Acasă Blog Pagina 3971

Incendiu la un autoturism între Boița și Tălmaciu

0

Pompierii sibieni au intervenit, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism.
 
Incidentul a avut loc pe Drumul Național 7, între localitățile Boița și Tălmaciu.
„Salvatorii sibieni au lichidat incendiul în cel mai scurt timp fără ca acesta să afecteze restul autoturismului. Nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurt circuit electric”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO – Arhivă

CCR îl obligă pe Klaus Iohannis să numească miniștrii interimari propuși de Dăncilă, iar pe ea să meargă la vot în parlament

Curtea Constituțională a admis sesizarea GuvernuluI României privind declararea unui conflict constituțional între guvern și Președinția României, în cazul refuzului președintelui Iohannis de acceptare a miniștrilor interimari. Iohannis a spus că așteapăt motivarea curții.
Klaus Iohannis va trebui să semneze decretele de revocare a miniștrilor, așa cum au fost înaintate propunerile din partea premierului Viorica Dăncilă, și să numească, totodată, miniștrii intermari propuși de prim-minitru. Pe de altă parte, CCR a dat dreptate președintelui în privința obligației prim-ministrului de a cere Parlamentului României un vot de încredere, deoarece s-a schimbat structura politică a Guvernului României, prin retragerea de la guvernare a ALDE.
Imediat după anunțarea deciziei, președintele Iohannis a declarat că „decizia CCR nu schimbă cu nimic situația politică în care se află guvernul României de mai bine de trei săptămâni. Guvernul nu mai are aceeași compoziție, prin plecarea ALDE și premierul e obligat să meargă în fața Parlamentului să ceară un vot de încredere”.
Valer Dorneanu, președintele CCR, a declarat referitor la decizia curții: „Cu privire la interimari am plecat de la premisa ca revocarea şi numirea interimarilor e de competenţa premierului. Preşedintele nu şi-a exercitat constituţional atribuţiile. Preşedintele României e obligat deîndată să emită decretele de revocare a miniştrilor propuşi spre remaniere şi de semnare a decretelor pentru miniştri interimari“. Miniştrii interimari care vor avea 45 de zile de activitate sunt Niculae Bădălău- Energie; Radu Oprea – Relaţia cu Parlamentul și Ioan Deneş- Mediu. Pentru a propune titulari, premierul trebuie să vină în Parlament pentru a primi un nou vot de validare.
Criza guvernamentală s-a declanșat în momentul în care ALDE a anunțat că se retrage de la guvernare, iar trei dintre cei patru miniștri ai partidului și-au depus demisiile. Klaus Iohannis a refuzat să accepte interimarii și a solicitat prim-ministrului Dăncilă să meargă în parlament.
 

Se înființează Registrul Național de Transplant, cu fonduri europene de 15,6 milioane de euro

0

Timp de 36 de luni Ministerul Sănătății va reorganiza activitatea de transplant din România și va înființa Registrul Național de Transplant, cu fonduri de la Uniunea Europeană, anunță reprezentanții instituției.
Ministerul Sănătății va utiliza peste 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Național de Transplant. De asemenea, în cadrul proiectului se vor actualiza ghidurile și protocoalele și ce este mai important, se va sistematiza și simplifica legislația de transplant. În această săptămână proiectul a primit aprobare pentru finanțare.
Proiectul Ministerului Sănătății se numește „Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” și reprezeintă unul din cele șapte proiecte depuse de către instituție pentru a primi finanțare.
„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu. Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm  redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Potrivit reprezentanților ministerului, în cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Național de Transplant sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant. Tot în cadrul proiectului va fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.
Vor fi actualizate protocoalele și ghidurile  de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).
Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant.
La Sibiu, în luna mai a acestui an a fost realizat primul transplant osos din ultimii 10 ani. Până în acest moment nu s-au mai făcut alte intervenții de transplant, însă există centre specializate pentru donarea de organe.
Până la finalul lunii august, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. La nivel național s-au efectuat 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și 6 intervenții de ficat de la donatori în viață, 87 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi, 37 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienți în viață. De asemenea, s-au realizat 4 transplanturi de cord și 2 de plămân și au fost raportate şi exportate către Eurotransplant 7 grefe pulmonare (din care s-au folosit 4), 3 grefe cardiace şi 1 gerfă hepatică.

Povestea unei noi investiții în industria auto, în zona Sibiului, între „fake news” și realitate

0

Informația referitoare la un nou investitor care ar urma să construiască o uzină auto în Transilvania, a fost publicată de presa din județul Alba, dar și de unele publicații centrale, după ce mai multe primării și consilii județene au primit o adresă de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, prin intermediul InvestRomania, via ADR Centru. 
O companie străină din industria auto, a cărei identitate nu a fost anunțată, caută un teren pentru o investiție într-o nouă fabrică. Așa suna informația care a început să circule pe mai multe canale, sursa fiind primăriile din diferite localități ale județelor Alba și Sibiu. Edilii fuseseră rugați să identifice terenuri mari, compacte, pe care s-ar putea construi o fabrică și care să aibă mai multe caracteristici.
Potrivit informațiilor transmise, trebuia să fie un teren de circa 70 hectare, compact, să dispună de rețea de curent electric de 55 MW, în 2023, și 100 MW în 2024, sursă de gaze naturale, 4000 mc/h – 7.500 mc (2023 – 2024), surse de apă  – 2.400 mc/zi – 4.400 mc/zi (2023 – 2024), rețea de canalizare cu o capacitate de 300 mc/zi, disponibilă în 2023.
Mai mult, era obligatorie poziționarea în apropiere de autostradă și reprezinta un avantaj apropierea de calea ferată.
Informația s-a dovedit a fi „un fake news”, după cum ne-a declarat Nicolae Mărginean, directorul de comunicare al ADR Centru.
Această cerere a pornit, de fapt, de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat care a transmis solicitări mai multor primării din Transilvania, prin InvestRomânia, pentru identificarea unui astfel de teren. Instituția care a trimis efectiv cererile, în 18 august, este ADR Centru, care se ocupă de județele Alba, Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita și Covasna.
Potrivit lui Nicolae Mărginean, director de comunicare al ADR Centru, „concret în acest moment nu există niciun investitor care să-și manifeste interesul pentru a construi o fabrică. Există mai mulți investitori care ne-au solicitat informații pentru spații de peste 20 de hectare, dar niciunul nu a precizat în mod expres că vrea să construiască. Mulți sunt de fapt reprezentanți ai altor companii.” De fapt, potrivit lui Mărginean, cererile trimise primăriilor au ca scop crearea unui portofoliu pentru participarea la Târgul Expo Real Munchen, târg de imobiliare, unde România va merge pentru a găsi potențialii investitori.
”Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să ne sprijiniți în identificarea unor amplasamente pentru investiția prezentată mai sus. În cazul în care există astfel de amplasamente, vă rugăm să completați Anexa 1 pentru fiecare locaţie identificată, ţinând cont de cerinţele investitorului prezentate mai sus. Pot fi incluse aici atât locații aflate în proprietate publică cât și privată, în măsura în care vă sunt cunoscute”. Așa suna textul solicitării trimise de ADR Centru primăriilor din județele Regiunii Centru.
 

Palatul Copiilor își începe activitatea. Se fac deja înscrieri

0

Palatul Copiilor din Sibiu se pregătește să-și deschidă porțile pentru toți copiii care își doresc să-i treacă pragul pentru o activitate extrașcolară. Deși la ora actuală se mai fac încă lucrări în noul sediu, directorul Daniel Vecsi îi asigură pe toți părinții că până în 5 octombrie, ce târziu, Palatul Copiilor va fi funcțional. Și în acest an cercuri din diferite domenii, de la cele artistice și până la cele științifice oferă o paletă largă de activități, iar profesorii își așteaptă cu nerăbdare discipolii.
Începând din acest an școlar, noul sediu al Palatului Copiilor Sibiu, se află în curte cu Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, pe strada Henri Coandă, nr. 51 / poarta 2.
A început numărătoare inversă în ceea ce privește deschiderea Palatului Copiilor din Sibiu. La începutul acestei săptămâni s-a dat startul înscrierilor, iar acestea pot fi făcute până în 27 septembrie, între orele 8.00 și 14.00 la sediul din str. Henri Coandă nr. 51. Tot acolo se fac înscrieri cu formarea grupelor de lucru și stabilirea orarului, în prezenta profesorilor, din 30 septembrie și până în 3 octombrie între orele 14.00 și 18.00 și în 4 octombrie, între orele 9.00 și 12.00. Copiii au de ales între cercuri artistice (vioară, chitară, muzică folk, muzică populară, dansuri populare, muzică ușoară, teatru de revistă, desen – pictură, ceramică, teatru), cercuri culturale (cultură și civilizație franceză, cultură și civilizație engleză, cultură și civilizație românească), cercuri sportive (orientare turistică, ecoturism, karting) și cercuri tehnico-aplicative și științifice (aeromodele, rachetomodele, navomodele, anticipație științifică, electronică, informatică).
Încă puțin și nou sediu este gata
Lucrările la Palatul Copiilor încă nu sunt terminate, dar directorul Daniel Vecsei asigură că, în cel târziu 5 octombrie, porțile instituției se vor deschide pentru elevi. În momentul de față mai sunt 5 clase de finalizat. În ele mai trebuie pusă șapă și parchet, iar la etajul al II-lea se mai lucrează la calorifere și la montarea prizelor. Zi de zi echipele de muncitori sunt prezente și fac tot posibilul ca până la ora deschiderii clădirea să fie finalizată. Deși noile spații sunt mai mici, Daniel Vecsei spune că orice copil este binevenit la cercurile instituției.
Mai multe detalii pe site-ul Palatului Copiilor și Elevilor Sibiu 
https://palatulcopiilorsibiu.ro/wp-content/uploads/2019/09/oferta-educationala-sibiu-2019-2020.doc.pdf

Se oprește curentul electric în Rășinari

0

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 20 SEPTEMBRIE
· între orele 10-14 în RASINARI, strazile: BALCESCU N; PIETII; CIMITIRULUI; URDEI; BROTE E; ILCUSIU GRAL; HULEI; CRUCII; GOGA O; GIURCULETULUI; SUB COSTITA.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Opt stații CFR din județul Sibiu, verificate de polițiști. Au fost aplicate aproape 60 de amenzi

0

Mai multe stații CFR din județul Sibiu au fost controlate, miercuri, de polițiști, în cadrul unei acțiuni care s-a desfășurat la nivel național.
 
Miercuri dimineața, timp de patru ore, polițiști din structurile de transporturi, rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu alături de efective din cardrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu au desfășurat acțiuni în zona stațiilor CFR din județul Sibiu. Acțiunile s-au derulat în 8 stații CFR și s-au concretizat în legitimarea a 32 de persoane și verificarea a 69 de autoturisme.
„Totodată, polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale din care 58 pentru nerespectarea normelor rutiere. Spre exemplu, 13 pietoni au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentare iar 4 conducători auto pentru oprire/staționare neregulamentară. De asemenea, a fost suspendat un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi au identificat un autoturism cu ITP expirată. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare.
Aceeași formațiune a identificat un autoturism care desfășura activități în regim taxi, în urma verificărilor fiind constatat că buletinul de verificare metrologică al aparatului de taxat nu este valabil motiv pentru care s-a dispus măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 de lei și măsura complementară a reținerii autorizației taxi a autoturismului”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Minor de 15 ani prins pe moped. La Cisnădie, un bărbat a fost descoperit băut la volan

0

Polițiștii rutieri sibieni au întocmit două dosare penale, marți, după ce un minor a fost prins pe un moped, iar un șofer a fost descoperit băut la volan.
 
Un minor în vârstă de 15 ani, domiciliat în Tălmaciu, a fost descoperit în trafic conducând un moped fără a deține permis de conducere. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că mopedul i-a fost încredințat minorului pentru a-l conduce de către proprietarul acestuia deși cunoștea că minorul nu are dreptul de a-l conduce. Ambele persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier.
De asemenea, în Cisnădie, polițiștii au descoperit în trafic un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost oprit pentru control în trafic pe strada Măgurii iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

VIDEO Accident rutier provocat pe autostradă de un șofer care se uita la telefon

Un accident rutier care s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, dar care se putea transforma într-o catastrofă, dacă traficul era mai aglomerat, s-a produs pe Autostrada A1, în județul Sibiu.
Șoferul unei dube de marfă care se uita pe telefon a pierdut controlul direcției în timp ce se afla pe autostradă și a părăsit banda 1, pe care se afla, intrând pe banda doua, pe care circula regulamentar un alt autovehicul. Lipsa de reacție a celui de-al doilea șofer a contribuit decisiv la impactul dintre cele două mașini, astfel că traficul a fost afectat de cele două vehicule, distruse parțial. Accidentul a fost filmat de camerele de surpaveghere a traficului, fiind produs pe sectorul din județul Sibiu al Autostrăzii A1 Sibiu – Deva.
Începând de luna viitoare, sancțiunile legale pentru folosirea telefonului mobil și a altori aparate electronice la volan vor fi mai mari. Pentru cumularea a două contravenții, telefon plus alte încălcare a legii rutiere, va fi suspendat permisul timp de 30 de zile.
https://www.facebook.com/TraficNonStop/videos/523001998434352/

Peste 2.000 de sibieni, căutați de Evidența Persoanelor pentru a le face cărți de identitate

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu îi caută pe cei peste 2.000 de sibieni care nu și-au făcut cărți de identitate: ori le-a expirat documentul deținut anterior, ori nu și-au ridicat cărțile de identitate la împlinirea vârstei de 18 ani.
Potrivit Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu, în județ se află 2027 de persoane care nu au făcut demersurile necesare pentru a deține o carte de identitate.  Este vorba despre cei care dețin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat și de cei care nu au solicitat eliberarea primului act de identitate până la data de 31 decembrie 2018. În această perioadă, DJEPS și Poliția Județeană Sibiu derulează o acțiune în urma căreia încearcă să îi ajute pe cei care nu au aceste acte de identitate să le obțină, până la 29 noiembrie 2019.
Cei de la Evidența Persoanelor reamintesc sibienilor că „potrivit legii, au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă.”
Iată și documentele care trebuie prezentate la momentul solicitării unui nou document de identitate.
Pentru eliberarea primei cărți de identitate:
– cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate;
– actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
– certificatul de naştere al minorului, original şi copie;
– certificatul de căsătorie al părinților sau, după caz, hotărârea de divorț definitivă/certificatul de divorț, în cazul în care părinții sunt divorțați, original și copie;
– documentul cu care părintele face dovada adresei de domiciliu, original şi copie;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
Pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate:
– cererea-tip pentru eliberarea actului de identitate;
– actul de identitate;
– certificatul de naştere, original şi copie;
– certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original şi copie;
– hotărârea de divorţ definitivă/certificatul de divorț, după caz, original şi copie;
– certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
– certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original şi copie;
– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei).
 
Dacă cetățenii nu pot prezenta toate documentele necesare emiterii cărţii de identitate, serviciile de profil pot elibera solicitanţilor, după caz, cărţi de identitate provizorii.
DJEPS îi invită pe sibieni la unul din cele 19 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu:  Serviciile din cele două municipii, din cele nouă oraşe, precum şi cele ale comunelor Axente Sever, Dîrlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Şura Mică şi Turnu Roşu.

Bărbați reținuți pentru un scandal cu un cuțit și coasă, la Ighișu Nou

0

Scandal uriaș, marți seara, în localitatea Ighișu Nou, unde o femeie a anunțat că fratele ei face scandal în casă, același bărbat fiind acuzat de o altă femeie că a lovit-o cu un cuțit.
La locul incidentului a ajuns un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Mediaș, care, în scurt timp, a reușit aplanarea conflictului și conducerea la sediul unității a tuturor persoanelor implicate. Ambele femei au depus plângere împotriva bărbatului.
De asemenea, în cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un alt bărbat a tulburat ordinea și liniștea publică prin amenințarea cu acte de violență în timp ce folosea o coasă.
Împotriva celor doi bărbați, în vârstă de 35 și respectiv 43 de ani, ambii domiciliați în Ighișu Nou, s-a reținut comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, violența în familie și amenințare.
De asemenea, cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propuneri legale.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș continuă cercetările în acest caz.

CSU Sibiu, proiect pe termen lung la copii și juniori

0

BC CSU Sibiu continuă să aibă un impact major asupra baschetului românesc, sportului și comunității din acest oraș. Au existat performanțe remarcabile, ani mai grei, oameni pe care istoria ”vulturilor” i-a asimilat drept legende, multe speranțe și un singur obiectiv: dezvoltarea baschetului sibian. Cunoscându-se trecutul galben-albaștrilor, în prezent se muncește pentru un viitor în galben și albastru. Astfel, Centrul de copii și juniori BC CSU Sibiu își dezvoltă activitatea la nivel de juniori pasionați de baschet, punând în practică un program coerent și profesionist sub coordonarea lui Andu Hanea și a reputatului antrenor sârb Goran Vrkic.
Proiect pe termen lung
BC CSU Sibiu are în vedere dezvoltarea unui proiect sănătos, pe termen lung, vizând educația sportivă a copiilor din Sibiu. ”Dorim să folosim sportul și baschetul pentru a aduce un plus de sănătate, o alternativă dinamică timpului liber și un suport continuu în educație pentru toți tinerii din programul nostru. Construim viitoarele generații inspirând prin exemplul propriu, având cei mai buni ambasadori în jucătorii și antrenorii noștri. BC CSU Sibiu este singurul club care la nivel local care poate oferi o traiectorie completă unui copil care își dorește să joace baschet și care va avea aptitudinile necesare performanței”, spun oficialii CSU.
4 grupe și în acest sezon
CSU Sibiu va avea înscrise la startul competițiilor naționale patru echipe, susținute de parteneri puternici: BC CSU Sibiu 2 susținut de DAbo (Liga I), BC CSU Sibiu U18 susținut de Natur House, BC CSU Sibiu U14 susținut de Kendrion și BC CSU Sibiu U13 susținut de Marquardt. Totodată, BC CSU Sibiu își va concentra eforturile în realizarea unei pepiniere proprii, urmând a începe selecția de copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.
Contract pe trei sezoane
Pentru ”vulturi”, semnarea lui Goran Vrkic pe trei sezoane reprezintă o piatră de temelie. ”Cu siguranță atât antrenorii care vor lucra sub îndrumarea lui, cât și copiii care se vor antrena conform planurilor gândite de el vor avea enorm de câștigat”, au mai spus oficialii echipei sibiene. Printre realizările lui Goran Vrkic în baschetul românesc se numără programul Perform Baschet, dezvoltat alături de Federația Română de Baschet, coordonarea loturilor naționale ale României, respectiv proiectele Știința București și CSM Steaua EximBank, în colaborare cu Dan Dacian și BC Laguna. Vrkic, licențiat FIBA din 2002, a antrenat echipa națională masculină U16 a Serbiei&Muntenegru, naționala masculină U16 a României, iar în 2012 a fost antrenor principal al echipei BC Kozuv (Divizia A din Macedonia). A fost campion național la tineret cu Știința București și, de-a lungul colaborărilor cu echipele din capitală și-a pus amprenta asupra ascensiunii mai multor baschetbaliști români tineri: Dragoș Diculescu, Aurelian Gavriloaia, Anton Diaconescu sau Andrei Calenic.
”Scopul nostru este ca în câțiva ani să avem la echipa de seniori cât mai mulți baschetbaliști sibieni”
Sub îndrumarea lui Goran Vrkic, Alexandru Rubint va antrena echipele din Liga I (secund), U18 și U14 (principal), în timp ce Alexandru Kovacs va pregăti formația de U13. Totodată, Amalia Torok se va alătura selecției și pregătirii grupelor de inițiere, în perioada următoare. Galben-albaștrii s-au remarcat în ultimii ani pe plan național, grupele de juniori conduse de Kovacs și Rubint având rezultate deosebite și destule prezențe la turneul final. ”Am decis, împreună cu partenerii noștri, să acordăm și mai multă atenție și să ne implicăm mai mult în activitățile Centrului de copii și juniori BC CSU Sibiu și, implicit, în activitatea sibiană la nivel de juniori. Scopul nostru este ca în câțiva ani să avem la echipa de seniori cât mai mulți baschetbaliști sibieni, crescuți în spiritul BC CSU Sibiu. Am încredere în profesionalismul și implicarea lui Andu Hanea, în calitate de coordinator al Centrului de copii și juniori, dar și în experiența lui Goran Vrkic, și cred că, alături de Amalia Torok, Alexandru Rubint și Alex Kovacs, vom reuși să dezvoltăm partea de baschet juvenil a Clubului nostru”, a declarat Horațiu Floca, președintele BC CSU Sibiu.
Cei interesați să se înscrie și să reprezinte CSU Sibiu la nivel de copii o pot face la adresa  [email protected] sau la numărul de telefon 0726/266.610 (Andu Hanea).