O știre tragi-comică a făcut înconjurul lumii în această săptămână. Șeful parlamentarilor din Republica Vanuatu, un mic stat din arhipelagul Pacificului, s-a autograțiat în timp ce îi ținea locul președintelui țării. Acesta a profitat de prerogativele pe care i le oferea statutul de interimar și, în absența președintelui, și-a semnat decretul de grațiere, după ce fusese condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, verdict ce intra în vigoare peste o săptămână.
Motivul condamnării – acte de corupție, fiind acuzat că împreună cu alți 13 parlamentari a primit mită de la Opoziție, pentru a vota în favoarea unei moțiuni de cenzură. Suma totală pe care și-ar fi împărțit-o toți demnitarii din Vanuatu – aproximativ 270.000 de euro. O nimica toată, ar spune corupții noștri, care nu se încurcă să ia mită mai mică de milioane. Și pentru că foarte mulți parlamentari îngroașă rândurile clienților Direcției Naționale Anticorupție, tot în această săptămână, cam pe când Marcellino Pipite din Vanuatu se autograția, senatorii aleși cu mâna noastră au respins proiectul prin care se prevedea înființarea Agenției Naționale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate. Această instituție ar urma să se ocupe de recuperarea pagubelor provenite din infracțiuni, deoarece, în prezent, ANAF reușește să recupereze doar 10% din banii obținuți ilegal. Cu alte cuvinte, scopul acestei agenții este să se asigure că în bugetul statului vor intra în mod concret banii pe care îi valoarează vilele, mașinile de lux, terenurile, colecțiile de artă sau te miri ce alte investiții ale celor care au dat „tunuri” ilegale de milioane de euro. În bilanțul DNA pe anul trecut, se arăta că hotărârile judecătorești definitive din 2014 au inclus confiscarea a peste 300 de milioane de euro, sumă care, dacă ar fi fost executată și recuperată, ar fi asigurat salariile pe un an ale tuturor medicilor din țară. Însă clasa noastră politică, iată, a preferat din nou să fraternizeze cu infractorii care fură de 25 de ani, storcând și falimentând România, merg la închisoare, iar când ies rămân la fel de bogați ca atunci când au intrat.
Pe lângă acțiunile parlamentarilor români, care în mod deliberat resping proiecte și votează legi care privează statul de sume uriașe ce ar putea intra în bugetul țării, gestul parlamentarilor din Vanuatu pare doar o întâmplare poznașă.

În cei patru ani ai Primului Război Mondial au murit 17 milioane de oameni și au fost răniți alți 20 de milioane. O veritabilă catastrofă războiul acesta, însă lucrurile au stat cu mult mai rău în zilele ce i-au urmat. Între ianuarie 1918 și decembrie 1920 cinci sute de milioane de oameni au fost infectați de virusul gripei spaniole, iar această epidemie a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni. Practic acestă pandemiei uriașă a depopulat 5% din populația umană a planetei.
În fața unui curent din ce în ce mai vizibil împotriva vaccinării, 20% din copii din București nu sunt imunizați de exemplu, evenimentele tragice de acum un secol nu au nici un ecou. Dreptul de a alege al părinților, o libertate prost înțeleasă, poate avea consecințe tragice în viitor. Ca o compensare a neîncrederii cetățenilor în știința medicală, religia își croiește un spațiu din ce în ce mai larg în conștiința publică. Deseori prost înțeleasă și cu o uriașă cerere de minuni, industria binecuvântării aghezmuiește logica elementară.
Probabil întâmplător, aleșii noștri au ales să împace și capra și varza. Au mărit salariile profesorilor și și-au luat un concediu general pentru pelerinajul preelectoral la Cuvioasa Parascheva. Pentru că în alte situații decizia politică ține de absurd. O inițiativă legislativă vrea să schimbe prin lege denumirea unei etnii, fără a-i consulta pe acești oameni și cu motivarea absurdă a percepției occidentale față de emigrantul român. E absurd când diaspora a rămas cu buza umflată în fața votului prin corespondență și este forțată în ciuda reglementărilor dublei impuneri să plătescă taxe și în România, dar și în Italia sau Spania.
Însă cheia de boltă a tâmpeniilor politice românești s-a manifestat nu în politica internă, ci la nivel internațional. După catastrofala poziționare la Consiliul European în privința refugiaților, după ce fermenții xenofobi au fost populist recoltați de toată lumea, ministrul de externe și președintele se autopropun ca mediatori în Siria. Când trăiești în România și condamnați penali vorbesc de anticorupție, parcă antisirienii de ieri devin în mod „natural” arbitri. La Kremlin, Washington și Damasc lumea așteaptă cu înfrigurare soluțiile Iohannis – Aurescu. Caricatura nostră de democrație cu pseudo-politicienii mioritici se joacă de-a personajele importante supraestimându-și anvergura. Ministrul de externe și președintele României, după eforturile șchioape ale ultimilor opt ani, transformă România dintr-un actor regional mediocru într-unul minuscul.
Căutând salvarea în pioșenia din fața moaștelor sfinților, inventăm mumii noi și menținem comportamente cât se poate de medievale. Însă e suficient să ne privim vecinii și să fim cât se poate de optimiști că se poate și mai rău.
 

Nu ştiu dacă vă amintiţi de prima noastră întâlnire. Era toamnă, ca şi acum şi scriam cu admiraţie despre greci, după o vacanţă în ţara demnităţii umane şi a efortului unui popor de a nu se lăsa înjugat la căruţa intereselor străine de interesul lui naţional. Între timp grecii au fost (aparent) înfrânţi şi copleşiţi de invazia musulmană. Articolul de atunci avea titlul „ Ce înseamnă să fii treaz”.
Întrebarea rămâne: „Ce înseamnă să fii treaz ?” Să faci diferenţă între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între duşmanul care , fără voia lui, îti vrea binele şi prietenul care , fără voia lui îţi vrea răul. Şi la ce-i foloseşte românului trezvia, când la fiecare clic de telecomandă un nou „detergent” supersofisticat se revarsă de pe ecran să-l spele pe creier. Păi e esenţială, altfel românul ar fi pierdut !
Să luăm spre exemplificare praznicul Sfintei cuvioase Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei şi a întregii Românii. Cohorte de năimiţi au muncit din greu din gură să batjocorească credinţa, nădejdea şi dragostea românului dreptcredincios, porcăit în toate felurile de gâştele de pe Capitoliul „presei”. Nici o formulă de complexat poporul nu a fost cruţată, nici o jignire nu a fost uitată. Din boticurile boţite de dispreţ ale „comentatorilor” tv pentru , citez : „ apucăturile medievale ale românilor”, am auzit cele mai deşănţate aberaţii. Până una, alta contează şi din ce unghi priveşti: a trei leşinaţi la 2oo de mii de pelerini şi cinci văicăritori de serviciu, că nu-i uşor, sau a sute de mii de oameni discreţi, smeriţi şi răbdători, aşteptând în pace, rugăciune şi pricesne întâlnirea cu Preacuvioasa.
De altfel, toamna aceasta „se poartă” atacul la Biserica ortodoxă română. Şi se poartă pe bani, căci nu există misiune de presă la comandă să nu fie onorată cum se cuvine. Nu e preot să sughită, să nu fie acuzat de lovitură de stat, nu e credincios să se roage să nu fie etichetat drept primitiv, nu e sărbătoare creştină să nu i se toarne în cap lături.
Ce înseamnă ura împotriva dreptei credinţe ! Ce nseamnă furia împotriva „medievalului” dreptcredincios ! Ce înseamnă neputinţa în faţa harului preoţesc ! Ce înseamnă să nu crezi spusele Domnului, că Biserica Sa nici porţile iadului nu o vor birui ! Finalmente, ce înseamnă să fii prost şi să crezi că poţi şterge din inima românului albastrul ochilor Părintelui Arsenie Boca, dorul de Ştefan cel Mare şi Sfânt sau prietenia Sfintei Paraschiva. Şi staţi să vedeţi o întâmplare minuntă despre ce înseamnă să fii comunist şi să te pui cu sfinţii. Dar asta e o altă poveste, pe care, cu voia lui Dumnezeu, o s-o aflaţi săptămâna viitoare.