer liber și activități accesibile întregii familii.
– Drumeție în Rezervația Șuvara Sașilor din Munții Lotrului
Evenimentul, coordonat de Nicoleta Ocneriu, este dedicat atât adulților, cât și copiilor și oferă ocazia de a descoperi una dintre cele mai frumoase zone naturale din județ.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, având ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de drumeție și promovarea ecoturismului în județ.
Mai multe informații sunt disponibile pe platforma oficială www.aniidrumetiei.ro și în aplicația mobilă „Anii Drumeției”, disponibilă în App Store și Google Play.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Selecția pentru următoarele zile pline de la Sibiu: concerte, stand-up, teatru și drumeții.
Se anunță un final de săptămână energizant în Sibiu, cu activități pentru toate gusturile, potrivite pentru oricine. De la concerte și spectacole de stand-up, la piese de teatru și drumeții în natură, programul este variat și ideal pentru un timp liber petrecut ALTFEL.
Pentru a vă fi mai ușor să alegeți, am adunat cele mai interesante viitoare evenimente într-o singură listă. Vă prezentăm câteva dintre activitățile care merită atenția dumneavoastră.
Concerte & Spectacole
de la teatru până la biserică sau la filarmonică
Vă propunem o selecție de concerte și spectacole din Sibiu, care acoperă genuri variate, de la muzică clasică și jazz, până la rock și concerte live cu artiști îndrăgiți.
Vineri, 8 mai, la Biserica Evanghelică din Piața Huet continuă seria de concerte din cadrul proiectului „Muzică în Biserica Evanghelică”. Evenimentele au loc săptămânal, vinerea de la ora 12:00 și sâmbăta de la ora 19:00.
Accesul este gratuit vineri, iar sâmbătă biletele costă 20 lei pentru adulți, copiii sub 12 ani având intrare liberă. Biletele se pot achiziționa de la chioșcul din Ferula Bisericii.
Tot vineri, 8 mai, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” îi invită pe sibieni și turiști la „Europa Cântă și Dansează”, un spectacol dedicat dansurilor și cântecelor populare. Evenimentul are loc de la ora 18:00, la Promenada Mall Sibiu, în zona CineGold.
În continuarea serii de vineri, formația Antract urcă pe scena Oldies Pub pentru un concert plin de energie. Sub tema „Băieți buni vs. Fete rele. Sau invers?”, seara promite multă distracție și atmosferă faină.
Bilete disponibile pe ambilet.
Duminică, 10 mai, la Filarmonica de Stat din Sibiu are loc concertul „Tango Meets Opera”, cu un program ce cuprinde tango-uri celebre și lucrări de la epoca de aur până la tango nuevo al lui Astor Piazzolla.
Miercuri, 13 mai, la Filarmonica de Stat din Sibiu are loc concertul cameral „Flautul fermecat”, susținut de flautistul Ionuț Ștefănescu, alături de Mircea Marian (violoncel) și Clementina Ristea Ciucu (pian). O seară dedicată muzicii de cameră, cu un program rafinat și plin de expresivitate.
Joi, 14 mai, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, susține un concert simfonic la Filarmonica de Stat din Sibiu. Programul serii este integral dedicat creației lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Vineri, 15 mai, la „Chimnița” Filarmonicii de Stat Sibiu este programată o seară de jazz contemporan alături de Sylvain Cossette Quintet.
Tot vineri, 15 mai, la Oldies Pub din Sibiu, trupa Holograf revine cu show-ul „Am rămas doar noi”. Seara promite emoție și o selecție de hituri care au scris istorie în muzica românească.
Nici scena de teatru din Sibiu nu se lasă mai prejos, orașul găzduind în săptămâna următoare numeroase piese.
Vineri, 8 mai, la Centrul Cultural Habitus are loc spectacolul „Greutatea unui corp” de Victoria Szpunberg.
Spectacolul propune o poveste despre demnitate, familie și iubire, despre legăturile umane și spirituale, dar și despre fragilitatea vieții și nevoia de apropiere, într-o reflecție profundă asupra existenței și a dorinței de a fi împreună.
Sâmbătă, 9 mai, la Teatrul GONG – sala Studio, are loc „Atelierul de Creat Povești”.
Culoare, istorie, diversitate și comunitate se împletesc într-un singur continent: Europa, temă ce va fi explorată într-un mod creativ de către cei mici.
Tot sâmbătă, 9 mai, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu are loc comedia romantică „Dragostea durează 8 ani”, scrisă și regizată de Octavian Strunilă.
Spectacolul este o producție a Teatrului Metronom și îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Nicoleta Hâncu și Paul Ipate.
Duminică, 10 mai, la Centrul Cultural Habitus are loc spectacolul „SORĂ-SA”. Cristina Ragoș ne oferă un one-woman show sensibil, care explorează teme precum durerea și vindecarea, pierderea și speranța, dar și fragilitatea unei lumi în care, în fața setei de putere, umanitatea ajunge uneori să se piardă.
Stand-up
Zona de stand-up comedy completează programul Sibiului, cu seri dedicate umorului și relaxării. În continuare, vă prezentăm selecția show-urilor de stand-up din perioada următoare:
Sâmbătă, 9 mai – stand-up comedy cu Băra, Sașa și Adrian la Inspirat.
Pe scenă urcă Florea Adrian, Victor Băra și Sașa Ciobanu cu un show de stand-up cu glume noi, povești din viața de zi cu zi și situații ușor de regăsit. O seară de pauză de la rutină, cu mult umor și atmosferă relaxată.
Joi, 14 mai, la Imperium Pub are loc o seară de stand-up comedy cu Oprea, Borândel, Trifănescu și Călina. Patru comedianți urcă pe scenă cu un singur obiectiv: să ofere publicului o seară plină de râsete și energie bună.
În ceea ce privește nightlife-ul, Sibiul începe să conteze și să atragă atât localnicii cât și turiștii români sau străini, cu party-uri, pentru toate preferințele.
Sâmbătă, 9 mai, Maneliada revine în Liquid Club pentru un party pe ritmuri balcanice.
Bilete disponibile pe LiveTickets.
În aceeași seară de sâmbătă, la Aria Rooftop, are loc un party organizat de Una Noche Caliente, cu ritmuri latino, reggaeton și R&B, avându-l ca invitat special pe DJ RARESS.
Bilete disponibile pe LiveTickets.
Outdoor & timp petrecut în natură
Pentru iubitorii de natură, am inclus mai multe activități care vă oferă ocazia de a petrece timp în aer liber, de a explora împrejurimile și de a vă bucura de momente de relaxare în mijlocul naturii.
Sâmbătă, 9 mai, chiar de ziua Europei, drumeție pentru copii și adulți dinspre Sadu spre Tălmaciu, prin poieni și păduri din Munții Lotrului.
Duminică, 10 mai – O duminică în familie, în Rășinari, pe Aleea Planetelor – un traseu tematic în aer liber unde copiii descoperă Sistemul Solar pas cu pas, prin joc, povești și curiozitate.
Fie că sunteți în căutarea unor seri relaxante, a unor experiențe culturale, a concertelor preferate sau a momentelor de distracție alături de prieteni, sperăm ca această selecție să vă inspire.
Rămâneți aproape, vinerea viitoare revenim cu o nouă selecție de evenimente și experiențe pentru săptămâna următoare.
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Agenția Națională pentru Sport a lansat oficial un nou proiect dedicat promovării mișcării și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor și tinerilor din România. Evenimentul s-a desfășurat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 și a reunit peste 300 de copii, mulți provenind din medii vulnerabile.
Punctul de atracție al zilei a fost prezența campionului olimpic și mondial la înot, David Popovici, întâmpinat cu entuziasm de participanți. Sportivul a participat la o sesiune interactivă de încălzire alături de copii și le-a prezentat exercițiile pe care le folosește în pregătirea sa zilnică.
Campionul olimpic i-a încurajat pe copii să practice sport
David Popovici i-a încurajat pe cei mici să practice sport și să adopte un stil de viață activ, subliniind importanța disciplinei, a perseverenței și a mișcării pentru o dezvoltare sănătoasă.
La finalul activității, copiii au primit autografe și au făcut fotografii cu marele campion, într-un moment care a creat emoție și bucurie în rândul tuturor participanților.
Calendarul caravanei sportive din România
Proiectul va continua în mai multe orașe din țară, alături de sportivi celebri și ambasadori ai sportului românesc:
19 mai – Buzău / Berca, Liceul Tehnologic „Sf. Mucenic Sava” – Cătălin Chirilă & David Busu
28 mai – București, Școala Gimnazială nr. 280 – Vlad Covaliu
31 mai – Onești – Nadia Comăneci
8 iunie – Prahova, Școala Gimnazială „Constantin Stere” – Ana Maria Brânză
12 iunie – Constanța, Școala 23 – Sabrina Voinea
13 iunie – Cluj, Sports Festival – Ionuț Rada
16 iunie – Giurgiu, Comana – Alina Dumitru & Virgil Stănescu
18 iunie – Iași, Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” – Florin Enache
Caravana sportivă va ajunge și în alte județe din România, printre care Harghita, Bacău, Dâmbovița, Neamț, Sibiu, Vâlcea și Alba, unde sportul va fi folosit ca instrument de incluziune socială și dezvoltare pentru copii și tineri.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Doi bărbați condamnați la închisoare cu executare, ridicați de polițiștii sibieni și duși direct la Penitenciarul Aiud.
Polițiștii sibieni au pus în aplicare, în cursul zilei de 7 mai, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de instanțele de judecată pe numele unor bărbați condamnați pentru mărturie mincinoasă și furt în formă continuată.
Primul caz a fost instrumentat de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, care au identificat pe raza localității Hamba un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
Pe numele acestuia, Judecătoria Petroșani a emis, în data de 7 mai, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Bărbatul a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au depistat, pe strada Țiglari din municipiu, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din orașul Tălmaciu.
Și pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.
Bărbatul a fost, de asemenea, încarcerat în Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei dispuse de magistrați.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Astronomii spun că o apropiere de această magnitudine are loc o dată la câteva mii de ani.
Pentru aproximativ două miliarde de oameni din Europa, Africa și anumite regiuni din Asia, Apophis va putea fi observat fără telescop, direct cu ochiul liber, dacă cerul va fi senin.
Mai aproape decât sateliții geostaționari
Asteroidul, cu un diametru estimat între 340 și 375 de metri, va traversa zona orbitală utilizată de sateliții geostaționari, aflați la aproximativ 36.000 de kilometri altitudine.
Practic, roca spațială va „intra” în regiunea în care funcționează o parte esențială a infrastructurii globale de comunicații.
Specialiștii spun că Apophis se deplasează cu aproape 12 kilometri pe secundă și are dimensiuni comparabile cu Turnul Eiffel.
Descoperit în 2004, Apophis a fost considerat pentru o perioadă unul dintre cele mai periculoase obiecte cosmice monitorizate de NASA.
Primele calcule indicau chiar o probabilitate de impact cu Pământul pe 13 aprilie 2029.
La acel moment, estimările vorbeau despre o șansă la 37 de coliziune — un scenariu care a atras rapid atenția întregii lumi și a alimentat numeroase teorii apocaliptice.
Situația s-a schimbat însă după noi observații radar realizate în 2021. Cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory au recalculat traiectoria asteroidului și au anunțat oficial că Apophis nu reprezintă un risc pentru Terra în următorul secol.
ESA trimite o misiune specială către Apophis
Agenția Spațială Europeană tratează apropierea asteroidului ca pe o oportunitate științifică excepțională.
În februarie 2026, ESA a semnat un contract de peste 81 de milioane de euro cu compania OHB Italia pentru dezvoltarea misiunii RAMSES — Rapid Apophis Mission for Space Safety.
Sonda va fi lansată în aprilie 2028 cu o rachetă japoneză H3 și va ajunge în apropierea asteroidului cu doar câteva luni înainte de întâlnirea istorică din 2029.
Cercetătorii vor analiza cum reacționează Apophis la forțele gravitaționale exercitate de Pământ. Datele obținute vor ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine structura internă a asteroizilor și să dezvolte metode eficiente de deviere a unui eventual obiect cosmic periculos.
Deși Apophis nu mai este considerat o amenințare, apropierea sa reprezintă un test real pentru strategiile de apărare planetară ale viitorului.
Până atunci însă, omenirea se pregătește pentru un moment unic: o stâncă uriașă, mai grea decât zeci de milioane de locomotive, va traversa vecinătatea imediată a planetei noastre într-o spectaculoasă zi de vineri 13.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
ANSVSA informează că lanțul de magazine Carrefour retrage de pe rafturi un sortiment de alune. Toți clienții care l-au cumpărat din București, Ploiești, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, dar și altele, sunt rugați să le returneze
Rechemarea a fost făcută la solicitarea furnizorului. Motivul rechemării este posibila depășire a limitelor admise de limitelor admise pentru contaminanții aflatoxina B1 și aflatoxine totale, informează ANSVSA, potrivit Mediafax.
– ARAHIDE DECOJITE PRĂJITE (150 g / 300 g / 500 g)
Alertă alimentară în România: arahidele cumpărate de la Metro pot fi periculoase
Lista loturilor retrase:
Brand: Carrefour Classic
Coduri de bare: 5941232411828, 5941232411835, 5941232411842
Loturi vizate: Toate loturile cu termene de expirare în noiembrie 2026 menționate în listă (ex: LG316, LA355, LA376).
ANSVSA îi îndeamnă pe românii care au cumpărat aceste sortimente de arahide să nu le consume. Aceștia sunt rugați să le returneze în magazinele Carrefour de unde au fost cumpărate. Banii vor fi returnați clienților fără a fi necesară prezentarea unui bon fiscal.
Care sunt magazinele vizate?
Alerta este valabilă pentru punctele de vânzare Carrefour, Market și Supeco la nivel național, incluzând orașe precum București, Ploiești, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, dar și Galați, Reșița, Slobozia, Cernavodă, Slatina, Vrancea, Vaslui, dar și altele, care pot fi consultate în comunicatul publicat pe pagina de Facebook ANSVSA.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Șoferii care traversează Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse vor putea plăti online taxa de pod începând cu vara anului 2026, după ce Ministerul Transporturilor a lansat proiectul pentru implementarea sistemului electronic eTarifGiurgiuPod. Noua soluție promite reducerea cozilor de la frontieră și acces mai rapid spre Bulgaria și Grecia prin benzi dedicate pentru preplată.
Plata online a taxei de pod Giurgiu – Ruse devine disponibilă din iunie 2026
Ministerul Transporturilor a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru modificarea Ordinului nr. 1836/2018, actul care reglementează tarifele aplicate de CNAIR pentru traversarea podului dintre Giurgiu și Ruse.
Prin noul proiect va fi introdus oficial sistemul electronic eTarifGiurgiuPod, care le va permite șoferilor să achite taxa înainte de a ajunge la punctul de frontieră.
Platforma va putea fi accesată:
online, prin portal web;
prin aplicații mobile pentru Android și iOS.
Utilizatorii vor introduce numărul de înmatriculare și categoria vehiculului, iar sistemul va verifica automat dacă plata este validă în momentul traversării.
Cum funcționează sistemul eTarifGiurgiuPod
Autoritățile vor amenaja două benzi speciale dedicate șoferilor care achită taxa online înainte de sosire. Dacă plata este efectuată cu minimum 3 minute înainte de trecere, bariera se va deschide automat.
Potrivit Ministerului Transporturilor, măsura are ca scop:
fluidizarea traficului la frontieră;
reducerea timpilor de așteptare;
limitarea interacțiunii la ghișee;
diminuarea tentativelor de fraudă;
creșterea numărului de vehicule procesate.
Sistemul eTarifGiurgiuPod ar urma să devină operațional începând cu 15 iunie 2026, după finalizarea testelor tehnice și publicarea ordinului în Monitorul Oficial.
Cât costă taxa de pod Giurgiu – Ruse în 2026
Tarifele pentru traversarea Podului Prieteniei rămân la nivelurile stabilite de CNAIR și diferă în funcție de categoria vehiculului.
Tarife actualizate pentru o singură trecere:
autoturisme (maxim 8+1 locuri) – 15 lei;
autoutilitare până la 3,5 tone – 29 lei;
vehicule transport persoane 9–23 locuri – 58 lei;
vehicule între 3,5 și 7,5 tone – 58 lei;
vehicule între 7,5 și 12 tone – 88 lei;
autocare peste 23 de locuri – 122 lei;
camioane peste 12 tone cu maximum 3 axe – 122 lei;
camioane peste 12 tone cu minimum 4 axe – 180 lei.
Pentru autoturisme, taxa de pod Giurgiu – Ruse rămâne la 15 lei, echivalentul a aproximativ 3 euro.
Cozile spre Grecia și Bulgaria ar putea fi reduse
Podul Giurgiu – Ruse este una dintre cele mai aglomerate legături rutiere dintre România și Bulgaria, fiind intens tranzitat în sezonul estival de turiștii care merg spre litoralul bulgăresc sau Grecia.
În prezent, taxa este încasată prin opt benzi de tranzit, folosind case de marcat conectate la camere de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, iar plata poate fi făcută cu numerar sau card bancar.
Prin introducerea sistemului de preplată electronică, autoritățile estimează că timpul de traversare va scădea semnificativ, mai ales în perioadele aglomerate de vacanță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Ambasadorul Greciei în România, Evangelia Grammatika, a efectuat joi, 7 mai 2026, prima sa vizită oficială la Sibiu, unde s-a întâlnit cu primarul municipiului, Astrid Fodor. Din delegația elenă a făcut parte și atașatul militar al Greciei în România, căpitan (N) Spyridon Tigkarakis.
Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Sibiu, iar discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea relațiilor dintre comunitatea locală și partea elenă, precum și pe oportunitățile de colaborare în domenii-cheie precum economia, turismul, cultura și educația militară.
Vizita deschide noi perspective de cooperare
Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, vizita ambasadorului Greciei marchează un moment important în consolidarea relațiilor instituționale dintre cele două părți și deschide noi perspective de cooperare.
În cadrul întrevederii, primarul Astrid Fodor a prezentat principalele proiecte de dezvoltare urbană implementate în Sibiu, accentuând evoluția economică a orașului și investițiile realizate în infrastructură și modernizare urbană.
Obiectiv important: Promovarea Sibiului, ca destinație turistică
Un alt subiect important abordat în timpul întâlnirii a fost promovarea Sibiului ca destinație turistică și culturală de referință în România. Oficialii au discutat despre impactul evenimentelor culturale asupra dezvoltării orașului și despre potențialul de atragere a turiștilor străini.
Dialog pe tema tradiției militare a Sibiului
De asemenea, dialogul a inclus și tema tradiției militare a Sibiului, oraș recunoscut pentru instituțiile sale de învățământ militar și pentru prezența Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, structură importantă în arhitectura de securitate regională.
Vizita delegației elene la Sibiu se înscrie în seria întâlnirilor diplomatice dedicate consolidării relațiilor bilaterale și promovării cooperării dintre autoritățile locale și partenerii internaționali.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI