Elevii lui Dan Fleşeriu au fost înfrânţi în „Derbiul Ardealului”. Aseară, CSU Sibiu a pierdut la trei puncte meciul din Sala Horia Demian, contra Universităţii Cluj Napoca. Galben-albaştrii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi cu 77 la 74 (14-22; 28-19; 14-14; 21-19), după cel mai bun joc al sezonului actual. La finalul disputei, antrenorul „vulturilor” a declarat următoarele lucruri : „ Sunt mulţumit că în sfârşit jucătorii au înţeles ce înseamnă spiritul CSU Sibiu. S-a văzut că au reuşit să pună şi inima şi sufletul în acest meci, chiar dacă unii, accidentaţi fiind, şi fără acceptul medicului, au jucat. Totuşi, trebuie să reparăm multele greşeli pe care le avem în joc şi care ne împiedică să câştigăm meciuri de acest gen. Mă refer la faptul că trebuie să limităm numărul de tunover-uri şi să marcăm în situaţiile de aruncare deschisă. Aşa cum am spus şi înainte de meci, echipa nu se formează peste noapte şi, pentru a fi cu adevărat ceea ce suporterii noştri aşteaptă de la noi, avem nevoie de mai multă inteligenţă în joc în atac, şi agresivitate mai mare în apărare”. Pentru CSU Sibiu au punctat Kevin Hardy (18 pts.), Boris Lalovic (14), Octavian Popa Calotă (10), Will Paul (9), Michael Harrison (8), Lawrence Gilbert (6), Marek Klassen (5) şi Georgian Păun (4).
CSU a pierdut pe terenul marilor rivali la trei puncte diferenţă
„Pitbulul”, gata să „muşte” din adversarul său. Ionuţ Atodiresei : „Nu cred că vor fi trei reprize între noi. Unul va cădea!”
Cu mai puţin de 24 de ore până la începerea „Galei RXF 20”, „pitbulul” este gata să „muşte” din adversarul său. Ionuţ Atodiresei promite un meci frumos şi este de părere că lupta dintre el şi maghiarul Zoltan Turay nu va ajunge în repriza a treia. Asta, deoarece ambii sunt nişte fighteri foarte agresivi şi care urmăresc să îşi facă KO oponentul.
REPORTER : Meciul tău face parte din atracţiile serii. Este o presiune în plus pentru tine să ai o partidă frumoasă?
Ionuţ Atodiresei : Nu este presiune. Eu pentru asta urc în ring. Pentru public fac treaba asta. El te impulsionează foarte mult şi te face să dai tot ce ai mai bun din tine.
R : Spune-mi despre meciul tau?
IA : Am în faţa un luptător agresiv ceea ce mă va ajuta să fac un meci spectaculos. Îmi convine acest lucru, nu trebuie să alerg după el în ring. Unul dintre noi va cădea…cu siguranţă. Nu cred că vor fi trei reprize între noi. El va cădea!
R : Care sunt atuurile adversarului tău şi cum urmăreşti să le contracarezi?
IA : Atuul său este faptul că a luptat la o categorie mult superioară ca şi greutate. A luptat la 77 şi 70 de kilograme. Arată bine, este puternic. Atuul meu este că am o inimă mare, lupt cu inima şi nu renunţ niciodată.
R : Cum te simţi din punct de vedere fizic?
IA : Eu sunt pregătit 100% pentru meci. Am muncit foarte mult. Este adevărat, am glezna stângă cu probleme, am mişcat-o puţin. Nu totul este roz, tot timpul apare câte ceva, dar trebuie să lupţi 100% cu inima. Eu asta fac.
R : Cât de mult înseamnă faptul că Rico Verhoeven luptă în această gală?
IA : Este un avantaj foarte mare pentru că vom fi urmăriţi la nivel internaţional. Toată lumea vrea să îl vadă pe Rico luptând, ceea ce este foarte important.

Ionuţ „Pitbul” Atodiresei vs Zoltan Turay va fi ante-penultimul duel al serii. Disputa se anunţă a fi una de zile mari, iar spectacolul nu are cum să lipsească în ring. „Gala RXF 20” este organizată de RXF Promotion, în colaborare cu SuperPro Team. Competiţia va avea loc în 19 octombrie, cu începere de la ora 19,30. Întrecerea va fi transmisă pe canalele Sport.ro, Eurosport şi multe alte programe internaţionale.
Nici a patra oară nu a fost cu succes în deplasare. HC Sibiu pierdut pe terenul Universităţii Cluj, scor 32-25
Handbal Club Sibiu a suferit cel de-al patrulea eşec consecutiv în deplasare. “Urşii” din oraşul de pe malul Cibinului nu au reuşit nici la Cluj să obţină prima victorie din acest sezon pe teren străin. Ei au pierdut în faţa Universităţii cu scorul de 32 la 25 (16-13). După şapte runde disputate în Divizia A, roş-negri se află pe poziţia a noua a clasamentului. Jucătorii noştri au strâns 7 puncte, având două victorii, un egal şi patru înfrângeri. În etapa următoare, elevii lui Matei Damian şi Ştefan Nicolae nu vor juca în campionat, fiind echipa care va sta din cele treisprezece ale ligii.
Leo Grozavu a debutat cu o înfrângere pe banca lui Gaz Metan Mediaş
Debutul lui Leontin Grozavu pe banca lui Gaz Metan Mediaş nu a mers cum s-a prevăzut. Alb-negri au fost înfrânţi, pe teren propriu, de liderul incontestabil al seriei, FCM Baia Mare. Medieşenii au pierdut cu scorul de 1 la 0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Vasile Pop în minutul 65. Jocul a fost dominat de gazde, care au trimis de două ori balonul în bara porţii apărate de Ormenişan, şi au ratat şi alte ocazii de a marca. Ratări care i-au costat pe gazişti, iar maramureşenii nu i-au iertat la contraatacul purtat de Arnăutu şi Pop. Drept urmare a eşecului de acasă, Gaz Metan a căzut pe poziţia opta a clasamentului. Leo Grozavu (antrenor Gaz Metan Mediaş) : „A fost departe de ceea ce îmi doresc eu, sau de ceea ce cred eu că trebuie să fie Gaz Metan Mediaş. O echipă cu pretenţii la promovare trebuie să se respecte şi să aibă altă prestaţie. Dar, la momentul ăsta vă spun sigur, mi-am dat seama că sunt ceva probleme. Nu am crezut că sunt atât de mari. Ce pot să spun…e greu să mergi la război fără sabie. Este clar că suferim cam în toate compartimentele”, a declarat acesta pentru Nova Tv.

Cei doi antrenori au folosit următorii jucători de câmp :
Gaz Metan : Greab, Stancu, Muth, Abrudan, Buzean (Buziuc 86), Bic, Erico (Munteanu 57), Petre, Trif, Roberto (Figliomeni 72) şi Llullaku.
FCM Baia Mare : Ormenişan, Străuţ, Hodor, Ilie, Lupu, Sîrbu (Munteanu 46), Ignea, Leonte (Pop 46), Balaure, Păcurar (Oltean 86) şi Arnăutu.
Clasamentul seriei după nouă etape :
1. FCM Baia Mare – 21 puncte
2. CSM Râmnicu Vâlcea – 18 puncte
3. Chindia Târgovişte – 17 puncte
4. UTA „Bătrâna Doamnă” Arad – 16 puncte
5. Olimpia Satu Mare – 14 puncte
6. Şoimii Pâncota – 14 puncte
7. FC Braşov – 14 puncte
8. Gaz Metan Mediaş – 13 puncte
9. CS Mioveni – 11 puncte
10. FC Caransebeş – 10 puncte
11. FC Bihor Oradea – 10 puncte
12. Universitatea Cluj – 7 puncte
13. Unirea Tărlungeni – 6 puncte
14. Metalul Reşiţa – 1 punct
Cântarul oficial „RXF 20”, mic preview pentru meciurile de MMA ce vor avea loc luni seara în Sala Transilvania
După cele cinci ore incendiare de kickbox, se apropie rândul specialiştilor de MMA să facă show în Sala Transilvania. Un mic preview pentru evenimentul de mâine a avut loc cu puţine ore în urmă la Shopping City Sibiu. Locaţie unde a fost cântarul oficial pentru „Gala RXF 20”. Combatanţii ce vor urca în cuşcă au fost prezentaţi în faţa publicului şi a presei. Printre aceştia, Rico Verhoeven, Ionuţ „Pitbul” Atodiresei, Ciprian Chiru, Sergiu Breb, Tolea Ciumac, Dacul „Gerula” Ioan Vrânceanu sau Andrei Vasinca. Ei promit un concurs de zile mari şi meciuri frumoase în ring. „Gala RXF 20” este organizată de RXF Promotion, în colaborare cu SuperPro Team. Competiţia va avea loc în 19 octombrie, cu începere de la ora 19,30. Întrecerea va fi transmisă pe canalele Sport.ro, Eurosport şi multe alte programe internaţionale.
Gaziştii au obţinut prima victorie din acest sezon, pe terenul unei semifinaliste europene
Baschetbaliştii pregătiţi de Mihai Popa şi Ovidiu Teleabă au „spart gheaţa” în Liga Naţională. Alb-negri au produs surpriza rundei a treia şi s-au impus pe terenul Energiei Rovinari, 75 la 68. Partida a fost la discreţia formaţiei de pe Târnava Mare, echipă care a câştigat trei sferturi din patru şi care nu şi-a simţit ameninţată victoria aproape nici o clipă. Meciul s-a disputat vineri seara la Târgu Jiu. Vaidotas Peciukas a fost cel mai bun marcator al jocului. El a marcat 24 de puncte. Aliaksandr Pustahvar a avut şi el o prestaţie deosebită, reuşind un double double : 18 pts. şi 10 recuperări. De partea cealaltă, Jamar Diggs a fost omul numărul unu de la semifinalista Eurochallenge 2015, punând 16 puncte pe tabelă pentru formaţia sa. Cu acest succes, Gaz Metan a urcat pe locul nouă în clasamentul întrecerii şi aşteaptă vizita ocupantei locului secund al competiţiei, BCM U Piteşti. Partida se va desfăşura în 24 octombrie.
Cartierul Gușterița, luni, fără apă
SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că luni, 19 octombrie 2015, între orele 8.oo – 18.oo, vor avea loc lucrări de cuplare a rețelei noi de apă de pe strada Oltețului. În acest interval de timp, vor rămâne fără apă locuitorii cartierului Gușterița. SC „Apă Canal” SA Sibiu va pune la dispoziţia consumatorilor apă menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staţiona în zona intersecției străzilor Podului cu Vasile Pârvan.
Consumatorii din zona afectată sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă. Lucrările sunt executate în cadrul contractului de modernizare ”Pachet străzi zona Cartier Lupeni – Gușterița”, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.
Dublu eşec pentru România U18 în faţa Moldovei U19. Darius Olaru a intrat pe teren în minutul 52
Naţionala României sub 18 ani a pierdut şi cel de-al doilea joc amical disputat în compania formaţiei Republicii Moldova U19. Golurile partidei au fost marcate de Copaci (autogol) şi Mandrîcenco. Meciul de astăzi s-a jucat pe stadionul Zimbru din Chişinău. Darius Olaru, fotbalistul lui Gaz Metan Mediaş a evoluat şi în această partidă, intrând pe teren în minutul 52. Mijlocaşul gazist a încheiat periplu în tricoul reprezentativei cu peste 100 de minute jucate.

Nu era programat să lupte în Sala Transilvania, dar a făcut cel mai spectaculos meci al Galei de kickbox din Sibiu. Robert Stoica, sportivul din Găeşti ce şi-a făcut doborât adversarul de trei ori la podea.
Cel mai spectaculos meci al întregii Gale de kickbox „ACB KB3 Grand Prix Final” 2015 a fost oferit de românul Robert Stoica şi rusul Salamu Dzamalkhnavov. Mai interesant este faptul că tricolorul ce se antrenează în Găeşti nu era programat pentru competiţia din oraşul de pe malul Cibinului. Robert Stoica nu avea meci în Sala Transilvania, dar vremea a schimbat totul. Asta, deoarece oponentul său trebuia să lupte cu un kickboxer din Surinam, kickboxer care nu a mai putut ajunge datorită condiţiilor nefavorabile. Neşansa acestuia a fost şansa lui Robert Stoica, oportunitate de care a profitat la maxim. „Vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu, antrenorului şi echipei mele. Joi la ora 15,00 (cu o zi înainte) am fost anunţat în legătură cu această gală, nu trebuia să lupt eu. Am intrat în locul unui surinamez, care nu a putut ajunge datorită vremii şi am fost băgat eu în locul lui. Primele 30 de secunde l-am lăsat ca să văd tehnica lui. Putea să facă ce vrea, nu putea să mă dea jos. Apoi, am luat controlul ringului şi l-am atacat. În repriza a doua, maestrul mi-a zis „rupe-i capul”. Şi asta am făcut! Când a picat jos, mai erau 30-40 de secunde până la finalul reprizei şi mi-am zis „ori plânge mama ori mă-sa”. La noi în Găeşti avem vorba aceasta. Dacă se ajungea în repriza a treia mă gândeam să apelez la toate procedeele tehnice. Dacă nu faci spectacol nu te cheamă nimeni. Trebuie să faci show”, a declarat kickboxerul Robert Stoica.
Aici puteţi vedea meciul care a obţinut cel mai mult o reacţie din partea publicului şi a ridicat oamenii în picioare :
https://www.youtube.com/watch?v=xDLav-ulgI8&feature=youtu.be
Boris Lalovic, fostul jucător al Universităţii Cluj, de data aceasta în tricoul lui CSU pentru „Derbiul Ardealului” 2015 : „Pentru mine personal va fi puţin ciudat, pentru că ultimele două sezoane am jucat acolo, am mulţi prieteni şi fani, dar asta e viaţa“
Anul 2013 şi 2014 l-a prins pe Boris Lalovic în tricoul Universităţii Cluj Napoca. Asta până în septembrie 2015, moment în care s-a transferat la marea rivală a „şepcilor roşii”, CSU Sibiu. Lalovic a venit la echipa lui Dan Fleşeriu şi este unul dintre baschetbaliştii de bază în formaţia sibiană. Fostul jucător a lui „U” a prefaţat jocul de astăzi al formaţiei sale împotriva fostei echipe. “Suntem pregătiţi pentru acest meci. Ştim la ce să ne aşteptăm. Clujul are o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, dar niciodată nu se ştie ce se poate întâmpla. Meciul dintre Sibiu şi Cluj este un adevarat derby şi, în astfel de meciuri, niciodată nu ştii ce va fi. Nu plecăm de la premisa că vom pierde meciul. Asta cu siguranţă. Vom lupta şi mai mult ca în ultimele două partide şi vom vedea ce se va întâmpla. Pentru mine personal va fi puţin ciudat, pentru că ultimele două sezoane am jucat acolo, am mulţi prieteni şi fani, dar asta e viaţa“, a declarat Boris Lalovic. Universitatea Cluj-CSU Sibiu începe de la ora 20,00. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

Jhonata Diniz, kickboxerul care a oferit cel mai spectaculos KO din Sala Transilvania şi a câştigat prima sa centură din carieră. „Este un vis pe care mi l-am îndeplinit. Am muncit toată viaţa pentru centura asta!”
A început cu antrenamentele de la vârsta de 13 ani, iar în ziua de 16 septembrie 2015 şi-a îndeplinit visul în sport, acela de a fi cel mai bun în ceea ce face. Acest lucru l-a reuşit aseară, în Sala Transilvania din Sibiu, în Main Eventul Galei „ACB Grand Prix Final”. Jhonata Diniz a devenit noul campion ACB. Brazilianul născut în Coritiba s-a impus prin Knock Out în faţa bielorusului Valentin Slavilovski, în prima rundă. El a avut nevoie de numai 70 de secunde pentru a câştiga cel mai important trofeu al competiţiei. Trofeu ce conţine prima centură din viaţa sa.
REPORTER : Spune-mi despre meci?
Jhonata Diniz : Am avut un plan foarte bun şi l-am aplicat foarte bine. Am câştigat şi toată lumea este fericită.
R : Ce înseamnă această centură pentru tine?
JD : Este un vis pe care mi l-am îndeplinit, este prima centură din cariera mea. Am muncit mult pentru acesta, am muncit toată viaţa pentru centura aceasta. A fost tot timpul obiectivul meu. Am început antrenamentele de la vârsta de 13 ani. După câţiva ani…6 mai exact, am ajuns luptător profesionist şi am început să mă gândesc la acest vis. Când am ajuns în Olanda, toată lumea mi-a zis că pot fi cel mai bun dacă muncesc. Şi aşa este. După meciul cu Ghiţă din Japonia mi-am spus mie că pot fi cel mai bun. Chiar dacă l-am pierdut, acel meci m-a adus în atenţia tuturor. Câteodată poţi câştiga dintr-o înfrângere la fel de mult ca şi dintr-o victorie, sau chiar mai mult.
R : Precum spuneai, ai avut acel meci cu Ghiţă în Japonia şi astăzi ai câştigat la Sibiu centura ACB. În Japonia împotriva unui român, acum în România. Este o legătură, nu crezi?
JD : Nu ştiu ce să mai zic (zâmbeşte)…România este o ţară specială de acuma pentru mine. România este o ţară frumoasă pentru mine.
R : Acum că eşti campion, toţi sportivii vor „veni” să îţi ia centura. Ce urmează în viitor pentru tine?
JD : Faptul că am centura aceasta înseamnă foarte mult pentru mine. De acum trebuie să mă antrenez de 10 ori mai mult ca să mi-o menţin. O să fac de 10 ori mai mult ca până acum.

„Derbiul Ardealului”, episodul „2015”. Elevii lui Dan Fleşeriu se pot revanşa în faţa suporterilor după eşecul de acasă cu Steaua chiar în faţa marii rivale, Universitatea Cluj
Etapa a treia a Ligii Naţionale de Baschet Masculin aduce faţă în faţă pe cele mai mari rivale din campionat. Universitatea Cluj şi CSU Sibiu se vor înfrunta încă o dată în „Derbiul Ardealului”. Meci care are ataşat două galerii frumoase, dispute spectaculoase şi jocuri de neuitat. “Din nou avem un meci foarte greu cu una dintre pretendentele la titlu, din acest sezon. Sper să reuşim să jucăm mai bine decât până acum. Avem, din nou, accidentaţi, dar asta nu contează. Mergem acolo să facem un meci mai bun. Trebuie, totuşi, să avem răbdare cu jucătorii. O echipă nu se formează de astăzi pe mâine. Dacă ne dorim o echipă pe termen lung, trebuie să avem rabdare, să îi punem pe fiecare pe poziţii cât mai bune. Numai atunci vom juca mai bine ca o echipă”, a declarat Dan Fleseriu, antrenorul lui CSU. Partida dintre Universitatea Cluj şi CSU Sibiu va avea loc astăzi de la ora 20,00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport.


